Supărat încă la culme pe cele întâmplate, m-am vârât în mașină imediat ce mi-am terminat programul de lucru cu gând de vizită spre camarada mea de nădejde.

Ajung la ușa croitoriei și mă uit împrejur, pentru ca nu cumva Sarrah să fie în zonă. Mă tem pentru ea mai mult decât mă tem pentru mine.

Pătrund în încăpere dar nici urmă de Rose. Zăresc în cele din urmă o doamnă care îmi spune că Rose ar fi plecat în magazie după materiale. Cred că mai am puțin și primesc o diplomă de client fidel, că prea mult m-au văzut oamenii aceștia pe aici...!

O găsesc în cele din urmă în magazie, cărând niște materiale de perdea cu subțiorile depărtate de ghemurile de ață pe care se chinuia să le ia.

— Doamna Rose, nu sunteți Superman... lăsați-mă să vă ajut!

Tresare instant și sclipește când mă vede. Știam eu că-i sunt drag!
— De unde ai mai răsărit măi și tu? Ce cauți în văgăuna asta? mă ia la mișto și râde.
— Am presimțit că aveți nevoie de ajutor, deci am venit cât de repede am putut! Îi răspund cu același sarcasm.

Nu știu cum să îi spun despre Sarrah, ceva îmi spune că va răbufni groaznic la ceea ce îi voi spune.

— Hoțoman ce ești, hai zi-mi ce să-ți mai cos de data asta?
— M-ați prins! Aveți ceva foarte mare de cusut de data aceasta, și anume inima lui Sarrah, înghit în sec și las materialele puțin din mâini.

— Ce mai aberezi acolo? Se încruntă și pufnește în râs.

Scot telefonul și încep a-i explica ce s-a întâmplat. Îi dau telefonul și privește clipul pe care apucasem să-l fac atunci când am descoperit vânătăile ei.

— Când a venit la muncă, era foarte machiată și mi s-a părut ciudat. S-a șters la ochi din greșeală și atunci am văzut că era vânată.

Își duce unghiile la gură și începe a roade din ele. Privește îngrozită și parcă simt cum încep să-i iasă aburii pe urechi.

— Deci stai puțin, copila mea a fost bătută ca pe un animal, și ea nu-mi zice nimic? Și pe deasupra s-a întâmplat totul în casa mea? Urlă și redă clipul nevenindu-i a crede.

— Ieri, înainte ca ea să plece acasă, neghiobul acesta a venit după ea, obligând-o să renunțe la postul oferit de mine, îmi cer scuze și îmi asum tot ce s-a întâmplat... îi răspund cuprins de vină.

Poate că dacă nu mă băgam în viața lor, acest eveniment nefericit nu s-ar fi întâmplat...

Rose amețește și se așază. Mă doare inima să o văd așa, dar habar nu am ce să fac pentru a o calma.

— Du-mă acasă, te rog, trebuie să o văd imediat... mă imploră frecandu-și fruntea cu mâinile.
— Cu tot respectul, vă rog să nu pomeniți că v-am zis eu despre toate acestea, nu vreau să pară că mă bag în viața ei, dar țin la ea și nu am putut rămâne indiferent.

— Eithan... răsuflă derutată, o să aprecieze că mi-ai zis, se teme de reacțiile mele proaste, de asta se ascunde. Mă rup în bucăți că se ascunde de mine, dar îi dau crezare fiindcă am fost foarte aspră cu ea...

E prima dată când îmi spune pe nume, nici nu credeam că îl știe. Rose chiar are un suflet bun, se vede cât de tare o doare ce se întâmplă.

— Atunci în regulă, să mă ghidați către adresa dvs. Îi dau mâna și o ajut să se ridice și mergem înspre periferia orașului.

   San Diego este un oraș imens, și extrem de frumos. După aproximativ douăzeci de minute de condus, am ajuns în cele din urmă în fața blocului unde locuia Sarrah și Doamna Rose.

    — Mulțumesc că m-ai condus, apreciez enorm tot ce ai făcut pentru ea, coboară și își suflecă mânecile.

Schițez un zâmbet șters, încercând să ascund faptul că situația mă incomodează.
   — Faceți ce știți dvs. mai bine, sunteți singura care știe cum să o liniștească!

