ALICE LILIAN KING 🦋

        Am ieșit din cameră și m-am rezemat instant de ușă fiindcă tremurul care îmi chinuia genunchi amenința să mă doboare, câștigând lupta cu corpul meu. Imaginile cu tatăl meu în acea postură dezastruasă de ucigaș mi se derulau de nenumărate ori în fața ochiilor, lăsându-mă fără suflare la un moment dat. Totul părea atât de real în acest coșmar ciudat. De parcă aș fi fost acolo, în carne și oase, ca un martor sau victimă colaterală în observarea acestui masacru.

        Nu avea sens. Fostul Jack of Heart, unchiul Jacky murise într-un accident de trăsură acum foarte mult timp. Fusese cel mai bun prieten al tatei de când mă știam. Nu avea cum să fie ucis, iar tatăl meu nu avea cum să fie vinovat de toate astea. Dar de unde a apărut această imagine groaznică?

        Capul mă durea îngrozitor. Mă simțeam de parcă în orice clipă acesta avea să explodeze chiar atunci și chiar acolo, pe holul ăla nenorocit. Ce făceam eu acum, mai exact?

        Cum puteam da ochii cu tatăl meu după ce această imagine îmi provoacă gândurilee, ducându-le pe tărâmuri interzise. Făcându-mă să gândesc ceea ce un copil normal nu ar trebui să gândească despre părintele său.

        Înghițind în sec, am reușit să mă adun, netezindu-mi rochia ce-mi ascundea coapsele cu palmele, iar când mi-am desprins spatele din ușă am reușit să fac un pas spre camerele părințiilor mei.

        Mami ne povestise mie și surorii mele cum, atunci când eram mai mici, fiecare avea camera lui practic. Jenevive a avut camera ei proprie. Eu la fel. Până și mama avea camera ei separată, unde tata nu prea intra, având și el la rândul său o cameră doar a lui. Totuși, pe lângă asta mai exista o cameră, oficială doar și pentru soții King. Toate cinci erau așezate una lângă alta pe un coridor. Doar camera comuna a părinților nostri era la mijloc, față în față cu camera mea. Ce nu știau ei era că micuțele lor fiice se strecurau dese ori din camerele lor și împărțeau patul cel mare al dormitorului destinat cuplului căsătorit. Mama și tata nu îl foloseau deloc. Jenevive îmi spuse că mami și tati nu au dormit în aceași cameră cam din momentul în care am fost concepută. Micuțele Alice și Jenevive se furișau în camera părinților pentru a dormi una lipită de alta, crezând pentru puțin timp că părinții lor n-aveau habar că toate astea se întâmplau.

        Nu e de parcă ar avea ceva de spus în privința asta. Totuși, la scurt timp după asta, mama și tata și-au mutat camerele în cu totul altă aripă a castelului luând-o și pe Jenevive deodată cu ei, lăsându-mă singură în aripa de vest a castelului. Asta nu mi-a împiedicat sora din a colinda noapte coridoarele pentru a putea dormi cu surioara ei mai mică.

        Totul s-a schimbat totuși în momentul în care puterile mi-au fost descătușate acum un an și câteva luni. Multe s-au schimbat din acel moment, de fapt. Nu îmi plăcea să recunosc asta, dar relația mea cu Jenevive s-a răcit considerabil de când a aflat că sora ei putea fi una din singurele femei din castel care controlau magia. Îmi era frică să mă gândesc la asta, pentru că știam cât de mult avea să doară adevărul și că orice i-aș putea spune ei, nu avea să o încălească deloc cu nimic. Îmi era frică de adevăr, mai ales când familia mea era pusă în joc.

        Oftând, am încercat să îmi scot imaginea tatei, a acelei săbii pătate de sânge și a unchiului Jacky, victimă a acestei halucinații. Drumul spre camerele alor mei era ridicol de lung, și totuși nu m-a ajutat cu absolut nimic, iar pe lângă acea imagine catastrofală, sentimentul de vină din pricina modului în care i-am vorbit lui James m-a pălit ca și o minge de volei peste cap în scurt timp, ajungând să mă înjur singură pe mine pentru prostia de a gândi în exces din nou.

