Lia

•••

    — S-a întâmplat ceva? mă întreabă băiatul din fața mea și eu doar zâmbesc, încercând să nu arăt cât de agitată sunt de fapt.

     — Nu, de ce crezi asta? întreb la rândul meu, în timp ce iau un loc pe canapea, privindu-l pe Seb, în timp ce acesta doar își aruncă privirea peste alte foi.

    Arată obosit. Este obosit. Și cu toate astea, pare mai mult decât fericit să facă asta; să se suprasolicite.

      — Nu prea mă vizitezi la locul de muncă. Credeam că e ceva urgent, spune și apoi ia o gură de cafea, iar eu doar inspir adânc.

     Da, este important. Este important să aflu câte ceva de la el. Dacă credeam că voi fi în stare să aflu câte ceva despre Arax fără ajutorul lui Seb, mi-am dat seama că am greșit mai mult decât aș fi crezut că o pot face. Am încercat să îi aflu măcar adresa, iar Beck și Hailey au căutat la rândul lor, dar degeaba. Blondul nu paresă fie foarte popular.

    — De fapt, ar fi ceva ce aș vrea să discut cu tine. De fapt, am nevoie de ajutorul tău, recunosc într-un final, iar imediat prietenul meu cel mai bun își îndreaptă atenția înspre mine, lăsând foile la o parte.

      După ce voi rezolva puțin cu misterul ăsta, mă voi asigura că Seb va avea parte de niște odihnă. Arată mai mult decât obosit, iar asta nu poate decât să mă îngrijoreze din ce în ce mai mult. Adică, înțeleg că este suprasolicitat din cauza muncii, dar ceva îmi spune că nu este doar asta. 

     — Spune atunci, Lia. Știi bine că te ajut cu mare plăcere dacă pot, replică la rândul lui, iar imediat după aceea, mă ridic de pe canapea, apropiindu-mă de el.

     Poate ar fi trebuit să păstrez distanța dintre noi doi. Poate în modul ăsta aș fi fost în stare să întreb mai multe, însă e cam târziu să mă întorc acum.

     — Vreau... vreau să mă întâlnesc cu prietenul tău, Arax. Ai cumva adresa lui? îmi încerc norocul, iar atunci când observ cât de rigid devine, presimt deja că nu voi scoate prea multe informații de la el. 

      Da, Hailey a avut dreptate când a spus că voi încerca degeaba.

     — Lia, el nu e prieten cu mine. Și nu ar trebui să te întâlnești cu el. Nu e... nu e cine pare a fi, este o persoană rea. Stai departe de acum înainte.

     Mă încrunt nu foarte subtil. Sunt nemulțumită fiindcă folosește tonul ăsta cu mine, de parcă aș fi un copil ce nu se poate proteja singur, de parcă aș fi pur și simplu un animal fără putere. În plus, de ce vorbește astfel despre el? Nu l-am întâlnit de prea multe ori, dar cu toate astea, nu am simțit nici măcar o clipă că blondul ar putea fi o persoană rea. Ceva nu m-a lăsat să îi dau acest titlu.

     — El pare să te considere prietenul lui, totuși, insist, cu toate că maxilarul încordat a lui Seb îmi spune că ar trebui să mă opresc.

      Dar nu vreau. Trebuie să insist, iar și iar, până voi afla măcar de ce pare să nu îl suporte. Orice informație, oricât de mică ar fi, m-ar putea ajuta.

      —  Lia, de ce te interesează atât de mult? Ți-am spus, stai departe de el. Subiect încheiat! ridică tonul și își concentrează din nou atenția asupra foilor din fața lui, în timp ce eu îmi încleștez pumnii, mai mult decât iritată.

     Nu e vorba doar despre faptul că nu vrea să mă ajute. E vorba despre felul în care se comportă cu mine, mai ales de la acel accident. Îl înțeleg că vrea să mă protejeze, dar a devenit mai mult decât protectiv. A devenit parcă obsedat. Nu sunt atât de imatură,încât să nu îmi pot purta singură de grijă.

     — De ce faci asta? De ce nu mă lași să aflu ce naiba s-a întâmplat în acea zi, cu adevărat? întreb pe un ton mult mai încordat, iar Seb doar inspiră adânc, strângând pxul cu putere în mâna sa dreaptă. 

