Săptămâna trecuse mult mai repede decât se așteptară, așa că Rosè și Dylan se treziră în mașină, în drum spre casa familiei Anderson.
Deoarece sâmbătă și duminică nu aveau nimic plănuit, au decis să rămână peste weekend acasă la părinții ei.

- Am primit o invitație la nunta Esterei, spune Rosè.

- Colega ta? o întreabă logodnicul acesteia.

- Da, ea. E împreună cu viitorul ei soț din liceu și acuma s-au decis să se căsătorească, continuă aceasta.

- Vom merge, spune Dylan zâmbind. Și ei vor veni la noi, continuă făcându-i cu ochiul.

- E peste trei săptămâni, continuă aceasta. Vrea să fiu domnișoara de onoare, iar tu cavaler.

- Și accepți să fim? întreabă bărbatul, schimbând banda de pe autostradă.

- Nu știu, oftează Rosè. E cam din scurt, nu crezi? Eu în trei săptămâni trebe să mă organizez cu toate, s-o ajut să-și aleagă rochia, să aleg rochiile noastre, să organizăm și petrecerea fetelor dinaintea nunții..e mult, iar timpul e cam limitat.

- Și nu crezi că veți reuși?

- Habar nu am, Dylan..

- Iubito, veți reuși. Ai încredere. Acceptă invitația la nuntă și stabilește tot ce e nevoie. Cu ce pot să vă ajut, vă ajut cu mare drag, o prinse de mână și îi depuse un sărut in palmă.

- Mulțumesc, spuse fata zâmbind.

Bărbatul îi depuse încă un sărut în palmă și își continuă atenția la drum, ținând-o de mână până ajunseseră pe aleea din fața casei familiei Anderson.
Intrarea din față era împodobită cu baloane albastre și albe, iar pe trepte erau aceleași ghivece cu flori ale mamei sale, încă de când Rosè era micuță.

Dylan parcă mașina în fața casei și coborî primul din mașină, deschizându-i ușa și iubitei sale, apoi luă cele două rucsacuri cu hainele de care aveau nevoie în aceste două zile și o urmă pe față în casă.

- Bună, țipă fata de cum deschise ușa casei.

- Dragii mei, răspunse Melysa luându-și în brațe copiii.

- Ne-a fost dor de tine, spuse tatăl fetei apărând în spatele soției sale.

- La multi ani, tati! spuse Rosè îmbrățișându-l.

- La multi ani, domnule! spuse și Dylan, dând mâna cu el și înmânându-i cadoul.

- Dylan, ți-am mai spus să-mi zici pe nume, spuse tatăl logodnicei sale răspunzându-i la salut. Mulțumesc, copii! Și își îmbrățișă fiica.

- Cum a fost drumul? întrebă mama fetei.

- A fost ok, a spus Dylan.

- Unde-i bunica? întrebă Rosè.

- În salon, răspunde tatăl fetei.

Rosè merse în salon unde o găsi pe bunica ei făcând integrame. Femeia părea foarte concentrată și sesiză prezența nepoatei sale abia când aceasta ajunse aproape de ea.

- Rosè! tresări femeia. Ce faci, draga mea?

- Bună, buni! Am venit weekendul acesta, îmi era dor de voi și îi și ziua lui tati. Cum te simți?

- Sunt bine, spuse femeia senin. Mănânc mai mult acuma, îmi iau pastilele cum trebuie, ies la plimbare cu Lili, merg la clubul de lectură, îmi petrec zilele frumos.

- Sunt mândră de tine, buni! Știu că nu ești fericită pe deplin fiindcă bunicul nu mai e, dar îmi place că ai început, măcar acum, să-ți petreci timpul făcând și altceva, nu doar citind sau stând în casă.

- Apreciez, draga mea. Tu cum mai ești? Dylan?

- Suntem bine, cu facultatea, firma. Obosiți, după o săptămână plină de treabă.

- V-ați gândit când faceți nunta? întrebă femeia zâmbind.

- Mnu..nu, nu chiar. N-am planificat nimic, dar cred că după ce termin facultatea.

- Cum după ce termini facultatea? Rosè, iubita mea, nu e cam târziu? Mai ai patru ani.

- Nu știu, bunico. Mai vedem, nu e grabă nunta acum, important e să fim toți bine.

