Ochii mei nu se pot opri din a-l privi pe Paul.

          Îmi vine să-l apuc de umeri și să-l scutur cu toată puterea pentru a-l face să se trezească la realitate. Plutește o liniște mortuară între noi de zece minute, dar nu pare să fie înlăturată prea curând de către el, așa că încerc să preiau inițiativa.

          — Nu-i nevoie să-mi dai un răspuns acum, Paul, dar...

          — Știi că nu mi-aș dori niciodată să-ți distrug relația, mă întrerupe. Știi că l-am ajutat pe Ronan să pregătească întâlnirea.

          — Da, știu, iar asta mă surprinde și mai mult. De ce ai vrut să mă săruți dacă știai că în câteva ore urma să fiu cerută în căsătorie? izbucnesc, iar acesta înghite un nod.

          — Era un imbold de moment, știi că n-aș fi făcut-o, se scuză.

          — Ba da, cred că ai fi făcut-o, îi întorc spatele și încep să mă îndepărtez de el.

          Îl aud cum îmi strigă numele și încearcă să mă convingă să mă întorc și să-l ascult, dar ignor vocea sa, continuându-mi drumul.

          Chiar voiam să vorbesc cu el pentru a lămuri momentul de ieri și pentru a anula orice sentiment dintre noi, dar nonșalanța lui și felul în care tratează lucrurile, asemenea unui adolescent fără creier, mă aduce într-un stadiu de nedescris. Discuția noastră, întreruptă brusc de plecarea mea, nu ne-a ajutat prea mult și probabil acum, stă acolo și-și ridică o mulțime de semne de întrebare. 

          Dar din păcate pentru el, eu nu îi pot răspunde la nelămuriri și poate că acum câțiva ani puteam, însă în prezent, nu mă mai simt în stare. Îmi simt obrajii inundați de lacrimi, pielea îmi este mai palidă ca de obicei și fără nici o urmă de machiaj, iar părul se lasă ușor cotropit de vânt. Îmi șterg repede câteva din urmele de lacrimi rămase și îmi îndrept pasul către strada slab luminată pe care se află casa mea.

          Când ajung în prag, îmi șterg surplusul de noroi de pe bocanci și împing ușa, lăsând un miros de mâncare caldă să mă îmbie.

          — De câte ori ți-am spus să dai mai încet cu ușa?! îmi adresează mama o întrebare retorică după ce o pală de vânt îmi zboară clanța din mână și o face să se trântească cu putere.

          — Scuze, spun cu capul plecat în timp ce mă îndrept fulgerător spre camera mea.

          Simt cum inima îmi pompează sângele la viteză maximă și cred că dacă m-aș afla acum într-o cameră antifonată aș putea auzi-o. Mă simt vinovată, însă ceva din mine parcă nu voia să plece și să-l lase pe Paul cu ochii în soare. 

          O parte din mine vrea răspunsuri, vrea să afle ce se petrece în capul lui, dar cealaltă parte, cea puțin mai rezervată, nu se încumetă să se arunce într-o mare atât de adâncă și vrea mai mult să fugă de el și de tot ce ține de apropierea dintre noi. 

          Îmi scutur capul pentru a mai înlătura din gânduri și împing ușa de mahon a camerei, dar rămân pe loc și poposesc câteva secunde în tocul acesteia când privirea mea face contact cu verdele din ochii lui Ronan.

          — Ce cauți tu aici? mă încumet să-l întreb.

          — Ne jucăm cărți, îmi răspunde rapid brunetul în timp ce îi aruncă un ochi surorii mele, aflate pe cealaltă parte a patului.

          Îmi arcuiesc o sprânceană când văd bucățile cartonate înșirate pe toată cuvertura, după care oftez lung și mă apropii de sora mea mai mică.

          — Vrei să te joci și tu cu noi? mă întreabă aceasta când mă postez în fața ei.

          — Nu, nu știu să joc, îi arunc iute răspunsul, după care o apuc de braț. Hope, ce-ar fi să cobori și să o ajuți pe mama în bucătărie, face clătite, încerc să o conving cu scopul de a o face să părăsească camera.

          — Serios? Acum mă duc! exclamă, apoi își ia tălpășița.

          Eu expir ostenită, dar fericită că sora mea mai mică a dispărut din peisaj, după care mă așez în locul ei și încep să adun cărțile de joc. 

          Ronan își ridică privirea spre mine, după care începe să se apropie și să-mi sărute fruntea grijuliu. Trupul meu tresare pentru puțin timp, dar după se obișnuiește cu atingerea buzelor lui și cu senzația de aspru pe care o lasă în urmă barba sa. Chipul îmi este încă brăzdat de urmele lacrimilor vărsate, dar chiar și așa reușesc să schițez un mic zâmbet.

