Lia

•••

      — Lia, ești bine? Pari dusă pe gânduri mai mult decât de obicei, o aud pe prietena mea cea mai bună ca prin vis, iar imediat după aceea îmi duc privirea la ea. 

      Aprob slab, luând o altă gură din cafea. 

     — Unde a plecat Beck? întreb și ea doar mă privește într-un mod ciudat.

     — A mers după comenzile noastre. Spune, ce ai pățit? Știi bine că încerc să te ajut, dacă știu cum să o fac, replică blonda și eu doar expir frustrată, apoi îmi acopăr fața între palme. 

      — Nici nu am habar de unde naiba să încep. Se întâmplă atât de multe lucruri în ultimul timp, încât simt că nu mai am mult până când voi ceda, recunosc într-un final, simțindu-mă imediat oarecum ușurată. 

     Chiar aveam nevoie să spun cuiva despre asta. Chiar simțeam că nu mai am mult până când voi exploda, iar momentan, cred că ar fi cel mai bine să vorbesc cel puțin cu Hailey despre gândurile mele. Nu strică să împărtășești cuiva ceea ce te macină, mai ales dacă acea persoană îți este apropiată de inimă. 

       — Cu începutul, glumește prietena mea, iar eu îmmi dau ochii peste cap.

      Și care ar fi ăla mai exact? Nici măcar eu nu am habar ce mai exact mă deranjează. Sunt multe lucruri pe care nu prea am reușit să le rezolv de una singură. Oricât aș încerca să adun piesele lipsă, pur și simplu lipsește ceva. Iar asta desigur, nu este nimic altceva decât memoria mea. Toate lunile pe care nu mi le amintesc, toate săptămânile, zilele, orele, minutele. Tot acel timp care nu este nimic altceva decât o mare neagră în mintea mea. 

      Sunt pierdută undeva în mijlocul acelei mări, cu barca pe jumătate scufundată, fără nimeni care să mă ajute, iar cu toate colacele de salvare pierdute. Exact așa mă simt. Poate nu sunt singura, poate mă victimizez fără să îmi dau seama, dar nu mai simt de ceva vreme că am control asupra propriei mele vieţi. 

      — Pur și simplu simt că... toată treaba asta cu amnezia, chiar îmi distruge viața.

     În sfârșit am admis ceea ce țineam ascuns undeva prin cotloanele îndepărate ale minții. An recunosctu după atâta timp că ceea ce m-a doborât cu câteva luni în urmă, nu m-a făcut mai puternică, ci mai mult, mi-a tăiat din aripi. Până acum am încercat mai tot timpul să pretind că toate amintirile pierdute, toate momentele uitate, nu sunt chiar atât de importante pentru mine, căci pe viitor, îmi voi face altele. Dar nu este chiar deloc așa. Mi-am dat seama că fără ele, chiar nu voi fi în stare să mă vindec vreodată pe deplin.

      — Ai vreun motiv pentru care te-ai gândit așa deodată la asta? Sau mai bine spus, ți-a spus cineva ceva?

       Privesc în spatele meu, vrând să mă asigur că Beck este încă ocupat cu mâncarea pe care o comandă. Nu este ca și cum nu aș avea încredere în el, la fel de mult cum am în Hailey. Dar pur și simplu simt că este mult mai ușor să vorbesc cu ea despre asta. Probabil fiindcă Beck nu ar putea fi serios pe deplin, sau fiindcă e mai ușor să vorbesc cu o fată despre ceea ce mă irită.

      — Arax, recunosc fără alte rețineri, iar prietena mea doar mă privește de parcă i-aș fi spus să îmi rezolve o problemă la matematică.

       — Tipul care te privea atunci în parc, de parcă avea de gând să te omoare sau ceva? glumește ea și eu aprob cu un zâmbet slab.

      Mă bucur că reușește să mai detensioneze măcar puțin atmosfera. Sarcasmul ei ajută uneori. 

     — Da, păi... cred că îl știam de dinainte de accident, habar nu am de ce. Pur și simplu, simt asta, spun mai apoi, în timp ce Hailey aprobă scurt, de parcă s-ar pregăti pentru o altă întrebare.

      — Și de ce pari atât de afectată? Adică, trebuie să conteze atât de mult faptul că îl știai pe blond de dinainte? 

     Nu reușesc să formulez un răspuns în doar câteva secunde, ca mai apoi să ridic leneșă din umeri, amintindu-mi că nu mi-am terminat încă cafeaua. Mai iau o gură, dându-mi seama că Beck trebuie să se întoarcă în câteva minute.

