ALICE LILIAN KING 🦋

Lucrul meu preferat din întreaga lume, în cea mai stupid de sarcastică măsură, erau balurile.

Deși am fost crescută cu idea că balurile erau cele mai importante momente din viața unei tinere domnișoare ieșite în societate, eu le dispețuiam. Mama îmi spunea dese ori că ar trebui să fiu recunoscătoare. Ea personal se bucura că a scăpat de una din două fete la capitolul ,,găsește-i un soț". Nu aveai cum să ratezi zâmbetul relaxant pe care mama la etalat un an întreg, începând din momentul în care a aflat că fiica ei cea mică era logodită. Și totuși, proaspăta logodită Alice nu era scutită de iadul din sălile de bal.

Sora mea îmi povestise că dese ori se distra pe cinste la balurile la care participa, semn că părerea noastră despre baluri era foarte diferită. De la cer la pământ aș putea sublinia. Jenevive mereu găsea nobili cu care ajungea să formeze un grup vesel în mijlocul săli de bal, chiar pe ringul de dans câteodată, fiind sufletul petreceri. Iar când încerca să mă întroducă în micul grup format de ea, eșuam lamentabil, ajungând să mă refugiez din nou în colțul meu ascuns, lângă un ficus drăguț. Unii ar spune că sunt anti-socială. Eu spun doar că nu sunt prea compatibilă cu nobili prezenți la baluri.

Jen spunea că sunt de modă veche. Nu prea știu ce ar putea însemna asta, dar sunt sigură că în aproximativ orice secol, oricui i-ar veni să vomite dacă s-ar trezi prinși într-o discuție despre ciorapi sau batiste cu bulinuțe roz, doar și doar ca să scape mai repede de conversație. Nobili erau plicticoși. De la cel mai bădăran lord la cel mai misogin duce. Toți erau una și aceași personalitate plicticoasă și redusă mintal. Am învățat să țin aceste observați pentru mine și când venea vorba de sora mea, Jenevive, mai ales fiindcă mai mereu mă amenința că mă va spune tatei și în principal mamei, deoarece sunt nepoliticoasă față de invitații lor. Nici să nu încep cu curtea regelui. La fel. Aceași hârtie igienică. Nici una nu era mai specială, cu două straturi sau ceva..

Deci da. Urăsc balurile. Și mereu încerc să fentez sistemul și să mă ascund sau să îmi încerc talentul actoricesc de a mă preface bolnavă, doar ca să nu particip la baluri și serate. Nu merge niciodată. Dar eu tot îmi încercam norocul de fiecare dată. Totuși, în această seară probabil că aș fi primit un pumn în bot dacă m-aș fii plâns măcar odată de ceva..fiindcă era o petrecere mai specială. Astăzi, Jenevive Alyssia King, fiica mai mare a fericitului membru a curții regelui de inimă roșie, 7 of Hearts, împlinea minunata vârstă de cincisprezece ani. Ieșită în societate și gata de măritat, Jenevive îmi umple coșul cu o grămadă de lucruri care nu îi convin, iar șanșele ca eu să îi trag un șut în fund creșteau cu câte 5-10% cu fiecare moment de iritare pe care îl trăiesc din vina sa.

Cum spunea mami? ,,Voi două sunteți surori. Trebuie să vă iubiți una pe alta, nu să vă bateți între voi!". Mai era și faza ,,O domnișoară respectabilă nu comite un asemenea gest barbar!", dar pe asta prefer să o las să între pe o ureche și să iasă pe cealaltă.

Așa că, am încercat să țin ascunsă figura mea încruntată de ochii lumii și să mă bucur pentru sora mea mai mare, prefăcându-mă entuziasmată de dragul ei. O cameristă m-a găsit mai târziu bosumflându-mă la silueta mea din oglindă după ce mi-am îmbrăcat rochia, albastră și lungă până în pământ, ca rochia unei prințese. Pe o tavă mi-a adus o mască albastră, care îmi ascundea doar jumătate din chip și se asorta în același timp cu rochia mea. M-a lămurit imediat, spunând că Jen s-a răzgândit în ultima secundă și a decis că își dorește enorm de mult un bal mascat.

