Scarlett se holbă o vreme la toți patru în parte, analizându-i din cap până în picioare.
Deschise gura părând că vrea să spună ceva, dar începu să râdă tare, astfel încât râsetul ei se lovea de pereții nevăzuți ai încăperii și se întorceau la ea sub forma unor ecouri, în schimb. Cei patru se uitau la ea, neștiind ce anume i se întâmplase. Credeau chiar că magia locului o făcuse pe biata fată să o ia razna. Tocmai când Zarya se pregătea să le propună celorlalți să o lase pe fată să plece, Scarlett se opri și își șterse o lacrimă cauzată de râs de sub ochiul stâng.

-Cred că m-am lovit destul de tare la cap atunci când am căzut, spuse ea privindu-i neîncrezătoare. Elemente? Chiar așa? Nimeni nu a mai văzut un element de sute și sute de ani, de ce v-aș crede? În plus, doi dintre voi nici măcar nu arătați așa cum mi-aș fi imaginat a arăta elementele. Fata-nor și fata-flacără par mai ușor de crezut, dar voi? Și ce este cu locul ăsta?

Cuvintele se scurgeau din gura lui Scarlett astfel încât se mira chiar și pe ea. Părea că acel loc avea o influență ciudată asupra ei. Spunea tot ceea ce îi trecea prin gând, însă nu putea minți. Orice minciună la care se gândea, nu ieșea sub forma unor cuvinte din gura ei. Vorbea mult și spunea doar adevărul.
Era normal să nu aibă încrederea în cele patru așa zise elemente, când trecuseră sute, chiar mii de ani de când cineva văzuse ultima dată un element. În plus, oare chiar trebuiau să arate de parcă ar fi fost oameni? Se gândea mai mult că elementele sunt niște spirite ce nu pot fi văzute, doar simțite, auzite și ghicite. Erau atât de suspicioși, încât putea chiar să îi bănuiască de faptul că o răpiseră imediat ce leșinase și că, cumva, îi făcuseră ceva pentru a o aduce în acea stare, cauzându-i inconștiența.

-Zarya spune adevărul, spune fata roșcată cu rochia ca o cascadă de apă curgătoare, chiar suntem elemente și vrem să te ajutăm. Am dispărut atât de mult timp pentru că nu am mai vrut să ne implicăm în viața muritorilor. Totuși, zeul atotputernic, tatăl nostru, ne-a poruncit să ne oferim ajutorul muritorilor odată la o sută de ani, însă doar celui ce se dovedește vrednic de acesta, desigur. Este o cale prin care ne demonstrăm istețimea, ne exersăm magia și prin care ne pregătim să conducem.

-Oh, acum aflu că sunteți și frați? spuse Scarlett devenind chiar mai neîncrezătoare.

-Nu chiar, spuse aceasta, avem același tată, însă fiecare avem o altă mamă. Mama Zaryei a fost un element de foc, a lui Azur a fost un element de pământ, a Azeriei a fost un element de aer, iar mama mea a fost un element de apă.

-Înțeleg...

-Ascultă muritoareo, știm că nu ne crezi, însă vrem doar să te ajutăm pentru că te-ai dovedit a fi vrednică de ajutorul nostru. Dacă nu vrei, nu este nicio problemă totuși, ne scapi de o grijă în plus.

-Azur! spuse roșcata pe un ton cicălitor.

-Ce e? Dacă nu crede ceea ce vede cu proprii ei ochi, atunci nu avem ce să facem mai mult de atât. Îi vom spune tatei că am încercat, însă ajutorul ne-a fost refuzat. Nu am de gând să mă rog în genunchi de o muritoare ca să accepte ajutorul pentru care alții ar face orice să îl primească.

Scarlett se decise pe loc că nu îl plăcea pe bărbatul acela numit Azur, ce se presupunea a fi prințul și viitorul rege al regatului pământului. Se aștepta ca viitorul conducător al regatului Terran, elementul de pământ, să fie mai calm, bun și calculat, însă se pare că se înșelase. Cu un aer nonșalant, arătând ca un băiețandru și chiar... golănesc, viitorul rege al regatului Terran părea mai degrabă un adolescent răzvrătit, decât un element cu o vârstă de sute de ani, menit să conducă un regat.

-Fie, să zicem că vă accept ajutorul. Cu ce anume m-ați putea ajuta? Nu cred că este nimic ce îmi doresc așa tare și...

-Și? întrebă el rânjind către ea. Este ceva, nu? Vrei să devii cavaler, însă oportunitatea ți-a fost furată chiar înainte de a îți înfășura degetele în jurul ei, nu?  Te putem ajuta. Desigur, nu vom face asta să se întâmple ca prin magie. Poate ai demonstrat că meriți să te ajutăm, însă o vom face așa cum vrem.

-Azur, de ce să complicăm lucrurile? spuse fata-nor, vocea ei liniștitoare aducând în încăpere o briză rece ce îi făcu părul despletit al lui Scarlett să fluture.

Indiferent de ce se spunea despre elemente, acestea nu erau deloc organizate, își dădu Scarlett cu părerea. Se contraziceau mereu și abia cădeau de acord în unele privințe. Dacă aveau să o țină tot așa, cu siguranță Scarlett avea să se aleagă și cu o durere de cap și nici ajutată nu va fi. Își drese glasul și toate privirile se îndreptară asupra ei. Se simțea oarecum ciudat să aibă toată atenția îndreptată asupra sa, mai ales pentru că,din câte își permisese într-un final să gândească, aceștia erau elemente, creaturi ce au creat lumea, ce au sfârșit sau început războaie și ce au trăit de-a lungul a multe vieți omenești neînsemnate. Dacă aceștia chiar erau ceea ce presupuneau a fi, atunci era cu adevărat norocoasă să i se ofere această șansă. În plus, dacă aveau cu adevărat să o ajute să devină cavaler, nu conta ce metodă foloseau, ce trebuiau sau ce trebuia să facă pentru asta. Voia să ajungă în acea poziție. Voia să demonstreze că femeile sunt mult mai mult decât se credeau a fi. Voia să ajute și să facă bine.

-Nu contează dacă veți alege calea ușoară sau calea grea, vreau să ajung să fiu cavaler, indiferent de condiții. Nu știți cum este să trăiești în umbra bărbaților tot timpul, să nu ai parte de libertate și să fie luate toate deciziile legate de viitorul tău, nu de tine, ci de familia ta, iar prin familia ta mă refer mai degrabă la tatăl tău. Sunt mai mult de atât, sunt mai bună de atât, iar faptul că nu sunt încă cavaler, este tot din cauza discriminării. Vreau să mă ajutați, vreau să demonstrez că merit ajutor. Vreau să inspir și alte femei să își urmeze visele, vreau... vreau să fiu ceea ce bunica nu a reușit să fie.

