Capitolul 9.


     Simt o mână cum mă mângâie pe picior în sus și îmi ridică rochia de mătase. Se lipește de spatele meu și îmi șoptește la ureche „buna dimineața, iubire”. Mă sărută pe gât, iar mâna îi călătorește spre sânii mei pe care mi-i masează pe rând. Simt cum își freacă erecția de fundul meu și mă întorc spre el să îl privesc.

     — Interesant mod de a spune „bună dimineața”.

     — Si poate deveni chiar mai interesant.

     Nici una, nici doua își eliberează membrul din lenjerie, mă trage mai aproape, îmi dă lenjeria la o parte și încearcă să mă pătrundă.

     — Nu sunt udă suficient, nu o baga încă.

     — Șșșș.

     În încăpățânarea lui se forțează să intre.

     — Oprește-te! Nu pot! Nu așa.

     Își umezește degetele în gură, apoi îmi mângâie feminitatea să mă ajute să mă lubrifiez, apoi încearcă din nou s-o bage.

     — N-am chef! Nu vreau!

     — Te fac eu să îți vină cheful.

     Se apasă pe gura mea într-un sărut sufocant, așa că îl împing. Mă ridic pe fund rezemată de tăblia patului, iar el se așează în genunchi pe pat în fața mea.

     — Care parte din „nu vreau” nu ai înțeles-o? Mă eviți atâta amar de vreme și acum vrei sex la comandă? Am nevoie de preludiu, nu așa!

     — Știi foarte bine că am muncit mult și vin acasă obosit. Numai chef de sex nu am. Astazi sunt și eu mai relaxat și am crezut că te bucuri.

     — Să mă bucur că stau la disponibilitatea ta? Dar când simt și eu nevoia să te am și tu mă refuzi cu nesimțire cum e?

     — N-o lua așa! Mie nu-mi stă mintea la sex toată ziua. Muncesc, iar când vin acasă nu știu cum să mă odihnesc și să dorm câteva ore.

     — Vreau să fiu iubită, Alexander, nu doar în weekend și nici chiar atunci! Vreau câte un compliment, o mângâiere, să te simt aproape și sufletește, nu doar că dormi lângă mine! Vreau să mă simt femeie!

     — Dar te iubesc din toată inima! Muncesc pentru noi ca să nu ducem lipsă de nimic, să fii bine alături de copil. Nu le poți avea pe toate în viață. Trebuie să mă înțelegi și pe mine.

     — Pentru tine sunt menajeră, bucătăreasă și mamă pentru copil. Dar femeia ta? Să mă strângi în brațe, să îmi asculți ofurile, să mă întrebi dacă sunt bine, cum mă simt, de cât timp n-ai mai făcut-o?

     — Esti bine?

     — Nu! Nu sunt deloc bine! Sunt sătulă de monotonia asta și de lipsa ta de interes. Ești musafir în casa asta. Te gândești la ce ai tu nevoie: să mănânci, să te îmbraci, să te culci și câteodată să ți-o tragi. Dar nu te gândești și la mine că am sentimente, că poate îmi doresc și altceva decât să fiu suport pentru tine?

     — Hai să mergem într-o vacanță, ce zici?

     — E bine câteva zile că ești concentrat pe mine puțin mai mult decât de obicei, apoi te întorci la viața de acum și ne confruntăm cu aceeași problemă. Eu m-am săturat!

     — Spune-mi ce vrei să fac și fac.

     — Te vreau mai prezent în relația noastră, să nu mai stai cu telefonul non-stop în mână și să am atenția ta, să comunicăm mai mult, să fii mai prezent și ca tată. Ești distant, rece, ca un coleg de apartament te simt. Nu mai e dragoste între noi de ceva timp.

     — Te iubesc, femeie, știi bine că ești totul pentru mine!

     — Tu ai nevoie de mine pentru comoditatea ta și fiindcă îți sunt la dispoziție cu orice. Eu nu simt iubirea ta. Poate te minți singur, a rămas respectul, prietenia și obișnuița, nu mai e dragostea de altă dată.

     — Nici noi nu mai suntem cei de altădată, Madeline. Dragostea noastră s-a maturizat.

     — Dar mi-e dor să mă privești cu dragoste, mi-e dor să îmi faci surprize și să mă faci să râd. Mi-e dor să mergem de mână și să te mândrești cu mine. Vreau să mă simt dorită. Nici chimie în pat nu mai avem. Știi de când nu am mai avut un orgasm? De foarte mult timp.

     — E vina mea că nu te termini? Te masez, te învârt în toate pozițiile. Ce vrei să-ți mai fac?

