Lia

•••

      — Lia, te rog. Încearcă să înțelegi că ceea ce am făcut, am făcut pentru tine.

    Mă întorc cu privirea din nou la băiatul de lângă mine, simțind nevoia să îmi dau ochii peste cap. Toată discuția asta devine deja mult mai mult decât poate suporta cineva care nu a dormit mai deloc în ultimele zile. 

     — Seb, oricât încerc, nu reușesc să îmi dau seama cum m-ai ajutat prin faptul că mi-ai ascuns jumătate din viața mea, spun obosită, luptându-mă cu senzația grea din zona capului.

     Da, am nevoie de somn. Probabil am nevoie și de niște mâncare, ținând cont de faptul că nu prea am mai avut vreun apetit în ultima vreme. Dar pur și simplu, din ziua în care mi-am dat seama cât de oarbă am putut fi, mi-a pierit atât cheful de somn, cât și de mâncare.

     — Lia, știi cât de mult țin la tine! Cât mai ai de gând să continui asta? Știi de ce am decis să nu îți spun chiar tot!

     Seb ridică tonul, iar eu mă ridic de pe scaun; deja simțind cum nu mai am răbdare. Sunt furioasă, a naibii de furioasă! 

    Sunt furioasă pe Seb și pe Arax fiindcă știau totul, dar nu mi-au spus mai nimic, ba mai mult, nu au făcut altceva, decât să mă împingă și mai puternic în beznă. Sunt furioasă și pe Isaac, pentru că este prins la mijloc, este cel mai nevinovat din toată nebunia asta, iar cu toate astea, nu pare a se plânge prea mult. Dar mai furioasă decât pe toți ceilalți, sunt pe mine însămi. Fiindcă am tăcut atunci când trebuia să țip. Fiindcă mi-am dat seama că ceea ce am în jurul meu este o simplă piesă de teatru, dar cu toate astea, am continuat să fiu parte din ea.

    — Ai habar cât de... cât de confuză sunt acum? Ai măcar vreo idee, cum mă simt? întreb mai mult pentru mine, decât pentru cel din fața mea, în timp ce mă forțez să nu mai vărs nici măcar o lacrimă.

      Am plâns prea mult din cauza tuturor, iar ei, doar au privit.

    — Lia, dar tu ai habar cum m-am simțit eu? 

      E rândul lui să mă întrebe, iar din tonul ridicat și iritat de acum câteva minute, a ales unul mult mai jos și plin de oboseală. Dar nu, în niciun caz nu mă poate păcăli cu asta. 

    — Nu tu ești cel care a trăit în minciună, Seb. Dacă ții la mine atât de mult precum pretinzi că o faci, spune-mi restul. Știu că ceea ce mi-am adus eu aminte, este doar jumătate, sau poate chiar doar un sfert, din ce ar trebui să știu.

     Mă privește fără niciun fel de reacție câteva secunde, ca mai apoi să reducă și puțina distanța care era între noi. Nu îmi dau seama ce intenționează pe moment, însă atunci când mă îmbrățișează, este rândul meu să stau precum o stană de piatră. Simt că el are nevoie de îmbrățișarea asta mai mult decât am eu. Dar nu, nu îl îmbrățișez înapoi. Ar însemna că l-am iertat deja.

     — Nu pot, șoptește și imediat după aceea, rupe îmbrățișarea. Dacă nu ți-am spus până acum ceea ce s-a întâmplat, a fost dintr-un motiv bun, Lia. Mereu am avut în minte un singur lucru: să te protejez. Trecutul tău nu e legat cu fundă, e plin de chestii pe care, chiar aș vrea să nu ți le amintești. Așa că poți să mă urăști, dacă asta înseamnă ca eu să te știu bine, continuă și nu mai așteaptă ca eu să răspund, ci se întoarce, pornind înspre ieșire.

     Îmi simt inima grea, de parcă aș avea plumb în ea. Și nu sunt în stare să îmi dau seama dacă este din cauza faptului că sunt o marionetă în propria mea viața, sau din cauza faptului că Seb nu mai avea mult, până când începea să plângă.

"Așa că poți să mă urăști, dacă asta înseamnă ca eu să te știu bine"

     El asta crede? Chiar consideră că mă ferește de durere și de tot ceea ce s-a întâmplat în trecutul meu, dacă preferă să păstreze tăcerea? Îl înțeleg oarecum, cu toate că nu sunt de acord cu felul său de a aborda situația.

