Bărbatul, ce se bucura de timpul său câștigat după despărțirea de femeie, s-a simțit singur într-o zi. Era ca și cum ar fi fost singur pentru prima dată. Îi era frică să respire, să mănânce, sau să doarmă singur. Voia pe cineva care să îl țină de mână.

Desigur, nu era prima dată când bărbatul s-a confruntat cu singurătatea în viața sa. Întâmpina acea singurătate ocazională ce venea din când în când cu brațele deschise, dar spre deosebire de alte dăți, era destul de nedumerit față de această singurătate flagrantă ce îl făcea să își dorească compania cuiva.

Când nu putea să aline imediat această singurătate, se simțea neliniștit, ca și cum aceasta se stabilea adânc în corpul său nedorind să mai dispară vreodată.

Resentimentele sale față de faptul că era singur acum erau de necontrolat și nelimitate. I-se înrădăcinau în cap lăsând zgârieturi în urma lor. Nu și-a închipuit niciodată că ar putea să înfrunte o singurătate atât de feroce.

Avea nevoie de persoana potrivită. Cineva care să nu folosească conversația cu el ca pe un simplu aparat de băuturi, ci care să se deschidă poveștilor despre copilăria lor. O persoană care să nu fie nici prea vorbăreață, nici prea tăcută. O persoană care nici să nu îi ignore gesturile, nici să nu intenționeze să stabilească acțiuni cu el fără o invitație. O persoană care să nu se preocupe de importanța titlurilor. Cineva care e perceptiv, exact ca adierea ce suflă asemănător valurilor sufocate de căldură, sau a curenților reci de frig. Cineva care să fie mai înalt decât gleznele sale, dar mai scund decât spatele genunchilor săi.

Avea nevoie de o persoană potrivită ca aceasta.

Derulă prin contactele sale când deodată se opri pentru un moment. Încă avea numărul ei de telefon. S-a gândit la a apăsa butonul de apelare dar a abandonat ideea. A lăsat totul inconfortabil între ei doi așa că acum nu mai putea lua legătura cu ea pentru a-și alina singurătatea. Iubirea ce se hrănește din sânul singurătății nu putea cunoaște o răsplată. Își spusese în sinea sa că mai repede ar alege să moară de singurătate și să o lase așa, decât să își permită să genereze o dragoste ce nu era recunoscătoare.  

Femeia asculta mereu muzică înainte să adoarmă așa că el obișnuia câteodată să îi fluiere. A decis să încerce să se aline singur prin obiceiul femeii. Melodia pe care a auzit-o atunci când a părăsit-o pe femeie îi apăru acum în minte.

Chipul femeii răsări printr-o amintire slabă. Cum putea fața celei alături de care a petrecut atâția ani să fie deja atât de distantă, atât de obscură, când ei se despărțiseră abia de câteva luni.

Ea a fost deja ștearsă din memoriile sale.