Își dete părul la loc și adoptă o poziție gata să o rupă la fugă în cazul în care era nevoie. Ar fi fugit și până în celălalt capăt al continentului dacă de asta era nevoie să evite o situație mai mult decât ciudată între ea și Zarya. Cât despre prințul Azur, de el nici măcar nu mai avea timp sa își facă griji. Știa că el s-ar fi dat în sus și în jos cu laudele sale idioate, însă nu îi păsa de asta mai mult decât îi păsa de situația jenantă ce avea să urmeze dacă nu făcea ceva în privința aceea.

-Nora, asta este singura cale prin care pot primi puterile? întrebă, iar Nora păru să se gândească pentru o clipă.

-Ei bine, nu este singura, dar cred că cealaltă îți va displăcea și mai tare. Este fie asta, fie... împerecherea celor doi indivizi. Deci dacă nu cumva ai de gând să faci dragoste cu unul dintre noi, asta este metoda cea mai bună prin care să îți poți primi puterile.

Rămase cu gura căscată și ochii larg deschiși în direcția prințesei. Cuvintele sale veniră ca o palmă peste obraz și, cel mai rău, nu putea evita o situație ciudată, decât dacă o făcea cu atât mai ciudată. Nu avea de gând să facă dragoste cu nimeni! Ce ciudat ar fi fost... Mâinile Zaryei peste tot pe corpul ei... Gemetele sale provocate doar de ea... Ochii prințesei urmărind fiecare reacție în parte a ei și sorbind-o cu atenție... Degetele sale... Nu! Își dete o palmă mentală, apoi o alta și o alta, până când toate acele scene murdare dispărură din mintea ei una câte una. Rușinea o acapară imediat, iar obrajii începură să îi roșească mai ceva decât sângele însuși. Îi venea să își îngroape capul în pământ din cauza minții sale ce, în ultimul timp, devenise extrem de murdară. Putea numai să ghicească a cărei prințesă a regatului de foc era vina pentru acest lucru.

-Ești sigură că doar astea sunt modurile prin care îmi puteți da puterile? întrebă în speranța că prințesa omisese o cale mai potrivită de a face asta.

Prințesa scutură din cap în semn negativ, iar Scarlett oftă resemnată, știind că nu avea cum să evite nicicum o situație ciudată, decât dacă ar fi renunțat la puterile legate de foc. Dar oare merita să renunțe la niște puteri atât de fascinante, doar pentru că era paranoică? Cu siguranță pentru Zarya acel sărut idiot pe gât avea să însemne tot atât pe cât însemnase pentru Nora, adică nimic. Trebuia, într-un fel sau altul, să se obișnuiască cu ideea și să își ia inima în dinți, căci baterea în retragere nu fusese niciodată chestia ei.

-Acest lucru a fost, în trecut, practicat din dragoste, Scarlett. Elementele dădeau putere de control al propriilor elemente doar atunci când iubeau cu adevărat acel muritor și voiau ca aceștia să poată avea grijă de propria siguranță, amenințată de faptul că erau ființe nedorite în lumile noastre. Felurile în care se pot preda aceste puteri vorbesc de la sine, exprimând faptul că acest lucru se practică doar de persoanele îndrăgostite. Nu-i vina noastră că doar astfel de metode există pentru a face asta. Îmi pare rău dacă pentru tine este ciudat, dar nu există o altă cale pe care să o cunosc și să nu îți pună viața sau sănătatea în pericol. Vă trebui să te mulțumești cu asta, îi zise ea pe un ton oarecum trist, dar în același timp ferm.

Deci până la urmă existau și alte moduri prin care asta se putea realiza, însă acelea erau periculoase. Cel mai ciudat lucru, din partea lui Scarlett, era că ea însă nu părea deranjată de acest lucru și era dispusă să încerce chiar. Scutură din cap ca să alunge acele gânduri mai mult decât nepotrivite și reuși, în cele din urmă, să se concentreze pe ceea ce conta. A doua zi, dis de dimineață, aveau să pornească către regatul aerului, aflat între nori. Regat condus de către Azeria. Acolo fata avea să o antreneze în luptă, așa cum și Nora făcuse, apoi avea să îi dea puterile de element al aerului.

-Ascultă, știu că ceva între tine și Zarya este în neregulă, dar nu vei rezolva cu nimic treaba asta dacă nu vorbești cu ea. Evitarea nu vă va ajuta pe niciuna, chiar dacă ambele ați ales varianta asta. Vorbiți. Și asta cât mai repede. Urăsc să vă văd așa pe amândouă. Pe ea pentru că este sora mea, iar pe tine pentru că îmi ești dragă.

Vorbele sale o puseră pe gânduri cu atât mai tare. Cu siguranță trebuiau să discute, căci o altă cale de a rezolva situația nu mai era. Aprobă din cap, apoi își duse încă odată mâna pe gât, unde prințesa o sărutase. Sentimentul pe care îl avusese fusese ca un fir de curent electric ce îi circula prin vene, începând cu acel loc. Se simțise chiar... bine, evitând șocul pe care îl avusese la început, din cauza faptului că habar nu avea ce anume voia prințesa să facă. O avertizase că avea să doară, însă uitase de asta complet atunci când Nora făcuse ceea ce făcuse. În mintea ei începuseră să spumege apoi valuri și valuri de alte gânduri îngrijorătoare pentru ea, uitând aproape complet de senzația pe care o simțea. Încă simțea un oarecare disconfort în acea zonă a gatului atunci când își mișca capul, dar nimic care să o îngrijoreze.

Nora îi zâmbi și își puse o mână pe umărul ei, înainte să se ridice și să părăsească sala de băi. Scarlett nu se așteptase ca o persoană asemenea ei, care părea plină de viață, copilăroasă și zvăpăiată, să fie de fapt atât de înțeleaptă. Își aduse însă aminte de faptul că elementele trăiau pe pământul omenesc de mult mai multe vieți umane decât ar fi putut ea să numere pe degete, iar asta le dădea elementelor o doză de înțelepciune pe care oamenii nu ar fi putut să o atingă nici în decursul unei vieți. Chiar dacă nu o arăta, Nora era la fel de înțeleaptă precum celelalte elemente și cunoștea lucruri pe care oamenilor le era greu să le înțeleagă sau să le creadă. Era mai copilăroasă, pentru că așa era firea ei, însă asta nu însemna că nu avea habar de nimic. Uneori lui Scarlett i se părea chiar că Nora era mai tânără decât ea, din cauza comportamentului său, dar lucrurile pe care prințesa tocmai le spusese îi amintiseră vârsta adevărată a elementului de apă.

Se ridică și ea, așezându-și mai bine pe ea hainele primite. Erau cele mai frumoase haine purtate de ea vreodată, deoarece nu îi veneau largi, asemenea hainelor bărbătești pe care le purtase în ultimul timp, dar erau considerare haine femeiești, cu toate că nu erau rochii. Nu văzuse niciodată alte haine create pentru femei, în afara rochiilor pe care, din nefericire, fusese forțată să le poarte o bună parte a vieții sale, înainte de a intra în partea regală a regatului Zeynara. Nu încăpea îndoială că elementele trăiau într-un fel total diferit față de muritori. Și-ar fi dorit să fie la fel și în lumea lor. Să nu existe reguli stupide pe care doar femeile să trebuiască să le respecte cu sfințenie, să existe haine lejere create special pentru un trup femeiesc, să poată să meargă oriunde vrea, când vrea, fără să existe tot felul de urmări. Se îndoia de faptul că pe străzile vreunuia dintre regatele elementelor avea să găsească bădărani care să se lege de ea, așa cum existau în Zeynara.

Nu se îndoia că ar fi putut să îi pună la punct, așa cum făcuse în regatul ei, dacă ar fi existat, însă era mai bine să evite conflictele cu elementele, creaturi nemuritoare pe care nu ar fi putut face altceva decât să le umilească, dar nicidecum să le rănească. În plus, în afară de asta, probabil că prințul și prințesele s-ar fi supărat groaznic dacă ar fi intrat într-un conflict cu unii dintre supușii regatului lor. Nu cunoștea niciunul dintre obiceiurile lor sau felul în care gândeau elementele, iar asta nu lăsa prea mult loc imaginației, căci nu știa cum anume să și-i imagineze.

O idee îi străfulgeră mintea, iar fața i se lumină. Dacă cineva s-ar fi oferit să o scoată din palat, s-ar fi putut descurca de una singură prin regat, cu ajutorul hărților mentale pe care și le făcea, al reperelor și al locuitorilor regatului apei. O servitoare ar fi putut să o scoată din palat, iar ea s-ar fi descurcat mai apoi. Voia să afle cum funcționa regatul, cum se comportau elementele, cum decurgeau viețile lor acolo și ce fel de povești ascundeau în spatele existenței lor îndelungate. Nu se îndoia de faptul că, de-a lungul vieții lor extrem de lungi, elementele au avut parte de multe întâmplări fericite, interesante, ciudate sau chiar triste. Curiozitatea zvâcnea în interiorul ei și cerea să fie hrănită, iar Scarlett exact asta avea de gând să facă.

