ZEMORA 🦋

        — E îndrăgostit de mine! Olivia oftă pentru a suta oară în această seara, cât timp ne îndreptam spre camera Nirvanei.

        Nu știam dacă să fiu fericită pentru Olivia sau foarte îngrijorată pentru Nirvana. Presupun totuși că eram în mod egal câte puțin din fiecare. Imediat cum Wezen și-a mărturisit dragostea pentru verișoara mea grupul a fost spart alături de tot momentul pe care ea și Wez îl aveau de către Apollo și Ares. Gemenii aveau chef de glume, așa că au pus la cale o farsă tipică Wonderland-ului, Apollo teleportându-l pe Șobii de lângă mine în farfuria bietului meu unchii Henry.

        Spre ghinionul său, exact când Șobii apăru în farfuria sa, unchiul meu își întinsese mâna pentru a lua un biscuit. Vă puteți imagina și voi cum s-a sfârșit totul. Unchiul Henry s-a speriat atât de tare încât a sărit direct în tavan. La propriu. Puterea sa care-l ajuta să sară mai sus decât ochiul omenesc putea percepe l-a catapultat direct în tavan. Spre ghinionul său s-a lovit exact de camera Oliviei, care aparent era una specială aparent. Verișoara mea, Liv adora animalele. În special cele acvatice. Așa că în camera sa avea un acvariu gigantic cu peștii, care ocupa mai mult de sfert de încăpere. Astfel întreaga cameră în care ne petreceam timpul a fost literalmente inundată, evacuându-ne de urgență din ea.

        Pe scurt, Olivia urma să stea în camera mea pentru o perioadă. Asta dacă nu cumva Wez avea alte planuri pentru ea. Număram clipele până avea să apară la ușa noastră pentru a o fura de sub nasul meu. Pentru moment, s-ar putea să dureze ceva deoarece le-am cam poruncit bărbațiilor că seara aceasta era strict și doar a fetelor. Luka și unchiul meu mi-au promis că o să ne lase singure. Ciudat era că, nu am vrut să-l părăsesc pe Luka în momentul în care a venit timpul să ne retragem. Voiam să petrec fiecare clipă cu el. Fiecare secundă. Fiecare minut și oră. Gând care mă îngrozea atât de mult!

        — Pun pariu că în maxim trei ore apare la ușa noastră ca și un cățeluș plouat, am surâs eu spre Liv, așezând sub brațul meu cutia maro.

        Liv mă puse la curent cu însemnătatea cuvântului ,,despărțire” și cum ar putea să afecteze asta o fată, așa că am făcut numaidecât rost de o cutie în care Nirvana avea să arunce toate lucrurile lui Caspian ca într-un final să le dăm foc.

        Situația era atât de complicată. Deși mă bucuram că unchiul Caspian putea fi în sfârșit el însuși, împărtășindu-ne greutățile sale, eram supărată pe modul oribil prin care a târât-o prin noroi și mocirlă pe Nirvana, prietena mea. Toată situația asta putea fi gestionată mult mai bine cu puțin mai multă comunicare între ei. Acum Nirvana suferea, iar eu priveam cu frică spre viitorul în care ea avea să afle adevărul deodată cu tot ce Caspian ne-a împărtășit nouă.

        — Hai să fie două, spuse Liv.

        — Păi, la cât testosteron are omul acela în el, nu cred că Hatter și unchiul meu au să-l țină pe loc pentru prea mult timp, am râs și eu. Deci pariez pe o oră.

        — Facă bine să fie două, spuse ea. Visam la noaptea asta între fete de zile întregi!

        Cât timp eu duceam cutia care curând va deveni un coș de gunoi ambulant, Olivia avea în brațe de asemenea o cutie cu tot felul de gustării gătite de Ares. Omul ăla făcea niște deserturi pe cinste. Mai că puteau rivaliza cu cele făcute de doamna Myers.

        Când am ajuns într-un final în fața camerei Nirvanei, am fost întâmpinate de unul din desenele sale pe care le lipea pe ușa fiecăruia. Pe o foaie albă se afla o fată făcută din linii, pe a cărui cap, sau cel puțin asta credeam că era, se afla o coronită. Deasupra ei scria mare cu litere de tipar: ,,REGINA INIMII ZEMOREI, NIRVANA!”. În regulă, pe asta nu am observat-o până atunci, dar trebuia să recunosc că era tare amuzant. Schimbând o privire rapidă cu Liv, am bătut tare în ușa prietenei noastre, așteptând un semn de viață cel puțin ca și răspuns.