     — Păi dacă nu simt plăcere deplină. Ceva lipeste și nu e de acum. E de ani buni, dar am fost prea îndrăgostită ca să văd. Nu te vedeam decât pe tine. Pe mine m-am uitat. Acum că îți spun ce îmi doresc mă privești de parcă am înnebunit.

     — Ce vrei să-ți fac? Cum să te iau? Spune-mi! Ce pot să fac mai mult decât am făcut deja?

     — Vreau să nu te minți și nici pe mine! Tu mai crezi în relația noastră? Te simți împlinit?

     — Bineînțeles că da!

     — Eu mi-am pus aceeași afurisită de întrebare, și nu, nu sunt împlinită! M-am axat prea mult pe fericirea ta și apoi pe fericirea și creșterea copilul încât am uitat de mine. Am uitat să mai dau importanță plăcerii mele, să acord atenție nevoilor mele. Vreau să mă iubesc pe mine mai mult. Nu mai vreau să sufăr și să suport indiferența.

     — De ce nu mi-ai spus lucrurile astea mai demult?

     — Acum îmi dovedești încă o dată că ești nepăsător și nu asculți ce îți vorbesc. Tocmai că nu e prima oară când discut asta cu tine și se pare că așa cum ți-am spus ai și uitat, așa de mult îți păsa de frământarea mea. O iei ca pe o glumă, te faci că e o etapă de-a mea și că va trece.

     — Dar iubito, credeam că a trecut, se pare că s-a întors. Hai să rezolvăm problema și să fim din nou fericiți.

     Se pune în patru labe în fața mea și vrea să facem din nou sex.

     — S-o crezi tu! Nu vreau să o iau din nou de la capăt. Din nou eu îți spun că sunt nefericită, iar pe tine te doare în cot. Vreau să ne despărțim!

     Face ochii mari și se așează în fund.

     — Poftim?

     — Vreau să ne separăm! Nu mai vreau să continui să lupt doar eu pentru fericirea familiei. Nu mai pot. Mă înțelegi? M-am săturat.

     — Dar avem o familie, un copil, o casă împreună. Chiar vrei să distrugem tot ce am realizat împreună? Iubito, trebuie să îți vină acea perioadă a lunii cumva?

     — Ești teribil de nesimțit! Gata! Eu plec!

     — Unde să pleci? Gândește-te bine! Nu face asta!

     — Nu mă poți ține cu forța lângă tine, Alexander! Răul a fost deja făcut. Lasă-mă singură, te rog!

     — Bine, eu plec acum, dar să știi că mă întorc să vorbim mai târziu.

     Își ia un tricou curat și o pereche de blugi și iese din cameră precaut. Stau bosumflată cu mâinile încrucișate la piept în partea mea de pat și fierb de furie și dezamăgire. El crede că glumesc, că e o perioadă de aglomerație emoțională pe care o voi depăși. Nu și de data asta, Alexander! Formez numărul Amandei:

     — Bună Amanda. Ce faci? Unde ești?

     — Buna Maddy.. Sunt acasă. Tu? Ești bine?

     — Am nevoie de o favoare dacă poți să mă ajuti.

     — Spune-mi. Orice.

     — M-am gândit la ce mi-ai propus și venim azi la voi. M-am certat cu Alexander și vreau să ne despărțim. Am nevoie să îmi limpezesc gândurile și să mă detașez de el. Nu mai rezist aici. Te rog. Dacă e în regulă...

     — Puteți sta cât vreți, Darius este feblețea mea, iar tu ești sora mea! Vino! Nu ezita. Îmi pare rău să aud că ai necazuri, vino și vorbim mai multe.

     — Mulțumesc mult. Închid acum să ne pregătim bagajul.

     — Te pup și te iubesc. Ai grijă.

     — Și eu pe tine. Ne vedem.

     Închid și fac în grabă bagajul, mă asigur că Alexander a plecat de acasă, a fost prea nervos ca să ia și băiatul cu el.

     — Darius, mami?

     — Sunt în camera mea, mami.

     — Ce faci, iubitule? Desenezi?

     — Da, mami, fac un dinozaur. Vezi?

     — Uau, scumpule! Chiar te-ai străduit! Arată grozav. Am o surpriză pentru tine. Ce zici dacă mergem într-o mini vacanță s-o vizităm pe mătușa Amanda?

     — Ieeei, mătușa Amanda! Și ne gătește ceva bun bun cum face ea?

     — Da, iubitule!

     — Și ne jucăm cu Teddy?

