Intru repede în casă, împinsă de o rafală de vânt care mă face să trântesc ușa de la intrare fără pic de control, iar în minte mi se rostogolește cu viteză apropierea dintre mine și Paul. 

          Atâția ani pe care i-am petrecut împreună și atâtea cuvinte încurajatoare pe care ni le-am adresat ca fiind doar niște prieteni, urmau să dispară ca prin magie dacă eu nu îl întrerupeam. Dar pe lângă acest gând, care nu vrea să mă părăsească prea curând, mă mai roade și curiozitatea. 

          Vreau să știu ce l-a împins să își dorească un asemenea moment. Iubirea sigur nu e, deoarece avea multe oportunități înainte ca eu să formez un cuplu cu Ronan. Nu părea deranjat acum patru ani, iar el și Ronan se înțeleg bine, sau cel puțin asta m-au făcut pe mine să cred pe parcursul liceului.

          — Pe unde tot umbli? Te căuta Paul, mă înștiințează mama.

          — Știu, și m-a găsit, spun fără pic de putere în voce, de parcă cineva m-a deconectat de la sursa mea de energie.

          Așez paltonul în cuierul de lângă ușă și mă îndrept ca o săgeată spre camera mea.

          Mama se uită la mine cu o privire confuză și pot să jur că vrea să-mi adreseze o mulțime de întrebări acum, dar, din păcate pentru ea, acestea vor trebui să mai aștepte.

          Îmi încui ușa camerei, după care intru direct în duș. Așez colierul de la Paul pe polița de sub oglinda din baie și las apa fierbinte să-mi spele pielea. Se pare că dușul nu ajută doar la spălarea trupului, ci și la spălarea gândurilor, deoarece simt cum totul îmi zboară automat din minte în momentul în care mă apropii de stropii fierbinți.

          Opresc apa, după care mă usuc și mă întorc înapoi în cameră. Un vânt puternic mă lovește și face ca perdeaua din fața ferestrei să zboare precum o stafie, iar aerul rece se auto invită înăuntrul camerei cu pereți galbeni și haine aruncate pe podea. Tresar rapid când simt forța vântului și mă reped spre fereastră pentru a închide geamul.

          Îmi aranjez părul care a fost și el suflat de vânt precum perdeaua, după care deschid dulapul și apuc umerașul pe care se află o rochie neagră, lungă, dantelată. Chiar dacă mergem într-un loc mai puțin sofisticat, prezența unei rochii simt că este obligatorie. 

          Haina cu aspect vechi îmi dă o notă de rafinament și îmi acoperă brațele și gâtul în întregime, iar părul lăsat pe spate, se contopește de minune cu nuanța pronunțată de negru care mă învăluie.

          — Uită-te la tine, arăți ca o prințesă! exclamă mama când mă vede coborând scările. Dar parcă tot lipsește ceva.

          Fac câțiva pași, după care mă opresc și o privesc cum începe să scormonească printr-un dulap vechi din sufragerie. Aceasta deschide câteva sertare și scoate un set nefolosit de farfurii și pahare din porțelan, după care se întoarce și-mi întinde o cunună împletită din flori roșii.

          — Cununa bunicii, constat în momentul în care ochii mei o întâlnesc.

          — Da, nu vrei s-o porți?

          — Sigur că vreau, dar de ce mi-o dai mie? Nu ziceai că nu ar trebui să purtăm lucruri care le-au aparținut oamenilor decedați?

          Mama se uită lung la mine, după care se apropie și-mi înlătură o parte din părul care mi se întinde pe umeri.

          — Ba da, dar cred că s-ar bucura dacă ai purta-o în seara asta. Întotdeauna spunea că și-ar dori să te vadă lângă cineva care te face fericită, așa cum era ea și bunicul.

          Oftez lung când îmi apare amintirea bunicii în minte, după care apuc cununa și o așez pe cap. Rememorez, de parcă s-ar fi întâmplat ieri, ultimele momente ale bunicii. 

