Era o seară liniștită de vineri, eram cu toții adunați în camera mea. Unii se uitau pe youtube, alții își actualizau din cinci în cinci minute pozele de profil. Până la urmă, două fete s-au plictisit și au propus un joc clasic "adevăr sau provocare". Rundele erau diverse, mulți au ales "adevăr". Urmam eu, un băiat se gândea intens la o provocare potrivită pentru mine.

     ― Te provoc să petreci 3 ore în casa bătrânei!

     ― Ce? De ce n-o pui pe Sylvie să se ducă acolo?

     ― Poftim? Nu pe mine m-a provocat și în plus, băiatul mamei nu poate sta douăzeci de minute singur într-o casă părăsită?

     Știam că fata vrea să mă stârnească, dar nu trebuia să se deranjeze, oricum am stabilit de la început că nimeni nu poate să refuze o provocare. Fără tragere de inimă am ieșit afară urmat de ceilalți. Ei s-au oprit la o cafenea, iar eu mi-am continuat drumul spre casă din vecini. Cu fiecare pas, inimă îmi bătea mai puternic, nu voiam să mă apropii de zonă. Deși nimeni nu mai locuiește acolo de doi, dar toți putem vedea umbre în preajmă ferestrelor și zgomote de căzături. Dar nimeni nu a putut găsi sursa lor.

     Simțeam fiori reci pe șira spinării când vedeam locuința, încă și acum îmi amintesc acea seară. Mă întorceam acasă și amețit de aburii alcoolului, mergeam împleticit. Am ajuns din greșeală în fața casei bătrânei, n-am putut deschide ușa, așa că voiam să sar pe ferestra de la parter. Atunci am văzut-o pe femeie în fotoliul ei, iar o umbră o strangula cu ceva asemănător cablului.

     Am fugit căzând din când în când, am relatat povestea părinților, dar niciunul nu m-a crezut. Și cum ea nu avea familie, clădirea era pe numele statului. Locuința a fost lăsată în paragină. M-am apropriat de aceeași ferestra, luminând camera cu laterna de la telefon, am remarcat că lucrurile erau neatinse, fotoliul aflându-se la locul sau. Întru repede, mă așez pe o canapeaua ruptă.

     Mi-am pus căștile si vedeam clipuri amuzante, rugându-mă că timpul să treacă repede. Peste două ore jumate, aproape adormit, telefonul m-a atenționat că mai am 10% baterie. Îmi închideam ochii și fredonam niște versuri, brusc am auzit scârțăitul unei uși, sângele mi se oprise în vene. Mă rugăm din tot sufletul să fie Sylvie și niște băieți care vor să-mi facă farse. Pașii se auzeau puternic pe podeaua subrezită, iar sunetul unor zăngănit de lanțuri mă înfioră.

     În lumina lunii, vedeam vag o umbră care se plasa repede, era aproape de scări. Pornesc blițul și creatura țipă de durere. Îmi scap telefonul și mă îndrept spre ieșire. Dar ea m-a prins, simțeam o mână rece osoasă. Voiam să strig și să urlu din toți rărunchii, dar frică mă înlemni. Eram în stare doar să scot niște sunete jalnice, încercam din toate puterile să mă desprind de el.

     M-am smucit și am început să alerg și să arunc cu obiecte la întâmplare în el. Dar creatură putea să meargă în patru labe. S-a apropriat de mine și m-a dezechilibrat, mă tregea către scări. Nu voiam să ajung la etaj, știam sigur că acolo mă va devoră. Telefonul de pe podea a început să vibreze, cineva mă apela. Dădeam din picioare și cu unghiile mă trag către mobil, lăsând urme de zgârieturi pe lemnul putred.

    Am putut răspunde și auzeam din fundal râsetele lor și am început să țip nervos sughițând.

     ― Luați-mă de aici! Nu știu unde vrea să mă ducă. Vă rog, grăbiți-vă! Ultima parte am spus-o șoptind din cauza respirației întrerupte de lacrimi.

    Făptura și-a schimbat tactică, a încercat să mă care. Mă prindeam de balustradă, i-am putut auzi apropriindu-se, s-au dus la ferestre și au vrut să se strâmbe, dar când au văzut și ei această ființă, au luat-o la fugă.

     ― Stați, nu, nu, nu. Întorceți-vă! Am strigat din toate puterile, dar ei nu s-au întors.

     Neajutorat am privit această creatură, până acum nu am observat că ea încerca să-mi spună ceva. Se străduia și ea să vorbească, dar sunetele nu ieșeau. Într-un final, bâlbâindu-se, mi-a spus.

     ― Vine, trebuie să mergi sus.

     ― Cine vine?

   Am spus confunz, dar ușa a fost dărâmată, poliția a năvălit înăutru. Eu eram acoperit cu o pătură la o ambulanță. Atunci am putut-o vedea, era o fată cu părul lung încâlcit, era grav subnutrită. Era un schelete umblător. Un adult întreba pentru sine "Oare femeia a ținut-o prizonieră?"

     În scurt timp, această întâmplare a făcut senzație pe internet și în presă. Fata a putut mărturisi că era tinută în pod legată și că ea a omorât-o cu lanțurile de la mâini. După câteva zile, cazul a ajuns internațional, reputația orașului a scăzut considerabil. Poliția lua în serios reclamațiile pentru abuzuri în familie. Fata primea consiliere și sprijin comunității. După câteva zile de frământare, mi-am dat seamă că ea trăia în lumea ei în care femeia era vie și o teroriza. Fata voia să mă protejeze de bunica ei.