În ziua următoare, coborî alături de Nina pentru a servi micul dejun. Încerca să pară calmă, deși gândurile nu o lăsaseră să doarmă toată noaptea. Atunci când el se aşeză la masă, Abigail se înroși. El o salută politicos. Vorbea la telefon, așa că nu-i dădu mare atentie. După ce sfârși discuția, îi spuse lui Abigail:

    – Trebuie să plec, a intervenit ceva. Spune-i lui Dirk să vină la spital de îndată ce sosește.

    El o mângâie puțin pe Nina, apoi îi ciufuli părul și plecă. Abigail rămase la masă, dezamăgită. Ce însemnase pentru el sărutul din noaptea trecută? Chiar nimic?

    Două ore mai târziu sosi și Dirk. După ce stătu puțin cu Nina si servi o cafea alături de Abigail, acesta plecă direct la spital.

   Bărbatii sosiră acasă abia seara, când începură să discute numai despre Odilia și despre noul lor copilaş. Abigail ii pregăti Ninei bagajele, apoi își împachetă si ea lucrurile.

    A doua zi dimineață, află că profesorul plecase de spital - avea de facut o operatie urgentă. Dirk şi Nina tocmai se pregăteau să plece când sună telefonul. Abigail raspuns
Se auzi vocea lui Dominic.

    - Abigail? Dă-mi-l, te rog pe Dirk la telefon.

   Fu o discuţie scurtă. Apoi Nina o îmbrătişă pentru ultima dată pe Abigail şi plecă împreună cu tatăl ei. După o ora, Abigail se hotărî să plece si ea la spital. Când să iasă pe ușă, se ciocni de Dominic.

    - Vroiai să fugi? o întrebă el.

   - Nu fi ridicol. Veneam spre spital. Dacă îți aduci aminte, mi-ai spus să vin să lucrez acolo.

   - Hai, te rog, cu mine în birou.

Ea îl urmă.

    - Ai dormit?

Abigail nu se aştepta la o astfel de întrebare.

   - Nu prea...

   - Noi doi trebuie să vorbim, dar nu acum. Zuster Ritsma vrea să intri în tura de după-amiază. De asta am venit, ca să te anunt.
Apoi zâmbi.

   - Nu, nu e adevărat, continuă el. Vroiam să te văd. De aceea am venit. Nu am ştiut dacă ţi-ai făcut bagajele, dar văd că da, așa că ar fi mai bine să mergem.

    Abigail îi zâmbi. Era curioasă să afle despre ce vroia să-i vorbească. Ajunseră la spital. El îi spuse:

    - Acum, am mult de lucru. In plus, trebuie să plec la Bruxelles pentru vreo două zile. Când mă întorc, vreau să vorbesc cu tine.

    - Foarte bine, profesore.

El începu să râdă.

    - Parcă îmi ziceai Dominic.

    - Dominic, repetă ea imediat.

   În următoarele două zile, Abigail îşi petrecu timpul liber alături de doamna Macklin şi de profesorul de Witt. Atunci când Dominic se întoarse, Abigail se afla la spital, Henk tocmai îi povestea despre noua lui prietenă.

    - Bună dimineata, soră Trent, se auzi glasul profesorului.

V-am întrerupt conversaţia?

   - Nu, tocmai terminasem de vorbit, îi răspunse ea.

    - Bine. Henk, te aștept peste zece minute în sala de operații, spuse el și plecă.

      - Ce-o fi cu el? o întrebă Henk pe Abigail. A venit cu câteva ore mai repede decât spusese. Probabil că păpușa lui de Bruxelles nu a mai venit la întâlnire.

Apoi, observând chipul înmărmurit al lui Abigail, adăugă:

    - Am glumit, Abigail, nu are nici o păpuşă.

    Abigail răsuflă ușurată. Pe seară, avu o discuţie cu doamna Macklin.

   - Dominic s-a schimbat mult de când te-a cunoscut pe tine, draga mea, îi zise aceasta. E uimitor ce poate face iubirea dintr-un om!

    - Iubirea? îngăimă Abigail.

   - îl iubești, nu-i așa? Are nevoie de cineva care să-l iubească. N-am crezut că va mai fi în stare să iubească vreodată vreo femeie, dar uite că tu ai reuşit să schimbi asta!