          Am crescut, jucându-mă prin curtea imensă și plină de flori și am petrecut multe momente în compania ei și a bunicului. Relația dintre ei doi era mereu un reper pentru mine, deoarece nu puteam trece cu vederea fericirea pe care i-o inducea bunicul de fiecare dată când era prin preajmă. 

          Cununa din flori roșii se mulează perfect pe forma creștetului meu și aruncă o pată de culoare asupra ținutei mele.

          Mama se uită la mine și începe să-și strângă brațele pe lângă corp, în timp ce încearcă să-mi dea de înțeles că emoțiile ei sunt bine ascunse, dar, în cele din urmă, înghite un nod care îi oprește respirația.

          — Mulțumesc pentru că mi-ai spus asta, mă adresez ei, făcând referire la dorința bunicii. Cred că l-ar fi plăcut mult pe Ronan, chiar dacă nu seamănă deloc cu bunicul.

          — Nu mă îndoiesc.

          Mama se îndepărtează de mine cu o expresie căzută și se îndreaptă din nou spre dulap. Deși se străduiește din răsputeri să nu arate prea multe emoții, chipul ei se pare că este de altă părere. 

          Îmi cobor privirea și părăsesc casa cu viteză, încercând să nu le dau voie emoțiilor să-mi invadeze trupul, dar eșuez lamentabil, deoarece îmi simt deja mâinile cum tremură încet, nerăbdătoare pentru a se mula în jurul lui Ronan cât mai repede.

          Cerul este plin de stele cu forme și dimensiuni diferite, iar norii s-au risipit aproape de tot, însă vântul bate în continuare cu putere. Închid toți nasturii paltonului și mă îndrept ușor către munte. Ghetele îmi alunecă prin noroi și scot un sunet strident, felinarele vechi care șerpuiesc până aproape de intrarea în pădure îmi luminează drumul slab, iar în depărtare nu se zărește nici o urmă de viață.

          Mă apropii încet de poalele sale și simt cum un mic val de anxietate își face apariția. Simt cum mi se strânge stomacul, iar mâinile încep să-mi transpire puternic. Simt cum, cu fiecare pas pe care-l fac, mă năpădesc mai multe emoții. Nasul meu deduce un miros puternic de parfum, iar mintea mea începe să se simtă hipnotizată de aroma de vetiver al acestuia. 

          Fac trei pași în spate, după care afișez un zâmbet larg în momentul în care îl văd pe Ronan apropiindu-se de mine. Mă lipesc încet de el, iar mirosul parfumului începe să persiste. Acesta își așază mâinile în jurul meu și mă trage la pieptul său, dorindu-și parcă să nu-mi mai dea drumul niciodată. 

          Poartă o cămașă foarte moale și delicată, care mă face să mă simt de parcă aș strânge în brațe un nor pufos. Chipul său extrem de palid, care nu se poate opri din zâmbit din momentul în care m-a întâlnit, îmi urmărește fiecare mișcare, oricât de mică și neînsemnată ar fi, iar ochii săi verzi scânteiază în lumina lunii. 

          Îmi ridic brațele și-i cuprind gâtul, străduindu-mă cu greu să nu-mi pierd echilibrul în timp ce-mi întind vârfurile ghetelor, după care îmi presez buzele de ale sale.

          — Aniversare fericită! îi urez pe un glas șoptit, care îmi face vocea să sune precum cea al unui copil mic.

          Ronan se uită în ochii mei căprui cu foarte mare interes, de parcă a găsit acolo o lume nouă, iar acum vrea să o exploreze și să afle totul despre ea, după care își coboară capul și-mi răspunde la sărut. 

          Emoțiile au reapărut odată ce rujul pe care mi l-am pus a întâlnit dulceața buzelor sale și simt cum întreg trupul mi se cutremură, picioarele mi se topesc, iar inima îmi bate cu ardoare. Simt cum pielea mi se înroșește și începe să ardă, iar aroma care îmi rămâne imprimată îmi e asemenea unui drog pe care aș vrea să-l consum la nesfârșit.