     — Da, scumpete. Ne vom juca împreună, vom ieși în sătucul ăla frumos de lângă ea și ne vom plimba cu bicicleta, vom merge la piscină. Va fi distractiv. Mami se ocupă de bagajul tău, iar tu te îmbraci și te speli pe dinți, bine?

     — Vine și tati cu noi?

     — Nu puiule, el muncește și nu poate lipsi de la muncă, dar îl vedem weekendul următor.

     — Bine, mami. Sunt gata imediat.

     — Așa te vreau, scumpete!

     Îi pregătesc și geanta băiatului, apoi le încarc în mașină. Ne urcăm și pornim spre Amanda, ce locuiește la douăzeci de minute distanță. Darius cântă și dă muzica mai tare și mă face să mai uit cât sunt de nervoasă.

     — Hai, mami, să cântăm împreună!

     Mă relaxez cât se poate și cânt alături de el. E un copil minunat ce îmi dă putere să trec mai ușor prin suferință. De-a lungul timpului m-a mai văzut plângând, iar el a venit cu brațele lui micuțe și m-a mângâiat și îmbrățișat. Nu i-am spus niciodată că motivul lacrimilor mele e chiar tatăl său, nu vreau să îl urască. E tatăl lui și merită dragostea lui necondiționată. Problemele dintre noi nu trebuie să îl afecteze pe Darius. Va înțelege într-o bună zi că poate voi fi mai fericită fără tatăl său. Nu am de unde să știu dacă nu încerc.

     Știu doar că simt că mă pierd în relația asta. Vreau libertate și vreau să pun mai mult preț pe fericirea mea. Copilul va crește cu mine ca și până acum, pe taică-său și așa îl vede foarte puțin în timpul săptămânii, doar în weekend ce se mai joacă și atunci cu măsură căci tati are nevoie de odihnă, de timp personal și de ieșiri la fotbal. Eu sunt ultima persoană pe lista lui de interes.

     Îmi doresc să fiu mai mult de o necesitate pentru bărbatul meu. Îmi doresc să fiu gândul cu care se trezește și cu care își termină ziua, vreau să fiu iubită cu pasiune și vreau să iubesc cu înflăcărare! Îmi doresc să simt fiori și să mă excit, vreau să mă simt femeie! Vreau mai mult de la viață!

     Ajungem la Amanda și ne întâmpină cu brațele deschise. Brunetă, cu părul lung până în talie, ochii căprui și ageri, mai înaltă decât mine și cu mult mai excentrică când vine vorba de îmbrăcăminte. Poartă o bluză pufoasă multicoloră în care predomină un roz pal, o pereche de blugi zdrențuiți în față și o pereche de săndăluțe cu puf, roz de asemeni.

     — Bine ați venit, scumpii mei. Ce mă bucur că ați venit! Mi-a fost dor de voi!

     — Si nouă, draga mea!

     Îl strânge tare la piept pe Darius, apoi mă îmbrățișează, o pup pe obraji și îi șoptesc „mulțumesc”. Îmi zâmbește cu înțelegere și ne poftește înăuntru. Are o casă primitoare, cu tot felul de detalii decorative din numeroasele vacanțe prin care a fost, nu e mare, dar e suficientă pentru un cuplu cu un bulldog francez.

     — Unde e William?

     — Se pregătește să iasă să-l plimbe pe Teddy. Darius, vrei să mergi cu unchiul William să-l plimbați pe Teddy împreună?

     — Daaa, vreau!

     — Oh, bună, Maddy. Bună, puștiule!

     Apare William ținându-l de lesă pe Teddy,  un bulldog francez gras, alb cu pete cafenii, cu urechile ciulite si cu botul cenușiu, iubitor de copii și foarte jucăuș.

     — Bună, William. Cum ești?

     Brunet, înalt și cu început de burtică, barbă deasă și îngrijită, ochii de un căprui întunecat. Poartă haine după ultima modă, căci e un pasionat de branduri, îmbrăcat în nuanțe închise și pământii, este gata de o plimbare în parc, obligat de gura nevesti-sii.

    — Nu mă plâng. Ca de obicei. Noroc cu Teddy care mă face să mă mai mișc și eu. Hai să mergem în parc. Vii, Darius?

     Darius mereu a fost iubit de prietenii noștri, încă din păntecele meu. Am legat o strânsă prietenie cu acest cuplu de pe vremea cand eram proaspăt căsătorită cu Alexander și a durat în timp, acum considerându-ne familie.

     — Imediat, unchiule. Pot, mami?

     — Sigur că poți, scumpule!

     Vine și mă pupă pe obraz, apoi pleacă alergând la Teddy să îl mângâie.

     — Distracție plăcută, băieți!

     — Pa, pa!

