Arax

•••

     — Ești sigur că vrei să faci asta? Din câte mi-am dat seama, vechiul tău prieten Sebastian, nu este întocmai același.

     Mă uit la Adam, încercând să nu mă dau de gol. Da, știu că are dreptate. Știu și că, mai mult ca sigur, Seb nu mă va asculta fără a face scandal, dar trebuie să fac asta. Trebuie să îi spun ceea ce i-a fost ascuns atât de mult timp. Trebuie să îl las să își dea seama de gravitatea situației.

     — Știu că nu va reacționa exact cum ar fi reacționat în trecut. Nu mai... ține la mine, așa cum obișnuia; ceea ce este perfect normal. Nici eu nu l-aș mai fi văzut în cea mai bună lumină dacă ar fi plecat, așa cum am făcut eu. Dar este Seb, în cele din urmă. Și știu că pentru el, iubirea față de Lia, este mult mai mare decât ura și înstrăinarea față de mine.

    Șatenul doar ridică din umeri, de parcă îmi aprobă cuvintele, cu toate că nu este în totalitate de acord cu mine. Sunt recunoscător pentru faptul că își face griji. Înseamnă că îi pasă, chiar dacă am fost și încă sunt a naibii de enervant pentru el- nu ratează mai mult de o zi, pentru a îmi aminti acest lucru.

     — Cum spui tu, Arax. Dacă ai nevoie de ceva, poți suna la firmă, telefonul meu este la reparat, spune și eu dau din cap. Succes, sper să ieși întreg de acolo, glumește mai apoi și eu îmi dau ochii peste cap.

     — Nu e chiar atât de rău, replic și îmi dreg vocea. Mersi că m-ai adus, rămân dator, continui mai apoi și cobor imediat după aceea.

     Adam doar îmi face din mână, apoi pornește mașina. El a venit cu ideea să mă aducă aici, înainte de a pleca la firmă. Chiar dacă am și eu mașină, nu am refuzat. Am avut mai mult timp să mă gândesc la cum aș putea să îi spun lui Seb, ceea ce ar fi trebuit de ceva timp. Sau cum să încep mai exact.

     Dar da, nu prea am găsit nimic. Iar acum începe să îmi fie din ce în ce mai frică. Fiindcă s-a schimbat. A naibii de mult. Și ceva îmi spune că nu sunt doar eu cauza schimbării sale. Nu am idee cum va reacționa, sau dacă va începe să o chestioneze pe brunetă.

     Sper să nu o facă. Lia încă nu își amintește anumite fragmente din trecutul ei, iar acea noapte plină de oroare, este unul dintre fragmentele pierdute momentan. Aș prefera să rămână pierdut pe vecie, însă știu că adevărul mereu va găsi o cale de a ieși la iveală. Dar nu aș vrea chiar acum. Întâi trebuie să rezolvăm problema cu nemernicul de Stan. Dacă într-adevăr l-am văzut - și sunt mai mult decât sigur- trebuie să îl scoatem din peisaj.

     Inspir adânc. Bat la ușă. E liniște preț de câteva secunde, apoi aud un "Intră!" mult prea cunoscut. Mă simt deodată încolțit, fără să îmi dau seama de ce. Nu îmi este teamă de Seb. Îmi este teamă de ce ar putea să facă, după ce află adevărul. Îmi este frică că nu se va mai putea controla după aceea. Și că va intra în probleme. În mari probleme.

     Deschid ușa, apoi îl văd. Pare stresat și deja pe la a patra cafea. Încep să îmi fac griji pentru el, dar momentan trebuie să rezolv o altă chestiune. Voi avea o conversație pe tema asta mai târziu cu el.

     — Iar tu? Chiar nu poate trece o zi fără să te amesteci în viețile altora?

    Zâmbesc slab. Încă nu a aruncat cu nimic în mine. Poate facem progrese. Sau poate este pur și simplu mult prea obosit pentru a mai își consuma energia cu mine. Nu prea contează, sincer să fiu. Nu am nevoie decât de câteva minute.

     — Trebuie să vorbesc cu tine despre ceva important.

     — Și eu care credeam că ai venit pentru a mânca floricele. Ghinion, comentează sarcastic, în timp ce mă așez pe canapeaua din fața lui.

