I don't give a damn what you think,
I'm doin' this for me

- Eminem

~ Kevin pov. ~

       O ridic mai bine în brațe și pornesc cu ea spre ieșire. Holul pare liber... asta dacă nu pui la socoteală cei doi pasnici morți. Înaintez precaut spre ieșire, dar înainte de a ajunge la ușă câteva voci se fac auzite. Singurul lucru pe care îl pot face e să mă ascund în prima celulă pe care o văd. Deși probabil am destule gloanțe rămase încât să scap de ei, faptul că Evelyn e leșinată în brațele mele mă împiedică să fac vreo mișcare. Vocile se aud din ce în ce mai aproape și sunt nevoit să mă ascund mai bine în întuneric.

       Simt cum respirația mi se taie în momentul în care micul gemuleț al celulei îmi permite să văd doi bărbați înarmaţi în fața ușii. Mă pregătesc să o las pe Evelyn jos pentru a putea scăpa de el, dar sunetul unor împușcături mă oprește din a mai face vreo acțiune. Văd cum cei doi bărbați cad secerați la pământ, unul căzând pe ușă reușind astfel să o deschide.

       O prind pe Evelyn mai bine și în timp ce pistolul meu se îndreaptă direct spre ușă. Cel mai probabil sunt unii dintre oamenii mei, dar nu îmi permit ca în momentul asta să merg pe presupuneri.

       Câțiva pași se fac din nou auziți și nu trece mult timp până o umbră își face apariția în cadrul ușii. Respir ușurat în momentul în care corpul fratelui meu apare în vizor și înaintez spre ușă.

—Kevin? Vocea lui Kyle se face auzită mai tare decât este nevoie și îi fac semn nătărăului să tacă.

       Privirea îi rămâne înmărmurită odată ce observă corpul lui Evelyn în brațele mele, dar nedumerirea îi este înlocuită cu curiozitate odată ce mă îndrept tot mai aproape de el.

—Ce naiba? Întreabă din nou și îmi vine să-l pocnesc. Suntem pe teritoriu inamic și el țipă... uneori mă întreb cu cine seamănă.

—Evelyn, spun scurt și îi fac semn spre ieșire. Nu am timp de prostiile tale Kyle... asigură doar că drumul este liber.

— Ești sigur?

       Îmi dau seama că se referă la fata din brațele mele și aprob din cap.

—Am găsit-o închisă câteva celule mai în jos.

—Cum e posibil așa ceva?

—Nu știu... spun oftând. Un lucru e cert: când aflu cine a făcut asta o să mă asigur că plătește cu vârf și îndesat. O să ajungă să se roage de mine să îi omor.

       Kyle aprobă înțelegător și pornim împreună spre ieșire. Odată ajunși afară o așez pe Evelyn în mașină, apoi mă urc pe locul șoferului.

—Nu vreau să scape niciunul. Ai grijă să afli cât mai multe despre Evelyn și ce caută aici.

       După ce mă asigur că, Kyle a înțeles ce are de făcut, apăs accelerația până la refuz și mă îndrept spre sediu.

***

       După un drum de o oră parcurs în mai puțin de jumătate de oră, parchez mașina în fața casei și mă îndrept spre intrare cu Evelyn în brațe. Unul dintre pasnici îmi deschide ușa fără vreo altă întrebare sau privire și urc spre camera mea.

—Maria! Țip în timp ce continui să urc. Sună-l pe Damian și spune-i că am nevoie de el imediat.

       Deschid ușa cu piciorul și mă îndrept direct spre pat. O întind pe Evelyn ușor pe pat și fug spre baie după trusa medicală. Mă așez pe marginea patului și îmi examinez prietena. Are o grămadă de vânătăi și câteva răni care par infectate... asta fără să mai punem la socoteală faptul că e atât de slabă încât îi pot vedea oasele.

       Mă enervez imediat și pumnul meu face contact cu peretele. O să îi fac viața un iad celui care a îndrăznit să facă asta.

