Grijile lui Abigail în legătură cu drumul fură justificate. Vremea se înrăutățise, nori negri veneau dinspre mare. Era abia ora trei, dar deja se întunecase.

- Am ajuns în Guernica, spuse profesorul. Vom trece podul din centrul orașului și ne întoarcem apoi pe coastă.

Incepu să plouă, așa că Abigail nu mai putu admira peisajele. Trecură prin câteva sate, pe ale căror străduţe nu se zări nici un om, iar pe urmă o luară pe drumul dintre munti.

- Peisajul e minunat, dacă-l vezi într-o zi cu vreme bună, zise Dominic. Nina e bine?

- Da, nu-ti face probleme. Cunoști acest drum, profesore?

- Da, este un drum bun, deși are multe benzi. Ajungem curând în Lequeito. Acolo se află o bazilică din secolul al XIII-lea. Această localitate mai este cunoscută și pentru campionatele de pescuit de ton, care au loc în fiecare vară.

li oferi aceste informații cu o oarecare iritare în glas, de parcă ar fi făcut-o doar din politețe.

- Nu trebuie să-mi vorbeşti, dacă nu vrei. Pot să citesc aceste localități dintr-un ghid de călătorie...

Abigail fu mirată de râsul zgomotos al profesorului. Şi, cu toate acestea, nu se obosi să-i răspundă.

La un moment dat, Abigail îi ceru profesorului să oprească maşina. Ninei îi era rău din nou.

- Ai nevoie de ajutor? o întrebă el pe Abigail.

- Nu, multumesc. Lasă-ne trei minute.

El le lăsă cinci minute, ceea ce era mult, în acele condiții meteorologice.

- Ești ud tot, îi spuse Abigail cu blândeţe după ce el se aşeză din nou în maşină.

- Ce spirit de observaţie!... se auzi răspunsul lui răutăcios.

Apoi însă, o privi cu drag pe Nina și Abigail deveni puțin invidioasă, ştiind că Dominic nu se va uita niciodată așa la ea.

- E bine?

- Da, i-a fost puţin rău, ca și până acum, dar i-am dat să bea ceva. Am luat-o în brațe și sper să adoarmă din nou.
Opriră la un hotel.

- E bine aici, spuse profesorul. O iau eu pe Nina în brațe, tu urmează-mă!

Intrară într-o încăpere întunecată, jumătate cafenea, jumătate bar, plină de fum de țigară și care mirosea a mâncare. In rest, era destul de drăguţă, avea mese micuțe peste tot, acoperite cu fețe de masă albe și roșii. Ea se așeză pe un scaun şi o luă pe Nina din brațele profesorului, în timp ce acesta se îndreptă spre bar. După un minut, el veni din nou la masă.

- Au numai cafea, te deranjează?

- Deloc, răspunse ea repede, deși și-ar fi dorit o ceașcă cu ceai.

- Și Ninei?

- Am apă și lapte pentru ea. Am luat termosul cu mine.

- Deșteaptă fată!

Îşi băură cafeaua în linişte totală; în încăpere era cald si dispăruse și mirosul de mâncare de acolo. Refăcuți și încălziti, porniră din nou pe drum.

Drumul părea din ce în ce mai prost și ploua în continuare, astfel că profesorul fu nevoit să meargă mai încet. El încetini și mai mult când trecură prin Derea, un port plin cu bărci de pescuit. Abia în Zarauz părăsiră marea, luând-o pe străzile principale, pe care vedeai atât vechi case pitoreşti cât și vile moderne şi hoteluri.

Profesorul nu vorbi mult timp, cieși era trează, Nina prefera să stea tăcută în brațele lui Abigail. Părea palidă și obosită și Abigail speră ca starea ei să nu se înrăutăţească. Ea îi dădu fetei să bea, îi vorbi în olandeza ei stâlcită și Nina începu să chicotească.

- Vrei să opresc? o întrebă profesorul fără să-și ia ochii de la drum.

- Nu, ne descurcăm.

- Oricum, voi opri în San Sebastian pentru câteva minute. Pe urmă, nu aș mai vrea să fac nici o oprire până la Marmande. Și asta e la o mie de mile distantă.

La un moment dat, el îi spuse lui Abigail:

- Vezi că e o ciocolată prin maşină, îmi imaginez că ti-e foame.