Simți cum lacrimile amenințau să iasă, însă se stăpâni pe sine în fața elementelor ce o priveau uimite, mândre și chiar fericite. Până și prințul Azur părea impresionat de discursul acesteia, duritatea lui dispărând și lăsând la iveală fața din spatele măștii. Nu era atât de rău pe cât lăsa să se vadă. Chiar dacă nu dură mult, pentru Scarlett fu de ajuns să realizeze asta. Fu de ajuns să realizeze ce era cu adevărat și ce lăsa în schimb să se vadă.

-Prea bine. Tot ce trebuie să faci este să atingi pietrele corecte de pe bijuterii și se ne spui numele. Vom veni atunci când ai nevoie de noi, sau atunci când ești pregătită să începi să îți îndeplinești visul.

-Oh, deci voi erați animalele!

-Da. Acum va trebui să te lăsăm să pleci, sau o să mori.

-Cum?!

***

Se trezi pe aceeași podea, zdruncinată întruna de cineva. Era Mike care o prinsese de umeri și încerca să o aducă în simțiri. Se afla pe aceeași podea pe care leșinase înainte să ajungă în acel loc ciudat. Din câte își dăduse ea seama, nu se luminase de multă vreme afară, iar Mike și Josephina probabil se treziseră și o găsiseră în acea stare pe podea. Se putea la fel de bine să fi visat, însă își aducea aminte totul mult prea bine ca să fi fost doar un vis. Își aducea aminte senzațiile simțite, de parcă totul se întâmplase în realitate. Își verifică din instinct locurile in care trebuiau să se afle bijuteriile. Ah, da. Le lăsase în camera ei, deoarece se decisese să nu adoarmă purtându-le.

-Ești ok micuță vrăbiuță? o întrebă Mike vizibil îngrijorat.

Dădu din cap afirmativ, apoi se uită către Josephina ce părea la fel de îngrijorată. Se gândea serios să le spună despre cele întâmplate, despre întâlnirea ei cu elementele, însă ar fi crezut doar că visase sau că se lovise un pic prea tare la cap atunci când leșinase. Cât despre faptul că nu reușise să obțină postul de cavaler în Cerc... oare mai avea rost? Mai avea rost să îi întristeze dacă elementele o asiguraseră că o vor ajuta să își îndeplinească visul de a deveni cavaler? Totuși ce scuză putea să folosească atunci când ar fi trebuit să meargă la palat? Nu putea pur și simplu să umble haimana prin regat până când ziua avea să treacă... Sau putea?

-Josephina, adu-i fetei apă, pot paria că este însetată.

Femeia făcu întocmai și îi aduse lui Scarlett un pahar cu apă pe care aceasta îl dădu peste cap cât ai clipi. Își aduse aminte de setea din seara precedentă. Nu îi mai era atât de sete, ca și atunci, însă nu putea spune că nu îi era.
Se mira cât de îngrijorați sunt cei doi pentru ea. Nici măcar părinții săi nu ar fi fost atât de îngrijorați în privința ei. Mike îi punea întruna întrebări despre starea ei, iar Josephina își frământa îngrijorată mâinile, cercetând-o din priviri.

-Te simți mai bine acum vrăbiuță? Mai vrei ceva? Te doare? Știi ce anume a cauzat starea asta?

-Sunt bine, mulțumesc Josephina. Nu am nevoie de nimic altceva, mulțumesc. Nu știu sigur care a fost st cauza, dar sunt sigură că nu se va mai repeta. Probabil că nu am mâncat îndeajuns doar. Sunt bine, sincer.

La auzul cuvintelor ei, femeia plecă în grabă. Nu știa unde anume și de ce, însă decise să o lase momentan. Gândul îi zbură încă odată la animale, la elemente și la bijuteriile oferite. Nu-i venea a crede că ea chiar călărise calul de foc, care era de fapt prințesa regatului Flamis. Acum că se gândea la asta, se simțea destul de rușinată de asta, atât încât să își simtă obrajii arzând. Era și foarte murdară în acel moment, părul îi era un dezastru și sigur, sigur îi mai scăpase câte o înjurătură la adresa știmfelor în pădure. Își acoperi fața cu ambele mâini. Călărise o prințesă. Chiar dacă avea forma unui cal, tot același lucru era...
Josephina se întoarse în scurt timp și o îndopă pe Scarlett cu tot felul de mâncăruri. Îi spusese că de acum avea să se asigure ea însăși că nu avea să mai sară peste vreo masă și că de acum avea să mănânce mereu înainte de a pleca undeva, ba chiar avea să ia cu ea mâncare în cazul în care i se făcea foame.

Atunci când veni vremea să plece, Scarlett o lăsă pe Josephina să o pregătească ca de obicei, fără să dea de înțeles că s-ar fi întâmplat ceva. Cu toate că femeia insistase ca ea să rămână acasă în acea zi, Scarlett refuză și spuse că nu voia să piardă prima ei zi ca și cavaler. În realitate însă, aceasta voia doar să ajungă cât mai repede într-un loc sigur în care să ia legătura cu elementele. Nu mai putea de nerăbdare să își îndeplinească visul. Și, dacă era să fie sinceră, era și oarecum curioasă despre ce avea să se întâmple și ce anume aveau elementele de gând cu ea.

Înainte de a ieși, își luă cutiuța în care pusese toate bijuteriile și și-o puse în buzunarul tunicii pe care o purta. Simțea furnicături în vârfurile degetelor atunci când o atingea, cauzate cel mai probabil de emoțiile avute. Norocul ei că nu trebuia să își ascundă entuziasmul. Cei doi soți credeau cel mai probabil că era doar entuziasmată pentru prima ei zi în postul de cavaler. Norocul ei, nu era nevoită să încerce să își înăbușe o emoție atât de puternică.

Găsi, după o vreme, un loc mai retras și liniștit în care să scoată cutiuța cu bijuteriile aflate în interior. Voia să vadă dacă într-adevăr întâlnirea ei cu elementele chiar avusese loc și nu fusese totul doar un vis sau o plăsmuire a imaginației sale. Voia să ia legătura cu acestea și, de ce nu, să înceapă să muncească pentru a își împlini visul cu ajutorul acestora chiar din acel moment. Nerăbdarea ei era mare, cu toate că știa că acesta nu este un lucru întocmai potrivit. Ar fi fost cu mult mai bine ca elementele să îi fi îndeplinit pur și simplu dorința, însă se mulțumea cu orice primea și important era faptul că tot ajungea să primească ce își dorea până la urmă. Deschise cutia și începu să își pună pe rând fiecare bijuterie până când realiză că una dintre ele lipsea. Lănțișorul cu piatră roșie al Zaryei dispăruse. Nu știa cum anume era posibil așa ceva, având în vedere că acea cutiuță fusese ascunsă îndeajuns de bine. În plus, Josephina sau Mike nu s-ar fi atins niciodată de ceva ce îi aparținea, deci probabil că cineva i-l luase atunci când fusese afară și, în mod absurd, nu observase că lipsea în seara precedentă.  Era de înțeles totuși, dat fiind faptul că nu fusese deloc în apele ei din cauza faptului că nu fusese acceptată în cerc și mai avusese și o zi grea...