- Așa e, aprobă bătrâna. 

- Mă duc să mă schimb în haine de casă, azi nu cred că mai mergem undeva.

Femeia încuviință din cap zâmbind și se întoarse la integramele ei, iar Rosè urcă în camera ei, unde era și Dylan. Cum intră pe ușă, simți cum tot ce mâncase de dimineață voia să iasă din stomac, așa că nu apucă nici să închidă ușa camerei că fugi în baie,  prăbușindu-se în fața toaletei.
Dylan intră după ea și rămăsese înțepenit în fața ușii.

- Ce s-a întâmplat?

- Nu știu, spuse aceasta spălându-se pe față. Dylan, ești bine? Ești tot alb!

- M-am speriat puțin, iubito. Nu ți-a picat bine micul dejun?

- Cel mai probabil. Sunt obosită, hai să ne odihnim.

- Schimbă-te întâi, îți aduc haine să faci un duș?

- Nu, fac diseară. Adu-mi, te rog, doar treningul roz.

Bărbatul încuviință și ieși din baie, iar fata se așeză pe capacul toaletei așteptându-și logodnicul. Se simțea slăbită, mult prea slăbită și nu avea o explicație.
Când Dylan reveni în baie, fata își luă hainele și îi mulțumi, schimbându-se.

- Iau mașina să merg până la farmacie, spuse Rosè când ieși din baie.

- Mă duc eu, se repezi acesta.

- Nu, Dylan, mă descurc.

- Rosè, te rog, lasă-mă să merg eu. Sau măcar să vin cu tine.

- Bine, haide cu mine atunci, oftă aceasta luându-și vesta și coborând scările cu Dylan în urma ei.

Se încălțară și ieșiră, urcară în mașină iar bărbatul observă că Rosè nu-și reveni deloc.
Întinse mâna și o cuprinse, strângând-o delicat în palma lui. Mâinile ei erau reci, iar fața palidă.

- O să fie bine, îți iei o pastilă și trece, spuse acesta liniștitor.

- Mhm, răspunse aceasta încercând să formeze un zâmbet.

Niciunul nu mai spuse nimic, iar drumul a fost tăcut până la farmacie.

- Intru singură, revin repede, spuse fata coborând.

Dylan încuviință semn că a înțeles, așteptând-o liniștit în mașină. După ce intră în magazin, începuse să-i sune telefonul.

- Alo?

- Dragule, unde sunteți? întrebă viitoarea lui soacră.

- Am venit până la farmacie. Am uitat să vă anunțăm că plecăm.

- Totul in regulă? se asigură femeia.

- Da, doamnă, răspunse și bărbatul zâmbind.

- Bine, vorbim acasă, spuse femeia și închise.

După alte cinci minute, Rosè ieși din farmacie și se grăbi la mașină. Dylan observă că iubita lui nu are nimic în mână, așa că deși ar fi vrut să-i pună întrebări, se gândi că mai bine așteaptă până acasă.
Plecă fără să mai stea pe gânduri și nu mai opri nicăieri, decât atunci când ajunseră în fața casei.
Coborând, Rosè dădu buzna în casa și fugi în baie, fără a băga pe nimeni și nimic în seamă. Dylan intră și el și dădu nas în nas cu mama fetei, care îl întrebă îngrijorată:

- Sigur e totul în regulă?

- Nu știu, a vomitat mai devreme, e foarte palidă și mi-a zis că merge până la farmacie. Nu am lăsat-o singură și am mers cu ea, nu am vorbit nimic pe drum iar acum, când am ajuns, a fugit direct în baie.

Femeia rămase șocată, apoi zâmbi și o luă și ea pe scări, după fiica ei.
In capul scărilor apăru tatăl fetei, întrebând derutat:

- Acum ce s-a întamplat?

- Nu știu, domnule. Au fugit amândouă în baie și nu mi-au spus nimic.

- Așa-s femeile, fiule. O să te obișnuiești. Niciodată să nu pui întrebări până nu vin ele să-ți spună. Dacă îndrăznești să le întrebi ceva până se liniștesc, riști să dormi în curte. Acum hai să bem o bere, până se liniștesc gagicile astea.

Dylan rămase șocat, dar își urmă socrul în sufragerie, așteptând cu inima cât un purice să iasă iubita lui.

