Sarrah n-a mai îndrăznit să mă viziteze de atunci, cred că acela a fost apogeul urii pe care aș fi putut să i-l provoc vreodată.

     — Sunteți așteptat în sala de judecată în douăzeci de minute, vă rog să vă pregătiți. Mă înștiințează gardianul de serviciu în jur de ora nouă jumătate.

      Astăzi este ziua cea mare, dacă aș putea zice așa. E ziua în care o să cunosc numărul anilor care mi se cuvin drept pedeapsă în urma contribuției aduse la moartea lui Eve. E ultima dată când o să mă mai văd îmbrăcat într-un sacou și ultima dată când o să mai fiu prezent în orașul ăsta nenorocit.

          În scurt timp sunt condus în sala de judecată. Pătrund în încăpere și mare mi-e mirarea să văd sala plină de oameni care au venit să asiste la proces. Mă așez pe locurile din primul rând unde mi s-a indicat că trebuie să mă așez. O femeie șatenă, înaltă se apropie de mine și se așază alături.

        — Fernanda Perez, încântată! Întinde mâna către mine. Sunt avocata dvs. în acest proces.

       O privesc nedumerit încruntându-mă.

      — Mă scuzați, nu am optat pentru un avocat. Sunt vinovat, nu e nevoie de apărare.
     — Domnule Moretti, chiar și pentru inculpații care își recunosc vina trebuie să existe un proces just și totodată probe din care să reiasă acuzația. Dacă lucrurile ar sta atât de simplu, m-aș putea duce la doamna judecător să îi spun că eu sunt de fapt cea vinovată. Credeți că m-ar încătușa cineva fără probe? Nu. În acest moment sunteți judecat în calitate de suspect principal iar probele adunate la dosar după mărturia dvs. își vor spune cuvântul.

      Și-a făcut temele destul de bine, am s-o recunosc. Chiar și așa, e simplu. Am vrut să o omor, dacă nu ar fi căzut probabil că ar fi murit de propria-mi mânie. În toți acești șase ani am fost mai liniștit de gândul că nu știam motivul pentru care am fost părăsit. Acum că știu că tot ce am făcut și ce a făcut Eve a fost din cauza mamei, sentimentul de vină este din ce în ce mai apăsător pe sufletul meu.

      — Toată lumea să se așeze! strigă doamna judecător imediat ce pătrunde în sala de judecată.

     Părinții mei se află pe rândul alăturat, iar Sarrah se află pe ultimul rând. Mama mă privește cu sufleul împietrit de durere. Culege în sfârșit roadele a tot ceea ce a semănat.

      — Ne aflăm astăzi aici pentru a determina vinovăția sau nevinovația domnului Eithan Moretti în ceea ce privește moartea doamnei Yevone Mendosa. Dacă avocatul apărării este gata, își poate începe activitatea.

Fernanda se ridică hotărâtă, nu schițează nicio urmă de insecuritate. Mi se pare atât de absurd să mai facem atât tărăboi, nu vreau să fiu apărat nici să mă întorc la viața mea obișnuită. E mult zis obișnuită, căci nimic nu e și nici nu va mai fi la fel vreodată.

— Onorată instanță, îmi încep pledoaria prin a spune că suntem martori astăzi unui război mai mult psihologic decât fizic. Acuzatul de față pledează ca fiind vinovat din pricina unei datorii morale pe care o simte față de victima în cauză. Acestea fiind spuse, aș dori să o invit la pupitru pe prima martoră, doamna Sarrah Alonso.

Tocurile ei răsună în toată sala. Pășește timid și se așază. Pot să îi simt emoțiile prin felul în care suflă încet către palme. Știu că nu îi place să fie în centrul atenției. Nu înțeleg de ce face toate acestea...

— Jurați să spuneți adevărul și numai adevărul?
— Jur!
— Doamna Alonso, se îndreaptă Fernanda către ea, îmi puteți spune cum l-ați cunoscut pe domnul Moretti?
— Ăm... da, l-am cunoscut acum mai bine de un an la croitoria mătușii mele, venise pentru a repara un sacou.
— Înțeleg, care este relația dvs. actuală cu dumnealui?
— Sunt iubita lui, răspunde fără ezitare evitând orice contact vizual cu mine.

Afirmația aceasta m-a zguduit. Cu siguranță știu că minte în acest moment, altfel "sper să nu mai aud niciodată de tine" este un fel de "te iubesc" în propria ei limbă.

— Când anume a început această relație?
— În urmă cu câteva luni, răspunde hotărât.
— În tot acest timp, ați simțit că domnul Moretti este sau că ar putea fi un om agresiv?
— Nu, niciodată. Încă de când ne-am cunoscut și-a arătat compasiunea față de mine fără a avea vreun obiectiv specific ori a mă cunoaște în întregime.

