Autorul  nu a arătat cum ar arăta Lake asa ca incerc eu sa gasesc pe cineva.  Am găsit mai multe persoane care cred ca s-ar potrivi si cred ca el e aproape. Imaginati-va doar ca e blond cu ochi albastri.  😊
La media va voi arata cum imi imaginez eu personajele prin mai multe persoane, si pe parcurs sper ca si voi va veți  spune parerea .
Sper ca până la finalul cărții sa gasesc pe cineva care sa se potrivească perfect :))
---

Mark e cu siguranță nervos pe mine , dar probabil nu la fel de nervos cum sunt eu pe el...Și totuși nu sunt nefericit, dar din nou , nu sunt nici fericit și nici nu debordez de entuziasm în a juca Mario kart cu ceilalți. Poate asta este pentru că beau băutura fără alcool , băutura pe care au colorat-o un maro-verzui foarte neatrăgător, arată ca și compostul  și are un gust îngrozitor.

Nu are nici un sens să mă gândesc la Zackary în seara asta.

Pe lângă Mark fiind un nenorocit cu mine , toată chestia asta nu contează. În seara asta voi sta cu prietenii , voi fi festiv și mă voi bucura de atmosferă , și asta e mai mult pentru a-i face în ciudă lui Zack decât să fiu stresat de Mark toată noaptea.

E timpul să uit, să uit că voi merge acasă în seara asta singur pentru prima dată în mult timp , fără a avea măcar cunoștința  că și altcineva va mai veni acasă în cele din urmă, cineva cu care am împărțit apartamentul în care nici nu am vrut să mă mut oricum. Mă voi întoarce și voi vedea mai mult de jumătate  din lucruri , care au fost ale sale , din casă dispărând ,inclusiv  lampa mea. Pentru prima dată lumina din bucătărie va fi stinsă , ceea ce nu se întâmpla niciodată , chiar și când Zack nu era acasă pentru că mereu o lăsa aprinsă.

Dar după cum am spus. E timpul să uit, e timpul să mă învestesc  în oamenii din jurul meu mai degrabă decât viața mea, și mica parte din mintea mea îmi amintește că o relație eșuată e o mare indicație că viața mea  se destrmă în jurul meu fără să îmi pese sau să observ.

M-am îndreptat spre băieții din colț și am băut restul conținutului paharului în timp ce merg. Ei râd între ei, roșii la față , arată ca și cum se distrează.Îmi place distracția.

--

Sunt gânduri ca acestea care mă lasă în situații ciudate ca aceasta.

În timp ce stau pe o bucată de piatră care iese din iarbă sub mine și mă uit în jur , auzind râsetul băieților care dispare rapid în îndepărtare , pe care nici nu îi pot deosebi de prietenii mei sau doar cineva străin , am realizat că nu sunt atât de treaz pe cât am crezut inițial.

E o ceață ciudată ,încerc să îmi amintesc cum am ajuns aici, nu  pot , dar amintirile încă nu au dispărut... e ca și cum ar fi deplasate,amestecate.

Am fost la o petrecere , am băut și îmi amintesc că am râs despre ceva cu cei de acolo. Apoi am plecat pentru 'ne dați ori nu ne dați' la un anumit punct , cred, cu care am fost de acord fără nici un motiv în afară de a fi beat.

Uitându-mă înapoi cred că băutura roșie a fost cea fără alcool .Asta are mai mult sens , nu a avut un gust prea bun.

Am bătut la câteva uși iar la două case nu a răspuns nimeni, o doamnă a ieșit, râzând și dându-ne bomboane din bolul pe care l-a păstrat pentru copii și...Nu sunt sigur...Cred că a fost și a treia casă la care am fost unde o doamnă în vârstă a amenințat că va chema poliția sau ceva, considernând că eram beți și nu aș fi judecat-o dacă eram treaz.

Și apoi ne-am despărțit? Întrebarea e relevantă pentru că nu îmi pot aminti. În final am ajuns aici , pentru oricare ar fi motivul , am ajuns în parc în ultimele clipe de lumină.

