— Arăți de parcă urmează să dai la boboci. Cumva tot alcoolul băut acum două zile iese la suprafață acum?

        Sprijinită de tocul ușii cu mâinile încrucișate, o priveam pe Emma cum e asaltată de zeci de cameriste, fapt care îmi aducea un ușor sentiment de anxietate. Era prima dată în săptămâni întregi când vedeam atât de multe femei la un loc. Pe bună seamă, crezusem că singurele femei din acest loc eram eu, Nirvana și Emma. Femei dintre care doar Nirvana făcea parte din curtea regelui, oarecum, fiind spionul său secret. Secret într-o oarecare măsură aparent, fiindcă sunt sigură că toată Armata Roșie știe de existența ei.

        Toată inegalitatea cu care Armata Roșie trata femeile mă irita, deoarece speram cum acesta era un alt tărâm, poate femeile sunt mult mai respectate și au mai multe opțiuni. Dar nu era așa. Rolul femeilor în acest regat era geamăn cu cel al femeilor din lumea mea. Suna atât de dur. Noi eram folositoare doar cât să le asigurăm bărbațiilor un moștenitor care să poarte numele mai departe. Gloriosul lor fiu. Mândria lor.

        Mi-am promis că nu voi fi copleșită de emoții în această zi. Cel puțin nu de cele negative. Voi lăsa tot ce mă apasă, începând cu vânătăile de pe corpul meu în pragul vindecării și sfârșind cu atracția mea pe nepusă masă față de Mad Hatter, în camera bunicii, acolo unde a început și unde îi e locul. Am să uit pentru o zi că nimic nu e sigur în acest loc, iar Emma probabil nu e ceea ce pare. Pentru o zi, ea va fi cea mai bună prietenă a mea, iar eu nu mă voi îndoi de asta!

        Deși era clar că brunetei îi plăcea de obicei toată atenția primită, din partea oricui dacă stai să te gândești, când și-a întors privirea spre mine ușurarea îi dansa în ochii și cu un zâmbet slab le concedie pe cele șase cameriste din încăpere:

        — Ah! Fata mea a apărut. Alice va avea grijă de mine de acum, doamnelor. Vă mulțumesc pentru asistență.

        Și-a păstrat poziția dreaptă, de parcă însuși regina era aici, iar ea trebuia să fie cât mai respectabilă, dar în secunda în care ultima cameristă a închis ușa în urma ei, Emma a scos cel mai nefeminin zgomot pe care l-am auzit vreodată din gura ei și și-a trântit spatele de spătarul moale al scaunului pe care era așezată.

        — Fie-ți milă și ajută-mă puțin cu corsetul ăsta, spuse ea.

        — Îl las mai lejer?

        — Pentru puțin timp. Când ieșim de aici vreau să fie de două ori mai bine strâns. Mama are de etalat niște pepenași.

        Am chicotit ajunsă în spatele ei.

        — Iar King of Hearts va face infarct.

        — Nu atenția lui King of Hearts mă interesează neapărat în acest domeniu.

        Spre deosebire de Emma, eu am ales pur și simplu o rochie verde din dulapul bunicii, una din singurele de această culoare de fapt. Mi s-a spus să fiu elegantă, așa că am ales cea mai elegantă rochie din dulap. Galbenul nu mă prindea, așa că am ignorat cererea Emmei de a mă asorta cu ea. În seara asta, eu eram un măr verde, iar ea era o banană coaptă. Sau dacă e să ne limităm doar la banane, eu eram o banană necoaptă, iar ea era una coaptă, în floare vieții.

        — Atunci, Queen of Hearts sigur va fi în al nouălea cer..

        — Mulțumesc zeilor că ai venit! Dacă nu apăreai tu, urma să fac eu un atac de panică fiindcă femeile alea sunt trimise din iad!

        — Păi, era ori asta, ori să accept propunerea lui Jonah de a închide niște nasturi și lega o cravată, am spus și m-am cutremurat la acest gând.