        Speram ca mama să fie prin zonă pentru a-și face treaba de tampon, între mine, nervi mei întinși la maxim și instabilitatea emoțională ce mă chinuia și tata. Avea zecii de scenarii în cap legate de cum avea să meargă conversația asta, și de fiecare dată când cuvântul ,,viol" sau cuvintele ,,abuzată sexual" îmi treceau prin cap, mai că nu tresăream parcă retrăind pentru o clipă acel moment sinistru, mulțumind zeilor că nu a mers totul mai departe de atât. Am mulțumit celui de sus, pentru prima dată în viața mea, pentru puterile pe care mi le-a dăruit, fiindcă ele m-au salvat și m-au ținut pe picioare din punct de vedere emoțional până acum.

        Oprită în fața ușii care mă despărțea de părinții mei, aproape atingând cu vârful nasului lemnul maro din fața mea.

        Am ciocănit în ușă, de mai multe ori decât era necesar, ca mai apoi să îmi dau seama de asta retrăgându-mi și mai agitată mâna, prinzându-mi pumnul în ea. Vocea caldă și atât de cunoscută a mamei se auzi înfundat într-un singur sunet care cel mai probabil voia să fie un ,,intră". Cei mai mulți ar spune că vocea mamei era chiar una foarte subțire și mai mult rece decât ceva ce te-ar putea consola, dar dacă mă întrebai pe mine, sunetele ieșite pe gura mamei erau cele mai frumoase lucruri din lume.

        Am intrat șovăind, ușurată să îi găsesc pe ambii mei părinți așezați la masă, luându-și micul dejun împreună. O imagine rară pe care nu o întâlneam dese ori, fiindcă toți ne luam mesele împreună în sala de mese de obicei. Chipul tatei era ascuns în întregime de ziar, iar tot ce vedeam din el și practic singurul lucru prin care 7 of Hearts nu va putea fi confundat cu vreun alt membru al armatei negre este părul său blond, despre care el se lăuda mai mereu că îl moștenisem de la el. Ciudat totuși, deoarece ambii mei părinți aveau aceași noantă de blond a părului.

        Mama sorbea liniștită din cana ei de ceai, având o carte așezată pe masă lângă tacâmuri și mâncare. A așezat cana înapoi pe micuța farfurie și își ridică privirea spre mine întâmpinându-mă cu un zâmbet:

        — Bună dimineața, micuța mea.

        — Mami. Tati.

       Tata se limită doar la un semn din degete drept salut, fapt care nu mă ajuta și mă ajuta în același timp. Mi-am dres glasul și am făcut un pas spre ei.

       — S-a întâmplat ceva? A clipit ea des din ochii ei albaștri identici cu ai mei, despre care era 100% sigură că erau luați de la ea.

        — De ce crezi asta?

        — Doar un sentiment, spuse ea, reîntorcându-și atenția spre cafeaua sau ceaiul din paharul ei. Copiii mei mă vizitează doar atunci când își doresc ceva de la mine..sau au intrat cumva în vreun bucluc. Dar dacă ai fi intrat în vreun bucluc, ai fi venit când știai sigur că tatăl tău nu e prin preajmă. Deci, spune-mi copila mea. Ce îți dorești mai exact?

        — Hei, de ce fără mine prin jur? Se încruntă tata, intrând practic cu bocanci pătați de noroi în discuția noastră.

        — Haide, iubitule. Credeam că am hotărât în momentul în care ne-am căsătoric că tu vei fi părintele rău, iar eu cel bun, zâmbi mama simpatic spre el. Într-un mod ciudat, copiii se tem mai mult de tine, dragule.

