1. Prima ceartă
Acum un an am avut parte pe prima mea relație, și a fost ceva unic. Eram obișnuită ca băieții pe care îi plac eu să nu mă placă înapoi, înainte de prima relație cu Dominic plăceam pe altcineva. A fost totul atât de brusc încât nici nu știu când am început să-l plac pe el.
Am vorbit prin vară o grămadă, ca și prieteni, până când mi-a spus ce simte pentru mine. A durat ceva până când am început să-l plac și eu, având după o relație. Nici nu știu dacă chiar îl plăceam cu adevărat, poate doar voiam o relație.
Dominic m-a ajutat să trec peste Liam, băiatul pe care îl plăceam înainte, și încă sunt recunoscătoare că m-a scăpat de sentimentele pentru el. Poate m-am simțit datoare față de el așa că l-am mințit pe el și pe mine în același timp.
I-am spus că și eu am început să-l plac, dar până la relație am mai așteptat. Am crezut că eram pregătită demult ca să am o relație, dar nu a fost așa. I-am cerut timp și să nu se grăbească cu orice am avut noi, dar parcă vorbeam cu un copil.
A doua zi mi-a spus că mă iubește, ceea ce era ciudat pentru mine. Cum poți să iubești un om atât de repede? Eu nu îl iubeam atunci și m-am făcut destul de explicită că exagerează cu...totul.
A fost destul de greu deoarece nu eram în aceeași clasă, dar poate a fost mai bine așa. Nu ne întâlneam aproape deloc, doar atunci când chiar am avut o relație cu el. Dominic voia să ne vedem, dar nu eram pregătită încă.
După câteva zile a fost prima noastră ceartă și dacă nu eram atât de oarbă, puteam să-mi dau seama că începuse să mă manipuleze așa cum vrea el. Cearta a început pentru ceva minor, l-am tachinat puțin și după s-a supărat. El m-a tachinat de mult mai multe ori și chiar dacă unele m-au deranjat, am luat-o ca pe o glumă.
Ne-am certat pe tema asta o grămadă și în cele din urmă, ca să-l împac, i-am spus o minciună: te iubesc. Credeam că eu am greșit atunci, că nu trebuia să-l tachinez și că eu eram aia care trebuia să-și ceară scuze.
Desigur, nu a mai fost supărat după ce i-am spus că îl iubesc pentru că și-a îndeplinit obiectivul. După aceea a devenit suspicios în legătură cu asta. A crezut că am zis așa doar ca să nu mai fie supărat, ceea ce a fost adevărat. A trebuit să-i dovedesc prin a posta pe instagram că îl iubesc, abia atunci a fost satisfăcut îndeajuns.
Poate pentru unii este ușor să spună aceste două cuvinte, dar eu cred că ar trebui spuse exact când este momentul potrivit. M-am mințit pe mine și mi-am impus să îl iubesc, asta a fost greșeala mea.
Eram prea mică și naivă ca să-mi dau seama din prima că ăla a fost începutul unei relații toxice.
După aceea, tot insista să ne vedem chiar dacă i-am spus că nu sunt pregătită. Mă punea să fac lucruri pe care nu le voiam, grăbea relația care nici nu a început.
De când i-am spus acel te iubesc care nu a fost real pentru mine, tot mă punea să-i zic asta. Mă simțeam ciudat să-i spun asta, nu numai pentru că îl mințeam. De obicei eu nu-mi exprim sentimentele și nu mă simt confortabilă când spun acele două cuvinte.
Peste câteva zile am vorbit despre liceu, el urma să se ducă în alt oraș iar liceul se apropia din ce în ce mai mult. Îmi zicea că o să ne vedem doar în weekend, că relația la distanță o să meargă.
Problema era că eu nu credeam în relație la distanță, nu voiam o relație așa. Voiam să mă bucur de prima mea relație când o să vină momentul, nu voiam să fiu prinsă într-o relație prin telefon.
Încă nu eram pregătită pentru o relație și îmi era teamă că nu o să fiu pâna la liceu, când el o să plece. Gândul ăsta mă îngrozea teribil și nu știam ce să fac. I-am zis lui Dominic că nu vreau o relație prea curând și el s-a supărat.
Am încheiat conversația și noaptea, după câteva ore m-a întrebat dacă cred că o să fim împreună peste 18 ani și i-am dat seen până când m-am gândit ce să-i spun. 18 ani este o perioadă lungă de timp, cine știe ce o să se întâmpla atunci.
Nu am mai vrut să-l mint și i-am spus ce gândesc, am fost doar realistă. Nu aveam mari speranțe cu relația asta, fiind prima. Șansele ca prima relație să meargă sunt foarte mici. Nu am vrut să-i dau speranțe mari nici lui, peste 18 ani nimeni nu știe ce se va întâmpla.
Dimineață mi-a zis că a plâns ore în șir noaptea aceea, deși pare greu de crezut. Am crezut, și încă cred, că a exagerat mult prea mult cu plânsul ăsta, a vrut doar să se facă el victima.
Desigur că tot eu mi-am cerut scuze și l-am împăcat, din nou, cu un te iubesc fals. Nici nu știu câte le-am spus ca minciuni și câte le-am spus ca fiind adevărate. De iubit, l-am iubit într-un final, cândva. Poate doar am repetat cuvintele astea de atâtea ori până când m-am păcălit și pe mine.
Problema principală a fost că eram două persoane foarte diferite și mi-am dat seama abia la sfârșitul relației. Eu nu eram pregătită încă și mă simțeam inconfortabilă când îmi exprimam sentimentele, iar el voia să grăbească relația și voia multă atenție din partea mea.
Nici măcar nu începusem relația și am avut multe certuri, lacrimi, gelozii și multe altele.
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top