ㅡ Arax! Îmi spui și mie ce dracu s-a întâmplat? De ce ai venit cu Lia în brațe? De ce a adormit în primul rând? Unde v-ați întâlnit și de ceㅡ

         ㅡ Sebastian ușor! îi tai eu șirul de întrebări când observ că mai are puțin și uită cum se respiră.

         ㅡ Răspunde-mi Arax, spune el, încercând să nu vorbească prea tare și să o trezească pe fata din cealaltă cameră.

        ㅡ Păi m-am dus în parc. Voiam să stau puțin singur, îi spun, el aruncându-mi acum o privire mai compătimitoare. Am văzut-o apoi pe Iz... adică pe Lia pe cealaltă parte a drumului, continui și apoi mă opresc, încercând să îmi pun frână miile de gânduri și să mă axez doar pe unul.

        ㅡ Apoi? întreabă Seb, nevrând să aducă vorba de numele pe care mai aveam puțin și îl scoteam pe gură.

        ㅡ Am mers să văd ce se întâmplă cu ea deoarece părea speriată parcă de bombe, continui la îndemnul prietenului meu. Când am ajuns lângă ea, părea și mai speriată. Parcă voia să plec și să o las acolo. Nu am înțeles pe moment de ce. Nu până când unchiul ei și-a făcut apariția, îi spun eu și ochii lui Sebastian se măresc și parcă capătă o tentă de mânie în ei.

       ㅡ Nemernicul ăla? mă întreabă țipând într-un fel silențios și își strânge pumnii cu putere.

       ㅡ După ce ne-a văzut vorbind, a început să o jignească pe Lia, ca mai apoi să o tragă și de păr. Cu greu am putut să o scot din mâinile jegosului acela. A trebuit să îi dau câteva scatoalce ca să plece precum o gorilă speriată, îi spun amintindu-mi de replica dată chiar lui.

         ㅡ Lia nu mă ascultă niciodată! spune el ridicându-se nervos de pe canapea și plecând spre camera lui parcă ars. Camera lui care era acum contaminată de mirosul de căpșuni a Liei.

        Acel miros l-am putut simți din prima zi de când Lia a venit aici, dar atunci când am luat-o în brațe, am simțit că mă sufoc din cauza ambientului dulce-naturist pe care îl deține acea aromă de parfum.

       Nu este neplăcut, dar îmi amintește de Iza. Poate de aceea m-am simțit acasă, atunci când am luat-o în brațe pe Lia și am adus-o în apartament.

         ㅡ Mi-ai promis Lia! vocea gravă și serioasă a lui Seb mă scoate din gândurile nu tocmai obișnuite.

       Mă apropii și eu mai tare de cameră și o observ pe Lia cum stă în stil turcesc pe pat, privindu-l plictisită pe Sebastian. Acesta se învârte precum un titirez în jurul camerei și probabil că dacă o tot ține așa, va ajunge la chinezi.

        ㅡ Sebastian, nu pot sta aici la nesfârșit, îi replică fata, dându-și ochii peste cap.

        ㅡ Cine spune? întreabă cel din fața mea și își ridică sprânceana dreaptă sublinând întrebarea.

        ㅡ Sebastian, nu pot. Plătești chirie de două ori mai mult. Prietenul tău plătește chiria, dar tu știi bine că eu nu am de unde să scot atâția bani!

       Prietenul tău. Îmi vine și acum să râd când știu că fata care a stat în aceeași casă cu mine aproape o săptămână întreagă, nu îmi știe nici măcar numele. Sebastian mi-a promis că nu îi va spune, iar de la școală nu prea are de unde afla. Am mers o singură zi și dacă stau să mă gândesc ar cam trebui să mai calc acel gazon și să îmi târăsc picioarele în sala de curs. Nici acum nu prea știu dacă ascunderea numelui meu este ca un fel de scut, sau doar fiindcă îmi place să o enervez.

       ㅡ Ți-am cerut eu bani? întreabă Sebastian și Lia se ridică de pe pat.

       ㅡ Nu Asty. Știu că nu ai făcut-o, dar nu mă simt eu bine. Te rog, înțelege-mă, spune aceasta pe un ton mai blând, uitându-se în ochii băiatului.

        ㅡ Înțelege-mă și tu Lia, spune acesta mult mai calm și o privește cu blândețe pe fată. Cum aș putea să te las să stai iar cu monstrul ăla?

        ㅡ Voi fi bine Asty, îl asigură fata, dar îi pot citi foarte ușor nesiguranța din glas.

        ㅡ Lia euㅡ

        ㅡ Asty, crede-mă. Nu voi păți nimic.

        ㅡ Bine, dar să știi că eu nu am nicio problemă dacă rămâi aici.

        ㅡ Știu.

        ㅡ Să mă suni dacă apare ceva.

        ㅡ Promit.

        ㅡ Să mă chemi dacă te încuie din nou în cameră sau dacă bea din nou peste măsură.

       ㅡ Bine.

       ㅡ Să nu uițiㅡ

       ㅡ Gata tată! Am înțeles! spune Lia râzând în același timp și făcându-mă să tresar.

      Sebastian inspiră înfrânt și o trage pe Lia într-o îmbrățișare de urs, după care îi sărută creștetul capului.