        Tata ridică din sprâncene țuguindu-și buzele pentru câteva clipe dând ușor din cap. Mai apoi rânji mulțumit mutându-și privirea spre mine, pentru a-mi zâmbi larg. Un fior mi-a trecut în galop șirea spinări, iar atunci l-am văzut. Când îmi zâmbii, el nu mai era tatăl meu. Și era cel din viziunea mea. Cel care l-a ucis cu sânge rece pe cel mai bun prieten al său. Iar realizarea asta mă șocă atât de tare pe cât mă sperie, așa că am făcut un pas în spate, înghițindu-mi icnetul înapoi de unde amenința să mă trădeze și să iasă.

        — Alice? Ești cam palidă, scumpo. Ce s-a întâmplat?

        Mama! Așa-i. Mama era aici, iar mama mă va susține. Mă va lua automat sub aripa ei și va cere ca logodna asta stupidă să fie anulată. Mama mă va ajuta..nu?

        — Am ceva de mărturisit, am spus atât de repede încât faptul că ei chiar m-au înțeles era un miracol.

        — În regulă, spuse ea, întorcându-se spre mine, mai apoi îl lovi pe tata cu piciorul pe sub masă pentru ai atrage atenția: Dragă, fiica ta are o confesiune de făcut.

        — Spune-o tare, oftă acesta, întorcându-și privirea spre mine.

        Balonul de sentimente format în interiorul meu s-a spart atunci, iar eu am conștientizat cu adevărat situația în care mă aflam cu adevărat. Aveam doar 14 nenorociți de ani. Iar, posibilul meu viitor soț a ignorat total dorințele mele și a încercat să profite de mine, cât timp eram amândoi amețit într-un mod total interzis pentru cei de vârsta noastră. ,,Nu" înseamnă NU. Acest cuvânt ar trebui să devină sfânt, iar când cineva, o persoană, fie ea băiat sau fată îl spune, o linie trebuie să fie trasată. O linie de stop, care să ridice un zid impenetrabil. Ochii mi-au fost inundați de lacrimi, și mai fragilă ca niciodată, mi-am privit pe rând părinții în ochi și am încercat să îmi culeg cuvintele, care acum cădeau pe limba mea.

        — E..eu..e Jonah.

        Mama îmi observă neliniștea. Al naibii oarbă să fie să nu o facă. Tremuram în adevăratul sens al cuvântului. Atunci doar tata a devenit cu adevărat conștient de faptul că fiica lui cea mai mică stătea în fața lui, neajutorată și necăjită. Mama îmi prinse coatele în palmele ei, trăgându-mă mai aproape de ea. Era calmă, și deloc surprinsă să mă vadă în asemenea hal.

        — Respiră, Alice. I-ați două secunde să te calmezi.

        — Jonah a încercat să..el m-a atins într-un mod inapropiat. A încercat să...

        Mama a fost cea care m-a oprit, strângându-mi coatele în mâinile sale, ca mai apoi să se întoarcă brusc spre tata, căutându-și unul altuia chipul.

        — Richard.

        — Știu, fu tot ce tata a spus.

        — A trecut măcar o lună decât nenorocitul ăla a fost aici ultima dată? Oftă mama gălăgios, îndepărtându-se de mine.

        Ce?

        O lună? O lună de la ce? Nu înțeleg. O lună de la momentul în care fiica voastră aproape a fost abuzată de Jonah Whitt? Nu, deloc. Aș zice că au trecut cel mult doisprezece ore. Dar bine punctat. Chiar e un nenorocit.

        — De fapt, începu tata cu același oftat. Chiar s-a sincronizat luna asta. Trebuia să reluăm curând legătura cu acel om.

        — Despre ce vorbiți? Am întrebat bulversată.

        Mama îmi întâlni căutătura atunci, dar nu-mi zâmbi încurajator și nu avea nici privirea de mamă supărată sau revoltată. Ce se întâmplă?

        — Nu te îngrijora, iubito. Psihologul familiei va veni curând și vei putea vorbi cu el despre tot ce ții s-a întâmplat, a spus ea, mai mult mechanic.

