— Vrei să fac ce anume?

        O priveam pe Emma de parcă ar avea cinci ochi și o limbă în plus care îi atârna afară din gură.

        A fost supărată pe mine o lungă perioadă din acea zi după ce refuzasem pentru a zece mia oară să îi dezvălui identitatea ,,amantului meu secret". Bine, ea nu a folosit tocmai ,,amantului meu secret". A fost mai mult ,,viitor soț" sau cum a spus ea mai exact ,,viitor dătător de 3 orgasme într-o seară". După a urmat o lungă discuție în care ea refuza să îmi dezvăluie ce însemnau aceste ,,orgasme" care o făceau să se rușineze atât de tare. N-am primit un răspuns. Și într-un final s-a supărat și m-a lăsat singură în liniștea sumbră a camerei mele. Alături de ,,amantul meu secret".

        Nu aveam voie să ies din casă. Din anumite motive, Armata Roșie a devenit al naibii de protectivă de la ultimul atac care a lăsat cicatrici imense nu doar în castelul armatei. A lăsat cicatrici până și în sufletele personalului din castel. Până și pe mine m-a afectat asta, și poate mai mult decât ar trebui. De fiecare dată când îmi închideam ochii vedeam corpurile carbonizate de foc ale biețiilor soldații care nu au avut norocul meu, de a sta în siguranță, ca și o cloșcă pe ouă, la căldurică în castel.

        Nu știam cât era adevărat din tot ce mi se spuse. Nu știam nici în cine aveam încredere cu adevărat. Știam doar că în clipa aceata nimic nu era sigur. Nu mă puteam încrede nici în lucrurile pe care le vedeam atât de clar în fața ochiilor, deoarece ele nu explicau tot ce mi se întâmplă. Începând cu vânătăile de pe corpul meu și sfârșind cu toată întâmplarea care m-a împiedicat să plec acasă.

        Nirvana plecase recent înapoi ca spion în baza Armatei Negre. Instinctul îmi spunea că în ea pot avea încredere, dar nu i-am povestit nimic însă. Aparent e un drum destul de lung de acolo, aici, iar ea se întorsese doar ca să vadă dacă eu mă simt bine după ce primise de veste că încă eram pe aici. Cab era plecat mai mereu pe front, iar în afară de Ares, nimeni nu-mi prea făcea vizite. Blondul cu puteri de gheață încerca mereu să mă facă să râd în timp ce mă îndopa cu prăjituri. Un talent pe care nu am știut că îl are, fiind gătitul. Făcea niște prăjiturele demențiale. Îți lăsau gura apă doar când le simțeai mirosul sau auzeai de ele și nu glumesc absolut deloc.

        — Te rog, am nevoie de tine acolo!

        Mi-am trecut mâinile prin păr frustrată. Privirea mi-a căzut brusc pe oglinda din dreapta noastră. Oglindă care nu fusese mutată de acolo, aparent, de pe vremea când bunica locuise în camera asta. Am privit-o prin oglindă pe Emma, al cărui chip era atât de curat și mângâiat de lumina zilei ce pătrundea în cameră prin geamul deschis. Era atât de tânără, iar acum că iubitul ei Leo se întorsese de pe front își petrecea fiecare secundă cu el, nemaipăsându-i de ochii holbații ai fratelui ei mai mare de fiecare dată când o zărea agățându-se de brațul camaradului său. Strălucea în adevăratul sens la cuvântului. Spre deosebire de mine, ea nu avea niște pungi gata de luat la cumpărături sub ochi. Umerii ei nu erau lăsați în jos obosiți, și îi ținea sus ca și bărbia, mândră ca de obicei. Ea nu-și plângea singură de milă și de dor. De frustrare și de neputință.

        Emma era frumoasă și deșteaptă ca de obicei. Domina lumea, nu lăsa lumea să o domine pe ea. Iar eu o invidiam pentru asta.

        Nu m-am mai obosit să-mi împletesc părul sau să-l prind sus în cine știe ce coafură complicată. Buclele mele lungi și neascultătoare îmi cădeau pe umerii și se legănau din când în când pe spatele meu. Îl priveam și nu știam dacă să mă simt satisfăcută de lungimea lui sau să o consider un blestem. De când eram mică adoram părul lung, așa că în afară de scurtele dipariții ale unor vârfuri tocite, foarfecele nu prea mi-au mai atins părul de pe când aveam vreo paisprezece ani. Acum aproape îmi atingea fundul cu lungimea lui. Recunosc, e tare. Dar nu e tare în același timp fiindcă era tare greu de îngrijit așa lung cum era.

        — Și mă rog, ce am să fac eu acolo? Vrei să fac pe majoreta sau vrei să fiu ceva mascotă îmbrăcată în elefant?

        Un rânjet amuzat se lungi pe chipul ei, cât timp eu m-am încruntat la imaginea mai într-o asemenea ipostază ridicolă.