La etaj, între timp, Rosè aștepta cu sufletul la gură rezultatul testului de sarcină pe care-l cumpărase, când mama ei bătu în ușă.

- Rosè, eu sunt. Pot sa intru? întrebă femeia.

Fata nu răspunse,dar descuie ușa cu mâinile tremurânde. Își lăsă mama să intre și se așeză iar pe marginea căzii, cu ochii ațintiți asupra micuțului plastic așezat pe marginea chiuvetei. Când apărură cele două liniuțe roșii, Rosè îl scapă pe gresie.
Mama fetei îl ridică,zâmbind șocată și strângându-și față în brațe.

- Draga mea,o să am un nepoțel!

- Mama,sunt șocată,spuse fata speriată.

- Da, văd,și foarte speriată. Nu ești fericită?

- Ba da,doar că nu mă așteptam. Nu aveam un copil acuma în plan,cum o să mă descurc?

- Draga mea,Dylan are timp,eu la fel,mama lui la fel. Te ajutam noi,de asta nu ai de ce să-ți faci griji.

- Mama, dacă nu mă mai descurc la fel la facultate? Sau daca nu vrea Dylan?

- Ați discutat despre asta? Despre un copil?

- Nu..nu știu,nu a venit vorba pur și simplu.

- Rosè,fugi și spune-i. Vorbește cu el,urmează să vă căsătoriți, să vă împărțiți problemele și viața.

- Mulțumesc mami! răspunse fata zâmbind.

- Pentru asta sunt aici. Acum haide sa coborâm,cred că te așteaptă să-i dai niste explicații.

Fata încuviință și zâmbi,apoi luă micuțul test și îl băgă în buzunarul pantalonilor de trening,după care coborî împreună cu mama sa în sufragerie,unde îi găsi pe tatăl și pe iubitul ei uitându-se la meci. Amândoi aveau cate o bere în mână,dar numai domnul Anderson băuse din sticlă. Când le auziră pe cele două femei coborând amândoi își întoarseră privirea,iar Dylan fu cel care sări în picioare.

- Putem vorbi? spuse fata,zâmbind emoționată.

Bărbatul încuviință și o urmă,până ajunseră pe veranda din spatele casei.
Se așezară pe balansoar și fata își luă una dintre pernele ei preferate în brațe.

- Știu că nu am vorbit despre asta,începu aceasta. Însă vreau să știi că orice ar fi,eu am de gând să-l păstrez.

- Treci la subiect, Rosè,spuse acesta emoționat.

Fata scoase cutiuța de plastic care avea cele două liniuțe roșii și zâmbi ușor,întinzându-i-o.
Bărbatul o luă și rămase șocat, uitându-se la ea in ochi.

- E pe bune? Adică e real? Ești sigură că nu-i fals? zâmbi acesta. Doamne, iubito,cum să crezi că nu mi-aș dori rodul iubirii noastre?

- Nu știu,m-am speriat și am crezut că dacă nu am vorbit despre asta..

- Iubirea mea,îmi doresc copilul acesta. E copilul nostru. Știu și eu că nu am vorbit,dar urma să o facem. Nu ne așteptam,așa e,dar e binecuvântarea noastră. M-ai făcut cel mai fericit om de pe pământ!

Rosè începu să plângă și îl îmbrățișă, cuibărindu-se la pieptul iubitului ei.

- Să-i dam vestea și tatălui tău? Întrebă Dylan.

- Poate i-a spus mama deja, răspunse aceasta trăgându-și nasul.

- Mhm, încuviință acesta. Haide în casă oricum, să nu răcească bebe.

- Deja ești grijuliu? râse fata.

- Așa trebuie, nu? o pupă bărbatul pe frunte, ridicându-se.

- Așa trebuie, aprobă și ea.

Cei doi îndrăgostiți intrară în casă, unde tatăl fetei îi aștepta, având o expresie tulburată.

- Urmează să avem un nepoțel?! Spuse acesta, iar toți cei prezenți începură să râdă, inclusiv domnul Anderson, soția lui, bunica fetei și socrii lui Rosè, care apărură între timp la reședința familiei Anderson. Cei doi tineri răspunseră afirmativ la întrebarea acestuia, aprobând din cap și îmbrățișându-se.