       — Nu..nu am nevoie de un psiholog, vocea mea era îmbăiată în confuzie și revoltă, plină de dezacord. Am nevoie de tine și de tata. Vreau să vă comportați ca doi părinți normali și.. să tăiați logodna dintre mine și Jonah. Nu vreau să-l mai văd vreodată!

       Mama chicoti.

        — Asta? Niciodată. Dar cum am spus. Nu te îngrijora. Încurând ai să uiții că toate astea s-au întâmplat.

        — Hmm..poate de data asta îl punem să steargă și amintirile legate de tot ce idiotul ăla de mini Whitt a făcut rău. Ne-ar scutii de atât de multă dramă, pufni tata.

        Făcând un nou pas în spate, de data asta mi-am privit ambii părinți de parcă nu i-aș fii recunoscut. Nu erau adevărați. Nu erau reali. Asta nu putea fi real.

        Dar era. De parcă pe micuțele plăcii de gresie de pe jos scria răspunsul. Scria că totul era real. De la momentul în care mama mi-a spus că nu voi scăpa de Jonah Whitt vreodată, la cel în care tata și-a înjunghiat prietenul pe la spate. Totul era atât de real. Iar eu eram așa o mare proastă.

        Am aruncat o ultimă privire spre părinții mei, înainte de a mă întoarce total zdruncinată spre ușă, iar prin doi pași mai mari am apăsat tare clanța, vrând să ies ca și un vârtej din locul ăla, de parcă nu aș fi intrat în dimineața aia de fapt.

        — Alice, mă strigă mama când am vrut să ies. Va fi bine, scumpo!

-*-

        Eram un sac de nervi și fir-ar să fie, o știam foarte bine. Toți cei care m-au privit în drumul meu spre camera mea putea confirma asta de asemenea. Nu m-am sinchisit să explic cuiva motivul stării mele atât de mirifice la ora această matinală și mi-am văzut de drum. Dacă nu făceam asta aș fi spart deja nasul câtorva soldați care mi-au aruncat niște priviri mai lungi și mult prea curioase pentru binele lor.

        Am trântit atât de tare ușa camerei mele în urma mea, încât tablourile de pe pereți sau cutremurat și unul chiar a căzut smulgând un mârâit din partea mea. Iar atunci am explodat. Am izbucnit într-un răget plin de mânie, magie și cuvinte nerostite. Valuri negre care în general m-ar speria îngrozitor, au lovit pereți camerei, făcând toată încăperea să se zguduie sub picioarele mele. Magia colinda fiecare colțisor al camerei mele, cât mai departe de mine, de parcă până și ea ar fi înfricoșată de ce îmi trecea mie prin cap și de ce puteam eu cu adevărat să fac controlată de mânie.

        Totuși, la un moment dat s-a apropiat de mine din nou și mi-a mângâiat umerii atât de blând și de cald încât aproape am început să plâng, acolo și acum. S-a evaporat apoi, întorcându-se înăuntrul meu pentru a mă reîntregi, în timp ce greutatea mi se ridică încet de pe piept și tot ce a rămas era.. o altă greutate care mă apăsa. Trădarea. Dezamăgirea. Confuzia. Și în același timp exista o parte din mine care încă își dorea să poată nega toate astea.

        — Huh! A fost pe-aproape, amice! Se auzi vocea lui James din îndepărtare, totuși unde prin apropierea mea în același timp.

        — Sunt magnific, știu! Spuse și Caspian.

        — Hai să ne concentrăm pe bomba atomică din fața noastră, nu credeți? puteam jura că Wezen și-a dat ochii peste cap.

        — Sigur, se conformă James venind în întâmpinarea mea. Ce s-a întâmplat, Lils?

        Apreciam atât de mult faptul că nu m-a atins încât aș fi putut să-l sărut din recunoștință, deoarece n-aș fii suportat să fiu atinsă chiar în momentul ăla, indiferent despre cine este vorba. Trei perechi de ochii mă priveau îngrijorați.

