Atât părinții Rosèi, cât și părinții lui Dylan au fost foarte fericiți să primească vestea că vor avea un nepoțel sau o nepoțică.
Weekendul și aniversarea domnului Anderson au trecut repede, iar săptămâna începuse iarăși, mult prea rapid decât și-ar fi dorit Rosè.
Astăzi trebuia să meargă la facultate și era nevoită să-i dea un răspuns și prietenei sale, care aștepta cu sufletul la gură.

- Bună dimineață, iubita mea frumoasă! spuse Dylan când fata coborî în bucătărie. Cum ai dormit?

- Neața, spuse aceasta. Destul de bine, tu iubitule?

- Foarte bine, zâmbi acesta apropiindu-se de fată. Bebe cum e?

- Dylan, e cat un bob de fasole încă,  râse Rosè.

- Nu contează, important e că există, mai spuse și o pupă pe frunte. Mănânci acum sau la facultate?

- Mănânc la facultate, merg cu Estèr. Trebuie să mă grăbesc, continuă. Trebuie să-i spun că acceptăm să fiu domnișoara ei de onoare și tu cavaler. Probabil că o voi ajuta și cu pregătirile, și așa timpul e cam scurt.

- Bine iubito, vorbiți. Vrei să te duc eu?

- Nu, merg cu mașina. Și așa nu am ore până târziu, o să trec și pe la supermarket să fac niște cumpărături. 

- Nu vrei să mergem împreună la cumpărături? Pot să plec mai devreme de la firmă. 

- Nu, dragule, mă descurc. Nu iau greutăți oricum. Trebuie să plec, ne auzim.

- Bine, draga mea. Să mă suni când pleci de la universitate.

- Bine, ai grijă și tu. Să ai o zi frumoasa! spuse fata și își sărută logodnicul, ieșind din casă și urcându-se în mașină. Băgă cheia în contact și ieși din curte, încadrându-se pe bandă, apoi dădu să-și apeleze prietena.

- Neața, Rosè! spuse fata plină de veselie.

- Neața, draga mea! Ce faci? Ne vedem direct la universitate sau mergem la o cafenea înainte?

- Cum dorești tu, mai avem timp până la primul curs. Avem de vorbit?

- Da, cam avem, râse Rosè. Am vești importante pe care trebuie neapărat să le împărtășesc cu tine. 

- Bun, atunci hai la cafeneaua de lângă facultate.

- Eu ajung cam în cincisprezece minute, îs pe drum deja. Ne vedem acolo sau trec să te iau?

- Și eu sunt pe drum, ne vedem acolo. Un cappuccino?

- Nu, ia-mi te rog o ciocolată caldă. 

- S-a făcut, ne vedem acolo! Te pup, ai grijă!

- Și eu, spuse Rosè și închise apelul, apoi dădu drumul la muzică restul drumului.

Între timp la firmă

- Da, domnule Merynson, am înțeles.

- Vom semna contractul cu acea firmă mâine la ora douăsprezece. Anunțați-l și pe avocatul meu, să fie prezent.

- S-a făcut!

Dylan se așeză, apoi își scoase niște dosare peste care trebuia să se uite și se cufundă în hârtii.

Rosè

- Doamne ferește, nu pot să cred că ești însărcinată! Exclamă fericită prietena sa.

- Sincer, nici mie nu-mi prea vine a crede, râse fata. Dar uite că sunt. Am emoții de cum va fi viața mea de acum înainte. 

- O să fie bine, sunt sigură de asta. Îl ai pe Dylan, ai familiile voastre, ne ai pe mine și pe Robi, nu ai de ce să-ți faci griji.

- Legat de tine și Robi... eu și Dylan am acceptat să vă fim domnișoară de onoare și cavaler.

- M-ai făcut extrem de fericită astăzi! Deci asta înseamnă că mă vei ajuta cu pregătirile?

- Da, te voi ajuta cu mare drag, râse Rosè. Peste trei săptămâni va fi, corect?

