Informații, Reguli Și Formular
Informații
✧ Termenul "mamă" sau "tată" este folosit în adresarea celui care i-a transformat.
✧ Acțiunea are loc în Franța, dar personajele voastre pot fi de oriunde.
✧ Există vampiri, vrăjitoare și vârcolaci. Interacțiunile sunt rare, iar orice fel de relație e interzisă (deși nu înseamnă că nu există).
✧ A fi om transformat de un vampir și a te căsători cu fratele/sora/fiul/fiica/etc celui care te-a transformat este considerat incest, pentru că, teoretic, au devenit rude. Când un om voia să se căsătorească cu un vampir și să devină vampir este, de cele mai multe ori, rugat un prieten de familie să transforme persoana respectivă, deși trebuie să fie un vampir bătrân care poate sa se asigure că pe noul vampir nu îl apucă tendințe ucigașe și începe să ucidă oameni peste tot.
✧ Fiecare familie are câte un lider, iar membrii familiei trebuie să se comporte respectuos față de acesta (doar pentru a nu izbucni un război)
✧ Există un Consiliu, alcătuit din 3 reprezentați ai fiecărei specii și două ființe umane.
✧ Vampirii au in jur de cinci nume (fără cel de familie) și le schimbă din când în când pentru a nu fi descoperiți, inclusiv numele de familie poate fi schimbat. Aceste nume sunt alese după transformare.
✧ În Evul Mediu, dar și înainte de el, vampirii abia transformați obișnuiau să folosească forme în diferite limbi ale numelor lor pentru a se putea încadra mai bine în familie.
✧ Vârcolacii umblă în haite, conduse de un/o Alpha. Există trei haite mai puternice și mai mari decât toate, iar Alpha-ul fiecăreia face parte din Consiliu.
✧ Vârcolacilor le este interzis să se transforme de față cu oamenii sau să facă orice care le-ar putea face simțită prezența.
✧ Vrăjitoarele trăiesc în sabate, iar trei dintre cei mai puternici de acest fel fac parte din Consiliu.
✧ Vrăjitoarelor le este interzis să facă vrăji în fața oamenilor sau să își facă prezența cunoscută.
✧ Printre creaturi există o ierarhie (care nu e tocmai corectă, dar... lumea nu e corectă). Datorită nemuririi, vampiri sunt primii în aceasta ierarhie, mai ales pentru că ei au creat Consiliul. Magia și puterea lor, le-au făcut pe vrăjitoare următoarele. Iar vârcolacii sunt ultimii.
✧ Consiliul a fost creat în timpul Romei Antice de Phillipe Duchemin, iar, de atunci, există un loc în Consiliu pentru un membru al familiei Duchemin. În cazul morții lui Phillipe, în mod normal, fiul lui ar trebui să îi preia locul, dar, după ce s-a căsătorit cu Ysabeau Savatier (acum Duchemin) el a modificat documentele în care îi lasă locul lui fiului său.
Cam acestea sunt informațiile. Dacă aveți întrebări mi le puteți pune aici.
Reguli
1. Nu puteți părăsi Apply Fanfiction-ul.
2. Fără ceartă. Totul se poate rezolva dacă explicați ce problemă aveți.
3. Vreau actori străini. ( pun accent pe cuvintele actori și străini)
4. Vreau personaje de etni diferite și niciunul care e perfect, fără defecte. Toți oamenii au defecte.
5. Există o parolă, pentru a mă asigura că ați citit regulile. Aceasta este țara voastră preferată. Atenție: dacă o regulă nu este respectată, de exemplu puneți un model în loc de un actor, vă voi cere să schimbați acest lucru, și, dacă refuzați, formularul vostru va fi șters!!
6. Pot fi și vampiri și vârcolaci și vrăjitori și oameni care nu au magie. Deși dacă sunt normali nu știu despre magie. Totuși, fiecare personaj este fie vampir/vrăjitor/vârcolac/om, fără hibrizi sau alte minuni.
Formular
Pentru oameni
1. Nume complet:
2. Vârstă:
3. Anul nașterii și Zodia (acțiunea are loc în 2012):
4. Porecle:
5. Naționalitate:
6. Actor/Actriță 1:
7. Actor/Actrița 2:
8. Personalitate:
9. Trecut:
10. Știe despre lumea supernaturală? Dacă da, cum și când a aflat?
11. Ce părere are despre vampiri/vrăjitoare/ vârcolaci?
12. Ar ucide?
13. Ar răni?
14. Ar trăda?
15. Înțelegeți că personajul vostru ar putea muri?
16. Înțelegeți că personajul vostru va fi rănit?
17. Hobby-uri:
16. Citate:
17. Parolă:
18. Tag:
Pentru vampiri
1. Nume complet:
2. Vârstă:
3. Anul nașterii și Zodia (acțiunea are loc în 2012):
4. Porecle:
5. Naționalitate:
6. Actor/Actriță 1:
7. Actor/Actrița 2:
8. Personalitate:
9. Trecut:
10. A fost transformat/ă de... ? În anul...? Ce părere a avut?
11. Ce crede despre restul creaturilor și despre oameni?
12. Ar ucide?
13. Ar răni?
14. Ar trăda?
15. Înțelegeți că personajul vostru ar putea muri?
16. Înțelegeți că personajul vostru va fi rănit?
17. Hobby-uri:
16. Citate:
17. Parolă:
18. Tag:
Pentru vrăjitoare
1. Nume complet:
2. Vârstă:
3. Anul nașterii și Zodia (acțiunea are loc în 2012):
4. Porecle:
5. Naționalitate:
6. Actor/Actriță 1:
7. Actor/Actrița 2:
8. Personalitate:
9. Trecut:
10. Face parte din Sabatul... din...
11. Ce crede despre restul creaturilor și despre oameni?
12. Ar ucide?
13. Ar răni?
14. Ar trăda?
15. Înțelegeți că personajul vostru ar putea muri?
16. Înțelegeți că personajul vostru va fi rănit?
17. Hobby-uri:
16. Citate:
17. Parolă:
18. Tag:
Pentru vârcolaci
1. Nume complet:
2. Vârstă:
3. Anul nașterii și Zodia (acțiunea are loc în 2012):
4. Porecle:
5. Naționalitate:
6. Actor/Actriță 1:
7. Actor/Actrița 2:
8. Personalitate:
9. Trecut:
10. Face parte din haita... condusă de...
11. Ce părere are despre restul creaturilor și despre oameni?
12. Ar ucide?
13. Ar răni?
14. Ar trăda?
15. Înțelegeți că personajul vostru ar putea muri?
16. Înțelegeți că personajul vostru va fi rănit?
17. Hobby-uri:
16. Citate:
17. Parolă:
18. Tag:
Persoane posibil interesate:
Bạn đang đọc truyện trên: AzTruyen.Top