Seara, în jurul orei şase, aşa cum i-a promis, Dylan urcă în camera iubitei lui, pentru a o trezi, însă aceasta chiar acum ieşea din baie. Era acoperită doar cu un prosop roşu mare de corp şi un prosop de aceeaşi culoare, dar mai mic, de păr.

- Dylan! M-ai speriat! rosti fata, îmbujorată.

- Nu aceasta mi-a fost intenția. Venisem să te trezesc pentru a începe să te pregăteşti, însă văd că mi-ai luat-o înainte, îi spuse apropiindu-se de ea.

Ajunse în dreptul ei și o cuprinse de talie. Dorința de a avea ființa iubită mereu cu el și dorul pe care-l dusese câteva ore cât timp ea dormise, îl împinse să o sărute. Rosè îi răspunse la sărut cu aceeași dorință, agățându-se cu brațele de gâtul lui și lăsând prosopul să cadă.
Când îi simțise palmele lui mari și reci, pe pielea ei fină și caldă, un fior trupesc o străpunse, tresărind ușor.
Coborî cu săruturile pe gât, făcând-o să se piardă în brațele lui.

- Mhm..Dylan.., gemu fata, cu buzele roșii și umflate.

- Da, iubito?

- Ar trebui să ne oprim, dacă mai vrei să ajungem undeva, spuse aceasta depărtându-se puțin de el.

- Dacă ar fi după mine, nu te-aș mai lăsa nicio clipă. Însă ai dreptate, trebuie să ajungem undeva..hai, îmbracă-te! spuse acesta dându-i un pupic dulce, pe nas.

Dylan se luă și ieși din cameră, lăsându-și iubita singură pentru a se îmbrăca. Coborî în salon, unde-l găsi pe tatăl iubitei lui, viitorul său socru (spera), aranjându-și ceasul tocmai scos din cutie.

- Sunteți gata? întrebă bărbatul mai în vârstă, îndreptându-și rapid privirea către băiat.

- Eu da, însă Rosè acum se îmbracă.

- Știu, întotdeauna a fost o întârziată și jumătate..seamană cu mine! pufni bărbatul, amuzat. Dylan râse.

- Oricum, eu și ea vom ajunge mai târziu cu cincisprezece minute, ca să aveți voi timp să vă ascundeți.

- Te-ai gândit la tot, așa-i?

- Desigur, domnule! spuse acesta.

- Dylan, încă n-ai înțeles să-mi spui Ron? spuse bărbatul, cu o privire încruntată.

- Îmi cer scuze,dom-..Ron! Îmi este destul de greu, vă cunosc de atâția ani, am crescut cu voi..sunteți ca și părinții mei tu și Melysa.

- Tocmai că ne cunoști dinainte să te naști, ar trebui să ne vorbești la per tu.

- Bine, îmi cer scuze,repetă acesta zâmbind vinovat.

- Bun, cred ca ar fi cazul să plecăm..unde-i Melysa? întrebă bărbatul, uitându-se la ceas.

- Chiar acum-...începe Dylan, dar este întrerupt.

- Mă căutai? întrebă femeia, lăsând și ultima treaptă în urma sa.

- Aici erai! spuse Ronald, luminându-se la față când își văzu frumoasa soție.

- Mergem? Hai să lăsăm copii, vin ei! spuse Melysa, bătând un subtil apropo. Ron se încruntă.

- Mel..spuse bărbatul mai în vârstă, uitându-se către ea.

- Dylan, ma bazez pe tine că vei avea grijă de fata mea. Acum, Ron, haide! spuse femeia, prinzându-l de mână pe soțul ei și ieșind afară din casă.

Dylan rămase singur,așteptându-și iubita să coboare. Se apropie de raftul cu poze al familiei și observă o poză cu două fetițe și bunica acestora. Cea din dreapta era mai înaltă și era îmbrăcată într-o rochiță albă cu buline negre,având părul prins în două codițe împletite. Era Rosè. Iar cealaltă fetiță era îmbrăcată într-o rochiță roz cu fluturași verzi,după înălțime putând să se observe ca era Anne. Erau cele două surori împreună cu bunica lor,care era cu câțiva ani mai tânără.

- Aveam 7 ani în poza aceea,spuse Rosè apropiindu-se de Dylan.