          — S-a întâmplat ceva, nu-i așa? constată după ce își plimbă mâna pe obrazul meu.

          — De unde ți-ai dat seama? După starea pe care o am sau după faptul că am gonit-o pe sora mea din cameră? îl întreb, încercând să mai înlătur din atmosfera apăsătoare.

          — De fapt, mi-am dat seama când ți-am simțit obrazul umed.

          Răspunsul lui Ronan mă face să-mi ridic capul și să-l privesc direct în ochi. Acesta mă scanează din cap până-n picioare, lăsându-și zâmbetul de-o parte și afișând o expresie serioasă pe chip.

          — Trebuie să-ți spun ceva, Ronan, dar nu, nu te gândi la faptul că vreau să ne despărțim sau ceva de genul ăsta, încerc să-l calmez în timp ce-i cuprind mâinile. Are legătură cu prietenul meu.

          — Cu Paul?

          — Da, cu Paul.

          Ronan oftează lung când îi aude numele, după care mă săgetează cu privirea.

          În ultimii ani relația dintre ei a devenit din ce în ce mai bună, comparativ cu cea din liceu când abia își aruncau câteva vorbe pe hol. Dar, totuși, aspectul ăsta nu mă face să mă simt mai bine acum sau să cred că niciodată nu se vor isca alte dispute între ei.

          — Ieri, înainte de întâlnire, când mi-a dat colierul, voia să mă sărute.

          Îi mărturisesc lui Ronan cele întâmplate și aștept în liniște, dar observ că acesta nu se încumetă să scoată vreun cuvânt, așa că continui.

          — Eu nu voiam să-l sărut și tot încercam să mă sustrag de lângă el, iar azi ne-am întâlnit din nou și l-am întrebat de ce voia să o facă și mi-a spus că a simțit doar un imbold de moment și că scopul lui nu e acela de a ne crea nouă probleme.

          Ronan mă privește confuz, după care își umezește buzele.

          Eu îmi cobor din nou ochii spre pachetul de cărți și simt cum mâinile încep să-mi transpire încet. Trec câteva secunde, care pentru mine se simt asemenea unor ani, după care tresar brusc când îi simt din nou atingerea lui Ronan pe pielea mea.

          — Tu chiar credeai că voi fi gelos pe Paul? Chiar credeai că asta mă va face să te iubesc mai puțin? mi se adresează cu calm.

          — Presupun că nu, mă bâlbâi în fața lui, apoi îmi ridic privirea.

          Ronan e mult mai relaxat decât mine și vede lucrurile cu alți ochi, dar tot timpul a fost așa. Grijile mele au constituit o nimica toată pentru el și a știut mereu să le facă să dispară.

          — Nu e ca și cum te-am cunoscut ieri, Maya. Știu că nu ai sentimente pentru Paul și mai știu faptul că gestul său te-a deranjat pentru că se observă asta, dar nu înseamnă că eu voi dori să nu mai fiu lângă tine.

          Ronan îmi spune cuvintele cu blândețe și mă face să schițez din nou un zâmbet, dar de această dată unul mult mai mare. Simt cum inima mi se topește instant când îl aud vorbind așa. Simt cum mă face să cred că nu ne poate despărții nimic. Și simt cum mica doză de încredere pe care a încercat să o introducă înăuntrul meu își face încet efectul. 

          Îl privesc pe logodnicul meu cu niște ochi calzi și aproape simt din nou un val de lacrimi pornind, dar mă încumet să nu le las să lovească.

          — Atâta timp cât eu am încredere în tine, nu ai de ce să-ți faci griji. Atâta timp cât simt că inima mea încă bate într-o direcție corectă, nu ai de ce să te temi. Eu știu că te iubesc, tu ști că te iubesc, iar în cazul în care simți că ai dubi, îți voi dovedi. Chiar și de infinite ori, dacă este nevoie.

          Degetele lui Ronan se opresc brusc deasupra buzelor mele și încep ușor să danseze peste ele, făcându-mi pulsul să urce. Cuvintele mele întârzie să apară, deoarece nu vor să spulbere acest moment de tandrețe dintre noi, lumina dispare încet pentru că norii gri acoperă soarele, iar sunetul stropilor de ploaie care se lovesc de noroiul din grădină reprezintă acum o muzică simfonică pentru urechile mele și îmi dau se înțeles că florile mamei sunt din nou inundate.

          — Deci nu ești îngrijorat de faptul că aș putea să te înșel? îl întreb reticentă, iar acesta oftează.

