ㅡ Bună ziua, îl salut pe domnul Peterson, după ce intru în pizzerie.

    ㅡ Este deja unu? mă întreabă, căutând cu privirea un ceas de pe perete.

    ㅡ Am venit mai repede fiindcă nu am mai făcut ultimul curs, îi explic și apoi îmi arunc ghiozdanul.

    ㅡ Ești dornic de lucru, nu? mă întreabă și apoi râde.

    ㅡ Sunt disperat, ce să mai! îi răspund ironic, și începem amândoi să râdem.

    El râde de gluma mea seacă, iar eu de râsul lui.

    ㅡ Atunci du-te în spate și ia-ți un șorț. După poți începe să ștergi mesele și să mături, îmi spune, iar eu aprob din cap.

    Nu mă pot plânge. Nu e așa de greu. Poate am fost crescut din banii părinților, dar nu m-am dat niciodată înapoi de la muncă. Dacă nu fugeam de acasă, aș fi terminat liceul, ca mai apoi să mă angajez în firma tatălui meu. Dar mai mult ca sigur l-aș fi rugat să nu facă vreo diferență, dintre mine și ceilalți angajați. Nu mi-au plăcut vreodată favoritismele.

     Mă întreb ce face acum tata. Pe lângă muncă, îi dă atenție și mamei? Știu că atunci când eram acasă, nu prea discutau. Tata venea târziu de la muncă, mama se îngrijorea permanent de mine, și cam așa decurgea o zi în familia noastră. Oare după ce am plecat, asta s-a schimbat? Stă mai mult cu mama? Are grijă de ea?

    Simt un puternic impuls de a o suna, însă nu o pot face. Mi-am schimbat de vreo două ori cartela, și chiar dacă o sun cu număr necunoscut, îmi va afla cumva numărul.

     Poate într-o zi, mă voi întoarce. Dar nu permanent, ci doar să văd ce mai fac.

     ㅡ Îți stă bine în fustiță, aud pe cineva din spatele meu și îmi dau seama că e Seb, după câteva secunde.

     ㅡ Cu ce nu îmi stă mie bine? întreb și apoi zâmbesc, făcându-i cu ochiul.

     ㅡ Da, da. Am uitat că ești cu adevărat fotogenică, spune și apoi râde.

     ㅡ Vrei să spui fotogenic?

     ㅡ Nu, răspunde și își ridică umerii non-șalant.

     ㅡ În fine, ce faci aici? De acum mă vei chinui și la locul de muncă? îl chestionez, în timp ce șterg o altă masă.

      ㅡ Îți dai seama că te voi chinui și aici! Nu scapi de mine nici în iad, replică și îmi dau ochii peste cap. Dar nu pentru tine am venit de data asta, continuă și mă întorc cu fața la el.

      ㅡ Atunci?

      ㅡ Lia vorbește în spate cu șeful tău. Vrea să se angajeze și ea aici, spune și îmi mușc buza fără să îmi dau seama pe moment.

       ㅡ Ea chiar va veni să lucreze aici? întreb, deși am auzit destul de bine din prima.

      ㅡ Da, e vreo problemă? Ieri nu părea a fi vreuna, comentează și mă privește perplex.

     Da Seb. Ieri nu era nicio problemă! Dar asta s-a schimbat imediat ce am ajuns acasă și era să o sărut. Am totuși și eu limitele mele prin care mă pot preface că nu s-a întâmplat nimic. Dacă va lucra aici, posibilitatea de a deschide subiectul va fi și mai ridicată!

      ㅡ Absolut niciuna, mint când îmi dau seama că aștepta răspunsul.

      ㅡ Bine, atunci probabil nu va fi nicio problemă dacă veți veni amândoi acasă, nu?

       ㅡ Doar azi, nu?

        ㅡ Aș spune că da, dar am ști amândoi că nu spun adevărul, replică brunetul, ca mai apoi să își arate colții.

