Ajuns acasă după pățania precedentă, simțeam că trebuia să fac ceva să aduc lucrurile pe făgașul normal. Nu cred că aș putea să o privez pe Sarrah de serviciu, căci are mare nevoie de el, dar ce aș putea face ar fi să mă asigur că alimentația ei se îmbunătățește.

A doua zi, după ce ajungem la muncă, Sarrah părea puțin reținută în ceea ce privește întâmplarea din ziua precedentă.

— Uite, legat de ieri...
— E în regulă! zâmbesc și îmi întorc privirea spre ea.

Cu ea în dreapta mea, în mașină pe locurile din fața, parcă niciun drum nu mai este lung sau plictisitor.

— Nu vreau să te simți vinovat, eu sunt cea care gândește excesiv și fac din lucrurile simple o ditamai cacealmaua!
— Te cred și te înțeleg, uneori sunt și eu victima propriilor gânduri...

N-am mințit când am zis asta, și nici n-aș fi zis-o pentru a o liniști. Întâmplarea cu Eve mă urmărește de ani de zile, iar uneori mă întreb dacă nu e totul doar în capul meu.

Faptul că nu-mi pot lua gândul de la ceea ce s-a întâmplat, mă împiedică să mai iubesc vreodată cu aceeași intensitate. N-aș mai putea permite vreodată ca vreo altă femeie să sufere atât din cauza mea, de aceea am atâta grija de Sarrah. Căci eu am târât-o în toate aceasta...

Urcăm în lift și fiecare o ia înspre biroul lui. Nu aveam de gând să las întâmplarea de ieri, să treacă așa ca lebăda pe ape.

Pun mâna pe telefon și caut pe internet câteva restaurante care să ofere livrare.

— Bună ziua, aici Eithan Moretti, restaurantul "Florenza"?
— Bună ziua domnule, desigur, cu ce vă putem servi?
— S-ar putea să plasez o comandă recurentă la dvs? Mă refer ca, în intervalul luni-vineri în jur de ora doisprezece, să fie livrată câte o comandă?

— Bineînțeles, dar va trebui să achitați transportul și să plătiți în avans fiecare săptămână.
— Perfect! Un "Meniul zilei" să fie, două porții, să fie facturat pe firmă.
— În regulă, o adresă exactă vă rog.
— Strada "Jesus Romero" numărul șaisprezece. Lăsați comanda la recepție și o va prelua cineva pentru mine.

— Mulțumim pentru încredere! Poftă bună!

Ei bine, am zis deja că nu o să stau cu mâinile în sân. Nu știu de ce n-am gândit-o mai devreme.

În jur de ora doisprezece, apare și comanda mea. I-am cerut Amandei să o aducă în biroul meu, căci o idee tâmpească îmi veni în minte.

Îmi eliberez biroul și așez porțiile de mâncare ca pentru vreo cină romantică, dar cu atmosfera de stres. Imediat ce am pregătit totul, merg spre biroul lui Sarrah pentru a o invita la masă. Bat la ușă și ca de obicei o găsesc cu capul băgat în acte.

— Tu chiar ești dedicată, așa-i?
— Mă stresează groaznic vestea de ieri, își freacă fața cu mâinile răsuflând greu, sunt cifre uriașe pe care compania le pierde după refuzarea loturilor de ciocolată... 

Uitasem complet de această problemă majoră, dar n-am putut gândi în două direcții deodată, după toate câte s-au întâmplat.

    Fiind directorul de vânzări al companiei, această mare problemă trebuia să fie rezolvată de mine, însă n-aș putea gândi acum o soluție pe stomacul gol.

    — Te rog, las-o în grija mea acum, am mare nevoie de tine să mă ajuți cu ceva în biroul meu, efectiv nu dau de capăt cu niște documente...

    N-o pot invita așa direct "hai la masă", ar fi stupid iar farmecul ar dispărea întru totul.

   — În regulă, hai să facem lumină atunci... se ridică și își așează fusta cu mâinile.

   O las să intre înainte în birou, rămâne confuză pentru o clipă, moment în care se întoarce spre mine căutând o explicație.

   — Și toate astea?
  — Toate astea or să fie o nouă tradiție a noastră de acum înainte, mi-am promis că o să am grijă măcar de alimentația ta de acum dacă stresul nu-l voi putea controla.

   Mă privește într-un fel ciudat, blând de parcă este un sentiment nou pentru ea.

   — Eithan...
   — Ne așezăm? întind brațul pentru a o ghida spre birou. Mor de foame!