          — Aniversare fericită și ție, îmi răspunde în timp ce se împleticește în cuvinte. Arăți minunat. Ești pregătită?

          — Pregătită pentru ce?

          Ochii mei încep să sape adânc în ochii săi. S-a înroșit deopotrivă mie și începe să se miște haotic pe lângă mine, exact ca un copil aflat în fața unui magazin cu înghețată, care se va deschide în curând.

          — Pentru ploaia de stele, încuviințează în timp ce-mi apucă mâna și o strecoară între biceps și corp.

          Aproape uitasem motivul pentru care ne aflăm aici. Uitasem de ploaia de stele, uitasem de întâlnire, uitasem de tot, deoarece sunt mult prea absorbită de prezența lui. Uitasem că încă mă face să mă simt de parcă aș fi doar o fetiță prostuță și că, după patru ani de relație, încă îmi provoacă sentimente greu de descris. Dar pentru noi asta înseamnă iubirea, un sentiment care nu piere odată cu timpul și care nu se risipește când ai pe cineva lângă tine mult timp.

          Urcăm împreună panta muntelui, după care rămân surprinsă când ajungem sus.

          Diferite specii de flori îmbracă coama și stâlpii de lemn care ne înconjoară. Ghirlande cu beculețe aurii, care îmi aduc aminte de Crăciun, luminează puternic și creează o atmosferă foarte romantică, cum numai în filme întâlnești. 

          O masă rotundă tronează în mijlocul așezării, iar pe ea se găsește un vin alb care pare destul de scump, aflat într-o sticlă transparentă, care permite luminii să treacă. 

          Mirosul mâncării cucerește și el. Pastele aburinde în sos alb parcă îmi fac cu ochiul și mă cheamă spre ele, iar desertul cu fructe de lângă le acompaniază perfect și îmi face stomacul să urle.

          — Ce părere ai? mă trezește la realitate vocea ușor răgușită a lui Ronan.

          — Tu ai făcut toate astea? E absolut uimitor!

          Mă întorc și-i sar în brațe băiatului brunet, iar acesta aprobă imediat și mă sărută pătimaș, după care mă conduce la locul meu, în partea stângă a mesei.

          — Sper să-ți placă, nu știam sigur ce fel de mâncare să comand și ce fel de flori și...

          — Eu cred că ți-a reușit, îl întrerup când observ că emoțiile încep să pună stăpânire și pe el. Nici nu-mi păsa ce mâncăm sau cum vom petrece seara, eu voiam doar să fiu cu tine, îi spun și-mi întind mâna până în partea cealaltă a mesei. Și mai voiam să nu plouă, continui pe un ton jucăuș care-l face pe acesta să pufnească.

          Îi ating mâna foarte transpirată lui Ronan și afișez un mic zâmbet în colțul gurii. O masez ușor în speranța că voi mai îndepărta puțin din emoții, după care mă ridic și-i las un alt sărut pe buze. Pot observa în timp real efectele pe care buzele mele le au asupra sa, iar asta nu face altceva decât să mă bucure. Brunetul roșește din nou în obraji, iar asta se observă chiar și prin barba sa deasă.

          — Mă bucur că-ți place. Nu voiam altceva decât să te fac fericită și să fie totul perfect. Știu că ești atentă la fiecare detaliu și...

          — E perfect, îi tai fraza din nou când observ că începe să se bâlbâie.

          Cuvintele nu au fost niciodată punctul său forte, mai ales acum, când atâtea emoții îl patronează.

          — Nimeni nu a mai făcut ceva de genul ăsta pentru mine până acum, îi spun cu privirea ațintită pe mâna sa umedă.

          — Asta pentru că până să ajungi la mine te-ai întâlnit doar cu cretini, mă tachinează și-mi aruncă privirea sa specifică, cu sprâncenele arcuite, care mă face tot timpul să zâmbesc.

          — N-am întâlnit niciun cretin până acum care să aibă ochii verzi, dar niciodată nu-i târziu.