Mai rău era că fără toate bijuteriile elementelor, nu putea să le cheme sau să ia legătura cu acestea. Dintr-o dată, ziua ei aproape perfectă, entuziasmul și fericirea nemărginită se duseră toate pe apa sâmbetei. Fusese mult prea frumos să dureze prea mult. Normal că și de această dată trebuia să se întâmple ceva. De ce să fie într-un alt fel? Puse bijuteriile rămase înapoi în interiorul cutiei și se abținu cu greu să nu se enerveze și să o arunce undeva unde să nu mai fie găsită vreodată. O puse în buzunar și porni la pas pe aleile pietruite, neștiind ce anume ar putea să facă până când ar fi fost momentul să se întoarcă acasă. Avea să hoinărească în schimb, sperând că avea să dea peste ceva de făcut între timp. Ceva care, spera ea, să îi ia gândul de la toate evenimentele nefericite care se petrecuseră într-un timp atât de scurt, după ce ajunsese de fiecare dată în culmea fericirii. Cu sigură își învățase lecția. Nu avea să se mai bucure prea tare de ceva, înainte să fie sigură că avea să dureze. Dezamăgirea de la final era destul de greu de suportat...

Atunci când ajunse din nou în Orașul părăsit, așa cum îl numise ea, atmosfera era aceeași și nimeni nu umbla pe străzi. Poate doar câteva păsări ce păreau a fi grav bolnave și câțiva câini maidanezi care spera să nu o muște sau să nu o fugărească cumva. Asta ar fi fost bomboana de pe colivă și cireașa de rușine de pe un tort cu aromă de eșec.
Din fericire însă, câinii păreau să nu aibă chef de ea sau de nimic altceva. Nici chiar de păsările ce le ciuguleau alene urechile roase de o râie urâtă... Se cutremură și își mută privirea spre case. Erau dărăpănate în așa hal încât cu greu ai fi putut crede că cineva chiar locuia în interiorul acestora. Străzile erau pavate, însă bucăți din pavaj lipseau și erau atât de murdare, încât era imposibil să porți o rochie și să mergi pe acolo fără să te murdărești asemenea unui om al străzii.

Totuși, ceva îi atrase atenția. De undeva dintre două case la fel de dărăpănate ca celelalte sau poate chiar puțin mai mult, având în vedere că se sprijineau una de cealaltă pentru a nu cădea la pământ, ieșeau fuioare de fum. La cât de mult era, Scarlett crezu chiar că era un incendiu undeva acolo unde casele se întâlneau, așa că se grăbi într-acolo să vadă dacă poate ajuta cumva. Se dovedi însă că era doar focul făcut de un om al străzii pentru a se încălzi. Ei, măcar știa că mai erau și oameni pe aici și nu mai era doar o bănuială. Se aplecă de spate și se apropie mai mult de acesta. Dormea cu spatele către focul ce aproape se stinsese, chircit în spațiul îngust dintre case.

-Mă scuzați domnule, sunteți bine?

Acesta nu se mișcă și Scarlett se panică, crezând că se intoxicase cu fumul provenit de la foc. Îl apucă de braț și îl scoase afară în aer liber, sperând să nu fie prea târziu pentru acesta. Se dovedi însă că se înșelase și că tipul nu trăgea decât un pui de somn foarte adânc. Atât de adânc încât nici măcar nu o auzise vorbindu-i.

-Ah, nu mai poți nici măcar să dormi în locul ăsta acum?

Tresări ca arsă și se trase departe de bărbat atunci când îi auzi vocea. Nu îl mai auzise de ani buni, însă vocea aceea era inconfundabilă. Atunci când acesta își întoarse privirea către ea, fu cu atât mai convinsă că acel vagabond era de fapt fratele ei mai mare, Josh. Cu toate acestea însă, fratele ei nu o privi. Era ocupat să își scotocească prin buzunare.

-Josh? Ce faci tu aici? Ce este cu tine în starea asta?

-Ne cunoaștem? spuse apoi se întoarse către aceasta.

Nu păru să realizeze imediat faptul că în fața lui se afla chiar sora lui mai mică, dar în cele din urmă făcu ochii mari, iar gura i se întredeschise. Cu siguranță că dintre toate persoanele, pe ea se aștepta cel mai puțin să o vadă în acel loc. Acum Scarlett avea și mai multe întrebări în minte, însă furia începea de asemenea să ia naștere în interiorul acesteia. Spusese că avea să meargă să își termine studiile, nu să devină un vagabond. Și chiar mai mult, unul nepoliticos. Îl idolatriza pe fratele ei și spera că avea să îl reîntâlnească cât de curând posibil, însă nu așa își imaginase ea că aveau să decurgă lucrurile. Se aștepta să aibă o poziție mai însemnată în societate sau se aștepta să își urmeze visul de a deveni cercetător. Dacă avea să îi spună că renunțase, atunci avea să îl pocnească cu siguranță. Știa cât de ușor renunța fratele ei la visuri și la idei și cât de ușor se lăsa influențat, iar asta o enerva la culme. Avusese numeroase discuții cu el din această cauză. Toate se încheiaseră însă prin a i se spune că nu avea cum să înțeleagă, ea era doar o fată, ea nu avea puterea de a decide și nu era dreptul ei de a se amesteca în deciziile luate de el. Măcar de ar fi fost într-adevăr deciziile sale...

-Scarlett? Tu? Aici?

-Da, eu. Acum spune-mi ce faci aici, mai exact? Cum de ai ajuns în starea asta? Plecaseși să îți termini studiile, să devii cineva. Ce s-a întâmplat cu planurile astea?

Fratele său continua să își scotocească prin buzunare, însă puțin mai atent la ceea ce îi spunea sora lui. Părea indecis între a îi spune adevărul și a îi spune că nu era treaba ei. Voia, cu siguranță să o ia la întrebări, să o facă să se simtă mai neînsemnată, așa cum trebuiau să se simtă femeile și fetele, sau să o facă să își regrete tonul, acțiunile și în special îndrăzneala. Până la urmă însă, își scoase mâinile din buzunare și oftă.

-Nu a mers bine deloc Scarlett... voiam să îmi termin studiile, voiam să devin cercetător, să îmi fac o viață, însă... apoi a intervenit ceva.