- M-ai speriat! spuse acesta,întorcându-se cu fața către ea.

- Cred că e ceva al nostru..amândoi avem un obicei să ne speriem unul pe altul.

- Ești gata? o întrebă el,zâmbind.

- Da,mai trebuie să îmi iau un bolero. E răcoros locul? întrebă aceasta,gânditoare.

- Nu chiar,dar trebuie să-ți iei un bolero.

Sărbătorita era îmbrăcată într-o pereche de pantaloni de stofă negrii,foarte largi, avea un maiou vișiniu cu spatele gol, în picioare avea o pereche de pantofi cu toc negrii,iar părul îl avea frumos întins cu placa. Era machiata modest,având un strat de rimel,pleoapele erau frumos fardate cu o nuanță de argintiu,iar buzele erau rujate cu o nuanță de vișiniu. Își pusese un colier primit de la bunica ei când împlinise șaisprezece ani și brățara ei de suflet pe care o primise de la părinții ei când împlinise paisprezece ani.

- Iubito..ești superbă! spuse acesta,cu ochii sclipindu-i.

- Nici tu nu ești mai prejos,răspunse aceasta la complimentul primit de la iubitul ei.

- Haide,mergem? Se face târziu,spuse Dylan ținând-o de mână și ieșind afară. Se urcară în mașină,iar Rosè acceptă ca Dylan să conducă.

- Cât timp facem? întrebă fata,curioasă.

- Nici cincisprezece minute,răspunse acesta.

Rosè nu mai întrebase nimic,punându-și centura. Ieșiră de pe aleea din fața casei în care locuia fata și plecară.
Pe drum,Rosè stătea pe telefon,citind cu mare atenție ceva.

- S-a-ntâmplat ceva? întrebă bărbatul,uitându-se cu coada ochiului în telefonul fetei.

- E doar un coleg de la facultate..murmură aceasta,încruntându-se.

- Și ce vrea? insistă Dylan.

- M-a sunat să-mi ureze "La mulți ani!" însă eu dormeam și mi-a lăsat un mesaj cu felicitări.

- Mhm..murmură acesta,cu o expresie ofticată a feței.

- Ce ai? întrebă Rosè,ridicându-și privirea către el.

- Eu? Nimic,ce să am? întrebă acesta,dându-și ochii peste cap și încruntându-se.

- Nu știu,tu să-mi spui.

- Nimic,Rosè.

- Dylan..îl prinse de mână. Ce ai? îl întrebă iar,de data asta mai hotărâtă.

- Rosè,încetează. N-am nimic,las-o așa.

- Ba nu,ești nervos. De ce? insistă.

- Nu sunt nervos,mormăi încruntat.

Rosè tăcu. Avea de gând să lămurească asta,dar trebuia să se mai abțină puțin.
Se lăsă pe spate în scaun,expirând tot aerul pe care îl acumulase. Era cu nervii la pământ,însă era nevoită să se mențină calmă.
Așteptă până când ajunseră la destinație. Era un local foarte frumos,având o boltă din trandafiri albi și roșii la intrare,o alee îngustă pavată, iar de-o parte și de alta erau felinare. Clădirea era uriașă și la intrare scria frumos și luminat numele localului.

Dylan parcă mașina în față,dându-se jos din mașină și îndreptându-se către ușa fetei. Însă Rosè fu mai rapidă și apucase să sară din mașină,înainte ca băiatul să apuce să deschidă ușa.
Acesta pufni,iar ea mai avea un pic și exploda.

- Dylan,până ce nu-mi spui ce ai,nu intrăm nicăieri!

- Nu am nimic,Rosè!

- Nu-mi spune tu mie că nu ai nimic,știi prea bine că nu cred asta. De când ți-am zis de acel coleg,ai luat-o razna și ți-ai schimbat brusc dispoziția. Ești cumva gelos? se amuză  fata.

- Eu? Gelos? Rosè,tu te auzi ce spui? Nu am de ce să fiu gelos,nu e ca și cum mi-ai da motive.

- Atunci?

- Rosè..expiră acesta,nervos.

- Dylan,ce dracu' ai și nu vrei să-mi zici? Tu chiar mă crezi atât de proastă? Sau nu ai încredere în mine? întrebă Rosè,deja țipând.

- Rosè,gata! Nu te consider proastă! Și cum să nu am încredere în tine? Ești tot ce am..doar am avut un moment mai nebunesc.