          Acesta îmi aruncă o privire caldă și așteaptă să termin de vorbit pentru a se ridica de la locul lui și a-mi mai săruta odată buzele, după care își reia locul.

          — Mă bucur că eu sunt cretinul care a reușit să-ți fure inima.

          Oftez lung, lăsând toate grijile și emoțiile de-o parte. Scopul întâlnirii a fost pentru a ne face să ne simțim bine, pentru a ne bucura unul de celălalt, dar se pare că nu mă pot abține din a crea și mai multe emoții. Sentimentul de gol în stomac reapare, deși farfuria din fața mea e goală, respirația începe să accelereze, iar corpul meu nu mai vrea să stea locului.

          — Ia-mă de mână, ploaia de stele ar trebui să înceapă curând.

          Mă ridic cu viteză de la locul meu și mă las condusă de către băiatul brunet cu ochi de jad. Spectacolul ceresc ne aduce pe mine și pe Ronan foarte aproape, iar dacă la poalele muntelui m-am simțit hipnotizată de parfumul lui, acum mă simt doborâtă de respirația sa care dansează pe gâtul meu. 

          Îmi las capul pe spate, în timp ce acesta mă cuprinde și mă strânge la pieptul său, și mă îmbrac cu totul în mirosul lui.

          — Mama mea obișnuia, când era mică, să-și pună o dorință de fiecare dată când o stea cădea, începe acesta, iar vocea lui mă scoate cu totul din lumea mea imaginară.

          — Dacă ar fi să mă iau după toate stelele ar fi o bătaie de cap, replic în timp ce-mi mijesc ochii spre bolta cerească.

          — Dar ce ți-ai dori? Fericire? Sănătate? Un bilet câștigător la loto?

          Propunerile sale mă fac să pufnesc într-un râs, dar, în același timp, îmi construiesc și o mulțime de gânduri și idei în cap. 

          Câteodată mă întreb la ce se gândește și încerc să deduc de una singură, dar ajung mai tot timpul să mă dau bătută. Ronan e un adevărat mister uneori. Te poate pune pe gânduri în câteva secunde, dar, totodată, te poate face să-ți dorești și să-l descoperi.

          — Ești prea curios, îi reproșez în timp ce-mi las capul pe spate și tatuez un mic sărut pe gâtul său. Îmi doresc ca nimic să nu ne despartă vreodată și ca viața mea să nu ducă lipsă niciodată de prezența ta.

          Ochii lui Ronan încep să mă scaneze temeinic, după care cad încet odată ce capul său se apropie de mine pentru a-mi mai acorda un sărut.

          — Eu îmi doresc să nu te desparți de mine în favoarea altuia, îmi spune, făcându-mă să simt un strop de tristețe în glasul său.

          — Asta nu se va întâmpla niciodată, Ronan. Îți promit, îl asigur în timp ce ridic una din mâinile sale și o sărut lung.

          Presez pielea sa delicată de buzele mele în timp ce nu-mi iau ochii de pe cerul plin de stele care se mișcă de parcă ar fi suflate de vânt. Spectacolul ceresc mă face să poposesc cu privirea câteva minute asupra lui, dar începe să-și piardă ușor puterea, odată ce micile stele se risipesc. Simt că toată atenția mea îi aparține lui Ronan acum, iar tot ce vreau să fac e să merg acasă și să adorm în brațele sale.

          — Așteaptă aici, am o surpriză pentru tine, rostește acesta cuvintele cu viteză, după care începe să se îndepărteze de mine, lăsându-mă cu o expresie confuză. Închide ochii și nu-i deschide până când nu-ți spun eu.

          Fac exact așa cum îmi spune în timp ce nu-mi pot stăpâni zâmbetul de pe chip.

          Materialul ușor al rochiei plutește încet pe lângă trupul meu, iar întreaga așteptare îmi face pielea de găină. Îl simt pe Ronan, mișcându-se pe lângă mine, după care rămân pe loc până când îi aud din nou vocea. 