Își freca mâinile între ele, părând să evite gândul la acel subiect cât de mult era cu putință.
Încă de când era mic, fratele ei ascundea lucrurile ce ar fi putut să îl facă de râs în fața altor băieți sau a bărbaților. Voia să pară puternic, matur și îndeajuns de bun încât să fie considerat fiul lui Matthew Thompson, un om respectat de toți cei ce îl cunoșteau. Voia să fie respectat în aproximativ aceeași măsură ca și tatăl său, iar atunci când era mai mare, poate chiar mai mult decât tatăl său.
Făcuse multe lucruri nesăbuite pentru a îi mulțumi pe ceilalți. Spre deosebire de alții însă, el nu își lovise niciodată sora. Avusese prieteni sau auzise de frați care își bătuseră surorile pentru a își demonstra superioritatea și puterea. Era mulțumită de faptul că fratele ei nu le urmase exemplul, în ciuda faptului că voia să fie un ,,bărbat model".

Îl iubise mereu pentru faptul că nu o tratase rău, chiar dacă ar fi făcut orice să fie văzut de ceilalți ca un bărbat model. Nu îi înțelesese niciodată această obsesie. Nu îl vedea pe fratele ei slab, ca să facă toate acele lucruri doar ca să ascundă faptul că era slab. Îi înțelegea dorința de a se integra, însă el încerca mult prea mult. Mersese la vânătoare la vârste la care alți băieți încă își demonstrau masculinitatea prin lupte cu noroi. Condusese bărbații la vânătoare la adolescență, atunci când alții mergeau doar la vânat, conduși de alții. Se maturizase înaintea tuturor, doar pentru a fi văzut ca cel mai bun și exemplar bărbat.
Acum că îl vedea în această stare, abia dacă își mai putea imagina că acel băiat de odinioară, era același cu bărbatul din fața ei.

-Eram prieten bun cu fiul directorului. Eram de nedespărțit și mă atașasem atât de tare de el, încât abia dacă puteam face ceva în lipsa lui. Îi duceam dorul atunci când nu eram împreună, iar atunci când ne reîntâlneam eram în culmea fericirii. Uneori îmi spunea că păream îndrăgostit de el, dar desigur, erau doar glume. Așa ceva e o prostie curată! Curând a fost însă nevoit să se mute. Era mai mare decât mine și își termina studiile cu un an înaintea mea. A fost nevoit să se angajeze. Am fost distrus. Mă simțeam ciudat în lipsa lui și parcă o bucată din mine fusese ruptă și aruncată. Era ca fratele pe care nu l-am avut niciodată, ne înțelegeam de minune și aș fi vrut să rămânem veșnic prieteni.

-Dar ce legătură are asta cu starea ta actuală? întrebă Scarlett confuză.

-Câteva zile m-am forțat să mă concentrez pe învățat, însă era în zadar, nimic nu îmi intra in cap, toate informațiile mă ocoleau. Așa că până la urmă m-am decis să îl caut. Am găsit locul în care muncea după câteva zile, iar în zilele astea nu am mai frecventat cursurile. Am stat cu el în ziua aia și m-am simțit întregit din nou, de parcă bucata lipsă din mine era chiar el. În zilele ce au urmat am făcut la fel. Nu mergeam la cursuri și petreceam timpul cu el. Zilele au devenit săptămâni, iar într-un final, directorul a dat de mine. Mi-a spus că dacă aveam să mai lipsesc așa, nu aveam să absolvesc. Am fost nevoit să mă întorc la cursuri și să întrerup întâlnirile mele cu prietenul meu cel mai bun.

Scarlett nu înțelegea încă de ce anume ajunsese în starea în care era. Înțelesese că avusese un prieten atât de bun, încât părea chiar să îl iubească, că renunțase la ore să se întâlnea cu el,dar apoi i se mai dăduse o șansă. Nu vedea vreun motiv în asta, ca el să ajungă să trăiască pe stradă. Totuși, părea că nu terminase încă de vorbit, așa că decise să nu îl mai întrerupă cu vreo curiozitate, afirmație sau vreo întrebare.

-Am reușit într-un final să găsesc și o modalitate prin care să merg la cursuri, dar să îmi și întâlnesc prietenul. Mergeam la ore, el mergea la muncă, iar atunci când amândoi terminam, ne întâlneam și stăteam împreună tot restul zilei. După un timp însă, ajunsesem să îl aștept, iar el să nu mai vină. Acest lucru se întâmplase de câteva ori când m-am decis să îl întreb până la urmă pe tatăl său de el. Mi-a zis că fiul lui se căsătorise și că se mutase cu soția lui într-o altă țară. A făcut toate astea fără să îmi spună nimic! Mie, celui mai bun prieten al său, nu mi-a spus nimic despre asta! Eram în ultimul an, când am renunțat la școală, și am început să beau, să fur și să trăiesc pe străzi.

Renunțase la școală doar pentru că prietenul său își clădise viața și plecase fără să îi zică? Își stricase tot viitorul pentru cineva? Era evident că fratele ei era mai atașat de acel bărbat mai mult decât de oricine altcineva în lume. Niciodată nu avusese încredere completă în oameni, nu se bazase niciodată doar pe ceea ce aceștia îi spuneau și nu se atașase vreodată de nimeni. Poate că în afară de ea, nu se atașase nici măcar de părinții săi. De acel bărbat însă, părea că se atașase, poate chiar mai mult decât o făcuse cu ea. Era important pentru el, iar el îl lăsase pur și simplu, de parcă fratele ei nu însemnase nimic pentru el. De parcă doar el însemnase ceva pentru Josh. Îl înțelegea oarecum, însă nu îi stătea în fire să renunțe la ceva pentru cineva. Asta doar dacă acel cineva nu era tatăl lor care îl putea manipula și modela după cum voia el, care îl putea face să renunțe la orice, oricând, doar prin a îi spune asta și atât.

Josh începu din nou să își scotocească prin buzunare, în timp ce Scarlett încă încerca să înțeleagă situația. Într-un final păru să găsească ceea ce căuta și scoase un sunet de mulțumire, ce îi atrase lui Scarlett atenția. Din buzunar scoase un lănțișor. Lănțișor ce îi aparținea lui Scarlett. Își dădu seama de asta după piatra roșie inconfundabilă, ținută de lanțul fără valoare, dar care arăta perfect în combinație cu piatra. Era același pe care i-l dăduse Zarya în forma ei de cal de foc și același pe care îl purtase încă de când ajunsese în acel loc.

-De unde îl ai? spuse aceasta, o cură apărându-i între sprâncene.

