,,În lumea mea, în timpul meu, fetele nu au voie să decidă având în vedere soarta lor. Soarta le este decisă de cei din jurul lor, în general constând în căsătorie, copii, îngrijirea lor și moarte ca o soție devotată, închisă în casă toată viața ei, făcând lucruri pe care doar o slugă le-ar face în vremea voastră."- Scarlett.

Vântul bătea mișcând frunzele verzi ale copacilor, creând astfel un foșnet plăcut urechilor.
Un iepure alb, fără să știe că este pândit îndeaproape, mânca liniștit iarbă de pe sol, mișcând ușor din urechile sale mari.
Scarlett, o fată neobișnuită căreia îi plăcea aventura și care locuia oraș, îl privea îndeaproape, gata pentru momentul în care avea să sară asupra lui pentru a-l prinde.
Iarba îi păta rochia albă cu o culoare verde în genunchi, însă ei nici că putea să îi pese mai puțin de acest lucru. Oricum nu îi plăcea rochia pe care mama s-a a obligat-o să o poarte. O rupsese și o legase astfel încât să se prindă ca un fel de salopetă, în încercarea de a o face mai puțin feminină.

Întotdeauna i-au displăcut rochiile, petrecerile extravagante la care erau uneori invitați ea și familia ei de câte o familie mai înstărită care erau prieteni ai familiei sale, oamenii înfumurați, să se comporte ca o domnișoară și așa mai departe.
Însă toate aceste lucruri erau, practic, visele oricărei fete din oraș, în afară de ea. Ea prefera să spună nu tuturor acestor lucruri, deoarece conștiința sa îi spunea mereu că acele lucruri nu sunt făcute pentru ea.

Încă un lucru de menționat este că în ciuda faptului că avea deja 15 ani, Scarlett nu avusese niciodată un iubit și nu plăcuse niciodată pe cineva.
Familia sa o amenințase întotdeauna că dacă nu va fi pregătită curând pentru căsătorie, aceștia o vor da în custodia Bisericii, acolo unde ajungeau toate fetele nemăritate.
Fetele erau considerate femei și erau căsătorite cu băieți cât de buni se puteau alege, încă de la vârste cât se poate de fragede, astfel încât copile de doar 12-13 ani,ajungeau soțiile unor bărbați chiar cu mult mai în vârstă decât ele, fiind nevoite de asemenea să dea naștere cel puțin unui fiu care să preia conducerea asupra moșiei după moartea tatălui, sau dacă acesta nu mai avea starea necesară de a munci și de a se ocupa singur de aceasta.

Încă un pas, iepurele se opri, la fel și Scarlett.
Putea juca acest joc la nesfârșit, însă, în final, tot ea avea să câștige.
Orele de exersare au ajutat mult la dezvoltarea răbdării sale, astfel reușind să treacă cu bine și prin cinele pompoase ale oamenilor ce trăiau pe picior mare.
Natura o făcea să se simtă acasă, lumea largă o făcea să se simtă acasă, însă în singurul loc care ar fi trebuit să fie casa ei, ea nu se simțea de parcă ar fi acasă.

Dintr-un salt, prinse iepurele de ambele urechi. Acesta încercase să fugă, însă Scarlett era mai rapidă și mai agilă decât bietul iepure tânăr.
Începu să se zbată în strânsoarea ei, însă Scarlett nu îi dădu drumul.
Ochii micuțului animal se îndreptară speriați către persoana care îl prinsese.

-Șșș, amice. Nu te voi răni. Vreau doar să le duc un nou prieten iepurilor mei, spuse aceasta zâmbind larg către captura sa.

Într-adevăr, nu avea de gând să îl rănească.
Îi plăceau foarte mult iepurii albi pe care îi găsea pe câmpul din apropierea casei sale, însă animalele sale preferate erau lupii.
Întotdeauna își imaginase cum avea să se împrietenească cu unul și cum aveau să plece amândoi din acel loc în care nu se potrivea niciunul dintre ei, cum aveau să trăiască în sânul mamei natură și cum aveau să își fie unicul prieten și ajutor unul celuilalt. Desigur, acestea erau doar visele prostești ale unei minți tinere și pline de speranță, a unei fete care nu își dorea să se mărite cât mai curând cu un prinț, să nască moștenitori și să aibă grijă de soțul, copiii și gospodăria sa pentru tot restul vieții sale, așa ca toate celelalte fete.

Porni desculță pe cărăruia ce ducea spre casa sa, o casă mare din lemn lăcuit, cu ferestre albe uriașe ce dădeau spre cireșii care începeau să își arate roadele și acoperiș vișiniu, cu care părinții săi se mândreau foarte mult.
Era într-adevăr o casă frumoasă, pe care mulți o invidiau, însă Scarlett nu își dorise niciodată o casă uriașă, în care totuși să se simtă inconfortabil și sufocată. Singura casă pentru ea era natura, pădurile, câmpurile și lanurile din grâu prin care putea alerga și în care se putea ascunde la jocurile de-a v-ați ascunselea cu ceilalți copii din oraș.

Avea, într-adevăr, și prieteni, însă toți erau băieți. Băieți care, în ultimul timp de când crescuseră și începuseră să asculte spusele locuitorilor orașului, începeau să considere că doar prin simplul fapt că este fată, Scarlett nu avea dreptul de a ieși pentru a se juca, a vâna sau pur și simplu pentru a sta cu ei, atât timp cât ea nu era băiat.
Era, cu siguranță, discriminare în funcție de gen, însă pentru ei, pentru toți locuitorii acelui stat, era complet normal acest lucru.

Intră pe portița ce duce spre curtea din spate, în care iarba dispare brusc și este înlocuită de pavajul din piatră care făcea ca picioarele goale ale lui Scarlett să pară că nu se potrivesc acolo . La ea acasă, nici măcar nu există o grădină unde să aibă flori, iarbă sau chiar copaci, cu toate că aveau o curte vastă în care puteau organiza evenimente.
Presupunea că familia sa nu era prea adoratoare în cazul naturii sau a spiritului libertin al lui Scarlett.

-Ar putea la fel de bine să mă lase să plec din acest loc din moment ce oricum vor să scape de mine, spuse aceasta lovind ,,din greșeală" cu piciorul unul dintre piticii de grădină ce se răsturnă pe spate.

Exact, se aflau acolo pitici de grădină, cu toate că nu exista nicio grădină.
Erau acolo multe lucruri care s-ar fi potrivit într-o grădină, însă, cum se putea observa, grădina lipsea. Singurul lucru în legătură cu natura erau trandafirii plantați într-un cauciuc mare, rotund, de la o roată nefolositoare al unia dintre căruțele țăranilor. Nu știa cum ajunsese acolo, însă știa că acela era cel mai ieftin, dar totodată cel mai frumos lucru din toată curtea și casa lor.