        — Nu. Vreau să fii suportul meu emoțional.

        — Din nou.. vrei să fac și pancarde cu ,,Poți să o faci, Emma! Ai biluțele prea marii pentru a putea eșua!"?

        Atunci Emma chiar a râs.

        — Oh, Sfinte ceruri! Ai stat prea mult cu Ares.

        De fapt, pe asta nu am reținut-o neapărat de la Ares. Țin minte că, într-o seară, cât Mad Hatter crezu că dormeam a avut curajul de a se apropia de mine. Păru să aibe un plan destul de interesant și chiar am crezut că avea să mă sugrume în somn după ultima mea replică sarcastică și acidă pe care i-am aruncat-o ca și înlocuitor pentru ,,noapte bună". S-a lovit de ceva. Nu știam sigur de ce. Dar cred că s-a lovit tare rău, fiindcă un lac întreg de înjurături necunoscute de mine până atunci i-a ieșit pe gură. Am învățat tare multe lucruri de la el în seara aia.

        — Dacă vrei, și lucrurile astea sunt acceptate.

        A chicotit când m-a prins strâmbând din nas.

        — Te rog spune-mi că vii!

        Emma urma să țină un fel de discurs în fața întregii armate roșii. Unul motivațional prin care să le ridice moralul după pierderea imensă din acea noapte de coșmar. Dar înainte de asta, bruneta reușise să-și convingă fratele să vorbească în fața curții lui nu doar în calitate de soră mai mică a regelui. Voia ca opinile ei să fie ascultate. Voia ca vocea sa să fie auzită și tot ce are de spus să fie luat în considerare. Voia să schimbe armata roșie într-un fel.

        Opinia unei femei în acest loc— și nu numai, până și în lumea mea era așa— era un rahat îmfășurat în pamglici roz și lăsat în pragul ușii. Nu conta. Bărbații chiar strâmbau din nas când îndrăzneai să te ridici la același nivel cu ei ca să-ți spui părelile. Ca de la egal la egal. Pentru că aici nu exista asta. Bărbatul și femeia nu erau egali. Sexul feminin în ochii lor era bun doar pentru căsătoria și asigurarea unui moștenitor. Ca și în lumea mea.

        Noi nu contam. Eu nu contam.

        Și totuși, Emma a reușit. A stat atât de mult pe capul fratelui ei mai mare până în momentul în care acesta a cedat. A primit acordul pentru o abatere. A primit acordul de a-și spune părerea în numele tuturor femeilor din Wonderland și nu numai. Asta nu însemna că avea să ne facă dreptate în vreun fel, dar era ceva. Era ceva foarte mare. Nimeni— nici-o femeie nu reușise să primească acest accept până acum. Iar eu eram mândră de ea. Era un pas înainte. Un pas al dracului de mare înainte.

        — Am să fiu acolo.

        Emma a țipat, aplaundând fericită.

        Proastă să fiu— mai proastă ca acum— să refuz asta. Cine știe cât de multe informații aveam să aflu dacă asistam la o întâlnire de război. Câte adevăruri care îmi erau ascunse puteam în sfârșit să aflu. Era dreptul meu să o fac. Iar cum nici unul nu părea să fie dornic să-mi de-a un răspuns la toate drăcoveniile care îmi treceau prin cap, trebuia să găsesc alte metode prin care să aflu ce mă interesa. Sau nu. Fiindcă acum răspunsurile o să-mi fie împinse pe o tavă exact sub nas.

        Așteptam în același timp un răspuns de la unchiul meu. Mi-am promis că asta este ultima dată când încerc să dau de el. Dacă nu aveam să primesc un răspuns, înseamnă că sunt pe cont propriu în adevăratul sens al cuvântului.

        De la ultima mea discuție, mai mult ceartă, cu Mad Hatter, sentimentele mele de frustrare m-au afectat atât de tare încât m-am enervat în adevăratul sens al cuvântului. Mi-am dat seama că făcusem o prostie. Mare cât casa. M-am pus pe plâns. M-am lăsat afectată. Atât de afectată încât oricine m-ar fi putut călca în picioare doar printr-un singur cuvânt, dacă încerca. Șiîmi era rușine din cauza asta.

        Când îmi dădeam seama că Mad Hatter mă văzuse într-o asemenea ipostază..

        ,, Lasă-mă să te ajut."

        Îmi venea să pufnesc nervoasă de fiecare dată când îmi aminteam de cuvintele lui. Ajunsesem în acel stadiu în care până și lui i se făcuse milă de mine. Și nu era bine deloc. Nu aveam nevoie de mila lui. Nici a lui, nici a altcuiva. Dar mai ales a lui.

        De parcă m-ar putea ajuta el în vreun fel. Bazaconi! El putea doar înrăutăți totul. Cu atingerea lui..

        Rahat! De ce m-a atins?