       Nici nu înțeleg de ce mai stau în fața lor. Ar trebui să le las puțină intimitate porumbeilor. Poate vor să se ciugulească și le este jenă de mine.

         ㅡ Mulțumesc băiatule-a-cărui-nume-nu-îl-știu-nici-măcar-azi, spune Lia și îmi dau seama că se referă la mine.

       Îmi ridic privirea la ei și dau de ochii albaștri și plini de viață a fetei. Au o intensitate pe care am mai întâlnit-o mult prea bine în trecut.

       Îmi zâmbește și se apropie de mine, eu neștiind sigur ce vrea să facă.

         ㅡ Poate voi afla curând numele tău, îmi spune, iar gestul următor pe care îl face mă surprinde și mă lasă fără vreo replică.

      Mă îmbrățișează și îi simt din nou mirosul dulce de căpșuni. Sincer, nu mă deranjează parfumul ei. E chiar simpatic.

       Nu îi răspund la îmbrățișare. Nu mă simt capabil. Îmi las mâinele moarte pe lângă corp, în timp ce mâinele ei mici și subțiri stau înfășurate în jurul trunchiului meu.

       ㅡ Chiar dacă nu prea ne-am înțeles îmi vei lipsi gorilo! spune ea, desprizându-se din îmbrățișare.

       ㅡ Ești sigură că nebunul ăla nu îți va mai face ceva? reușesc să întreb fără să mă bâlbâi.

       ㅡ Nebunul ăla e unchiul meu, spune ea zâmbind și accentuând ultimul cuvânt.

       ㅡ Unchiul tău care te-a jignit și care te-a tras de păr? A da... și asta în fața mea. Acasă, cine știe ce îți poate face! îi spun, realizând pe moment pericolul la care se autocondamnă.

        ㅡ Mă voi descurca. Am făcut-o atâta timp, îmi replică ea, aruncându-mi un zâmbet trist.

       Ridic privirea spre Sebastian care se uita la noi rânjind? Vine apoi lângă amândoi și își trece un umăr peste mine, iar altul peste Lia.

       ㅡ Ah nebunilor! Ce bine vă stă împreună! țipă acesta, iar eu doar îmi dau ochii peste cap, în timp ce Lia îl înghiontește și zâmbește subtil.

       ㅡ Nu m-aș uita la el nici moartă! spune Lia, vrând să mă tachineze.

       ㅡ Serios? Ciudat. Înainte să adormi pe bancă, mi-ai spus că sunt drăguț, îi replic eu cu dorința de a câștiga războiul tachinărilor.

       Sebastian se retrage subtil în sufragerie, lăsându-ne pe noi doi să ne luăm de păr. Nu la propriu. Pe Lia pun pariu că încă o doare capul din cauza boului ăla.

        ㅡ Ce? întreabă ea și își ațintește privirea la mine.

      Pare total surprinsă. Probabil nu mai își amintește.

        ㅡ Exact așa ai spus, continui eu tachinarea și mă simt extrem de împlinit în acel moment.

        ㅡ Pro...Probabil ai auzit greșit, spune ea bâlbâindu-se și făcându-mă să schițez un zâmbet abia perceptil la colțul buzelor.

        ㅡ Probabil nu vrei să recunoști tu, îi dau eu apă la moară și observ cum începe să își muște buza de jos în încercarea de a găsi o replică.

          ㅡ Eu... nu are rost să mă cert cu tine!

      Trece apoi pe lângă mine și pleacă din cameră, având acum obrajii plini de roșeață.

     Prostuță mai ești.

     Zâmbesc precum un tâmpit când îmi amintesc cum s-a cuibărit lângă mine pe bancă și apoi mi-a spus că sunt drăguț. Voi avea cu ce să te șantajez de acum.

     Nu prea cred că este o idee bună să meargă din nou în casa aceea, dar Lia este mult prea încăpățânată. Crede că le știe pe toate și că poate avea grijă de ea, dar asta este total greșit.

      Poate e obișnuită cu toanele prostului ăluia, dar dacă într-o zi îl prinde în cea mai proastă fază a lui? Ce se va întâmpla cu ea? Ce îi va face?  Dacă atunci când va avea nevoie urgentă, Sebastian nu va răspunde la telefon?

       Îi zăresc apoi telefonul pe pat. Mă uit în stânga și în dreapta și când văd că nu este nimeni prin preajmă, îl iau. Fac parola pe care am văzut-o când o făcea acum două zile și îl deschid imediat. Intru la contacte și îmi trec rapid numărul de telefon, iar ca apelant mă trec ,,Băiatul fără nume".

       Inițial aș fi vrut ,,băiatul-a-cărui-nume-nu-îl-vei-ști-vreodată", dar aparent este prea lung și nu pot scrie atât.

       Mi-am notat numărul fiindcă este posibil ca Sebastian să nu răspundă și ca Lia să aibă nevoie de ajutor. A fost un gest ca între ,,vechi colegi de apartament" .

      Sper doar că Lia știe ce face. Nu vreau să o am mai târziu pe conștiință.

      Lia, ești curajoasă, dar curajul ăsta e prostesc!

_____

        Hei^^ Am postat un capitol nou și la această carte în sfârșit ^^

        Cum vi se pare capitolul până acum? Dar cartea?

       Care este personajul vostru preferat?👀🖤

Update: la naiba ce capitol nașpa 😭