XVI. Sărutul de azi, prezentul de mâine


Am o senzație ciudată de deja vu, dar strict din cauza faptului că m-am mai aflat deja în această situație: să aștept în fața casei lui Sarrah cât timp se pregătește pentru a mă însoți către cina cu părinții mei.

Imediat ce Sarrah este gata, pornim spre locul de tortură. Chiar și atunci când nu se presupune că e Sarrah invitată la cină, pentru mine tot un loc de tortură rămâne.

Ajungem în scurt timp, iar tata ne aștepta deja la poartă. De când cu succesul generat de ciocolata creată de Sarrah, parcă o privea cu alți ochi. Cum lucrează Karma, parcă mai ieri ne scotea ochii că facem cine romantice la muncă și acum ne consideră lumina ochilor lui.

— Bine ai revenit, Sarrah! o întâmpină imediat ce iese din mașină.
— Bine v-am regăsit, domnule Moretti!
— Singur? îl întreb.
— Ah, da! Mama ta pregătește masa.

Exact ce ziceam, deja vu!

Intram imediat, iar mama ne întâmpină cu același glas prefăcut. Cine știe ce îi făcuse tata de a acceptat să participe din nou la cină cu Sarrah. Pentru ea nu conta cu nimic faptul că Sarrah ne-a readus pe linia de plutire. Considera că oricât de bune ar fi ideile ei, rămâne o croitoreasă săracă pe care n-o va accepta niciodată în familia ei.

Nimeni nu scoate un sunet, eu mă uitam la Sarrah, ea la mine, tata la mama și invers. Se putea resimți de la o poștă tensiunea care exista în încăpere.

— Ei bine, Sarrah, așa cum îți spuneam, această cină este pentru împăcarea noastră! se ridică tata și ia cuvântul, văzând liniștea deplină ce se lăsase. Vreau să-mi cer scuze pentru felul în care m-am comportat până acum și să-ți urez un sincer și călduros "Bine ai venit în familia noastră".

— Vă mulțumesc, domnule, înseamnă enorm cuvintele dumneavoastră! Cum vă spuneam, am crescut în așa fel încât să nu port ură și să iert, indiferent de jignirile sau comparațiile care mi se aduc.

Mama își dă instant ochii peste cap, căci într-un fel anume, simțea că Sarrah îi bătea obrazul indirect. Rămâneam îngrijorat că mama nu va fi niciodată deschisă cu ea, dar mă bucuram că tata a înțeles importanța acestei întâlniri pentru mine și totodată pentru Sarrah.

Cina a continuat, iar Sarrah și cu mine am încercat să facem atmosfera mai ușoară prin glume și povești amuzante.

Era cât se poate de evident că mama era mai mult forțată să participe la această întrunire, motiv pentru care nici nu mă gândesc să apreciez acest gest din partea ei. Sunt sătul până peste cap să se considere singura și cea mai importantă femeie din viața mea.

În timp ce stăm la masă, mama ia cuvântul, încercând să afle cât mai multe despre Sarrah, evident cu scop malițios.

— Și, hm, Sarrah, mi-ar plăcea foarte tare să aud cum v-ați cunoscut voi doi. Pare să fie o întâlnire de-a dreptul ieșită din comun.

— Da, ne-am întâlnit într-un mod cu totul neobișnuit, spune Sarrah cu un zâmbet cald. La croitoria noastră, într-o dimineață oarecare, s-a prezentat un domn numit Eithan într-o grabă foarte mare cu un sacou agățat grozav într-o balustradă.

Chicotește și se uită cu blândețe către mine.

— Și bineînțeles, Sarrah a venit cu un sacou de rezervă, deși eram mai mult decât un străin pentru ea. Această întâlnire a coincis cu ziua în care am încheiat contractul cu fabrica de lactate, și pot să zic că acel sacou a fost crucial pentru succesul obținut, completez eu.

Tata ne privea parcă impresionat și mândru de toate cele auzite. S-a schimbat atât de mult încă din dimineața aceea în care m-a mustrat pentru cină romantică cu Sarrah. Se pare că a înțeles încă de pe atunci că ea însemna pentru mine mai mult decât am lăsat eu să se perceapă.