        Eram atât de confuză în acel moment. M-am lăsat purtată de sentimentele profunde ce îmi țineau corpul în viață deodată cu celelalte organe esențiale și am reacționat nesăbuit. De fapt, habar nu aveam dacă reacționam cum ar fi normal să o fac sau sunt al naibi de nesăbuită făcând toate astea. Dar mă săturasem.

        ,,Psihologul familiei va veni curând". Ce naiba? Familia noastră nu are un psiholog, cel puțin eu nu l-am întâlnit până acum. Mama, în schimb, a vorbit de parcă acel psiholog era cel mai bun prieten al meu. Vreo rudă de care ne era dor și în sfârșit se întoarce acasă. De ce?

        Aceași amețeală iminență de acum puțin timp mă lua prin surprindere, acostându-mă afară din gândururile mele, făcându-mi genunchi să tremure. Mi-am prins fruntea în palmă în acel moment scăpând un icnet chinuit care a ieșit mai mult ca și un sunet înfundat, blocat de buzele mele strânse între ele. Tâmplele mă torturau din nou, de parcă m-ar pedepsi pentru ceva, nu avea idee ce, dar cred că am făcut niște lucruri tare păcătoase care au provocat o asemenea durere monstruoasă.

        Dintr-o dată aspectul acestui ,,psiholog al familiei" îmi apăru încet schițat ca mai apoi să prindă culoare în mintea mea, iar încet tot mai multe amintiri pe care habar nu aveam de ce le uitasem și unde dispăruseră până acum, mi-au chinuit mintea cu tot mai multă informație.

        Silueta psihologului dolofană, așezată pe canapea după ce rupse un scaun din camera mamei, iar eu așezată la rândul meu pe o canapea mai lungă de data asta, răspunzând unor întrebări puse de el.

        Vocii. Auzeam multe vocii. Atât de tare încât aproape îmi spărgeau timpanul. Voiam să îmi acopăr urechiile cu palmele, dar știam că asta nu avea să oprească vociile. Din contră, aveam să le aud chiar mai clar și mai tare.

        Micuța Alice de opt ani stătea într-un colț după ce tatăl ei a certat-o fiindcă a tars cu urechea în treburile lui. Tocmai ce îl văzusem pe tata ucigându-l pe unchiul Jacky. Fusesem singura prinsă în flagrant dupa asta, și nu am scos nici-o vorbă despre sora mea, protejând-o cu prețul propriei mele vieți. Sau mă rog, prețul învinețiri fundului meu după ce tata mă bătuse cu bățul său cu care de obicei lovea cai în momentele în care călărea. Mami și tati păreau cu adevărat îngrijorați, dacă nu speriați din pricina faptului că am fost martoră la toate astea.

        — Cum ai putut să permiți ca fiica noastră să vadă o asemenea atrocitate! Se auzi vocea mamei.

        — A fost o greșeală! Nici nu am știut că e prin jur!

        — Oh? Pe bune? Și acum ce ne facem?

        Mă simțeam de parcă eram din nou acolo, trăind din nou ce am uitat misterios. Și oh, vai. Teama și confuzia din acel moment nu se compara cu nimic simțit de mine până atunci.

        ,, Tati avea să mă ucidă așa cum a făcut-o cu unchiul Jacky?" gândeam, strângându-mi genunchi la piept în încercări eșuate de a mă calma.

        ,, Cu ce am greșit?"

        Mă rugam în continuu ca totul să se sfârșească. Mă rugam ca mama să mă ia în brațe și să mă calmeze cu cuvintele sale calde la care visasem mereu. Dar asta nu s-a întâmplat. Am stat și am plâns acolo până în momentul în care ,,psihologul familiei" a apărut în cameră și mi-a vorbit din nou. Mai apoi am uitat și de întâmplarea asta. Acela a fost prima dată când omul acesta a pășit în casa și în același timp în viața mea, eram sigură.