— Puteți detalia acest aspect?
— Sigur, ca recunoștință pentru ajutorul oferit în legătură cu sacoul lui, mi-a oferit un loc de muncă la compania părinților săi. Mi-a cumpărat pantofi noi încă din prima zi de lucru și a fost de acord să-mi ofere câte o masă zilnic, toate pe cheltuiala lui. Nu eram împreună în acel moment, iar relația noastră s-a concretizat cu mult mai târziu, deci nu pot spune că a existat vreun interes sau un motiv anume pentru care Eithan să facă toate aceste lucruri pentru mine.

Își face curaj să mă privească în sfârșit în ochi. Privirea mea și a ei se contopesc iar mii de gânduri și amintiri îmi trec prin cap. Am trecut prin atât de multe alături de ea, în așa puțin timp...

— Vă mulțumesc! Îmi puteți spune vă rog în ce circumstanțe ați aflat despre tragedia fostei iubite a domnului Moretti?
— S-a întâmplat în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Mă întorceam de la mătușa mea și am auzit întâmplator o discuție între el și mama sa.
— Puteți detalia puțin? Despre ce anume era această discuție?
— În dimineața zilei de nouă mai Eithan m-a condus la mătușa mea. De acolo el plecase spre cimitir din câte am înțeles. Din discuția lor, se pare că mama lui Eve, i-a mărturisit lui Eithan anumite detalii despre implicarea doamnei Moretti în dorința lui Eve de a-l părăsi pe Eithan. De aici, a degenerat cearta dintre Eithan și mama lui despre rolul și implicarea ei în acest caz. Atunci am aflat despre dorința lui de a omorî-o pe Eve.

— Înțeleg, și cum anume v-a afectat această veste?
— M-a șocat, căci n-am putut să accept ideea că tocmai Eithan ar fi putut să fie capabil de așa ceva. Cugetând asupra situației sunt sigură că dacă Eve n-ar fi căzut Eithan nu ar fi ucis-o.
— Ce anume vă determină să credeți asta?
— Sunt o supraviețuitoare a violenței domestice, recunosc un maniac atunci când îl am în fața ochilor. Eithan este cel care m-a salvat de iubitul meu abuziv din fosta mea relație, e imposibil să fie capabil de a face rău!

Mama se uită către mine cu o părere de rău de nedescris. Nu e o noutate pentru ea că Sarrah a fost abuzată, doar le-am povestit părinților mei despre secretara mea care venise într-o dimineață vânătă la un ochi.

— Asta este tot doamna Alonso. Mulțumesc!

Se ridică de la pupitru și mă privește în ochi în timp ce merge la locul ei. Nu îmi dau seama dacă era într-adevăr ceea ce credea despre mine ori dacă a zis-o doar pentru a spori ideea de nevinovăție în mine. Nu vom ști niciodată ce s-ar fi întâmplat dacă Eve nu cădea. E un "cum ar fi fost dacă" la care nu vom avea un răspuns.

    — Ei bine, onorată instanță, după cum se poate observa, clientul meu nu este o reflecție adevărată a ceea ce susține că e. Cum spuneam de la bun început, este o datorie morală pe care o simte, de aceea și dorește să fie pus sub acuzație.

     Doamna judecător privește totul cu pasivitate. Din când în când dă din cap pentru a arăta că ia la cunoștință cele prezentate. Probabil că e sătulă de astfel de povești zi de zi. 

    — În continuare, pentru o înțelegere aprofundată a situației, o invit pe doamna Maria Teresa Moretti la pupitru pentru a ne prezenta declarația sa.

Mama se ridică rușinată, cu fruntea în pământ. Mi se pare atât de straniu să o văd așa. Nu mai pare a fi femeia aceea puternică al cărei imagini mi-a fost proiectata încă din copilărie. Nu mai pare a fi atât de stăpână pe sine în fața unei Instanțe de Judecată.

— Jurați să spuneți adevărul și numai adevărul?
— Jur!
— Doamna Moretti, ce ne puteți spune în calitate de mamă despre fiul dvs.?
— Pot confirma că a fost mereu un copil exemplar. În adolescență nu am întâmpinat niciun act de rebeliune din partea lui. Multe mame pot doar să viseze la un asemenea copil.
— Vă mulțumesc. Ne puteți comunica ce relație a existat între dvs. și doamna Yevone Mendosa?
— Nicio relație, nu am fost niciodată de acord cu ea. Am simțit întotdeauna că intențiile ei nu erau întocmai cele mai potrivite. Nu mi-a părut o persoană de încredere încă de când relația ei cu fiul meu începuse.
— Când anume s-a concretizat această relație?
— A început încă din liceu, Eithan avea șaisprezece ani pe atunci.
— Și ce anume v-a făcut să credeți că intențiile ei nu erau bune? Exista vreun fundament pentru această afirmație?

