"Știi, ar trebui să intri pe ușă mai des,"Am murmurat , ghemuit lângă el și făcând un desen vag pe pieptul său cu degetul arătător.
Death e întins, capul pe cea mai mare pernă , el a declarat că nu a observat diferența , dar pot jura că l-am văzut schimbând pernele cel puțin o dată.
"Și ce mai exact obțin prin asta."
M-am mișcat pentru a mă așeza în poala sa , stând deasupra sa și sărutându-i obrazul, simt o durere ascuțită în spate dar îmi place să fiu capabil să mă uit la el . "Vecinii se vor opri din a sugera că locuiesc în mod secret cu cineva."
"Ar trebui să o facă. Le-ai spus tuturor că locuiesc cu tine până la urmă."
Am zâmbit și i-am atins gâtul cu nasul , nu am considerat niciodată în trecut cât de delicios poate fi miroul se cenușă și metal."Yeah, e amuzant să faci asta."
Am tresărit când am simțit ceva pe picior. Acele dâre firave de întuneric care se agață de el ca un membru în plus se înfășoară în jurul genunchilor mei.
A continuat în sus pe picior. L-am scuturat , simțindu-l cum se îndreaptă spre coapsele mele.
"Hey,hey,"Am împins înapoi , intenționând să mă dau jos de pe el."Trebuie să ajung la lucru."
El și-a îngustat ochii și și-a încolăcit un braț în jurul taliei mele. "Da , cu mine. De câte ori trebuie să îți spun că sunt stăpânul tău . Te voi învăța tot ce trebuie să știi . Acest job e un nonsens temporar, și o insultă pentru mine."
Mi-am dat ochii peste cap. "Știi ce spun fraierii? Fraierii spun că și-au părăsit locul de muncă pentru partenerul lor. Asta e rușinos."
"Nu sunt doar partenerul tău, sunt-"
"Stăpânul meu."Știu. I-am sărutat obrazul și buzele. "Stăpânul meu , Grim Reaper. Pricep. Și eu sunt un fel de ucenic care nu primește salariu și nu va fi niciodată promovat."
El a întors o privire întunecată spre mine, trăgându-mă și mai aproape cu o strânsoare mai puternică. "Nonsensul tău uman nu înseamnă nimic pentru mine. Tu ești atras de asta , e un job pe care îl vei îndeplini, de ce nu te supui și faci cum ți se spune."
"Mă supun!"Am râs.
El a continuat să se uite urât dar e o urmă de amuzament în ochii săi. "Tu știi exact la ce mă refer. Cu toată munca ta ,încă nu ai învățat nimic despre protecție. Nu te poți proteja fără mine."
"Le pot face pe amândouă."
El nu a spus nimic , mâna sa coborând fără rușine pe fundul meu. Furnicăturile acelei materii negre atingându-mi interiorul coapselor făcându-mă să sar puțin.
"Lucru ..."Am sâsâit , împingându-i pieptul și arătând spre ceas. "Am doar treizeci de minute."
Fără să clipească el și-a întins o mână pentru a lovi bietul ceas ieftin și puțin lent și antic cu o putere care aproape l-a zdrobit în noptiera de lângă pat.
"Death!"M-am plâns , dar am fost întrerupt când și-a înfășurat mâna în jurul gâtului meu și m-a tras în față , întorcându-ne în timp ce mă sărută , punându-se din nou deasupra mea.
"Așteaptă..."Am gâfâit , unghiile sale lungi trecându-mi peste gât în timp ce mă sărută profund , înfierbântat și periculos. Să îl sărut creează dependență . Buzele mele s-au mișcat peste cele moi ale sale în mod inconștient , un gust care seamănă cu vinul pe buzele sale , e îmbătător."La naiba..."Am mormăit.
Încă mă doare puțin de la seara trecută , încă sensibil în unele locuri , și totuși imediat flacăra s-a reaprins ,același interes fierbând înăuntrul meu. Vreau mai mult și totuși abia pot respira cu ceea ce am .
Amețit, am mormăit sub el , aplecându-mă în sărut , căldura crescând între noi. El și-a pus un picior între ale mele iar mâna sa a coborât pe pieptul meu. Mi-am presat mâinile în sus dar nu am făcut nici un efort.
După patru luni ciudate împreună am realizat că este al naibii de greu să îi spun nu mâinii uneori crude și posesive a lui Death când se simte atât de bine și vine cu cele mai delicate săruturi.
