Abigail fu instalată în aceeași cameră în care stătuse și în acea noapte, iar camera Ninei se afla lângă a ei. Abigail petrecu prima zi în casă, aranjând jucăriile Ninei aşa cum îşi dorise aceasta. Apoi se retrase în camera sa, nu înainte de a-i promite Ninei că va veni să-i spună povestea de seară, dacă va fi cuminte.

Seara, Abigail intră în camera Ninei și începu să-i spună acesteia povestea. Nu după mult timp, apăru și Dominic.

- Bună seara, soră Trent, văd că te-ai instalat.

Se apropie apoi de Nina și se lăsă sărutat și îmbrăţişat cu putere.
Urma să fie o seară de „soră Trent", își spuse Abigail. Sau poate că seara nu urma deloc să și-o petreacă alături de ei. Habar nu avea dacă va cina cu ei, sau cu Bolly si cu Mevrouw Boot.
Profesorul îi dădu răspunsul fără să vrea:

- Voi lua cina la şapte, Abigail. Sper că vii să-mi ţii companie

- Da, mulțumesc, răspunse ea nedumerită.

In aceste zece minute, fusese numită atât ,soră Trent" cât și „Abigail". Nu mai înțelegea nimic...

Chiar și la masă, nu reuși să scape de acest gând.

- Nu înţeleg de ce continui să mă numești „soră Trent" într-o replică, iar apoi , Abigail" în următoarea... îi spuse ea, în cele din urmă.

Se uită la el. Nu zâmbea, dar nici încruntat nu era.
El îi răspunse simplu:

- Ti-am mai spus o dată. Uit.

- Uiţi ce? insistă ea.

- Poate că mi-ai redat încrederea în femei, Abigail, dar a trecut prea mult timp. Nu sunt obişnuit, probabil că nu am învătat încă să am încredere.

- Nu înţeleg nimic din ce vrei să spui..

Dar sosi mâncarea şi Abigail se gândi să-l lase să mănânce linistit, astfel că abandonă discuția.

- A fost delicios, spuse ea, după masă.

- Atunci, mai servește-te. Nu mănânci destul, ai slăbit.

El avea dreptate - nu prea mânca, deoarece fiecare masă de la spital trebuia plătită și nu-și permitea să cheltuie prea mult - încă nu-şi primise salariul.
După masă, serviră câte o cafea.

- Vorbeam despre tine, îi spuse Dominic

- Nu, nu chiar

- Nu m-ai înțeles ce am vrut să spun, Abigail. Te ajută îți voi spune Abigail tot timpul?

- Vrei să spui că nu o să mă mai urăşti de acum încolo?!
Nu era pregătită pentru explozia lui.

- Să te urăsc? Fata mea dragă, eu nu te...
Ea îl repezi.

- O, ba da, mă urăşti. Ai făcut-o din prima zi în care ne-am cunoscut. Nu ştiu de ce – probabil că ești unul dintre oamenii aceia care nu suportă fetele urâte. Nu mă deranjează că sunt urâtă - sau, nu mă mai deranjează – m-am obişnuit cu asta, dar nu trebuie să-mi amintesti într-una lucrul acesta...

El se uită cu atenție la ea și, la un moment dat, începu să râdă cu putere, ceea ce o enervă la culme pe Abigail.

- Ochii tăi sunt minunați; faci gropițe în obrăjori - ştiai asta? Și ai cel mai dulce zâmbet din lume.

- Ceea ce cu greu ar putea înlocui o înfăţişare frumoasă, îi răspunse ea iritată. Dacă nu te deranjează, să nu mai vorbim despre mine. Ce mai face sora ta?

Câteva zile mai târziu, profesorul o chemă pe Abigail şi-i spuse:

- Voi fi plecat azi toată ziua. Ai toată casa la dispozitie. Cred că Nina mai are nevoie de niște hăinuţe. Cumpără-i tu și trece-le în contul meu. Cumpără-i și niște pantofi. Jan vă va duce cu mașina.

Abigail plecă cu Nina la cumpărături. Intrară în cele mai renumite și luxoase magazine. Abigail îi luă Ninei nişte costume frumoase și o minunată pereche de pantofi roșii.
După ce o lăsă pe Nina acasă, Abigail îi făcu o vizită doamnei Macklin.