Continuă să meargă prin curtea lipsită de orice urmă din frumoasa primăvară până ajunse în curtea din față a casei sale, unde pavajul cu siguranță nu lipsea din peisaj, altfel ,,Ar fi dat o impresie Proastă. De parcă am fi rămas fără bani în mijlocul renovării!",așa cum spusese mama ei odată, atunci când muncitorii rămăseseră fără piatră cu care să paveze pământul. Mama ei îi amenințase atunci că își vor pierde slujba dacă nu vor face rost de mai multă pentru a îi pava toată curtea.
Evident că făcuseră asta, doar nu erau să își piardă slujbele. Cu toate că, a aflat Scarlett după, au fost până într-un alt oraș pentru a face rost de aceeași tip de piatră, deoarece ei nu mai aveau așa ceva în stoc.

În principal, familia ei era una dintre acele familii de care celorlalți trebuia să le fie temă și să le facă pe plac, fie că le plăcea asta sau nu, fie că voiau asta sau nu.
Oftă. Fiecare clipă petrecută în acea curte și în acea casă, o făceau să se simtă ca într-o colivie în care a fost închisă cu forța și din care nu poate scăpa deoarece cei ce au închis-o au aruncat cheia în mare, la sute de kilometri depărtare.
Mama sa apăru în prag, încruntându-se cu privirea asupra petelor evidente de pe rochia ei și din cauza faptului că o rupsese și o distrusese în așa hal.

-Tatăl tău vrea să discutați, spune ea măsurând-o din cap până în picioare, însă mai întâi va trebui să faci o baie, să te schimbi și să lași acel iepure să plece.

-Nici gând să fac așa ceva! Îl voi pune în țarc, pe câmpul de lângă casa noastră, alături de ceilalți, însă acum voiam doar să îl marchez pentru a face diferența între ei, spuse Scarlett zâmbind radioasă.

Voia să evite pe cât posibil discuția cu tatăl său. Era absolut sigură că, ca de fiecare dată, aveau să discute despre un nou pretendent cu care avea posibilitatea de a se căsători, iar ea, așa cum a făcut întotdeauna, va refuza, iar tatăl ei o va pedepsi și o va pune să stea în camera ei pentru următoarele trei zile. Ce nu știa el însă, era că Scarlett nu stătuse niciodată în camera sa mai mult de o oră, după care ieșea pe fereastră și cobora pe perete până jos, apoi umbla pe oriunde apuca și pe unde o purtau drumurile și potecile.

-Fie, dar grăbește-te și fă ceea ce ți-am spus. Nu vrei să îl faci pe tatăl tău să își piardă din nou timpul în van, spuse mama ei și oftă îndelung, apoi intră în casă.

Cu siguranță avea să ia parte la discuție, deoarece tatăl ei i-ar fi aplicat o corecție pe măsură dacă ar fi lipsit. Era nevoită să facă și asta ca orice alt lucru din viața ei, cu toate că nu voia să facă asta cu adevărat, iar întrega ei ființă se opunea cu vehemență. Era ,,de datoria ei", după cum spuneau toți.
Nu știa că datoria unei fiice era de sclavă care să respecte ordine.

-Haide micuțule, să te însemnăm apoi îți vei vedea noii prieteni, spuse ea și porni cu un mers prea agale pentru o fată către țarcul iepurilor ei sălbatici,într-un fel domesticiți de către ea.

Îi plăceau la nebunie blănița lor albă și ochii lor roșii.
Însă la lupi, îi plăcea absolut totul. De la blană, faptul că lucrau mereu împreună, ochii lor, devotamentul, inteligența și chiar și agresivitatea lor.
Își dobândise această obsesie față de lupi atunci când auzise de la bunica ei cum a fost salvată de o lupoaică cu blană albă din mijlocul furtunii de zăpadă.
Lupoaica apăruse, pare-se, din neant și stătea mândră în fața bunicii sale care îngheța treptat în vântul rece ce o biciuia. Atunci când era cât pe ce de a-și pierde cunoștința, lupoaica a lins-o pe față.
La început, bunica ei crezuse că avea să o mănânce. Nu s-a luptat, prefera să fie sugrumată și mâncată de către un lup decât să simtă cum îngheață fiecare organ al ei în parte până când viața avea să se scurgă din ea picătură cu picătură.

Însă fix atunci când renunțase, lupoaica a început să o tragă de haina îmblănită, cu care era îmbrăcată deoarece trebuia să meargă la una dintre petrecerile extravagante pe care le țineau bogătașii, însă avusese loc un accident în care căruțașul murise din cauza unei lovituri la cap, iar calul fugise și nu se mai întorsese.
La început, credea, în continuare, că încerca să o mănânce, dar apoi a observat că ieșea din ce în ce mai mult din stratul de zăpadă în care fusese îngropată.

Când a fost dezgropată complet, lupoaica i-a lins mâinile și picioarele cât și fața. Bunicii ei nici că îi mai păsa de faptul că era linsă pe față de un animal sălbatic, atât timp cât o încălzea și o ajuta să rămână trează.
Cum bunica ei era în pantofi cu tocuri, a vrut să îi dea jos, însă astfel s-ar fi ales cu degerături chiar mai grave decât cele pe care le avea deja.
Lupoaica a ajutat-o chiar să ajungă la vizuina ei, unde era cald și uscat. Desigur, s-a ales și cu câțiva purici în urma acestui lucru, însă a preferat puricii în locul morții.

A stat acolo până când furtuna s-a domolit și cineva a venit să o caute. Nu se așteptau, evident, să o găsească încă vie. Se așteptau să plece de acolo cu un cadavru înghețat, însă au găsit-o teafără, ieșind în întâmpinarea lor atunci când i-a auzit venind.
După asta, bunica ei a luat lupoaica acasă și a îngrijit-o ca pe propriul său animal de companie.
Dar desigur, ce este născut în natură, va rămâne în natură indiferent cât de bine este tratat în captivitate și indiferent cât de dragi îi sunt gazdele, așa că, la trei ani de când fusese luată de bunica lui Scarlett acasă, lupoaica s-a întors în natură.