     După câteva zile, profesorul o chemă pe Abigail la el. Era nervos și-i spuse că e liberă să plece înapoi în Anglia. Abigail rămase socată. Nu mai înțelegea nimic.

    - Vei pleca la noapte, soră Trent, îi ordonă el.

    - Foarte bine, abia reuși ea să spuna.

    Abigail termină ce mai avea de lucrat în spital, iar pe cand se pregăti să plece direct spre gară. În fața spitalului aștepta Jan.

     - Domnișoară, am venit să vă duc acasă. Vă rog, urcați in mașină.

    - Iti multumesc Jan, dar trebuie să fie o greşeală, spuse ea. Profesorul ştie că ai venit să mă iei?

    - El mi-a spus să vă duc acasă, domnişoară. Se va supăra pe mine dacă îi voi spune că nu ați mers cu mine.

    Abigail se urcă în maşină. Pe drum, se gândi la ce ar trebui să facă. Nu putea să rămână în Amsterdam, dar nici nu avea bani pentru a se întoarce în Anglia. Mașina ajunse în faţa casei doamnei Macklin. Abigail coborî din mașină, îi mulțumi lui Jan și-l rugă să-i transmită un mesaj lui Bolly.

    - Spune-i doar că voi fi plecată câteva zile și să nu se îngrijoreze. Îi va spune mai multe doamna Macklin.

Doamna Macklin era în bucătărie.

    - Aici erai, copilă! Ce repede ai venit. Cred că ai mers repede.

    - M-a adus Jan cu mașina.

    - Dragul de Dominic, câtă grijă are de tine!
Abigail se enervă.

    - Nu e deloc adevărat. El nu are grijă decât de el; nu-i pasă decât de propria lui persoană. E rece și fără suflet și-l urăsc! Azi m-a concediat, așa deodată... Imi e dator si cu salariul pe câteva săptămâni...

Ea izbucni în lacrimi.

     - Prefer să mor decât să-l mai văd vreodată! continuă ea. Nu am nevoie de nici un ban de la el! Dar il iubesc atât de mult

    Doamna Macklin încercă s-o liniştească.

     - Trebuie să fie o greşeală. Ceva sau cineva la determinat să se comporte astfel.

    - Dar de ce nu mi-a dat măcar o explicatie? Credeam că are incredere în mine, chiar ajunsesem să cred că mă şi iubeste puțin - bine, stiu că e absurd. Uitati-vă la mine; nici un bărbat nu se simte atras de mine, iar Dominic, nici atât... Eu plec, doamnă Macklin...

    - Unde, draga mea? Înapoi, în Anglia?

   - Nu, nu pot - nu am destui bani pentru asta.

   - Te împrumut eu cu plăcere...

    - Sunteți drăguță, doamnă Macklin, dar nu, mulțumesc. Voi împrumuta bani doar dacă voi fi cu adevărat disperată. Sper să pot să-mi găsesc un serviciu undeva în afara Amsterdamului, ca să fac rost de bani.

    - Esti sigură că faci ce trebuie, Abigail?

    - Da, sunt sigură. Vedeti, nu mai pot să rămân aici - s-ar putea să mă intâlnesc cu el și nu vreau asta. Oricum, nu-l cunosc de mult timp, așa că ar trebui să fiu în stare să-l uit destul de repede.

    Ştiau amândouă că acest lucru nu era adevărat.

    – În cazul acesta, spuse doamna Macklin, cred că pot să te ajut. Am o prietenă, pe Mevrouw Hagesma. Locuieşte la Friesland, într-un sat mic, la nord de Leeuwarden. A făcut un atac de cord și se descurcă destul de greu singură. Cred că ar fi încântată dacă ai sta cu ea și ai ajuta-o. Doar că e foarte săracă.
Abigail îi răspunse repede.

   - Nu e nevoie să mă plătească. Vreau doar să-mi dea o cameră și ceva de mâncare. Între timp, îmi caut și altce lucru.

   - Eu tot cred că ar trebui să accepti împrumutul meu.
Abigail o sărută pe obraz și-i spuse:

    - Sunteți o persoană atât de bună, dar nu pot accepta. Voi merge însă la prietena dumneavoastră, dacă va fi de acord. Oricum, de îndată ce-mi voi găsi de lucru, mă voi întoarce în Anglia și-l voi lua și pe Bolly cu mine.