- Stai jos dragă, o invită aceasta și spune-mi ce ați mai făcut în ultimul timp. Dominic mi-a spus că intenționează să te țină lângă Nina, până când va veni tatăl ei. I-am spus că aşa şi trebuie să procedeze; el nu s-ar descurca să îngrijeasca un copil de trei ani. Mai ales că muncește atât de mult. Daca nu ar avea menajeră, care să-i țină ordine în casă... Iti place casa lui, dragă?

- Cât am văzut din ea - este foarte mare, dar frumoasă și elegant mobilată.
Doamna Macklin încuviinţă.

- Aparține familiei lui de sute de ani. Ce păcat că Dominic nu se însoară din nou - dacă nu o face, toată casa va rămâne unui verişor îndepărtat de-al lui care locuiește la ţară și căruia nu-i place deloc viata de oraş. Așa că, această casă va rămâne neglijată sau mai rău, vândută. Nu, Abigail, Dominic are nevoie de o soție și copii.

Abigail începu să viseze cu ochii deschiși, dar reveni repede la realitate.

- Bănuiesc că-și va găsi o soţie mai devreme sau mai târziu. Are mulți prieteni la Friesland, nu-i așa?

- O grămadă. Acum s-a dus acolo. Stiai, nu?

Nu, nu știa și, în fond, nu exista nici un motiv pentru care să-i fi spus asta...

În seara aceea, el sosi acasă. Nina, fiind obosită, după ce tot probase hainele noi - nu o dată, ci de mai multe ori – adormise deja. Abigail se afla în camera sa, pregătindu-se şi ea de culcare. Lăsase ușa deschisă, în caz că Nina avea nevoie de ea. La un moment dat, îl văzu pe Dominic în fața ușii.

- A adormit, Nina? întrebă el. Apoi adăugă:

- Bună, Abigail!
Părea bucuros s-o revadă.

- O, mă bucur să te văd. Ai avut o zi plăcută? Nina a fost foarte cuminte.

El stătea sprijinit de perete, cu mâinile în buzunare și zâmbea.

- Mă bucur să aud asta. Pot să intru?

- Bineînțeles, dar nu vrei să mergi s-o vezi pe ea? Nu este în pat de mult timp, s-ar putea să fie încă trează. Am culcat-o în pat mai devreme azi, pentru că a fost o zi agitată pentru ea; era foarte obosită.
El se așeză confortabil pe pat.

- Ce i-ai cumpărat?

- Oh, un costum cu fermoar, o rochiță, o pereche de pantofi roșii și o căciuliță de blană.
Se opri și adăugă, vinovată:

- Sper că nu am fost prea extravagantă... ai zis că...

- Nu-ti face astfel de probleme. Dar ţie îți ajung banii?
Era o bună ocazie să-i amintească de salariul ei.

- Păi...

Fu întreruptă de Bollinger, care tocmai intrase.

- Mă bucur să vă revăd şefu'. Vă caută la telefon doctorul Lessward. Spune că e urgent.

Profesorul se scuză și ieși din cameră, odată cu Bolly. Abigail coborî și ea după câteva minute şi află că profesorul plecase de urgenţă la spital. Mâncă repede, ca să nu se simtă singură, se aşeză apoi lângă sobă și începu să-i tricoteze Ninei o pereche de mănuși, care să se asorteze cu pantofii ei roșii. Era în pat de mai bine o oră, când îl auzi pe profesor intrând în casă.

A doua zi dimineaţă, luă micul dejun, alături de Nina. Profesorul se apropie de ele si se aşeză la masă. Se uită apoi pe platouri și exclamă:

- Ce-s cu acestea? peşte fiert si piure de cartofi.

Părea atât de îngrozit, încât Abigail începu să râdă.

- E foarte bun, spuse ea și e bun si pentru burtica Ninei. În plus, după asta avem înghețată.

- Doamne, cine a gândit meniul acesta?

- Eu. Este hrănitor şi uşor de digerat.

- Şi mănânci și tu?

- Bineînțeles. Ar fi culmea să vreau ceva diferit. Gândește-te şi la Mevrouw Boot.

- Foarte bine. Sper că nu te astepti să mănânc şi eu cu voi.

Bollinger apăru curând cu o friptură, pe care profesorul o comandase. Abigail mâncă peştele fiert pentru a-i da Ninei un bun exemplu, dar nu se putu abţine să nu adulmece aroma fripturii. Profesorul începu să râdă de ea, apoi îi spuse:

- Vrei să treci pentru mine, puțin mai târziu, pe la profesorul de Witt? Vreau neapărat să-i trimit o carte.

