Prolog: 

"De unde ai venit? Cât de mult timp poți sta alături de mine?", a întrebat-o el.
Ea a rămas silențioasă în timp ce i-a oferit o îmbrățișare, după care l-a întrebat, "De unde am venit? De cât timp ești cu mine?"

O mică poveste:

"E regretabil. Eram înecați de către căldura iubirii odată. Cum de a devenit relația noastră atât de rece? Defapt nu e caldă sau rece, e doar stagnantă."
Exceptând Ziua Separării.

Capitolul 1: No more (= "Gata" sau "nu mai")

Omul are un obicei ciudat. Când devine foarte emotiv, are tendința de a vorbi formal indiferent de vârsta persoanei sau de relația dintre ei doi. 
"Oamenii sunt ciudați. Atunci când dăruiesc iubire trebuie să o obțină înapoi, dar dacă o primesc atunci ea se ofilește ca o floare smulsă din pământ."

Femeia și iubitul său conduceau spre casă pe Strada Olimpic. Bărbatul ce stătea pe locul din dreapta fusese silențios în tot acest timp, până când a început să-și spună povestea de neînțeles, vorbind pe tot parcursul ei formal.

Femeia a oprit radioul mașinii care disipase liniștea dintre ei până în momentul în care el începuse să vorbească. Ea s-a întors și l-a privit liniștită. A oftat scurt ca și cum s-ar fi pregătit pentru discursul plictisitor ce avea să urmeze.

Bărbatul a continuat, "Desigur, e mai bine să ai un buchet de flori decât pe cele ce sunt prinse în pământ, dar după aceea? În momentul în care le ai, florile care erau odată înflăcărate și pline de viață se ofilesc și mor."

Ea îl privi vag și începu să vorbească brusc, "Ce încerci să spui?"

"E exact ca și în cazul nostru." spuse el neliniștit.

Ea s-a încruntat și s-a gândit un moment. "Ce naiba încerci să îmi spui de data asta?"

Bărbatul nu-și putea ascunde neliniștea în timp ce aceasta se încrunta la el, dar chiar dacă era insensibil sau pur și simplu nu îi păsa, nu dorea să se uite în ochii ei.

"Vezi des asta în filme. Dragoste la prima vedere. Timpul trece încet iar totul exceptând cuplul principal devine alb-negru. 'Oh Doamne, e reală? Te rog lasă-mă să fiu cu ea!!' Ei spun prostii ca astea și le numesc romantice. Sufletele pereche nu există."

"....."

Femeia a intrat cu mașina pe o mică alee.

"Da, iubirea are puterea de a transforma pe cineva într-un prost irațional. Când te-am cunoscut prima dată, și eu m-am simțit la fel. Problema constă în durata acelei puteri, dacă durează sau nu. Chiar depinde de persoană dar odată ce acea iubire dispare, ușile iadului se deschid."

Bizar, bărbatul părea atât de îndepărtat. Femeia a simțit distanța dintre ea și cel ce stătea în dreapta sa. Se simțea ca și cum omul pe care l-a iubit a dispărut deja.

"Bine, dar poți să nu mai vorbești formal? Nu pot suporta asta."

"Uite, tu nu poți suporta să asculți politețea ce obișnuia să fie un act de "respect". Ce era odată "frumos și perfect" după ce e consumat devine "lăcomie", și chiar și gesturile drăguțe par acum doar niște plânsete enervante. Vezi? Nu există nici o scânteie atunci când ochii noștri se întâlnesc. Urâm să ne ținem de mână din cauza transpirației de pe pălmi, și săruturile au devenit doar o simplă obișnuință forțată."

Femeia nu a mai putut suporta și s-a răstit la acesta cu o voce tăioasă, "Despre ce vorbești? Ce ai vrea să spun? Ți-ar plăcea să suspin la fiecare final de propoziție rostită de tine?"

Bărbatul și-a îndreptat în sfârșit privirea spre femeie. Ochii săi erau serioși si fermi.

"E regretabil. Eram înecați de către căldura iubirii odată. Cum de a devenit relația noastră atât de rece? Defapt nu e caldă sau rece, e doar stagnantă."

5 ani. Erau împreună de atâta timp.

Entuziasmul s-a transformat în familiaritate, familiaritatea în confort, confortul în plictiseală, și plictiseala a devenit obositoare și nu există nimic ce ar putea opri ca totul să se transforme în ură.

Imediat ce bărbatul și-a terminat discursul, mașina s-a oprit brusc.

Au ajuns la destinația lor. În acel moment, cartierul comun, plin de fericire în care locuia cuplul devenise cel mai rău loc pentru o despărțire.