Părăsi sala de băi cu pași grăbiți, încercând să refacă în minte traseul parcurs de ele. Mersese pe același traseu de două ori, deci reușise să se obișnuiască, cât de cât, cu el. Se încurcă puțin la o bifurcație, dar apoi își regăsi drumul către holurile uriașe ale palatului regatului Aqvis. Albastrul părea mai strălucitor decât oricând datorită soarelui ce răsărise deja de ceva vreme și care acum stătea mândru în înaltul cerului. Dimineața zburase pe lângă ea mai repede decât se așteptase, cu toate evenimentele recente. Pașii ei răsunau pe holul gol și se întorceau la ea sub forma unor ecouri. Privirea îi cerceta fiecare ungher al holului, căutând o persoană pe care ar fi putut să o întrebe pe unde era ieșirea din palat sau chiar să o îndrume către acolo, evitând riscul de a se pierde. Se îndoia că avea să se simtă prea bine știind că era rătăcită într-un palat uriaș, într-un ținut undeva pe pământul uman, departe de toți și protejat de magie puternică. Zarya îi adusese asta la cunoștință în prima ei zi acolo, când abia ajunsese în regat. Trebuia să recunoască că Zarya fusese un ghid bun, ce nu uitase să le dea cât mai multe informații importante.

Magia ce înconjura ținutul în care elementele locuiau, era una puternică, ce reușea să ascundă regatul de muritori și făcea ca timpul să funcționeze diferit. Zarya spusese că tatăl lor făcuse acea magie să apară și că nimeni altcineva în afară de el nu o putea rupe. Atunci când oamenii erau mult prea aproape de magia ce crea un fel de dom de invizibilitate în jurul regatelor, atunci toți locuitorii regatelor aveau să simtă ceva -un sentiment greu de descris, așa cum zisese Zarya- care să îi avertizeze și să le dea timp să ia măsuri. Adesea se recurgea la inducerea în eroare a muritorilor cu pricina, căci elementele nu voiau să le facă rău oamenilor, atâta timp cât nu se dovedeau a fi cu adevărat o amenințare la adresa lor, nu doar un intrus neștiutor, rătăcind prin preajma domului.

Un bărbat îmbrăcat într-o uniformă ciudată, parcă de piele maronie, îi apăru în cale. Scarlett aproape că se ciocni de el și se dezechilibră puțin, înainte ca bărbatul să îi prindă încheietura și să o repună pe propriile picioare. Înjură în minte felul în care se făcuse de râs, apoi își riscă privirea din podea. Sprâncenele i se arcuiră de surpriză atunci când descoperi că în fața sa stătea chiar Josh, fratele său mai mare, acum curat, aranjat și ciudat de binedispus.

-Josh? Ce faci aici? întrebă, surprinderea din glasul său fiind evidentă.

-Îți reamintesc că am ajuns aici odată cu tine, îi zise el pe un ton atotștiutor, iar Scarlett își dete ochii peste cap.

-Ce cauți pe holurile palatului Aqvis, găgăuță! îl lămuri ea, Josh strâmbând nemulțumit din nas la auzul apelativului folosit.

Scarlett știa cât de pretențios era fratele său mai mare și cât de mult îi displăcea ca inteligența să îi fie pusă la îndoială. În copilărie, obișnuia să îi spună în toate felurile posibile, doar pentru a îl face să își piardă cumpătul pentru ca mai apoi să o fugărească pe tot câmpul și până în apropierea pădurii mici de conifere de pe lângă satul Naor -o altă pădure în afară pădurii Kovsk-, acolo unde Scarlett reușea să se facă nevăzută și să îl facă pe fratele ei să îi piardă urma, declarându-se învins. După ce fratele ei pleca, Scarlett își mai petrecea de una singură timp prin copacii înalți, mergând apoi acasă tocmai când începea să se însereze, iar părinții săi începeau să se îngrijoreze în privința ei. Ea doar râdea de ei și le spunea că sunt caraghioși pentru simplul fapt că puteau crede că ceva i s-ar fi întâmplat ei, care cunoștea pădurile mai bine decât oricine. Singura pădure în care nu prea intrase, fusese pădurea Kovsk, în care părinții săi nu o lăsau să intre, întocmai din cauza viețuitoarelor neobișnuite ce își aveau locul acolo.

-Tocmai ce am venit de afară cu Azur.

-Azur? Voi doi vă înțelegeți bine, huh? îl întrebă, iar acesta se încruntă, apoi își mută privirea de la ea și ridică din umeri.

-Cred că da. Este de gașcă, spuse și o privi mai apoi în ochi.

-De gașcă? Scarlett pufni amuzată.

Azur era orice altceva, numai de gașcă nu. Scarlett îl asemăna mai degrabă cu un troll extrem de morocănos, ursuz, răutăcios, nesuferit și multe alte lucruri de genul. Încă de când se cunoscuseră, Azur fusese nepoliticos cu ea, chiar dacă nu știa să îi fi dat vreun motiv pentru a face asta. De fapt, chiar îl ajutase atunci când el intrase în belele cu cei doi bărbați care aproape că o răniseră pe Scarlett. Își pusese pielea în joc pentru el, iar acum ăsta era felul în care el îi mulțumea? Îi plăcea mai mult felul în care se comportase atunci când fusese lup, căci fusese mult mai de treabă, chiar dacă fusese și cam reținut în ceea ce o privea. Acum era doar necioplit, chiar dacă o salvase de o palmă zdravănă în piață, în regatul Zeynara. Își amintea cum colții săi se înfipseseră în brațul omului, pentru a o slava pe ea, iar asta o făcea să se îndoiască sincer de faptul că lupul și Azur erau una și aceeași ființă. Era de parcă acele momente nici măcar nu avuseseră loc.

Fratele ei o privea de parcă nu avea habar de motivele reacției sale, de parcă nu fusese acolo când Azur se comportase ca un nesuferit cu ea și când făcuse ramarci deloc drăguțe la adresa ei. Scarlett se opri din râs și se încruntă. Fratelui său fie nu îi păsa, fie era prea orb să vadă felul în care era tratată de Azur. Nu se văieta, căci o mică dispută cu prințul nu avea de ce să o facă să îl oprească pe fratele ei din a se împrieteni cu Azur, dar faptul că îl prefera pe el, în locul ei, o deranja destul de tare. Prefera să creadă că el era cea mai bună persoană din lume și sora lui mințea când îi spunea că era nepoliticos cu ea. Nu își dorea ca Josh se meargă la Azur și să îi ceară socoteală, nu își dorea nici măcar să pomenească despre felul în care el se comporta cu ea, dar îi displăcea faptul că un prieten pe care abia și-l făcuse era mai important decât sora alături de care creacuse, până la decisese să o părăsească într-o lume unde nu ar fi putut supraviețui de una singură. Adevărul era că putuse să o ia cu el atunci când plecase, însă îi zisese să rămână, chiar dacă trebuia să știe mai bine ca oricine lucrurile ce se petreceau în familia lui și cu fetele ce creșteau tot mai mult, apropiindu-se de vârste precum 11 și 12 ani.

-Din nou, îi preferi pe alții în locul meu, spuse ea resemnată, apoi porni în direcția din care venise fratele ei, presupunând că într-acolo se află ieșirea din palat.

Mirat, cu sprâncenele ridicate și ochii larg deschiși, Josh o privi pe sora lui câteva secunde, apoi porni pe urmele sale în pas alergător. O prinse de mână și îi opri orice mișcare. Din reflex, Scarlett simți nevoia să îl lovească, însă se stăpâni la fix, încleștându-și în schimb pumnul. Își arcui o stranceană văzând expresia serioasă de pe chipul fratelui ei.

-Ce vrei să spui prin ,,din nou, îi preferi pe alții în locul meu"? întrebă acesta, concentrat parcă pe răspunsul ce urma să vină din gura surorii sale.

Scarlett își eliberă mâna destul de ușor din strânsoarea fratelui său, apoi ridică din umeri și își continuă traseul-către-cine-știe-unde, cu Josh urmând-o îndeaproape. Nu își amintea ca fratele ei să fi fost atât de insistent și încăpățânat în copilărie, căci ea fusese mereu deținătoarea acestor trăsături, însă acum i se părea enervant că decisese brusc să devină în acel fel. Se întreba dacă și pentru el era la fel, atunci când erau copii, iar ea continua să îl zăpăcească până la refuz. Fratele ei răbufnise de multe ori și țipase la ea în acele momente, iar mai apoi își ceruse scuze și se revanșase față de ea, pentru a o împăca și pentru a îi primi iertarea pentru acțiunile sale, pe care le regreta odată ce le făcea. Nu îi plăcea să își supere surioara, chiar dacă ea îl supăra tot timpul.