          Îmi deschid ochii încet, iar aceștia se îndreaptă cu viteză spre el. Câteva lacrimi încep să alunece pe chipul meu alb în momentul în care îmi văd iubitul în genunchi și mâna sa tremurând în jurul unei mici cutiuțe din catifea neagră. Stau nemișcată câteva secunde, țintuită cu ghetele în țărână, în timp ce privirea nu-mi fuge deloc de pe el.

          — Maya, vrei să fii soția mea? mă întreabă cu reticență, iar eu simt cum un fior imens mi se strecoară pe sub rochie și mă paralizează.

          Ronan se uită la mine și așteaptă, cu sufletul la gură, o reacție din partea mea, dar când dau să scot o vorbă, îmi simt obrajii brăzdați de lacrimi.

          — Normal că vreau, îi răspund într-un final, după care întind mâna și las bijuteria să alunece pe degetul meu inelar.

          Suspin, după care mă apropii de Ronan și îi sar în brațe ca un copil, în timp ce-mi trec degetele prin părul său. Buzele mele se presează puternic de ale sale și nu le lasă libere până când nu storc toată aroma din ele. Lacrimile îmi roiesc deja incontrolabil pe obraji, anulându-mi probabil orice urmă de machiaj pe care mi-am aplicat-o, dar mă trezesc încet din euforie în momentul în care-mi simt pielea umedă.

          Stropii de ploaie cad cu rapiditate pe pământ și năruie întreaga cină pe care Ronan a pregătit-o pentru noi. Rămân puțin uimită de rapiditatea cu care vremea a schimbat foaia, deoarece acum câteva minute cerul era curat, iar norii parcă au apărut din senin deasupra noastră, după care îi arunc o privirea proaspătului meu logodnic.

          — Asta nu era în plan, începe acesta să se scuze printre urmele de apă care îi cad ușor pe barbă. Îmi pare rău pentru cină și pentru rochia ta. Trebuia să aduc o umbrelă.

          — Nu mai contează acum. Nu-mi mai pasă nici de ploaie, nici de rochia mea udă, nici de nimic, îl privesc pe Ronan cu ochii umezi și încep să zâmbesc de parcă tocmai am câștigat cel mai important premiu din viața mea.

          Faptul că ploaia ne-a stricat momentul nu înseamnă nimic, pentru că va rămâne de azi imprimat în inima mea pe veci. Îmi voi aduce aminte ziua asta de fiecare dată când voi arunca o privire mâinii stângi.

          Ronan mă cuprinde repede într-o îmbrățișare, după care începe să mă sărute cu patos. Stropii mari lovesc puternic pământul și provoacă un miros de ars în atmosferă, iar viteza cu care aceștia cad aproape că îl fac să pară invizibil în fața mea.

          — Să mergem, dacă mai stăm mult aici mâine ne vom trezi cu o răceală serioasă, îmi spune, iar eu mă pun în mișcare după ce îi cuprind mâna.

          Acesta mă strânge tare pentru a se asigura că nu alunec, după care mă conduce spre mașina lui. Drumul e foarte alunecos și începe să-mi pară mie rău pentru roțile Audi-ului său. Îmi pun centura și încerc să nu fac mișcări prea bruște pentru a nu uda scaunele din piele ale automobilului, dar inima simt cum încă îmi bate datorită momentului de dinaintea ploii.

          — Putem merge la tine acasă? N-aș vrea să mă vadă mama așa. Îmi va scoate ochii că am plecat de acasă fără umbrelă sau că nu mi-am luat o haină cu glugă. Știi cum e ea, vocea mea începe să spargă liniștea când observ că ne apropiem de portița din fața casei mele.

          — Sigur. Poți împrumuta niște haine de la mine până se usucă rochia ta.

          Schițez un mic zâmbet, după care îmi așez mâna peste mâna lui Ronan. Acesta își ia o secundă ochii de pe drum pentru a mă privi cu niște ochii calzi, după care intră pe șosea și accelerează. Mașina scoate un fum gros și lasă toată pădurea noroioasă în urmă, făcându-le loc luminilor orașului să-mi invadeze ochii. Micul apartament așezat în centru apare sfios de după colț, iar eu deschid portiera și cobor cu grijă. 