- Da, mi se pare că mai e așa puțin. Parcă nu mai am timp să organizez totul, mi-e teamă că o voi da în bară dacă nu sunt foarte organizată.

- Acum e rândul meu să-ți spun că nu ai de ce să-ți faci griji, se amuză fata. Va ieși totul bine.

- Mulțumesc, Rosè, spuse Estèr și își îmbrățișă prietena. Vrei să luăm cina împreună în seara asta, adică toți patru?

- De ce nu? Numai bine, îl cunosc și eu pe Iacob și tu pe Dylan.

- Ar cam fi cazul, nu știu cum de am omis aspectul ăsta până acum, râse aceasta.

- Deci veniți diseară la noi, da? Întrebă Rosè, pentru a se asigura.

- Da, cum plecăm, îl sun și pe el și îl anunț. Anunță-l și tu pe Dylan.

- Perfect. Mergem la facultate?

- Da, ar cam trebui să mergem, oftă și Estèr, pregătindu-și portofelul.

După ce achitară nota, ieșiră împreună din cafenea și se îndreptară fiecare către mașina ei. Cum deblocă mașina, Rosè își conectă telefonul la  bluetooth-ul mașinii și îl apelă pe Dylan, punându-și centura și ieșind din parcare.
După trei tonuri de apel, se auzi vocea bărbatului de la celălalt capăt al firului:

- Da, iubita mea?

- Hei, spuse fata zâmbind. Ce faci?

- Lucrez, mă uitam peste niște acte. Tu?

- Acuma am plecat de la cafenea, m-am văzut cu Estèr și mergem la cursuri.

- Foarte bine, spuse acesta vesel.

- I-am zis că voi fi domnișoară de onoare și tu cavaler. Și am stabilit ca ea și Iacob să vină diseară la noi, să facem cunoștință, la cină. Voi găti eu ceva. E în regulă?

- Normal, de ce să nu fie? întrebă bărbatul. 

- Nu știu, spuse fata. După cursuri merg la supermarket și direct acasă. Ce zici, să fac paste? Sau pizza?

- Iubita mea, nu te stresa și nu te obosi prea mult. Dacă vrei, am putea și să comandăm.

- Nu, dragule. Sunt însărcinată, nu bolnavă, spuse dându-și ochii peste cap, deși conștientă că el nu o poate vedea.

- Știu, dar nu vreau să te obosești. Mie îmi convine și dacă nu mănânc nimic,  însă tu trebuie să o faci.

- Bine, atunci fac niște paste carbonara, specialitatea mea. Am două cursuri de microbiologie și unul de histologie și după merg să iau ce trebuie și apoi acasă.

- Bine, draga mea. Baftă la cursuri!

- Mulțumesc, ne auzim mai târziu!

- Te îmbrățișez, încheie bărbatul. 

- Și eu, spuse Rosè zâmbind și termină apelul.

În scurt timp ajunse în parcarea facultății, și observă că parcase fix lângă mașină decanului, care ieși din mașină în același timp cu ea.

- Bună ziua! Îl salută Rosè, politicos.

- Bună, Rosè! Ce faci?

- Bine, dumneavoastră? Îi zâmbi fata.

- Și eu, mulțumesc. Ce bine că te-am nimerit aici, voiam să vorbim despre schimbul de experiență din Turcia. Ceva schimbări?

- Nu, domnule.

- Rosè, știu că ești foarte tânără și poate că nu realizezi ce ofertă e asta, însă simt că e datoria mea să-ți mai explic. O șansă ca aceasta nu prea primești a doua oară. Gândește-te bine înainte de a lua o decizie, iubirile la vârsta ta sunt trecătoare.

- Domnule decan, timpul de a vă da un răspuns a trecut. Plus de asta, am aflat că sunt însărcinată. Acceptă studente însărcinate?

Rosè putu vedea pe fața bărbatului din față ei o expresie șocată, dar acesta răspunse:

- De ce nu ar accepta? În fond, mai ai mult până să avanseze sarcina. Iar tu nu vei sta mai mult de 3 săptămâni. 

- Și când ar fi plecarea? 