-Ce tot vrei, Josh? răbufni și ea în cele din urmă, așa cum obișnuia să facă fratele ei mai mare. Nu-i de parcă nu ar fi adevărat! Când eram copii, nu erai așa. Nu îți păsa de ce cred ceilalți și eram eu înaintea tuturor, așa cum tu erai pentru mine. Acum alegi orice altceva înaintea mea. M-ai lăsat de una singură acasă, atunci când tu ai plecat, știind foarte bine ce urma să se întâmple cu mine și ce tratament urma să primesc. Ai ales să asculți vorbele oamenilor și să mă tratezi ca pe o ființă inferioară ție, în loc să continui să mă tratezi de parcă am fi fost egali. Ai ales acum să crezi că Azur este prea bun ca să fie nepoliticos cu mine, chiar dacă asta ți-am zis. Nu vreau să intri într-un conflict cu el, la naiba! Vreau doar să mă crezi. Vreau doar să mă alegi, încă odată, pe mine înaintea tuturor.

Tonul îi deveni tot mai ușor spre final, în timp ce ochii îi coborâră către podea. Își simțea lacrimile fierbinți și înțepătoare în colțul extern al ochilor, iar tristețea cauzată de îndepărtarea fratelui ei mai mare, al exemplului ei încă de când era mică, îi făcea interiorul să scâncească de durere. Își trase nasul și îl șterse grăbită cu podul palmei. Clipi de câteva ori, iar lacrimile dispărură, chiar dacă ochii îi erau încă roșiatici. Fratele ei nu spuse niciun cuvânt în timpul acelor clipe grele, iar când Scarlett își ridică ochii, văzu că o privea trist, de parcă și pe el l-ar durea în același fel în care o durea pe ea. Însă nu îl durea la fel.

El plecase, nu trebuise să sufere bătăile constante ale tatălui său, din cauza refuzului căsătoriei. Nu trebuise să aibă de a face cu diverși bărbați ce i-ar fi putut fi cu ușurință tați sau bărbați deja la vârsta unui adult, ce nu ar fi trebuit să se uite la copile. Nu trebuise să se lase controlat asemenea unei marionete de mama lui și nu trebuise să își petreacă fiecare zi din viață, gândindu-se cum ar putea să scape de un destin, la prima vedere, inevitabil. Nu de la el se aștepta căsătoria de la o vârstă fragedă, nu de la el se aștepta nașterea unui băiat cât mai repede cu putință, nu de la el se aștepta să îngrijească gospodăria, nu dela el se aștepta să rămână o soție devotată unui bărbat ce îl înșela constant, nu de la el se aștepta să trăiască o viață în nefericire, doar pentru a îi mulțumi pe cei din jurul lui.

-Scuze, am trecut prin niște lucruri neplăcute și mi-am vărsat nervii asupra ta. Nu mă lua în seamă. Acum, dacă ai plăcerea și cunoști îndeajuns de bine drumul până la ieșirea din palat, ai putea să îmi spui unde este?

Tonul îi era mult prea formal, vocea mult prea forțată, iar zâmbetul mult prea fals. Josh oftă și își scutură capul, apoi porni înapoi în direcția din care venise. Fără a mai adauga și altceva, Scarlett îl urmă, privind în jurul ei, atentă la toate detaliile, evitând să se gândească la prăpastia dintre ei doi, chiar dacă distanța dintre ei nu era mai mare de doi sau trei pași. Lucrurile nu mai stăteau la fel ca atunci când erau mici, iar ei erau ambii conștienți de asta. Pe atunci erau apropiați, se cunoșteau mai bine decât o făcea oricine altcineva, se scoteau unul pe altul din belele și se ajutau la nevoie. Scarlett nici nu mai putea spune exact de câte ori o ajutase Josh să scape de corecția primită de la tatăl ei, ascunzând diferitele boacăne făcute de ea. Fusese nevoit odată să plătească un geam din propriile sale monede câștigate cu greu, doar pentru a îi salva ei pielea. Astfel de lucruri nu aveau să se mai întâmple de atunci încolo, iar ea încerca să se obișnuiască cu această idee.

Rămase cu ochii pironiți asupra unui tablou ce părea a fi pictat, pe unul dintre pereții holului pe care îl parcurgeau. În tablou era ilustrată o imagine a unui război ce, la prima vedere, nu ar părea cu nimic special, dar la o privire mai atentă, se poate vedea clar felul în care participanții la luptă își folosesc puterile specifice elementelor. Săgeți și săbii de aur, acoperite de flăcări mistuitoare, săbii de piatră greu de sfărâmat, valuri uriașe de apă apărute de nicăieri și nori groaznici de furtună, însoțiți de fulgere înfricoșătoare, dar totuși minunate. Existase un război între elemente? Scarlett credea că fusese mereu pace între elemente, chiar și atunci când se deciseseră să se despartă în regate diferite.

Nu observase tabloul atunci când ajunsese prima dată la palat, iar acum se întreba cum de era posibil așa ceva, dat fiind mărimea uriașă a tabloului, ale căror personaje pictate erau aproape de mărime naturală. Presiunea că fusese mult prea preocupată de a își face în minte hărți ale traderilor parcurse și avusese mintea ocupată cu multe alte gânduri, ce puteau fi numeroase. Își propuse să pună întrebări în legătură cu acel subiect, atunci când avea să discute cu Zarya, căci avea cu siguranță să discute cu ea, fie că voia asta sau nu. Undeva în adâncul ei, chiar își dorea să o vadă și să îi spună tot ceea ce o deranja, cât și să primească explicații în legătură cu comportamentul ciudat al prințesei regatului Flamis.

-Vei fi mereu tu înaintea tuturor, Scarlett. Nici măcar nu ar trebui să crezi altceva. Doar pentru că am făcut niște alegeri proaste în viață, nu înseamnă că nu îmi mă iubesc sora.

Cuvintele venite din senin din partea fratelui ei o făcură să își mărească ochii de uimire și să își mute privirea de la tablou, pentru a îl privi pe el. El nu o privea, ci își privea vârfurile pantofilor, însă expresia îi era sinceră, iar Scarlett știa asta pentru că ea îl cunoștea mai bine decât oricine altcineva, căci ea crescuse împreună cu el, încă din prima ei zi de viață.

-Eu... îmi pare rău că te-am învinuit pentru tot ce mi-a fost mie dat să îndur. Am sunat exact ca o văicărită, pufni aceasta amar la ultima parte, lovind podeaua albastră cu vârful cizmei.

-Nu ai fost, nu ești și nu vei fi niciodată o văicărită. Nu am mai auzit de nicio femeie care să se lupte cu destinul asemenea ție, Scarlett. Ești o luptătoare și, chiar dacă nu o arăt, sunt mândru de tine. Mereu am fost, zise și îi zâmbi, punându-și o mână pe umărul ei.

Simpla lui atingere și cuvintele pline de atât de multă dragoste, aprinseră în interiorul ei un foc ce crezuse că murise cu mult timp în urmă. Simțea din nou acea legătură dintre frați, acum mai strânsă ca niciodată. Mai strânsă chiar și decât aceea pe care o aveau atunci când erau amândoi copii și își împărtășeau totul. Poate că nu mai stăteau sub umbra unui copac pentru a își împărtăși sub forma unei povești evenimentele întâmplate în ziua cu pricina, dar nu era nevoie de asta, atunci când încrederea unul în celălalt, mândria și, nu în ultimul rând, iubirea, îi lega mai mult decât oricând.

***

Regatul era, asemenea oricărui alt regat, extrem de aglomerat. În special pentru că trebuia să fie undeva în jurul orei douăsprezece în miezul zilei, atunci când oamenii erau toți activi, gata să își desfășoare activitățile. În ciuda așteptărilor sale, Josh nu o părăsise la ieșirea din palatul Aqvis, ci o însoțise prin regat pe Scarlett, privind cu un interes sporit la tarabele elementelor, ce nu erau mai speciale decât acelea din regatul Zeynara, în afară de faptul că produsele vândute erau mai neobișnuite. Magia era, evident, prezentă într-un astfel de regat, iar negustorii vindeau lucruri precum valuri la sticlă, vise pe plajă într-o cutiuță muzicală, accesorii sub formă de scoici ce scoteau sunete precum niște cântece frumoase și multe alte lucruri ce te făceau să te holbezi dacă erai una dintre acele persoane cărora astfel de lucruri le erau necunoscute. Niște persoane asemenea lor, căci ochii le fugeau dintr-o parte în alta, neștiind unde să poposească și unde să nu. Probabil era destul de evident pentru elemente că ei nu făceau parte din lumea lor.