-Ți-am zis că am început să și fur... este necesar atunci când vrei să supraviețuiești pe străzi. L-am luat de la o fată ieri. Nici nu a observat. Am devenit profesionist la asta, spre marea mea rușine. Avea și un lup cu ea... cred. Nu am stat prea mult să o analizez.

Nu mai încăpea îndoială că acela era lănțișorul său. Propriul ei frate i-l furase. Cine s-ar fi gândit la asta? Cu siguranță nu ea. Probabil că i-l desprinsese de la gât atunci când se ciocnise de ea, iar ea nici nu observase. Avea dreptate, spre marea lor rușine, fratele ei mai mare chiar ajunsese a se pricepe la a fura lucruri, fără ca măcar persoana căruia i s-a furat să observe. Se întinse să îi ia fratelui ei lănțișorul din mână, însă acesta se încruntă și nu o lăsa să îl atingă.

-Este al meu Josh, de asta am și venit aici, pentru a îl căuta.

-Ăsta cu siguranță nu este lănțișorul pe care ți l-a dat bunica noastră, acela este cu o steluță și îl porți chiar în momentul ăsta.

-Știu și eu asta, aiuritule! Este altul, pe care te rog să mi-l dai, este important pentru mine, pa fel pe cât etse cel de la bunica.

-Ce? Cumva ți-a fost dat de un băiat? Până la urmă ți-ai găsit un iubițel?

-Josh! Dă-mi lănțișorul și încetează să mai spui baliverne. Colierul este de fapt de la o... fată. Este de la o prietenă.

-Îmi pare rău, nu pot face asta. Am nevoie de el. Îl voi vinde și îmi voi cumpăra ceva cu banii pe care îi voi face din asta.

Se ridică și o luă la fugă atât de repede, încât Scarlett nici nu apucă să se ridice și să facă câțiva pași, că acesta și dispăru undeva printre dărăpănături. S-ar fi așteptat la orice altă reacție din partea lui, însă nu una de genul. Să fugă cu acel lănțișor, chiar dacă ea îi spusese clar că era al ei, era o dovadă destul de mare a faptului că era disperat și că nu avea nici măcar ce mânca. Îl înțelegea pentru asta, însă exagerase atunci când fugise cu lănțișorul ei. Exagerase foarte mult atunci când făcuse asta. Îl strigă de câteva ori, însă ori ajunsese prea departe pentru a o mai auzi, ori pur și simplu nu voia să răspundă chemărilor surorii sale. Scarlett se dădu bătută, frustrarea făcând-o să își muște buza până când simț gustul sângelui în gură. Fusese din nou fericită că își găsise colierul, dar apoi se întâmplase din nou ceva care să îi spulbere fericirea, în cazul acesta fratele ei fugise cu sursa fericirii.

Nu înțelegea de ce anume i se tot întâmpla asta. Cineva o blestemase? O blestemase să simtă fericire, dar apoi, când totul mergea prea bine, să fie ceva care să îi trântească toată fericirea și speranțele de pământ? Era mult prea ciudat că asta se tot repeta. Se gândi la familia ei, la mama sa și la biserica căruia fusese promisă. Erau multe variante. Poate că una dintre aceste persoane, din acele lucruri, o blestemase să aibă așa o soartă pentru faptul că fugise, pentru faptul că se eliberase de soarta ce îi părea inevitabilă. Poate că până la urmă chiar era inevitabilă și ar fi trebuit să se întoarcă? Nu își permitea însă să facă asta, atât timp cât încă putea lupta cu orice obstacol i se punea în cale. Trebuia doar să facă cumva să îl mulțumească și să îl convingă pe Josh să îi înapoieze colierul, înainte de a îl vinde. Era încă mult prea devreme ca tarabele cu negustori să se deschidă și să își înceapă activitatea, deci nu trebuia încă să își facă griji în privința aceasta. Trebuia însă să găsească o cale prin care să îl convingă să îi înapoieze lănțișorul. Trebuia să ia legătura cu elementele, iar acel lănțișor era tot ce o oprea din a face asta. Lănțișor ce acum era în mâinile fratelui său, cine știe unde în acel loc uitat de lume. Sau poate că ar fi putut să îi spună adevărul, sperând că avea să o creadă și, mai important, că avea să o audă.

-Josh, am nevoie de acel colier. Te-am mințit, nu o prietenă este cea care mi l-a dat ci... ci un element. Nu ți-am zis deoarece am știut că nu o să mă crezi. De fapt, nici măcar acum nu sunt sigură că mă vei crede sau că mă auzi cel puțin, însă trebuie să fac asta. Nu vreau acel colier, am nevoie de el. Te rog... Voi încerca să îți ofer tot ceea ce vei vrea, și oricum nu vei lua îndeajuns de mulți bani pe acel lănțișor, nu atât de mulți pe cât vei câștiga dacă mă ajuți.

Așteptă o vreme, însă nimic nu se întâmplă și nici un sunet nu se auzi măcar. Oftă și fu gata să se de-a bătută, însă fratele ei apăru dintre două case, nu departe de locul unde era ea. Avusese dreptate crezând că nu ajunsese mult prea departe. Se apropie de el vrând să îi vorbească, însă acesta îi întinse pur și simplu lănțișorul fără ca măcar să o privească.

-Îmi pare rău că am reacționat în felul în care am reacționat. Nu este nevoie să îmi dai sau să faci nimic. Doar... vreau să știu dacă povestea cu elementele este reală.

-Este. Chiar prințesa regatului de foc mi-a dat lănțișorul ăsta. Am și altele de la celelalte elemente. Dacă le voi atinge și voi spune numele corecte, voi putea lua legătura cu ele.

Fratele său părea indecis, de parcă nu știa dacă să o creadă pe cuvânt sau nu. Nu ar fi fost prima dată când îl mințise, o făcuse de multe ori când erau mai mici și o făcuse chiar și cu ceva timp înainte de asta. Totuși, dete din cap afirmativ fără să o privească și își afundă mâinile în buzunare. Părea cu adevărat că îi părea rău pentru că fusese un tiran. Scarlett îl înțelegea oarecum, deoarece nu avea niciun ban și nici mâncare nu avea, dar tot era oarecum furioasă pe el pentru ceea ce făcuse.

Scoase cutia din buzunar și își puse și celelalte bijuteri. Numele lor erau Azur, Zarya, Nora și Azeria. Azur era prințul regatului Terran, Zarya al regatului Flamis, Nora al regatului Aqvis, iar Azeria al regatului Aeras. Calul fusese cu siguranță Zarya, iar piatra roșie fusese de la ea. Atinse piatra de pe lănțișor și îi rosti numele, iar piatra începu să lumineze într-o culoare roșie puternică care îi atrase lui Josh atenția. Un zâmbet larg apăru pe fața lui Scarlett știind că nu fusese totul doar un vis și că ea chiar putea lua legătura cu elementele. Josh însă nu părea la fel de fericit. Se uită împrejur, apoi o apucă pe Scarlett de mână și o trase între două case dărăpănate.

