— Deci, ce a spus? o întreb pe brunetă, virând mai apoi la dreapta.

   După incidentul de ieri, Lia și blonda cu care s-a bătut, aveau să primească "pedeapsa" azi.

   — O săptămână de detenție și un eseu de cel puțin trei pagini, prin care trebuie să "reflectez la ceea ce am făcut", spune fata din stânga mea, făcând ghilimelele pentru ultima parte, iar eu chicotesc subtil.

   — Ar trebui să fii fericită, replic și îi surprind expresia confuză a brunetei.

   — Fiindcă trebuie să îmi petrec încă o săptămână pe lângă nesuferita aia? mă chestionează și eu îmi dau ochii peste cap.

    — Fiindcă nu te-a exmatriculat, sau nu ți-a tăiat bursa, spun și o privesc zâmbind relaxat.

   Chiar mă bucur că nu a recurs la măsuri atât de drastice. Oricum eu și Seb nu am fi stat precum doi spectatori. Aveam de gând să facem ceva, prin care să îi schimbăm decizia directorului, însă acum, spre bucuria noastră, nu mai este nevoie. Putem respira ușurați, atât eu, cât și Sebastian. Mai bine să petreacă o săptămână în detenție, decât să nu mai aibă dreptul să plece nici măcar acolo.

   — Pentru tine e ușor de spus. Nu tu ești obligat să vii și mai devreme cu o oră la școală, spune și apoi își dă la o parte o șuviță de păr.

   — De ce trebuie să vii cu o oră mai devreme?

    — Păi i-am spus directorului că eu lucrez după cursuri, iar el a fost destul de drăguț încât să mă lase să stau doar câte o oră după cursuri, însă va trebui să vin cu o oră mai devreme, și să o ajut pe Margaret la cantină, comentează pe un ton aspru și plin de sarcasm, iar eu mă abțin să nu râd.

    — Nu e nimic nou. Porți șorț și la restaurant, glumesc și bruneta îmi dă un pumn în umăr.

   — Ce amuzant ești tu! Mor de râs, glumește la rândul său, iar eu îi prind mâna dreaptă într-a mea, tresărind ușor din cauza căldurii ce îmi traversează de-a lungul corpului.

   Observ că nici Lia nu este total neafectată de gestul brusc de afecțiune din partea mea, căci își mută imediat privirea pe fereastră, încercând să își înfrâneze zâmbetul, care clar, vrea să îi trădeze emoțiile.

    — Nu spune că mori. Nici măcar în glumă, șoptesc și nu am habar dacă m-a auzit.

   Trag pe dreapta, oprind mașina în fața unui parc. Lia mă privește perplexă și îi zâmbesc, dându-i drumul la mână.

   — Ce facem aici? Întârziem la lucru, comentează și eu doar scot cheia din contact, îndesându-mi-o în buzunarul hanoracului.

   — O haide, nu se întâmplă nimic dacă întârziem jumătate de oră, spun și apoi cobor din mașină, iar bruneta face la fel.

   Închid mașina, îndemnându-mi pașii să ajungă într-un drept cu bruneta.

   — Ce facem aici? o aud cum repetăm iar apoi îmi îndrept atenția asupra ei.

   — Aveam nevoie de o plimbare, mint și îmi ridic umerii.

    Adevărul este că vreau să vorbesc în liniște cu ea despre mai multe lucruri. Vreau să aflu ceea ce s-a întâmplat ieri. Vreau să o întreb care e treaba cu idiotul de Kyle. Dar cel mai important... vreau să vorbesc despre noi doi.

    Vreau să o întreb ceea ce am fost și ceea ce suntem acum. Cu siguranță ea se întreabă același lucru, dar poate ne putem spune propriile incertitudini, apoi să trasăm o idee clară, una pe un front comun.

    Ne așezăm pe o bancă, iar Lia își verifică ecranul telefonului. Nu înțeleg dacă își face într-adevăr griji pentru faptul că va întârzia la restaurant, sau nu știe ce să spună. Dar eu nu îmi fac griji. Domnul Peterson este înțelegător și cu siguranță nu ne va da afară. Adică... sper.

    Inspir adânc, scărpinându-mi ceafa subti.

   — Lia, de ce te-ai bătut ieri? sparg liniștea și îi atrag atenția brunetei, care începe să se joace cu degetele.

   — Ea... ea este nepoata polițistului care se află în secțiunea unchiului Stan, replică pe un ton greu de descifrat. I-a povestit faptul că... ei bine, i-a spus de ce unchiul meu a ajuns să fie închis, continuă și îmi strâng maxilarul puternic, atunci când observ cum o lacrimă îi scapă.

     Îi șterg imediat picătura de lacrimă, zâmbindu-i cald.

   — A mai spus ceva? întreb, simțind că nu mi-a povestit întru totul ceea ce s-a întâmplat.