Atenția le fusese acaparată de multe lucruri, cum ar fi arme magice, haine din materiale nemaivăzute, lucruri mici și mari ce reușeau să își stârnească interesul. Faptul că negustorii păreau să știe exact cum să își prezinte produsele și cum să îi atragă pe cei doi muritori, a căror atenție era ușor de acaparat, nu îi ajuta de asemenea. Elementele păreau a își fi dat deja seama de natura lor, sau cel puțin de faptul că nu aparțineau acelor ținuturi. Acest lucru o îngrijora pe Scarlett, deoarece nu știa dacă să se considere în pericol sau nu. Nora îi zisese ceva în legătură cu oamenii ce veneau în ținutul lor. Elementele ce se îndrăgosteau de muritori, le dădeau din puterile lor pentru a se apăra, și asta pentru că elementele nu acceptau ființele muritoare în lumea lor. Nu voia să creadă că erau în pericol doar pentru simplul fapt că se plimbau prin piață, însă nu putea lăsa garda jos. Nu atunci când erau înconjurați de nenumărate ființe magice, cu mult mai puternice decât ei, ale căror intenții nu le cunoșteau.

Își duse mâna la spate și începu să se joace cu vârfurile cozii sale împletite, într-o încercare de a se calma și de a își opri gândurile negre. Doar pentru că exista posibilitatea ca elementelor să nu le facă plăcere prezența lor acolo, nu însemna că cineva avea să le sară de nicăieri în spate, pentru a îi ataca. Paranoia nu avea să o ajute să se simtă bine, iar ea avea nevoie să fie calmă, dacă chiar plănuia să încerce să afle ceva de la locuitorii regatului Aqvis. Își puse coadă împletită pe un umăr și plesni nemulțumită din limbă atunci când văzu un fel de mâncare scârbos la una dintre tarabe, ce îi făcu stomacul să i se întoarcă pe dos. Se strâmbă și își mută privirea în altă parte, către o tarabă la care se vindeau materiale pentru confecționarea unor haine de înaltă calitate, probabil asemenea celor pe care le purta ea. Ei bine, poate că nu toate lucrurile aflate acolo erau minunate. Unele feluri de mâncare sigur nu erau.

Își duse mâna în buzunar, de unde scoase un săculeț cu monede, însă le privi nesigură, neștiind care era regula tarabelor din ținutul magic al elementelor. Nu știa dacă pentru a achiziționa produsele pe care negustorii le aveau de vânzare puteai folosi, precum în regatul lor, monede, sau dacă trebuiau să plătească într-un alt fel, mai plăcut sau mai neplăcut. Avea vaga impresie că nu i-ar fi plăcut răspunsul, însă se încăpățânată să meargă la una dintre tarabe, dornică să afle mai multe despre acel loc misterios. Dacă dorea să fie luată în serios, trebuia să învețe mai multe despre elemente, decât povesteau cărțile despre istoria acestora, în mare parte neclară sau chiar falsă. Nicăieri nu scria nimic despre faptul că elementele trăiseră odată împreună într-un singur ținut, iar apoi acestea se împărțiseră în mai multe regate, din cauza neînțelegerilor, așa cum nu scria nici despre faptul că existau anumite arme care să le poată face rău elementelor sau anumite lucruri care le-ar fi putut omorî, aș cum se întâmplase și în cazul Norei.

-Mă scuzați, acea tunică este de vânzare, întrebă aceasta vânzătoarea ce părea tânără , cu o față blândă și un păr alb, drept și lung, arătând cu indexul către o tunică de culoare vișinie, cusută cu fir auriu.

Femeia îi zâmbi, fiind clar după veșmintele sale -ce păreau a fi făcute pur și simplu dintr-o apă curgătoare- că era un element de apă. Nici nu se aștepta la altceva, căci ar fi fost o prostie să aibă altfel de așteptări. Femeia a-i cărei ochi albaștri parcă luceau în lumina soarelui, aprobă apoi din cap și prinse între degete materialul tunicii, coborând-o pe un umeraș, din suportul pe care fusese agățată. O întinse pe tejghea, iar Scarlett atinse materialul vișiniu cu fir auriu al tunicii, plăcut surprinsă de moliciunea materialului. Era atât de confortabilă și plăcută la atingere, încât Scarlett își jură că numai dacă ar fi îmbrăcat acea tunică, ar fi adormit instant. Zâmbi satisfăcută, apoi își întoarse atenția asupra vânzătoarei ce încă zâmbea mulțumită.

-Cât vă datorez? întrebă apoi Scarlett, despărțindu-se cu greu de materialul catifelat al tunicii.

Femeia păru să se gândească pentru câteva clipe, înainte să se aplece pese tejghea și să îi spună pe o voce aproape ss-ită ca a unui șarpe:

-Nimic prea mult, drăguță. Nu sunt genul acela de persoană care să te jecmănească până la os. Tot ce vreau este o mică parte din vaporii de umiditate din pielea ta. Nu mult! Sunt doar puțin deshidratată.

Scarlett clipi nedumerită de câteva ori și îi aruncă lui Josh o privire. Și el părea le fel de mirat de cerința femeii, iar Scarlett nici că se aștepta la altceva din partea lui. Era la fel de nou în zonă, precum era și ea. Dacă erau lucruri pe care ea nu le înțelegea, era evident că existau și lucruri pe care Josh să nu le înțeleagă. Își mută apoi atenția la femeia ce aștepta răbdătoare un răspuns, însă Scarlett ezită, neștiind dacă putea avea sau nu încredere în ea, dat fiind cunoștințele sale destul de reduse despre lumea elementelor.

-Poftim? întrebă acesta într-un final, iar zâmbetul femeii se lăți.

-Oh, știam eu că nu sunteți de pe aici, încă de când v-am văzut. Doar vin-o mai aproape. Jur pe Zeul Alius, zeul apelor, că nu te voi răni. Noi, elementele, suntem ființe ce întotdeauna își respectă promisiunile, mai ales atunci când mărețul nostru zeu este implicat în acea promisiune. Ți-am spus toate astea, pentru a te convinge că nu am de gând să îți fac rău, zise ea cu un zâmbet binevoitor pe față, făcând un mic semn deasupra inimii în timpul jurământului, ca un mic vârtej cu vârful degetului.

Scarlett îi aruncă o privire fratelui său, ce părea să fie destul de neîncrezător în privința femeii, însă ea decise să meargă pe încredere și făcu câțiva pași, astfel încât să ajungă față în față cu femeia, sprijinită de tejghea. Zâmbetul femeii deveni și mai blând, iar de aproape Scarlett putea observa că femeia nu era absolut deloc în vârstă, asta dacă excludea sutele de ani pe care le trăiau elementele. Părul îi era alb, însă tenul era lipsit de orice imperfecțiune sau de orice urmă a bătrâneții. Singurii ce îi puteau da de gol vârsta reală, erau ochii mult prea experimentați, ce păreau a fi văzut multe. Ochii erau oglinda sufletului, iar femeia element nu era unul dintre acele cazuri în care aceste vorbe nu se aplicau. Observă, de asemenea, și sinceritatea clară în ochii săi albaștri, așa că se aplecă deasupra tejghelei cu atât mai mult, văzând atunci cum femeia început să zâmbească mulțumită cu toți dinții.

-Exact așa! Acum, vei simți un fel de fior ciudat la nivelul pielii, dar nimic altceva. S-ar putea chiar să te gâdile puțin, zise acesta și chicoti ușor la ultima parte, întinzând apoi mâna dreaptă către fața lui Scarlett.

Josh făcu un pas înainte, gata să intervină, însă Scarlett îl opri printr-o mișcare a mâinii. Se opri, vizibil nemulțumit de încrederea orbească și curajul prostesc al surorii sale, însă nu comentă nimic în legătură cu asta. Scarlett simți, într-adevăr, un sentiment ciudat la nivelul pielii, ceva asemănător gâdilatului, iar asta o făcu să chicotească ușor, fără să se poată abține. Femeia își lasă capul într-o parte, atentă la reacțiile fetei. Sub privirile sale, Scarlett se rușinată și își lasă privirea în jos, către tejghea, încercând să își stăpânească râsul, mușcându-și insistent buzele pentru a împiedica acest lucru.

Expresia feței femeii deveni apoi ceva mai relaxată, iar culoarea pielii nu îi mai era la fel de albă precum înainte. Scarlett nici nu observase faptul că femeia era palidă, nici chiar atunci când se apropiase de ea astfel încât să observe până și cele mai mici detalii. Doar faptul că pielea îi devenise mai rosalie îi atrase fetei atenția și o făcu să realizeze acest lucru pe care îl trecuse cu vederea înainte. Mâna elementului dispăru de pe obrazul său, iar, nu la mult timp după aceea, sentimentul pe care îl avea dispăru și el. Nu se simțea nicicum, nici mai rău și nici mai bine față de cum se simțise până atunci, însă femeia părea să se simtă vizibil mai bine, față de cum se simțise atunci când veniseră ei acolo. Zâmbetele îi păreau ușor forțate la început, însă după ceea ce îi făcuse lui Scarlett, totul părea mult mai natural. 

-Zeilor, mulțumesc pentru asta! De când Alteța Sa, prințesa Nora, a secat regatul Aqvis de apă, avem mici probleme în ceea ce ține de slăbiciunea noastră. Presupun că deja ai aflat că nu putem sta foarte mult despărțiți de apă.

