Indolenţa ce o purta precum o geacă pe el, îi făcea fete doar rău, iar ea îşi tot muşca pe interior obrazul. El stătea rezemat cu spatele de perete, în fund şi privea în gol, cu degetele-i lungi ca de pianist alinta sticla de Jack Daniels şi îşi mai ridica alenea ochii sticloşi spre fată. Acum erau aproape singuri, prin alte camere se mai aflau rămăşite de adoleşcenţi care încercau să-şi adune creierul de pe jos. Pe chipul ei se putea citi un dezgust devastator, însă nici dânsa nu era sfântă. Aproape că se lăsase purtată de valul viciilor. El în comparaţie cu a sa iubită recunoştea într-un mod aparte  - prin corp, gesturi, mimică, mişcări... 

              Fata îl înjură sacadat, parcă ne mai având aer în plămâni. Gâtul îi era uscat şi simţea nevoia de apă. El o privea îndelung şi deja prezenţa ei devenea cicălitoare, enervantă, morbidă. Muzica continua să se audă de la casetofonul din sufragerie, unde se aflau şi cei doi. Melodia nopţii îi cânta aşa de suv în urechi, traversându-i mintea şi apoi sufletul. Tânăra îşi scoasă lânţişorul pe care băiatul îi dăduse cadou de ziua ei şi îl aruncă la picioarele acestuia. Nu mai avea nevoie de acest obicet şi întorcându-se cu spatele la el, îşi căută cu privirea geanta prin mizeria care rămăsese în urma petrecerii.

              Tânărul se ridică cu greu, pe chip împrimându-i-se un zâmbet sardonic. Se simţea superior, iar ea doar o vietate inferioară, o "căprioară" ce nu poate să-şi depăşească principiile tâmpite. Cu paşi mari şi sângele clocotindu-i prin vene, scoasă un pistol de al tatălui său dintr-un sertar şi se îndreptă spre verandă, unde fata privea cerul înstelat. 

              Îi auzise paşi, dar încercarea ei de a fi cât mai glacială nu îi reuşi. La vederea pistolului şi priviri sale ascuţite, buzele i se lipiră, apoi sângele explodă din ea precum o bombă, împrăştiindu-se peste tot, iar trupul ei pică în delir, la fel ca sufletul băiatului.

              - Nu mă subestima, jigodie!