     Dă din cap afirmativ, mutându-și privirea în văzduh.

   — A adus vorba despre părinții mei. A spus că mama a murit din cauza mea și că tot din cauza mea a plecat și tata, comentează pe un ton încărcat de durere, ca mai apoi să elibereze lacrimile prizoniere din irișii săi, apoi să își intersecteze privirea cu a mea. Nu... nu am habar de ce am lovit-o. Cred... cred că într-o oarecare măsură eram de acord cu ceea ce a spus, continuă și înghit în sec.

    Nu cred că mă voi putea obișnui vreodată cu latura asta a brunetei. Stând acum în fața mea cu irișii plini de lacrimi, fiind atât de vulnerabilă și parcă pe punctul de a ceda complet în orice clipă. Nici nu vreau să o fac. Nu mai vreau să o văd în starea asta.

   Din cauza idioatei ăleia blonde, Lia se gândește la ea ca fiind motivul morții mamei sale. Se crede pe sine vinovată de lașitatea tatălui său. Se aruncă pe sine în prăpastia neagră a vinovăției, și la naiba, dar eu știu cât de adâncă și întunecoasă e acea prăpastie.

   Nu cred că mai am mult și trec cu vederea peste valorile morale impuse de părinții mei. Nu este bine să lovești o fată, însă de data asta, simt că nu este greșit să fac o excepție. Până la urmă, blonda aia este responsabilă pentru toate gândurile ce îi circulă acum prin minte Liei.

    Îmi scutur capul subtil, dându-mi seama că încă nu i-am răspuns cu nimic fetei de lângă mine.

    O trag la pieptul meu; surprinzându-mă chiar și pe mine. Ea își varsă lacrimile pe hanoracul meu, îmbrățișându-mă de parcă nu ar mai exista o altă zi. Înțeleg de ce. Vrea să aibă garanția că nu voi pleca. Dar ar trebui să știe deja, că odată ce am spart barierele ce ne alungau unul de celălalt, nu mai are cum să scape de mine.

   — Ceea ce ți-a spus nenorocita aia nu e nimic altceva decât o minciună. Știi mult prea bine că nu ai nici măcar un strop de vină în moartea mamei tale. Iar tatăl tău? El singur a ales să fugă în loc să facă față situației. Tu nu ești nimic altceva, decât cea care a suferit de fapt cel mai mult, termin și rup cu grijă îmbrățișarea pentru a o privi.

    Îi șterg lacrimile cu dosul palmei, iar ea pare mai liniștită într-o oarecare măsură.

   — Știi... mi-ai amintit de o expresie citită undeva, spun și Lia mă privește perplexă, trăgându-și în același timp nasul. Am citit undeva că ochii noștri trebuie să fie spălați din când în când de lacrimile noastre, ca mai apoi să putem vedea viața cu o mai mare claritate. Probabil la fel este și în cazul tău. Trebuie să plângi și abia apoi reușești să îți dai seama cât de semnificativă ești în realitate, spun întâlnesc zâmbetul brunetei; lucru care îmi înmoaie inima instantaneu.

   — Nu aveam habar că ești un bibliofil, replică ea, și eu ridic din umeri.

   — Consider că în cărți poți găsi ceea ce în viața reală, nu prea reușești, comentez la rândul meu.

   — Ce anume?

   — Păi... nu am habar. Multe lucruri, precum, adevăruri dureroase dar spuse într-un mod frumos, încredere și fidelitate, sinceritate și bunătate... sau o poveste de dragoste cu final fericit, șoptesc ultima parte, și atunci când dau de privirea curioasă a brunetei, mă înjur în gând.

    — Crezi că în viața reală nu poți avea parte de o poveste de dragoste cu final fericit? mă chestionează și simt cum devin mai tensionat.

   — Depinde cu cine. Tu crezi că vărul lui Seb îți poate oferi acel final fericit? întreb și mă felicit în gând pentru cum am putut evita acest subiect.

   Lia râde și eu nu pricep ce e atât de amuzant.

   — Ai spus ceva și de încredere, loialitate și sinceritate, nu? o aud și îmi ridic curios sprânceana dreaptă.

   — Da, răspund simplu.

   — Tu chiar crezi că eu te-aș mai fi sărutat dacă eram într-o relație cu cineva?

    Ea mă privește amuzată, și eu nu pricep ceea ce tocmai a spus. Am nevoie de câteva minute să realizez însemnătatea cuvintelor sale.

   "Tu chiar crezi că eu te-aș mai fi sărutat dacă eram într-o relație cu cineva?"

    Mă întorc cu privirea la ea.

   — Ia stai... dar tu și Kyle nu erați împreună?

   Începe să râdă din nou, și este probabil printre primele dăți în care râsul ei mi se pare enervant. La o adică, eu stau și îmi distrug și ultimii neuroni funcționali, încercând să deslușesc ceea ce a spus nu cu foarte mult timp în urmă, iar ei i se pare totul o joacă.

