MAD HATTER 🎩

        Fixând scufița roșie ce îi ascundea complet părul cârlionțat al Zemorei sub gluga ei, pentru a zecea oară în acea zi, i-am sărutat nasul pentru a o oprii din a comenta ceva cu privire al asta înainte de a mă retrage, reîntorcându-mi atenția spre unchiul Wezen, lăsând-o astfel pe Mora să mă blesteme îmbujorată în tăcere. Liv și Wezen se certau de cel puțin o jumătate de oră din pricina faptului că regina voia să își urmeze verișoara în luptă, refuzând să stea pe bară pentru a face pe majoreta. Cam același lucru l-a spus și ea, doar că a folosit alte cuvinte mult mai colorate. Cred că, era mai eficient dacă folosea un discurs care să închidă gurile tuturor ca și Zemora.

        Adevărul era că, într-adevăr, nu o voiam acolo pe câmpul de luptă, care practic o să fie un teren minat cu bombe nucleare și tot tacâmul, și Domnul să mă aibe în paza Lui cerească, aș fi fost mult mai liniștit știind-o aici în siguranță. Dar o cunoșteam pe Zemora. Când își punea ceva în cap nu prea o puteai face să își schimbe direcția. Iar eu am știut asta din momentul în care ,,vin cu voi" i-au părăsit gura. A fost și foarte sexy spunând toate astea, dar asta e o discuție pe care o să o avem mult mai târziu.

        Ca și cum mi-ar citi gândurile, obrajii ei deveniră de două ori mai rozali ca înainte și mă lovii cu cotul în coaste, făcându-mă să-mi scap râsul din frâu, atrăgând astfel atenția celor doi certăreți.

        — Iertare! am chicotit eu, ridicându-mi mânile în aer în semn de pace.

        — Nu am de gând să te rog, Wezen! țâțâi regina frustrată înainte de a continua.

        — Sunt regele tău. Ascultă-mă când îți spun: Nu te vreau pe câmpul de luptă! se menținu Wezen cât ai clipi, privind-o de sus pe Liv.

        — Eu sunt regina ta! spuse ea, scoțând vocea de regină la înaintare. Eu decid ce e mai bine pentru mine, așa cum soarta acestui regat depinde și de mine în același timp. Nu ai nici-o putere asupra mea, rege Wezen. Suntem egali în titlu, atât în putere. Acordă-mi respect când vorbești cu mine!

        Hopa. Regele Wezen tocmai ce a dat de bucluc. Regina Olivia era iubită de poporul nostru, și nu doar din cauza bunătăți ei sau alte rahaturi de astea. Era respectată înainte de toate pentru modul în care se certa cot la cot cu Wezen, și cu toți bărbații care aveau tendința de a îndrăznii să o înjosească. Își știa locul foarte bine, iar acesta nu venea cu vreun urangutan în călduri care să îi spună ei, reginei, ce să facă. Iar asta se punea și în cazul regelui ei.

        Nu știți de la mine, dar cei doi formează un cuplu. Oficial, neoficial, nici măcar ei nu știau asta, dar un lucru era clar. Wezen era îndrăgostit lulea de regina noastră, chiar dacă se pricepea al naibi de bine să o ascundă în fața publicului. Persoanele care îl cunoșteau pe rege puteau deduce asta de la metrii distanță. Mai e necesar să spun că și regina e îndrăgostită de el? Presupun că nu. Dar din clipa în care au găsit-o pe Olivia, nepoata surorii pierdute a celor doi frați, James și Caspian, cei doi și-au făcut ochii dulci non-stop. Nu știam dacă diferența de vârstă îi împiedica să facă un pas unu spre altul, având în vedere că Olivia era cu un an sau doi mai mare ca Zmeura mea, iar tehnic, Wezen se apropia încet de vârsta de o sută de ani. Totuși, era blocat în corpul unei persoane de douăzeci și unu de ani de aproape optzeci de ani și cel mai probabil, până un nou conducător avea să rupă acest blestem căzut peste el și Caspian, așa va rămâne. Cum am spus, totul era foarte confuz în situația lor.

