Cipoti în gând şi lăsă muzica să o scufunde într-un ocean abisal. 

Familia o părăsise pe drumul vieţii, prieteni nu avea. Cu toţi o părăsiseră. Viaţa ei atârna pe un fir de speranţă care se destrămase. Acum era un copil pierdut într-o negureaţă deasă, profundă şi melancolică. Precum un film i se derulă totul în capi. Îşi văzu sora, mama, tatăl şi frăţiorul, apoi alte chipuri răsăriră dintr-o baie albă, chicotind persiflant, aruncând în a sa direcţie cuvinte acide, vorbe rele şi otrăvite. Se ghenui, dorea ca totul să se sfârşească. Însă nu îşi mai făcea prea multe griji, deja totul în jur se destrăma şi lumina o înghiţea.

În baie lacrimi erau vărsate. Fata zăcea în cadă, înecată, iar sora ei încerca să se adune, să o scoată, dar era prea speriată. Îşi luă inima în dinţi, o scoasă la suprafaţă, dar adoleşcenta era moartă. Iar acum draga ei soră plângea amarul zilelor pierdute.