- Sunt în regulă, mulțumesc și va fi și Nina până când vom ajunge în Marmande. Nu-i asa Nina?
Fetița încuviinţă.

- Oricum, domnule, cred că fetița va dormi un timp.

- Fii, te rog, bună și nu-mi mai zice întruna, ,,domnule".

Abigail se miră și se întrebă cum ar trebui atunci să-i spună.
„Unchiul Dominic" i se păru o idee bună.

Ajunseră în Marmande după ora nouăsprezece, spre uşurarea lui Abigail. Nina stătuse trează până atunci, mulțumindu-se să stea liniștită, prea liniştită pentru o fetiţă de trei ani...

Hotelul nu era prea mare; părea vechi, dar foarte curat, iar hotelul era mobilat frumos. Dominic vorbi cu receptionerul în franceză. Abigail știa și ea franceza, așa că înţelese amuzată situaţia în care fusese pus profesorul. El refuzase o cameră dublă, cerând camere separate și explicându-i receptionerului că femeia de lângă el era doar asistenta lui. Recepționerul își ceru scuze pentru confuzie.

- Ar fi trebuit să mă îmbrac în uniformă, ca să nu fie nici un fel de confuzie... îi zise ea lui Dominic.

- Ştii franceza?

- Da, aş putea spune că o ştiu chiar bine.

Camera era frumos mobilată. Ea o pregăti pe Nina de culcare, îi luă temperatura, care era destul de ridicată și se pregăti să se aşeze și ea în pat.

Câteva minute mai târziu, profesorul bătu la uşă. Venise să stea puțin cu nepoata lui. Glumiră și se jucara împreună. În cele din urmă, o întrebă pe Abigail:

- Ești bine? Ai nevoie de ceva?

- Nu, mulțumesc.

- Oricum, am aranjat cu camerista, să stea cu Nina, cât timp vom lua noi cina. Vii acum, jos cu mine.

- E o invitație sau un ordin?
El zâmbi.

- E o invitație.

- Pe principiul: „Cu oricine ar fi, numai singur nu". Nu-i așa?
Zâmbetul lui dispăru.

- Vii dacă vrei, soră Trent, spuse el și dădu să plece. Vin cu camerista peste o jumătate de oră.

Apăru ceva mai târziu, alături de o doamnă onorabilă.

Serviră cina în restaurantul hotelului, care era gol, ceea ce era foarte plăcut pentru o seară de vară. Lui Abigail îi era foame. Ea își alese supa, pe care bucătarul o asigură că era făcută în bucătăria hotelului - cu asparagus, tapioca şi ardei iute. Își luă apoi o porție de cotlet cu sos de portocale, iar ca desert o prăjitură cu cremă, fructe și nuci, stropită cu coniac.

Aceasta se potrivea de minune cu vinul alb, sec, pe care profesorul il alesese. Mai ales că vinul, combinat cu atmosfera romantică din restaurant îi creară lui Abigail o stare foarte veselă și optimistă. Nu că profesorul s-ar fi obosit s-o distreze - îi vorbea într-adevăr despre tradiţiile şi obiceiurile locale.

Abigail îl ascultă cu politețe și își aduse aminte de anii şcolii, în care fusese nevoită, alături de celelalte asistente, să-şi asculte cu atenţie profesorii. După ce terminară masa, se hotărâră să urce în camere.
Deodată, el o întrebă:

- Draga mea, am fost chiar atât de plictisitor?

- Bineînţeles că nu, răspunse ea, cu oarecare ezitare. Mi-a făcut mare plăcere să te ascult, dar nu as vrea s-o las pe Nina singură atât de mult timp. Când va ajunge la spital, va fi în
siguranță.
Profesorul se încruntă.

- Nu, n-am vrut să spun că... alături de tine nu este în siguranță, dar drumul până acasă e îngrozitor de lung.

- Crezi că starea ei se va înrăutăţi?

- Habar n-am, am doar o idee, o presimțire...

Abigail se uită la el, neajutorată. Cum putea să-i explice premoniţiile pe care asistentele le au uneori?

Urcară în cameră. Nina se simtea iarăși rău. Camerista o ajutase cum putuse, dar nu prea ştia ce să-i facă. Profesorul îi mulţumi calm, o plăti pentru serviciul făcut şi o lăsă să plece. Abigail se apropie de Nina. Deşi fetita nu înțelegea nici pe jumătate din ce-i spunea Abigail, vocea plăcută a acesteia o mai linişti. Astfel că se opri din plâns și începu să asculte vorbele unchiului ei. Părea amuzant ceea ce-i spunea, așa că începu să chicotească.