Vreo două ore mai târziu, mă găseai sprijinită de un perete, după ce am dansat obligatoriul vals de la fiecare bal comun la care participam cu Jonah. Cu mâinile în sân, priveam cum sora mea se învârtea pe ringul de dans alături de fiul lui Johnson Bing, William. Poate vorbea romantica din mine, dar ar face un cuplu drăguț, dacă sora mea nu ar fi deja atrasă de altcineva. Oricum, era clar că William dezvoltase o pasiune pentru Jenevive, încă de pe vremea când erau doar în scutece și făceau baloane din salivă. Păcat de el totuși. Cred că William e singurul bărbat pe care chiar aș putea să-l tolerez din această încăpere.

Tatăl și mama mea s-au retras imediat cum și-au ținut discursul special pentru Jen și s-au asigurat că urma să fie pusă deoparte câte o felie de tort și pentru ei. Eu n-am reușit să mă strecor alături de ei. Singurul motiv pentru care chiar mai stăteam la acea petrecere era practic..tortul și mâncarea. Jenevive reușise să aducă alcool la petrecerea ei, de care n-am îndrăznit să mă ating, la cei paișpe ani ai mei, nu eram prea sigură câtă rezistență urma să am. Dar știu eu vreo trei persoane care s-au atins deja de băuturile multicolore care prin simplul lor miros de amețeau. Printre ele, Jenevive a profitat din plin de încrederea pe care părinți nostri i-o poartă și a luat câteva gurii țepene din ceva băutură amăruie care mă făcu să ridic din sprâncene. Bineînțeles, celelalte două persoane erau Leo și Indigo. Pe Jonah habar nu aveam pe unde îl pierduseră, dar speram să nu îi văd mutra pe lângă mine prea repede.

Am început să mă îngrijorez totuși, mulțumind cerurilor că mi-am ținut capul pe umerii, fiind singura aparent, în momentul în care Jen a început să îi facă avansuri lui Leo, iar acesta era în permanență cu ochii pe Emma, sora lui Indigo. Atunci l-am zărit și pe Jonah lângă Emma, purtând o conversație foarte aprinsă cu el. Nu am acordat foarte multă atenție faptului că la un moment dat a arătat cu degetul în direcția mea, și am dat să mă întrept spre sora mea, pentru a o invita la dans ca scuză pentru ai salva pielea, deoarece, chipul lui Leo spunea că urma să o refuze crud. În ambele scenari tot eu aveam să șterg rahatul după el, consolând-o pe Jen.

M-am înghesuit prin mulțime, întrebându-mă de un știa Jen atât de multă lume încât să invite cam jumătate de regat la petrecerea ei aniversară. Nu m-ar surprinde dacă ar fi luat cartea în care sunt trecuți toți locuitori din Wonderland, invitând literalmente tot tineretul. Exact atunci un cot mă lovi dureros în coaste și m-am dezechilibrat imediat. Când n-am reușit să-mi recapăt echilibrul, m-am pregătit psihic pentru a mă face de râs în fața unei bune părtii a armatei roșii, din nou. Mi s-a părut că a venit în ultima secundă, dar un braț mi-a înconjurat talia, așezându-mă înapoi pe picioarele mele. Dar nu mi-a dat drumul, lipindu-mă în schimb de pieptul său tare, afundându-mi fața în cămașa lui albă. Atunci i-am simțit și recunoscut magia.

- Ușor, Lils.

- Tu! Am scuipat eu luată pe nepregătite.

Masca lui arămie ca și băutura din paharul surorii mele îi ascundea mare parte din chip, dar aveam nevoie doar să îi văd ochii pentru a-l recunoaște. Asta desigur, dacă magia lui n-ar exista. M-a târât practic până pe ringul de dans unde în sfârșit s-a desprins de mine pentru a face o plecăciune, exact în momentul în care un nou vals stătea să înceapă. Împinsă de la spate de bunele maniere, am acceptat și mi-am aplecat capul, făcând la rândul meu o plecăciune. Când dansul ne-a apropiat corpurile, am reușit să îl întreb printre dinții fără să atrag atenția:

- Ce cauți aici?