     Nu prea am idee cum ar trebui să încep. Nu este ceva ușor de discutat. Mai ales dat faptul că trebuie să vorbesc cu Seb despre ceea ce s-a întâmplat. Cu cel care o iubește pe Lia la fel de mult precum mine, sau poate chiar și mai mult.

       — Este vorba despre Lia.

     Nu își ridică privirea de la foile din fața lui, ceea ce mă face să inspir frustrat. Aș fi preferat să facă pe nebunul cu mine, decât să mă trateze cu indiferența asta. Nu îmi face situația mai ușoară, cu toate că așa ar părea.

      — Normal. Mereu e vorba despre Lia. Acum ce vrei? Ai de gând să ții același discurs despre cum o iubești sau cum ai fost nevoit să pleci pentru binele ei? mă întreabă pe un ton a naibii de plat și rece, ceea ce mă aduce cu picioarele pe pământ.

     Este la fel de distant precum obișnuia să fie. Și merit asta.

      — Seb. Este vorba despre Lia și despre Stan.

      De data asta i-am captat atenția, căci imediat ce aude numele acelui maimuțoi, se oprește din a răsfoi printre foi și dosare, apoi așteaptă să continui.

     — De ce naiba îl aduci pe acel nemernic în discuție?

      Mă ridic de pe canapea și mă apropii de birou. Ne desparte doar o bucată de lemn, iar brunetul pare mai mult decât nerăbdător să îmi sară la gât. Dar se abține.

     — L-am văzut acum câteva zile. Eram cu Lia, iar când l-am observat, mi-am dat seama că avea intenția de a vorbi cu ea.

     Pare că se luptă cu niște întrebări în mintea lui. Știu că îi este frică să nu am dreptate. Știu că speră ca totul să fie doar o minciună bolnavă din partea mea, pentru a îi capta cumva atenția. Aș fi vrut să fie cazul. Dar nu este din păcate.

    — Stan este în închisoare, dobitocule. Probabil ai văzut greșit.

     Nu sunt deloc surprins de faptul că ar putea crede asta. Chiar aș fi vrut să fi fost totul în capul meu. Dar m-am gândit mult prea mult și am analizat în toate părțile așa-zisa "revedere". Și știu că a fost acolo, știu că a fost real, știu că voia să vorbească cu Lia.

      — Nu mai este. Nu am habar dacă a evadat sau pur și simplu a fost eliberat, dar știu că l-am văzut, Seb. A fost acolo, voia să vorbească cu Lia, iar noi doi nu putem lăsa ca asta să se întâmple. Dacă... dacă ar afla ceea ce i-a făcut acel nemernic, ar fi un șoc mult prea mare pentru ea. Știi bine asta.

      — Tu chiar vorbești serios? mă întreabă pe un ton mult mai alarmant, iar eu îmi dau ochii peste cap.

       — Chiar crezi că aș glumi despre asta? Cât de idiot poți fi?

      Seb mă privește preț de câteva clipe- mai mult ca sigur încercând să își dea seama de gravitatea situației. Văd cum își strânge pumnii și observ rigiditatea ce îi trădează expresia.

      — Și de ce îmi spui mie asta? Vrei să mergem și să îl băgăm în spital de data asta?

      Strâng din dinți, încercând să nu par chiar și mai agitat decât sunt deja. Trebuie să îi spun ceea ce s-a întâmplat în acea seară. Acum, mai mult decât niciodată.

     — În seara aia... atunci când Lia a venit plângând și a spus că Stan era pe punctul de a o viola. A mințit. Nemernicul ăla chiar a reușit să o violeze, Seb. Animalul ăla chiar și-a violat propria nepoată.

      Tăcerea din încăpere este mai asurzitoare decât orice alt sunet. Simt răceala și tensiunea care ridică un zid a dracului de înalt între noi doi, iar în momentul ăsta nu vreau decât să dispar. Vreau să mă evapor și să nu îl mai văd, cel puțin nu așa.

      Nu încearcă să își ascundă durerea, tristețea sau toate sentimentele care îl încearcă. Simt cum mă arde sufletul pentru el. Știu cum m-am simțit atunci când am aflat de la Lia adevărul. Știu cât de tare mă ardea inima și câte scenarii aveam prin minte. Doar gândul că trece exact prin ce am trecut eu, atunci când am aflat faptul că Stan chiar i-a furat inocența Liei, mă face să îmi mut privirea la podea.