     — Și acum ce?

    Nu am habar ce ar trebui să fac în continuare. Seb nu îmi va spune nimic, asta e sigur. Isaac nu are idee despre cine am fost, sau ce s-a întâmplat cu mine, înainte ca noi doi să nu cunoaștem, iar Hailey și Beck, sunt în aceeași barcă. 

    Singura opțiune care mai îmi rămâne este...

     Arax. Cel care m-a rănit cel mai mult, prin simplul fapt că nu mi-a spus ceea ce ar fi trebuit să îmi spună demult. Ar fi trebuit să fie lângă mine, din ziua accidentului, să fie acolo, atunci când m-am trezit, să îmi spună că eu și el, suntem mai mult decât pot crede.

     M-a făcut să fiu cu altcineva, în timp ce simțeam că ceva nu este tocmai în regulă. Ceea ce mă deranja de fiecare dată când îl sărutam pe Isaac, de fiecare dată când mă săruta pe frunte, sau ne spuneam "te iubesc", era imaginea ștearsă a blondului, care îmi înțepa sufletul. Dar nu mi-am putut da seama, nu am fost în stare.

      Eu am fost legată la ochi, iar cel care m-ar fi putut dezlega, este cel căruia i-am dat inima pentru prima dată, însă a fugit, în loc să mă ajute. Ar fi putut să schimbe totul. Am fi putut ca azi, să fim împreună.

    Poate nu aș mai fi fost atât de paralelă cu trecutul meu. Poate el m-ar fi ajutat să pricep exact ceea ce s-a întâmplat. Dar nu, a ales să mă arunce în pustiu, undeva între inconștient și subconștient. 

      — Din cauza ta, m-am pierdut pe mine, Arax. Mai are rost să mă regăsesc acum?

     Sau mai bine spus, mai are rost să încerc, cu ajutorul tău? Tot eu am fost cea care a spus să pleci, cea care ți-a spus că nu vrea să aibă vreo legătură cu tine. Și totuși...

     Știu că am mințit, iar tu, ai crezut.

***

    — Sigur ești bine? Ne-ai cam speriat în ultimele zile, Smith, sper că știi asta, da? 

  Încerc să îi zâmbesc lui Beck, dar nu prea îmi iese, așa că doar aprob scurt, apoi îmi duc privirea din nou la fereastra de  lângă mine. Da, știu mult prea bine că l-am speriat și pe el, dar și pe Hailey. 

      — Da, știu. Am avut nevoie de timp pentru a îmi pune în ordine gândurile. Totul e... super ciudat în momentul ăsta. Încerc să țin pasul, spun și imediat după aceea, îi simt mâna dreaptă a lui Hailey pe umărul meu drept.

      — E în regulă să te simți pierdută, Lia. Dacă aș fi fost în locul tău, aș fi fost la fel, poate chiar mai rău, blonda vorbește pe un ton calm, iar Beck zâmbește, uitându-se la ea. Poate noi doi nu îți suntem prieteni de mult timp, dar chiar și așa, suntem prieteni adevărați. Poți să ne spui tot ceea ce simți, replică mai apoi, arătând cu privirea înspre ea și brunet.

      Nu prea știu dacă sunt mai suprinsă de vorbele sale, sau de felul în care a spus aceste cuvinte. Da, blonda nu obișnuiește să fie foarte afectuoasă cu cei din jur, sau pur și simplu, nu prea iubește să se deschidă în fața celorlalți. Cu toate astea, știe ce sfaturi să dea, pentru a te face să te simți mai bine.

     Poate cei doi nu îmi sunt prieteni de mult timp, dar timpul nu prea este un factor important, atunci când vine vorba despre prietenie, sau iubire. Am învățat asta pe propria piele, cu toate că este o lecție oarecum uitată. 

    Nu îmi amintesc cât timp mi-a luat să mă îndrăgostesc de Arax. Nu îmi amintesc nici de când am început să o fac. Îmi amintesc doar faptul că l-am iubit mai mult decât aș fi crezut că pot, iar acum, iubirea pe care i-am purtat-o în trecut, a început să devină ceva toxic în prezent.

    — Aș vrea să... să îmi amintesc totul, ci nu doar frânturi, știi? Devine a naibi de enervant.