El îi zâmbi, iar ea se gândi la această schimbare din comportamentul lui. Zâmbea sau chiar râdea des în ultimul timp. Probabil că asta se datora Ninei.

Seara, la cină, Dominic o întrebă:

- Abigail, crezi că sunt un om cu un caracter urât?

Primea întrebări incomode, dar ea îi răspunse în cele din urmă:

- Nu, în nici un caz. Dacă ar fi fost aşa, copiii s-ar speria de tine, dar ei te adoră. Doar că ai fost întotdeauna... cred că ai fost descurajat de faptul că m-ai cunoscut. Am impresia că mă urăști, dar nu întotdeauna și asta nu pot să înțeleg. E din cauză că sunt englezoaică, sau că sunt urâtă, deși mi-ai spus că nu e așa...?

- Şi ti-o mai spun o dată, ca să te convingi. Dar ai dreptate; nu am vrut să te întâlnesc, nu mă mai interesau femeile, fetele, de mult timp, dar, după ce te-am întâlnit, ti-am aranjat caz după caz, doar ca să te văd în fiecare zi. Nu ti s-a părut nimic ciudat?

- Comportament în contradictoriu, nu-i așa? Și ştii de ce?

Ochii lui albaștri o căutară.

- Am fost odată însurat... Asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă.

- Da, stiam asta, îi răspunse ea.
Privirea lui o ardea.

- Cine ți-a spus? întrebă el nervos. Servitorii, nu? Ei ştiu destul de bine.

- Nu, nu servitorii. Și nu a fost vorba de bârfă. A fost cineva care mi-a dat un răspuns, la o întrebare pe care am pus-o. Vezi, nu înțelegeam asta... de ce mă urăşti... şi nu numai pe mine... M-am supărat o dată, de două ori şi atunci, această persoană mi-a explicat de ce te comporti astfel cu mine. Doar atât stiu: că ai fost însurat şi că ti-ai pierdut soţia. Nu am mai întrebat altceva, nu era treaba mea. Nici acum nu e treaba mea, dar tu ai început discuția. Nici nu visam c-o să-mi spui asta vreodată.

- E ceva despre care nu-mi place să vorbesc. Mă mir că vorbesc cu tine acum, dar vreau să-ți spun, Abigail. Vreau să-ti spun, înainte de a...
Bollinger apăru în cameră, aducându-le cafeaua.

- Mulțumim, Bollinger. Dacă mai avem nevoie de tine, te chemăm, spuse profesorul.
Bollinger plecă.

- E ciudat, Abigail, continuă el discuția, dar în toti aceşti ani nu am vrut să-i povestesc nimănui, deși am mai avut câteva prietene de atunci. Dar ţie chiar vreau să-ti povestesc, pentru că ești diferită de restul fetelor; tu stii ce înseamnă să fii nefericit și știi să păstrezi un secret.

- Eşti sigur de asta? N-o să-ti pară rău mâine dimineată?

- Nu. M-am însurat când aveam douăzeci şi cinci de ani - acum cincisprezece ani. Știi, Abigail, am aproape patruzeci şi unu de ani. Era o fată foarte drăguță și veselă, iubea hainele, bijuteriile, maşinile luxoase şi era genul de fată care sucește minţile oricărui bărbat. M-am simțit foarte norocos că m-a ales tocmai pe mine pentru a-i fi sot. Dar şase săptămâni mi-au fost de-ajuns pentru a afla că nici eu n-o iubesc. Poate că, dacă o iubeam, i-as fi iertat toate aventurile. A murit într-un accident de maşină, împreună cu prietenul ei de atunci și deși nu mai aveam nici un fel de sentiment pentru ea, mândria mea a avut de suferit. Acum înțelegi de ce nu i-am mai permis nici unei femei să-mi pătrundă în viață.

- Iti multumesc că mi-ai spus. Ceea ce ţi s-a întâmplat a fost îngrozitor, dar a trecut mult timp de atunci. Sunt sigură că vei găsi pe cineva care îți va schimba aceste păreri despre femei. Probabil că nu ieși destul; munceşti prea mult. Sunt multe fete drăguțe pe lumea asta, să stii.

- Îmi sugerezi să-mi găsesc una și s-o iau de nevastă?