Bunica ei s-a gândit întotdeauna la animalul curajos, care a salvat-o. Nimeni nu și-a putut explica de ce anume ar fi făcut un lup așa ceva, însă toți erau recunoscători animalului sălbatic pentru ajutorul său.
I-a dus dorul foarte mult timp și a încercat mereu să o regăsească, însă a renunțat după o vreme, realizând că libertatea este cea mai bună răsplată pe care i-o putea da.
A spus povestea lupoaicei albe oricui a avut ocazia, iar lui Scarlett i-a spus-o de mult mai multe ori decât le-a spus tuturor persoanelor în parte, deoarece acesteia îi plăcea să o audă din nou și din nou. Spera că într-o zi avea să aibă și ea parte de o asemenea întâlnire cu animalul care i-a schimbat viața încă de mică copilă.
Și-a promis ei și bunicii că și ea avea să fie liberă și nu avea să se lase așa de ușor în fața destinului planificat cum făcuse bunica ei, cu care se asemăna în mare parte, însă ea avea să rămână liberă cu orice preț.

Micul iepure, tocmai marcat și pus în țarc, se plimba și făcea cunoștință cu ceilalți iepuri.
Desigur, unii nu îl acceptau și încercau să îl marginalize, însă erau mulți iepuri tineri, asemenea lui, care erau curioși și veneau să facă cunoștință cu el.
Poate că și ea ar fi trebuit să facă asta. Poate că ar fi trebuit să caute fete asemenea ei, oricât de greu ar fi, și să își petreacă timpul cu ele, deoarece se știe că, pentru ca un grup de prieteni să fie apropiat, este nevoie ca persoanele ce iau parte la el să aibă interese și obiceiuri comune, altfel ar fi fost marginalizată în continuare de cei ce nu erau ca ea, exact ca în cazul iepurelui.

Oftă și ținu ochii strâns închiși, imaginându-și discuția cu tatăl său, deoarece știa că nu mai putea zăbovi prea mult.
Își luă inima în dinți și porni fără tragere de inimă către casa ei, unde avea să ia parte la o discuție lungă, plictisitoare și fără sens, la care tatăl ei știa oricum deja răspunsul.
Deschise ușa de la intrare și păși înăuntru, încă desculță și vru să meargă în camera ei pentru a se aranja, după cum îi zisese mama ei să facă, însă fu oprită de către tatăl ei.

-Unde ai fost până acum? Nu ți-a spus mama ta că te-am chemat? spune tatăl său pe o voce ce îți dădea mereu impresia că este morocănos, ceea ce probabil și era din cauza întârzierii ei.

-Am...fost reținută, spuse ea cu glas temător.

Nu avea să se supună dorinței tatălui său, însă asta nu însemna că trebuia să îl și sfideze atunci când discuta cu el. Asta ar fi însemnat o condamnare proprie și sigură la moarte, în cazul ei.
Tatăl său era un om direct, dur și avea un temperament vulcanic, răbufnind la cele mai neînsemnate motive. De cele mai multe ori, era considerat lider al orașului în locul primarului, chiar și primarul însuși îi cerea sfatul atunci când trebuia să facă o anumită decizie importantă.
Făcuse parte din armata ce apărase orașul cu mulți ani în urmă, iar de atunci devenise chiar mai dur decât era înainte.
Scarlett se temea de el acum. Încă își amintea cum era tatăl ei înainte de războiul pornit împotriva regatului lor. Fiecare își apăra propriul oraș, astfel încât regatul să nu fie ușor, ușor cucerit de armata celuilalt regat.

-Reținută? Eu încerc din răsputeri să te ajut să realizezi ceva în viață, iar tu te lași reținută de nu știu ce lucru care, cu siguranță, nu e mai important decât lucrul despre care vom discuta?!

Scarlett își lăsă privirea în jos și nu mai scoase niciun cuvânt. Ura să fie supusă, însă în cazul acesta, trebuia să fie, iar orice răbufnire de-a ei ar fi făcut situația cu atât mai rea decât era deja.

-Ți-am găsit un soț, continuă acesta așezându-se jos și încercând să se calmeze, este înstărit și muncitor, are o familie bună și legătura dintre familiile noastre ar putea fi cu adevărat benefică pentru acest oraș, sau pentru al lor.

Acesta era, ca de fiecare dată, momentul în care tatăl său spera că decizia lui Sacrlett se schimbase, însă Scarlett avea să îl dezamăgească din nou.
Așteptă în liniște, bucurându-se de fiecare clipă în parte, savurând momentul acesta în care nu se certa cu tatăl ei.
Trase adânc aer în piept. Era momentul ca războiul tată-fiică să înceapă.
De fiecare dată când asta se întâmpla, mama ei își făcea de lucru cât mai departe de ei cu putință. Nu voia să ia parte la cearta lor, la care ar fi fost posibil chiar să devină victimă colaterală.

-Îmi pare rău tată, însă nu îl cunosc pe acest bărbat, iar eu nu sunt încă pregătită pentru căsătorie. Va trebui, cu tot respectul, să refuz această ofertă.

Își ridică privirea și îl privi fix în ochii săi verzi, înconjurați de riduri prea timpurii.
El o privea cu furie, ca de fiecare dată, iar ea se pregătea deja psihic pentru bătaia pe care o va primi. Se obișnuise cu această rutină.
De data asta, însă, tatăl ei se lasă mai moale în scaun, punându-și capul în palme.
Scarlett rămase unde era. Nu știa ce să creadă despre această schimbare a rutinei lor. Era ceva bun? Urma o bătaie chiar mai gravă? Nu era pregătită nici fizic, nici psihic pentru o bătaie mai rea.
Însă tatăl ei rămase acolo, părând că plânge, în scaunul său din lemn de mahon, cu evenimente istorice sculptate pe el.

Trecând peste teama ei, Scarlett se duse la acesta, se așeză jos și îi puse o mână pe umăr.
Când tatăl ei își ridică privirea, nu se aștepta deloc să vadă lacrimi în ochii săi verzi, la fel ca cei ai lui Scarlett.
Se asemănau foarte mult. În pozele când tatăl ei era tânăr, Scarlett găsea și mai multe asemănări între ea și tatăl ei. Același nas, ochi și frunte, iar ochii era cu atât mai evident că erau la fel ca ai tatălui său. Nici măcar Josh, fratele său mai mare, nu semăna atât de tare cu tatăl lor, așa cum semăna Scarlett.

-Ați putea să vă cunoașteți! Aș putea să vă dau timp să faceți asta! Te rog Scarlett, oamenii vorbesc și știi și tu că avem o oarecare reputație. Te rog, măcar promite-mi că îi vei da o șansă, spuse acesta și îi prinse mâinile între ale sale, privind-o fix în ochi, acei ochi înlăcrimați făcând-o să se simtă vinovată.