      Doare. Știu că doare. Dar trebuia să afle într-o bună zi. Și poate am greșit spunându-i, ținând cont de faptul că nu este vorba despre mine, știind cât de sensibilă este tema asta pentru brunetă. Dar nu am avut de ales. Am nevoie de ajutorul lui Seb, de perspectiva lui referitor la ce am putea face în continuare. Poate am greșit mai mult decât ar fi trebuit, dar îmi asum greșeala. Mai bine regret acum, decât să se mai repete istoria, sau ceva mai rău.

      — As... asta nu poate fi adevărat. Ea... a spus că a fugit, a spus că-

      — A mințit, Seb. Îi era frică de ce ai fi putut să îi faci lui Stan. M-a pus să promit că nu îți voi spune. Este și vina mea, dar nu mă simțeam în măsură să îți spun dacă ea nu a vrut acest lucru. Nu am de ales acum, de aceea am decis că este timpul să afli. Trebuie să facem ceva. Trebuie să o protejăm de nemernicul ăla, de data asta mai bine decât data trecută.

      Brunetul din fața mea devine palid precum varul, iar pentru o secundă am impresia că va leșina, dar se așează din nou pe scaun, privind în gol, pe undeva pe lângă mine. În câteva secunde încep să îi apară niște lacrimi pe obraji, iar eu pot jura că mi-am revăzut prietenul cel mai bun, după mult timp. Nu mai are masca aceea rece și plină de indiferență. De data asta o dă la o parte, fiindcă este vorba despre bruneta pe care amândoi o iubim nespus de mult, chiar dacă în moduri diferite.

     — E vina mea. La naiba, e vina mea!

     Ridică tonul și nu mă privește, iar cuvintele par să și le adreseze propriiei persoane, ci nu mie. Îmi este milă de el, aș vrea să îl iau în brațe, fiindcă are nevoie. Dar nu vreau să fac ceva care ar putea să îl enerveze și mai mult. Știu că nu ne-am împrietenit din nou, doar fiindcă i-am spus ceva ce ar fi trebuit să știe de mai bine de un an.

      — Nu e vina ta, Seb. Nu e vina nimănui, doar al acelui monstru. Nu este timpul să te învinovățești, ci să te gândești la următorul pas pe care ar trebui să îl facem, spun și bărbatul din fața mea pare să realizeze de imaginea pe care și-o afișează în acest moment, căci imediat își șterge lacrimile, încercând să se calmeze.

      Seb va fi mereu sensibil pentru persoanele dragi lui. Asta mi se pare o calitate de a lui. Oferă dragoste și protecție nelimitată persoanelor importante din viața lui. Îmi place să cred că mai demult, și eu eram printre acele persoane.

      — Dacă vorbim cu Lia despre asta? Dacă îi spunem adevărul înainte ca ea să îl afle?

      — Ea crede că Stan e mort. Chiar ai de gând să îi aduci la cunoștiință o asemenea informație, unei persoane care ar trebui să fie în afara oricărui stres?

      Inspiră adânc și aprobă din cap. Știe că am dreptate. Nu putem risca sănătatea Liei sub nicio formă. Dacă i-am spune că unchiul ei nu este mort, și mai mult, că a violat-o, nu cred că va fi o veste ușor de acumulat.

      — Atunci trebuie să îl găsim noi înainte. Vom vedea ce este de făcut după aceea, dar mai întâi, vom avea grijă să stea departe de Lia. Oricum, când îl voi vedea în fața mea, îl voi face cu propriile mele mâini dispărut. Minciuna pe care i-am spus-o Liei, cum că Stan este mort, va deveni cât de curând un adevăr.

     Și știu că asta nu e o glumă.

_____

Daaaa, un capitol a naibiiiii de plictisitor dar trebuia să îmi revin cumva:)))

Sunt super aglomerată, ținând cont de faptul că am bacul+pregătire+traseul+alte chestii personale, de aceea nu voi mai putea posta ca înainte, așa că îmi cer scuzeee

Sper că v-a plăcut câtuși de puțin și încerc să mai scriu un capitol nou cât de curând:)

Vă rog să îmi aduceți la cunoștință greșelile de orice tip, este un capitol 100% necorectat