        ㅡ Grozav, de acum sunt și șofer, ce să zic, îngân, dar probabil Seb m-a auzit, chiar dacă a decis să nu mai spună nimic.

        ㅡ Băiete, aud după aceea, vocea domnului Peterson și îmi ridic privirea. Ea va lucra cu tine de acum înainte, spune și apoi arată înspre Lia.

      Nu îi răspund, fiindcă probabil aș înjura. Chiar trebuia să te angajezi fix aici? Din toate locurile disponibile, tu fix aici trebuia, nu?

       ㅡ Se pare că suntem colegi, replică imediat bruneta și nu îmi dau seama când a ajuns așa aproape de mine.

      ㅡ Da, răspund simplu, dându-mă cu doi pași mai în spate, apoi curățând o altă masă.

      ㅡ Poți începe chiar de azi, i se adresează bărbatul rotofei, iar fata doar zâmbește entuziasmată.

     Ce dracu e așa impresionant? Nu e ca și cum ai câștigat premiul Nobel, ci doar șansa să ștergi pe jos într-o pizzerie.

      ㅡ Eu voi pleca atunci, comentează și Seb, iar eu înghit în sec. Lia, te întorci cu el acasă, completează, arătând cu degetul înspre mine.

     Plecați toți dracului și lăsați-mă cu ea, exact ceea ce îmi trebuie acum!

      ㅡ Bine, pa! îi urează bruneta, iar mie îmi vine să înjur când văd că nu mai am mese de șters.

      Bine că trebuie și să mătur!

     Domnul Peterson a plecat iar în spate, probabil pregătind niște aluaturi pentru pizza. Mă bucur că mai sunt vreo doi-trei clienți în pizzerie, căci de altfel, aș fi rămas doar eu și cu Lia.

      ㅡ Deci cum ți se pare? mă întreabă Lia, ștergând cu mopul, acolo unde am măturat deja.

     ㅡ Cum să mi se pară ce? întreb la rândul meu, neînțelegând despre ce vorbește.

      ㅡ Să lucrezi aici, ce altceva? replică și începe să râdă scurt.

      ㅡ A... e ok, răspund concis de parcă aș fi avut un pistol la tâmplă.

    De ce mă comport așa ciudat?

     ㅡ Deja ți-a trecut vânătaia de pe față? mă chestionează din nou, iar eu îmi dau seama că doar încearcă să vorbească cu mine.

      ㅡ Mă vindec repede, comentez puțin mai relaxat.

      ㅡ Ești ca Hulk, îngână ea și mă face să zâmbesc din cauza prostiei sale copilărești.

      ㅡ Nu era cumva nervosul ăla verde și plin de mușchi? intru în jocul ei imatur, simțind că tensiunea se risipește treptat.

     Poate și ea vrea să se prefacă că nu am trecut peste o anumită limită aseară. Nu cred că va fi așa greu să uităm ce era să se întâmple. Mă comport mult prea deplasat, din cauza unui fleac?

    Un sărut poate fi numit un fleac?

     Un sărut îl poți arunca dacă ești prin club sau prin locuri unde băutura te îndeamnă să faci lucruri prostești, dar aseară niciunul dintre noi nu a băut așa mult. Eu de abia am apucat să beau două-trei guri de whisky, iar Lia și-a comandat un suc de portocale. Nu ne-am putea scuza sub pretextul băuturii.

      ㅡ Mai ești pe Pământ? o aud pe brunetă, și îmi dau seama că m-am afundat prea puternic în gânduri.

       ㅡ Da, am aterizat acum optesprezece ani, replic și Lia începe să zâmbească.

       ㅡ Nava mamă te-a adus fără vreo interferență? întreabă, abținându-se să nu râdă.

       ㅡ A avut ajutorul căpitanului, răspund și apoi începem amândoi să râdem ㅡ chiar dacă nu a fost așa amuzantㅡ atrăgând niște priviri.

     Când naiba au venit atâția clienți?

      ㅡ Trebuie să le notăm comenzile, îi spun fetei care își șterge lacrimile imaginare de la râs.