Scarlett aprobă din cap, iar femeia îi făcu semn către tunica de pe tejghea.

-Este a ta acum. Numele meu este Lajaly Adertheen, însă îmi poți spune doar Laja, femeia spuse și își întinse mâna în față, Scarlett prinzând-o și scuturând-o mai apoi. Nu știu de ceilalți, însă eu mă simt onorată că am întâlnit o ființă umană, adaugă aceasta, privind-o pe Scarlett cu un fel de admirație în privire și în voce.

-Crede-mă, onoarea este de partea mea să întâlnesc ființe magice, în vârstă de sute de ani, asemenea vouă, îi zise Scarlett și întinse tunica fratelui său, care se strâmbă nemulțumit la gândul că el trebuia să care lucrurile pe care le cumpăra sora lui, în timp ce ea discuta cu elementele.

Îi făcu încă odată semn către obiectul vestimentar, iar el oftă și își dete ochii peste cap, înainte de a îi smuci materialul din strânsoare. Scarlett mustăci amuzată de reacția fratelui ei și își întoarse privirea înapoi către Laja, ce discuta deja cu un alt cumpărător, ce părea a fi un element. Cu siguranță era un element, dat fiind că se aflau într-un regat al acestora, iar ei erau singurele ființe de natură umană pe care elementele îi văzuseră. Cumpărătorul era un bărbat impozant, îmbrăcat într-o uniformă roșie, cu o sabie și o tolbă atașate la cingătoare, iar o stemă ciudată, lucitoare, îi strălucea pe piept, în dreptul inimii.

Bărbatul avea tenul masliniu, părul negru ca pana corbului căzându-i într-o căscată de cârlionți peste frunte, iar ochii îi erau ușor portocalii, poate chiar roșiatici, specifici elementelor de foc, îi sclipeau într-un fel misterios sub genele lungi, dese. Judecând după uniformă și felul în care Laja se comporta cu el, Scarlett presupuse că bărbatul făcea parte din niște persoane importante de la palatul de foc. Poate era vreun fel de paznic sau chiar un fel de cavaler, asemenea celor din regatul ei? Se îndoia că elementele aveau nevoie de prea multă protecție, astfel încât să aibă nevoie de cavaleri, însă nu se știa niciodată ce se putea întâmpla, iar măsurile de siguranță luate înainte, fără rost, erau mai bune decât a ajunge să regreți că nu le-ai luat atunci când a fost timpul. Totuși, se întreba ce anume căuta un element de foc acolo, asta excluzând-o pe prințesa Zarya, care era acolo alături de surorile și fratele ei.

O idee îi străbătu mintea precum un fulger lui Scarlett, iar fața i se lumină. Îl privi pe bărbat cu ochi de felină, observându-l îndeaproape. Bărbatul cumpără -dând la schimb un an din nenumărații săi ani de viață animalului Lajei- niște cizme feminine, lungi până în genunchi, o tolbă pentru săgeți și un lănțișor care îi atrase imediat atenția lui Scarlett. Era simplu, micuț, cu o perlă în capăt, iar lănțișorul era subțire precum un fir de ață. Își scutură capul, apoi îl din nou pe bărbat, ci nu lănțișorul cumpărat de acesta. Își imagina pentru cine anume ar fi putut cumpăra acele lucruri. Probabil pentru soția lui, iar tolba cu săgeți pentru el însuși. Sau poate tolba rea de asemenea pentru soția lui? Multe lucruri se puteau ascunde în spatele unor simple cumpărături.

Fratele său observă felul în care Scarlett îl privea pe străin și ridică o sprânceană, privind-o la rândul său atent. Cunoștea acea privire din ochii ei mai bine decât oricine altcineva. Punea ceva la cale, iar acel lucru putea să îi aducă probleme, dat fiind faptul că ea era... Ei bine, ea era Scarlett. Atunci când aceasta dădu să se îndrepte către bărbat, care își luase cumpărăturile și voia să plece, o prinse de cot și o opri. Scarlett se întoarse către el, apoi către bărbat, apoi din nou către Josh și îl privi urât.

-Ce faci? Dă-mi drumul, o să îl pierd din ochi! îi zise ea în șoaptă, de parcă totuși ar fi țipat la el.

-Ce ai de gând să faci, surioară? Te rog nu îmi spune că ceva prostesc.

Scarlett își dete ochii peste cap și își eliberă brațul din strânsoarea lui.

-Evident că nu am de gând să fac ceva prostesc. Când am făcut eu, vreodată, ceva prostesc? întrebă ea, însă când fratele său își deschise gura pentru a răspunde, îl întrerupse. De fapt, nu răspunde la asta. Vreau doar să aflu mai multe despre regatele elementelor. El pare genul care m-ar putea ajuta, zise și indică cu degetul bărbatul ce continua să se îndepărteze.

Îi aruncă o ultimă privire fugară fratelui ei, înainte să bată cu mâna în tejghea. Acțiunea îi atrase atenția Lajei, ce veni în dreptul ei, zâmbitoare.

-Scuze, îmi poți spune cine este acela de acolo? întrebă și, din nou, indică cu degetul bărbatul ce se îndepărta.

Norocul ei că bărbatul nu părea să se grăbească și nu avea să îl piardă din ochi. Cel puțin nu încă, dar asta nu însemna că nu trebuia să se grăbească.

-Oh! Acela este garda de corp a prințesei Zarya a regatului Flamis, regatul focului. Numele lui este Kyran Maxwell, este de treabă. Vreun interes romantic? întrebă apoi aceasta, sprijinindu-și coatele de tejghea.

-Nu, nicidecum, negă acesta și își scutură capul. Am doar câteva întrebări la care cred că el ar putea să îmi dea răspunsul. Știi unde ar putea să se ducă? întrebă ea apoi, văzând că bărbatul dispăruse din raza ei vizuală.

Laja păru să se gândească pentru câteva clipe la posibilele variante ale locației bărbatului, învârtindu-se în spațiul mic, luând și punând diverse lucruri pe rafturi pentru cumpărători și de la producători. Părul alb, aranjat doar într-un coc micuț cu o parte a părului, cealaltă fiind liberă pe spate, îi flutura la fiecare mișcare făcută de ea. Scarlett găsea ceva fascinant în felul în care se mișca, cu agilitatea unei feline. Își imagina felul în care Laja ar fi putut lupta împotriva dușmanilor, cu grația unei prințese, dar fiind totuși letală precum cea mai mortală otravă.

-Cred că știu unde ar putea fi, dacă îl cauți. Lângă cascada Leyara este o pădure. În acea pădure îi place prințesei Zarya să vâneze. A-i putea încerca să îl cauți acolo, o informă ea după ce își termină activitățile.

-Ce legătură are el cu acel loc, dacă este locul preferat al prințesei? întrebă ea confuză.

-Păi este evident: pentru a îi duce ceea ce a cumpărat prințesei.

Scarlett se încruntă nedumerită, însă decise să nu mai insiste cu întrebările. Cu cât zăbovea mai mult,cu atât bărbatul ajungea mă departe, iar ea pierdea ocazia de a îl prinde din urmă, din cauza avantajului lui Kryan. Dădu să se îndepărteze, dar apoi realiză că habar nu avea încotro se o apuce. Se întoarse pe călcâie și observă că Josh o privea amuzat, scoase limba în direcția lui și își îndreptă atenția asupra Lajei ce o privea în continuare cu coatele proptite de tejghea.

-Mă poți ajuta să ajung acolo? o întrebă aceasta pe femeie, a-i cărei ochi parcă sclipiră enigmatic. Îmi este teamă că voi ajunge să mă rătăcesc la nici zece metri depărtare de taraba ta, dacă voi porni de una singură, îi zise apoi aceasta amuzată.

Laja râse și își îndreptă spatele. Râsul ei era unul drăguț, realiză Scarlett. Genul acela care te făcea și pe tine să râzi, chiar dacă ți s-a părut sau nu amuzant lucrul auzit.

-Desigur. Termin tura în 10 minute. Te deranjează să aștepți până atunci?

Scarlett scutură energetic din cap, iar femeia îi zâmbi.
Josh își muta nerăbdător greutatea de pe un picior pe celălalt, ținând încă în mâini tunica surorii sale. Nici măcar nu încerca să își ascundă nemulțumirea vizibilă peste tot pe fața lui. Se simțea exact asemenea unei slugi a surorii sale, ceea ce nu i se părea corect, deoarece el era fratele mai mare dintre ei doi, nu Scarlett sora cea mare. De ce nu își putea ține de una singură lucrurile cumpărate? De ce trebuia el să fie servitorul ei? Pufni nemulțumit și îi atrase atenția surorii sale, ce îl privea indiferentă. Cumva, Scarlett considera că aceea era o mică pedeapsă potrivită pe care Josh o merita, pentru faptul că fusese un necioplit cu ea în trecut și pentru că o lăsase în urmă. Răzbunarea era dulce, iar ea era doar la începutul răzbunării sale -nu foarte dure ce-i drept- asupra fratelui său mai mare.