Deci m-am topit sub el și am tremurat în timp ce buzele sale s-au oprit pe locul unde și-a lăsat marcat numele.
Trebuie să îl acopăr când merg la muncă , e unul din principalele sale motive pentru care se opune atât de mult.
Am tremurat și i-am strâns umerii, energia pulsantă făcându-mi picioarele moi și penisul să se întărească.
"Death..."Am murmurat. Nu am nici un pic de autocontrol, el știe asta , el trebuie să fie cel responsabil.
"Fii bun,"El mi-a mușcat urechea.
Am suspinat în timp ce mâna sa s-a mișcat mai jos.
În ciuda faptului că până la urmă nu am întârziat nu am cea mai bună zi la muncă . Patru dosare de caz au dispărut și le-am căutat peste tot , din dulapuri până la locurile din spatele plantelor și în spatele dozatorului de apă și în cele din urmă le-am găsit stând sub bluza mea, pe biroul meu.Apoi am trimis un email unui client , email care ar fi trebuit trimis unui client diferit care a trebuit să fie resunat dar nu înainte ca greșeala să fie făcută și înregistrată deja în sistem.
Șeful meu , care era obișnuit să fiu unul din cei mai capabili din birou , începe să se uite ciudat la mine , o privire care spune că ia în considerare să mă tragă la răspundere mai târziu.
Încerc să nu dau vina pe vinovatul evident pentru ziua mea de muncă amețită, dar e dificil. Nu am dormit aproape deloc seara trecută și nici în cea de dinainte.
Prectic , mi-a spus el , nu am deloc nevoie de somn.
Pe lângă asta sunt cumva atras de a fi asistentul lui Death , deci când e nevoie, îl ajut în cele mai ciudate moduri.
De câte ori mergcu el , are acea privire mulțumită care mă face să uit de ce fantomele sunt îngrozite de el.
Mi-am frecat ochii la biroul meu și m-am concentrat pe ecran, terminând ceva înainte să mă îndrept spre baie.
Încă aud urletul cu care mi s-a făcut serenadă seara trecută. Încă mă simt ca și cum pot simți o prezență undeva aproape de mine.
Oamenii morți încep să mă calce pe nervi.
Am pufăit la el și i-am spus că nu voi demisiona niciodată pentru el , voi sfârși prin a deveni un fel de casnică plictisită încercând să mi-o pun cu antrenorul ei de tenis.
El nu a înțeles gluma , poate nu vede suficient de multe filme pentru femei , și m-a pedepsit imediat pentru asta chiar dacă am încercat să îi explic că e doar o glumă.
A ieșit foarte bine oricum , ideea lui de pedeapsă nu e chiar atât de eficace pe cât de mult și-ar fi dorit.
Am plecat fără să îl trezesc în următoarea zi și am mers la muncă , doar pentru a demonstra ceva , convins că voi găsi o cale pentru aceste două joburi pe zi. Mulți oameni lucrează două , trei joburi. Pot face asta.
Dar el nu a glumit când a spus că munca va veni la mine.
Buclucul plutește lângă mine , jumătate scufundat în ușă și plutind , în timp ce sunt așezat pe toaletă.
Ochii săi largi se uită la mine dar cumva nu îi întâlnesc pe ai mei , am rămas nemișcat și m-am uitat la el cu o încruntare.
Nimeni altcineva nu mai e în baie dar totuși nu îmi place că trebuie să vorbesc.
"Ești bine amice?"L-am întrebat.
În sfârșit ochii săi au făcut contact cu ai mei și el a sărit și a strigat ca o fată , o privire de teroare confuză pe fața sa în timp ce pare că a fost aruncat înapoi prin ușă. Am sărit și eu și m-am încordat stângaci .
M-am grăbit să termin în toaletă înainte să ies , încă închizându-mi fiermoarul în timp ce ies, refuzând să nu am grijă cu el.
Chiar am crezut că a dispărut pentru un moment și ar fi trebuit să fiu ușurat dar sunt prea curios pentru a fi fericit în legătură cu asta , dacă a dispărut probabil că va trebui să îl caut mai târziu. Death va fi supărat dacă nu îi raportez un suflet rătăcitor .
Apoi, chiar când eram pe cale să îmi spăl mâinile în chiuvetă am văzut acel alb strălucitor al ochilor săi sclipind la mine de dedesubt și am sărit înapoi , grăbindu-mă spre o altă chiuvetă pentru a-mi spăla mâinile înainte de a mă întoarce spre el , ținându-mi privirea fixată pe el în cazul că se va mișca.