In acest timp, profesorul îi puse o perfuzie. Nina începu iar să plângă. Dominic încercă din nou s-o liniștească. Începu să-i promită că, de ziua ei, îi va dărui un lănţişor de aur cu o perlă minunată, ca de altfel și înghețată zilnic, din ziua în care va putea să mănânce.

- Şi să vezi ce mă va certa mama ta, când va afla asta! îi zise râzând

- Ba n-o să-ti spună nimic! îl asigură Abigail, strângând toate lucrurile pe care el le lăsase în dezordine. Va fi prea fericită, că o va avea pe Nina acasă, refăcută.

- Acum, sper ca Nina să adoarmă îi zise el lui Abigail. Ii înmână apoi o sticlă.

- Pune sirop de Largactil și dă-i o doză, te rog.

Abigail făcu așa cum i se spusese şi îşi trase apoi un scaun lângă patul Ninei, pregătindu-se să stea lângă ea toată noaptea. Simți însă mâna profesorului, care o opri să se așeze
pe scaun.

- Nu, îi zise ferm, du-te, fă o baie și bagă-te în pat - foloseşte camera mea. O să te chem pe la trei, o să fac și eu o baie și o să dorm vreo două ore. În felul acesta, vom fi amândoi odihniti. Voi cere să vină aici cu micul dejun la ora opt şi dacă va fi totul bine, pe urmă vom pleca. Totul depinde de Nina.

- Dar tu trebuie să conduci - eu voi sta foarte confortabil aici, serios, pot să dorm mâine în maşină.

- De ce le-or plăcea femeilor să te contrazică? se întrebă el, zâmbind ușor. Faci cum ți s-a spus, soră Trent. Te rog.

Nu mai avea nici un sens pentru Abigail să-l contrazică. Işi luă lucrurile de noapte, se duse în camera lui și se culcă; adormi imediat.

La un moment dat, îi simți mâna pe umărul ei.

- S-a întâmplat ceva cu Nina? întrebă ea, speriată.

- Nu, stai liniştită. Doar că i-am schimbat perfuzia. Să i-o scoți tu la ora şapte.

Făcură schimb de locuri, fiind rândul ei să stea cu Nina. Restul noptii trecu fără alte evenimente. Nina se mişcă foarte puțin, chiar dacă avea operfuzie în mână. La ora sapte Abigail scoase acul din mâna ei micută şi bandajă locul în care fusese perfuzia. Nina se trezi, puțin speriată.

- Stai liniştită, drăguța mea. Te simti mai bine, nu-i așa?
Fetița încuviință și adormi la loc.

Câteva minute mai târziu, apăru şi profesorul, nebărbierit şi cu părul ciufulit, dar ochii ii erau calmi şi blanzi, ca ai unui copil care dormise toată noaptea.
O bătu ușor pe umăr pe Abigail.

- Ce fată bună, spuse el. Ce zici de nişte ceai? Eu mor de sete.
În cinci minute, sosi şi ceaiul.

- Ai dormit bine? Cred că erai foarte obosit, îi spuse Abigail.

Ochii lui albaştri se uitară leneşi la ea, iar Abigail nu primi nici un răspuns.

- Intentionezi să plecăm imediat după micul dejun, profesore? îl întrebă ea.

- Da, trebuie să ajungem cât mai repede la Amsterdam. Mai sunt șase sute șaptezeci de mile.

- Cam paisprezece ore de condus, gândi ea, cu voce tare.
El zâmbi.

- Mai puțin, dacă avem noroc. Sunt și porțiuni de drum foarte bune, unde pot să merg cu viteză mare.

- Cu o sută de mile pe oră?
El începu să râdă.

- Cu mai mult. Ce, ti-e teamă?

- Deloc.

- Să o iau ca pe un compliment?

- Cum vrei. Care din noi se îmbracă primul? so faci tu? Să-i dai și Ninei puțin ceai, nu-i mai da lapte.

Când Abigail se întoarse în dormitor, îmbrăcată de drum si cu părul aranjat, îl găsi pe profesor așezat pe pat, cu ochii închiși. Se uită la el, studiindu-i trăsăturile feței. Arăta parcă si mai bine aşa, nebărbierit. El deschise deodată ochii şi o luă pe Abigail prin surprindere.