-Poți pleca, dacă vrei. Și te rog să îmi duci tunica în cameră. Servitoarele de la palat îți pot spune unde se află, îi zise aceasta, iar Josh își ridică sprâncenele, surprins într-un mod evident neplăcut.

După ce îl ținuse în spatele ei asemenea unei umbre și îi dăduse să îi țină tunica cumpărată, decisese și să îl expedieze de parcă el nu conta deloc în toată acea ecuație? Se încruntă, însă așa nu făcu decât să o amuze pe sora lui. Aceasta își întoarse rapid capul în direcția Lajei, permițându-și să mustăcească departe de privirile ucigașe oferite de Josh. Acesta din urmă pufni nemulțumit mai apoi și porni cu pași apăsați pe drumul înapoi către palat. Scarlett chicoti văzându-i starea adusă de faptul că egoul său masculin mare cât un munte fusese grav rănit. Josh nu îndrăznise însă că adauge nimic altceva, știind că asta nu ar face decât să îi aducă probleme. Iar el știa mai bine decât oricine cât de răzbunătoare putea fi Scarlett și cât de tare avea să își fi dorit să fi tăcut pe urmă. Nu avea nevoie de o nouă tunsoare, nemaivăzută, făcută de sora lui. Asta sau praf de urzici strecurat în boxeri. Sau hainele distruse, găurite cu precizie de către sora lui mai mică. Sau poate ratonii sălbatici strecurați în cameră. Erau nenumărate metode de răzbunare ale surorii sale, pe care el avusese ghinionul de a le experimenta.

Rămasă singură alături de Laja, Scarlett se rezemă în coate de tejghea, așteptând cu nerăbdare momentul în care Laja avea să își termine tura. Probabil după ce ea avea să își termine tura, altcineva avea să îi ia locul. Acest lucru era practicat și în lumea oamenilor, atunci când persoana din primul schimb avea nevoie de o pauză după nenumăratele ore petrecute în spatele tejghelei. Chiar și cu toți acei clienți care îți ocupau timpul, era greu să nu te plictisești stând ore întregi într-un singur loc, înconjurat de lucruri care ajung să nici nu ți se mai pară atât de uimitoare, din cauza faptului că ai petrecut mult prea mult timp printre ele. Scarlett înțelegea foarte bine cum era să fi nevoită să îți trăiești viața într-un singur loc în care să te plictisești groaznic. Era cu atât mai rău din cauza faptului că Scarlett era o iubitoare de aventură, ce simțea că se sufocă, dacă nu simțeam aerul curat din natură în plămâni.

Atunci când părinții ei erau invitați la seratele și petrecerile pompoase ale prietenilor lor bogați, Scarlett aproape că voia să fugă de acasă, doar pentru a evita să meargă. De fiecare dată era însă obligată să participe la acele evenimente la care băieții și bărbații nu încetau să o curteze fără rușine, femeile șușoteau pe la spate tot felul de lucruri despre ea, judecând-o aspru, iar soții acestora o priveau cu dorință și lipsiți de orice rușine. Pentru acei bărbați nu conta faptul că erau căsătoriți sau că Scarlett era doar o copilă. Își amintea chiar cum în urmă cu trei ani, atunci când ea avea doar 13 ani, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care era și căsătorit și avea și copii, îi făcuse avansuri evidente în fața părinților săi, ce se comportau de parcă nu era nimic ciudat sau deloc în regulă în acea situație.

Nu era prima dată când gândirea părinților săi îi ridica semne de întrebare lui Scarlett. De multe ori, părinții săi încercaseră să o convingă să se căsătorească cu bărbați cu mult mai în vârstă decât ea, doar pentru că erau persoane cu un statut social înalt, bani și dețineau moșii și alte bunuri și terenuri impresionante. Ba chiar prima sa nuntă plănuită fusese aranjată fără știrea ei, atunci când avea 12 ani. Stricase intenționat rochia, distrusese intenționat tortul și îl enervase cumplit pe presupusul ei viitor soț de atunci, evident în mod intenționat, reușind astfel să strice totul. Boșorogul Lame, așa cum îi zisese ea, anulase nunta chiar în momentul în care Scarlett îl mânjise cu tort pe prețiosul său costum. Îi fusese, desigur, aplicată o corecție pe cinste după asta, însă Scarlett considera că meritase și nu regreta sub nicio formă nimic din ceea ce făcuse. De atunci părinții săi nu mai organizaseră nunți fără voia ei, asta pentru a evita să se facă complet de râs în rândul locuitorilor orașului Naor. Le păsa mai mult de societate decât le păsa de propria fiică și nici măcar nu se străduiau să ascundă acest lucru în fața ei.

Laja își șterse mâinile cu un prosop dintr-un cuier, apoi strigă pe cineva în partea din spate a tejghelei, ascundă de o prelată verde. Un bărbat cu părul alb, asemenea ei, ieși din acel loc, părând că tocmai se trezise din somn. Laja îi trânti acestuia o palmă după ceafă, care păru să îl trezească mai bine, dar care îi aduse și o remarcă răutăcioasă din partea acestuia. Judecând după aparențe, acela era, cel mai probabil, fratele ei. Se întreba care era faza cu părul alb al acestora, dar bănuia doar că avea timp pentru destule întrebări pe drum către cascada Leyara. Laja îi pasă bărbatului șorțul albastru pe care îl purta, apoi ieși din tarabă printr-o ușă laterală, din lemn, bine ascunsă de privirile celorlalți, dintr-un motiv sau altul. Veni până în dreptul ei, apoi îi zâmbi și făcu semn din cap în direcția în care o pornise Kyran.

-Mergem? întrebă, iar Scarlett aprobă din cap.

Porniră amândouă în pas vioi printre zecile de trupuri îngrămădite în jurul tarabelor, ocupate cu cumpărarea a diferite lucruri. Atunci când trecea pe lângă unele persoane, Scarlett reușea să prindă frânturi ale conversațiilor purtate de ei, ca mai apoi acea frântură de propoziție să fie lăsată în aer, fiind înlocuită de o alta care nu se potrivea absolut deloc contextului. Laja era înaintea ei cu doar vreo un pas, privind drept înainte, zâmbind și salutând atunci când cineva îi spunea numele -lucru care se întâmplase de destul de multe ori, ceea ce însemna că Laja era destul de cunoscută de către elemente. Probabil era un negustor important în regatul Aqvis, ăsta fiind și motivul pentru care cu toții o cunoșteau sau poate că era genul de persoană care mai făcea încă o mie de lucruri pe lângă meseria pe care o avea, doar pentru a își câștiga traiul, iar asta o făcuse mai cunoscută. Mai multe variante erau posibile, însă Scarlett nu putea pur și simplu să își dea cu presupusul fără să cunoască cu adevărat detaliile vieții sale. În orice caz, părea o persoană de treabă, cu care oricine și-ar fi dorit să se împrietenească, așa că merse în liniște pe lângă ea, încercând să treacă cât mai neobservată în acel loc, în fața acelor ființe nemuritoare.

Observase, în mod evident, și căutăturile urâte, furioase, confuze, curioase, încântate sau chiar speriate pe care elementele i le ofereau atunci când o observau pe ea și își dădeau seama cine era cu adevărat. Își mușcă buza neliniștită, neștiind ce anume ar fi trebuit să creadă în legătură cu acel lucru. Majoritatea erau expresii îngrozite sau încruntături fioroase. Ce ar fi trebuit să înțeleagă din acel lucru? Și, mai ales, de ce era tratată în acel fel, dacă ea nu le greșise cu absolut nimic? Își lasă capul în pământ, încercând să țină pasul cu Laja și să ignore privirile insistente ale celor din jur, de parcă un nou animal fusese adus în grădina zoologică, acolo unde Scarlett aflase că erau ținute animalele, cu scopul de a fi văzute de către oameni.

-Nu prea cred că mă plac, îi șopti aceasta Lajei atunci când ieșiră din mulțimea de oameni și, în același timp, din piață.

-Impresiile lor în legătură cu tine sunt diferite. Unora le placi, altora nu. Unii nu te plac, deoarece le este teamă de tine, din cauza a ceea ce ești. Alții pur și simplu nu s-au lăsat afectați de povești și sunt curioși sau, ca în cazul meu, încântați să te vadă.