- Da, de ce nu? Doar pentru că e un mar stricat, nu trebuie să tai tot copacul.

- Dar îmi face plăcere să muncesc mult. Dacă îmi iau o soție, s-ar putea să încerce să schimbe asta.

- Dar nu o va face - dacă te iubeşte, te va ajuta cum va putea.
El păru amuzat.

- Cum?

- De unde să ştiu? Ea e cea care trebuie să-ți răspundă la această întrebare.

- Când va veni timpul, o s-o întreb asta. Şi acum, oricât de mult mi-ar plăcea să vorbesc cu tine, trebuie să mă duc la spital...

A doua zi dimineață, Abigail și Nina se aflau la masă, când Dominic apăru și el. Părea foarte vesel.

- Mâine mă duc la Friesland, îi spuse el lui Abigail. Bollinger mă va însoți, pentru că este ceva de lucrat în grădină. Mă gândesc că ar fi frumos ca tu și Nina să veniţi şi voi. Nina merită o recompensă, nu-i așa?

- Da, a fost foarte cuminte, dar ești sigur că vrei să vin și eu? Nu mai are nevoie de asistentă.

- Nu? Ei, Bollinger și cu mine o iubim mult, dar nu avem timp de stat cu ea. Eu am niște afaceri de rezolvat, iar el are treabă în grădină.

Abigail nu se putu abține să nu-i zâmbească. Nu-l văzuse niciodată atât de relaxat.

- Atunci, voi veni cu cea mai mare plăcere. La ce oră vrei să fim gata?

- Pe la opt e bine?

- E perfect. Doar știi că Nina se trezește devreme.

- Da? Nici nu o aud când se trezește.

- Ei, vine în patul meu ca să-i spun câte o poveste.

- în engleză? râse el.

- In amândouă limbile. Oricum, înţelege engleza destul de bine, nu-i așa, păpuşă? spuse ea, uitându-se spre fetiţă. Aceasta scobea cu degetul într-un ou fiert.

- Da, răspunse ea cu gura plină, spre amuzamentul celorlalti.

A doua zi la ora opt, fetele erau pregătite de drum, așa cum promiseseră...

Ninsese puțin în timpul noptii, astfel că drumul era acoperit de o pătură albă de zăpadă. Abigail și Nina se așezară confortabil în maşină, cu Colossus lângă ele. Pe măsură ce vedea peisajul, Nina începu să pună întrebări despre cai, despre vaci, despre poduri și despre morile de vânt. Abigail se străduia să-i răspundă, dar cum pronunţia ei în olandeză lăsa mult de dorit, stârnind râsul celorlalţi, Dominic o ajuta din când în când.

Nu după mult timp, Dominic îi anunță că au ajuns la Friesland. Mai merseră câteva minute și ajunseră în fața unei porți uriaşe. Poarta era deschisă și în față se zărea casa. Era o casă veche, cu multe tufe de trandafiri în faţa ei. Deşi nu era foarte mare, părea destul de încăpătoare.

Intrară în casă. Abigail făcu cunoștință cu menajera casei, Joke, cea care le deschisese ușa. Se părea că aceasta îl cunoștea pe profesor de foarte mult timp.

Intrând într-o cameră, profesorul îi oferi lui Abigail un scaun lângă şemineu, iar Nina se așeză imediat în poala ei. Bollinger dispăru imediat din cameră.

- S-a dus să-şi vadă trandafirii, îi explică profesorul lui Abigail. Grădinarul meu, cel pe care Bollinger l-a înlocuit, stă aici, în convalescenţă. Nu mă îndoiesc că au multe de discutat, când îşi beau cafeaua împreună.

- Dar cum se înteleg? Grădinarul ştie engleză?

- Da, stie. A stat în Anglia, pe timpul războiului. În plus, amândoi cunosc denumirile în latină a tuturor plantelor de aici, ceea ce le ușurează discuția.
Abigail habar n-avea că Bollinger era un om atât de inteligent. Ea spuse, mirată:

- Extraordinar! Bolly vorbește latina.

- Când vine vorba de grădini, Bollinger e o persoană foarte inteligentă. Eu voi fi ocupat o oră sau două. Ia-o pe Nina şi mergeți să vă plimbati. Grădina este destul de mare. În plus, poate Nina ar vrea să facă un om de zăpadă. A nins suficient, încât să poată face asta.
Nina abia aștepta să iasă afară, în grădină.