        Bine, asta a fost o întrebare tâmpită. Corectez: De ce oare m-am simțit așa când el m-a atins? Ce era nu era în regulă cu corpul meu? Ce nu era în regulă cu mine?

        Un gând de-a dreptul înfricoșător mă lovi atunci.

        Iubirea. Oare era vorba despre iubire? Oare mă îndrăgosteam?

        La dracu, nu!

        Am petrecut prea mult timp cu Emma. Iubirea nu exista. Îmi venea să râd la acest gând. Ce prostie! Cum să mă îndrăgostesc? Și tocmai de Mad Hatter chiar!

        Niciodată!

        M-am cutremurat sub ochii curioși ai Emmei. Îmi aminteam de discuția despre hormoni pe care am avut-o cu ea. Aparent, la optsprezece ani, fiind o adolescentă, hormonii tocmai ce au început să-și facă de cap înăuntrul meu. Poate despre asta e vorba. Despre hormoni. Și dorințele trupești. Nu prea știu ce înseamnă asta, dar Emma mi-a spus despre ele și mi-a fost frică și rușine să o întreb ce anume înseamnă. Sunt eu oare un sac de hormoni scăpați de sub control?

        — Ce e?

        — Nimic, am răspuns scurt și repede.

        Nu m-a cezut, mijindu-și ochii spre mine.

        — La ce te gândeai, boboaco?

        — La nimic.

        — Eu cred că știu la ce te gândeai..

        Îmi era frică să aflu la ce se gândea ea.

        — Te gândeai la bărbatul acela misterios despre care mi-a spus țața de Nirvana.

        Am clipit odată. Apoi am clipit de două ori, și ușor conversația pe care Emma ne-a întrerupt-o acum ceva timp îmi reveni în minte. Oh, Doamne.

        Ea credea că e vorba despre..

        — Nu, am chițăit eu. Nu.

        — Jonah, hă?

        — Nu.

        — Jonah sau Cab. Alege odată, surioară.

        Un gust de vomă îmi lovi cerul gurii făcându-mă să mă crispez la gândul că Emma credea că între mine și verișorul meu putea exista ceva de acea natură. De Jonah nici nu mai zic. Emma spunea mereu că aparent blondul îmi făcea ,,ochi dulci", dar eu sincer nu observam. Poate eram eu foarte ignorantă. În orice caz, nici pe Jonah nu-l vedeam în felul acela. Același gust de vomă îmi invada gura când imaginea cuplului perfect în care Jonah mă ține în brațe îmi trăsni minte. M-am trezit clipind din nou des, scuturând din cap ca și trezită din visare.

        — Nu e vorba de nici unul dintre ei. Mulțumesc că ești mult mai implicată în viața mea amoroasă inexistentă decât sunt chiar eu, dar nu există niciun bărbat misterios în toată ecuția asta. Asta nu e o poveste de dragoste, Emma.

        — Am să cred asta când o să zboare porcii!

        — Niciodată să nu spui niciodată, am ridicat dintr-un umăr, clătinându-mă în loc.

        Ea se pregătea să îmi întoarcă comentariul cu o altă replică de a ei stupidă și amoroasă despre cum dragostea îți umplea sufletul și porcării de genul ăsta, dar o voce cunoscută îi reteză cuvintele înainte de a primi glas, făcându-ne pe amândouă să ne întoarcem privirea spre ușa camerelor mele.

        — Aici erați! spuse Ares dând buzna pe ușă fără ca măcar să bată. Sărbătorim în seara asta! 7 of Hearts s-a întors victorios acasă!

        Ridicând din sprâncene mi-am întors privirea spre Emma, a cărui ochii sclipeau de entuziasm când se întoarse la rândul ei spre mine. Pentru a doua oară în acea zi, Emma țopăi fericită, țipând și aplaudând în timp ce eu doar privind-o mă simțeam atât, dar atât de obosită. 

-*-

        Mă jucam cu băutura din paharul meu, rotind și învârtind lichidul de culoare roșiatică, dacă nu chiar vișinie spre negru. Pentru câteva momente firea mea copilăroasă a învins cu ajutorul entuziasmului ce îmi pusca prin vene și mi-am imaginat că în loc de băutura alcoolică, în pahar se afla sânge, iar eu eram cine știe ce minunăție de vampir care își savura cina din acea seară.

        Aproape am chicotit la această imagine, sprijinindu-mă cot în cot cu Cab, care nu se deranjase să ia un pahar. Spre amuzamentul meu, sticla de vin îi dădea de furcă și era foarte comic când nu reușise să dea pe gât toată sticla dintr-o înghițitură, pierzând un pariu făcut cu Ares.

        Nu știam sigur ce sărbătoream. Mi s-a spus doar că prietenul meu Cab se întoarse victorios din misiunea lui, iar aparent asta era destul de important încât să facem o mare petrecere cu mâncare și tot tacâmul. Nesimțindu-mă în siguranță alături se Jonah sau Indigo, m-am lipit de Cab și Ares, fiind singurele persoane care chiar reușeau să mă facă să mă simt bine în pielea mea în acest loc.