Mama intervine într-un ton ușor ironic, însă fără să-și dea seama de trecutul meu dureros.

— Poate e timpul să te mai potolești cu balustradele, Eithan. M-am săturat vreme de 6 ani să te aud plângând după o balustradă și mi se confirmă că nu ai de gând să încetezi prea curând. Ce poveste patetică...

Cuvintele ei ating un nerv sensibil în mine.

— Chiar nu era momentul, mă răstesc spre ea, ești incredibilă!

— Maite...! se rușinează tata, parcă sătul de ea până peste cap.

Simțind cum amintirile mă coplesesc, mă ridic brusc de la masă și mă îndrept spre camera mea, încercând să-mi stăpânesc lacrimile.

Sarrah mă urmează după câteva minute și bate reticent la ușă. Atât de rușine mi-e să o pun mereu în situații stupide.

— Eithan, iartă-mă, nu mă gândeam că povestind aduc în prezent o întâmplare dureroasă din trecutul tău.

— Nu... tu nu ai nicio vină Sarrah. Mama știa prea bine ce face. În urmă cu 6 ani, iubita mea de pe atunci, Eve, a murit în urma ruperii unei balustrade de la compania noastră. Eram cu ea în momentul în care s-a întâmplat asta, ba chiar înainte să cadă, stăteam în genunchi în fața ei pentru a o cere de soție... relatez cu lacrimi în ochi.

— Eithan...

— N-am putut face nimic să o salvez, e vina mea că am dus-o acolo și nu am reușit vreodată să mă iert și să trec peste ceea ce s-a întâmplat. După câteva săptămâni, în urma rezultatelor de la autopsie, am aflat că o dată cu ea, a murit și copilul nostru, căci habar nu aveam că era însărcinată. Acesta este motivul pentru care făceau mișto de mine până și prietenii mei de la lansarea ciocolatei. Știau că sunt speriat de a mă mai apropia de oricine încă de la acest eveniment...

— Nici nu îmi pot imagina prin ce ai trecut Eithan, îmi pare sincer rău că ai trecut prin asemenea tragedie. Cuvintele sunt de prisos, însă te rog nu te mai învinui atât, doar nu ai fost tu cel care a împins-o...

În sinea mea, duc o luptă grozavă, căci nu pot spune adevăratele circumstanțe în care s-a produs tragedia.

— Nu pot spune decât că a fost vina mea că ne aflam în acel loc, și mă învinuiesc pentru viețile pierdute a două suflete nevinovate. Încerc mereu și mereu din răsputeri să uit, să cred că nu am fost de vină, dar mă bântuie atâtea regrete, căci aș fi putut să fac mai mult...

Se apropie de mine și mă cuprinde în brațe puternic.

— Refuz să cred că ești un om rău, mai ales în capul tău. Cunosc un om bun când îl am în fața ochilor, însă mai ales atunci când îl am în inimă. Ești un om minunat Eithan...

Mă privește cu ochii aceia mari și inocenți iar cuvintele ei îmi mângâie sufletul. Simt niște fluturi în stomac iar o căldură ciudată îmi cuprinde tot corpul. Îi zâmbesc și mă apropii parcă vrăjit către ea.

— Pot spune același lucru...

Îmi împresoară mâinile după gât și mă sărută cu o tandrețe de neimaginat. O cuprind strâns de talie și mă cufund în sărutul ei.

Plutesc...

E un moment care aș vrea să dureze etern, căci a părut o veșnicie parcă până s-a concretizat.

A rămas peste noapte la mine. Este incredibil cum a șters cu buretele fiecare fărâmă de tristețe și incertitudine zidită în mine de-a lungul anilor.

Tot ce știu acum e că nu-mi pot vedea viața fără ea, iar gândul că ar putea afla vreodată de contribuția mea la moartea Evei mă sperie din ce în ce mai tare.

Nu mai sunt omul de acum șase ani, căci n-aș mai putea lăsa vreodată propriii nervi să mă conducă pe căi greșite.

Eu știu deja asta, însă ea nu știe...

Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top