    - El e foarte fericit acasă la Dominic, îi aminti doamna Macklin.

    - Credeţi că va vrea să rămână? Dacă Dominic îl va lăsa să rămână acolo, eu nu am nimic împotrivă. Merită mult mai mult decât îi pot oferi eu.

    - Cum crezi tu, draga mea. Mă duc să-i telefonez prietenei mele.

     Zece minute mai târziu, Abigail îi spuse doamnei Macklin:

    - Nu-mi vine să cred că am rezolvat totul atât de repede. La noapte, îmi voi face bagajele și voi pleca cu trenul de dimineață.

    - Bine, draga mea. Imi va fi dor de tine. Dacă sună Dominic, ce să-i spun?

    - Nu va suna. A încheiat orice legătură cu mine. Probabil că si-a adus aminte de fosta lui sotie si a crezut că voi ajunge si eu la fel ca ea. Sau poate nu acesta este motivul, habar nu am. Sotia lui era frumoasă și dorita de multi bărbati, nu? Cu mine, ar fi stat linistit. Cu o soție lipsită de atractivitate, nu ai motive de gelozie...

Doamna Macklin ignoră vorbele ei.

    - Ce să-i spun? repetă ea întrebarea.

    - Că mi-am găsit un nou loc de muncă. Dar vă rog să nu-i spuneți unde sunt sau că nu mi-am primit banii de la el.

    - Nu dragă, nu-i voi spune. Acum, du-te la culcare, mâine dimineață te vei trezi devreme. Şi lui Bollinger, ce să-i spun?!

    - Nu cred că se va îngrijora, cel putin nu prea curând. Dacă va veni la dumneavoastră totuşi, spuneți-i că lucrez la un alt caz și că-i voi scrie.

     A doua zi, Abigail ajunse în Molenum, localitatea unde locuia Mevrouw Hagesma. După ce făcură prezentările, bătrâna îi spuse:

    - Prietena doamnei Macklin este și prietena mea.

    Se acomodară repede una cu cealaltă. Erau multe de făcut în căsuța în care locuia Mevrouw Hagesma - de măturat, de şters praful, de spălat. În plus, Abigail o ajuta pe bătrână și să scrie, chiar dacă aceasta avea o mână pe jumătate paralizată.

    In fiecare dimineaţă, Abigail o lua pe Mevrouw Hagesma la o scurtă plimbare prin sat. Astfel, află că vânzătoarea de la magazinul satului, Mevrouw Beeksma, urma să renunţe
pentru un timp la serviciu, deoarece fiica ei se îmbolnăvise.

    Abigail se oferi să lucreze la magazin, cât timp lipsea Mevrouw Beeksma. Dorise un loc de muncă - acum îl găsise. Trebuia să lucreze trei ore pe zi. In prima zi, îi fu destul de dificil. Se înțelegea greu cu clienții, pentru că aceștia vorbeau numai în olandeză și nici nu cunoștea prea bine banii lor. După câteva zile, începu să se descurce destul de bine.

Intr-o zi, Abigail primi o scrisoare de la doamna Macklin, în care ii spunea cât de îngrijorat era Bollinger, care nu credea că Abigail era atât de fericită pe cât i se spuse si nu era nimic mentionat despre Dominic, lucru care o întrista.

     Puse scrisoarea în buzunarul de la sort şi începu sa aranjeze marfa din magazin; borcanele cu muraturi, conservele și multe alte mărunţişuri.

   Deodată, ușa de la magazin se deschise. Abigail ramase încremenită. Incepură să-i tremure mâinile și respiră din ce in ce mai greu. Era el. Câteva minute bune, se uitară fix unul la celălalt. Apoi, ea puse o întrebare stupidă:

    - Dorești ceva?

    - Da, pe tine, îi răspunse el, sec. Liniştește-te, Abigail, vreau doar să vorbesc cu tine.

    Când Abigail îşi mai reveni puțin, el îi spuse:

    - Nu mai pot să dorm sau să mănânc din cauza ta, acum nu mai sunt în stare nici să lucrez. Nu-mi vine să cred că o fată ca tine m-a adus în starea asta mizerabilă. Am tot încercat să te îndepărtez de lângă mine, dar tot eu, pe urmă, am făcut tot posibilul să te aduc înapoi. Nu înţeleg de ce am incercat să evit o fată atât de bună la suflet, atât de amabilă și de drăguţă ca tine...