        Niciun răspuns nu veni la bătăile noastre. Era acolo, totuși. Îi puteam simți suferința făcându-i magia să fiarbă în spatele ușii.

        — Nirvana! Suntem noi! strigă Liv. Nu e niciun idiot prin zonă. Doar oameni cu creier în cap.

        Niciun răspuns din nou. În ciuda îngrijorări mele, mi-am dat ochii peste cap la realizarea singurului lucru care avea să o facă să ne deschidă ușa.

        — Ți-am adus mâncare! am strigat, așezându-mi mâna liberă în șold.

        Câteva minute mai târziu, exact în clipa-n care voiam să ne întoarcem pe călcâie pentru a pleca de lângă ușă cu cozile între picioare, am simțit mișcare în camera ei, urmată de zgomote de pași. Olivia s-a oprit brusc din mers când eu mi-am întors automat capul spre ușa Nirvanei, simțind cum magia ei era din ce în ce mai aproape de mine. Puteam jura că mi-am auzit verișoara murmurând o mulțumire pentru faptul că Nirvana era încă în viață, dar când să mă întorc pentru a o întreba despre asta, prietena noastră tocmai ce deschise ușa brusc, făcându-ne pe amândouă să tresărim.

        Liv chițăi uimită când se lovi de părul mereu aranjat și prins ba într-o coadă simplă de cal, ba într-o împletitură mai elegantă, acum ciufulit al Nirvanei. Geaca de piele în noanțe de verde închis dispăruse alături de colanți, iar o cămașă de noapte albă îi acoperea corpul acum. Era destul de târziu dacă stau bine să mă gândesc. Nu m-aș fi mirat să o fi trezit pe biata Nirvana. În apărarea noastră, încă nici măcar nu am terminat tot ce ne propusesem pe acea zi, dar am fost târâte afară din încăpere de către unchiul meu, care insista că cearcănele de sub ochii mei se asemănau cu capul unei caracatice mov. Nu a fost cea mai bună metodă de a mă convinge să dau o șansă spre împăcare patului și somnului care mă așteptau după ușa Nirvanei, dar și-a atins ținta.

        — Ți-a luat ceva să deschizi! pufni Liv atunci, trecând nepăsătoare pe lângă Nirvana. Eu dorm în margine!

        — Bună seara! i-am zâmbit fetei, urmându-mi verișoara. Cealaltă margine e a mea!

        Nirvana închise debusolată ușa în urma noastră, apropiindu-se încruntată de patul în care eu și verișoara mea deja ne-am găsit câte un loc pe care una dintre noi deja l-a revendicate. Liv râse, furând o brioșă din cutia lăsată în stânga ei, făcându-se cât mai confortabil. M-am oprit la mijlocul drumului dintre pat și ușă, făcând o jumătate de piruetă pentru a mă întoarce spre Nirvana. Puteam vedea deasupra capului ei un termometru care îi reprezenta mânia. Și creștea din ce în ce mai mult cât ea se apropie de asemenea de mine.

        — Când aveam doisprezece ani, Oliver Persky a început să-mi arunce tot felul de semne care prevesteau că urma să mă curteze imediat cum aveam să-mi fac ieșirea în societate. An de an îmi trimitea tot felul de cadouri de ziua mea, care mai de care mai prostesc și odios. Când am împlinit paisprezece ani mi-a oferit ca și cadou o rochie pentru maternintate. Sora mea care de abia se căsătorise a crezut că e pentru ea initial. Octavianna nu m-a lăsat de asemenea să scap de ele, cu toate că erau atât de nepotrivite, spunând că erau cadouri prețioase de la un lord respectabil. Totuși, Octavianna s-a căsătorit, a plecat de acasă, și nu a mai rămas cineva care să mă oprească. Le-am adunat pe toate în prima cutie pe care am pus mâna și le-am dat foc. Acum, știu că situația mea e diferită de a ta. Prinzând cutia de la subrațul meu în ambele mâini, am ridicat-o spre ea, pentru a o arăta: dar cred că incendierea lucrurilor unor idioți împuțiți poate fi chiar terapeutic.