        Ciudat e că uniforma lor nu avea vreo cravată..

        — Stai, chiar ți-a propus asta? Râse ea.

        — Mhm. Noroc că dragul nostru Cab era prin zonă. Îi sunt datoare.

        — De ce nu ai acceptat?

        Cum adică ,,de ce"?

        Am zeci de motive pe care le-aș putea băga la înaintare, dar eram sigură că motivul cel mai important, și cel care contează cel mai mult, este faptul că nu-l plac pe Jonah. În plus, îl zărisem dând câteva pahare de alcool pe gât înainte de a conversa cu mine. Iar după mirosul emanat de el era clar că paharele date pe gât, surprinse de mine erau doar o mică parte din adevărata cantitate.

        — Nu Jonah e iubitul tău secret?

        — N-am niciun iubit secret, Emma.

        — Îți minți cea mai bună prietenă cu nerușinare. Mă faci să plâng. Credeam că ai încredere în mine.

        — Am încredere în tine, am spus, așezându-mă pe marginea patului ei.

        — Faci o treabă ravisantă demonstrându-mi asta.

        Oftând, m-am sprijinit cu palmele de salteaua patului. Se aștepta ca eu să îi povestesc lucruri pe care nici eu însumi nu le-am conștientizat încă. Nu știam dacă asta făceau prietenele de fapt, fiindcă singura mea prietenă de sex feminin fusese sora mea mai mare, iar cu ea nu am deschis vreodată subiectul intitulat ,,băieți". Cam după ce a murit mama, Octavianna a devenit repede figura feminină cea mai apropiată de o mamă. Am ajuns să o respect așa de mult la un moment dat, încât îmi era rușine să mă deschid în fața ei pentru ai explica tot ce se întâmpla nou în viața mea. Mă întreb cum ar reacționa dacă i-aș povestii despre sentimentele care mă încearcă momentan cu privire la un bărbat anume.

        — Am să îți povestesc. Când am să fiu pregătită.

        — Dar asta poate dura ani la rând, Alice!

        Am zâmbit jucăuș, trecând cu vederea faptul că ea mă striga după numele bunici pentru a doua oară în acea zi. Totuși, subiectul a fost închis aici.

        — Ai putea te rog să îmi aranjezi părul exact cum îl ai tu?

        Instinctiv, mi-am netezit buclele care se odihneau rebele pe umerii mei. În mare nu alesesem o coafură prea complicată, pentru că o spun cu mâna pe inimă, eram praf la aranjatul părului, așa că mi-am împletit bretonul alături de alte câteva șuvițe care mă iritau și îmi intrau în ochii de obicei, în două și le-am prins la spate cu două agrafe de parcă aș avea un fel de coroniță împletită. Emma în schimb avea părul prins într-un coc complicat în vârful capului. Am zâmbit și aprobând din cap m-am apropiat de Emma, glumind pe tema faptului că în viitorul apropiat nu aveam să fiu persona perferată a unor cameriste, stricându-le munca.

        Emma doar flutură din mâna ei înmănușată, pufnind din buze. Devenea din ce în ce mai încordată pe măsură ce peria de păr îi netezea firele lungi și drepte. Își freca genunchii rapid cu palmele din ce în ce mai agitată, până când cuvintele iau zburat într-un final din gură, recunoscând:

        — Mi-e frică.

        Am lăsat un ,,hm" lung să îmi scape cât timp procesam ce tocmai mi-a recunoscut ea.

        — Ai fi tare nesăbuită dacă nu ți-ar fi.

        — E de parcă am toată povara tuturor femeilor din lume pe umerii mei. De parcă eu trebuie să spăl în sfârșit toată mizeria în care am fost aruncate. E foarte stresant.

        Hmm.

        — Te cerții des cu Indigo?

        Emma se relaxă puțin la această întrebare și un zâmbet micuț îi desenă chipul.

        — Când eram mici ne certam tot timpul.