       ㅡ Am înțeles! răspunde ca la armată, ducându-și mâna la frunte, precum un soldat, apoi pleacă spre o masă.

      Nu înțeleg de ce îmi vine să zâmbesc când o văd într-o stare atât de bună, dar cred că începe să uite despre incidentul cu Jacob. Merită să fie fericită, spre deosebire de mine. Ea nu a primit nimic altceva decât durere, chiar dacă nu a meritat, în timp ce eu am primit compasiune și tot ceea ce îmi doream, chiar dacă ar fi trebuit să fiu plesnit de toți cunoscuții.

     Dacă există vreo dreptate în lumea asta, se pare că la noi nu a ajuns încă.

***

     ㅡ Închid eu copii. Voi puteți pleca acum, spune domnul Peterson și ne zâmbește.

     ㅡ Du-te în mașină. Vin și eu în câteva minute, îi replic brunetei, iar ea se comformează imediat cerințelor mele.

     Mă uit în urma mea, și o văd cum intră în mașină. Îl caut pe șeful nostruㅡ sună destul de ciudatㅡ și îl găsesc în spate, așezând ingredientele folosite, la locul lor.

      ㅡ Nu ai plecat încă băiete? întreabă atunci când mă observă.

      ㅡ Domnule, am o rugăminte la dumneavoastră, răspund și îmi vine să râd de cuvintele pe care tocmai le-am rostit.

     Când am început să vorbesc așa politicos?

      ㅡ Te ascult, subliniază bărbatul din fața mea, așezând un alt recipient pe raft.

      ㅡ Ați putea să nu îi spuneți fetei care s-a angajat astăzi, cum mă numesc? întreb, dându-mi imediat seama, cât de stupid sună ceea ce tocmai am spus.

      ㅡ Ofof, copii din ziua de azi și jocurile lor perverse, comentează și râde scurt, făcându-mă să îl privesc fix.

      ㅡ Ce jocuri? îl chestionez, vrând să aflu dacă nu am auzit eu greșit.

      ㅡ Vrei să îți spună numele, atunci când sunteți în pat, nu? șoptește privindu-mă amuzat, iar eu simt cum mă înec cu propria salivă.

     Nu mai reușesc să spun ceva, căci mi-o ia înainte, spunând:

      ㅡ Tu crezi că am fost dintotdeauna bătrân? Știu ce le poartă mintea flăcăilor în ziua de azi. Nu ai habar ce vestit eram în rândul femeilor, completează și îmi face cu ochiul, chicotind.

      ㅡ Eu nu am nicio treabă cu Lia, dar nu exclud ideea că dumneavoastră ați fost un adevărat donjuan, comentez și râd.

       ㅡ Un adevărat donjuan, băiete. Nu cum sunt neserioșii de azi, spune și mă face să râd subtil.

       ㅡ Deci nu îi veți spune?

       ㅡ Stai liniștit, nu mă amestec eu în afacerile voastre, îl aud și îmi vine să îmi dau o palmă mintală. Nu îi voi spune nimic, acum poți pleca, termină și nu mai încerc să îi explic că tot ceea ce crede, e greșit.

        ㅡ Mulțumesc, spun în schimb.

   Îmi iau la revedere și pot respira normal de abia atunci când ajung afară. Cine ar fi crezut că domnul Peterson poate avea o minte așa murdară?

    Se pare că are multe secrete pe care le ascunde după șorț.

     Ia stai... când am început să am glume de a lui Seb?

     Intru în mașină și dau de o brunetă pe jumătate adormită. Am stat așa mult?

     Îi observ niște șuvițe care îi acoperă fața, deranjând-o și obligând-o să își înstrâmbe nasul, în încercarea de a le îndepărta.

     Îmi pun centura și expir frustrat când realizez că Lia nu o are. Nu pot risca să conduc fără ca ea să o aibă, așa că îmi cântăresc opțiunile. O pot trezi, sau îi pot pune eu centura.