     A fost o idee briliantă pentru amândoi, chiar dacă în capul meu părea atât de prostesc la început. Am mâncat pe săturate amândoi iar experiența în sine a fost foarte plăcută.

     După bine meritata pauză de masă, fiecare s-a întors la atribuțiile pe care le avea de făcut. Acum că mâncasem, ideea de a căuta o soluție pentru pierderile suferite mă mânca de viu.

    După ore întregi de gândit și întocmit strategii de vânzări, am cedat văzând că nicio idee nu era nici pe aproape de o soluție.

    Se aude un ciocănit brusc la ușă:

    — Eithan, mergem? mă întâmpină Sarrah în timp ce își împresoară eșarfa la gât.

   Mă uit la ceas și realizez ca era deja trecut de ora șase. Fiind prins în atribuțiile mele, am pierdut cu totul noțiunea timpului.

   — Da, sigur, iartă-mă! mă ridic derutat încercând să mă dezmorțesc.

   O parte din mine ar mai fi rămas peste program, iar cealaltă voia ca Sarrah să ajungă acasă așa cum i-am promis mai demult. Aveam de gând să mă întorc la muncă imediat ce aș fi lăsat-o în fața blocului.

    Ajunși în parcare, chiar înainte de a ne urca în mașină, părinții mei răsar parcă de nicăieri. Se apropie și ne întâmpină într-un mod superficial:

    — Oh, dragilor! Ce întâmplare să vă găsim aici!
   — Aici lucrăm, mama... îmi îndrept privirea stânjenit de situație.
— Bună ziua, domnule și doamna Moretti! îi întâmpină Sarrah pe amândoi.

    Știam că mama nu poate suferi ideea că Sarrah este noua secretară și speram din suflet să nu spună vreo tâmpenie acum că are prilejul de a o vedea față în față.

   — Nu fi copil Eithan, știi la ce mă refeream! Bună drăguța... o salută superficial cu un oarecare aer de superioritate.
— Desigur, ne scuzați acum, ne grăbim! Ne vedem acasă! încerc să îi expediez cât mai repede pentru ca situația să nu degenereze.

— Stai așa fiule, ce te grăbești așa? Mi-ar plăcea să mai conversăm puțin!
— Cu mare drag tata, dar trebuie să o conduc pe Sarrah acasă...

— Oh, pai cred că Sarrah ar putea să rupă puțin din timpul ei, pentru a conversa cu noi, în fapt este prima dată când am plăcerea să o cunosc față în față!

— Bineînțeles, mă bucur că am onoarea de a vă cunoaște în sfârșit!

— Uite, dacă într-adevăr te grăbești acum, ce zici dacă ai trece în seara asta să iei cina cu noi, în general oricine a ocupat vreodată un post de secretară în companie, automat a făcut parte din familie. Ne-ar plăcea să te cunoaștem mai bine! îndrugă tata fiindu-mi clar că urmărește ceva.

— În regulă, ar fi o plăcere pentru mine!

Le zâmbesc șters și mă urc în mașină. Sarrah mă urmează și se așază în față, pe locul din dreapta. Mă simțeam groaznic de stânjenit față de ea, căci simțeam cum situația de mai devreme o incomodase.

— Vorbeau serios? mă întreabă de îndată ce am pus piciorul pe pedală.
— Bineînțeles! Ești foarte importantă pentru noi și mă bucur că în sfârșit ai cunoscut-o pe mama!

Scrâșnesc din dinți în interiorul meu. Îmi cunosc părinții mai bine decât oricine pe lumea asta. Au pus vreun plan stupid la cale și au de gând să îi facă inaugurarea diseară.

Când am ales-o pe Sarrah, a fost cea mai grea, dar bună decizie pe care am luat-o vreodată. Este o persoană atât de bună și onestă, mă simt atât de calm în preajma ei iar sarcasmul acela mă face pufnesc în râs.

Am făcut atât de multe pentru a ajunge în punctul acesta, ea a făcut atâtea pentru mine încât n-aș avea zile să îi mulțumesc.

— Am mari emoții... îmi zice frecându-și palmele.
— Va fi bine, crede-mă! Nu uita că nu ei sunt "șefii tăi", ci eu sunt, iar pentru mine ești îndeajuns!

Răsuflă și se liniștește instant. Diseară va fi o mare provocare pentru mine să o pot proteja de doi oameni egoiști, care plasează oamenii pe trepte sociale.

— Mă încred în tine!

Atât mi-a fost îndeajuns să știu...