        Am uitat de fiecare dată după vizitele sale tot ce mi se întâmplase. Tot ce părinții mei doreau ca eu să uit pentru a mă putea avea sub controlul lor propriu.

        — Lilian! La naiba, am pierdut-o din nou!

        — Mă ocup eu de asta, se auzi vocea lui Caspian din apropierea mea.

        — Hei! Ce naiba ai de gând? Să știi că a trecut printr-un șoc seara trecută. Să nu o bruschezi și mai tare, boule!

        — Ia-o ușor, făt-frumos. Nu e din porțelan să se spargă odată ce suflu în direcția ei, pufni Cas. Fi-ți atenți, și învățați de la maestru.

        Strigând ca din gura de șarpe, puțin mai gâtuit din cauza glasului meu răgușit din urma multelor mele izbucniri cu țipete din ultimele douăzeci și patru de ore, mi-am recăpătat cunoștiința și am sărit de lângă Caspian, care cu degetul său de abia scăldat în salivă se apropie catastrofal de mult de urechea mea stângă. M-am ascuns imediat după James, sprijinindu-mă de brațul său cu ambele mâini.

        — Ești nebun?!

        — Vedeți? Nici n-a fost nevoie de prea mult efort.

        — Ăsta a fost cel mai dezgustător lucru făcut de cineva vreodată! Ține-ți ectoplasma departe de mine!

        M-am cutremurat toată cât Caspian își stergea degetul plin de ectoplasmă extraterestră de haina lui maro. Wezen asista scena ca un martor inofensiv, scuturat de hohote de râs înfundate din apropierea noastră, iar James nu se mai sinchisea să le înăbușească. Râdea tare și colorat.

        — Acum prințeso, spuse el pe un ton răutăcios. Cred că ai avut o cădere emoțională pe cinste, dar ești gata să asculți tot ce avem de spus?

        I-am întâlnit privirea atunci, și ignorând tonul său jucăuș, nu era nimic glumeț sclipind în ei. Era serios, precum și eu aveam de gând să fiu în legătură cu totul, începând de acum.

        — Da.

        Voiam să aud și partea lor de poveste. Momentan nu eram prea sigură că știam partea venită din originile mele mai ales după ultimele evenimente și ultimele mele realizări zdruncinătoare. Sunt destul de sigur că nimic din ce au să îmi spună ei nu avea cum să mă zguduie la fel de tare ca și trădarea familiei mele. Deoarece asta tocmai ce s-a întâmplat. De fapt, nu s-a întâmplat acum. Nici măcar nu știam cu exactitate care era momentul care a compromis această familie cu adevărat. Poate nici măcar nu se limita totul doar la familia mea, ci mai era întregul Wonderland în joc. Toată partea condusă de King of Hearts.

        Părinții mei plăteau un psiholog pentru a-mi sterge memoria. Practic dacă doreau, acel om putea să mă sucească în zece mii de moduri din care să mă trezesc că am uitat complet cine sunt sau cum mă cheamă. Ei puteau să mă facă să cred că un lucru atât de important, o situație atât de traumatizantă ca și cea în care chiar aș fii sfârșit violată de către Jonah, nu se întâmplase vreodată. Aveau de gând să meargă mai departe cu căsătoria fără să le pese în vreun fel de mine și sentimentele mele. Ce conta dacă eu nu-l iubeam pe Jonah? Ce conta dacă inima mea striga și plângea un alt om? Nu le păsa.

        Nu le pasă, la naiba!

În frustrarea mea emoțională, m-am trezit povestiind cu James, Wezen și Caspian despre puterile mele. Ei au insistat să purtăm o scurtă discuție pentru a potoli puțin apele. Pentru a mă liniști pe mine, care încă scoteam fum pe nării la cât de nervoasă eram.