   Le observ schimbul de priviri, dar nu spun nimic. Îmi dau seama că sunt îngrijorați pentru mine, iar lucrurl ăsta mă irită. M-am săturat să îi îngrijorez pe cei din jur, m-am săturat să mă privească de parcă trebuie să fiu protejată. 

     — Vorbește cu Seb atunci. Încearcă să—

     — Am încercat să vorbesc cu el, dar cred că aș primi mai multe răspunsuri de la un perete. Nu vrea în niciun caz să îmi spună ceea ce se întâmplă. După câte mi-am dat seama, îi pare mai mult decât rău, că am început să îmi recapăt memoria. 

      — Probabil crede că te protejează astfel, Lia. Îl înțeleg într-o oarecare măsură, îl aud pe Beck, iar înainte ca să îi răspund, continuă: Dacă... accidentul nu este singurul motiv pentru care preferă să te țină în întuneric?

     Mă încrunt, iar Hailey pare la fel de nedumerită ca și mine. 

    — Cum adică?

   Brunetul doar își dă ochii peste cap, apoi își drege vocea. Îmi dau seama că este nesigur, dacă ar trebui să își dea cu părerea despre asta, sau nu. 

     — Dacă ți s-a întâmplat și altceva, în afară de acel accident? Dacă... consideră că unele lucruri trebuie ținute ascunse, fiindcă astfel este mult mai ușor de trăit pentru tine?

    Deschid gura pentru a spune ceva, dar nu reușesc să scot niciun cuvânt. De ce? Fiindcă ceea ce a întrebat Beck, este una dintre întrebările care mi-au tot trecut prin minte, în ultimele zile. Fiindcă simt. Simt că accidentul, nu e singurul lucru pe care Seb vrea să mi-l ascundă. Iar ceea ce mi-a spus astăzi, mi-a întărit această idee:

"Trecutul tău nu e legat cu fundă, e plin de chestii pe care, chiar aș vrea să nu ți le amintești. Așa că poți să mă urăști, dacă asta înseamnă ca eu să te știu bine"

     — Sinceră să fiu, m-am gândit și eu la asta în ultimul timp. Dar nu mă simt în stare să mai vorbesc cu Seb despre asta. Știu că nu îmi va spune nimic, iar relația dintre noi este deja tensionată.

     — Atunci? Chiar ești sigură că vrei să afli tot? 

     Mă uit la brunet, abținându-mă să nu îi râd în față. El chiar nu a auzit nimic din ce am spus până acum? Chiar nu vede cât de mult încerc să ies din bezna asta? Nu își dă seama cât de ridicolă sună întrebarea asta?

       — Da, mai mult decât orice, Beck. Seb nu îmi va spune nimic, așa că mai am o singură opțiune. 

     Știu deja că ceea ce urmează să fac îmi va pune la îndoială niște decizii pe care le-am luat la furie, însă nu am de ales. Dacă vreau să ajung în prezent cu adevărat, trebuie să mă împac în totalitate cu trecutul. 

      — Vrei să vorbești cu acel Arax, nu?

      Mă uit din nou la Hailey, apoi aprob instant. Nu prea știu dacă sunt o carte deschisă pentru toți, sau doar dacă prietenii mei mă cunosc atât de bine. 

      — Da, exact asta am de gând, spun și Beck oftează slab, apoi îmi mângâie părul, de parcă aș avea doi ani. 

      — Venim cu tine, îl aud pe brunet, dar imediat ce îl privesc, își dă seama că nu prea sunt de acord. Pe bune, Smith? Chiar vrei să mergi singură? Măcar știi unde stă? 

      Ridic din umeri, apoi îmi duc din nou privirea la fereastră. Da, nu prea știu cum îl voi găsi, mai ales ținând cont de faptul că eu l-am îndepărtat, acum câteva zile, la spital. 

    — Voi afla cumva. Sunt unele lucruri în viață, pe care trebuie să le faci singur, iar acum, mă aflu într-o astfel de situație. 

     Nu pot să îl caut pe Arax, cu ajutorul nimănui. Trebuie să îl găsesc singură.

____

Capitol nou și plictisitorrrr:))))

Sper că v-a plăcut măcar puțin și vă aștept părerile în comentarii

Ne citim cât de curând, din nou:)