- De ce te uiți așa la mine? o întrebă el.

- Cum așa? zise ea și se dădu câțiva pași înapoi. Ai o fată foarte expresivă, știai asta?

In sfârşit, ploaia se oprise. Nina se trezise şi ea, așa că la ora opt plecară. Făcură un popas la Limoges, unde Abigail și Dominic serviră câte o cafea și-i dădură Ninei niște glucoză. Trecură apoi prin Orleans.

- Vreau să ajungem în Paris înainte de a se întuneca, spuse profesorul.

Opriră la un hotel, pentru a lua prânzul. Ospătarul de acolo îi tot vorbea lui Abigail, ca și cum ar fi fost soția profesorului. La un moment dat, profesorul îi spuse lui Abigail:

- Dacă nu ai vreo obiecție și sunt sigur că nu ai – zic să lăsăm această greșeală ridicolă așa cum e; ar fi o pierdere de timp să-i explicăm care e adevărul.

Abigail vru să-i spună câteva cuvinte dure profesorului, dar se abţinu – nu era nici timpul, nici locul pentru așa ceva.

Trecu ceva timp până ajunseră în Paris, desi profesorul cunoștea foarte bine drumul. Ninei începuse să-i crească iarasi temperatura. Abigail simti prin pătură căldura acelui trup micut şi chipul Ninei devenise si mai palid. Dominic conducea cu o viteză foarte mare și încerca să pară calm.

- Ce face Nina? întrebă el, la un moment dat.

- Are pulsul ridicat si febră, îi răspunse Abigail, îngrijorată.

- Mai sunt două sute de mile - voi trece prin Antwerp și vom ajunge pe urmă în Tilberg, apoi în Utrecht.

Când il auzi pe profesor pronunţând cuvântul Olanda" lui Abigail îi veni să plângă de bucurie. Era foarte îngrijorată de starea fetitei.

- Cum îi mai este? se interesă el.

- Doarme. Dar cred că, atunci când se va trezi, îi va fi din nou rău.
Spre surprinderea ei, el începu să râdă.

- Draga mea Abigail, eşti o fată extraordinară. Alta în locul tău, ar fi clacat de mult. N-ai obosit?

- Ba da. Tu nu ești obosit?

- Şi eu sunt, dar merită.

După ce trecură de Utrecht, ajunseră, în sfârșit în Amsterdam. Sosiră curând în fața spitalului. Era aproape miezul noptii. O internară repede pe Nina și o duseră în salonul de copii. Abigail se întoarse în holul spitalului.

- Dacă o să fiu bogată vreodată o să dau nişte bani pentru spitalul acesta. Trebuie să fie pe undeva vreo sală de așteptare.

Dar nu găsi nici una. În cele din urmă, văzu un loc retras și întunecat. Se sprijini de perete și închise ochii. Ii deschise însă imediat, deoarece auzi vocea profesorului, care o striga
furios.

- Sunt aici, în colțul acesta, zise ea ușor.
El apăru imediat.

- Doamne, de ce stai şi zaci aici?
Era nervos. Nu era vorba de răceala din glas, cu care Abigail era obişnuită. Acum era mult mai grav.

- Nu eram sigură dacă ai nevoie de mine și sunt obosita. Dacă mi-ai putea lua valiza din maşină, m-aş duce la camera asistentelor. Ce mai face Nina?
Dominic o luă uşor pe după umeri.

- Nina a adormit. Henk stă cu ea, eu sunt prea obosit, nu mai sunt bun de nimic. Oh, biata mea fată, cred că mă consideri o brută!

Abigail se uită la fata lui, uşor îmbătrânită. Parcă îi plăcea si mai mult aşa. Ar fi vrut să-i spună asta, dar se abținu; știa că acesta trebuia să rămână secretul ei.

- Nu, îi răspunse ea cu blândeţe, chiar nu cred asta. Nina e importantă acum și eu îmi voi reveni repede.

- Bine. În noaptea asta, vii și dormi la mine acasă. Vreau să intri în tură mâine dimineaţă, la ora opt. Poți să te muţi mâine în camera asistentelor

- Dar nu pot, e trecut de miezul noptii..

– Să nu-mi spui că îți pasă de gura lumii. Deși cred că da - ești genul acesta de fată.