"Când am început să ne întâlnim, nu puteam înțelege de ce alte cupluri din jurul nostru se despărțeau, de ce nu puteau trece peste plictiseala dintre ei, dar noi nu suntem diferiți cu nimic. Ca să-ți spun adevărul, situația noastră e și mai rea. Noi nici măcar nu avem dorința de a transforma din nou plictiseala dintre noi în pasiune, ști asta?"

"Doar treci la subiect. Mă doare capul."

Ea scotoci prin geanta sa și scoase din ea niște boabe pentru durerea de cap.

"Acum ne vom despărți pentru același motiv."

Ea nu a spus nimic ci pur și simplu a scos din ambalaj o boabă.

"Nu îți forța lacrimile."

Ea și-a introdus două boabe în gură și le-a înghițit cu niște apă.

"Nu am de gând să plâng." A spus aceasta luând o altă boabă, două nu fuseseră de ajuns.

"Să ne oprim din a aștepta și a observa cine are de gând să spună primul rămas bun. Hai să mergem pe căi separate. Pentru ultima dată, îți voi fluiera, așa cum îți plăcea. Vom părăsi această mașină și vom merge pe drumuri separate iar atunci când nu vei mai auzi acel fluierat singuratic, între noi se va fi sfârșit."

Pentru a-și alina durerea de cap, femeia își puse încet capul pe volan. Nu s-a mai mișcat după asta.

Bărbatul și-a închis și el cu fermitate gura și nu a mai spus nimic.

"Pe naiba romantic...." Și-a murmurat încet femeia. Cât de mult timp a trecut?

"Pleacă."

Femeia și-a ridicat încet capul și și-a scos inelul de pe cel de-al patrulea deget al mâinii stângi. Inelul era un cadou de la bărbatul ce îi jurase dragoste eternă la prima lor aniversare.

"....."

"Pleacă. Așa cum ai spus, du-te pe drumul tău."

Bărbatul a privit-o ca și cum ar fi dorit să îi mai spună ceva dar și-a închis gura și a deschis ușa mașinii.

"Ai grijă de tine."

Bărbatul a ieșit din mașină și s-a îndepărtat iar femeia a rămas privindu-l plecând.

Cinci ani, erau împreună de atâta timp.

Dragostea nu a fost nimic decât o mască de bufon, un bufon ce și-ar schimba rolul frecvent, care și-a dedicat mult timp jucând de ambele părți, dar "ai grijă de tine" are același sens cu "rămas bun", ceea ce, într-o secundă, a rezumat acei 5 ani într-un enunț ridicol și insuficient.

Cu toate acestea, ea nu avea nici o șansă decât să îl privească îndepărtându-se prin geamul mașinii. Nu putea merge după el, să-l prindă de mână și să îl tragă spre ea. Era din cauză că în momentul în care ochii lor s-au întâlnit, ea citise deja convingerea din ochii lui. A fost pentru că, indiferent de memoriile dintre ei, sau de lacrimile de pe moment, inima lui nu mai putea fi schimbată.

Pentru doi oameni care au petrecut 5 ani împreună, abilitatea de a putea citi mintea celuilalt doar prin simpla privire în ochi a devenit total nesemnificativă. Acum, chiar și asta a devenit fără rost.

Pe acea stradă liniștită, chiar dacă ea nu voia să audă, sunetul fluieratului i-a ajuns la urechi. Legătura dintre claritate, deznădejde, tristețe și fericire din capul său era neclară. Femeia a dat drumul unui râs stins și a vorbit singură,

"..... acel fluierat e prea mult."

Îi plăcea sunetul pe care îl scotea acesta când își lipea buzele. Câteodată, la finalul unei zile, ea ar fluiera împreună cu el în timp ce ar adormi unul în brațele celuilalt. I-ar săruta buzele împreunate și ar uita de toate grijile din lume. Acel moment magic când cei doi stau unul lângă altul....

Ea a continuat să audă fluieratul bărbatului așa că a pornit cu repezeală sunetul radioului pentru a scăpa de memorii.

*Drr-drr*

Legătura telefonică suna prin speaker. Femeia s-a lăsat ușor pe spătarul scaunului și și-a acoperit fața cu ambele mâini.

"De ce din toate lucrurile...."

-----------------------------------

P.S: Ok, am terminat de tradus primul caitol al cărții. Sper să vă placă. Capitolul 2 apare curând. În capitolul al doilea, își face el apariția sub formă de personaj explicându-şi viața așa că sper că nu v-ați plictisit din prima nedorind să continuați...
❤️ 

Fiecare capitol spune aceeași poveste parcursă prin titlurile cântecelor lui. Sus aveți cântecul atașat dacă vreți să-l ascultați.