        Când am aruncat o scurtă privire către Zemora, am sfârșit întorcând-o brusc înapoi, realizând că o privire fugitivă nu va fi niciodată deajuns pentru a îi putea admira chipul. Mai ales când atâtea emoții pe care nu puteam să le descifrez îi dansau pe chip în aceste clipe. Întâlnindu-mi privirea, zâmbetul ei mândru s-a lărgit când s-a întins puțin pentru a-și împletici degetele cu ale mele. Am simțit brusc nevinovata nevoie de a o săruta, chiar acolo, chiar acum, în fașa tuturor. Momentul meu frumos mi-a fost stricat de idiotul de Ryan care a dat buzna alături de Apollo în încăpere.

        — Regina mea. Regele meu. Armata Roșie a ajuns în sat.

        Cei doi conducători și-au întors brusc privirile unul spre celălalt, iar putea jura că maxilarul lui Wezen mai avea puțin și se făcea praf și pulbere chiar acolo sub ochii noștrii. Olivia a spus înainte ca Wezen să mai comenteze ceva:

        — Putem face asta în modul meu, sau în niciun mod.

        Pentru o secundă cred că toată lumea din încăpere și-ar ținut respirația, așteptând cu sufletul la gură răspunsul lui Wezen.

        — Bine, mârâi regele într-un final.

        — Minunat, pufăi regina. Dacă te trăsnea inteligența să spui asta și acum o oră, acum eram de mult pe câmpul de luptă, pămpălăule!

        Blonda trecu pe lângă el, încă blocată în trupul ei micuț care îi dădea bătăi de cap, și veni spre noi, oprindu-se în fața mea. Nu. De fapt nu în fața mea. S-a oprit în fața Zemorei, întinzându-și mâna spre ea:

        — Am promis că o să legăm limbile unor porci din Armata Roșie împreună, nu? își înclină capul într-o parte, așteptând răspunsul verișoare sale.

        Zemora privi pentru o clipă mâna întinsă a reginei, ca mai apoi să izbucnească într-un hohot de râs, acceptând mâna verișoarei sale numaidecât.

        — 7 of Hearts și Jack of Hearts sunt numai ai mei.

~*~

        Mănăstirea condusă de măicuța Louisa era locul în care toți ofranii din partea condusă de regele Wezen a Wonderland-ului sfârșeau, fie că voiau sau nu. Iar asta se trăgea din pricina magiei speciale a măicuței care e menită să teleporteze și să repare tot ce era stricat. Semăna puțin cu cea a lui Apollo, doar că roșcatul avea o cantitate mult mai mare de magie în el, iar măicuța putea să vindece rănile minore cu care copiii se alegeau inevitabil.

        Un alt lucru pe care nu-l știți de la mine era faptul că Nirvana fusese crescută de măicuța Louisa, dar asta era o altă poveste menită pentru altă dată, și poate împărtășită chiar de Nirvana, care era singura persoana care avea, de fapt, dreptul de a o spune. Apropo de Nirvana, ea, Olivia și Zmeura mea au dispărut primele alături de Apollo, teleportate în satul atacat. Când într-un sfârșit am fost și eu teleportat alături de Henry, având o aterizare nu prea blândă, fetele au fost de negăsit. În schimb, un Wezen panicat și un Caspian enervat la culme, cel mai probabil din vina regelui, ne-au întâmpinat numaidecât, regele începând să fixeze pozițile fiecăruia.

        — Iar când o vedeți pe regina Olivia, vă ordon să îi spuneți că am de gând să o pun la colț când ne întoarcem acasă, își încheie el discursul, alegându-se cu niște priviri îndoielnice din partea mea și a lui Henry.

        — Ești sigur că nu urmează să fii pus chiar tu la colț, Wezzy? râse Caspian, bătându-și fratele vitreg pe umăr.