     Stau câteva secunde și mă gândesc ce ar trebui să fac. Decid să nu o trezesc în cele din urmă, și să îi pun eu centura. Nu e nimic deplasat în asta.

     Îi pun siguranța cu grijă, încercând să nu o trezesc, dar mă opresc, uitându-mă la felul în care încearcă să își dea șuvițele de pe față. Arată ca un copil mic; lucru care mă face să zâmbesc involuntar. Nu știu ce e cu mine azi, dar probabil se datorează oboselii. Faptul că nu am dormit prea bine în ultimul timp, se poate sesiza ușor, prin acțiunile mele.

      Nu îmi dau seama nici măcar atunci când mâna mi se apropie de chipul ei, ca mai apoi, degetele, să îi îndepărteze firele de păr care o deranjau. Începe să se miște, iar eu mă poziționez pe scaun, pornind mașina.

      Se trezește imediat, iar eu înghit în sec. Ce tont pot fi uneori! Unde dracu mă credeam? În filme? Mă așteptam să îi dau părul de pe față, iar ea să nu se trezească? Trebuie neapărat să mă culc mai devreme de acum înainte, pentru a evita astfel de idioțenii pe viitor.

       ㅡ Nu știu când am ațipit, o aud și mă uit preț de câteva clipe la ea.

     Parcă e încă adormită și clipește des pentru a se dezmetici.

      ㅡ Nu ești obișnuită să muncești, îi răspund simplu, uitându-mă la drum.

     ㅡ Nu e asta. Nu prea am dormit aseară, spune și apoi cască subtilㅡ cu toate că o văd.

    Aprob printr-o mișcare a capului, ca mai apoi să deschid radioul.

     "I'm not going to wait until you're done
     Pretending you don't need anyone
     I'm standing here naked
    (Naked, naked)
    I'm standing here naked
    (Naked, naked)
    I'm not going to try 'til you decide
    You're ready to swallow all your pride
    I'm standing here naked
   (Naked, naked)
   I'm standing here nakㅡ

    Schimb repede canalul , simțindu-mă ciudat ascultând melodia asta, având în vedere că Lia este în stânga mea.

    "There goes my heart beating
    'Cause you are the reason
     I'm losing my sleep
    Please come back now
    There goes my mind racing
    And you are the reason
   That I'm still breathing
   I'm hopeless now..."

     Înjur în gând, dându-mi seama că nu am noroc nici de data asta, și vreau să mut postul, dar bruneta mă oprește, atingându-mi repede mâna.

     ㅡ Nu schimba! Știu melodia, spune, iar eu îmi retrag mâna.

     ㅡ Bine, comentez scurt și încep să bat încet cu degetele de volan, căutându-mi ocupație.

     Fata din stânga mea începe să cânte, iar eu îmi amintesc imediat de prima dată când am auzit-o cântând. Nu a trecut așa mult timp, dar se simte ca un veac. Știu că am enervat-o atunci, iar drept ca răsplată mi-a aruncat o cană de ceai, exact pe hanoracul meu preferat.

     ㅡ E așa de amuzantă vocea mea? mă întreabă, eu constantând că zâmbeam.

     ㅡ Nu. Mi-am amitit ceva, replic și apoi îmi dreg glasul.

     ㅡ Știi, când zâmbești îmi aduci aminte de cineva, spune mai apoi și dă muzica mai încet.

      ㅡ De Hulk? o întreb pe un ton amuzat, făcând referire la discuția din restaurant.

      ㅡ Nu. De vechiul meu iepuraș de pluș. El avea niște obraji la fel de umflați când zâmbea, comentează și trag imediat pe dreapta, încercând să procesez ceea ce tocmai am auzit.

      ㅡ Arăt ca un iepure de pluș idiot? e rândul meu să întreb, plin de curiozitate.

      ㅡ Nu îl fă pe Darrin idiot! se revoltează fata de lângă mine, precum o fetiță de patru ani. Dacă vrei să știi, el a fost singurul meu prieten în copilărie, continuă, și îmi îndrept atenția înspre ea.