        Leo și Emma stăteau ascunși în cealaltă parte a camerei. Le mai aruncam câte o privire pe furiș din când în când fiindcă erau adorabili. El se întinse în poala ei, deja amețit de la puțin brandy, iar ea se juca cu degetele prin părul lui, în timp ce se apleca spre el. Cred că îi șoptea niște lucruri foarte interesante fiindcă bruneta ba se înroșea ca racul, ba chicotea, sărutându-și iubitul pe frunte. Odată, el o păcăli și își întoarse capul la fix pentru ai prinde buzele cu ale sale, stricând toată distracția Emmei cu obrazul lui Leo, atunci mi-am mutat repede privirea și m-am prefăcut că am fost atentă la conversația dintre Cab și Ares de până acum.

        Deși Cab era cu vinul, Ares reușise cumva să pună labele pe cine știe ce— sau cel puțin eu nu știam— sticlă de whisky. Pe Jonah și Indigo nu i-am zărit, dar eram sigură că erau și ei prin preajmă fiindcă le simțeam magia destul de puternic în toată salata asta de magie reunită într-o singură cameră.

        — Te simți bine, Zemora?

        — Hm? Am mormăit eu, sunet care a ieșit al naibii de inocent.

        — Nu te-ai prea atins de băutură.

        — Nu chiar. O ating chiar foarte mult. Vezi, am ridicat paharul deasupra capului ca și cum aș ține un toast.

        — Ce vrea prostovanul să spună, începu Ares, e că te uiți la băutura aia de parcă ai mațe, nu vin, în pahar.

        — Băi frate!

        — Cineva trebuia să o spună, ridică el din sprâncene înainte de a-și aduce din nou sticla la gura pentru a lua o înghițitură zdravană din sticla cu alcool.

        — N-am băut vin până acum, am recunoscut eu, simțindu-mă foarte mică pe locul meu de lângă Cab, fiindcă încă sprijinită de brațul lui.

        — Niciodată?

        Am clătinat din cap strângând paharul în mâna mea, mirându-mă că nu s-a spart până acum, la cât de tare îmi erau mie încleștate degetele în jurul acestuia.

        — Ai băut alcool până acum?

        — Fratele meu mai mare mă lăsa câteodată, când sora și tata nu erau atenți, să iau câte o guriță mică din coniacul său. În rest, asta e singura mea atingere cu alcoolul.

        Cei doi schimbară o privire între ei, ca mai apoi un zâmbet blând să apară pe buzele lui Ares, când privirea îi căzu din nou pe mine:

        — Bea fără rușine, scumpo. Astă seară ne facem toți praf deodată cu tine.

        Gura mi se învârti într-o grimașă cât am miroșit vinul neatins din pahar, strângând din ochii când mirosul îmi înțepă nările. Îmi era frică să beau. Oh, Doamne, Dumnezeule! Chiar mă temeam!

        Aproape am pufnit, nemulțumită de propria-mi persoană. Pun pariu că Mad Hatter ar putea bea acest fără vreo problemă de genul. Mi-l și imaginam dând tot lichidul roșu pe gât fără să clipească măcar.

        Într-un mod ciudat, gândul ăsta m-a frustrat atât de tare încât, după ce m-am strâmbat pentru ultima dată la minunăția din paharul meu, am strâns tare din ochii și am luat o gură țeapănă din vin. Uralele celor doi din fundal mi-au dat mai mult curaj când am înghițit lichidul roșu. Era acru și dulce în același timp. Dulce-acrișor, gen. Mirosul specific de vin îmi invadă din nou nările, iar eu aproape m-am înecat când am luat a doua gura din vin, la fel de zdravănă ca și prima. Atunci Cab mă prinse cu brațul pe după umerii și mă scutură în timp ce încă mă încuraja mândru. Ares pe de altă parte îmi lovi de câteva ori ușor genunchiul pentru a-mi atrage atenția, când a spus:

        — Bun venit în lumea adulților alcoolici, scumpete. E de rahat, dar a-l dracu că băutura e atât de bună!

-*-

        Știi că ai băut foarte mult și te-ai făcut varză când încă din vis îți promiți ție însuți că nu mai pui gura pe alcool vreodată.

        Și când spun încă din vis, nu glumesc deloc. Visam ceva ciudat, cu bunica și mama care îmi tot strigau în față ceva legat de aflarea adevărului, iar eu încercam să le fac să se oprească. Capul mă durea groaznic în vis, iar când pleopele mi-au tresărit ușor și am fost scoasă afară din vis, nu știam sigur de ce anume, durerea de cap m-a urmărit până și în viața reală.