        O relație normală frate-soră deci..

        — Și cine ieșea învingător?

        — Eu, normal, pufni ea.

        — Foarte ușor în acest caz. Imaginează-ți că nu o să vorbești în fața unei mulțimi de oameni. Imaginează-ți că în fața ta sunt părinții tăi iar tu le explici cu lux de amănunte cum fratele tău a greșit iar tu ai mereu dreptate.

        — Și dacă am să clacez și n-am să pot urca pe scenă?

        — Alo? m-am încruntat ușor, așezându-mi mâinile pe umerii ei. Eu ce sunt aici? Ai să intri în încăperea aia chiar dacă o să fie nevoie să te împing în șuturi până acolo. Facem scandal dacă vrei!

        Încordarea Emmei dispăru complet, iar ea râse, făcându-mă și pe mine să zâmbesc liniștită.

        — Ți-am mai spus cât te iubesc, dragă prietenă?

        Am ridicat din sprâncene, întinzându-mă să iau vreo trei agrafe pentru ai prinde împletiturile la spate.

        — Pe bune. Nu știu ce m-aș face fără tine.

        — Păi, pot spune că sentimentul e reciproc în ambele propoziți.

        — Mă bucur că ai apărut în viața mea, Alice.

        Am zâmbit, aranjându-i câteva șuvițe mai groase de păr.

        — Și eu mă bucur că te-am întâlnit, Emma. Și eu mă bucur mult.

        Emma îmi pregătise un loc special, în primul rând al podiumului. În jurul meu erau soldați ai Armatei Roșii pe care nu i-am întâlnit până acum, fapt care mă făcu să mă simt mai stingherita printre ei. Până să le întâlnesc privirile lui Ares si Cab, eram atât de încordată pe nenorocirea aia de scaun. Cei doi erau sus pe podium, așezați pe scaunele lor speciale, îmbrăcați elegant în uniformele lor specifice titlului.

        În sală se lăsă brusc liniște, iar Emma, de braț cu fratele ei intră în sală, îndreptându-se spre podium, cu iubitul ei, Queen o Hearts în apropiere. I-am zâmbit încurajator când a trecut pe lângă mine și mi-a căutat din adins privirea, și m-am așezat mai confortabil pe scaun, știind că totul o să decurgă fără vreo problemă.

        Cea mai mare problemă a mea, totuși, de la un moment dat a fost plictiseala care aproape mă adormi, când King of Hearts își începu discursul. Cum mă așteptam, erau deștepți, și conștienți de prezența mea în sală, așa că nu se riscau să dezvaluie cine știe ce informație catastrofală. Erau lucruri pe care Cab mi le povestea. Lucruri pe care le știam deja. Apoi, slavă cerului, veni rândul Emmei în sfârșit. Ea se ridică de pe scaunul ei unde fusese așezată lângă Queen of Hearts, și păși mândră și cu bărbia ridicată spre mijlocul podiumului.

        Era prima întâlnire de război în care femeile puteau participa. Prima întâlnire de război din istorie în care noi femeile aveam ocazia de a ne exprima. Iar Emma era vocea noastră. Pentru ea, am inițiat un val de aplauze în sală, fiind acompaniată imediat de către Cab si Leo. Restul ne-au urmat exemplul doar fiindcă Leo făcea asta, și eram foarte sigură de asta.

        Emma era emoționată, și Doamne, cât de clar se putea citi asta pe chipul ei. Dar cred că aplauzele au ajutat-o puțin, fiindcă umerii i sau relaxat și a schițat un zâmbet hotărât cât aruncă o privire prin sală.

        Fix când își deschise gura pentru a-și începe discursul, ușiile săli tronului sau trântit de pereți, făcându-mă să tresar speriată. Când m-am întors mai mult din instinct în direcția de unde persoana care tocmai ce a intrat a furat atât de multe suspine de uimire am înghețat.