- De ce? Te-a deranjat faptul că vorbeam cu Mark? întrebă Rosè,apropiindu-se de el.

- Nu neapărat..ci doar m-am simțit ca și cum aș fi în plus. Știu că nu e așa și am încredere în tine,însă uneori..mai am și eu momente de prostie. Rosè,vreau să înțelegi că nu sunt gelos,doar mi-e teamă să nu le acorzi lor mai multă atenție decât mie..am suferit destul înainte.

-Dylan,iubitule,nu au cum să fie mai importanți decât tine. Tu ești cel mai important,indiferent ce ai zice sau ai face,eu am ochi numai și numai pentru tine.

Dylan zâmbi. O trase mai aproape de el,îi depuse un sărut scurt pe nas și o prinse de mână, intrând pe alee. De cum ajunseră în fața ușii,Dylan îi deschise ușa iubitei sale,iar când acesta închise ușa,toată lumea a sărit,aprinzându-se luminile și strigând cu toți " LA MULȚI ANI!" .

- Vă mulțumesc,din suflet! Sunteți minunați!

- Mulțumește-i iubitului tău,el s-a ocupat de tot! strigă Anne,venind către sora ei.

- Anne! Ce frumoasă ești!

- Nu te întrec,sărbătorit-o! spuse aceasta,luând-o în brațe pe sora sa.

Invitații au venit pe rând să o felicite pe fată și lăsându-i cadourile,iar Dylan fusese să vorbească la bucătărie pentru ora la care se va aduce tortul.
Au dansat,au mâncat,s-au distrat,până când,în timpul dansului,muzica se oprește iar toată lumea se întoarce la mese.

Rosè rămase pe ring,împreună cu tatăl ei,care se retrase între timp. Se uită în jur,iar din luminile colorate ,rămăsese numai un reflector roșu,iar melodia de pe fundal era una foarte lentă.
Pe peretele din fața ei,apăru un o imagine cu ea și cu Dylan. Erau ei doi la primul bal,organizat de către părinții lui.

De după,apăru Dylan. Veni către ea,prinzând-o cu o mână de talie și în cealaltă luă palma ei micuță,versurile începând să răsune în încăpere,iar cei doi începând să danseze.
Lumina începu să bată și mai slab,iar Rosè își lăsă capul pe umărul lui,inhalându-i mirosul.

Când melodia se terminase,în sală răsunară aplauzele invitațiilor.
Rosè se emoționă când îl văzu pe Dylan că se îndepărtează puțin de ea și îngenunchează.

- Rosè,iubirea mea..nu mă prea pricep eu la chestii de genul,însă am să-ți spun direct tot ce simt. Încă din prima clipă în care te-am văzut,atunci când ploua torențial și ne-am lovit unul de altul,m-ai atras. Nu era ceva fizic,ci pur și simplu ți-am simțit sufletul acesta minunat. Credeam că nu te voi mai vedea vreodată,că o făptură ca tine nu are ce să caute lângă un bărbat ca mine. Însă,când te-am revăzut în seara aceea,la cina cu familiile noastre,parcă mi s-a luminat viața. Nu avem mult timp împreună,însă nu-mi văd diminețile fară cafeaua făcută de tine. Nu-mi văd casa fără tine în ea. Nu văd cum aș mai putea râde,cum aș mai putea respira. Nu-mi văd viața fară tine și o zic cu mâna pe inimă. Te vreau pentru totdeauna,vreau să fii femeia lângă care mă voi trezi diminețile,femeia lângă care voi avea parte de cea mai frumoasă familie,femeia care va fi mama copiilor mei. Iubito,te iubesc mai mult ca pe orice pe lumea asta și vreau să fii mereu lângă mine. Rosè,vrei să fii soția mea?

-Dylan,nu pot să...

Heiiiii!!
Doamne,îmi pare extrem de rău că n-am mai postat de o mie de ani,însă Doamne Ajută,a apărut și capitolul nou!
Îmi sunteți tare dragi,văzându-vă atât de mulți! Vă mulțumesc din suflet!
Sper să vă placă! Aveți grijă de voi! ♡

P.S: ascultați melodia de la media în timp ce citiți,veți trăi sentimentele pe care le-am trăit și eu în timp ce scriam!