- Ți-am spus că n-am să mă dau bătut.

Când văzu că aveam o groază de lucruri de obiectat a adăugat repede, cu un zâmbet mândru și arogant care mă scotea din sărite pe buze:

- Nu spune nimic și zâmbește, puiuț. Doar nu vrei să faci o scenă, nu?

Am strâns din dinții și am tăcut pentru câteva secunde. Normal că nu voiam să fac vreo scenă. Și nu doar fiindcă el ar fi avut de suferit din toate astea. Ăsta nici măcar nu e unul din motive. Acum eram băgată până deasupra nasului în toată nebunia asta. Dacă ei cădeau, cădeam și eu deodată cu ei, atâta timp cât se afla ceva mai ales acum, în interiorul castelului. La naiba cu el!

Masca lui era asemănătoare cu a mea, singurul detaliu care le diferenția era culoarea. Nenorocitul s-a asortat în totalitate cu mine!

De parcă ar fi chiar partenerul meu. Ceea ce nu aveam.

Cămașa lui albă și pantaloni care erau jumătatea unui costum se potriveau ciudat de bine cu rochia mea albastră. Pe măștiile amândurora erau desenate tot felul de linii care se intersectau fiecare la un moment dat, dacă le urmăreai conturul.

- Sunt logodită, să știi.

Râse. Tare și colorat. Fiori reci îmi trecură în galop șirea spinări, aproape făcându-mă să mă cutremur vizibil.

- Cu cine? Găgăuță ăla feminin de acolo?

Mi-am aruncat rapid privirea spre locul în care el a indicat cu capul, doar ca să-l văd pe Jonah fumegând de nervi cu ochii pe noi doi. Încruntată, mi-am mutat privirea înainte ca ochii noștrii să se întâlnească. Eram nervoasă din nou. Mă privea de parcă eram proprietatea lui și nimeni nu avea voie să mă atingă în vreun fel. În majoritatea timpului se comportă de parcă aș fii un rahat care nu merită nici măcar vreo două cuvinte. E ultima persoană care are dreptul să aibe ceva de spus în privința faptului că dansez cu cineva la un bal. Balul familiei mele, unde sunt un fel de gazdă.

Am făcut o greșeală imensă când mi-am ridicat ochii spre el atunci, fiindcă i-am întâlnit privirea și am sfârșit pierzându-mă înainte de a-mi da seama în ea. Ochii verzi, atât de diferiții de cei maronii cu care eu eram obișnuită, fiind singura culoare avută de majoritatea persoanelor din acest castel, mă priveau la fel de intens în timp ce ne lăsam purtați de vals, sclipind.

- Cum ai intrat aici, totuși? Am reușit să leg o propoziție coerentă până la urmă.

- Oh, n-am venit singur, spuse amuzat, și arătă scurt cu capul spre partea cealaltă a încăperi.

Caspian și Wezen se înfructau fără rușine dintr-un platou de pe masa cu mâncare. Când cel mai probabil îmi simțiră privirea insistentă fixată pe ei, își întoarseră capetele spre mine, iar cu gurile umplute de mâncare zâmbiră. Wezen ridică paharul deasupra capului drept salut, iar Caspian flutură vioi pupla de pui pe care o ținea între degete. Oh, Doamne! James își dese glasul:

- S-ar putea ca unul dintre ei, începu el iar apoi tuși de două ori pentru a înăbuși numele ,,Cas", să fie cam amețit deja, dar nu te îngrijora. O să fie cuminte.

Oftând gălăgios, am dat să îi mai spun ceva, dar el îmi reteză cuvintele de pe buze când mă învârtii, ca mai apoi să mă zăpăcească și mai tare când mă prinse de talie, zdrobindu-mi sânii de pieptul său când ne-am întors la coregrafia inițială a dansului. În cealaltă parte de ringului de dans, Jenevive dansa din nou cu William. Părea tare nemulțumită, iar mie mi-a venit să oftez din nou.