Fantomele uneori se simt mai mult ca și păianjenii pentru mine. Nu pot să-mi dau seama ce gândesc la început , unele dintre ele par să aibă mai mult din partea lor umană ca alții , și nu pot ghici unde se vor mișca , în ce direcție sau prin ce cred că pot merge.
"Poate ai nevoie să treci prindincolo , huh? "l-am întrebat , realizând că vocea mea sună puțin ca a unui stăpân pentru animalul lor.
El și-a scuturat capul , arătând agitat.
El are ochi mari , părul său e un blond -roșcat , sprâncenele mai întunecate la culoare , buzele pline și umeri rotunjiți . El are toate trăsăturile faciale care îmi plac la un băiat. Arată elegant , delicat și drăguț , e aproape imposibil să nu îl observi.
Chiar și felul în care plutește e într-un fel drăguț.
"Ai nevoie de ceva? Ai lăsat ceva în rumă , ai nevoie să faci ceva , vrei să îți dai seama de ceva?"
El are nevoie de ajutor , dar sunt doar câteva motive pentru care fantomele sfârșesc aici. Având în vedere cât de nevătămat este ,cred că a ieșit din corpul său fără să realizeze rănile.
Odată ce va realiza că e mort el va simți atracția de a a se îndrepta spre dincolo. E ca și un magnet dar spiritele nu realizează mereu că e un lucru mintal.
Sincer pare că ei au nevoie de un terapeut mai mult decât de Grim să îi sperie de moarte.
Asta, până acum, e în pare parte lucrul pe care îl fac când îl ajut . Death doar îi găsește , și îi împinge spre viața de apoi strigând , cred că putem foarte bine să încercăm să îi calmăm și să încercăm să facem fantomele , spiritele să treacă natural înainte ca el, sau orice alt minion, să îi ia strigând și împlorând.
El găsește asta o risipă enervantă de timp dar în ciuda faptului că se condieră stăpânul meu , se întâmplă să facă multe din ce spun eu.
Se zvonește că bărbatul înfricoșător mă place.
"Corp..."Fantoma a șoptit.
M-am ghemuit și mi-am înclinat capul.
"Nu îmi pot găsi...corpul..."
Am îngânat, asta are sens ,asta s-a întâmplat. Uneori oamenii au murit fără să observe și și-au lăsat corpurile în urmă , și când culegătorii vin , de obicei târziu , pentru a le lua sufletele , ei deja sunt la mile depărtare.
M-am uitat în jur.
Ah...ar trebui să îl anunț pe Death , m-am uitat la fantomă. Se va speria de el ? Hmm..Majoritatea oamenilor o fac. Lui Death îi place ca oamenilor să le fie teamă de el, într-un fel e parte din meseria sa.
Dar mi-a spus anume să nu plec cu fantomele de unul singur. Prezența mea cumva e aplifictată de ele , ei lase mici semnale pentru minioni , ele devin mai puternice când sunt în jurul lor , dar asta nu înseamnă că ei vin imediat , asta dacă nu le ceri explicit să vină , ai par teribil de leneși.
Problema cu asta e că le semnalizează și demonilor , celor care m- au amenințat că îmi vor întoarce pielea și îmi vor ronțăi oasele.
Death mi-a spus o dată că mă pot vindeca de la orice , într-adevăr am văzut tăieturi și zgârieturi vindecându-se încet în timp ce le priveam.
Nu sunt sigur că vreau să experimentez vindecatul de la asta.
M-am întors pentru a mă uita la el , ochi mari și sprâncene mici îndreptate spre frunte , el arată puțin speriat.
"Deci nu îți poți găsi corpul. Nu e mare lucru."
Am crezut că o lacrimă i s-a scurs din ochi și i s-a scurs pe obraz , nimic fizic pentru că o fantomă nu poate plânge , dar atât timp cât el crede că e aici ,atunci e real.
La naiba . Cum îl pot lăsa pe Death să sperie această fantomă mică și drăguță . Nu îl voi lăsa , pot face asta de unul singur.
"Mergem să...Uh, să îl căutăm pentru tine?"L-am întrebat , scărpinându-mi gâtul.
Nu ar trebui să fac asta. Death mă va prăji de viu pentru asta când va afla.
El s-a uitat la mine cu ochi mari triști.
Ahh la naiba.
---
Următorul capitol va veni după sărbători, sper că până atunci voi traduce cele două capitole , recunosc că am devenit cam lenesă și nu le-am terminat încă :)))
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top