        Nu am avut curaj să-mi deschid ochii așa că am încercat să mă concentrez asupra dureri de cap de parcă aș putea să o micșorez tot mai mult până să dispară complet. Încercam în același timp să îmi dau seama ce s-a întâmplat cu mine seara trecută. Știam foarte bine că am băut, și mult. Gândul ăsta îmi făcea stomacul să se zvârcolească încă euforic de concepțiile construite acasă peste care tocmai ce am sărit cu asemenea ușurință. Vocea surori mele mă urmări jumătate din seară făcându-mă să mă întreb constant ,,ce ar face sora mea în situația asta?". La ultima gură de vin luată din pahar ceva mi s-ar rupt înăuntrul meu și m-am trezit întrebându-mă altceva. Dar oare, ce aș face eu în situația asta?

        Octavianna face lucrurile mereu în modul ei propriu. După mentalitatea sa proprie. Eu de ce să nu fiu eu însumi pentru o singură seară și să mă sustrag de turmă? Să fac ce vreau, cum vreau fără să îmi pese de consecințe? Acum nu sunt acasă, în Londra, unde Octavianna era mereu prezentă ca să mă certe pentru fiecare lucru care ei nu îi convenea, chiar dacă pe mine mă făcea fericită acel lucru. Sunt în Wonderland. Unde nimeni nu e normal. Unde cu adevărat, nimeni nu mă cunoaște cu adevărat. Nimeni nu o să poată da vorba mai departe, iar orice aș face, Vianna n-o să afle vreodată fiindcă această informație nu va ajunge niciodată în urechiile nemiloase ale societăți londoneze. Pot face ce vreau eu.

        Totul a fost bine și frumos până când am început să amestesc băuturile, iar de la al doilea pahar de brandy dat pe gât împinsă de la spate de către Emma, firul s-a rupt și nu-mi mai amintesc absolut nimic.

        Alcoolul îmi fierbea și dansa tango în burta mea, ridicând în sus un acid acru și fierbinte care îmi ardea nemilos gâtul. Am suspinat și l-am înghițit la loc, umezindu-mi buzele în trecere. Atunci am realizat cât de uscate îmi erau gâtul și gura, de barcă aș fi dat pe gât nisip în loc de alcool toată noaptea.

        Încet, încet deveneam din ce în ce mai conștientă și corpul mi se dezmorțea, lăsând niște oase să scoată un sunet care îmi răsună în tot corpul, când mi-am lungit brațul. Am încremenit.

        Ceva ciudat. Ceva al naibii de cunoscut și enervant îmi făcu pielea de găină. Un sentiment cu care nu am să mă obișnuiesc vreodată îmi lovi ceafa, trezindu-mă de-a binelea la realitate. Magia. Simțeam magia. Atât de aproape încât era de parcă un posesor al acestei puterii magice imense mă stângea în aces moment în brațe. Acela a fost momentul în care m-am panicat, dându-mi seama că perna pe care capul mi se odihnea e foarte tare. Habar nu am de unde mi-am găsit curajul de a mă foi puțin, dar ochii mi s-au deschis complet când o bătaie de inimă îmi răsună în ureche, zurlie și rapidă, urmată de altele la fel de repede.

        Oh, Doamne! Chiar mă stângea un posesor de magie în brațe!

        Nici nu trebuia să îmi ridic privirea spre acea persoană. Simpla mângâiere a magiei sale m-a făcut să-mi dau seama instant despre cine era de fapt vorba. Și spre deosebire de inima lui, a mea s-a oprit pentru câteva clipe bune. Slavă cerului că nu de tot. Ca și cum aș fi apăsat pe un buton, inima a început să îmi bată de parcă tocmai ce alergasem fără oprire în jurul celor trei hectare deținute de tata.

        Capul meu se odihnea pe pieptul lui, și aveam o mână pe care el o ținea strâns în căușul palmei lui, exact sub bărbia mea. Picioarele noastre se împleteau între ele și începeam să cred că arătam împreună ca și un covrig uman de proporți nucleare. La fel de nucleare ca și rușinea care creștea în interiorul meu acum. Sau nu..nu era tocmai rușine. Poate anxietate?

        Ce mă speria și mai tare era faptul că, imediat cum l-am recunoscut, m-am mai liniștit puțin si atacul meu de panică a fost înăbușit până să mă gândesc a doua oară și să îmi trag singură un bombârnac fiindcă, fir-ar, nu e bine!

        Înghițind în sec mi-am ridicat încet privirea, ezitând spre chipul lui. Aproape m-am înecat când literalmente, un oftat mi-ar rămas blocat în gât deodată cu aerul pe care l-am inspirat brusc. Nu cred că se barbierise de ceva vreme, și slavă cerului că mi-a binecuvântat ochii cu asemenea tablou, fiindcă deși acele mici firișoare din barba lui îmi înțepau obrazul și frunte când le atingeam în trecere, al naibi, îl arătau atât, dar atât de arătos. Ar trebui să fie o crimă să arăți așa de bine chiar și când dormi!