— Da. De foarte multe ori descoperisem că aceasta îmi fura din lucruri. Intrasem la bănuieli încă de când mai multe bijuterii de valoare îmi dispăruseră și nu de foarte puține ori o găsisem căutând în camera mea. Nu s-a pus niciodată problema de mediul de proveniență al fetei, căci cu toată mândria pot spune că m-am ridicat dintr-un mediu precar la fel ca ea, însă niciodată nu mi s-a ivit în cap ideea de a fura! Răspunde indignată.

Ascult șocat și nu știu dacă să îmi cred propria mamă. Refuz să cred că Eve ar fi fost capabilă de asemenea lucruri, este clar ca lacrima că dorește să se pună în pantofi de victimă!

— Înțeleg. Eithan știa despre toate aceste întâmplări?
— Nu. Am evitat să îi spun. Era îndrăgostit până peste cap de ea, iar eu și tatăl lui am convenit să nu ne amestecăm în relația lor. Într-o zi, prinzând-o în camera mea, am amenințat-o că voi depune plângere pentru furt. Strânsesem deja suficiente dovezi pentru a dovedi cele întâmplate. Acela a fost momentul în care mi-a cerut bani pentru a dispărea din viața noastră. Nu am stat nicio secundă pe gânduri și am acceptat.

— Înțeleg că doamna Mendosa era însărcinată în momentul accidentului. Știați de acest aspect?

— Da. Ea mi-a adus la cunoștință acest lucru. În momentul în care a aflat că e însărcinată, s-a răzgândit, deși asta se întâmpla la câteva luni distanță de acordul nostru. Era clar că sarcina fusese plănuită. Acela a fost momentul în care am amenințat-o cu predarea ei pe mâna poliției. Mi-a sugerat că dacă îi pot oferi suficienți bani, se va muta în altă țară și că nu îi va spune lui Eithan despre copil. Am refuzat pe moment, căci nu voiam să îl privez pe nepotul sau nepoata mea de dreptul la o viață decentă alături de tatăl lor. Mi-am luat ceva timp de gândire înainte să dau un răspuns. Cu o seară înainte de incident, am sunat-o pe Eve și i-am spus că sunt de acord, cu condiția ca imediat a doua zi să plece din țară.

— Și ce anume v-a făcut să vă răzgândiți?

— Trecând pe lângă camera lui Eithan în aceeași seară, l-am auzit repetând un discurs. Voia să o ceară de soție pe Eve a doua zi. Auzind toate acestea, credeam că aceasta îi spusese deja de sarcină. Aveam de gând să cedez în acel moment și să accept, însă în momentul în care a pus inelul în cutie, a izbucnit în plâns instant. L-am văzut cum a scos un pistol de sub salteaua din camera lui și a zis "Dacă eu nu te pot avea, nimeni n-o să poată!". Era atât de furios... Atunci am realizat că voia să o ucidă. Pentru a preveni orice catastrofă, am sunat-o pe Eve imediat și i-am spus că accept să îi dau banii, cu condiția ca începand. A doua zi urma să ne întâlnim la compania noastră pentru a-i da banii promiși. Eithan trebuia să fie liber în ziua aceea, nu înțeleg ce anume căuta singur pe balcon.

— Credeți că dacă doamna Mendosa n-ar fi căzut, fiul dvs. ar fi săvârșit crima?
— Nu, cu siguranță Eve s-ar fi folosit de sarcină pentru a-l îndupleca. Dacă ar fi știut despre copil Eithan nu ar fi apăsat pe trăgaci în veci. Asta nu am putut nici eu să înțeleg. Avea această informație la îndemână, se putea folosi de ea pentru a-l liniști și totuși n-a făcut-o.

— Vă mulțumesc doamna Moretti! Este suficient, vă puteți retrage.

Ascultând mărturia mamei, încep să privesc lucrurile altfel. Este adevărat că n-aș fi apăsat dacă aș fi știut de copil, multe mi s-ar fi clarificat atunci, însă n-o condamn pe Eve pentru teama înfruntată în acel moment. Nici eu și nici ea nu gândeam limpede atunci. Totuși recunosc că ceea ce a povestit părea totuși plauzibil, însă refuz să cred că Eve a fost cea care a propus toate aceste înțelegeri.

Ceva nu se leagă în tot ceea ce am auzit până acum. Mă simt de parcă sunt într-o poveste cu zeci de fire narative. Nu reușesc să-i dau de capăt acestei întâmplări. După șase ani, ies la iveală noi și noi detalii copleșitoare.

Cel mai dureros este faptul că am fost privat de un adevăr pe care eram îndreptățit să îl știu. N-am să înțeleg niciodată de ce Eve a fost de acord să ia banii și să scape de mine, dar mai ales n-am să înțeleg niciodată de ce nu mi-a spus despre existența propriului meu copil...