        Regele își dădu ochii peste cap, iar cu acestea fiind spuse grupul nostru s-a spart, fiecare pornind în direcția sa. Henry fusese vindecat complet de către Olivia, iar Zemora i-a promis că nu avea să-l oprească din a se aventura pe frontul de luptă, așa cum ar trebui, dacă nici el nu o va opri din a face ce crede ea că e mai bine. Relația lor unchi-nepoată nu înceta să mă uimească. Erau atât de apropiați, iar cu toate că Henry vorbește tot timpul despre nepoții săi, nu am crezut că pot fi atât de apropiați până când nu am văzut cu ochii mei, personal.

        Mă întrebam dacă aveam să dau de Kalias cât de curând, având în vedere că el era primul care s-a oferită să sară în apărarea acestui sat, înainte ca măcar să audă despre ce era vorba de fapt, cu adevărat. Iar dacă avea ghinionul să dea peste Henry, s-ar putea să rămână fără niște părți genitale destul de importante, deoarece, din câte am înțeles, Kalias a uitat să-și tragă fermuarul la gură, vorbind-o de rău pe nepoata lui Henry exact de față cu el. Prietenul meu cu păr alb a jurat că îi va rupe picioarele, doar să-l prindă singur, lucru la care m-am oferit să ajut, dar mi s-a spus că am să rămân fără mâini dacă încerc, așa că presupun că am să-l lăs pe Henry să câștige această rundă.

        Și că tot vorbeam de lup, tocmai ce mi-a bătut la ușă. L-am găsit pe Kalias căzând ca și din pom de pe o căsuță, de abia reușind să își târască încă puțin corpul pentru se lipii de peretele următoarei case. Eram pe cale să-l întreb ce mama mă-si a mai pățit și el, când o prezență al naibi de cunoscută îmi trezii la realitate puteriile, lovindu-mă ca și o palmă peste ceafă. Mai apoi nu departe de mine căzu ca și o pisică, în picioare, Jack of Hearts. Jonah. Nenorocitul ăsta păduchios, cum Zemora îl numise nu de mult, după ce anunțul căsătoriei sale false cu acesta o făcu să își calce în picioare ultimul gram de eleganță pe care se chinuia să-l trimită la înaintare în orice situație. Eu unul ador acest nou nume, propun să-l rebotezăm așa și să-l înecăm în apă la final.

        — Te-ai pierdut cumva, nenorocit păduchios? Groapa de gunoi condusă de regele tău e în partea cealaltă.

        — Mad Hatter! Ce drăguț din partea ta să mă întâmpini. Te-a trimis Alice cumva? ridică acesta din sprâncene. Deja îmi duce lipsa?

        — Ce amuzant, am zâmbit eu răutăcios spre el. Același lucru l-ai întrebat și pe James Talbot nu acum puțin timp. Câți copii aveau împreună până la urmă?

        — Eu și Alice a doua am fost făcuți unul pentru altul, spuse acesta, făcându-mă să izbucnesc de-a dreptul în râs.

        — Nu cunosc nicio persoană numită ,,Alice a doua", clătin din cap, ațâțându-l din ce în ce mai tare. Poate memoria îmi joacă feste.

        — Termină cu joaca, Mad Hatter! se răsti el. Știi foarte bine despre cine vorbesc!

        Rânjetul mi-a devenit mortal pe buze când am continuat:

        — Chiar așa?

        Voiam să îl ucid. Chiar acum și chiar acolo. Zemora îmi povestise nu de mult cum că un asemenea gest în lumea ei ar putea distruge de tot reputația unei femei. Mi-a spus că reputația unei femei putea fi pătată ca și cu sos de roșii pe o față de masă albă chiar și dacă o tânără femeie nemăritată rămâne singură cu un domn într-o cameră, la întâmplare. Totul se poate subînțelege, iar oamenii cred mereu ce vor din orice situație. Iar câteodată, chiar dacă bărbatul încearcă să calmeze apele, spunând că nimic rău nu s-a întâmplat, rezultatul e tot același. Probabil asta simțea și Mora acum. De parcă onoarea ei a fost pătată. Reputația stricată.

        Nu aveam să las lucrurile să rămână așa, iar idiotul acesta avea să plătească pentru faptul că mi-a făcut fata să se simtă în asemenea hal.

