În jurul orei șapte, ajungem acasă pentru a cina alături de părinții mei. Imediat ce coborâm din mașină, Sarrah rămâne ațintită în fața casei preț de câteva secunde.

   — Wow, ai o casă într-adevăr superbă!
   — E a părinților... Eu sunt sărac lipit! glumesc cu ea pentru a mai destinde atmosfera.

   Pufnește în râs și își dă șuvițele de păr din față după urechi.

   Intrăm în interior, iar mama ne întâmpină imediat ce ajungem. Masa era deja pregătită, îi iau haina lui Sarrah și o agăț alături de a mea în cuier.

    — Să vă conduc la masă! se oferă mama, de parcă masa n-ar fi fost vizibilă, fiind amplasată la câțiva metri de noi.

  Ne așezăm toți trei, urmând să apară și tata imediat.

   — Scuzați întârzierea, uit câteodată că aceasta locuință are trei etaje...
  — Ești scuzat tata, acum așază-te!

  — Deci, Sarrah, am auzit că faci o treabă foarte bună la muncă, felicitări! deschide mama subiectul în timp ce tăia niște felii de mușchi în bucăți.

  — Ăm... mulțumesc! Încerc să îmi fac treaba cât pot de bine și lucrez constant pentru a-mi îmbunătăți abilitățile, afirmă cu o oarecare reticență.

  — Poate nici chiar așa bună... adaugă tata.
  — Abia ești prezent pe la lucru, deci poate nu ai habar despre ce vorbești, afirm sarcastic.

  — Eu nu, dar nu uita că știu tot ce mișcă acolo, iar ca voi să organizați cine romantice, în timp ce zeci de supermarketuri refuză loturile noastre de ciocolată, mi se pare o lipsă grosolană de profesionalism!

    Afirmația și nesimțirea lui m-au tulburat complet... Nici nu aveam idee că știa de toate acestea, dar nu e ca și cum aveam vreo intenție să mă ascund.

    Sarrah înmărmurește, neștiind ce să adauge. 

   — În primul rând, era o pauză de masă, avem dreptul legal la aceasta, zic aproape răbufnind, în al doilea rând, loturile de ciocolată refuzate, sunt cele pe care tu le-ai gândit! Deci eșecul ți se datorează în totalitate ție!

  — Vă rog să nu faceți un moment exagerat! ne întrerupe mama. La urma urmei, este responsabilitatea ta Eithan să rezolvi acest tip de probleme, iar lui Sarrah să îi dăm crezare, e greu să faci saltul de la acul cu ață spre stilou...

    Sarrah se tulbură complet iar fața i se înroșește teribil.

   — Vă rog să mă scuzați... se ridică și pleacă de la masă, îndreptându-se spre ieșire.

   Sufletul meu s-a rupt în zeci de bucăți văzând-o așa.

  — Sunteți niște idioți! mă ridic și o urmez.

  Sarrah răbufnește în plâns imediat ce ajunge la poartă. Își uitase haina în cuier, așa că o luasem înainte să ies după ea.

   — Iartă-mă că te-am pus în asemenea situație! îmi zice ștergându-și lacrimile.
  — Să te iert? Eu pe tine...?! Sarrah... tu să mă ierți că n-am știut să am grijă de tine așa cum ți-am promis! mă apropii să o înfășor cu paltonul, apoi o cuprind în brațe.

   Îmi venea groaznic să plâng în sinea mea, mă simțeam atât de umilit de părinții mei și îi uram pentru ceea ce făcuseră mai devreme.

   Rămâne în brațele mele suspinând, mă strângea atât de tare încât puteam să simt durerea care îi măcina sufletul în acel moment.

   — Du-mă acasă, te rog!
   — În regulă, să mergem la mașină...

   Tot drumul n-a scos un sunet, se oprise din plâns și privea continuu în gol. Nu aveam nevoie de subtitrare pentru a ști ce este în interiorul ei în acest moment. Habar nu aveam ce să îi zic, își pusese încrederea în mine și îi dădusem confirmarea mea că totul ar fi avut să iasă bine.

   Ajungem la blocul ei, coboară fără să zică vreun cuvânt, cobor deodată cu ea pentru a o conduce la ușă.

   — Nu, nu e nevoie! Mergi, odihnește-te și rezolvă situația cu ai tăi...
  — Promit să rezolv asta!
  — Știu... mă îmbrățișează din nou, apoi se îndepărtează.

  Am rămas ațintit spre ea, până a intrat în bloc. M-am întors acasă, dezamăgit de mine însumi. Părinții mei încă erau la masă, servind un pahar mare de vin fiecare.

   — Așa e că demisionează? mă întâmpină mama râzând.
  — Și dacă n-a făcut-o, am eu grija să plece, completează tata, ciocnind paharul cu al mamei.

   — Știam că asta aveți de gând încă de când ne-am întâlnit în parcare, motiv pentru care, oricând aș vrea să fiu mirat de nesimțirea voastră, chiar nu mă mai surprinde nimic.

   — Alegerile tale în ceea ce privește femeile ne-au dezamăgit întotdeauna... afirmă tata, sarcastic.
   — Eu n-am concretizat nicio alegere până acum, și nici nu vă privește asta. Dar să nu uiți niciodată că tu și mama ați făcut saltul de la mulsul vacilor la a fi patroni, iar atitudinea voastră m-a dezgustat complet!

     Am urcat în camera mea imediat ce mi-am dat ultimul cuvânt.

   Poate pare de necrezut, dar mei s-au cunoscut la o fermă, unde lucrau amândoi ca îngrijitori de animale. Ambii au fost săraci lipiți, dar au reușit să se ridice cumva după ce proprietarul fermei murise iar ferma le rămăsese lor.

     N-am să înțeleg niciodată atitudinea lor, mai ales că au trecut prin atât de multe, iar viața n-a fost întocmai roz pentru ei de la bun început.

    Sarrah nu merita toate acestea, mai ales că a avut cele mai bune intenții încă de la bun început. N-aș fi crezut vreodată că am să o spun, dar nefericirea ei, este nefericirea mea în acest moment. Și chiar dacă am negat-o ca un naiv în tot acest timp, încep să simt pentru ea ceva mai mult decât credeam că o să mai simt vreodată pentru o femeie...