        Cred că se trăgea de la mahmureala care mă pândea în acele momente, sau nu știu sigur fiindcă n-am fost și n-am văzut vreun om mahmur până acum, dar gândeam cu totul anapoda.

        Respiram același aer. Valuri fierbinți de aer îmi loveau chipul când el expira, aducându-mi fiori pe șirea spinări, aproape cutremurându-mă în brațele lui.Rahat.

        Știam sigur că am dat de dracu când am simțit ciudatul împuls de a-mi ridica mâinile pentru ai prinde obrajii în palmă, și asta m-a speriat. Erau niște chestii atât de noi. Sentimente pe care nu credeam că e posibil să le simți vreodată. Și mă îngrozea faptul că nu le înțelegeam. Nu știam de unde apăreau și de ce. Mai important, cine le-a dat voie să îmi deregleze simțurile în asemenea hal vulgar. Nu aveam nevoie de asta. Nici acum. Nici mâine. Niciodată.

        Două cuvinte au răsunat foarte îndepărtate în încăpere, oprindu-mi mâinile la jumătatea drumului lor spre obrajii lui:

        — Ce faci?

        Atunci m-am panicat în adevăratul sens al cuvântului. Un strigăt de luptă mi-ar ieșit din adâncul pieptului, dar în schimb am sărit de lângă el atât de brusc și cu atât de mult avânt încât spatele meu s-a lovit cât ai clipi de podeaua incredibil de rece. Am înjurat când m-am sprijinit pe coate, dar aparent mișcarea a fost prea bruscă și durerea de cap mi-ar retezat valul de înjurături făcându-mă să tresar și să mă strâmb, sub pufnetul celui tolănit în pat. S-a ridicat și el pe coate, sprijinindu-și bărbia în pumn cât timp mă privea cu ochii strălucindu-i de amuzament:

        — Micul meu bețivan.

        Un geamăt gutural mi-a ieșit cât ai clipi din gât și am strâns din ochii, ignorând impulsul de a mă întinde acolo pe podea pentru a trage un alt pui de somn, fiindcă eram în continuare foarte obosită și ca să scap de durerea asta de cap, cred că aș fi în stare și să-mi vând sufletul diavolului.

        — Taci din gură, Hatter. Doar taci dracului din gură.

        — Cum aș putea când gura ta spurcată mă aprinde în asemenea hal? Ți-am mai spus cât de mult ador când îmi vorbești murdar?

        Când am icnit, scăpând o altă înjurătură, Mad Hatter a râs cu poftă trântindu-se înapoi pe pernă, făcând patul să scârțaie sub coastele lui.

        — Alice? E totul în regulă acolo?

        La dracu!

        M-am trezit pentru a patra oară dacă nu mă înșel, din starea mea de mahmureală, privind încruntată brusc spre ușiile camerelor mele. Am tresărit când gâtul mi-ar pușcat, furându-mi un alt suspin de durere cât îmi masam ceafa cu mâna stângă. În dimineața asta toate problemele lumii îmi erau lăsate pe umerii, sau mi se pare? Urmează doar să-mi vină menstruația și sunt gata, pusă la punct!

        — Sunt bine, Jonah, am strigat eu, sperând ca asta să fie îndeajuns pentru a-l ține în afara camerei mele.

        Din ce pământ a mai răsărit să ăsta în fața ușii mele exact acum?

        — Am auzit niște zgomote ciudate. Sigur ești bine?

        Perfect. Dar dacă îndrăznești să întri aici s-ar putea să îți arăt eu cât de bine mă simt, folosindu-ți capul pe post de poligon de tragere.

        Nici nu voiam să îmi închipui ce s-ar putea întâmpla dacă Jonah l-ar găsi pe Hatter aici în cameră. Pălărierul în schimb, stătea fără griji tolănit în patul lui, cu mâinile sub cap, picior peste picior. Puțin îi păsa lui că eu aproape făceam un atac de panică de frica, fiindcă el ar avea cel mai mult de suferit din toate astea. Mă temeam pentru el, la naiba!

        — Am căzut din pat doar, am folosit aceași scuză uzată ca și data trecută când aproape fusesem prinși.

        De ce îl apăram în orice caz? De ce mă oboseam în asemenea hal pentru ai ascunde lui prezența aici? Era băia mare. Putea să se descurce!

        — Pot să intru?

        — Nu! Nu intra! Am izbucnit atât de disperată.

        — Mă sperii, Alice. Ești cu adevărat bine?

        O minciună...găsește o minciună!

        — Da! Sunt bine. Doar că..am vomitat exact în fața ușii.. toată podeaua camerei mele e plină de vomă..e oribil și rușinos. Te rog, nu intra!

        Patul se cutremura deodată cu Mad Hatter care era scuturat de valuri de râsete înăbușite. Naiba să-l ia și pe el!

        — Pot să te aju—

        Când clanța ușii fu apăsată și ușa aproape se deschise am strigat din nou.