Totul e întunecat , tufișurile și copacii și pietrele care ies din pământ complet negre în contrast cu cerul care e un albastru drăguț, pentru cât de întunecat pare să fie pământul.

Plăci de piatră... M-am ridicat încet și m-am întors pentru a inspecta piatra mai de aproape.

E cumva...Nu pot vedea nimic din ce e scris pe ea din cauza întunericului pentru a spune. Uitându-mă în jur la plăcile similare de piatră , una care e clar un înger de dimensiunea unui copil pe un podium, aripile îngerului clar de recunoscut printre siluete.

Sunt morminte.

La naiba. Mi-am acoperit gura dramatic.

"Oh nu, tocmai am stat pe o persoană,"Am exclamat , stergând mormântul cu mâna ca și am ar ajuta să îndepărteze din germeni.

E un cimitir creștin?Probabil, nu-i așa?Alte religii au morminte...ei bine , yeah, sigur au. Ateiștii au...yeah,yah... Deci nu e nici un motiv să îmi asum că e unul creștin , dar întrebarea a rămas în mintea mea.

Ce fac creștinii când din greșeală stau pe oameni morți?E o etichetă pentru asta?

Am fost crescut într-o casă cu părinți ateiști și am decis atunci când am crescut că nu îmi pasă , agnostic cred, și când voi muri sunt fericit să fiu lăsat într-o grămadă și să putrezesc, nu cred că o să-mi peste de starea mea în acel punct. Dar mereu am avut sentimentul ca ofensând versiunea cuiva de Dumnezeu e un lucru urât pe care să îl faci , pentru un motiv , mai mult pentru numele zeului  decât pentru persoană.

E un tip de lucru la care nu mă gândesc cu adevărat până cineva nu mă întreabă despre asta , pentru că sunt plictisit de subiect. Dacă acolo e un  Dumnezeu , niciodată nu mi-a făcut probleme și dacă nu este încă nu sună ca și cum m-ar afecta.

Sunt atât de ocupat să mă gândesc la asta încât aproape m-am așezat din nou pe mormânt și în timp ce m-am uitat în sus am văzut brusc o siluetă în depărtare. Stând nemișcată ca o statuie , negru ca tăciunele , cumva mai întunecat decât tot ce este în jurul meu.

Am văzut-o mișcându-se în vânt ca și cum ar fi doar un văl  plutind deasupra unui mormânt, ca o pătură care a fost aruncată în zonă și oprită din mișcări. Un geamăt sugrumat s-a auzit exact din acea direcție. Un geamăt ca și cum cineva ar fi îndurerat  urmat de un plânset. E uman, cu siguranță,nu-i așa?Sunt sunete pe care doar un om le poate face , pe care le-ar face...

Un fior mi-a trecut pe spate dar l-am ignorat. E prezentă teama , făcându-și cuib în pieptul meu , dar încă mă simt  cald de la alcool, și mă simt ca și cum aș fi asigurat d de el , ca și cum m-ar ancora de pământântul de sub picioarele mele pentru a nu începe să îmi imaginez lucruri   și nu voi începe să visez cu ochii deschiși despre  o bestie violentă care va veni alergând spre mine , atacându-mă cu colții săi.

Am făcut un mic pas înainte  , care se poate să nu fi fost un pas. Și nici acum nu pot vedea nimic care mă poate asigura despre ce este acolo.

Nu a fost aici înainte,nu-i așa?

Forma s-a contorsionat  din nou , ridicându-se în așa fel încât să fie imposibil de înaltă. Mă face să mă îndoiesc despre cât de departe este , dar cu cât de întuneric este e greu de spus.

Încă un pas înainte, unul din tenișii mei afundându-se puțin în cărarea noroioasă dintre morminte.

Sunetul în urma acțiunii a fost suficient pentru a alerta orice e acolo în depărtare , doar dacă nu mă înșel , pentru ca pare să fi înghețat. Forma sa, care aproape că fâlfâia în adiere , a înghețat complet, arătând mai mult ca și cum timpul în sine l-a înghețat, și că nu e doar un obiect fără viață.