       După alte cinci minute Damian își face apariția în cameră. Îi fac semn spre Evelyn și se îndreaptă spre pat fără alte întrebări. O consultă pentru câteva minute, apoi îi pune o perfuzie. Îi privesc întrebător, dar încruntătura de pe fața lui nu prevede ceva bun.

—E subnutrită... cel mai probabil nu a mai mâncat nimic de câteva zile și pot să spun că nici ultima dată când a făcut asta nu a mâncat nimic consistent. Toate aceste lucruri se reflectă în felul în care arată. Toate acestea combinate cu bătăile primite au dus la ceea ce probabil s-a întâmplat.

—A leșinat până să pot să ajung la ea, spun scurt.

—Bănuiesc că e cineva important dacă ai lăsat o operațiune pentru ea.

—Este, răspund sec. E fica soților Devis.

       Damian mă privește ca pe un nebun și nu îi învinovățesc. Aș fi făcut la fel dacă cineva mi-ar fi spus acum câteva ore că Evelyn trăiește.

— Nu știu ce s-a întâmplat și unde a fost timp de aproape nouă ani, dar cert e că acum nu o să mai dispară nicăieri.

       Damian aprobă din cap înțelegând că nu îmi place să vorbesc despre acest subiect.

—Are nevoie de zile bune de odihnă și de mese bogate și cât mai regulate. Ai grijă să nu își scoată perfuzia și să nu o lași să se ridice din pat... cel puțin nu în următoarele 24 de ore altfel episodul se va repeta.

—Mulţumesc!

       După ce Damian și-a strâns toate lucrurile l-am condus spre ieşire. După cinci minute m-am întors în cameră pentru a mă schimba. Simțeam nevoia să lovesc ceva, iar ideea de a face din perete sacul meu personal de box nu mă prea atrăgea.

***

       Câteva țipete îmi atrag atenția și fug imediat spre living. Sper doar că Evelyn nu a fost destul de nesăbuită încât să încerce să fug.

       Cu fiecare treaptă pe care o cobor vocea fratelui meu și o voce de femeie se aud tot mai clar.

— Ce se întâmplă aici...

       Rămân cu propoziția în aer în momentul în care o văd pe Evelyn cum încearcă să scape din brațele fratelui meu.

       Vocea mea le-a atras atenția și s-au oprit pentru câteva secunde din luptă, dar nu durează mult până ce Evelyn își revine și îi aplică încă un pumn în stomac fratelui meu, lăsându-l culcat la podea.

      Tind să cred că fratele meu nu e chiar așa de slab într-o luptă, ci doar nu a vrut să o rănească.

—Evelyn calmează-te... nu îți facem nimic. Kyle nu te mai apropria de ea!

       Încerc să calmez micul uragan din fața mea, dar fără succes. Evelyn se ridică și o ia la fugă pe ușă. Încep să alerg după ia, dar spre norocul meu nu ajunge departe pentru că unul dintre pasnicii casei o prind.

       Spre enervarea mea Evelyn leșină din nou și îmi vine să îi fac o morală de toată frumusețea, dar mă rezum doar la câteva cuvinte...

— Ai rămas aceeași copilă încăpățânată...

       O ridic din brațele pasnicului și o duc înapoi în pat, dar de data asta nu mai plec din cameră. Dacă a încercat o dată să fugă o va face și a doua oară.

***

       După câteva ore Evelyn își deschide din nou ochii și se ridică în fund. O privesc din umbră și aștept să văd ce are de gând să facă. Nu mare îmi este uimirea când îi văd mâna și privirea îndreptându-se spre mâna în care i-am prins din nou branula.

—Nu te-aș sfătui să faci asta... deja ai un hematom la mâna stângă, nu cred că vrei unul și la dreapta.

       Cuvintele mele reușesc să o oprească și pot citi panica în privirea ei. Renunț la ideea de a mai spune ceva și aștept să se calmeze.

—Unde sunt? Murmură într-un final.

—Într-un loc sigur.

       Refuz să îi dezvălui locația noastră pentru că asta iar putea da o nouă idee de fugă și nu îmi doresc asta.

       Fac un pas în direcția ei, dar țipă imediat.

—Nu te apropia de mine! Țipă și o văd cum se dă mai în spate.