- Peste vreo lună. Cam așa.

- Pot să vă anunț mâine?

- Desigur. Te aștept la mine în birou după ora douăsprezece. Spor la cursuri! Spuse bărbatul.

- Mulțumesc, spuse și Rosè și plecă și ea spre intrarea în facultate, unde se întâlni cu buna ei prietenă și intrară împreună, îndreptându-se către sala de curs.

Orele trecură repede, iar Rosè se trezi în supermarket, împingând căruciorul de cumpărături printre rafturi și dorindu-și să ajungă acasă cât mai curând.  Chiar când ajunse la raionul de paste, telefonul îi sună din buzunarul blugilor și mai că scăpă pachetul de paste din cauza sperieturii. Pusese pachetul în coș și își scoase telefonul, răspunzând la apel.

- Alo?

- Bună, dragă Rosè!

- Cine ești?

- Sunt Milly, fosta iubită a lui Dylan. Nu credeam că-i plac minorele, continuă aceasta.

- De unde ai numărul meu? Întrebă fata, puțin speriată.

- Oh, am sursele mele. Ca și tine, de altfel.

- Ce vrei de la mine?

- Eu? Nu doresc nimic de la tine, însă partenerul meu, ar dori. Pe tine, mai exact. Cu toate că nu știu ce văd bărbații la tine.

- Știi ceva? Ești o lașă, nu ai curaj să mă înfrunți față-n față și încerci s-o faci prin telefon. Mie nu mi-e frică de tine, spre nefericirea ta.

Rosè auzi râsul fetei la celălalt capăt. Era un râs isteric, fals.

- În locul tău, aș avea grijă să-mi protejez copilul pe care-l port.

Rosè se blocă și închise telefonul. De unde avea femeia asta numărul ei și ce voia de la ea? Nu-i greșise cu nimic. Și de unde știa de copil? Oare o urmărea?
Își lăsă gândurile în urmă și se îndreptă spre casa de marcat, puse produsele pe bandă și aștepta să-i încaseze casierița și să-i pună în pungă produsele, achită cumpărăturile și ieși din magazin, îndreptându-se țintă către mașină.
O deblocă, așeză plasa de cumpărături pe scaunul din dreapta și luă o gură de apa, deoarece simțea cum o ia deja amețeala în urma apelului telefonic pe care îl încheiase cu câteva minute în urmă.
Își cuplă centura de siguranță și porni mașina, următoarea oprire fiind direct acasă.

Parcă mașina și coborî, întra în clădire salutând portarul și cum ajunse liftul, apasă direct pe etajul ei. În mai puțin de două minute, intra în spațiosul și căldurosul ei apartament, simțind cum toate grijile rămân înafara acestuia. Își scoase adidașii și se îndreptă în spre bucătărie, unde îl găsi pe iubitul ei spălând plita aragazului.

- Bună, spuse Rosè îmbrățișându-l pe la spate.

- Bună, iubire, spuse bărbatul cuprinzând-o cu un braț.

- Ai ajuns de mult? Îl întrebă aceasta.

- Nu, acum un sfert de oră. Dacă nu erai cu mașina, aș fi trecut și te-aș fi luat eu.

- Mhm, spuse fata simplu, cuibărindu-se la pieptul lui.

- De ce nu m-ai sunat să cobor? Întrebă Dylan, pupând-o pe frunte.

- Nu avea sens, dădu fata din umeri. E ușoară plasa.

- Nu contează, spuse el. Altă dată cheamă-mă, bine?

- Bine, dragule. Am vorbit azi cu decanul..

- Și? Întrebă bărbatul curios, întorcându-se la treaba lui.

- I-am zis că-i dau mâine un răspuns. Ce fac, Dylan? Să merg? Întrebă fata, oftând. 

- Draga mea, spuse bărbatul venind lângă ea și luând-o de mână, faci ce simți tu. Eu îți sunt alături, orice decizie iei.