- Nu e adevărat, îl repezi ea, enervată. Chiar nu-mi pasă de asta. Mă gândeam doar că cineva va trebui să-mi aranjeze un pat la ora asta...

- Fată dragă, Bollinger și Mevrouw-Boot ti-au pregătit deja o cameră. I-am anunţat că o să vii acum o oră.

Nu mai era nimic de zis, el o luă de brat si se urcară în maşină. In cinci minute, erau în faţa casei lui Dominic.
Bolly le deschise ușa.

- O, Bolly dragă, ce bine îmi pare să te văd din nou! strigă ea şi-l îmbrăţişă pe bătrân.

- Fă o baie şi bagă-te în pat. Mevrouw-Boot îţi va aduce cina.
Abigail vru să protesteze, dar el o întrerupse.

- Te rog să faci aşa cum ti-am spus, Abigail. Vreau să fii refăcută mâine dimineață. Vom pleca de acasă la opt fără un sfert.

- Bine. Noapte bună. Sper să dormi bine, trebuie să fii foarte obosit.

– Nu atât de obosit, încât să nu-mi fac timp să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. Nu te-ai plâns nici un moment, deși aveai tot dreptul s-o faci.

Abigail urcă pe scări, dar Dominic o urmări și o opri. O îmbrăţişă cu putere și apoi o sărută, deși știa că sunt văzuți de Bollinger. Abigail fugi repede în cameră, făcându-se că nu vede zâmbetul lui Bolly.

Se dezbrăcă, făcu o baie și savură cina pregătită de Mavrouw Boot.
La ora șapte dimineata, fu anunţată că micul dejun urma să fie servit peste o jumătate de oră. Își puse uniforma și ieși din cameră. Își dădu apoi seama că nu știa unde să se ducă. Erau prea multe uși și nu cunoștea întreaga casă. Una dintre ele era întredeschisă; intră, ezitând.

- Aici, soră Trent. Bună dimineața.
Dominic era aşezat la masă și avea în față scrisori, un caiet deschis și tot felul de hârtii. Pe masă era o ceașcă de cafea pe jumătate goală și o felie de pâine prăjită.

- Oh, cred că preferi ceai, stai să anunţ...

- Imi place și cafeaua, multumesc.
Își turnă cafea într-o ceaşcă și luă o felie de pâine prăjită.

- Văd că ai dormit bine, profesore. Toate lucrurile care s-au întâmplat ieri se văd acum cu alți ochi, după o noapte de odihnă, nu-i asa?

- Ce vrei să spui?

- Nimic... îmi dai, te rog, zahărul? Bănuiesc că eşti unul dintre oamenii aceea care preferă să nu vorbească la micul dejun. Nu mă deranjează dacă vrei să continui să-ti citesti scrisorile. Ea îi zâmbi amabil și începu să-i ungă felia de pâine cu marmeladă.
În maşină, în drum spre spital, îi spuse:

- I-am dat telefon Odiliei noaptea trecută; m-a rugat să-ți mulțumesc din partea ei, că ai avut grijă de Nina. Îți trimite toată dragostea și speră să te vadă cât mai curând. Speră că-ți
vei găsi timp să-i mai scrii, din când în când.

- Cu mare plăcere. Cu siguranță, va vrea să afle veşti despre Nina - știi, toate mărunțișurile, dar care pentru mame sunt foarte importante.

Nina era trează și liniștită, după o noapte de odihnă. Abigail o pregăti de operaţie, apoi îi duse profesorului radiografiile.

Operația fu un adevărat succes: Profesorul extrase fără mare dificultate cele trei monede. Abigail stătu lângă anestezist în timpul operației, executând toate ordinele care i se dădeau. Ea îi aranjă perfuzia, îi luă pulsul Ninei şi inspectă mica rană.

După operație, Nina fu dusă înapoi în salon. Când se trezi, începu să plângă. Abigail îi făcu o injectie şi fetița adormi.

Abigail ieși din tură. Se duse să-i facă o vizită doamnei Macklin. Se opri la un magazin si cumpără nişte prăjituri. Doamna Macklin fu plăcut surprinsă de vizită.

- Draga mea, zise ea, ştiam că o să te întorci, dar nu mă aşteptam chiar atât de repede. Ce s-a întâmplat? Abigail îi povesti pe scurt ce se întâmplase.