Oftă. Nu putea să spună nu după asta. Se produsese o schimbare. Se obișnuise să fie bătută după ce ar fi spus nu, însă asta era cu totul altceva. Ura această schimbare. Prefera bătaia în locul acestuia lucru, deoarece atunci ar fi putut rezista, însă acum nu.
Ura și faptul că nu putea să scoată răspunsul nu pe gură și ura în special faptul că se lăsa convinsă atât de repede.

-Bine, promit că voi încerca.

-Asta este tot ce îți cer. S-ar putea chiar să se dovedească că îți place. Probabil cu asta am greșit până acum, nu ți-am dat de ales. Dar te rog, promite-mi că vei încerca cu adevărat, spuse acesta încă privind-o în ochi.

Scarlett dete aprobator din cap, apoi își trase ușor mâinile din cele ale tatălui său.
Nu îi plăcea că promisese așa ceva, însă nu spusese că avea să accepte căsătoria, spusese doar că avea să încerce să îl accepte pe băiat.
Oftă în timp ce începu să urce scările din lemn lăcuit către camera ei pentru a-și lua niște haine, ca mai apoi să meargă să își facă baie.
Părul ei șaten era încurcat, însă nu încâlcit, fața îi era ușor murdară, însă nu foarte mult, mâinile îi erau la fel, ușor murdare, însă nu prea mult. Nu înțelegea de ce mama ei exagera atât de tare.

Ținea ca fiica ei să arate mereu impecabil, cu toate că Scarlett îi strica mai mereu planurile. O îmbrăca mereu în rochii și rochițe albe, îi împletea parul lung într-o coadă care îi ajungea până în josul spatelui și o punea mereu să se aranjeze în fiecare dimineață și îi spunea că puțin machiaj nu strică nimănui.
,,Puțin" însemnând un întreg ritual de aplicare a diferitor creme, pudre pentru față, farduri, ruj și blush. Era important, se pare, să aibă puțină culoare în obraji.
,,Altfel ai arăta de parcă ai fi moartă!" a pufnit ea într-o dimineață, în timpul unuia dintre ritualurile lor.

Se simțea ca o păpușă, de parcă mama ei și-ar fi dorit să nască o păpușă pe care să o poată controla, îmbrăca și farda așa cum își dorea. Ceea ce Scarlett cu siguranță nu era și nu avea de gând să fie. De fiecare dată când trebuia să iasă în oraș, își ștergea fața, stricând întreaga muncă a mamei sale, își rupea și înoda rochiile,le murdărea sau chiar se schimba, iar timpul petrecut de mama sa pentru a îi alege ținuta se ducea pe apa sâmbetei.
Atunci când se întorcea acasă, se ferea de aceasta, pentru a evita o posibilă ceartă, însă, ca de fiecare dată, nu putea trece neobservată de mama sa. Chiar și mama ei, Clarissa, ajunsese să se obișnuiască cu asta și să nu mai pornească discuții, care oricum nu duceau decât la dureri de cap pentru ea, dar la niciun rezultat în cazul lui Scarlett.

După ce se pregăti, își alese, de dragul mamei sale și pentru că nu era în starea de spirit necesară pentru a se răzvrăti, o rochie albă ce îi ajungea până la glezne, cu un corset în culoarea ochilor săi, iar pantofii pe care și-i alese avură aceeași culoare verde.
Își împleti părul lung într-o coadă, apoi se machie, tot pentru a-și face pe plac mamei sale. Ura să facă toate acestea, însă nu voia o altă ceartă după evenimentul cu tatăl său. O afectase mai mult decât ar fi făcut-o orice ceartă sau bătaie primită.

Coborî la timp pentru cină. Seara decurse surprinzător de bine, iar tatăl ei era neobișnuit de binedispus, asemenea mamei sale.
Trăia pentru asta, fusese născută pentru asta. Trebuia să îi facă pe ceilalți fericiți și mulțumiți de ea, chiar dacă prețul era propria ei fericire.
Afișă un zâmbet forțat și aprobă din cap atunci când tatăl ei făcu o afirmație în legătură cu beneficiile căsătoriei.
În realitate însă, era sătulă peste măsură să audă de căsătorie.

-Mâine va trebui să te pregătești cât mai frumos posibili, vei avea parte de o surpriză.

Venind de la tatăl ei, nu știa dacă să fie fericită în privința surprizei, sau să fie îngrijorată.
Asta pentru că surprizele erau în mare parte bune doar pentru ei, deoarece nu le păsa de ceea ce îi plăcea ei sau de ceea ce voia ea, ori li se părea o pierdere de timp sau o prostie.
Își frecă fruntea cu dosul palmei și trase adânc aer în piept când la masă se lăsă liniștea. Știa, într-un fel sau altul, cam ce avea să se întâmple.

-Te-ai mai gândit la căsătoria ta cu Thomas? Băiatul despre care ți-am zis? spuse tatăl ei afișând un zâmbet strâmb care parcă era menit să îi amintească de cele întâmplate între ei pe parcursul discuției pe care au purtat-o în aceeași zi.

Dete afirmativ din cap. Oh, se gândise la asta. Toată ziua se gândise la asta. Se gândise la propunerea de căsătorie chiar mai mult decât era nevoie, atât de mult încât i se derulau în cap evenimente ce aveau să se întâmple la nuntă, ea în față sobei, ținând în brațe în copil, altul trăgând-o de rochie, iar transpirația și murdăria erau clar vizibile pe fața ei. Se cutremură la acest gând, dar afișă un nou zâmbet pentru tatăl său.

-Deci? Ce ai de gând să faci? întrebă acesta zâmbind radios.

-Îi voi da o șansă, însă, cu tot respectul, nu pot promite nimic în legătură cu răspunsul meu legat de această propunere.

-Este în ordine, măcar îi dai o șansă. Vă pot lăsa să ieșiți, să vă cunoașteți și chiar să vă îndrăgostiți înaintea căsătoriei voastre.

Scarlett simți cum zâmbetul ei este pe punctul de a dispărea, însă aceasta îl menținu.
Zisese acest lucru de parcă, într-un fel sau altul, tot avea să se căsătorească cu el. De parcă nu exista nicio șansă ca ea să spună nu acestei căsătorii.
Cina continuă cu discuții banale și plictisitoare, însă Scarlett de bucură că subiectul căsătoriei se încheiase, cel puțin pe moment.
După ce cina se încheie, așteptară ca tatăl său să se ridice, apoi se ridicară și ele și începură să strângă totul în liniște.