     Mă ia Amanda pe după umeri și ne îndreptăm spre insula din bucătărie.

     — Varsă tot. Ce s-a întâmplat?

     — Nu e așa simplu. S-au adunat mai multe, iar astazi am erupt precum un vulcan. Nu mă simt iubită și ascultată. Nu mai simt nimic decât respect și obligații fiindcă mi-e soț. E o monotonie și o răceală de care vreau să mă lipsesc.

     — E după-amiază deja, suntem singure, vrei un pahar de vin roșu?

     — Da, te rog.

     — Am un Chardonnay Sauvignon.

     — Perfect.

     După ce ne umple două cupe cu vin roșu, ne așezăm foarte confortabil pe canapeaua de patru locuri, eu cu un picior sub mine, iar ea cu picioarele în poziția lotus, stăm față în față cu câte o cupă în mână.

     — Începe cu începutul.

     — Știi bine că nu sunt fericită de mult timp. Eu vreau mai mult, iar el îmi dă un pic să scape de gura mea, pe urmă mă ignoră din nou. El nu se mai schimbă.

     — Zi-mi drept. A intrat un alt bărbat în viața ta?

     O privesc cu ochii mari și iau o gură zdravănă de vin.

     — De ce trebuie un alt bărbat să fie cauza deciziilor mele?

     — Întreb fiindcă în sfârșit te aud că vrei să începi o viață nouă, deși problemele astea sunt de câțiva ani.

     — Am cunoscut pe cineva, dar nu te gândi că din cauza asta divorțez.

     — Dă-mi detalii. Cine? Unde? Cum?

     — La muncă a venit într-o zi un bărbat foarte prezentabil. Mai că îmi făcea curte. A aflat că sunt măritată și tot a continuat.

     — Dacă ești frumoasă, nici nu mă mir. Aș fi vrut să fiu o mușcă și să văd și eu spectacolul, chicotește ea jucăuș.

     — Dar nu ești, așa că îți povestesc eu.

     Trag aer în piept și îi istorisesc toate cele petrecute în detaliu.

     — Ce să zic, are gusturi bune tipul.

     Râd împreună cu prietena mea cea mai bună în timp ce mai iau o gură de vin.

      — Am avut un moment de slăbiciune și ne-am sărutat.

     — Ce nebunie! Te gândești la el? Vrei ceva mai mult cu el?

     — Nu știu. Știu doar că nu pot să îl înșel pe Alexander. Dacă voi divorța și voi fi o femeie liberă nu ar fi nicio problemă să încep ceva cu el.

     — Cum a reacționat Alexander când i-ai spus că vrei divorțul?

     — Nu i-am cerut divorțul. I-am spus doar că vreau să ne separăm și că vreau să plec. Dacă nu am pomenit de divorț, atunci nici el nu cred că o va face. Știu că are nevoie de mine, că îi e mai bine cu mine, dar eu m-am săturat. Vreau să fiu prețuită.

     — Este decizia ta. Nu mă bag. Dar ai un copil care are nevoie de tată.

     — Ți se pare că este acum prea prezent în viața lui și că îi va simți lipsa mai tare decât acum? Cum se întâlnesc în weekend așa pot petrece weekend-urile împreună și pe viitor. Singura diferență va fi că eu cu tatăl lui nu vom mai dormi în același pat, și poate vom schimba casa. Deși împreună, tot singură l-am crescut pe Darius.

     — Știe că ești aici?

     — Nu încă. Îl voi anunța diseară. Vreau să îmi simtă lipsa, nu doar că fabulez. Să simtă durerea mea și poate își va da seama ce a făcut.

     — Casa mea îți e la dispoziție, stați cât vreți și gândește-te bine. Este o decizie foarte importantă și nu te grăbi. Nu lua decizii la nervi.

     — Și totuși mă aflu aici. Și la nervi am decis asta.

     — Spune-mi, de ce nu te culci pur și simplu cu tipul ăla, te distrezi un pic, te eliberezi de frustrări, apoi reiei viața de unde ai lăsat-o.

     — Fiindcă așa m-aș trăda pe mine însămi, îl trădez pe Alexander și îl folosesc pe celălalt. Eu nu sunt așa, Amanda. Nu pot să fac asta. Tu crezi că dacă aș face sex o dată cu altcineva nu m-aș mai întoarce și a doua oară? Va fi ca un drog greu de evitat. Voi vrea tot mai mult și voi da de bănuit. Îl doresc, dar nu pot cădea în plasa asta. Prefer liberă și fericită decât căsătorită și frustrată. De data asta mă aleg pe mine, iar asta înseamnă sacrificiu.

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top