        Prietena mea își mută privirea de la mine la cutia din palmele mele ca și cum ar medita foarte serios la tot ce tocmai auzise. Îmbrăcată în cămășuța ei albă de noapte, atât de diferită de paleta ei întunecată de culori pe care le purta de obicei, ea își încrucișă brațele la piept, aruncând o privire spre verișoara mea, care mai avea puțin și literalmente adormea pe locul ei bine ales. Camera Nirvanei era luminată doar de câteva lumânări așezate în câte un colțișor, și de abia ce puteai vedea în întuneric ușa de la baia personală a fetei. Ea își țugui buzele, și plescăi înainte de a spune, aprobându-se singură pe ea însuși printr-o mișcare de cap:

        — Începem cu hainele lui!

        Mulțumită de reacția ei, am zâmbit cât am urmat-o spre dulapul său. Oftând, am lăsat cutia jos, lângă Nirvana, ca mai apoi să-mi găsesc un loc pe pernele de pe pervazul geamului, care era la doar câțiva pași distantă de dulapul Nirvanei.

        — Wezen a fost cel care m-a descoperit în mănăstire, spuse ea, luând în mâini o tunică albă. El venise cu Wez. A fost acolo. Din prima secundă, oftă, strângând materialul alb în pumn. Din prima secundă a arătat că e interesat de mine. Din prima secundă mi-a făcut avansuri. Din prima secundă am fost de asemenea atrasă de el. Am sperat că el e sufletul meu pereche. Când am citit cartea celor doi îndrăgostiți, Lilian și James, m-am rugat ca el să joace rolul iubitului. Și acum..el face asta?!

        Tunica albă a alunecat mai apoi printre degetele ei, găsindu-și un loc în cutia adusă de mine. Magia Nirvanei clocotea în interiorul ei, arătându-mi atât de clar suferința ei cât haină după haină, urmate de bibelouri, de scrisori și de tablouri, cutia se umplu sub ochii noștri. Când a rămas fără obiecte care să-I cadă din mână, Nirvana lovii cu picioarul cutia, șutând-o în cealaltă parte a camerei, ca mai apoi să se târască până la patul ei, trântindu-se obosită lângă Liv.

        — Sunt atât de obosită, suspină ea. Vreau să se termine totul. Războiul. Toată durerea asta..

        Mi-am revendicat locul ales la intrarea în cameră, schimbând o scurtă privire cu Liv, cât timp o lăsam pe Nirvana să își varse of-ul peste noi. Orice urma să spună, noi vom fi aici să o consolăm cu un gând bun sau vreo glumă care, să sperăm, avea să o liniștească cât de puțin.

        — Vreau să mă întorc acasă.

        Nu știam sigur ce însemna cuvântul ,,acasă” pentru ea. În ultimul timp nu știam sigur nici ce înseamnă ,,acasă” pentru mine însumi. Castelul acesta, plin cu oameni care o iubesc și care lupta cot la cot cu ea, nu e casa ei adevărată?

        Încercând să ignor aceste gânduri, mi-am așezat palma pe brațul ei, neștiind cum să-i explic prin cuvinte că eram aici lângă ea, dacă avea nevoie de orice fel de support emoțional.

        — Mi-e atât de rușine, șoptii ea.

        — De ce? întrebă Olivia.

        — Nu vreau..nu vreau să plâng de față cu voi, dar nu mă pot abține, hohoti ea, ascunzându-și chipul în palme.

        Inima mea se sfărâma cu câte o bucățică atunci când suspinele ei invadară încăperea, bulversându-mă. Era prima dată când o vedeam pe Nirvana atât de sensibilă. De parcă și-ar fi lăsat de tot garda jos, fără să se mai obosească ținând vreun scut protector în fața ei. Mă simțeam ca și un corp fără suflet, deoarece oricât aș încerca, nu puteam să-mi imaginez durerea care-i chinuie sufletul. Nici nu era prea corect din partea mea să încerc să fac asta. Dar suspinele ei au trezit amintiri de mult uitate, pe care nu am crezut că le mai putea dezgropa cineva.

        Când a murit mama, acum aproape zece ani, nu am plans deloc. Mi-a luat ceva să conștientizez ce s-a întâmplat de fapt, și că mama nu avea să se mai întoarcă la noi vreodată. Sora mea, care e cu trei ani mai mare decât mine, a înțeles absolut tot ce s-a întâmplat. Iar suspinele Nirvanei mi-au adus aminte de ziua în care mama a murit. Asta a fost reacția surori mele. A început cu puține suspine, ca acestea să se transforme în lacrimii și țipete amare care-mi umpleau ochii de lacrimă chiar și în momentul ăsta.