- Bine, hai să mergem, îi zise Abigail.

Făcură un om de zăpadă foarte frumos, chiar în faţa casei, apoi începură să se bată cu bulgări de zăpadă. Colossus alerga si el fericit prin stratul gros de omăt.

- Hai să intrăm în casă, că ai obosit, îi spuse Abigail la un moment dat și o luă pe Nina de mână. Intrară în hol și își scuturară hainele de zăpadă.

Mai era o oră până la masa de prânz. Abigail și Nina se aşezară lângă șemineu. În timp ce Nina cânta un cântecel pe care-l învăţase de la Abigail, profesorul intră în cameră. El o ascultă bucuros pe Nina şi o felicită apoi pentru cântecel. Se aseză apoi lângă ele și-i spuse lui Abigail:

- Nina se va întoarce direct acasă peste două zile. Dirk mi-a dat telefon si mi-a spus că va veni s-o ia. Ii vom simţi lipsa, nu-i așa?

- Da, foarte mult, răspunse Abigail, încercând să-şi ascundă tristetea.

- Dirk va sosi mâine seară, va rămâne o noapte şi vor pleca a doua zi dimineață. Probabil că și tu, abia aștepți să te întorci în Anglia.

- Da... răspunse ea, încercând să nu plângă. Bollinger va veni cu mine?

- Asta hotărâți voi doi: tu și Bollinger.

- Ah, dacă el mai poate să rămână - vezi, eu trebuie să-mi caut un nou loc de muncă și o nouă casă în care se locuiesc - as prefera să o facă.

- Totuși, ar fi mai frumos să mai rămâi un timp și să lucrezi la spital.

Inima lui Abigail începu să bată din ce în ce mai tare.

- Oh, da, ar fi mai frumos, dar e ceva de lucru pentru mine în spital?

- Fata mea dragă, aici e aceeași criză de asistente ca și în Anglia. Ar mai fi nevoie de vreo şase asistente. Intrebarea este dacă pe tine nu te deranjează să rămâi aici.

- Nu, absolut deloc. O cunosc deja pe Zuster Ritsma, ea vorbeşte şi în engleză, aşa că mă pot înțelege foarte usor cu ea. Mi-ar plăcea să lucrez la chirurgie, am ceva experienţă.

- Foarte bine. Atunci, rămâne asa cum am stabilit. Ce ai zice dacă te-ai întoarce să locuiești la doamna Macklin?

- Crezi că va fi de acord? Mie mi-ar plăcea foarte mult.

- Şi ei la fel.
Se ridică și o luă pe Nina în brate.

- Hai să mergem la masă. După aceea, când această mică domnişoară se va duce la culcare, îți voi arăta casa, îi spuse el lui Abigail
Mâncarea fu delicioasă, iar Abigail remarcă acest lucru.

- E făcută de fiica lui Joke, iar grădinarul meu este chiar soţul lui Joke. Ei locuiesc aici de atâta timp, încât au grijă de această casă ca și cum ar fi a lor.

După ce terminară masa, profesorul le duse pe Abigail și pe Nina într-o altă cameră.

- Odilia obișnuia să doarmă aici, atunci când era mică. Nu am făcut nici o modificare, mi se pare o cameră perfectă pentru o fetiţă. Nu a mai fost folosită de atâta timp... dar acum
va sta Nina în ea.

- Esti sigur că vrei să-mi arăti casa? Pot să merg și singură, dacă ai alte lucruri de făcut.

- Nu am nimic altceva de făcut. Coborâm?

În afară de living, mai erau două dormitoare și o splendidă sufragerie. Într-o altă începere se afla biblioteca. Aici, mobila era din lemn masiv, iar în aer se simţea un miros de tapiterie,
de piele și de tutun.

- Frumos, remarcă Abigail. Ce colectie minunată de cărți. Presupun că majoritatea sunt scrise în olandeză.

- Da, dar am și multe cărți scrise în engleză, în germană și câteva în franceză. Trebuie să mă documentez mereu, nu?

- Presupun că și scrii, nu-i așa?

- Doar când am ceva care merită să fie spus.

Urcară din nou scările. La etaj, se aflau mult mai multe dormitoare decât şi-ar fi închipuit Abigail, unul mai frumos decât celălalt.

- Ai o casă foarte frumoasă, la fel ca si cea din Amsterdam. Familia ta locuieşte de mult timp în această casă?