- Dar cum?

- Poveste lungă, pe scurt am supraviețuit.

- Poftim?

- Te poftesc. Cu ce?

- Nu-mi răspunde întrebării cu o altă întrebare! Sunt serioasă!

- Și eu sunt serios, iubire. În fiecare secundă, din fiecare minut, din fiecare oră, din fiecare zi, din fiecare lună, din..

- Am prins idea! L-am întrerup eu, știind foarte bine că nu avea să se oprească prea repede dacă nu-l întrerupeam acum.

- Știam eu că ești deșteaptă.

Ei, asta e bună!

- Știai și că ești insuportabil?

- Ei, asta e nouă. Știi ce mai cred eu?

- Hmm? Am mormăit, și m-am trezit hipnotizată de modul în care buzele sale se mișcau când pronunța cuvintele.

Cum a ajuns privirea mea holbându-se acolo? Unul din misterele vieții. Mai ține mult dansul ăsta? Presimt că sunt pe cale să fac o prostie..

- Cred că te enervez.

- Nu mai spune! Aproape am țipat.

- Lasă-mă să termin, Lils. Cred că te enervez, doar din simplul motiv pentru care vrei să mă urăști, dar nu poți. De ce? Fiindcă mă placi!

Gata, asta a umplut paharul. Am izbucnit în hohote de râs fix acolo, în mijlocul ringului de dans, de față cu toată lumea. Dacă el nu m-ar ține în brațe conducând tot dansul, cel mai probabil m-aș fi prăbușit în fund printre lacrimile de la prea mult râs, începând, conducând și terminând singură o întreagă scenă deodată cu un scandal. Nu eram sigură dacă îl câștigam sau nu, dar n-am mai râs atât de bine de săptămânii întregi.

- Nu. Nu doar mă placi. Mă iubești, Alice.

Am râs până în momentul în care valsul s-a încheiat și ne-am retras de pe ringul de dans, întreptându-ne către Caspian și Wezen, care ne priveau, mai mult pe mine, cu sprâncenele ridicate de uimire. Pot jura că l-am auzit pe unul dintre ei, cel mai probabil Cas, murmurând:

- Nu știam că poate să râdă..

Jenevive îmi tăie calea atunci, apucându-mă de braț fix în momentul în care ne-am înfundat în mulțimea de adolescenți adunată la masă pentru a mânca. Jen începu să se plângă de modul în care Leo o respinse și de faptul că s-a săturat de William, susținând în nenumărate rânduri că îl urăște nespus. Prin toată izbucnirea asta practic i-a dat timp lui James să se facă nevăzut, evaporându-se de lângă mine. Două secunde mai târziu, Jen m-a numit însoțitoarea ei oficială, fapt prin care nu mai aveam voie să plec de lângă ea întreaga seară. Totul s-a întâmplat așa de repede după asta. Timpul și întâmplările au trecut cu viteză pe lângă mine. Nu mi-a mai păsat de James, Wezen sau Caspian. Tot ce conta era că primeam atenția surorii mele mai mari.

Am dansat cu sora mea și chiar m-am distrat, pentru prima dată în mult timp, la un bal. Ne-am îndopat cu tort și nu am băgat pe nimeni altcineva în seamă o perioadă bună de timp..asta până când Jenevive m-a convins să iau o înghițitură, prima din viața mea de altfel, din băutura alcoolică transparentă pe care ea o numea ,,șampanie". De la șampanie am trecut repede la brandy, iar de la brandy totul s-a încheiat...cum a numit-o Jenevie? Deplorabil, când am băut câte un pahar cu bere.

Nu-mi amintesc când am fost smulsă din brațele surorii mele de către Jonah, dar îmi amintesc momentul în care Jenevive i-a dat acordul lui Jonah spunând că poate să facă tot ce dorea cu mine de acum, sau poate nu-mi amintesc bine?