        Sufletul meu voia să țipe din motive pe care nu voiam să le recunosc, pe cât altă parte din mine, mai rațională, se umplea de un nor de mânie. Iar un alt lucru pe care nu-mi plăcea să-l recunosc, era faptul că printre tot acest val de sentimente, eram incredibil de îngrijorată din niște motive care mă băgau in speriați, pentru ce s-ar putea întâmpla cu el. Cu cât se apropia mai mult de podium, cei de pe scaunele elegante se încordau tot mai mult, iar magia lor clocotea și se agita înăuntrul lor într-un mod atât de obritor încât mă făcea până si pe mine să mă agit.

        Iar cum tot vorbeam de magie, a lui parcă mă tachina, la fel cum făcea el cu fiecare răspuns pe care mi l-a dat vreodată la replicile mele care inițial erau menite să-l enerveze. Rahat.

        Emma a coborât de pe podium cât timp soldați începeau să se agite în jurul meu, așteptându-și comanda de a acționa.

        Privirea lui căzu imediat pe mine și spre chinul meu etern, crud și spre păcatul meu, atât de plăcut, rânji. Rahat.

        — Se..se uită la tine, se bâlbâi Emma, prinzându-mă de braț. E Mad Hatter.

        — Știu.

        Puteam auzi cum Emma înghiți în sec.

        — Ce caută el aici?

        — Nu știu.

        Eram în rahat până la nas.

        — Ei, bună, Zmeura. Ți-a fost dor de mine?

        Mi-am înghițit la loc un râs care deși în gât îmi părea inocent, avea să iasă unul isteric dacă îi dădeam glas. Oh, am să-l omor.

        Dar când ești în rahat până la nas..

        — Continuă să visezi.

        ...nu deschizi gura.

        — De fapt, chiar o fac. Visez. Am avut niște coșmaruri în ultimul timp, protagonista fiind tu. Se face că în vis îmi scoți dinți unul câte unul cu un cleste. De-a dreptul înfricoșător.

        Am mijit din ochii spre el. Din nou, sunt înfricoșătoare deci..

        — Ciudat..și eu te-am visat pe tine, în aceași ipostază, doar că în visul meu îți scoteam ochii, cu o pensetă de data asta.

        Cei din jurul nostru priveau din ce în ce mai captivați confruntarea noastră atât din priviri, cât și din vorbe. Ce avea de gând totuși? Tachinându-mă aici, în fața tuturor. Până și Emma, care încă mă stângea de braț,lipindu-se mai mult de mine, privea curioasă toată scena. Ochii îi străluceau de frică, dar mai era ceva acolo. Entuziasm? De parcă și-ar fi dat seama de ceva. Un adevăr colosal. Oh, rahat pe biscuit!

        — Hm. Ce ar fi să ne unim visele?

        — Chiar ai vrea?

        — Pare atrăgător, doar că în locul torturi mele excesive să ne găsească pe noi doi, un pat și niște cearșafuri.

        M-am încruntat.

        — Vrei să te învăț să aranjezi cearșafurile pe pat? Asta chiar e activitate plicticoasă..

        Pălărierul a dat să-mi răspundă, când Indigo, King of Hearts, i-a luat-o înainte:

        — Ai întrerupt ceva, Mad Hatter. Ești pe teritoriu inamic, așa că ai face bine să vorbești înainte de a fi închis în prima temniță care ți-e dragă.

        Auzind asta inima mi s-a oprit în loc, și fără să realizez, i-am căutat privirea lui Hatter, ignorând total ce mintea mea își dorea să facă. El îmi făcu cu ochiul imediat cum mă prinse holbându-mă la el. Mi-am simțit obrajii arzând cât m-am sprijinit de prietena mea, Emma.

        Am auzit un mormăit dezaprobator din partea lui Cab:

        — Eu chiar voiam să văd care rămâne în picioare dintre ei..

        — Pariez pe Alice, spuse și Ares. Tu?