     — Ți-am spus deja ce s-a întâmplat în acea zi, Lia. Ți-am spus deja că—

      —Știu ce mi-ai spus, dar nu mai pot să te cred! Eu... simt că îmi ascunzi adevărul, Seb. Simțeam de ceva vreme asta, dar de când Arax a apărut în peisaj, senzația asta a devenit din ce în ce mai puternică, spun ceea ce am tot gândit în ultima vreme, iar el mă privește deloc mulțumit. Am dreptul să știu, Seb. Te rog, vreau să știu.

     Câteva secunde nu se mai aude niciun sunet. Câteva secunde am impresia că băiatul din faa mea uită și să respire. Când se decide să se ridice de pe scaun și să se apropie de mine, simt cum uit eu să respir, din cauza privirii tulbure pe care mi-o aruncă. E prima dată când mă privește astfel, atât de rece și autoritar.

     Ăsta nu e Seb al meu, nu e prietenul meu cel mai bun, cel pe care îl consider ca un frate mai mare. Este cineva cu aceeași față, însă care se luptă cu anumite probleme în tăcere, în timp ce îl obligă pe Asty pe care îl știu și îl iubesc. Iar acum, mai mult ca niciodată realizez cât de multă nevoie are și el de mine, chiar dacă nu spune.

     Ceva se întâmplă cu el. Ceva care îl îndeamnă să se comporte astfel.

      — Dacă ții la mine, încetezi să te mai gândești la lucrurile astea, încetezi să mai vorbești despre acel nemernic, încetezi să mai cauți răspunsuri la întrebări deja elucidate. Nu te mai comporta de parcă îți vreau răul, știi mult prea bine că sunt cel care ar face orice pentru a îți fie ție bine. Nu risca prietenia noastră de ani, din cauza unui străin pe care l-ai întâlnit acum câteva săptămâni. 

       Dau să spun ceva, dau să ripostez iar, dar cuvintele pur și simplu mi se opresc pe limbă. Nu mai reușesc să îmi adun gândurile; toate sunt vraiște acum, din pricina băiatului din fața mea. Nu mai încerc să îmi dau seama de ce are o astfel de ranchiună pe blond, cu toate că puteam să jur că sunt, sau cel puțin au fost prieteni. Dar în niciun caz nu am de gând să îl forțez să devină supărat pe mine, din cauza prostiei mele.

    Dacă vreau să aflu ceva despre Arax, atunci o voi face numaidecât fără Seb. 

      — Ai... ai dreptate. Îmi cer scuze.

     Seb pare să se mai relaxeze puțin, iar apoi mă trage încet într-o îmbrățișare. Dacă de fiecare dată când mă îmbrățișează simt cum devin instant mult mai bine, de data asta este diferit. Mă simt ciudat, simt... simt o oarecare distanță. 

     — Îmi promiți că vei înceta să mai afli lucruri despre Arax? îl aud în timp ce inspir adânc, apoi aprob subtil.

     Da, îl mint în timp ce îmi ascund capul în scobitura gâtului său. Dar nu mai vreau să complic lucrurile. Seb e Seb, iar Arax este Arax. Nu va mai trebui să îi aduc în nicio discuție împreună.

      — Ok, șoptesc și imediat după acea, brunetul îmi sărută slab creștetul, de parcă ar fi un părinte.

      Ține mult la mine, nu am niciun fel de suspiciune cu privire la acest lucru. Și totuși... ceva se întâmplă cu el. Ceva ce nu vrea să spună.

      — Ar trebui să pleci acum. Următorul pacient trebuie să vină din moment în moment, replică și rupe îmbrățișarea, zâmbind după aceea. Dacă ies mai repede de aici, plecăm la o pizza, împreună cu Isaac, Beck și Hailey. Bine?

      Zâmbesc și eu, cu toate că nu prea sunt fericită. Nu am putut afla decât faptul că Seb chiar nu îl suportă pe Arax. Și nici măcar nu am reușit să aflu de ce.

     — Da, îi anunț, spun și apoi mă întorc pe călcâie, îndreptându-mă înspre ieșire.

     — Lia, un ultim lucru! brunetul spune, forțându-mă să mă opresc și să mă întorc cu privirea din nou la el. Nu uita că ai promis. Ai promis că vei înceta să îl cauți pe Arax, continuă mai apoi și eu înghit în sec, aprobând scurt, fără a mai răspunde.