        — Fata pe care tu o cauți nu se numește așa. Zemora Alyssia Bloom. Acesta e numele ei.

        Cred că am cam umplut paharul răbdării sale cu această afirmație, deoarece se schimbă ceva. Un val de furie îi trecu chipul și am simțit de asemenea, cu ajutorul puterii mele cum ea se contopii cu magia. Era pe cale de a ataca. Voia să atace. Visa la clipa în care avea să mă pună la pământ. Dar visele asemenea acestuia nu deveneau realitate, iar lupta s-a încheiat înainte de a începe, cu Jonah tresărind, încercând să își ridice brațul pentru a elibera magia.

        Puțin știa el că nu am avut această conversație doar de ochii dulci.

        Își smucii brațul din nou, încercând să de-a drumul magiei sale, alegându-se doar cu niște mici zgomote pe care le făcea în încercările sale eșuate.

        — Știi, mi-am menținut eu rânjetul, așezându-mi mâinile în buzunare. Titlul meu nu e degeaba Mad Hatter.

        Privirea lui se ridică instant spre mine, confuz pentru câteva clipe, timp în care eu am făcut un pas spre el. Magia mi-a fost cel mai bun prieten și cel mai mare adversar întreaga mea viață, dar în timpul luptelor a fost cel mai bun coechipier pe care l-am avut până acum. Știam să intru în mințiile oponenților mei chiar înainte de a putea să merg, fiind unul din acei norocoși care sau născut cu puterile descătușate. Totuși când un utilizator mai puternic de magie, cum era King of Hearts apărea în zonă, totul devine mult mai complicat. Ei au mințiile acoperite și ascunse de un scut de magie aproape impermeabil. Aproape este cuvântul cheie în toată această ecuație.

        După ani buni de antrenament, am reușit să găsesc o modalitate de a accesa și mințiile lor în timpul luptei. Tot ce trebuia să fac..era să îi ademenesc spre tărâmul uitării. Mai exact, trebuie să îi fac să uite despre luptă pentru câteva clipe pentru a slăbii scutul. Când persoana respectivă este bruscată emoțional e chiar mult mai ușor să trecii de scut. E ca și cum acesta ar deveni invizibil.

        — Am căpătat acest titlul când aveam cinci ani și îi făceam pe bogătașii fără creier care-și aruncau copiii în stradă să-și scoată singuri mațele și ochii din cap, am continuat, plimbându-mă încet în jurul său. Același lucru l-aș putea face și în privința ta, moșule.

        În sfârșit furia din ochii săi se preschimbă în ceva nou. În ceva pe care îl văzusem în ochii fiecărui om care ajunsese în aceeași ipostază ca și Jonah. Am văzut frica crescând în chihlimbarul ochiilor săi.

        — Te-aș putea face chiar să îți mănâncii propriile unghii ca mai apoi să lingii sângele care rămâne în urma lor. Sau chiar să îți rupi limba din gură pentru modul mârșav prin care ai îndrăznit să o folosești..dar nu.

        Am clătinat din cap din nou, oprindu-mă în fața lui. Chipul îngrozit și dezgustat al zmeurei mele din clipa în care Henry i-a spus că Armata Roșie a îndrăznit să se folosească de ea pentru o ultimă mutare mă bântuia chiar și în această clipă, și nu a fost deloc o imagine frumoasă de privit. M-a uimit..și a fost înspăimântător în același timp. Nenfricata mea Zemora fu speriată de perversiune Armatei Roșii, și nu-mi plăcea faptul că am ajuns să o văd în asemenea fel.

        — Oricât mi-ar plăcea să o fac, nu sunt eu cel care are vreun drept de a-ți decide soarta sau pedeapsa.

        În plus, regina Olivia a făcut o promisiune verișoarei sale. Zemora e singura care trebuie să ocupe de el, așa cum i-a fost promis, iar eu nu am de gând să îi fur această dorință.

        Va avea parte de răzbunarea ei..așa cum i-a fost promis și nu numai!