Scarlett se strâmbă nedumerită și își scutură capul. Teamă? De ce i-ar fi unui element teamă de o ființă umană, muritoare? Muritorii nu erau absolut deloc periculoși pentru elemente, dat fiind că elementele aveau puteri și, pe lângă asta, erau nemuritori și greu de rănit. Puteau fi răniți doar cu arme speciale -despre care Scarlett nu știa nimic- sau despărțindu-i de ceea ce îi caracteriza pe ei ca elemente. Se îndoia că oamenii erau îndeajuns de inteligenți pentru a afla care erau acele arme și pentru a afla slăbiciunile elementelor, în special pentru că ale lor cărți de istorie nu vorbeau absolut deloc despre acele lucruri. Cărțile lor nu vorbeau despre multe lucruri legate de elemente, care lui Scarlett i se păreau importante. De exemplu, nu se vorbea în nicio carte de felul în care elementele trăiseră împreună la un moment dat, dar că mai apoi se împărțiseră în regate diferite.

Casele se răreau tot mai mult în drumul lor, până în punctul în care dispărură complet. Drumurile fură înlocuite de poteci, iar curțile frumos aranjate înlocuite de buruieni, tufișuri și copaci. Nu era un loc urât, deoarece fiecare ungher al ținutului elementelor era frumos în felul său, însă era diferit de ceea ce văzuse până atunci în regatul Aqvis. Nu mai văzuse niciodată plante, iarbă, tufișuri sau copaci în atât de multe nuanțe de albastru, așa cum erau acelea. Nici măcar nu era sigură că așa cea exista cu adevărat în lumea lor, în lumea muritorilor.

-Pădurea în care vom merge nu are nume, zise Laja atunci când poteca îi conducea tot mai departe de civilizație. Obișnuim totuși să îi spunem Pădurea lui Alius, căci a apărut brusc acum șase sute de ani. Și când zic brusc, mă refer la faptul că pe timpul zilei pământul de acolo era acoperit doar de vegetație, precum este în această zonă, zise și făcu un semn în jurul lor, apoi pe timpul nopții copacii au crescut, fiind descoperiți în dimineața următoare. A fost luat drept un semn din partea zeului nostru, așa că îi spunem Pădurea lui Alius, zeul apelor.

Scarlett privi curioasă în jurul ei, având grijă să nu calce pe vreo viețuitoare sau să nu se împiedice în același timp. Dacă acel loc care era considerat un teren cu vegetație deloc special era atât de frumos, atunci își imagina că Pădurea lui Alius avea să o uimească complet. Ciudat era felul în care fiecare plantă, copac sau firicel de iarbă, era albastru. Nuanțele erau diferite de la o plantă la cealaltă dau de la un copac la altul, însă nu era nicidecum vreo altă nuanță printre ele. Mai ciudat era faptul că anotimpul din lumea oamenilor nu părea să fie același cu cel din cea a elementelor. Fusese la fel și pe acea poiană în care se trezise alături de fratele ei, atunci când se întâlniseră cu Zarya, Azur, Nora și Azeria.

-Am auzit totuși un zvon cum că celelalte regate ar fi avut aceeași întâmplare stranie pe pământurile lor. Celelalte două regate, regatul Terran și Aerah, au semnalat aceeași întâmplare în aceeași zi ca și regatul nostru. Regatul Flamis a fost singurul ce nu a dat de știre că o pădure ar fi apărut ca prin magie pe pământul lor. Totuși, s-a întâmplat același lucru cu cinci sute de ani în urmă, la o sută de ani după ce nu s-a întâmplat nouă. O pădure a apărut atunci și pe pământurile lor. Cel puțin așa am auzit. Nu am fost niciodată în celelalte regate pentru a verifica acest lucru.

Laja ridică din umeri, iar Scarlett îi privi îngândurată spatele un timp.

-Crezi că pădurile au ceva de a face cu nașterea prințului și a prințeselor? întrebă în cele din urmă, iar Laja ridică dintr-un umăr.

-Foarte posibil. Asta am crezut cu toții o bună bucată de vreme, dar nimeni nu mai vorbește despre asta acum, precum o făceau atunci.

Scarlett aprobă din cap, înțelegătoare. Înțelegea de ce oamenii nu ar mai discuta despre același subiect deschis în urmă cu șase și cinci sute de ani în urmă. Discuțiile nu se învârt prea mult în jurul unui subiect, chiar dacă la început acesta era unul dintre cele mai discutate subiecte existente. Era așa în lumea oamenilor și probabil era așa și în cea a elementelor.

Restul drumului lor fu parcurs în liniște, Scarlett profitând de ocazie pentru a privi cu atenție în jurul ei la toate lucrurile obișnuite, dar totodată neobișnuite ce se aflau acolo. Laja îi explica din când în când anumite lucruri legate de lumea lor, lucru ce o bucura pe Scarlett, căci informațiile noi despre regatele elementelor erau exact motivul pentru care pornise în acea aventură către Pădurea lui Alius. Susurul unei ape curgătoare ajunse până la urechile lui Scarlett, lucru ce o făcu să privească în jur curioasă, așteptându-se să vadă un râu sau chiar cascada Leyara, cea despre care îi vorbise Laja. Observând privirile pe care Scarlett le arunca în toate direcțiile, Laja încetini pasul până ajunse în dreptul ei.

-Râul Leyara este chiar acolo, după acei copaci, zise și arătă cu indexul către un grup de trei copaci mari ce blocau vederea către râu. Mai departe de acolo este cascada, a cărei apă curge în râu și ajunge mai departe, trecând prin centrul orașului. Felul în care râul se desparte în trei și curge prin mijlocul centrului orașului este minunat. Nici măcar nu pot descrie asta în cuvinte. Trebuie să vezi cu ochii tăi un astfel de lucru. Și în mijlocul celui de-al doilea dintre râuri se află o fântână în care oamenii aruncă monede și își pun dorințe, atât de mare, încât nu ai cum să ajungi acolo dacă nu urci treptele din jurul ei. Este asemenea unui turn.

Laja vorbea cu atât de multă înflăcărare despre frumusețea regatului său, încât Scarlett se văzu zâmbind imaginându-și cum ea însuși mergea la acea fântână, încă copilă fiind, cu un pumn de monede, fiind toată numai zâmbete și gata să își pună dorințe. Se întreba dacă în lumea oamenilor erau asemenea lucruri. Lucruri care să le aducă oamenilor fericire fără vreun motiv prea mare. Pur și simplu o fântână în care oamenii să își arunce monedele și să își pună dorințe, care să le pricinuiască fericirea și care să facă zâmbete să înflorească pe fețele lor. Își dorea ca răspunsul să fie afirmativ, chiar dacă ea nu auzise de așa ceva, deoarece ar fi fost trist să știe că oamenii puneau mai mult preț pe orice altceva, dar nu și pe fericire.

Elementele i se păreau lui Scarlett ființe libere de orice fel de barieră. Femeile nu erau oprite din a lupta sau din a învăța să lupte, oamenii găseau motive chiar și neînsemnate de bucurie, fetele puteau crește fără să se îngrijoreze că erau forțate să se căsătorească într-o zi, iar dacă asta își doreau, atunci femeile puteau chiar să nici nu se căsătorească. Își dorea să știe cum era să fi o femeie independentă, care să nu aibă nevoie de nimeni pentru a avea grijă de ea însăși și de cei din jurul ei. Se considera norocoasă că avusese ocazia de a vedea lumea minunată a elementelor. Și ăsta era doar începutul! Mai erau alte încă trei regate pe care trebuia să le viziteze și ardea de nerăbdare să vadă cum erau acestea.

Ajunseră curând în dreptul celor trei copaci, iar mai apoi îi lăsară în urma lor, în același loc în care stăteau de sute de ani. Scarlett privi pentru o ultimă oară către aceștia peste umăr, apoi își întoarse privirea înainte. Aerul îi rămase blocat în piept, iar sprâncenele i se arcuiră de uimire. Înaintea ei șerpuia un râu, iar la capătul acestuia, undeva în depărtare, se afla o cascadă care, bănuia ea, era cascada Leyara. Apa curgea din aceasta asemenea unei perdele, prefăcându-se în vapori de apă și în spumă la bază, acolo unde perdeaua de apă curgea în râu. Soarele ce se apropia ușor de apus făcea ca în vaporii de apă să apară un curcubeu de culori, culoarea ușor portocalie a acestuia oglindindu-se pe suprafața apei râului ce curgea pe lângă ele cu viteză.

Lăsă aerul să îi scape ușor din plămâni, ca mai apoi să îl captureze din nou în temniță plămânilor săi, uimiți de vederea pădurii din fața lor. Căruia pe care merseseră până atunci șerpuia în continuare până la intrarea într-o pădure mai frumoasă decât îi fusese vreodată dat să vadă. Doi copaci, aceia de la intrare, aveau crengile încurcate, creând astfel un fel de arcadă deasupra capetelor trecătorilor. Spre deosebire de ceilalți copaci văzuți de ea pe parcursul drumului, acei copaci nu aveau frunzișul de o nuanță închisă de albastru, ci era de un albastru deschis, electrizant, ce îți dădea impresia că mergeai pe sub niște copaci ale căror frunze străluceau într-un albastru neon mirific. Laja, văzând felul în care Scarlett înmărmuri, își apropie gura de urechea acesteia și îi șopti.