        Liv a tresărit când m-a surprins tremurând de la locul meu, mușcându-mi buzele într-o încercare eșuată de a le oprii din tremurat.

        — Mora..?

        Mi-am șters ochii cu podul palmei, supărată pe mine însumi pentru lacrimile din ei, și i-am răspuns:

        — Îmi pare rău! Chiar îmi pare rău! Nu mă pot abține..

        Chiar și Nirvana s-a ridicat, sprijinindu-se pe umerii pentru a vedea ce se întâmplă. Mi-am cerut din nou scuze, nevrând să îi stric momentul de descărcare al Nirvanei, dar ei nu părea să-I pese asta. Ba chiar a izbucnit de-a dreptul în lacrimi, sărindu-mi în brațe, astfel sfârșind plângând una pe umărul alteia. Câteva clipe mai târziu, Liv ne înconjură pe amândouă, sprijinindu-și obrazul în părul meu.

        — E în regulă, spuse ea. Puteți să plângeți liniștite fetelor. Am să fiu eu puternice pentru toate trei și am să mă țin tare..

        Asta zise ea, dar auzeam foarte clar în vocea ei cum era pe cale să piardă de asemenea ca și noi bătălia cu lacrimile.

~☆~

        — Eu am venit cu ideea, fratele meu a pus-o în practică.

        — Nu cred! se aplecă spre mine Olivia, în poala căreia Nirvana își sprijini capul, amuzată de povestea mea.

        Am aprobat tare din cap, prinsă în propria poveste.

        — Nu mă așteptam să mă ia în serios atunci când i-am propus asta, dar douăzeci de minute mai târziu eram în curtea din spate căutând broaște.

        — Câți ani aveai? întrebă și Nirvana.

        — Aveam șapte ani. Mama era încă în viață atunci. A fost foarte dezamăgită de noi pe urmă, m-am trezit eu zâmbind nostalgic cât timp clătinam din cap, parcă retrăind clipele în care am confruntat privirea înfricoșătoare pe care mama o făcea când era supărată.
În mod normal, Agatha Bloom era cea mai blândă persoană de pe pământ, dar atunci când o călcai pe nervi, îți puteai căuta loc de veci în primul cimitir care-ți iese în cale.

        — Nimeni nu mi-a spus vreodată că să umplu patul surorii mele mai mari cu broaște e greșit, am ridicat eu din umeri. E vina ei că m-a supărat astfel în acea zi.

        Liv își acoperii gura cu palma într-o încercare eșuată de a-și ascunde zâmbetul, care se auzi tare și clar când ea scăpă printre buze un ,,aoleu”. Între timp, Nirvana părea că se gândea într-adevăr foarte serios la această poveste.

        — Să știi că nu e o idee rea deloc, ne surprinse ea când aprobă din cap spre mine. Pentru un țânc cu o clasă mai mult ca și trenul aveai o imaginație de invidiat!

        Deși comentariul ei m-a amuzat, m-am încruntat spre ei, confuză:

        — Nu știu dacă să mă simt flatată sau ofensată.

        — Crede-mă, spuse și Liv, venind din partea Nirvanei, e un compliment venit cu o cireașă în vârf.

        Fata cu părul de un negru ca abanosul zâmbii, încercând imediat să-l acopere, ridicându-și bărbia pentru a-și scoate limba către verișoara mea.

        — Putem să rămâne astfel, doar noi trei, pentru totdeauna? întrebă Nirvana, oftând. Fără testicule inutile care ne fac viața mult mai plictisitoare..

        În regula. Deci a început faza în care urăște tot ce mișcă și respiră și practic are un..penis. Am putut doar să o privesc neputincioasă, ea luându-mi-o înainte când adăugă înainte să pot vorbi din nou:

        — Nu se poate, totuși. Tu îl ai pe Luka, mormăi cu amar, ridicându-și bărbia spre mine. Ei, măcar te am pe tine Olie. Ești la fel ca și mine. Pe linia de așteptare..