-Ochi curioși ar putea să ne urmărească de acolo, este mai bine să găsim un loc mai privat. Poate pare că nu locuiește nimeni pe aici, dar crede-mă că sunt multe persoane care locuiesc aici, în special hoți.

Scarlett strânse în mână piatra care încă lucea și dete afirmativ din cap, urmându-l mai apoi pe Josh către un loc știut de el, în care erau feriți de orice privire curioasă.
Simțea piatra caldă în interiorul palmei sale. Se putea să fie de asemenea faptul că avea din nou emoții, iar palmele i se încălziseră și urmau să transpire, dar cu sigură era și căldura provenită de la piatra roșie pe care i-o dăduse Zarya. Zarya, prințesa regatului de foc, viitoare regină și element reprezentativ pentru cei de neamul ei. Zarya, prințesa pe care ea o călărise sub forma ei de cal... Nu avea să poată uita vreodată asta. Mai ales pentru că în ultimul timp se gândea, cumva, foarte des la aceasta. Se simțea foarte rușinată când își amintea de întâmplarea din pădure, dar se simțea ciudat și când se gândea la ea pur și simplu. Probabil că o considera un exemplu sau ceva asemenea, dar fiind admirația cu care își aducea aminte de ea.

Curând ajunseră în locul către care Josh o conducea și despre care îi zisese. Cu adevărat, nu părea să fie nimeni prin jur care să îi vadă folosind bijuteriile elementelor. Scarlett își dete seama că fratele ei ajunsese să cunoască foarte bine partea regală a Zeynarei. Probabil umblase mult pe străzi până când ajunsese să se obișnuiască atât de mult cu toate locurile de acolo.
Azur era prințul regatului pământului. Florile au legătură cu pământul, deci probabil că lupul fusese Azur. Îi spusese băiete unui prinț în vârstă de sute de ani, îl îngrijise și îl mângâiase. Își trase o palmă mentală, apoi atinse agrafa pe care și-o puse în păr, spunându-i numele. Piatra începu să strălucească așa cum începuse cea de înaintea acesteia. Pasărea de aer trebuia să fie Azeria, așa că atinse cerceii și îi spuse numele acesteia. Nu își dădea seama care era legătura dintre iepure și apă, însă Scarlett bănuia că ochii erau aceia. Atinse piatra de pe brățară și spuse numele Norei, iar aceasta începu să strălucească.

Începu din nou să se simtă însetată, apoi să se simtă amețită. Își dete seama că se întâmpla exact ceea ce se petrecuse și în seara precedentă, însă de această dată nu se mai simțea într-atât de rău pe cât se simțise atunci. Atunci când îl privi, fratele ei părea să se simtă asemenea ei, clătinându-se pe picioare și fiind nevoit să se țină de o ramură de copac din cel lângă care stătea. Nu știa că avea să fie și el luat cu ea... nu vedea ce legătură avea fratele ei cu ea și nu știa de ce anume l-ar fi luat elementele și pe el. Nu putea însă să spună sau măcar să mai gândească ceva, fiind nevoită să se așeze pe jos, din cauza amețelii ce o cuprinsese.

***

Nu știa cum sau când ajunsese într-o câmpie, însă atunci când se trezise, cu siguranță nu mai era în același loc precum fusese atunci când își pierduse cunoștința. De fapt, nici nu știa când anume își pierduse cunoștința. La câțiva pași depărtare de ea, Josh încă nu părea să își fi revenit. Se ridică de pe jos și merse spre acesta, iar atunci când începu să îl scuture, fratele său se trezi, cam buimac la început, dar chiar mai buimac după ce își reveni. Nu știa cum ajunsese mai exact în acel loc, unde era sau de ce era acolo. Scarlett se întreba însă aceleași lucruri. Ce aveau să facă pe un câmp? Cum ajunsese acolo? Și de ce era fratele ei, Josh, acolo?

-Ah, ai sosit! Cine este el? Cum a ajuns aici?

Zarya apăruse atât de brusc în spatele ei, încât Scarlett se sperie la auzul brusc a vocii sale, oricât de drăguță ar fi fost vocea sa. Ceilalți apărută la scurt timp după, de parcă fuseseră pur și simplu acolo tot timpul și doar își dăduseră jos niște pelerine ale invizibilității. Țo aveau aceeași privire mirată, îndreptată către Josh. Nu îi venea să creadă că aceștia chiar nu știau ce anume căuta acolo fratele ei. Până la urmă, era magia lor! Nu se putea să fie într-atât de nepricepuți încât să aducă acolo două persoane, fără să știe măcar cum de ajunsese acolo cea de-a doua. Poate că aveau ei sute de ani, însă păreau doar tineri nepricepuți.

-Adică voi chiar nu știți de ce fratele meu se află aici?

-Ai un frate?

-Nu, nu știm...

-Poate că e din vina ei!

-Nu prinț Azur, nu este vina mea! Magia voastră e este de vină!

-Cred că ar trebui să ne calmăm...

-Încetați odată!

Zarya atrase atenția tuturor asupra sa. Acum Scarlett credea oarecum că ea era șefa între elemente.
Se certa în sinea ei, însă nu se putea opri din a se gândi că Zarya arăta atât de bine atunci când lua atitudine. Niciodată nu văzuse pe nimeni să arate atât de pașnic și atât de superior, în același timp. Se vedea cu ochiul liber că era o zeiță, o ființă neumană, cineva demn de admirație. Dacă, prin absurd, lui Scarlett i-ar fi plăcut fetele, s-ar fi îndrăgostit mai mult ca sigur de ea. Era perfectă, pur și simplu perfectă.

-Peobabil a ajuns aici pentru că a fost în preajma lui Scarlett atunci când aceasta a activat pietrele. Ele acționează ca un portal, dacă ați uitat, iar faptul că el a fost în apropierea ei, l-a făcut să treacă și el prin portal. Pot trece atât câte persoane sunt în preajma pietrelor atunci când sunt activate.

Dintre ei toți, măcar ea nu se cearta și era stăpână pe situație, cunoscând detalii pe care ceilalți nu le cunoșteau. Asta i se părea lui Scarlett foarte atractiv și se gândea cât de norocos trebuia să fie cel ce avea să își petreacă restul eternității alături de ea. Dintre toate cele patru elemente, ea părea a fi cea care s-ar descurca cel mai bine în rolul de regină. Se întreba dacă nu cumva ea era cea mai mare dintre toți, datorită maturității de care dădea dovadă și a felului în care rezolva situațiile.

-Scarlett, putem vorbi puțin? o întrebă aceasta după alte câteva fraze pe care Scarlett nu le auzise întru totul, fiind mai atentă la gândurile sale în legătură cu elementul de foc.