      E greșit să îl mint, știu asta. E greșit să o fac, mai ales când știu, că el doar vrea să mă protejeze. Dar nu am de ales. După discuția de azi, mi-am dat seama că adevărul pe care l-am avut memorat de la acel accident încoace, nu este total corect. 

     Fiindcă îl cunosc pe Seb. Îl știu de ani, iar felul în care a vorbit azi, m-a făcut să îmi dau seama că blondul ciudat care îmi tot dă gândurile peste cap în ultima vreme, a avut cu adevărat o mare influență asupra mea, înainte ca eu să îmi pierd memoria. Trebuie doar să aflu ce fel de influență. Să aflu mai exact ce... ce a reprezentat el pentru mine.

     — Și acum? șoptesc imediat ce ies din biroul lui Seb, inspirând frustrat. 

     Chiar venisem cu speranța să îi aflu măcar adresa lui Arax. Este mai mult decât important să vorbesc cu el față în față.

     — Dacă îl sun, îmi va răspunde de data asta? întreb mai apoi, în timp ce părăsesc clădirea.

    Am salvat numărul lui din acea noapte în care m-a sunat. Din acea seară în care m-a făcut să mă tot gândesc la el, la tot ceea ce am avut noi doi de împărțit înainte. Și la naiba! Nu vreau să recunosc cât de ciudată mi se pare senzație pe care o simt doar când mă gândesc la el.

     De parcă... de parcă ceva din mine ar vrea să fie lângă el cât mai repede, să vorbească cu el, să îl ia în brațe, să... să facă lucruri pe care le-ar face cu o persoană la care ține mult mai mult decât ar trebui. 

      Mă chinuie toată prostia asta. Mă seacă de vină. Fiindcă nu vreau să îi fiu infidelă lui Isaac, nici măcar cu gândul. A fost alături de mine în unele momente grele, a fost mereu bun, răbdător și iubitor, cu toate că nu prea a avut timp să își arate aceasta latură drăgăstoasă a lui. Dar... e iubitul meu, iar toată chestia asta este total greșită, mai ales din punct de vedere moral.

     Un alt motiv pentru care trebuie să îl întâlnesc pe blond și să vorbesc cu el, pentru a lămuri ceea ce mă tot macină. Dacă noi doi am... am fost împreună sau ne-am plăcut înainte de accident, va trebui să îi explic că acum, Isaac este cel pe care îl—

     — Pe care îl iubesc? șoptesc din nou, spărgându-mi monologul din minte, în timp ce mâinile strâng de materialul hanoracului puternic. 

     De ce mi-ar fi atât de greu să recunosc că îmi iubesc iubitul,  cel puțin zilele acestea? De ce mi s-ar părea mult mai simplu să spun că îl plac sau că țin la el? Înainte nu îmi era greu să îi spun asta, sau să îmi repet mie că o fac. Dar acum... pare oarecum forțat.

     Poate toate acestea se întâmplă din cauza tuturor evenimentelor tulburătoare din ultima vreme, din cauza întrebărilor și a furtunilor din sufletul meu. Poate după ce îmi voi liniști curiozitatea, inima mea va fi din nou prezentă, atunci când îl va privi pe Isaac.

      — Sper ca de data asta să răspunzi, ciudatule, rostesc din nou pentru mine, ca mai apoi să caut prin agendă "J.A." și să apăs pe "apelează".

     O ușoară agitație se strecoară printre degetele mele, iar atunci când îmi dau seama că nu va răspunde nici de data asta, închid apelul frustrată, apoi îmi strecor telefonul în buzunar.

     Da, ar fi fost mult prea frumos ca nemernicul să răspundă! Încep să cred că Jared Arax nu a intrat în viața mea decât să mă facă confuză și să se strecoare neanunțat în mintea mea. Iar asta nu e bine.

      Nu e bine deloc, cât de mult mă gândesc la străinul blond în ultima vreme. Arax nu ar trebui să ocupe atât de mult spațiu în mintea mea.

      Nu... nu ar trebui să îmi doresc atât de tare să îl văd din nou. Nu ar trebui, nu e corect și cu toate astea, nu mă pot abține. Nu mă pot abține să nu fiu tot mai curioasă cu privire la el.

____

Daaa, un capitol nou și deloc interesant, dar voiam să îl fac din ce în ce mai misterios pe Sebaaaaa

Sper că v-a plăcut măcar puțin și vă aștept părerile în comentarii numaidecâttttt

Love uuuuu