        — Ce întrebare e asta? Vorbești cu președintele funclub-ului Zemora Bloom. Normal că țin cu ea, spuse Cab.

        Am strâns din buze. Nu ajuți, vere!

        — Ușor, Gogo, chicoti acesta.

        Fir-ar. Nu râsul acela!

        Corpul meu era defect deodată cu inima mea. La fel și creierul fiindcă fusese încet corput, iar acum, acest râs oricât de slab era el mi se părea atât de intim.

        — Ce să mai. Cuceriți și voi un teren două și deja vă credeți cele mai groase penisuri din nobilime!

        Oh, Doamne Dumnezeule!

        Mi-am acoperit gura cu palma pentru ascunde zâmbetul și râsul nervos care amenința să mă trădeze. Râsul și șocul, fiindcă sunt sigură că nimeni nu se aștepta la asta. Emma chiar a scăpat un sughit ciudat și speriat. Tensiunea era atât de mare în acea cameră încât îmi apăsa spatele în jos, făcându-mi genunchii să tremure. Asta, și modul în care magia celor de pe scaune huiduia nemulțumită fiindcă nu era lăsată să se exprime.

        Oh, la dracu! Nu e de râs, Zemora! Nu mai râde!

        — Ai venit aici să faci pe bufonul? Pentru că, în acest caz, ai nimerit cu vreo trei ore mai repede. Te chemăm noi când e timpul de făcut mișto-uri.

        Hopa!

        — Oh. Păi sper să fiu plătit bine de data asta. Dacă îți țin locul pe post de bufon, oamenii o să și râdă la un rahat de petrecere de-a voastră în sfârșit.

        Până aici puteai auzi cum maxilarul lui King of Hearts a pușcat dintr-o dată. Asta îl făcu pe Mad Hatter să rânjească satisfacut.

        — Dar care va fi job-ul tău dacă eu te înlocuiesc pe post de bufon?

        Pălărierul cu ochi minunați lăsă un sunet drăgălaș și lung ,,hm", înainte de a pușca din degete si de a adaugă:

        — Ah! Greșeala mea. Uitasem că pe lângă straiele populare de bufon, straiele de târfă vin ca și turnate pe șoldurile tale jegoase.

        HOPA!!

        Cred că Emma avea să leșine. Și eu aveam să o urmez nu după mult timp dacă era. Dar, de fapt sunt foarte sigură că leșinăm din motive total diferite, una față de cealaltă. În acel moment ceva ciudat se întâmplă în încăpere.

        Un vârtej..o tornadă izbucni în mijlocul camerei, exact acolo unde Mad Hatter fusese așezat până atunci. Am recunoscut imediat magia lui Indigo în acea luptă dintre vânturi, iar când aceasta se evaporă încet, am văzut înapoi pe scaunul meu, nemaiputând să stau pe propriile picioare după această izbucnire a magiei. Era orbitor. Când a dispărut de tot, Hatter era de nevăzut. Părea că nu rămăsese nimic din el, dar eu încă îi simțeam magia în sală. M-am panicat și m-am liniștit la loc atât de repede încât pentru o secundă mă bântui gândul că aș putea fi bipolară. Râsul pălărierului răsuna ca și un ecou în încăpere, anunțându-și cel mai probabil plecarea..dar nu! Nu astea au fost ultimele lui cuvinte. Cel mai probabil era nemulțumit fiindcă nu a reușit să spună tot ce avea de spus, așa că a aruncat cu și mai mult noroi, ieșind măreț din scenă.

        — Și eu care voiam să felicit prea fericitul cuplu! Vă doresc o pensie ușoară, porumbeilor, deși, de mult trebuia să mâncăm și bem la priveghiul vostru.

        N-am înțeles nimic din ultima lui replică, dar Emma s-a încordat toată lângă mine, semn că ea prinsese iluzia mult prea bine. Oare prin ,,cuplu" se referea la Emma și Leo? De fapt, cam bătea la ochii fiindcă ei erau singuri iubiți din încăpere.