        — Nu intra!

        Și așa ușa camerei s-a închis la loc înainte ca măcar să fie deschisă pe jumătate. Pentru numele lui Dumnezeu, oameni ăștia trebuiau să învețe din nou definiția cuvântului ,,nu", fiindcă, aparent au uitat-o fără rușine. Până și doica mea care mereu intra fără să bată în camera mea, de parcă ar deține întreaga clădire ea însuși, înțelegea când îi spuneam că doream să fiu singură și mă lăsa în pace. În disperarea mea am găsit o altă minciuna, pe care știam sigur că aveam să o regret cu vârf și îndesat cât de curând.

        — Sunt dezbrăcată!

        Pot jura că l-am auzit gemând în spatele ușii. Am rămas tăcută, încă întinsă pe podea, concentrându-mă pe modul în care respiram și expiram deodată cu sentimentul acela indus de prezența magiei în jurul meu. Am așteptat până când magia lui Jonah a dispărut de tot din raza mea de acțiune, înainte de a ofta ușurată. Doar când a dispărut de tot mi-am permis să îmi ridic privirea spre cel din patul meu. Când i-am întâlnit privirea, chipul îi era atât de apropiat de al meu încât din nou, răsuflarea lui fierbinte îmi lovi chipul. Inimă stupidă! Nu mai bate așa de tare!

        Hatter îmi prinse nasul între degetele sale și strânse ușor, făcându-mă să scot un icnet de-a dreptul nemulțumit.

        — Deja pot observa cum îți crește nasul ca și lui Pinocchio, Zmeura.

        — Ce cauți aici? L-am întrebat când am scăpat din strânsoarea lui. Credeam că de obicei ai ture doar de noapte. Nu știam că mai nou ai luat la rând și schimbul unu. Nu ești obosit după schimbul trei?

        — Pentru tine sunt tare și gros cât pentru șase schimburi.

        M-am strâmbat din nou, provocându-l pe el să chicotească din nou, lucru pe care l-a și făcut, ridicându-se în fund, așezat acum pe marginea patului.

        — Oh, haide. Nu a fost o replică prea rea.

        — Nu e asta, am spus eu cu o voce chinuită.

        Și chiar nu era. Tot acidul pe care l-am simțit în gât în momentul în care m-am trezit s-a ridicat cu viteză înapoi chinuindu-mi până și sufletul, de parcă niște gheare ascuțite mă zgâreau în urma lichidului.

        — Cred... cred că am să vomit...

        Ochii minunați ai lui Mad Hatter sau mărit ușor, de parcă nu se aștepta să spun chiar asta, iar în următoarea secundă eram ridicată de două brațe puternice— mâinile sale puternice— iar el m-a ajutat să ajung în timp record în baie. M-am trântit imediat în genunchii, iar gresia rece mă primi rece și tare și mi-am vărsat afară până și plămânii deodată cu sufletul și tot alcoolul pe care l-am turnat în mine ziua precedentă. Mad Hatter mă mângâie pe spate încurajator în timp ce cu cealaltă mână îmi ținea în frâu părul din a-mi ataca chipul.

        — Așa. Dă tot afară campioan-o.

        — Nu mai pun gura pe alcool cât trăiesc, am reușit să murmur, înainte ca un alt val de vomă să îmi răpună orice altă șansă de a adăuga ceva la toate astea.

        Hatter chicotii. Un sunet atât de firav și drăguț, care de obicei m-ar enerva atât de ușor, dar acum, parcă m-a consolat puțin.

        — Asta spunem cu toți, iubito. A fost prima ta beție?

        N-am putut răspunde așa că am aprobat ușor din cap, îmbrățișând toaleta de parcă mi-ar putea absorbi din durerile de cap și burtă.

        — Ai să te simți mai bine curând, ai să vezi. Întreabă-i pe fraieri ăștia dacă au zeamă de la murături. Nu e cea mai dulce chestie pe care o vei bea vreodată, dar ajută la mahmureală! Spuse în timp ce îmi mângâia blând obrazul.

        Voiam să-l întreb de ce mă ajuta, dar era o întrebare ridicolă, așa că m-am abținut și mi-am șters colțurile gurii, suspinând. Mă bucuram totuși că nu mi-a spus în față că arătam ca o combinație bizară dintre un zombie și o maimuță, fiindcă eram și eu destul de conștientă de asta deja.

        — Un pahar cu apă? Întrebă, cu un zâmbet simpatic jucându-i pe buze.

        Cum încă nu puteam lega măcar două sunete prin care să formez un ,,da", oricât de chinuit avea el să iasă, am aprobat din nou din cap. Cât el se ridica, eu m-am sprijinit cu spatele de perete întinzându-mi picioarele pe gresie. Nu m-am obosit să-mi aranjez într-un fel rochia, care îmi dezvăluia puțin din genunchii acoperiți de niște ciorapi negri transparenți. Nu-mi mai păsa dacă arătam respectabilă sau dacă dezvăluiam prea mult din corpul meu. Tocmai ce mi-am vomitat toate organele interne, cum dracu să mai fiu respectabilă?