Fu luată prin surprindere, însă dete afirmativ din cap. Zarya îi făcu acesteia semn să o urmeze, iar Scarlett făcu întocmai. Nu își putea imagina ce anume avea de gând să îi spună, astfel încât o chemase într-un loc în care să fie doar ele două. Nu merseră mult până să ajungă înaintea unui abis ce părea a fi fără de fund. Din interiorul său se auzeau șoapte și, din când în când, Scarlett își putea auzi numele printre acestea. Un număr infinit de lumini recreau parcă cerul infinit până pe fundul acelui abis, oricât de adânc ar fi fost acesta, datorită întunericului ce devenea tot mai intens și nu le permitea să își dea seama de asta.

-Frumos, nu-i așa? Șoaptele spun dorințele pe care le ai, dar nu ai curajul să le exprimi în cuvinte. Adesea veneam aici atunci când nu știam ce îmi doresc cu adevărat. Ba mai mult, se spune că dacă crezi cu adevărat, acea dorință îți este îndeplinită de Șoapte.

În ochii săi se vedea o scânteie ciudată. Ceva ce semăna cu tristețea, bucuria și dorul la un loc. Nu își imaginase că avea să vadă vreodată un element așa. De fapt, nu își imaginase vreodată că avea să vadă vreun element măcar. Neștiind ce anume să facă, Scarlett continuă să privească în jos spre abisul întunecat, pătat de luminițe asemenea unor stele. Aruncând din când în când câte o privire către aceasta, nu putea să nu realizeze cât de frumoasă era.  Fie că era privită din profil, din față sau din spate, arăta mereu mai bine decât oricine pe care îl cunoscuse Scarlett vreodată. Fusese binecuvântată nu numai cu o frumusețe uimitoare, din punctul de vedere al lui Scarlett, dar și cu o minte ascuțită și o personalitate incredibilă.

Scarlett... sărut. Sărut. Sărut! Scarlett, sărut!

Aceasta își mărește ochii la auzul cuvintelor rostite de Șoapte, sperând doar că Zarya nu auzea și ea acest lucru. Își simțea inima bătând cu putere atunci când își întoarse privirea către aceasta. Zarya avea capul înclinat, ascultând cu atenție vocea Șoaptelor, părând puțin amuzată de situație, în ciuda lui Scarlett căruia îi venea chiar să se arunce în abis atunci și acolo de rușine. Nu știa ce îi venise. Nu era normal. Să o sărute pe ea, un element și, mai ales, o fată, nu ar fi fost un lucru deloc obișnuit și foarte nepotrivit.

-Sărut? Pe cine îți dorești să săruți? întrebă aceasta curioasă.

Părea că nu își dăduse încă seama de adevăratul sens al cuvintelor auzite. Scarlett voia să inventeze ceva, să evite adevărul, însă nu putea să o mintă pe Zarya. Tăcu și își privi mâinile, până când în cele din urmă, Zarya își îndreptă spatele, părând să înțeleagă în sfârșit adevărata dorință a lui Scarlett.

-Oh... oh.

Aceasta se ridică în picioare, urmată imediat de Scarlett. Își muta privirea oriunde, în afară de ea. Nu încăpea îndoială, Scarlett o dăduse în bară mai rău decât o făcuse vreodată în viața ei. Nici măcar nu o putea privi direct. Zarya își drese glasul și își îndreptă, încă odată, spatele. Părea că se simțea foarte incomod, iar Scarlett se simțea vinovată că o făcuse să se simtă așa.

-De fapt, te-am chemat aici să te întreb dacă consideri că este ok să avem încredere în... fratele tău?

-Nu sunt sigură încă, însă știu că nu l-ar crede nimeni dacă s-ar hotărî să spună cuiva, oricum. Nimeni nu mai crede în elemente de ceva timp...

Părea oarecum tristă, îns nu lăsă asta să se vadă prea mult timp. Clătină din cap în semn afirmativ, apoi continuă să privească în jur.

-Cred că ar trebui să mergem înainte ca ceilalți să își facă griji, zise aceasta aruncându-i în sfârșit o privire.

Scarlett dete aprobator din cap și o urmă înapoi către celelalte elemente și fratele său, păstrând totuși o oarecare distanță de aceasta. Dacă lucrurile aveau să rămână așa între ele de atunci încolo, atunci putea la fel de bine să nici nu mai ia legătura cu elementele, să renunțe pur și simplu la visul ei și să își accepte soarta ca femeie, înapoi în Naor, acasă la familia ei. Oftă și mări pasul, cât să o ajungă din urmă pe Zarya.

-Îmi cer scuze pentru ceea ce ai auzit acolo, promit că nu o să se mai întâmple. Nu știu ce anume era în capul meu atunci.

-Oh, nu e nevoie să îți ceri scuze! Doar că... ca element nemuritor, eu nu pot să mă îndrăgostesc. Odată ce se va întâmpla, nu se va mai întâmpla și a doua oară, iar o muritoare nu este prea potrivită pentru asta... Știi... viața scurtă și toate cele... Nu este nimic cu tine și chiar îmi placi, dar nu îmi pot permite să simt mai mult. Va trebui să mă îndrăgostesc de o nemuritoare, astfel încât să nu trăiesc o veșnicie în doliu.

-Deci tu... ție chiar...

-Îmi plac fetele? Oh da! Fetele sunt total altceva, diferite de băieți și, fără ură pentru băieți sau ceva, mult mai bune, după părerea mea. Așa a fost de când am putut simți atracție pentru prima dată față de cineva, și continuă să fie așa chiar și acum. Este neobișnuit, da, dar nu poți schimba ceea ce simți și cu atât mai puțin să ascunzi asta. Te înțeleg în legătură cu sentimentele tale, uneori poți fi confuz, dar cel mai bine este să îți asculți inima. Iar dacă inima ta tânjește după un sărut, de ce să te simți vinovată? spuse aceasta zâmbind.

Glasul său suna ca ciripitul unei păsări sau ca muzica pentru urechile lui Scarlett. Își simțea obrajii arzând, iar mâinile începuseră să îi transpire. Se gândea serios la ce anume ar fi trebuit să facă. Ar fi putut să o sărute, asta nu însemna că Zarya avea să se îndrăgostească și cu siguranță nu ar fi fost prima ei dată când ar fi avut parte de un sărut, spre deosebire de ea. Ar fi fost ceva să aibă primul sărut cu o fată, mai ales deoarece Zarya era un element. Aceasta aștepta răbdătoare și zâmbitoare decizia lui Scarlett, da aceasta din urmă îi zâmbi de asemenea și porni la pas. I se păru pentru o clipă că zărea dezamăgirea pe fața Zaryei, dar fu repede înlocuită de un zâmbet pe când se apropiau tot mai mult de ceilalți. Câmpul pe care erau arăta ciudat, fiind pe cât de drept se putea pe cât puteai vedea cu ochii. Iarba era verde în ciuda faptului că iarna nici nu trecuse prea bine, iar copacii păreau a fi de culoarea roz șters. Ciudat, da, dar și foarte frumos. Știa că acel loc nu putea face parte din Zeynara sau chiar din lumea lor. Era un loc prea frumos pentru a face parte din lumea umană.