      — Știi când simți că ești parcă... legată de ceva anume, sau de cineva? Eu... simt chestia asta de fiecare dată când îl văd pe Jared Arax. Și e a naibii de frustrant și ciudat, dat faptul că nu îmi amintesc absolut nimic despre el.

      Da, chiar aveam nevoie să îi spun asta, măcar ei. Era necesar să recunosc faptul că Jared Arax, acel blond pe care nu îl știu de mai bine de o săptrămână, continuă să îmi creeze niște senzații stranii; cu toate că acest lucru este imoral, ținând cont faptul că am deja un iubit.

      — Lia, știi că ai deja un iubit, da? întreabă iar, de parcă mi-ar fi citit gândurile, iar eu îmi dau imediat ochii peste cap.

      — Ușor, idioato, nu e ca și cum am spus că m-am îndrăgostit de acel necunoscut. Țin la Isaac, știi asta, bombănesc ușor deranjată de comentariul său.

     Nu mi-aș permite vreodată să mă uit la un alt băiat, atâta timp cât sunt într-o relație. Nu am fost crescută de părinții mei, nu am avut acest noroc. Dar am avut grijă să mă educ de una singură, iar dacă am învățat ceva despre o relație, ar fi că loialitatea și respectul, sunt stâlpi de aur.

     Este adevărat că mă simt straniu când îl văd pe amicul lui Seb (sau cel puțin, cred că este unul), dar asta nu înseamnă în niciun caz că am alte gânduri. Vreau doar să aflu cine era, sau ce însemna pentru mine, asta înainte ca memoria să îmi fi fost ștearsă. Nu e nimic greșit în a vrea să aflu măcar o bucățică de adevăr, să regăsesc măcar una dintre piesele de puzzle. Pentru a întregi trecutul meu, trebuie să o iau pas cu pas. 

       — Ai mai vorbit cu el? Din ziua aia, la parc, l-ai mai văzut? 

      O singură dată. L-am mai văzut o singură dată după întâlnirea din parc. Iar asta, acum vreo două seri, atunci când Beck m-a dus până la apartamentul lui Seb. În acea seară în care am reușit să îi văd o altă latură a celui mai bun prieten al meu, o latură oarecum defensiv-agresivă, cu toate că nu pricep de ce s-a comportat așa. Puteam să jur că el și Arax se cunoșteau de ceva vreme, mai mult decât atât, încă consider că cei doi sunt și prieteni. Totuși, nu pot pricepe de ce a spus unele lucruri, pe care pot să jur a încercat intenționat să le sublinieze pentru blondul străin.

    "Nu are rost să stai unde nu îți este locul, Arax"

     De ce nu i-ar fi locul aici? S-a întâmplat oare ceva în trecut, care a creat o anumită distanță între cei doi? Sau de ce Seb a spus acele cuvinte? Care ar putea fi un alt motiv?

      — Da, acum două seri. Atunci când Beck m-a lăsat la Seb. El... era deja acolo, spun pe un ton mai jos, neștiind sigur de ce o fac. 

      — Și? Ați vorbit ceva anume? Ți-a spus ceva care să te fi deranjat?

       — Nu, doar... doar ne-am salutat, mint și apoi îmi mut privirea pe fereastră.

      Nici nu prea știu de ce nu i-am spus ce am vorbit cu adevărat. Probabil fiindcă sunt mult prea confuză, iar de aceea, nu prea am idee ce aș putea să îi povest lui Hailey mai exact. Da, am avut o conversație oarecum importantă cu Arax (chiar dacă a fost una scurtă din cauza lui Seb), însă nu am putut să îmi clarific mare lucru. 

     Și nu, nu mi-a spus nimic care să mă fi deranjat, ci doar ceva care m-a pus și mai mult pe gânduri. Chiar aș fi vrut să mai vorbesc cu el, poate aș mai fi aflat câte ceva, însă Seb nu mi-a mai permis acest lucru. Parcă știe de fiecare dată când sunt pe cale să aflu câte ceva despre trecutul meu, ca mai apoi să distrugă orice șansă pe care aș putea să o am. 

     "Normal ai fi început să comentezi. Probabil chiar s-au schimbat lucrurile"

    Mi-a spus asta imediat ce eu l-am observat cu țigara. Mi-a întărit și mai mult ideea cum că îl știam de dinainte de accident. Dar și mai ciudat a fost tonul pe care l-a folosit. Era oarecum... trist și parcă lipsit de ceva anume. 