        După toată scena asta dramatică, King of Hearts a pus tot castelul în mișcare, anulând tot. De la sărbătoare la discurs la posibilă cină. A ordonat ca gărzile să afle imediat pe unde a reușit mai exact Mad Hatter să intre în castel, fapt care mi-a adus un alt val de anxietate. A mai cerut să se afle și dacă alți soldați ai Armatei Negre se ascundeau cumva prin castel sub nasul nostru, și așa jumătate din sală a dispărut cât ai clipit.

        — Să mergem și noi, Alice, spuse Emma, luându-mă de mână.

        Am aprobat din cap ridicându-mă de pe scaun. Emma începu să îmi explice cum urma să ne retragem în camera ei, iar Cab urma să vină la noi ca să ne păzească în scurt timp. A spus că era mai sigur să stăm una lângă alta, în caz că vreo nenorocire avea să ne lovească. Cuvintele i-au fost retezate totuși, înainte de a-și lungi discursul si de a mă târâ afară din încăpere, de un zgomot infernal care mă făcu să-mi acopăr urechiile cât ai clipi. Reușisem însă să-mi ascund doar o ureche de zgomotul odios, deoarece mâna încă îmi era prinsă în strânsoarea Emmei, care nu păru că voia să-mi dea drumul prea usor.

        Fusese un zgomot groaznic, dar într-un fel cunoscut. Sunetul unui pistol. Cineva tocmai ce a apăsat pe trăgaciul unei arme!

        Oh nu!

        Nu aveam prea multă experiență cu ele, nici măcar nu mi-a fost permis să țin una în mână, deși aproape am făcut-o de câteva ori când fratele meu se „juca" cu prietenii săi de la colegiu în curtea casei noastre, împușcând un sac cu orez pe care l-au furat din debara. Era un sunet care ținea atât de multă putere și aducea atât de mult necaz încât nu îl puteau confunda prea ușor, dar altmiteri uita.

        Atunci haosul—adevăratul haos, dacă nu chiar iadul—se coborî între noi. Timpul se oprii în loc pentru câteva secunde deodată cu respirația mea. Deodată cu inima mea. Și deodată cu sufletul meu care s-a sfărmițat în mii de bucățele în acele clipe de groază.

        Strânsoarea Emmei se lărgii imediat, iar dacă eu nu aș fi ținut-o la fel de tare, mâna ei s-ar fi desprins imediat de a mea. A devenit dintr-o dată rece, iar când am îndrăznit să privesc spre chipul ei am încremenit. Era atât de alb. Toată culoarea aia din obrajii ei frumoși și rozalii a dispărut ca și cum n-ar fi existat vreodată. Iar ochii ei erau acum lipsiți de orice luminiță de viață. Am sărit atât de repede să o prind din a cădea, încât m-am prăbușit deodată cu ea, în fund, ameliorându-i căderea.

        Am strigat. Disperată. Distrusă.

        Liniștea din partea ei mă ucidea. Mă tăia ca și un cuțit. Și nu doar pe față. Îmi tăia până și sufletul. Am strigat după ajutor, dar nimeni nu a venit. Iar când Emma își închise ochii am știut că s-a sfârșit.

        Pata de sânge care se forma încet pe rochia ei și care păta până și rochia mea era singurul lucru la care mă puteam holba fără să-mi mut privirea.

        Lumea mea s-a scufundat într-un intuneric sumbru. Atât de crud și rece. Și înfricoșător. De parcă te zgâria cu niște gheare recii și ascuțite pe fiecare suprafață a corpului. Dureros.

        Cineva țipa. De fapt multă lume țipa pe fundal, dar eu nu auzeam nimic. Și chiar dacă auzeam, era un sunet inofensiv și înfundat. Nimic nu mai conta însă. Puteai să tragi și cu tunul, mie nu îmi păsa. Pentru că...pentru că...

        Emma era moartă.

Sfârșitul volumului 1.