@Isarebella

        Fata din a treia bancă își agita involuntar pixul din mână, învărtindu-l pe toate părțile, mutându-l dintr-o mână în alta, îndoindu-i ușor codița capacului, parcă așteptând sfârșitul orei mai repede, numărând în gând fiecare secundă ce trecea din aceasta. Ignora profesoara ce-i explica fetei căreia tocmai și-a citit povestea în fața clasei unde greșise, era setată pe finalul zilei.

     Trebuia să plece, să fugă, să ajungă cât mai repede în locul dedicat întâlnirii ei cu cei doi oameni ce i-au schimbat cu totul viața. Trebuia să ajungă cât mai repede posibil înapoi la vechea clădire părăsită, ce mai avea puțin până a cădea, a se dărâma peste temporara lor tabără, ce era nimic mai mult decât un acoperiș de-asupra capului.

      Era ultima ei zi în acest loc, era ultima zi în care școala era preocuparea principală, ei bine, dacă reușea a scăpa. Trebuia să fugă cât de  departe de vechea ei viață posibil, trebuia să scape de blestemul pus peste ea, să scape de cine era ea cu adevărat și să accepte faptul că, într-adevăr, fusese condamnată la moarte pentru ceea ce era. Aceasta strânge pixul, atât în tare încât mâna-i tremurândă începe a o durea, degetele având acum o ușoră tentă vineție.

     Pe ușa micii clasei dau buzna trei bărbați îmbrăcați elegant. Aceștia schimbă două cuvinte, nimic mai mult, cu profesoara, apoi se îndreaptă spre fata din a treia bancă. Pixul îi cade din mână, producând un sunet ușor în momentul ciocnirii cu parchetul murdar alb, iar fata încearcă să fugă. Aceștia o opresc, trăgând-o după ei din clasă.

      Un alt țipăt, un alt copil special, o altă putere pierdută în mâinile părții rele, o altă innocentă copilă moartă încă de la o vârstă fragedă, un alt suflet curat stins odată cu o stea căzătoare.