-Frumos, nu-i așa? Niciodată nu mă uimește mai puțin să văd această priveliște, îi zise, iar asta o făcu pe Scarlett să tresară speriată, chiar dacă vocea ei de-abia se auzise.

Înghiți în sec, apoi își întoarse privirea către peisaj. Dete din cap aprobator, căci cuvintele ar fi fost de prisos. Nu existau cuvinte care să descrie cât de frumos era totul în ochii săi de muritoare ce nu văzuse până atunci niciun peisaj măcar pe jumătate la fel de încântător precum cel de care avea parte în acele momente. Laja îi zâmbi, apoi porni la pas către intrarea în pădure, aruncându-i o privire peste umăr lui Scarlett ce privi preț de încă câteva secunde totul, înainte de a o lua la pas în urma Lajei.

Pașii le deveneau tot mai zgomotoși în timp ce se apropiau din ce în ce mai mult de pădure. Crenguțele albastre de sub tălpile cizmelor sale înalte de piele trosneau de parcă nimeni nu mai trecuse de mult timp pe acolo, chiar dacă Scarlett știa că asta era imposibil, căci Kyran mersese cu siguranță acolo. Își mută privirea încolo și încoace, până în momentul în care ajunseră în dreptul celor doi copaci uniți de la intrarea în pădure. Laja se oprise acolo și privea intrarea în pădure cu brațele înfipte în șolduri. Se întoarse apoi către ea, iar fața ei exprima părere de rău.

-Îmi este teamă că doar până aici te pot conduce, îi zise aceasta și își lăsă mâinile să îi cadă pe lângă corp. Klaus, fratele meu, nu este foarte experimentat în ale afacerii și are nevoie de ajutorul meu cu taraba. Nu îți face griji, te vei descurca în pădure. Dacă ai nevoie de ajutor, doar bate de trei ori în trunchiul unui copac și spune ,,Ieși, ieși micuță zână!". O zână va ieși din copac și te va ajuta.

Zâmbetul binevoitor de pe fața sa demonstra faptul că era sinceră și nu era vreo glumă. Aprobă cu o mișcare a capului, apoi își luă la revederea de la Laja ce nu mai zăbovi mult înainte de a porni înapoi pe drumul pe care veniseră, către oraș. Scarlett inspiră și expiră adânc, îmbărbătându-se înainte de a intra în pădure în pas hotărât. Imediat ce păși în pădure, atmosfera din jurul ei păru să se schimbe. Se simțea mai plină de energie, dar totuși mai ușoară, de parcă toate grijile sale rămăseseră la intrarea în pădure. Începu brusc să zâmbească, fără vreun motiv anume. Pur și simplu zâmbea în timp ce traversa pădurea printre copacii albaștri. La un moment dat zări chiar și un iepure care țâșni prin fața ei precum un fulger. Era alb precum aceia pe care obișnuia ea să îi prindă pe când era acasă la părinții săi.

Își umezi buzele atunci când se apropie de unul dintre copacii uriași, cu trunchiuri groase și frunziș des de acel albastru nemaivăzut. Ușor nesigură își duse mâna către copac și bătu de trei ori în scoarța acestuia, zicând cuvintele pe care Laja îi spusese să le zică înainte să plece, pentru ca zâna ce stătea în acel copac să iasă la iveală și să o ajute atunci când avea nevoie.

-Ieși, ieși micuță zână! spuse la fel de nesigură, dar apoi simți o vibrație din partea copacului ce o făcu să își tragă mâna ca arsă.

Scoarța albastră a copacului începu să strălucească, ceea ce o facu pe Scarlett să se dea doi pași în spate, neștiind dacă ceea ce se întâmpla era sau nu era de bine. Un sunet precum niște clopoței micuți se auzi apoi, iar strălucirea din scoarță ieși în afară, formând un mic ghemotoc sclipitor. Ghemotocul luă tot mai mult formă, până când în fața sa stătea o fată în miniatură, cu tenul ușor bronzat, părul blond și o rochiță albastră scurtă. Aripile îi împrăștiau un fel de sclipici albastru, iar strivirea din jurul ei era, de asemenea, albastră. Piciorușele micuțe îi erau goale, însă nici măcar nu avea nevoie de acestea, dat fiind că își folosea aripioarele transparente pentru a se deplasa, așa că asta nu era o problemă. Zâna avea mâinile împreunate la spate, zâmbind larg către Scarlett ce o privea uimită.

-Bună! Tu m-ai chemat, nu-i așa? Cu ce te pot ajuta? întrebă micuța creatură și, surprinzător, vocea ei nu suna ca a unui șoricel în miniatură.

-Voiam... vreau să mă duci la Kyran Maxwell. Asta dacă poți, adaugă apoi, ducându-și o mână la ceafă.

-Sigur că pot! Sunt o zână, pot face multe. Găsirea persoanelor căutate este unul dintre acele lucruri. Urmează-mă! îi zise, apoi porni în zbor printre copaci, afundându-se în Pădurea lui Alius.

Scarlett nu protestă, ci o urmă tăcută pe zână, trecând și ea printre aceiași copaci printre care trecea și ea. Pădurea nu era, în mod ciudat, denivelată. Pământul era drept, cu doar câteva grămăjoare mai mari de pământ pe alocuri. Riscai doar să te izbești de vreun copac, în cazul în care nu erai atent, însă riscul să caz în vreo râpă din cauza neatenției era inexistent. Cu toate astea, rămase atentă la drumul pe care îl parcurgea în urma zânei energice. Crenguțele trosneau sub cizmele sale și se întreba dacă asta nu avea cumva să atragă atenția animalelor sălbatice. Sau, dacă se gândea mai bine, a creaturilor ce trăiau în acea pădure, căci nu știa ce fel de creaturi erau acelea mai exact. Putea fi vorba despre știmfe, așa cum fuseseră și în Pădurea Kovsk, putea fi vorba despre ițchiți, șoricei ce își puteau mări dimensiunile in cazul în care se simțeau amenințați, putea fi vorba despre lupi și, chiar dacă într-o oarecare măsură asta ar fi încântat-o pe Scarlett, se îndoia că lupii ar fi fost prea prietenoși cu ea, ceea ce nu îi prea surâdea.

-Aici îl vei găsi, spuse zâna la un moment dat, oprindu-se în aer. Dacă ai nevoie de mine, știi ce să faci! Oh, și ferește-te de săgeată! zise, apoi se evaporă în aer, prefăcându-se în lumină, apoi intrând în scoarța unui copac apropiat.

Scarlett se încruntă, confuză, apoi își întoarse capul în direcția opusă copacului. În exact același moment, văzu o săgeată îndreptându-se spre ea și își mări ochii îngrozită. Se răsuci în ultimul moment, astfel încât săgeata o rată la mustață și se înfipse în trunchiul copacului în care intrase zâna. Se întreba dacă asta o deranjase, însă având în vedere că nimic nu se întâmplase, presupunea că nu. Privi cu ochii măriți săgeata adânc înfiptă în trunchiul copacului, sigură fiind că, dacă o nimerea, ar fi fost deja moartă. Săgeata i-ar fi intrat fix în ochii străpungându-i țeasta și lăsând-o fără suflu la baza copacului. Bătăile inimii îi erau accelerate, iar pieptul îi urca și cobora haotic. Se simțea în pericol. Acea săgeată demonstra că era în pericol. Însă cine fusese acela care încercase să o ucidă și de ce? Încă privind săgeata, Scarlett auzi pași în spatele său. Nu avea curajul să se întoarcă. Nici măcar nu era înarmată, cum ar fi putut ea lupta împotriva cuiva ce deținea un arc? Închise ochii și inspiră cu putere, atunci când o voce masculină se auzi din spatele său.

-Măi să fie, ce avem noi aici? Nu ești tu omul ce a venit de curând în regat?

--------------------------------------------------------

Hello y'all! Revenim in forță după o pauză luuuungă în care inspirația parcă m-a părăsit. Mi-a fost dor de cartea asta, sincer :)

Părere despre noile personaje? Părere despre numele minunate inventate de moi? XD (mă laud și eu puțin, chiar dacă e o exagerare evidentă. Nu vreau să mă trezesc că mi se zice încrezută sau ceva (: )

Capitol de 11279 cuvinte fără nota autorului... Bam! M-am întrecut pe mine însumi :D

Cartea devine serioasă. Deja o parte dintre profesorii mei au aflat de ea, dintre care diriginta mea și implicit profesoară de limba română și franceză și profa mea de engleză, care s-a oferit să publice capitolele într-o revistă anume (nu am înțeles exact). Merge bine, având în vedere că sunt doar la început de drum, haha. Mai am muuuuuulte în plan. Chiar sunt mândră de cartea asta, ceva neobișnuit la mine :)

Spor la citit în continuare și nu uitați de voturi și comentarii! <3

Kisses :3

*Capitol needitat*

P.S. Mulțumesc _rive_my pentru banner și copertă. You're the best! <3