Îmi amintesc momentul în care am ieșit din sala de bal de mână cu Jonah. Nu-mi amintesc ce mi-a spus el, dar au fost niște propoziți tare lungi, pe care l-a momentul respectiv le-am înțeles cu luciditate și am repetat de nenumărate ori ,,nu".

Am vrut să îi spun că îmi era rău. Că îmi era somn și mă dureau tălpiile și eram atât de obosită. Am vrut să îl împing de lângă mine fiindcă simpla lui atingere mă făcea să mă simt atât de incomfortabil. Am vrut să fac atât de multe lucruri, dar am fost oprită cu o undă de șoc și frică în momentul în care Jonah și-a zdrobit buzele de ale mele, ignorând cu desăvârșire protestele mele. N-am mai fost sărutată până atunci..dar dacă asta însemna acest act care o făcea pe mama să se topească de pe propriile picioare după ce tata îi fura ocazional un sărut, crezând că noi nu vedem, atunci nu mai vreau să simt așa ceva în viața mea.

Alcoolul pe care Jonah îl consumase se ciocnea cap în cap cu ce băusem eu când limbile noastre sau atins și l-am împins de lângă mine. Brațele îmi erau ca de gelatină și nu aveam pic de putere în ele, dar am încercat. Picioarele îmi erau imobilizate de greutatea lui, așa că mâinile mele erau singura cale de scăpare. Când și-a desprins buzele de ale mele și mi-a atacat gâtul cu un val de săruturi, am țipat. Atât de tare până în momentul în care am răgușit și tot ce a mai rămas din vocea mea era un șoptit fantomă al cuvântului ,,nu". Țipătul meu a fost acoperit de muzica dinăuntrul sălii de bal. Nimeni nu mă auzea. Nimeni nu trecea pe aici. Eram singură. Neajutorată. Și îmi era atât, dar atât de frică.

Panica țipă atunci înăuntrul meu, atât de tare încât se contopi cu puterile mele magice, iar magia clocotea nervoasă în mine, gata să își arate personalitatea. Mânia pe care o simțea deoarece el încercase și încă o făcea, să îi rănească stăpâna. Era aproape la fel de intens ca acel moment petrecut cu James pe ringul de dans. Negrul specific magiei îmi coloră palmele, brațele, până și coatele. În momentul acela m-am simțit puternică. M-am simțit atât de bine. O putere cerească mă cuprinse și îmi dădu forța de a-l lovi pe Jonah cu pumnii în piept. Magia lui se evaporă și deveni încet a mea în mai puțin de o secundă, iar în următoarea secundă, Jonah se lovi de perete, făcând tot holul să se zguduie deodată cu geamătul său de durere care îi evadă gura.

Gâfâind repede și zgomotos, am privit trupul lui Jonah lovindu-se de podea cu putere, iar apoi mi-am coborât privirea spre palmele mele, de pe care puterea magică tocmai se liniștise oarecum, mulțumită de cum au mers lucrurile, dispărând încet la locul ei. Îmi tremurau genunchii. Mă durea capul. Îmi era atât de rău. Îmi venea să plâng. Nici măcar nu am realizat când două brațe puternice m-au cuprins, trăgându-mă în stânsoarea liniștitoare prin a cărei căldură nu de mult trecusem deja. N-am realizat nici că Jonah încercase să se ridice de pe jos pentru a mă lovi, având chiar pumnul ridicat, până în momentul în care Caspian îl puse la respect, cărându-i câțiva pumni zdraveni peste bot. Wezen era un fel de majoretă lângă el. Când nu încuraja, își întorcea privirea spre mine și mă privea tandru, încuranjându-mă și pe mine, doar că într-un mod mai diferit.

- Domnișoara a spus ,,nu"! Ce dracu nu e clar în asta?

- E în regulă, iubire, spuse James, mângâindu-mi spatele, în timp ce îmi afundam fața în bluza lui. O să-l omorâm pe fiul acesta de cățea.