    - Te-ai purtat îngrozitor de urât cu mine și vreau să-mi spui acum de ce ai făcut asta! ţipă ea.

    - M-am întors de la Bruxelles, abia aşteptând să te revăd. Când te-am văzut însă, erai cu Henk și râdeați împreună. Am avut impresia că râdeți de mine și mândria mea nu putea
accepta asta... Am vrut să te rănesc, dar cel rănit am fost eu.

    Discutia lor fu întreruptă de o clientă, care intră în magazin si cumpără nişte ceai. Abigail o servi și apoi clienta plecă.

Dominic o întrebă ușor enervat:

     - Și poți să-mi spui, te rog, de ce ai ajuns să vinzi după o tejghea?

    - Imi câştig existenta, îi răspunse ea cu aroganţă.

    - Dar, de ce aici, în locul acesta uitat de lume? De ce nu ești în Anglia? Te-am căutat și nu erai acolo!

    - Iți voi spune de ce nu eram acolo. Nu am avut bani să plec și știi de ce? Pentru că nu mi-ai plătit de câteva săptămâni bune! M-ai alungat pur și simplu și nici măcar nu m-ai întrebat dacă am unde să mă duc - puțin îți păsa dacă ajungeam pe străzi!

    - Pe străzi? o întrebă el îngrozit. Iubirea mea mică, am fost o brută! Te rog, iartă-mă! Nu mă gândeam decât la tine si la Henk - cum râdeați împreună, cât de bine vă înţelegeaţi... De ani de zile am crezut că mi-e bine cu viata asta, în care să nu acord vreo importanţă deosebită femeilor. Am crezut că pot trăi fără să mă implic sufletește într-o relaţie. Dar apoi te-am întâlnit și am ajuns să mă îndrăgostesc cu adevărat de tine. Draga mea Abby...

    Ușa se deschise din nou și intră un băieţel care venise să cumpere niște biscuiți. Dominic, enervat de întrerupere, îi dădu repede un pachet de biscuiți, îi luă banii și-i ceru
băieţelului să iasă mai repede din magazin.

    - Vrea trei cenţi rest, îl avertiză Abigail!

    - Dă-i o ciocolată și zi-i să iasă mai repede din magazin!

    Băiețelul fugi speriat. Dominic o luă în brațe și-o strânse cu putere, iar Abigail nu se împotrivi.

    - Doar doamna Macklin știa unde sunt, îi spuse ea şi i-am cerut să nu-ți spună.

    - Și s-a ţinut de cuvânt. Bollinger și cu mine ne-am gândit mult, după ce ne-am întors din Anglia și i-am făcut o vizită. Tot ce ne-a zis, a fost că o veche prietenă de-a ei avea nevoie de ajutor.
El o sărută dulce pe păr.

    - Vrei să te măriţi cu mine, Abby?

   - Da, Dominic, vreau din tot sufletul!
El o strânse la piept şi apoi o sărută.

   - Și cu Bolly cum rămâne. Dominic? intrebă ea puțin îngrijorată.

    - E un ajutor binevenit pentru casa noastră, nu crezi draga mea? Se pricepe de minune la grădinărit şi se poarta extraordinar cu animalele. Și cu copii, nu mă îndoiesc de asta.

    - Oh, voi fi încântată. Iti plac la nebunie copiii!

   - Atunci, trebuie să-i oferim această ocazie, de a avea grijă de copii, nu, iubita mea?
Ea zâmbi si gropițele îi apărură în obraji.

    - Un băieţel la fel de agitat ca tatăl său... sopti ea.

    - Şi o fetiță micuță și fragilă, ca frumoasa ei mamă.

Dominic o sărută din nou.

    - Şi acum, ce facem? il întrebă ea.

    - Te întorci cu mine în Amsterdam, iubire mică.

    - Și eu unde...?

   - Bollinger și Mevrouw Boot îți vor aranja camera. Vei sta la doamna Macklin până când aranjez eu nunta.

    Lui Abigail îi stătea bine îndrăgostită. Chipul pur și simplu i se transformase.

   - Cât de drăguță ești, Abby! îi spuse el cu convingere și o sărută.

   - Dacă spui tu, dragul meu Dominic...

~ Sfârșit ~