- Dragul de Dominic, spuse doamna Macklin, cum a mers el sute de mile pentru a putea ajuta pe cineva. Mai ales pe Nina, pe care o adoră - cred că ai văzut şi tu asta - şi îi este atât de devotat Odiliei. Ea este cu cincisprezece ani mai mică decât el, dar au fost întotdeauna foarte apropiaţi. I-a simțit foarte tare lipsa, de când a plecat în Spania cu Dirk. Și Dirk este un om bun. L-ai cunoscut?

- Da, mi-a plăcut de el, iar pe Odilia o găsesc încântătoare.

- Spui că Dirk va veni să aibă grijă de Nina?

- Da, așa am înțeles.

- Presupun că Domnic o va lua acasă la el, până când va veni tatăl ei. Totuși, ar avea nevoie de o femeie care să aibă grijă de ea.

Înţelesese Abigail ce vroia doamna Macklin să zică, dar se făcu că nu pricepe. Ştia că Dominic nu-i va cere să vină la el acasă, așa că, peste două săptămâni, urma să plece înapoi în Anglia.

Nina se refăcu rapid. Ea începu să ceară de mâncare tot felul de lucruri, care îi erau total interzise: salam, cartofi prăjiti, supă de mazăre, feluri de mâncare pe care, bineînțeles, nu le primi. Singura concesie se făcu în ceea ce privea îngheţata. În plus, se bucură mult de noua cămășuta de noapte pe care o primise de la unchiul său. Aceasta era de culoare roz și se asorta perfect cu papuceii...

Intr-o seară, profesorul intră în salon şi o găsi pe Abigail jucându-se cu Nina şi cu ceilalți copii din salon. Nina se urcase în poala lui Abigail, iar ceilalţi stăteau în jurul ei. Abigail le cânta. Avea o voce ca de fetiţă, uşor pitigăiată. Deodată, Nina strigă:

- Unchiul Dominic!
Abigail se opri din cântat.

Profesorul intră în mijlocul camerei, în timp ce copiii se pregăteau să-l accepte ca fiind şi unchiul lor. El începu să se strâmbe și copii râseră. Işi sărută apoi nepoata.

- Mi-a plăcut acela cu regele și cu castelul lui...
Acel cântec, il cântase cu cinci minute în urmă.

- Ai stat aici tot timpul? il întrebă ea. M-aş fi oprit.

- Da, știu că asta ai fi făcut.

- Nu vroiam să mă asculti - nu ştiu să cânt, zise ea nefericită.

- Ai dreptate. Nu știi să cânți, dar glasul tău e fermecător.

Două zile mai târziu, profesorul îi zise Ninei că a doua zi o va lua acasă la el. Abigail făcea patul, iar Nina se juca veselă cu o păpușă.

- Ce face gălăgioasa mea mică? o întrebă el pe Nina, zâmbind. As vrea să-i ții companie Abigail. Bollinger și Mevrouw Boot au alte treburi și nu pot sta cu ea. In plus, sunt și prea bătrâni.

- Pentru cât timp, domnule? întrebă ea, împăturind lenjeria de pat.

- Nu iti pot spune asta. De ce vrei să stii? Ai un alt caz?

- Nu. Eram curioasă. Bineînţeles că voi veni.

- Odilia a născut un băiat noaptea trecută, așa că Dirk va veni aici când va fi posibil.
Abigail zâmbi.

-O, ce bucuroasă sunt pentru ei. Odilia se simte bine?

- Da, ea mi-a dat telefon, la o oră după ce a născut. Dirk este în al nouălea cer.

- Îmi imaginez. Ştiu că bărbaţii vor de obicei fii...

Abigail se bucura că va merge cu Nina în casa profesorului, dar încercă să rămână realistă. Probabil că urma să stea cu Nina cel mult zece zile, apoi aceasta se va întoarce în Spania și ea în Anglia. Într-o zi, il vizită pe profesorul de Witt.

- Trebuie să rămâi în Amsterdam, îi spuse acesta. Dominic are atâția pacienţi care au nevoie de o asistentă particulară....

Astfel că Abigail spera acum că Dominic îi va cere să rămână în Amsterdam, dar până acum nu primise această ofertă din partea lui.

A doua zi, părăsi împreună cu Nina spitalul și sosiră în casa profesorului, unde fură întâmpinate cu căldură de către Bollinger şi Mevrouw Boot.