Mi-am frecat ochii. Poate că e un truc  de la lumină. Chiar nu se mișcă, și încet încep să mă conving că ceea ce nu s-a mișcat , orice ar fi, ori nu există ori nici nu s-a mișcat de la bun început.

Dar l-am văzut mișcându-se.

Mi-au jucat ochii feste? Sau băutura chiar m-a afectat atât de mult?

Pentru nu știu ce motiv am această senzație  disperată în inimă , ca și cum aș fi tras spre acel lucru în mintea mea. Sunt atras de acel lucru. Poate că e curiozitatea sau prostia , urmând un instinct ciudat  pentru a confrunta orice e acolo și mă poate răni. Nu contează , trebuie să merg spre acel lucru.

Ei bine , nu am nimic mai bun de făcut decât să interacționez cu acea masă enormă de întuneric din îndepărtare în mijlocul nopții , în cimitirul în care m-am găsit singur.

Sunt un beat destul de înțelept,ce pot să spun.

În timp ce încet traversez distanța dintr mine și acea figură ciudată m-am împiedicat într-o mică piatră funerară care s-a înclinat pe diagonală de-a lungul timpului și pare că s-a afundat în pământ suficient cât să fie aproape afundată.

M-am oprit din a cădea doar din noroc  doar din noroc , brațele mele întinse în aer pentru un moment în încercarea de a rămâne în picioare. E un miros ciudat de cenușă și de ars în aer , și devine mai puternic.

M-am uitat în jur, încercând să merg înainte. Tenișii mi se afundă în nămol și scot un chițăit  umed atunci când  îi eliberez. Cu siguranță nu e o rută pe care aș recomnada-o cuiva.

Mi-a luat un moment să realizez că am mers într-o direcție generală  și am uitat complet unde merg , de ce și pentru ce. Mintea me se simte ca și cum s-ar fi resetat singură. Vreau să continui , dar am uitat unde mă îndrept.

Când m-am uitat în jos am observat această ceață ciudată deasupra pământului. Arată similar cu fumul care apare când oamenii fumează , dar în loc să dispară, această ceață se învârte în jurul picioarelor mele în timp ce mă mișc prin ea ca și cum m-aș mișca într-un nor deasupra unui lac.

Un țipăt puternic s-a auzit undeva în depărtare și mi-am întors capul aproape prea repede pentru a mă uita. Lumea s-a mișcat puțin , combinația de alcool și mișcarea mă fac amețit. Pentru ce am sperat oricum? Ultimele clipe de lumină au trecut , cerul devine foarte întunecat , lumina zilei dispărând aproape complet.

Crengile copacilor  strângându-și micile degete în jurul lunii ca și cum ar încerca să o posede  , frunzele foșnind în mica briză care a trecut. Încă un țipăt puternic h, poate fi o pasăre, sau o vulpe, sau o persoană.

Singura lumină rămasă este cea dată de lună , și micile raze de lumină par cumva să nu ajungă în locul unde sunt.

Dar când m-am uitat în fața mea mi-am amintit unde mă îndrept și am înghițit zgomotos.

Forma gigantică din fața mea e atât de   nemișcată încât abia pot crede că e în viață  , dar știu că este, într-un fel. Numește-o fantezie bețivă sau imbecilitate sau ce vrei , dar sunt convins că e în viață.

M-am mai holbat pentru încă un moment și apoi brusc creatura s-a mișcat , devenind mai înaltă dintr-o dată , stând  deasupra mea. Marginile rupte ale materialului împrăștiindu-se în aer și ondulându-se într-o mișcare lentă. E o ceață neagră care se răspândește în jurul meu și pare să devină mai extinsă și mai deasă în jur, ca niște tentacule  care par nerăbdătoare să ajungă la mine.  Un băț mare a ieșit din întuneric , o lamă curbată atașată în vârf strălucind în lumina lunii , care a licărit  când m-am uitat la ea în șoc.

M-am dat înapoi un pas surprins, uitându-mă în sus și văzând pentru prima dată o față apărând de sub   gluga siluetei.

Inima îmi bate puternic .Mi-am ținut respirația.

---