Poveste de eliberare

"Ești deja mult prea departe fără ca măcar să încerci dar îmi place să mă gândesc că ești aproape. Am fost atât de nacăjit de neajutorarea mea. Ar fi trebuit să îți ofer cuvinte de rămas bun la despărțirea noastră."
Încă din ziua în care ai început să îmi lipsești...

În retrospectivă, a fost un timp prețios.

După ce s-au despărțit, memoriile clădite cu el îi prezentau adesea împreună. Era din cauza urmelor prezenței lui pe care ea le-a găsit din întâmplare acum câteva zile? A continuat să simtă ceva ce se strângea în stomacul său. Nu știa exact ce era dar se simțea ca și un șir de resentimente față de toți anii petrecuți degeaba iubindu-l și ducându-i dorul.

'Termenul limită. În regulă. Termenul limită e exect după colț.'

Femeia s-a agățat de realitate pentru a evita momentul frustrării și nodul din pieptul său. Din fericire, atunci când era ocupată cu munca, găsise puțină ușurare față de noaptea în care ajunsese acasă după despărțirea lor. A inspirat adânc și a băut din ceașca sa de cafea. A deschis jaluzelele nedorind să aprindă lumina. Ploua afară. Uitase cât de mult o făcea asta să se simtă sufocată.

Ce.

Era legată de un resentiment, de inutilitate și neîncredere. Care e diferența? Femeia a băut din ceașca sa de cafea. Gustul amar îi inunda gura. Luă o altă sorbitură și se uită pe fereastră, la mica alee udată de la ploaie. Era o potecă plină de iubire. Ei obișnuiau să se plimbe împreună sub umbrele în zilele ploioase, iar în zilele cu soare, coborau pe alee cu Danyi. Mica alee era amintirea trecutului lor. Ironic, casa sa era amplasată perfect acolo unde putea să privească aleea cel mai bine.

În acel moment, frânghia ce îi strângea pieptul îi dăduse drumul, iar ceea ce se ascundea înăuntrul său a izbucnit.

Era iubire. Ea încă îl mai iubea.

Începu să își amintească de conversația avută între ei doi în momentul despărțirii.

'Momentul în care se văd unul pe altul exact așa cum sunt, porțile iadului se deschid.'

Cuvintele lui nu fuseseră greșite. Și-a luat la revedere pentru că iubirea sa pentru ea a dispărut, iar ea era atât de ocupată urându-l după acea despărțire încât și-a ascuns complet propria iubire. Începea să vadă totul acum iar porțile iadului s-au deschis. Ea era încă îndrăgostită de el. Femeia a încercat să apuce emoțiile ce curgeau din corpul său dar s-a deschis ca o floare înflorită. Nu se mai putea întoarce acum.

'Ce era odată "frumos și perfect" după ce e consumat devine "lăcomie", și chiar și gesturile drăguțe par acum doar niște plânsete enervante. Vezi? Nu există nici o scânteie atunci când ochii noștri se întâlnesc. Urâm să ne ținem de mână din cauza transpirației de pe pălmi, și săruturile au devenit doar o simplă obișnuință forțată.'

Noaptea în care și-au luat rămas bun a fost gravată adânc în memoria sa. Ea și-a amintit vag ceea ce a spus bărbatul iar asta i-a sfâșiat inima. Nu se mai putuse uita la casa sa deloc. A închis jaluzelele și s-a așezat. Era epuizată și nu avea puterea să mai plângă așa că s-a pus în pat. Trebuia să muncească a doua zi așa că avea nevoie de puțină odihnă. Setând alarma, voia ca totul să fie un vis. Voia să se trezească de dimineață și să îi spună bună, să vorbească cu el ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și să îi spună că a avut un vis ciudat în care ei s-au despărțit.

Chiar dacă era ceva egoist, voia să se distreze și să mănânce împreună, să se forțeze să îi țină mâna chiar dacă totul era lipsit de viață, să îl asculte dulce privindu-se reciproc și să se sărute chiar dacă era doar o simplă obișnuință forțată...

Îl voia lângă ea exact ca înainte.

Ca o floare ce cade dintr-o mică picătură de ploaie trecătoare.