   — Credeam că ești puțin mai isteț decât atât, replică și îmi dau o palmă mintală; totul părându-mi mult prea în ceață.

   Oare sunt prea prost eu să înțeleg la ce se referă, sau este ea prea proastă la dat explicații?

   — Poți, te rog, să spui exact ceea la ce te referi? Ești împreună cu vărul lui Seb, sau nu? o chestionez pe o voce forțată; abținându-mă cu greu să nu îmi pierd calmul.

   — Unu: nu pricep de ce ești atât de interesat și doi: eu și Kyle nu am fost niciodată nimic mai mult decât prieteni. Da, am observat anumite lucruri la el, care m-au făcut să cred că poate nu îi sunt indiferentă, însă eu nu l-am plăcut nici măcar puțin, spune și imediat mi se instalează un zâmbet tâmp pe față.

   — Atunci de ce v-ați prefăcut a fi împreună? insist, încercând să clarific totul.

   — Sincer, nu am habar de ce a făcut-o el, însă eu... am făcut-o pentru a mă putea îndepărta de cineva, replică și apoi își mută din nou privirea la bolta albastră.

   — Pentru a te îndepărta de cineva?

    — Păi, e cam iritant să îți placă de cineva care este mai schimbător decât vremea. Într-o zi pare că simte la fel ca tine, iar în următoarea, pretinde că nici nu te cunoaște. E un dezastru că am început să te plac, șoptește ultima parte, iar inima mea sare câteva bătăi.

   "E un dezastru că am început să te plac"

   Nu am idee dacă ar trebui să mă simt bine, sau rău, din cauza afirmației sale. Sunt fericit fiindcă a mărturisit ceea ce eu nu am putut să o fac încă. Dar pe de altă parte, ea chiar consideră un dezastru, faptul că a început să aibă sentimente pentru mine?

   — Tu... tu mă placi? o întreb pe un ton nesigur, neștiind dacă este adevărat sau nu.

   — Da, am început să te plac de ceva timp, răspunde și îmi simt mărul lui Adam, urcând și coborând rapid.

   — Lia... uită-te la mine, îi spun mai apoi pe un ton cald, iar ea își intersectează privirea cu a mea. Nu știu dacă pentru tine, într-adevăr este un dezastru, dar și eu am început să te plac, iar pentru mine, nu reprezintă nimic altceva decât propria salvare, comentez și nu mai apuc să spun altceva, căci bruneta îmi capturează buzele, iar eu rămân neclinitit preț de câteva clipe.

    Uneori tind să cred că Lia suferă de bipolaritate. Nu am habar dacă mă voi putea obișnui vreodată cu personalitatea ei schimbătoare.

    Îi răspund la sărut cu aceeași intensitate, nepăsându-mi de faptul că suntem într-un spațiu public, sau că unele persoane s-ar putea simți inconfortabil. Aceasta își trece mâinile de-a lungul cefei mele, ca mai apoi să icnească subtil, atunci când o mușc de buza inferioară. Ne desprindem din sărut sprijinindu-ne frunțile una de cealaltă și respirând sacadat la unison.

   Respirația ei e caldă, îmi provoacă niște furnicături ciudate prin tot corpul. De abia acum realizez câte senzații noi reușesc să descopăr atunci când sunt prin preajma ei.

    — Și acum ce? mă întreabă, iar eu îi privesc mulțumit buzele umflate și roșii.

     — Acum e partea în care eu te întreb dacă vrei să fii iubita mea, iar tu răspunzi afirmativ, comentez și mai apoi începem să râdem.

    Așteptam demult momentul acesta, și spre idioțenia mea, nici măcar nu am avut tăria să recunosc mai devreme.

    Dacă viața acordă fiecăruia o a doua șansă, poate pot la rândul meu, să accept schimbările pozitive care vin la adresa mea. Fiindcă stând acum, aici, față în față cu bruneta, nu mai simt niciun fel de remușcare, cu toate că este greșit, iar eu știu asta. Dar nu mai revăd iar și iar acea seară, ci cumva, am primit puterea să privesc în viitor și să mă bucur de prezent.

    Fiindcă am început să las trecutul în spate, deoarece prezentul și viitorul, sunt accentuate de ea. Bruneta a devenit prezentul meu, și cea care mi-a salvat viitorul.

_________

    Hello:))) V-a fost dor de cei doi? Lor le-a fost de voi:))

   Știu că nu prea am mai postat aici, dar sper ca acest capitol mai... drăguț, să recompenseze așteptarea voastră^^❤

  Probabil credeți că de acum totul va fi roz, dar autoarea are și alți ași în mânecă, hehe:))

   Vă aștept spamul de comentarii și ne citim la următorul capitol^^

  ~secundar account: Solar_taekook ~