          Expir ușurată când pășesc stingheră înăuntru, după care îmi simt mușchii relaxându-se. Îmi las încălțările ude și pline de noroi în fața ușii și mă fac comodă pe canapeaua din piele, care tronează în mijlocul camerei. Luminile sunt stinse în întreg apartamentul, doar o mică rază colorată care îmbină aproape toate culorile curcubeului se ivește în partea stângă și pare să provină de la ecranul PC-ului său.

          — Stai liniștită, părinții mei nu sunt acasă în seara asta. Sunt plecați la bunici, mă înștiințează, după care îmi înmânează niște haine uscate și un prosop.

          Îmi înfășor părul în prosop și scot repede rochia neagră. Mici urme de rimel mi se întind pe obraji, așa că le înlătur cu un capăt al materialului. Ronan se uită la mine cu cel mai mare interes și îmi studiază fiecare mișcare, după care se așază lângă mine pe canapea și începe și el să-și scoată cămașa udă și pantalonii.

          — Îmi pare rău pentru tot. Dacă știam că o să vină ploaia, închiriam și eu o masă la un restaurant, începe să se scuze din nou.

          — Să nu-ți pară. Am văzut stelele și, cel mai important, de acum mă voi gândi la ploaie drept un martor prezent la momentul în care am devenit pe veci a ta.

          Ronan încuviințează, după care începe să se apropie de mine și să mă tragă în brațele sale. Mâinile sale circulă cu rapiditate peste tot pe trupul meu și îmi smulg prosopul de pe cap. Scot un mic icnet, după care îmi înfig degetele în părul său. Săruturile sale coboară ușor de pe gât pe piept, iar micile însemnări care rămân în urma lor, pentru câteva secunde, mă fac să tresar. Stropii de ploaie lovesc puternic în geam și fac liniștea să dispară cu desăvârșire din cameră.

          Niciunul nu spune nimic.

          Gurile noastre sunt prea ocupate cu săruturi și mușcături pentru a le mai face loc și cuvintelor. Pentru câteva minute uit de tot și toate și mă concentrez doar pe băiatul de sub mine. Corpurile noastre încep să se încălzească și să se miște rapid, iar lumina din colțul camerei sporește atmosfera și ne permite să ne vedem. Îmi canalizez toată energia în cele câteva minute pe care le petrecem la intensitate maximă și care parcă trec cu viteza unei rachete lansate în spațiu, după care îmi apuc lenjeria și o așez lângă rochie, sperând că până la ivirea zorilor se va usca.

          Îl privesc pe Ronan, care îmi face semn spre camera lui, și trag repede pe mine un tricou negru pe care scrie Death Note. Deschid ușa dormitorului și mă arunc în așternuturile albe și calde care au mirosul său. Sunetele mașinilor care trec pe stradă se aud peste sunetul ploii care bătătorește pământul din fața apartamentului. 

          Ronan se așază lângă mine și începe să-mi sărute umărul dezgolit, după care mă cuprinde într-o îmbrățișare și-și ascunde capul în părul meu ciufulit. Încep să tremur când îi simt trupul lipit de a-l meu, iar o urmă de sudoare îmi traversează fruntea. Îi apuc mâna din jurul meu, i-o sărut și mă întorc spre el. Acesta își lasă cealaltă mână încet pe obrazul meu roșu, atingându-l cu buricele degetelor. Inima începe să-mi bată puternic, pielea mă furnică, iar fluturii apar în stomac.

          Toate doar datorită unei mici atingeri.

          O atingere fără de care nu pot trăi și care mă torturează în singurul mod acceptat de condiția umană. O atingere delicată și unică, care nu poate fi reprodusă sau înlocuită și după care trupul meu tânjește zi de zi.

          — Te iubesc, Ronan, șoptesc, iar acesta îmi răspunde cu un zâmbet.