Mirosul specific al cefelei amare imi trezeste simturile, acesta fiind..puternic...facându-ma sa realizez ca este dimineață. Nimic nu se compara cu zilele de duminica in care corpul tau se odihneste dar se si pregateste de urmatoarea săptămâna obositoare.            
Afara picurii de ploaie se impingeau in geamul statut, cerând dreptate. De cand ma stiu am locuit pe aceasta bucatica de pamânt stropita de necruțătoare ploaie. In camera sunetul linistii imi bucura urechiile obosite de la atâte certuri, discutii si contraziceri ale parintilor mei. Am avut o copilarie frumoasă, alaturi de bunica mea veselă. Fără ea nu cred ca as fii asa de dezinvolta precum sunt acum. Ea..mai mult m-a scos din negura certurilor alor mei. Cred ca dintre mine si Boris...eu am fost cea mai afectată.
 
Mereu am fost o dezamăgire pentru ei. Poate pentru ca nu eram la fel ca fratele meu geamăn sau poate ca cititul si izolarea in camera mea i a facut sa aiba o parere total eronata. Am fost toata viata mea o fata introvertita. Pur si simplu conversatiile nu sunt genul meu de...de...a vorbii. Insa am o prietena frumoasa, Samantha, care ma intelege ca si cum nu Boris a fost scos inaitea mea din burta mamei, ci ea. Mereu mi- am dorit sa am frumusețea pe care o poarta ea, dar nu i-o pot fura...

Ochii gri acompaniati de pistruii perfect aliniați îi scoate in evidenta buzele pline ce parca asteapta alinare.

M am ridicat gratios din pilota alba ca zapada intr o zi de iarna si mi am ales cartea ce m a aspteptat o noapte intreaga sa o deschid cand ma trezesc.
Insă nici prima propozitie nu am putut sa o parcurg căci Boris intră grabit in camera mea intunecata cu jaluzelele trase.

"Mama si tata vor sa iti adreseze cateva propoziții" spune el speriat la randul lui.

Gandurile negative mi au invadat mintea. Nu stiu ce sa intamplat. Câteva propozitii? Probabil doar la asta stiu ei sa se rezume...nici o imbratisare nu m a protejat vreo data de la ei.

Coboram scarile de lemn tinandu-mă de balustrada alunecoasă. Pasi mei se auzea cu ecou pe holul in care urma sa intru. Mi-am arangat parul prins intr-o clamă si camasa roz pal de noapte si am intrat incet in camera de zi.

Mama era asezata elegant pe fotoliu de piele cu cafeaua in mainile sale. Tata statea picior peste picior uitându-se in gol. Eram speriată al naibii de tare. Acestia ma zaresc in câmpul lor vizual si îsi intorc atentia către mine.

"Evelyn, eu alaturi de frumoasa ta mamă ne-am hotărât sa continui clasa a 11-a într-un loc mai deosebita de cât liceul normal. Într-o scoala specializată pe...adolescenți...ca tine" Eram confuză..

"Mă scuzați...la ce va referiți?" Mereu a trebuit sa folosesc cuvinte de adresare in fata lor. Si daca nu o faceam nu mai exista libertatea de a ieși afara in gradina plina de mesteceni si tuia.

"Evelyn, stii ca nu ne place sa vorbim de două ori. Iti vei face bagajele astazi,
mâine dimineata te va duce Anthony la gară. Vei sta la campusul de acolo pentru 1 an sau mai mult, vedem noi cum ne organizam, te vei intoarce acasa in vacantele de craciun, sau poate chiar de loc. Spune aceasta in soapta." Si deasemenea Oliver, Erik Oliver te va însoții." Spune mama rearanjându-si rochia kaki.

"Dar...de ce?" Eram deja mai mult ca sigură ca vor sa scape de mine.Pe langa ca voi petrece timpul in tren alaturi de viitorul meu "soț", viata v a deveni un calvar. Tata s-a ridicat in picioare si si-a ridicat tonul:

"Evelyn Marylin! La tine in cameră!" Tot ce am facut a fost sa le multumesc in soapta politicos ca am purtat aceasta frumoasa discuti si sa urc inapoi scarile lucioase pana in camera mea. Lacrimi fierbinți au inceput sa imi cadă. Nici pe Boris nu l-au facut sa sufere asa. Oare de ce? Doar pentru ca este baiat si tata are planuri de viitor cu el nu inseamna ca sunt o cârpă! . Cui îi pasa daca sunt fata? Ar trebuii sa ma respecte si pe mine! Sa invaț lucruri de la ei, nu sa imi fie frica...

În camera mea Boris era asezat in pat asteptandu-mă. Acesta s-a ridicat la auzul usii si a venit spre mine sa ma imbratiseze asa cum a facut-o de fiecare dată.

"Evelyn...imi pare nespus de rău...este o situație foarte încurcată, o sa iti povestesc cand totul v-a reveni la normal.." spune acesta uitându-se de jos la mine.

"Poftim?! Si tu faci parte din asta Boris?! De ce nu ma lăsati sa fiu si eu libera?Tu iti dai seama ce imi va face nenorocitul ala de Erik?! In loc sa imi fi alaturi tu le sustii parerile ipocrite! Îi spun printre dinți.

Acesta se uita in pamânt, ne mai spunând nimic.Ochii lui verzi se uitau la mine cu tristețe. Mi-a dat o suvita satena iesita din coc dupa ureche si a parasit camera.

Eram distrusa psihic de catre parintii mei. Oare era vreo cale prin a iesi din inferiul asta? In toti cei 17 ani ai mei nu am primit afectiune de la nimeni.

Mi-am facut bagajul printre suspine si lacrimi nevinovate ce au curs pe fiecare haina si chiar si pe giamantanul de piele maro. Era tarziu. Ceasul de pe noptiera mea alba m-a indrumat catre pat, observand ora. Gandurile si amintirile din anii mei de viata au dat navala peste mintea mea firava, inundându-mi somnul.

Dimineata a venit cat am clipit cu ploapele mele grele. M am ridicat in fund si mi-am frecat ochii obositi si plânși. Ma simteam greoaie. Paraca membrele si muschii mei nu voiau sa se clinteasca de la atâta văitare pe care mi am produs-o in corp. Pana si parul imi statea într-un mare fel. Gandurile mi au fost intrerupte de o bataie in usă.

"Eve?Mama ma rugat sa te chem in fata casei, a venit Anthony" spune acesta incet.

"Bine" rapund ostil. Eram terminata de puteri. Acesta a inchis usa in spatele lui si a venit spre mine.

"Evelyn...stii ca te iubesc.." s-a apropiat de mine, incercand sa imi mangaie chipul trist. Mi am ferit capul uitându-mă la bagajul pregatit. "Orice... dar nu te ferii de mine". Ochii lui verzi si au abordat o tenta mai inchisa la culoare, tristetea fiind prezenta pe chipul lui.

Mainile lui mari mi au prins obraji, admirandu-mi aceleasi trasaturi ca ale lui."Promit, jur pe fratia noastră" spune acesta chicotind incet "Ca totul va fii bine!"