—Calmează-te Evelyn... nu îți fac nimic.

       O văd înghițind în sec și consider că nu e momentul să mă apropii mai mult de ea. Frica pe care a manifestat-o de fiecare dată când un bărbat s-a apropiat de ea m-a făcut să realizez cât de mult urăște specia masculină și mai ales că sunt bărbați cei ce i-au făcut toate astea.

—Cine ești?

       Întrebarea ei mă face să mă încrunt și să îmi dau seama că nu mă recunoaște. Întrebarea a venit ca un junghi în inimă... dar nu o învinuiesc. Nu ne-am mai văzut de nouă ani și ne-am schimbat mult.

—Nu mă recunoști? Întreb pe un ton mai rece decât mi-am dorit.

—Nu... murmură slab.

—Mă simt rănit, spun deși nu las la vedere acest fapt.

       O văd deschizând gura pentru a spune ceva, dar o închide înainte ca vreun sunet să îi părăsească buzele.

—Ar trebui? Întrebă de data asta cu mai mult curaj.

       Rânjesc, dar nu spun nimic. Las liniștea să se așterne din nou între noi.

        O văd analizându-mă mai amănunțit, iar un licăr de uimire i se poate citi în ochi.

—Kevin?!

       Întrebarea ei sună mai mult a întrebare decât a afirmație, dar totuși reușește să îmi facă inima să sară.

—În persoană... răspund imediat.

—Dar cum, cum se poate așa ceva?

       Pufnesc la auzul întrebării sale și decid că acum ar fi timpul să mă apropii de ea.

—Tu ar trebui să îmi spui asta. Te-am crezut moartă timp de 9 ani! Ce naiba s-a întâmplat cu tine?

Întrebarea mea o ia prin surprindere și o aud întrebând uimită:

—Nouă ani?

—Da...

—Eu... cum e posibil? Unde sunt părinții mei?

       Acum e rândul meu să înghit în sec și nu știu dacă e pregătită să audă răspunsul meu.

—Aau murit...

***

~ Evelyn pov. ~

       Buzele îmi formează o linie dreaptă și refuz să arăt vreun fel de emoție. Îmi era teamă de răspunsul asta... am preferat mereu să cred că nu le-a păsat îndeajuns de mine încât să mă caute.

       Simt cum lacrimile amenință să exteriorizeze tot ceea ce simt, dar refuz cu încăpățânare să le las.

—Evelyn?

       Vocea lui Kevin mă trezește la realitate. Îmi ridic privirea spre a sa, expresia mea fiind goală. Pentru prima dată nu vreau să mă mai las condusă de sentimente și decid că am nevoie de un singur sentiment pentru a putea trece peste. Am nevoie doar de ură și de răzbunare... pentru ceea ce am pățit atât eu cât și părinții mei.

—Cum? Întrebarea mea pare să îl lase încă odată uimit.

—Au fost asasinați o dată cu tata... câteva cocteiluri molotov și câțiva oameni bine plasați. Au fost arși de vi... furia din glasul său îmi dă de înțeles că nici el nu e încântat de situație.

—Au identificat corpul mamei tale, al tatălui meu și au mai găsit un cadavru despre care se crede că aparține tatălui tău... Evelyn... îmi pare rău.

       Cuvintele lui mă fac să înțeleg cât de mult mi-a lipsit prietenul cel mai bun. Chiar dacă aveam doar 10 ani când am fost smulsă de lângă familia legătura dintre noi era puternică. Aveam mereu grijă de mine și mă făcea să zâmbesc.

       Un mic zâmbet îmi apare în colțul guri, dar dispare la fel de repede cum a apărut. Următoarele cuvinte rostite îi iau prin surprindere, dar este ceea ce vreau.

—Vreau să mă răzbun... pentru tot!

All Rights Reserved © LoveeToDream 2015

----------------------------------------------------------------

Heii dragilor ! :*

A venit si capitolul 4 si sper ca odata cu finalizarea primei carti postarile aici sa devina mai regulate.

Astept parerile voastre si va multumesc pentru voturi, comuri, listari si lecturi !

O seara frumoasa sa aveti ! :*

D.M.