Tatăl ei nu lua parte la asta, evident, deoarece el era bărbat, nu femeie pentru a fi slugă și pentru a face toate treburile ce reveneau unei femei.
Liniștea domnea între ea și mama sa, pe fundal auzindu-se numai clinchetul veselei și al tacâmurilor ce erau strânse, spălate și puse la locul lor fiecare.

-Chiar ai acceptat propunerea tatălui tău? întreabă mama sa într-un final, în timp ce spăla unul dintre ultimele pahare rămase să fie spălate.

-Da mamă, răspunse Scarlett pe un ton parcă robotic.

-Mă bucur că în sfârșit ți-ai dat seama de beneficiile unei căsătorii,spuse aceasta radioasă. Știu că Matthew poate fi destul de agresiv când ceva nu merge după cum plănuiește, însă sper că știi că nu este vina lui pentru că te-a lovit. Este vina ta, pentru că nu i-ai respectat deciziile.

Dete afirmativ din cap de parcă era de acord, însă nu, asta nu era o scuză pentru a-ți lovi fiica, oricât de nerespectuoasă ar fi. Este un gest jalnic, prin care un bărbat își exercită puterea asupra unei fete doar prin faptul că sunt mai puternici din punct de vedere fizic decât femeile. Ceva ce este josnic din partea lor și îi fac demni de dispreț. Dacă nu era tatăl ei, l-ar fi urât și pe acesta.

Frecă una dintre farfurii cu atât de multă ciudă, încât părea că farfuria era de vină pentru tot. De parcă își vărsa toată furia asupra acelei farfurii, astfel încât nu avea să comită vreo crimă.
O clăti și o puse în bufet, apoi luă un pahar și se apucă să îl spele și pe acesta cu la fel de multă ură și frecând cu la fel de multă forță și ciudă.
La un moment dat, din cauza durității cu care îl spăla, paharul se sparse în mână sa, cauzându-i o rană la nivelul palmei.
Slobozi o înjurătură pe înfundate, astfel încât mama sa să nu o audă și își băgă mâna sub jetul de apă. Tăietura era adâncă, pe toată suprafața palmei, având formă de semicerc.

-Doamne Scarlett! Fi mai atentă! Of, era paharul dat de bunica ta ca dar de nuntă pentru mine și tatăl tău... Revin imediat cu unguent și pansamente. Nu te mișca, să nu împroști nimic cu sânge! spune și o luă la fugă, atât cât îi permitea rochia lungă până în podea de culoare roșie.

Rămasă singură, Scarlett se uita la rană proaspătă, din care curgea încontinuu sânge ce făcea apa roșie în chiuvetă.
Durea, însă măcar în privința asta putea face ceva. În privința căsătoriei sale cu un străin însă nu putea face nimic. Era neputincioasă în fața sorții unei femei. Era neputincioasă în fața singurului lucru cu care își propusese să lupte, în fața singurului lucru căruia promisese să îi țină piept, lucrul pe care îl ura cel mai mult.

Mama sa se întoarse cu unguentul și pansamentele și avu grijă de rana ei, dojenind-o pe tot parcursul procesului, insă Scarlett nu era absolut deloc atentă la ceea ce i se spunea.
Un lucru era clar, acela că fie că voia asta sau nu, avea să se căsătorească. Cu toate că părea că tatăl său îi dăduse de ales, nu era așa. Era doar de fațadă. Doar o tactică nouă pe care se decisese să o folosească pentru a o prinde într-o capcană din care nu mai avea să scape.
Totuși, nu se gândise prea bine la asta. Tatăl ei, în ciuda faptului că trăise cu ea pe tot parcursul vieții ei, încă o considera ca celelalte fete. Nu știa însă că fiica lui nu era diferită numai cu privire la felul în care vedea această soartă a femeilor și ce ar trebui sau nu ar trebui femeile și facă, însă era diferită și prin felul ei de a se confrunta cu diverse situații.

Da, planul tatălui său era unul bun, din care alte fete probabil nu ar mai fi avut scăpare, însă ea nu era ca alte fete. Cu toate că era greu, avea să scape de blestemul destin al unei femei și avea să le arate tuturor că femeile pot fi bune și la alte lucruri, nu numai la a face copii, a avea grijă de soț și gospodărie și de a se căsători cu un băiat înstărit de la vârste la care nicio fată nu ar trebui să iese din casa părinților. Fetele puteau face tot ceea ce puteau face și băieții dacă își propuneau asta, iar ea avea să demonstreze acest lucru, fie că era în joc chiar propria ei viață.

***

Noaptea dispărea ușor, făcând loc dimineții reci și mohorâte. Scarlett însă nu dormea. Se gândea în ce anume avea să constea surpriza tatălui său pentru ea. Nu se aștepta la ce este mai bine, desigur, însă putea totuși să spere la asta și poate că până la urmă universul avea să se îndure de ea și să aibă o zi liniștită, fără să audă, măcar de prea multe ori facă nu deloc, de căsătorie, obligații și datorii.
Își frământa degetele, neputând să doarmă și într-un final renunță la încercările zadarnice.
Merse la dulap de unde scoase o pelerină lungă până în pământ de culoare neagră și își puse gluga în cap.

Se asigură mai întâi că nimeni din casă nu era treaz, apoi făcu la fel și cu vecinii, sperând că nimeni nu era încă treaz astfel încât să îi strice planurile.
Ceasul indica ora 04:38, deci era puțin probabil ca cineva să fie încă treaz la acea oră. Oricine altcineva în afară de ea, care era o excepție a acestui lucru.
Coborî pe geam, până în curtea din față, apoi privi în jur, sperând că nimeni nu o văzuse. Nu putea fi niciodată prea sigură, așa că trebuia să continue să verifice și să se asigure că era în siguranță să iasă, fără să fie văzută de cineva.

Dacă era văzută, cu siguranță acea persoană avea să să le spună părinților ei, care atunci când ar fi aflat, ar fi fost în stare chiar să zidească peretele în care se afla singura fereastră din camera ei, doar pentru a o putea ține în colivia lor, unde o puteau controla așa cum voiau ei. Sau cel puțin asta credeau.
După ce se asigură că nimeni nu o observase, fugi, făcându-se nevăzută cu ajutorul pelerinei, către curtea din spate, apoi porni pe câmpie către locul ei special.
Locul în care mergea cu bunica sa, atunci când aceasta încă trăia.

Dacă bunica sa ar fi fost încă în viață, nu ar fost nevoită să se confrunte cu toate aceste lucruri. Căsătoria nu ar fi fost niciodată o opțiune, iar bunica ei ar fi luptat până la moarte pentru a-i opri pe părinții lui Scarlett din a o lega într-un astfel de angajament, răpindu-i și îngropându-i pentru totdeauna libertatea, oricât de puțină ar fi avut ea.
Bunica sa fusese singura care o înțelesese vreodată, deoarece în ciuda faptului că ea pierduse lupta cu destinul, se asemănau prin lupta dusă împotriva acestuia.