        Exact în acea clipă, o magie cunoscută se apropie în grabă de ușă noastră, făcându-mă să îmi întorc privirea spre lemnul de un maroniu închis imediat. O magie și o aură specifică, aparținând unei singure persoane, unice. Sunt chiar impresionată. Luka și unchiul meu s-au întrecut pe ei însuși. Mă așteptam să apară mai repede de atât, dar aparent i-am subestimat pe bărbații din viața mea. Mi-am întors bărbia spre Liv și i-am spus, cu exact cinci secunde înainte ca niște bătăi insistente și nerăbdătoare să răsune în încăpere:

        — I-a luat trei ore.

        Nirvana se încruntă, prelexată. Încă nu am apucat să îi spunem despre tot ce s-a întâmplat în absența ei. Și zeilor! Câte s-au întâmplat! A fost o zi plină de evenimente de toate felurile. Încă mă simțeam copleșită de toate emoțiile din jur. Era ciudat, nu știam sigur dacă magia fusese de vină, contopindu-se cu sentimentele celor din jur, astfel încât am putut să simt tot ce simțeau și ei, exact cu Luka o făcea, ori am un simț al cunoașterii atât de bun încât am putut descifra fiecare reacție provocată de fiecare sentiment în parte. Caspian trecuse întreaga zi de la frică, la bucurie, la nervozitate și ușurare, ca într-un sfârșit să fie sfârșiat de răspunsul negativ primit în urma confesiunii lui.

        Olivia a fost întreaga zi îngrijorată pentru Nirvana, petrecându-și timpul cu gândul la cum ar putea să o înveselească. Când Wezen apărea în calea ei, inima îi bătea cu putere și părea de parcă voia să spună ceva, dar frica o bloca în cele mai oportune clipe. Un zid de durere și curiozitate i-a înconjurat inima și mintea în momentul confesiunii lui Cas, și deși merită un premiu pentru modul în care și-a ascuns sentimentele, a fost foarte speriată de răspunsul pe care Wezen avea să-l dea.  Valul de relaxare din urma lui, scurt și la obiect, a fost revigorant pentru mine, dar a fost înlocuit imediat de o grămadă de alte sentimente copleșitoare.

        Nirvana a fost persoana pe care am privit-o cel mai greu în această zi. Durerea pe care ea o simțea era amestecată cu un alt tip de suferință veche care s-a ancorat de sufletul ei de mai mult timp, iar acum, a venit și ea l-a atac deodată cu cea provocată de Caspian, dând o petrecere în interiorul bietei mele prietene. Nu știam ce puteam face pentru ea, mai mult decât a-mi oferi sprijinul, deodată cu un  umăr pe care să se descarce fără frica de a fi judecată în vreun fel. La naiba, chiar nu mă pricepeam la consolatul unei persoane..

        Cuprinsă de emoție, Olivia se ridică de la locul ei, așezând o pernă sub capul Nirvanei înainte de a porni spre ușă. Nu a apucat să ajungă la mijlocul drumului, că unchiul meu, Wezen dădu ușa de perete, apropiindu-se cu pași mari de noi. Liv nu apucă să spună vreun cuvânt. Wezen, care era cu cel puțin încă un cap mai înalt ca și verișoara mea, îi prinse obrajii în palme, apăsându-și buzele de ale ei, chiar atunci, chiar acolo, chiar sub ochii noștri uimiți. Liv scăpă un mic sunet suprins la gestul său, așezându-și totuși palma pe ceafa regelui, parcă dorind să-l tragă cât mai aproape de ea. Când în sfârșit și-a dezlipit buzele de ea, amândoi respirau precipitat, iar Liv era mai roșie ca o căpșună coaptă complet, gâfâind cu buzele ei trandafirii întredeschise. Mai apoi, când credeam că Wezen nu ne poate uimii mai mult, o ridică pe Liv în brațe, așezând-o pe umărul său, sub țipetele uimite ale blondei de pe fundal. Atât eu, cât și Nirvana am tresărit când regale își coborâ privirea spre noi:

        — Doamnelor, își înclină el respectuos capul. Vă doresc o seară frumoasă în continuare.

        L-am urmărit vrăjite pe rege părăsind camera cu Liv atârnând pe umărul său. Fără rusine, m-am holbat lung la mâna lui Wez care-și găsii un culcuș călduros pe fundul verișoarei mele. Oh, interesant! Într-un final, când ușa se trântii în urma lor, Nirvana se întoarse spre mine, țâțâind nemulțumită:

        — Am pierdut-o și pe ea. Spune-mi, Zemora. Urmează să fii și tu furată de sub nasul meu asemenea?