        Am aflat despre puterile lui Wezen. Controla fulgerul, era una cu el și aparent e cam în aceași situație ca și mine. A aflat de puterile sale foarte târziu, iar de atunci le perfecționează în continuu, mai cu chin și vai, dacă e să fii mai exact. Era fiul cel mare al lui King of Spades, dar nu dorea să moștenească tronul susținând că nu e făcut să fie lider. Ciudat totuși, James l-a contrazis imediat, susținând că el a venit inițial cu toată idea de a mă atrage de parte lor după ce auzise un zvon legat de puterile mele. Întâlnirea noastră din pădure doar ia accentuat planul și l-a pus pe propriile picioare. Caspian vedea un mare lider din el.

        James era fiul cel mai mic al lui King of Spades. Puterea lui era atât de diferită și totuși asemănătoare cu a mea. Ai un lacăt blocat și nu îi găsești cheia? James era pe zonă să îți deschidă cutia fără cheie. Asta era puterea sa magică. Putea deschide orice, dar încă lucra și el la puterile sale, spunând că majoritatea obiectelor vrăjite, îl dădeau încă bătăi de cap.

        Caspian, ultimul, dar nu cel din urmă, era fiul mijlociu al lui King of Spades. Adoptat cu puțini ani în urmă după ce adevăratul său tată, 7 of Spades a fost răpus de o boală nemiloasă. Acum, Caspian era înhămat cu normă întreagă ca membru a curții lui King of Spades, dar nu a moștenit locul tatălui său. Caspian făcea parte din armata neagră încă de când avea zece ani și purta mândru titlul de Jack of Spades. A refuzat să îmi spună prin ce a trecut și cum de a urcat pe scaunul acestui rang la o vârstă exagerat de fragedă, dar mi-a povestit despre puterile lui ca și ofertă de pace. Caspian putea deschide portale în timp și spațiu. Dar doar în locurile în care a mai fost. Susținea că puterea lui magică era asemănătoare cu a mea din punct de vedere al controlului. Ambele erau niște armăsari neîmblânziți pe care cu greu îi acceptai și te împrieteneai cu ei.

        Rândul meu venise în sfârșit, iar eu mă simțeam mult mai calmă, totuși într-o stare meditativă, după ce auzisem câte ceva despre ei. Le-am povestit despre cum mi-am descătușat puterile, ajungând chiar să le spun despre părinții mei și psihologul pe care l-au plătit să mă facă să uit totul. Am smuls un mârâit de la James cu această informație, când le-am amintit despre seara trecută și modul în care Jonah m-a atins. Wezen medita tăcut la tot ce spuneam și Caspian încerca să facă o glumă pentru a mă înveseli din nou. Le-am spus că puterile mele respingeau ca un scut orice fel de magie. Eram imună și habar nu aveam cum acel om a reușit să mă facă să uit atâtea lucruri care schimbau totul în perpectiva mea, cu fiecare amintire care revenea la locul ei de drept în folderul cu întâmplări care mă puteau întoarce împotriva armatei roșii. Împotriva familiei mele.

        — Cred că îți pot umple eu golul făcut de această informație lipsă, spuse Wez.

        — Te ascult.

        — A apărut recent un om tare ciudat în Wonderland. Nu are puteri magice sau ceva. E un simplu om. Mă rog, nu chiar atât de simplu..

        — Ce vrei să spui?

        — Omul le are cu arta hipnotizări.

        — Hipno—ce? Pufni Cas, și eram total la fel de confuză ca și el.

        — Hipnotizare. Te poate face să nu-ți mai fie frică de, nu știu, păianjeni de exemplu. Sau să nu mai beii până în zori cu prietenii sau să..

        — Uiți ceva anume, am completat eu pentru el.