Lacrimile începură să îi curgă în timp ce privea stelele nesfârșite de pe cerul negru al nopții. Doar luna și stelele erau singurele lucruri care se vedeau pe cer. Niciun nor care să strice priveliștea.
Scarlett își imagina adesea că bunica ei era o stea, în apropiere de lună și la depărtare de celelalte stele. O stea specială, numită Luceafăr, dar pe care însă ea o considera bunica ei ce o veghea zi și noapte. Se spune că fiecare are Luceafărul său, ei bine ea îl avea pe al ei.
Își imagina cum, îndurerată de soarta ce părea să o îngenuncheze pe scumpa ei nepoată, bunica sa plângea ștergându-și lacrimile cu batista ei cu model floral, de culoarea piersicii.

O durea să știe că o dezamăgea, însă nu putea face nimic. Nu putea face nimic încă. Trebuia să adune informații, să descopere slăbiciuni și să câștige putere, însă spera că nu avea să piardă prea mult timp făcând asta, astfel încât să rămână fără.
Își șterse lacrimile cu mâneca pelerinei, spunându-și că lacrimile nu aveau să o ajute cu nimic în a scăpa de căsătorie și de destinul ce o bântuia zilnic.

-Îți promit din nou buni, că nu voi lăsa pe nimeni să îmi fure libertatea așa cum alții ți-au făcut ție. Voi reuși să scap cumva din această situație, iar atunci vei fi mândră de nepoata ta. Te iubesc! spuse ea, ultimul lucru spunându-l în șoaptă și închizându-și ochii și ținând mâinile pe medalionul cu stea pe care i-l dăduse bunica ei înainte de a părăsi lumea celor vii.

Cu o ultimă privire spre cer, decise că era mai bine să se întoarcă acasă, înainte să se facă ora 06:00, atunci când toate femeile erau obligate să se trezească.
Porni către casă, cu soarele apărând mândru în spatele ei, în timp ce se gândea în continuare la diverse metode prin care ar fi putut să scape de căsătoria cu străinul a cărei vârstă nici măcar nu o cunoștea. Dacă avea să fie cu 20 de ani mai bătrân decât ea?! Cu siguranță nu ar fi acceptat așa ceva și singura modalitate prin care ar fi reușit să o căsătorească cu el, ar fi fost să o omoare înainte.

Ajunsă în curtea din față, sub fereastra camerei sale, simți o oarecare ezitare înainte să se strecoare înapoi în cameră și să se pună în pat.
Ceasul indica ora 05:12, deci încă mai avea puțin timp la dispoziție să se odihnească, așa că profită de acesta și se puse să doarmă, gândul la surpriza tatălui său încă aflându-se în capul listei de multe alte gânduri din calul ei.

***

Cele 48 de minute pe care le avu la dispoziție pentru a dormi se scurseră ca un vis îndepărtat, iar ea fu trezită de mama sa care intrase în camera ei pentru rutina zilnică, de data asta chiar mai intensă din cauza surprizei tatălui său.
După aproximativ două ore de chin, mama sa se opri cu privirea asupra mâinii rănite a lui Scarlett, părând să contempleze asupra a ceea ce ar trebui să facă cu ea.

-Încearcă să o ți pe asta departe de privirile celorlalți, iar dacă din întâmplare o văd și pun o întrebare legată de ea, vei spune că ai avut în accident cu oglinda în dimineața asta atunci când ți-ai făcut machiajul, bine?

Fata încuviință apoi mama sa își continuă ritualul pentru alte încă 20 de minute chinuitoare, înainte să o lase, în sfârșit, să respire și să se bucure de spațiul său personal.
Putu sta liniștită doar pentru câteva minute, ca mai apoi mama sa să o cheme jos, deoarece tatăl ei o aștepta.
Își trase fustele deasupra gleznelor și le ținu așa cât timp coborî scările.
Tatăl ei o privi cu o privire aprobatoare apoi îi zâmbi, însă nu îi zâmbea ei, ci iluziei de fată perfectă pe care o crease mama ei.

-Foarte bine Scarlett, te-ai aranjat corespunzător.

Scarlett nu scoase niciun sunet, învățase că nu este bine să îi acorde creditul mamei sale, deoarece aveau să o plătească amândouă. Mama sa se bucură însă în liniște de laudele promite indirect pentru munca sa.
Niciodată nu o lăudase în mod direct pentru ceva pe soția lui, deoarece ăsta era considerat un lucru care făcea ca femeia să se răzvrătească împotriva lor, deoarece vorbele le ajungeau la cap și se credeau importante.
Erau importante!
Însă cine să observe asta? Se învățaseră ca femeile să depună munca sclavilor, iar ei să trăiască ca niște regi îngâmfați. Era un lucru obișnuit acum, nu se mai asumau merite pentru asta femeilor, nu li se mai mulțumea și nu mai erau considerate ființe care puteau și ele obosi sau se puteau și ele îmbolnăvi.

-Care anume, dacă îmi permiteți, este surpriza tată?

-Am aranjat o întâlnire cu Thomas și Stephan, băiatul cu care va trebui să te căsătorești și tatăl acestuia.

Dintr-o dată, surpriza își dezvăluise adevărata față. Era o surpriză rea, căreia ei nu avea să îi placă nicidecum. Iar faptul că folosise cuvintele ,,va trebui" făcuse situația cu atât mai rea și mai neplăcută.
Cu toate acestea însă, Scarlett nu obiectă, doar dete solemn din cap o singură dată și forță un zâmbet care păru să îl convingă pe tatăl său care oricum nu o cunoștea îndeajuns de bine sau nu îi păsa astfel încât să observe că era unul fals, abia reținut pe față.
După ce acesta se întoarse cu spatele și porni afară din casă, cu Scarlett pe urmele sale, deoarece se considera că bărbatul are prioritate, zâmbetul acesteia dispăru în următoarea secundă.

Trăsura îi aștepta afară, gata să îi ducă către locul în care avea loc întâlnirea ce avea să o chinuie pe Scarlett probabil chiar câteva ore în șir.
Trebuia să găsească o modalitate discretă de a-i face pe Thomas și tatăl său, Stephan, să se răzgândească în privința căsătoriei.
Dacă ar fi fost după ea, s-ar fi comportat atât de urât încât aveau cu siguranță să se răzgândească, însă nu putea face asta cu tatăl său de față. Cu siguranță avea să scape de ei, însă după aveau să urmeze lucruri chiar mai urâte, cum ar fi o corecție din partea tatălui său, apoi să fie trimisă la o biserică de unde nu mai avea să plece vreodată. Nu putea risca. Trebuia să fie isteață și să nu ia decizii pripite care aveau să ducă la acțiuni pe care mai apoi le-ar fi regretat.