-V-ați întors în sfârșit! Pe unde ați umblat?

-Stai jos Azur, nu te mai umfla atât în pene. Să îi spunem lui Scarlett ce avem de gând.

Acesta făcu, surprinzător, așa cum îi zisese Zarya și se așeză pe un tron de piatră pe care îl făcu să apară pur și simplu din pământ. Nora făcu o bulă de apă pe care se așeză, iar Azeria plutea pe un fel de nor. Zarya, spre deosebire de ceilalți, se așeză direct pe jos. Erau așezați în cerc, iar Zarya îi făcu semn lui Scarlett se se așeze lângă ea, ceea ce și făcu, iar fratele său se așeză între ea și prințul Azur. Acesta îl privea atent oe fratele ei și credea că nu îl plăcea, la fel cum nici pe ea nu o plăcuse la început. De fapt, probabil că încă nu o plăcea nici măcar în acel moment. Se aștepta să îl înțepe oricând cu vreo replică acidă sau să arate că nu îl suportă în vreun fel sau altul. Totuși, acesta doar îl privea fara a arăta vreo emoție.

-Am discutat și ne-am decis că te vom antrena chiar noi, să devii mai bună în luptă și chiar să controlezi pe cât de mult se poate elementele pe care le controlăm noi. Desigur că nu o poți face fără puțină magie, ești muritoare până la urmă, dar depinde de tine să înveți să le controlezi. Aceste puteri nu le vei putea folosi decât în momente de pericol. Nu sunt necesare îndeplinirii visului tău, însă a fost decizia mea să îți ofer și acest privilegiu.

Îi zâmbi lăsându-și la iveală dinții perfect albi și Scarlett simți din nou cum i se colorează obrajii. Nu era corect cât de ușor o făcea să treacă prin stările prin care trecea. Zarya își îndreptă apoi atenția către ceilalți, privindu-i pe fiecare în parte.

-Are cineva ceva de obiectat sau de adăugat?

Sore surprinderea sau nesurprinderea tuturor, Azur fi cel ce ridică mâna, vrând să spună ceva. Scarlett se aștepta numaidecât ca Azur să se opună ideii Zaryei cu datul de puteri. Dacă avea să o umilească, atunci nici măcar ea nu mai voia să i se dea acele puteri.

-Dacă fratele ei tot se află aici, nu ar trebui să îi oferim puțin mai multă atenție?  Cum te numești?

-Josh Thompson, fiul cel mare al lui Matthew Thompson și Clarissa Thompson, fratele mai mare al lui Scarlett, mărite elemente.

Părea ciudat felul în care respecta elementele, însă orice muritor ar fi făcut la fel În locul său. Scarlett era mai puțin respectuoasă din câte se putea vedea și nici măcar nu îi crezuse la început, dar să îi și respecte. Azur făcu vânt din mână cuvintelor respectuoase ale lui Josh și zâmbi, pentru prima dată de când îl cunoscuse Scarlett. Ceva era cu siguranță în neregulă.

-Nu e nevoie de venerație și toate cele. Eu sunt Azur și mă bucur să mai văd încă o figură masculină aici în afară de mine. Mă gândeam că voi fi înconjurat doar de fete. Nu că ar fi ceva rău, eu și surorile mele ne înțelegem, iar pe Scarlett încep să o agreez.

Scarlett se încruntă la azul vorbelor sale. Să o agreeze zicea el. Ei bine poate că ea nici măcar nu îl suporta în primul rând. Și de ce era așa un măgar când venea vorba de el, dar cu fratele său se înțelegea atât de bine dintr-o dată, după doar o jumătate de oră de când se cunoscuseră? Și era atât de prietenos, de parcă se cunoșteau de o viață. Își dete ochii peste cap și își întoarse atenția către Zarya, lăsându-și fratele să discute liniștit cu Azur, noul său cel mai bun prieten din cât se părea.

-Tu ești cea mai mare dintre elemente? Adică ești prima născută?

-Oh nu, nici oe departe! Sunt cea mai mică, de fapt. Ei au împlinit deja 600 de ani, pe când eu am abia 500.

Scarlett aproape de rămase cu gura căscată. La acea vârstă, alți oameni s-ar fi transformat în cenușă în pământ, de fapt, nici nu ar mai fi existat. Pentru ei era o nimica toată, ceea ce pentru ei era o vârstă de neatins, nici măcar după moarte. Zarya râse văzându-i șocul întipărit pe față, apoi se apropie de ea.

-Cu atâția ani de experiență, să știi că sărut destul de bine.

Scarlett făcu ochii mari și de data asta , simți cum culoarea îi dispare din obraji. Ajunsese de la o evita atunci când Șoaptele exprimaseră pentru prima dată dorința lui Scarlett, la a o provoca ea însuși să o facă. Și, oh doamne, cât trebuia să se abțină să nu o facă. Zarya devenise atât de curajoasă în atât de puțin timp, încât să îi propună asta chiar dacă ceilalți ar putea o auzi. Ceea ce o deranja mai tare pe Scarlett, era faptul că acesta spusese că avea experiență. Nu înțelegea de ce, însă nu îi plăcea asta. Totuși, Zarya era atât de aproape, încât putea să îi simtă respirația caldă pe față. Spera numai să nu regrete ce urma să facă.

***

Scuze pentru capitolul postat cu întârziere, dar wattpad chiar a făcut ceva figuri în ultimul timp, ceea ce mi-a cam pus nervii la încercare. A mai fost și lipsa de inspirație și chiar cred că o să urmeze un alt blocaj... Sper să mă înșel. În fine, am reușit până la urmă să termin capitolul și sper că nu aveți o problemă cu faptul că m-am gândit până la urmă să includ și ceva GL. Trebuia să includ și ceva GL. De fapt, cam asta era ideea la început, însă mă mulțumesc și cu atât. Nu tuturor le plac cărțile GL sau BL. Eu însă, am de toate în carte, ceea ce o să îi mulțumească pe alții, dar și pe mine ^.^

Mersi pentru voturi și citiri, și dacă ajungeți să citiți capitolele de acum încolo, nu contează ora, anul sau orice, vreau să văd comentarii! Kisses luvs ♥️

8809 cuvinte