- I-am spus și că sunt însărcinată.  Mi-a zis că nu e absolut nici măcar o problemă, schimbul nu va dura mai mult de trei săptămâni.  Iar plecarea e peste o lună. Nu vreau să stau departe de tine, continuă fata. 

- Nici nu se pune problema, spuse bărbatul rapid. Vin cu tine, luam un apartament și în alea trei săptămâni tu mergi la spital, iar eu lucrez de acasă. Soluții avem.

- Și nu crezi că-mi va fi greu? Spuse privindu-l intens în ochi.

- Rosè, de asta sunt aici, să iau eu tot ce e mai greu asupra mea. Și ce nu se poate, să împărțim între noi. Nu vei mai găti, mă voi ocupa eu de tot. Tu doar să înveți și să ai grijă de tine și de bebe.

- Dylan, ești real? Spuse aceasta, atingându-l tandru pe obraz.

- Cât se poate de real, iubito, se amuză bărbatul.

- Te iubesc, spuse fata luându-și logodnicul în brațe.

- Te iubesc, răspunse acesta, sarutând-o.

- Hm, m-a sunat Milly astăzi, fosta ta..începu fata să-i povestească, după ce se îndepărtară puțin unul de altul și se apucară de gătit.

Cina fusese gata în mai puțin de jumătate de ora, iar acum cei doi îndrăgostiți stăteau îmbrățișați pe canapea, așteptându-și oaspeții care trebuiau să sosească din clipă-n clipă.

- Vom afla ce vor, dar până atunci aș prefera să eviți cât mai mult să rămâi singură. Te rog, Rosè.

- Voi încerca.

- Nu mi-aș ierta-o dacă ai păți, doamne ferește, ceva.

- Nu pățesc, îl asigură fata apropiindu-se de el, dar fix atunci sună soneria.

- Mmm, cred că au ajuns, spuse Dylan sărutând-o scurt. Deschid eu, spuse acesta ridicându-se de pe canapea. 

Fără să mai spună nimic, bărbatul se îndreptă spre ușa de la intrare, cu iubita sa în urma lui. Deschise ușa și dădu de o fată cam de aceeași înălțime cu iubita lui, brunetă, cu părul prins într-o coadă frumoasă de cal și îmbrăcată într-o pereche de blugi negri și o bluză roz.

- Bună seara! Spuse Dylan, întinzându-i mâna, iar fata dădu mâna cu el.

- Bună! Spuse fata, zâmbind. Tu trebuie să fii Dylan, eu sunt Estèr, iar el este logodnicul meu, Iacob.

Bărbații dădură mână, iar Rosè își îmbrățișă prietena, după care se prezentă și ea iubitului prietenei ei.

- Poftiți, spuse Dylan după ce se salutară toți, făcându-le loc să intre în apartament.

- Sper că vă e foame, eu și Dylan am gătit niște paste minunate, spuse Rosè râzând. Abia aștept verdictul tău, Esti, continuă ea.

- Hmm, abia aștept sa gust din mâna ta, spuse fata. Mână voastră, se corectă imediat, zâmbindu-i rușinată lui Dylan.

- E în regulă, o asigură acesta. Oricum, Rosè s-a ocupat mai mult de ele, continuă, râzând.

Se simțeau bine. Pentru prima dată, după mult timp, Rosè se simți liniștită. Deși apelul de mai devreme o tulbură destul de mult, faptul că îl avea pe Dylan mereu lângă ea și acum, și pe Estèr și Iacob, pe lângă familia sa, o liniștea.
Dylan era liniștea ei în haosul acesta pe care viața îl aducea. Îl strânse de mână pe sub masă, în timp ce el vorbea cu cei doi viitori miri.
Robi era un tip foarte de treabă, constată fata, și se bucură că în sfârșit, își văzu și iubitul relaxat, răspunzându-i la strângerea delicată de sub masă. Un lucru era clar: ea și Dylan erau făcuți unul pentru altul, iar destinul a dovedit-o deja, punându-i împreună și binecuvântaându-i cu o minune care creștea în pântecul fetei, peste care ea își așeză mâna, acoperită de mâna lui.