-Vom ajunge imediat pe moșia familiei Erikson. Sunt o familie bună, înstărită și bine cunoscută în orașul lor. Vei vedea, căsătoria asta va aduce multe beneficii tuturor.

Atât. Niciun ,,Cu siguranță îți va plăcea, iar dacă nu, atunci te vom lăsa pe tine să cauți persoana aceea care te poate face fericită" sau măcar un ,,Să sperăm că vă veți înțelege și că vom ajunge poate și la căsătorie". Nu, nimic din toate astea. Îi aducea doar la cunoștință câteva lucruri despre familia lui Thomas, lucruri pe care le spusese iar, și iar, și iar pe tot parcursul drumului cu trăsura către moșia familiei Erikson.
Odată ajunși, Scarlett a coborât cu ajutorul unei slugi, însă abia după ce mai întâi coborâse tatăl său.
Acesta îi întinse brațul pe care Scarlett i-l luă, arătând ca fetița supusă a tatei, lipsind însă doar fața pe care să radieze bucuria ca în cazul altor fete.

-Zâmbește Scarlett, îi zise acesta când ajunseră în fața ușii casei Eriksonilor.

Fata făcu întocmai. Forță un zâmbet astfel încât să își mulțumească tatăl, iar el bătu la ușă, fiind imediat lăsat înăuntru de o altă slugă, care mai apoi le luă hainele și pantofii și îi conduse în sala de mese unde Scarlett avea să sufere din plin părând fetița drăguță și supusă, însă în același timp încercând să îi facă pe Thomas și tatăl său să se răzgândească.
Așa cum se așteapta, cu toate că erau o familie înstărită, mama lui Thomas lucra de zor în bucătărie. Scarlett văzu asta când trecu pe lângă bucătărie, în drum spre sala de mese. Săraca femeie era toată transpirată, acoperită de grăsime și alte pete și mirosea de la distanță a mai multe arome de mâncare amestecate.

Nu avu timp să o inspecteze amănunțit, însă văzu cât era de frumoasă, că avea părul lung și negru, pielea albă ca a unei stafii și ochii mari, negri și nevinovați a-i unei femei ce avea maxim 36 de ani, în timp ce tatăl lui Thomas avea 48. Aflase asta de la tatăl său,atunci când acesta se hotărâse să mai spună și altceva pe lângă situația lor materială, cât de cunoscuți erau și toate cele.
Însă la câteva minute după ce aceasta o văzu pe femeie, ajunse în aceeași încăpere cu cei doi bărbați ai familiei Erikson.

Tații lor se salutară de parcă se cunoșteau de o viață cu toate că nu se văzuseră decât de câteva ori, iar Thomas dete să o îmbrățișeze pe Scarlett care îi întinse în schimb mâna pentru o strângere de mână. Cum era de așteptat, acesta înțelese greșit și îi duse mâna fetei la gură, după care o sărută. Scarlett se abținu fi greu să nu își șteargă dezgustată mâna de fustele rochiei, însă tot o făcu atunci când se așezară la masă și nimeni nu o putea vedea făcând-o. Un val de ușurare o făcu să zâmbească, pentru prima dată, sincer, din păcate În direcția lui Thomas care credea că fata îl plăcea mai mult decât o făcea de fapt. În realitate, îl ura și voia atât de tare să dispară,astfel încât problemele ei să fie pe loc rezolvate.

Acesta îi zâmbi la rândul său, însă zâmbetul lui Scarlett pieri imediat când realiză ceea ce făcuse.
Își dete subtil ochii peste cap, fără ca tatăl ei să o vadă însă. Voia să îl facă pe Thomas să nu o mai vrea, însă voia să facă asta în cel mai subtil mod posibil.
Primul fel de mâncare își făcu apariția pe masa lor, așa că toți începură să mănânce. Toți în afară de Scarlett care îi tot arunca priviri urâte lui Thomas, ce continua să îi zâmbească neafectat. Se părea că tipul nu era obișnuit să renunțe așa ușor la ceva.

-Mă bucur am ați putut veni în vizită în umila noastră casă, spuse Stephan Erikson, însă Scarlett își dădea seama că folosise această propoziție întocmai pentru a atrage atenția asupra frumuseții casei sale, mobilate din plin, colorată în culori de diverse nuanțe de bej, alb și chiar auriu.

-Plăcerea este de partea noastră Stephan, mulțumim că ne-ai primit aici și că ne-ai dat oportunitatea de a ne uni familia cu minunata voastră familie, spuse și tatăl ei, iar Scarlett simțea că îi venea să verse din cauza faptului că, încă o dată, nu menționase faptul că ea avea de ales în toată această chestie.

-După cum probabil ați realizat deja, el este fiul meu, Thomas, spuse și arătă către bărbatul ce își desprinse măcar pentru o clipă privirea de pe Scarlett, ca mai apoi să o privească din nou, chiar mai insistent. Are 23 de ani, moșia este deja ca și promisă lui, are un loc de muncă care îi oferă posibilitatea de a o ține pe fata ta ca pe o prințesă, și mai important, are o casă numai a lui în care se pot muta după ce nunta va avea loc.

Douăzeci și trei de ani? Era deja adult, pe când Scarlett abia împlinise vârsta de 15 ani!
Simți din nou valul de greață cum punea stăpânire asupra ei, așa că ceru voie la baie și dispăru imediat ce i se dădu permisiunea de a pleca.
Își dete cu apă pe față,apoi se privi în oglindă timp de câteva minute.
Căsătoria asta nu se putea întâmpla. Nu trebuia să se întâmple!
Avea să aducă multe beneficii orașelor în care trăiau familiile lor, însă avea să aducă de asemenea și multă tristețe și nefericire în viața ei. Nu voia să fie o soție casnică a unui bărbat mai în vârstă decât ea, a unui bărbat cu 8 ani mai în vârstă decât ea.