    "Nu știu, Lia. Tu să îmi spui, ne știam de dinainte?"

     De ce nu a putut să îmi răspundă pur și simplu? De ce a vrut să mă zăpăcească și mai puternic? Voia atât de tare să mă facă frustrată din cauza faptului că mă simt o străină pentru propria persoană? De ce am simțit cum îl apasă ceva dureros de greu pe suflet, odată cu pronunțarea acestei întrebări?

      Iar ceea ce mi-a făcut inima cu adevărat să tremure într-un mod straniu, a fost ce mi-a mai spus înainte ca Seb să apară în cadru. Niște simple cuvinte, dar la naiba! Niște cuvinte care într-adevăr au reușit să mă lase cu mii de întrebări prin minte.

"Noi eram speciali"

       Cum adică eram speciali? În ce sens? Ce ar trebui să însemne mai exact? În afară de faptul că mai mult ca sigur, ne cunoșteam destul de bine. Oare eram prieteni buni? Sau poate ne consideram precum frații, așa cum mă consider eu cu Seb?

      Noi eram speciali. Ce ar trebui să însemne mai exact asta? Eram speciali. Nu mai suntem, normal. Dar chiar și așa, cum ai putea fi special cu cineva?

      "Știu că nu îți mai amintești multe lucruri de dinainte de accident, Lia."

       Numele meu a sunat oarecum plin de vină în acele clipe. De ce? Chiar nu pot pricepe, sau nu am habar dacă am o vină cu adevărat, dar cert este că a avut și o căldură aparte. Ciudat, cum am putut simți atât de mult comfort și familiaritate, din spusele unui străin. Sau mai bine spus, aparent un străin.

"De ce nu îi întrebi pe Seb, Kyle, sau chiar Joshua? Mai mult ca sigur toți ar fi dispuși să îți spună cine e de vină pentru acel accident."

       Nu faptul că a spus alte două nume (de care nu prea am habar cui i-ar putea aparține), m-a lăsat într-o beznă totală, ci mai mult, ultima parte. Chiar nu am habar la cine s-ar putea referi. Cum adică "să îți spună cine e de vină pentru acel accident"? Din câte știu eu, un șofer neatent a fost de vină, care mai apoi, a fugit de la locul incidentului. Atunci, ce naiba a vrut să spună cu asta?

        — Ce a pățit? Iar e paralelă cu lumea asta?

     O voce masculină mă trezește din starea de meditare, iar imediat ce mă dezmorțesc din acele gânduri repetative, îl văd pe Beck, cu cele trei comenzi  în mână, așezându-le cu atenție pe masă; încercând să nu verse ceva pe jos. Nici nu prea știu de ce gândesc atât de mult timp în ultima vreme. Adică, de ce mă tot gândesc la accidentul meu, la Arax, dar mai ales, la o posibilă legătură între cele două.

     Se spune că uneori, la un moment, cineva poate apărea în fața ta și te poate face să îți pui zeci și mii de întrebări. Acea persoană te poate face să îți pierzi mințile, cu toate că nu vrei te mai gândești la el sau ea. Și da, Arax chiar începe să mă înebunească. El și părul lui blond, el și ochii lui, el și vocea lui groasă, dar mai ales, el și ceea ce mi-a spus până acum. Doamne, cât de mult vreau să aflu ce știe! Simt că nu voi mai avea mult și îmi voi pierde cu totul răbdarea.

      — Lia, ce zici? Ieșim undeva diseară? întreabă mai apoi Hailey, iar eu mă bucur că nu a mai adus vorba de Arax, în fața lui Beck.

      —  Ai ceva prin minte? întreb la rândul meu, iar Beck rânjește. 

      — Am eu ceva prin minte. Credeți-mă doamnelor, ne vom distra a naibii de bine diseară, replică în schimb Beck, iar eu îmi dau ochii peste cap, în timp ce Hailey îl privește plictisită.

      Măcar știu ce va trebui să fac, dacă vreau să ajung din nou la Arax. Va trebui să vorbesc mai întâi cu Seb. Ceva îmi spune că nu este mai mult decât important. Poate în modul ăsta, voi putea începe puzzle-ul.

_____ 

Da, un capitol nou și cam plictisitor, dar hei, în ultimele zile mi s-au întâmplat multe chestii, așa că fiți mulțumiți:))

Faza amuzantă: profu de economie a aflat că scriu și a început să îmi citească o carte în oră:) Da, am devenit roșie în câteva secunde hehe

Sper că v-a plăcut măcar puțin și ne citim cât de curând (sper!)