          — Nu pentru că știu că nu ai face asta niciodată. Acum, nu-ți mai face atâtea griji și scoate-ți-l pe Paul din cap, îmi face semn cu privirea în direcția patului.

          Îmi așez capul pe pieptul lui Ronan și privesc prin materialul cearceafului care acum ne acoperă în întregime trupurile, de parcă ar reprezenta un cort deasupra noastră. Îi simt respirația accelerând și observ o mică urmă de sudoare pe fruntea sa, iar asta mă face să mă ridic și să mă postez în fața lui.

          — Ești bine? îl întreb cu îngrijorare.

          — Da. De ce nu aș fi?

          — Păi ești mai palid ca de obicei și transpiri încontinuu. Ți-e cald?

          — Nu, Maya, mi-e bine. Am fost la alergat înainte să vin aici și am uitat să mă schimb, replică ferm, dându-mi de înțeles că nu vrea să îi mai adresez alte întrebări.

          Încuviințez în tăcere, după care revin la poziția inițială.

          Ronan face aceleași mișcări ca și mine, după care mă lipește de corpul său în momentul în care simte din nou perna sub cap. Nasul meu îi simte instant parfumul dulce, iar asta îmi confirmă faptul că de fapt nu a fost la alergat și că m-a mințit. Hainele nu îi sunt transpirate, iar părul îi stă ferm ridicat în sus, conturându-i un aspect foarte arătos.

          Inițial, gândul voia să-mi fugă la faptul că a inventat o scuză pentru urmele de sudoare de pe fruntea sa, dar uit de el când simt cum buzele sale dulci se joacă pe toată suprafața gâtului meu. Brunetul mă trage spre el, iar eu mă supun în timp ce singurele sunete din încăpere sunt reprezentate doar de către respirațiile noastre.

          Cu ultimele puteri, îmi ancorez vârfurile degetelor în șuvițele părului său ușor aurii la capete, în timp ce le las în continuare cale liberă buzelor sale spre restul din mine, iar când încep să simt electricitatea amplificându-se, deschid ochii și tresar brusc. Ronan mă privește confuz, după care își duce mâna la nas când observă că acesta sângerează.

          — Ronan, ești bine? Cum te simți? încep să-i adresez întrebări când văd că lichidul continuă să curgă.

          — Da, sunt bine. Probabil e vreo alergie sau vreo infecție, îmi răspunde fără griji.

          — Ți s-a mai întâmplat?

          — Doar de vreo trei ori în ultima săptămână. Dar voi fi bine, stai liniștită.

          Vorbele sale încearcă să mă calmeze și să mă asigure că nu am de ce mă teme, însă expresia de pe fața sa spune altceva. Ochii săi sunt înconjurați de cearcăne imense, iar mici pete roșiatice îi străbat pielea.

          Trag aer adânc în piept și sar repede din pat.

          — Cum pot să stau liniștită? Îți curge sânge din nas, izbucnesc.

          Îmi arunc repede părul pe spate și apuc cutia de șervețele de pe noptieră.

          — O să fiu bine, îți promit.

          Ronan se ridică și începe să se plimbe prin cameră, așteptând ca sângele să se oprească. Nu pare speriat de lucrul ăsta, ba din contră, se comportă de parcă are de-a face cu aceste sângerări de mult timp, iar asta pune și mai multă presiune pe umerii mei.

          — N-o să fi bine dacă continui să te fâțâi pe aici, mă răstesc la el. Trebuie să stai întins pe spate cu brațul ridicat.

          Fac câțiva pași rapizi spre Ronan și îi apuc brațul cu gândul de a-l ajuta să se întindă, dar acesta mă respinge și se trage într-un colț al încăperii.

          — Maya, sunt bine. N-am nevoie de dădăceli stupide. Nu te mai stresa și nu te mai comporta de parcă ai fi mama, îmi reproșează pe un ton ridicat, iar eu înghit un nod.

          — De trei ori în ultima săptămână? întreb, conturându-i cuvintele de mai devreme. Ronan, asta nu-i în regulă. Trebuie să te vadă un doctor.

          — Știu, face o pauză lungă prin care dă de înțeles că îmi dă dreptate, după care continuă. Îmi pare rău.

          Ochii săi parcă mă imploră și chiar și așa, cu nasul îmbibat în șervețele, îmi induc fluturi în stomac. Simt cum un sentiment de milă crește înăuntrul meu, iar asta mă face să-i sar în brațe, să-l strâng cu putere și să-l sărut lung pe obraz. Brațele sale sunt pline de vânătăi și cicatrici, iar pielea sa e foarte caldă, precum plita unui cuptor.