Îi era milă de biata femeie care era soție lui Stephan și mamă lui Thomas. Avea doar 13 ani atunci când i-a dat viață lui Thomas, iar Stephan avea cu 12 ani mai mult, adică vreo 25.
Dacă ea devenise mamă la așa o vârstă, cu siguranță se vor aștepta de la ea să devină de asemenea mamă, fiind mai mare cu doi ani decât fusese mama lui Thomas.
Alții i-ar fi spus să se considere norocoasă că viitorul ei soț nu era decât cu 8 ani mai mare, însă pe ea o scârbea gândul ca un adult în toată firea să se atingă de o minoră, practic, o copilă.
Încercă să își calmeze respirația și îl observă în oglindă pe Thomas ce se apropia ușor de ea.
Încercă din răsputeri să se păstreze calmă și să nu ia decizii pripite înainte de a vedea ce dorește.

-Ești în regulă? Nu pari a te simți foarte bine, spuse acesta venind tot mai aproape de ea.

Scarlett se întoarse și îl privi drept în ochi. Nu era un lucru obișnuit, deoarece femeile trebuiau să își țină mereu privirea în jos, sau măcar să nu îi privească în ochi pe bărbați. Era considerat un semn al nerespectării bărbaților și al punerii la îndoială al puterii acestora, însă lui Scarlett nu îi păsa, ba chiar făcea asta intenționat, sperând că astfel de gesturi nesemnificative îl puteau influența pe Thomas spre a anula căsătoria.

-Da, sunt. Mulțumesc de întrebare oricum.

Se întoarse înapoi către oglindă și își aranjă părul oricum perfect coafat, doar pentru a avea o scuză să nu îl mai privească pe bărbatul mult mai înalt decât ea. Observă totuși că bărbatul se apropia în continuare de ea, de data asta zâmbind. Un zâmbet ciudat, care îi dădea ciudatul presentiment că ceva rău avea să se întâmple.
Thomas o apucă pe fată de talie și o întoarse către acesta, sărutând-o pe gât. Aceasta se zbătu în strânsoarea lui încercând să scape, însă bărbatul, mult mai puternic decât ea nu îi dădea drumul. Se mută către gura acesteia, însă Scarlett reuși să se desprindă și să se îndepărteze.

-Ce este în neregulă cu tine?! Nu ai văzut că mă împotriveam?!

-Haide Scarlett, oricum ne vom căsători, deci de ce să nu ne simțim bine cât timp părinții noștri discută chestiile importante? Vino aici...

O prinse din nou și o trase spre pieptul său, încercând în același timp să îi desfacă fermoarul rochiei, în ciuda faptului că Scarlett se împotrivea încontinuu încercărilor sale.
Îi desfăcu rochia astfel încât spatele îi rămase dezgolit, iar atunci îl lovi pe Thomas peste față, putând astfel să scape din nou din strânsoarea lui.
Rămase surprins, privind-o pe Scarlett ce încerca să își închidă fermoarul rochiei.
Într-un acces de furie, acesta se apropie de ea și o lovi atât de tare peste față încât capul fetei se izbi de oglinda care se făcu țăndări.

Din fericire, oglinda nu o rănise foarte mult pe Scarlett, în afara unei tăieri la nivelul sprâncenei, fata nu mai avea nicio altă rană, doar o urmă roșie pe tot obrazul, cauzată de palma pe care i-o dăduse Thomas.
Sângele îi curgea în jos pe față lui Scarlett, însă bărbatul o privea cu dispreț pentru faptul că îl lovise, dar și cu o oarecare mândrie la vederea sângelui, crezând că de acum se va învăța minte și nu va mai reacționa în acel fel. Din contră însă, Scarlett îl ura acum chiar și mai mult, iar privirea din ochii săi nu era înspăimântată, ci era una plină de ură la adresa lui Thomas.

Cum era de așteptat, părinții lor au venit numaidecât în baie pentru a vedea ce anume s-a întâmplat.
Au rămas cu privirea ațintită asupra lui Scarlett ce ținea rochia la nivelul pieptului pentru a nu cădea și la fața sa pe care se vedea clar faptul că fusese lovită, dar și la sângele ce curgea în continuare din rana de la nivelul sprâncenei.
Scena arăta groaznic, iar situația era total împotriva lui Thomas.
Văzând felul în care toți se uitau la ea, lacrimile începură să îi curgă pe față lui Scarlett și mai apoi țâșni printre ei afară din baie, pe holurile casei Eriksonilor. Nu mai voia să își mai petreacă acolo niciun minut.
Se izbi însă de cineva. Un trup firav care aproape căzu, la fel ca și ea, la podea, însă nu se întâmplă. Era mama lui Thomas, Miranda.

-Scuze, nu am văzut pe unde merg, ești bi- Oh Doamne!

O prinse pe fată de umeri și o duse în bucătărie.
Înăuntru era înăbușitor de cald, așa că femeia deschise geamul să lase aerul să intre, apoi îi închise fermoarul rochiei lui Scarlett și avu grijă de rana ei, dându-i și o compresă cu apă rece pe care să o pună pe obraz.
După asta, femeia o lăsă, ținându-și privirea în pământ, în semn de respect și supunere pentru ea.

-Fiul meu... Thomas a făcut asta?

Scarlett dete din cap aprobator, iar femeia nici măcar nu se uită la ea ca să știe că răspunsul era afirmativ.
Începu să plângă pe înfundate, trăgându-și din când în când nasul și ștergându-și lacrimile cu palma.

-Îmi cer scuze în numele lui, te rog să îl ierți și să nu anulezi căsătoria, este tânăr și neexperimentat, nu știe cum este încă cu căsătoria și toate cele. Te rog...

-Ascultă, înțeleg de ce ai vrea să îi iei apărarea, însă ceea ce a făcut el nu este de iertat. Tot ceea ce le-au făcut bărbații până acum femeilor este de neiertat. Eu... nu vreau să mă căsătoresc cu el,nu am vrut niciodată să mă căsătoresc cu nimeni. Vreau să fiu liberă. Vreau să ajung eu ceea ce alte fete nu au reușit să ajungă, spune și îi ia mâinile în ale sale.

Femeia nu a mai zis nimic, Scarlett la fel. Nu mai era nimic de zis. Probabil și Miranda voia același lucru, însă era imposibil, din punctul ei de vedere. Cu siguranță credea că și visul lui Scarlett de a rămâne o femeie liberă și necăsătorită, nu era altceva decât un vis ce nu avea să devină vreodată real.
Vocile ridicate ce se auzeau de pe hol le întrerupseră.
Sună de parcă... bărbații se certau?

Sfârșitul capitolului I.

8574 cuvinte

Capitol needitat, scuzați greșelile

Puteți să îmi scrieți în legătură cu orice ^^

Sper că v-am plăcut, iar dacă v-a plăcut, că rog sa lăsați un vot și să distribuiți în profilul vostru♥️