- Da, de vreo trei sute de ani, din generație în generație. Eu, când eram însurat, veneam foarte rar pe aici. Sotiei mele nu-i plăcea deloc să stea aici, era prea multă linişte pentru ea.
Mie însă, mi se pare totul minunat în acest loc.

- Și îți place și casa din Amsterdam?

- Da, la fel de mult. Dar, vezi tu, aici mă simt cu adevărat liber.

- Ai o grădină încântătoare, iar tufele de trandafiri sunt minunate. Am avut și noi tufe de trandafiri când locuiam la tară. Bolly le îngrijea toată ziua, iar mamei îi plăceau atât de mult...

- Povesteşte-mi despre părinții tăi, Abigail, o rugă Dominic.

- Nu cred că vreau...

- Ba da, vrei, doar că ai preferat să ții totul închis în tine. N-ar fi trebuit să faci asta, să ştii. Trebuie să-ți amintești mereu de clipele fericite. Când te-ai mutat la Londra?

Ea începu să-i povestească despre copilăria și despre părinţii ei, despre Bolly și despre casa frumoasă în care locuiseră cu totii. După ce termină, se simți uşurată. Isi dădu apoi seama că vorbise foarte mult...

- Imi pare rău... Cred că te-am plictisit de moarte.

El o trase de mână și o aşeză pe picioarele lui.

- Absolut deloc. Tu meriți un viitor fericit, Abigail.

Ea se înroși.

- Nu am vrut să mă plâng. Ştiu că sunt foarte norocoasă că am un loc de muncă, că îl am pe Bolly lângă mine...

- Alți prieteni nu ai?

- Am destule cunoștințe, dar nu le pot spune prieteni. Oricum, fiecare are viata lui... Să mă duc să o aduc pe Nina?

- Cum vrei. Eu voi avea treabă, cam vreo oră.

Părea puţin supărat, pentru că ea evita să mai vorbească despre viața ei. Lui Abigail îi păru rău, nu fusese intenţia ei de a-l supăra.

Inainte de culcare, Abigail se duse în camera Ninei şi descoperi că aceasta era încă trează. Nu era bolnavă, ci doar puțin agitată - nu mai era mult timp și urma să se întoarcă acasă. Abigail se așeză lângă Nina și începură să discute așa, ca între fete.

- Nu e drăguţă, îi zise Nina, uitându-se la cămașa de noapte a lui Abigail.

Nina avea dreptate, se gândi Abigail; nu era deloc drăguţă. Avea o culoare ştearsă și era făcută dintr-un material gros. Mai mult, o făcea pe Abigail să pară de-a dreptul durdulie.

- E chiar urâtă, încuviinţă Abigail, dar ţine de cald. Oricum, o urăsc.

- Ce urăști atât de tare? se auzi glasul profesorului.

Abigail sări din pat.

- Nu ştii că nu e frumos să spionezi oamenii? îl întrebă ea.

El intră în cameră.

- Imi cer scuze, Abigail, n-am vrut să te sperii. Vroiam doar să văd ce mai face Nina.

- A băut nişte lapte și acum vorbeam și noi puțin. Stau cu ea până când adoarme.

El nu mai zise nimic, dar se aplecă și o sărută pe fetiţă. După ce Nina adormi, Abigail ieși din cameră.

- Noapte bună, profesore, îi sopti ea si intră în camera ei.

Abigail lăsă ușa întredeschisă, așa cum făcuse și până atunci, pentru a o auzi pe Nina, în caz că fetita ar avea nevoie de ea. Abigail se așeză în pat, încercând să adoarmă. După câteva minute, văzu că se deschide ușa. Dominic intră în cameră. Se apropie de ea și o luă în brațe.

- Ce ziceai că urăşti? o întrebă el ușor.

- Cămașa mea de noapte. E oribilă.
El o inspectă cu privirea și-i spuse:

- Ai dreptate. Tu ți-ai cumpărat-o?

- Nu, am primit-o cadou de la o mătuşă.

– În cazul acesta, du-te și cumpără-ți cea mai frumoasă cămaşă de noapte pe care o vezi.

Ştia că nu era cel mai bun moment de a-i aduce aminte că nu primise salariul, dar se hotărî totuși să-i spună.

- Ştii, eu...

- Nu mai vorbi, o întrerupse el și o sărută cu pasiune.

- Oh, dragul meu Dominic...