        Acum totul făcea întru-totul sens. Tipul nu era vrăjitor. Magia nu folosea nici cât un scuipat în cazul meu, așa că au apelat la ceva care nu cerea folosirea magiei. Copoii bătrâni și sireții. Nu-mi venea să cred că părinții mei îmi puteau face una ca asta. De parcă ar fi ghicit la ce mă gândesc sau chiar mi-ar fi citit gândurile, James a spus:

        — Armata roșie are în plan să distrugă pacea pe care adevărata familie regală care conducea acest regat se chinuie atât de mult să o mențină. Credem că King of Hearts, conducător al armatei roșii vrea să îl păcălească până și pe adevăratul rege de inimă roșie pentru ai fura tronul după câștigarea războiului.

        Voiam să spun că era absurd și că nu avea logică. Toți iubeau ținutul Wonderland în care domina pacea, de ce ar vrea cineva să strice această lume uimitoare, mai ales familia mea. Dar acum știam mai bine. Cuvintele ieșite exact din gura tatălui meu demonstrau asta.

        — Credem că un război stă să înceapă.

        — Nu credeți prost, am oftat eu. Aveți dreptate. Armata roșie vrea război.

        — Cum am spus, avem nevoie de ajutorul tău, Alice Lilian King. Vrem să prevenim războiul ăsta. Dacă nu, să fim cu un pas în fața armatei roșii. Vrem să păstrăm pacea, Wezen fu cel care îmi vorbea de data asta.

        — Și cum aveți de gând să faceți asta? Cu un spion exact în mijlocul acțiunii? Armata roșie mă consideră o ratată fără pic de putere care minte cu nerușinare despre puterile magice. Nu îmi vor da niciodată voie în inima războiului..

        — Vezi. Aici gresești. Tu trebuie să le arăți cât au greșit. Să te ridici deasupra așteptărilor până în momentul în care te vor primi în sala aia nenorocită de ședințe. Acolo unde totul și nimic nu se spune. Iar când își vor da seama că au nevoie de tine, va fi prea târziu, fiindcă altcineva a pus ochii pe acest diamant neșlășuit. Altcineva a văzut-o de la bun început pe Alice King și toată puterea monstruoasă care zace înăuntrul ei. Putem opri acest război înainte de a începe. Dar vreau să știu, ce îți dorești tu, Alice? Spuse Wezen.

        Bună întrebare. Ce îmi doream eu cu adevărat? Cred că nu m-am gândit până acum la asta. Nici nu prea am avut cum, având tot viitorul planificat deja de către altcineva. Presupun că nu m-am gândit vreodată la ce aș face dacă chiar ar conta părerea mea. Dar uite că armata neagră voia să știe ce îmi doream. Voia să mă asculte. Îmi propunea să vin de partea lor pentru a fi eu însumi și pentru a-mi îngădui să visez și aleg în sfârșit singură.

        — Vreau să fiu liberă, am spus, privindu-i pe fiecare în parte, surprinzând o mică scânteie în ochii lui James. Vreau să plec de aici și să am control absolut asupra vieții mele.

        — Ești liberă să faci asta chiar și în momentul ăsta. Chiar și acum decizia e a ta. Alătură-te nouă. Fii un membru a Armatei Negre oficial.

        — Dacă spun nu, ce se va întâmpla? M-am încruntat eu, privind în gol.

        — Spre deosebire de alți fustangii, începu James, noi știm ce e de făcut când o doamnă ne spune ,,nu". Ne vom retrage respectuos din viața ta, my lady. Nu te vom mai deranja. Tot ce ne-am dorit era să asculți tot ce avem de spus. Sarcina noastră s-a încheiat aici.

        Îmi venea să pufnesc. Dacă până și propria mea familie m-a tras în gât, care îmi era garanția că ei nu avea să facă același lucru, dar mai rău. Nu mi-au promis nimic. Nu mi-au promis fericire sau nu mai știu eu ce grămezi de bani. Mi-au spus doar că pot fi liberă. Mi-au dat mână liberă și au spus că e strict și doar alegerea mea.

        — Deci, ce spui? Își întinse James mâna spre mine. O facem, Lilian?

        — O facem, am acceptat eu, strângându-i ferm mâna pentru a pecetlui promisiunea. O facem.