        Mi-am țuguit buzele, brusc gândindu-mă serios la opțiunea de al căuta pe Luka pentru a ne închide în camera mea pentru tot restul serii:

        — L-am amenințat pe Hatter că am să fac origami din pălăria sa dacă îndrăznește să ne întrerupă..

        ,,..dar acum parcă aș avea chef de puțină acțiune, așa că aș pornii în căutarea lui..” sunt cuvintele care au rămas în aer și nu vor fi pomenite cu voce tare vreodată. Nici nu am să o las baltă pe Nirvana acum, când mai mult ca niciodată avea nevoie de mine.

        — Haide aici! mi-am bătut eu palma de coapsă, invitând-o să-și așeze capul în poala mea, așa cum a făcut-o cu Olivia, ceea ce nu a refuzat deloc.

        Păru că aveam să rămânem în tăcere pentru mai mult timp, așa că mi-am sprijinit capul de stabila patului, exact când Nirvana vorbi din nou, pronunțându-mi numele, alegându-se cu un simplu mormăit drept răspuns din partea mea.

        — Pot să te rog ceva? Mă ajuți cu ceva?

        — Sigur, am spus imediat. Cu orice.

        Ezită să răspundă la asta, parcă alegându-și cu greu cuvintele, dar când în sfârșit vorbii din nou, cuvintele ei aproape m-au făcut să mă înec cu aerul abia inspirat:

        — Vreau să mă duci cu tine acasă, în lumea cealaltă!

        A fost rândul meu să cad în tăcere, dărâmată de-a dreptul de rugămintea ei. Era ultimul lucru la care m-am așteptat. Nu aveam nimic împotrivă cu asta, nu mă deranja deloc, dar eram atât, atât de confuză, așa că singurul lucru pe care am putut să-l spun era:

        — De ce?

        Nirvana oftă:

        — E o poveste lungă..demnă de un roman chiar.

        — Păi, am început eu, reprimându-mi un căscat, avem timp.

        Nirvana ezită din nou, iar eu am simțit din nou, mai slab de data asta, cum emoțiile o mâncau pe interior, de parcă se temea de reacția mea din urma viitoarei sale mărturisiri. Doar nu voia să părăsească Wonderland-ul deoarece acum că idiotul de Caspian a rănit-o în asemenea fel, nu mai consideră  acest loc acasă, așa că preferă să-și găsească o nouă casă, mai pașnică..

        — Nu e nevoie să-mi spui dacă nu crezi că ești pregătită pentru asta, am adăugat eu. Am să te ajut cu tot ce ai pot, Ana.

        — Nu, spuse ea. Trebuie să-ți povestesc. Vreau să știi! Ești cea mai bună prietenă a mea, meriți să știi.

        Am aprobat eu din cap, cât Nirvana se ridică în fund, rotindu-și o șuviță din părul său negru, desfăcut, în jurul degetului. Părea că din nou, își lua câteva clipe pentru a-și alege cuvintele, așa că m-am așezat mai comod, oferindu-I oricât de mul timp ar putea avea nevoie pentru a se aduna.

        — Nu m-am născut în lumea asta. Nu am fost născută în Wonderland, lansă ea bomba, lăsându-mă într-o ceață totală, fără cuvinte, până ea continuă: Am fost născută și crescută până la vârsta de șase ani în Comore. Africa.

        Am clipit odată. Apoi încă odată. Parcă neputând să diger informația care tocmai ce mi-a fost aruncată în față.

        — Stai..deci vrei să spui că faci parte din lumea de dincolo? De unde vin și eu?!

        Nirvana aprobă din cap:

        — Făceam parte dintr-o familie săracă. De abia ce trăiam de pe o zi pe alta, dar eram fericiți cu puținul pe care îl aveam, zâmbi ea trist. Avusesem cinci frații și șase surorii, dintre care, jumătate au fost răpușii de bolile care terorizează Africa.

        Era adevărat. Fratele meu, Lian mi-a povestit imediat cum a învățat și el asta la scoală, la Eaton, că Africa era o țară care se confrunta cu multe boli chiar și la momentul actual. Nu e de parcă în Londra nu aveai parte tot de atâtea boli pe care le puteai recepta dacă nu aveai grijă de corpul și sănătatea ta, dar nu puteam compara situațiile. Din păcate medicina din timpurile noastre nu este nici prea bogată în cunoștiințe astfel încât un antidot pentru posibilele boli cu care te puteai trezi pe cap.