    Îmi iau la revedere și mă îndrept spre casă. Am fost atât de stresat cu cele întâmplate încât nu am realizat că tata n-a mai venit astăzi la firmă, dar nici că am să mai investighez și asta.

De când a apărut Sarrah în viața mea, problemele par să se țină scai de mine dar și de ea. În mod normal, nu aș fi mers atât de departe pentru o femeie oarecare, însă o parte din mine simte că această Sarrah merită mai mult decât a primit vreodată.

Cu un iubit ca Filip, și o mătușă ca Rose, n-aș locui în așa mediu nici să-mi pui pistolul la cap.

Ajuns acasă, mare mi-e mirarea când, intrând pe ușă îmi zăresc părinții sărutându-se cu spor. Acum înțeleg ce l-a ținut pe tata acasă în această zi splendidă.

— Cam târziu să vă gândiți să-mi faceți un frate! Îi iau la mișto imediat ce pătrund în casă.

Se rușinează amândoi pe moment, dar se iau în brațe tandru pentru a-mi dovedi că prezența mea nu-i deranjează.

— E vârsta la care noi trebuie să te prindem pe tine în această ipostază, nu tu pe noi! Râde mama de mine fără să irosească încă o șansă să-mi spună indirect că e vremea de însurătoare.

— Încă aștept învierea morților, din păcate pentru voi! răspund descălțându-mă. Lăsați giugiuleala de liceeni în zilele de lucru.

— Păi n-am muncit noi o viață, ca acum să fim patroni?
— Mereu găsiți voi câte o scuză, mă așez oftând lângă ei, și gust câte puțin din fructele de pe masă.

Tata se uită la mama, mama se uită la tata. Doi ciudați amândoi, ce pot să zic.

— Aveți dreptul la două întrebări, le zic intuind deja că mă vor trage de limbă.
— Voiam doar să știm ce-ai mai făcut cu fata de la muncă? întreabă mama lovindu-l pe tata cu cotul.

— Mă așteptam să-i spui, mă uit zâmbind către tata, păi, ce să fac cu ea? A venit vânată azi, iubitul ei a bătut-o ca pe un câine. Și e totul din vina mea, pentru că eu am insistat ca ea să ocupe postul de secretară. Vedeți, asta se întâmplă când mă apropii eu de femei, răspund turuind ca o moară stricată, se aleg bătute și nefericite!

O criză de isterie m-a cuprins. Frustrările din mine încep a curge ca un râu când cineva mă stârnește.

Părinții mei au tresărit la cele auzite.

— Și ai chemat poliția, nu?
— A bătut-o acasă la ea, mamă... nu vrea să depună plângere, și n-o pot forța!

— Ce om prost la minte ar bate o femeie? se înfurie tata pătrunzând în subiect.

— Iubitul ei nu vrea să fie secretară, o vrea drept croitoreasă să cârpească ciorapi, răbufnesc și eu.

— Stai așa, ai angajat o croitoreasă pe postul de secretară? se încruntă mama parcă dezgustată.
— Ți-am dat niște foi Eithan, alea erau cerințele pentru post. Are măcar liceul terminat?
— Hai nu mai fiți stupizi, vă rog! lucrez cu cine îmi convine mie, dacă nu vă convine, vă poftesc la muncă! mă răstesc la ei și mă ridic imediat de pe scaun.

—  Noi nu te-am jignit pe tine, dar să angajezi așa, o croitoreasă mediocră, pe un post atât de important...

— Dacă nu e ea, nu e nimeni! Puțin îmi pasă de criteriile voastre stupide, e incredibil cum părea că vă deranjează ce s-a întâmplat, iar acum gata e o croitoreasă și vi se rupe! De la pâine goală ați plecat și voi, dar acum v-ați ajuns...

Plec imediat din fața ochilor lor. Sunt doi neghiobi cu figuri. Același lucru s-a întâmplat și când le-am prezentat-o pe Eve, n-au fost niciodată încântați de ideea că provenea dintr-o familie săracă, și au încercat orice pentru a mă îndepărta de ea, însă eu am iubit-o oricum.

Chiar dacă nu este aceeași situație și nu există un sentiment similar să mă lege de Sarrah, este pentru prima dată în șase ani, când le țin piept pentru a apăra o femeie.

   Nici nu înțeleg ce m-a apucat...