     ㅡ Chiar ai avut o copilărie tristă, dacă singurul tău prieten era un amărât de pluș, mă ia gura pe dinainte și vreau să îmi trag o palmă, atunci când o văd, mutându-și privirea pe geam.

      ㅡ A fost singurul lucru care mi-a rămas de la mama, șoptește și uit două clipe să respir.

     Seb mi-a spus mai demult că mama ei a murit, dându-i naștere Liei. Pot înțelege de ce e așa atașată de jucăria aia.

     ㅡ Nici măcar nu am avut șansa să o cunosc. Am găsit plușul într-o cutie când aveam vreo cinci ani. Era și o poză cu mama. Nu o mai văzusem până atunci, dar... era foarte frumoasă, comentează și se întoarce cu fața la mine.

    Înghit în sec când îi observ irișii umezi, și mă întreb cum mai poate avea atâtea lacrimi.

      ㅡ Iartă-mă. Nu am știut, spun, simțind nevoia să îi arăt că îmi pare rău.

     ㅡ Nu-i nimic. Oricum, știi de ce i-am pus numele Darrin?

     ㅡ De ce? întreb interesat, nepăsându-mi că am fi putut ajunge până acum la apartament.

      ㅡ Fiindcă înseamnă ,,dar neprețuit". Este de origine celtică, explică și mă face confuz.

      ㅡ De unde știai tu la cinci ani, ce înseamnă numele?

      ㅡ Era scris pe eticheta lui. Pe atunci nu știam ce înseamnă, dar tot îi spuneam așa. De abia pe la șapte ani am aflat semnificația, de la profesoara de engleză, povestește și nu înțeleg de ce, dar mă simt exact ca într-un scenariu de film.

      ㅡ Mi-ar plăcea să îl cunosc pe iepurele ăla vestit, spun și Lia îmi oferă o grimasă și mai tristă ca înainte.

      ㅡ Mă tem că nu se mai poate. Unchiul Stan i-a dat foc, și am aflat mult prea târziu. Am încercat să îl salvez, dar fără vreun efect. Nu mi-a mai rămas decât cenușa, termină povestea și simt nevoia să îl strâng de gât pe maimuțoiul ăla.

    Ce inimă să ai, încât să îi distrugi unui copil, o ultimă amintire lăsată de mama ei? Idiotul ăla nu are pic de conștiință? Până la urmă, era sora ei.

      ㅡ Ești prima persoană căruia i-am povestit despre Darrin, comentează apoi, ștergându-și niște lacrimi și zâmbind forțat.

      ㅡ Prima persoană după Seb vrei să spui, încerc să mai detensionez situația, chiar dacă știu că nu prea îmi merge.

      ㅡ Nici el nu știe, răspune și ridică ușor din umeri. Oricum, cred că ar fi cazul să plecăm spre apartament. Probabil Asty ne-a dat deja drept dispăruți, replică și râde, chiar dacă pot jura că mai are niște lacrimi bune de vărsat.

      ㅡ Ai dreptate, spun, ignorând senzația de a o lua în brațe.

     „Ești prima persoană căruia i-am povestit despre Darrin."

     Am auzit undeva, că atunci când afli secretul adânc îngropat a cuiva, acea persoană, are cu adevărat încredere în tine.

     Asta înseamnă că tu ai încredere în mine, bruneto?

______

Capitol nou... boom! 😋😂 Nu v-ați fi așteptat să mai fac curând un moment Aliax, nu?:) V-ați înșelat haha😂❤

Inițial nu am vrut să fac capitolul așa de lung, dar se pare că orele online, sunt mult mai plictisitoare înainte de vacanță:)

Ați fi crezut că domnul Peterson poate fi un așa caracter?❤😂

Cum vi s-a părut capitolul? Aștept spam de comentarii și steluțe, și ne citim la următorul capitol;)💞