        — Mama lucra ca și vânzătoare în piață, iar eu o ajutam mai mereu cu taraba. Ba chiar când era bolnavă stăteam eu în locul ei pentru a ne vinde fructele. Am dus o viața relative cinstită până când…până când am fost furată de niște bărbați într-o seară, când mă întorceam de la piață după ce am închis taraba. M-au violat și și-au bătut joc de mine în ultimul hal, spunându-mi că m-au urmărit de mult timp. Spuneau că dacă eram fată cuminte, aveau să mă lase să îmi văd mama din nou. Seara mă băteau până leșinam, iar următoarea dată când mă trezeam eram într-un loc complet diferit. Speram, dar în subconștientul meu, eram sigură că nu aveam să-mi văd familia din nou vreodată. Într-o zi, am reușit să scap. A fost atât de traumatizant încât acum..nu-mi mai amintesc nimic din acea zi, Nirvana privii din gol cât povestii toate astea. Tot ce știu e..că m-am trezit aici, în Wonderland. Într-un sat cu case diferite. Cu oameni îmbrăcați diferit. Cu oameni care nu semănau deloc cu persoanele de acasă. Oameni fără lumina aceea caracteristică în ochii. De parcă nu ar mai simți vreo dorință de a trăi. Eram într-un loc strain, dar totuși, eram liberă. Am scăpat. Iar de aici..știi povestea. Măicuța m-a găsit și m-a crescut ca și pe prorpiul ei copil. Indiferent că eram o răzgâiată și jumătate. Că mă trezeam noaptea din cauza coșmarurilor și alungam pe oricine îndrăznea să mă atingă sau privească. Ea a fost acolo. Și m-a acceptat așa cum sunt. După nenorocitul de Caspian a apărut în viața mea..și iată-mă acum aici, bocind după el. Minunat. Sunt cea mai inteligentă persoană de pe pământ, plâng după un terminat inutil.

        Nu-mi venea să cred că Nirvana, prietena mea Nirvana. Cheshire Cat. 7 of Spades. Cum vreți voi să o numiți, a trecut prin așa ceva. Toată durerea, toată frica pe care a simțit-o întreaga ei viața. Tot dorul de casă și de familia ei. Mă mir cum de a mai lăsat un bărbat să o atingă în vreun fel după o asemenea experiență îngrozitoare. Era uimitor cum mi-a putut povestii toate astea fără vreo tresărire. Fără vreo sclipire în ochii. Fără vreo urmă de ură în glas când i-a adus pe aceei doi bărbați care i-au distrus viața în prim plan.

        — Nu plângi de dorul lui Caspian, Nirvana. Plângi pentru că ai fost puternică pentru prea mult timp. Iar eu te admir enorm pentru asta, am spus eu, ștergându-mi o lacrimă care amenința să-mi cadă pe obraz.

        — Știu că timpul de aici e diferit de cel de acasă, suspină ea, pierzându-și în sfârșit calmul. Dar vreau să mă întorc acasă pentru a afla ce s-a ales de familia mea. Dacă poate, unul dintre ei m-ai trăiește. Dacă nu, cineva trebuie să știe ceva de ei..

        — O să te întorci acasă, mi-am așezat eu palma peste a ei pentru ai atrage atenția spre mine. Ai să te întorci acasă și îți vei revedea familia. Îți promit că te voi ajuta cu tot ce pot, am reușit eu să mă calmez, înainte de a izbucnii din nou în hohote de plâns. Dar înainte de toate..avem un război de câștigat.

        Avem un război care ne bate la ușă. Care mă face să simt că orice secundă pe care o petrec relaxându-mă în vreun fel, poate fi decisivă. Un război pe care nu ne permitem să-l pierdem. Nu cât timp eram încă în viața, respirând și privind spre cerul albastru care veghea deasupra noastre. Îi datoram lui această victorie, după ce pentru atât de mult timp a privit cum lumea s-a călcat una pe alta în picioare, lăsând inconștient ca buna sa prietenă, natura, să se dezintegreze sub privirea lui neputincioasă. Îi datoram lui această victorie.