        Nici n-am observat când Șobi a apărut lângă mine până când nu a sărit în poala mea, mângâindu-mi palmele împreunate în jurul stomacului cu nasul său roz. Am reușit să schițez un zâmbet slab spre el, netezindu-i blana de pe spate cu palma în semn de mulțumire pentru încercarea lui de a mă consola care m-a uns la propriu pe suflet.

        Când Hatter s-a lăsat înapoi jos lângă mine cu paharul de apă în mâini, m-a pus la locul meu cu o căutătura mai serioasă când am vrut să îi iau paharul din mână pentru a lua câteva înghițituri marii de apă. N-am mai apucat să-l întreb ce are de gând, fiindcă deja a ridicat paharul spre buzele mele, ajutându-mă să îmi clătesc puțin gura și să-mi umezesc gâtul în același timp.

        Mai apoi s-a așezat în fund în aceași poziție ca a mea, iar după ce a lăsat paharul undeva pe gresie, lângă el, și-a așezat mâna pe după umerii mei și m-a tras în brațele lui într-o îmbrățișare care mă putea distruge și reconstrui fără prea mult efort. Era atât de blând cu mine încât nu îmi venea să cred că era vorba despre Mad Hatter. Nu puteam concepe ca el să se poarte atât de grijuliu, mai ales cu mine. Eram un val de emoții. Un munte chiar. Uimire. Frică. Confuzie. Stânjeneală. Liniște. Da. Și liniște. Mă simțeam foarte liniștită în brațele lui, de parcă eram acasă. Ca și cum orice rău nu avea șansa de a mă privi măcar de aici. Când îmi mângâie din nou obrazul cu degetele am clacat.

        — De ce faci asta? Am întrebat până la urmă, și am rămas uimită de emoția care-mi trăda vocea.

        — Henry îmi va agăța pielea pe gard dacă n-am grijă de nepoata lui preferată. Doar nu crezi că am să risc ca chipul ăsta frumușel să pățească vreun rău, nu?

        Oh.

        Oh!

        Dezamăgire. Asta era sentimentul care reteză orice urmă de speranță pe care celelalte emoții au reușit cu chin și cu vai să mi le aducă într-un final la suprafață. Deci asta era. Nici aici nu contam, aparent.

        — Acum taci și lasă-mă să te strâng în brațe încă puțin. 

-*-

         — Ei..să-i dăm gât zic, spuse Cab.

        Priveam nenorocirea aia în care murăturile erau ținute de parcă aveam otravă, nu altceva în borcan. Nu ne-am mai obosit să ne luăm pahare și am pus mâna pe două borcane generoase și de atunci ne holbăm la ele cu câte o strâmbătură care se schimba din minut în minut. Nu departe de noi, Emma își admira foarte fericită și zurlie, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic seara trecută și n-ar fi pus gura pe jumătate din sticlele fratelui ei de alcool, rochia pe care urma să o poarte ziua următoare pentru a-și ține discursul în fața curții regelui.

        Deodată cu el, am luat o gură zdravănă din lichidul ușor verzui din borcanele noastre ca mai apoi să icnim deodată nemulțumiți de gustul groaznic care ne învadă gurile. Aparent, eu și Cab fusesem cei mai afectați de mahmureala lăsată în urma nopții precedente. Și era groaznic!

        — Voi doi sunteți de groază, pufni Emma. Exagerați ca niște copilași care cerșesc atenție!

        — Nu vreau să aud așa ceva de la tine despre asta, spuse Cab, ca mai apoi să îi scape un râgâit sănătos.

        Emma scoase un sunet uimit și jignit ca reacție la ce făcuse Cab în timp ce eu mi-am găsit cumva puterea de a chicoti amuzată.

        — Pardon!

        — Porcule, bombăni Emma, reîntorcându-și întreaga atenție spre rochia ei galbenă și extravagantă, lungă până în pământ și bufantă, ca de prințesă.

        Cab ridică din umerii, neafectat. Eu în schimb am zăbovit puțin cu privirea pe chipul său, în timp ce în ceața lăsată în urmă de băutură răsăriră frânturi din conversațiile din seara precedentă. Îl surpinsem pe Cab privind insistent spre un bărbat, un soldat obișnuit de fapt, din Armata Roșie, care tocmai ce își turna lui și prietenilor săi în pahare șampanie.

        — Vezi ceva ce-ți place? Am dat eu din sprâncene jucăuș.

        — Nici n-ai idee, murmură el.

        Pe chipul lui trecură atât de multe sentimente în acel moment. De la panică la rușinare la panică din nou.

        — Eu..nu e ce..

        — E-n regulă. Nu doar fetele deci?

        — Nu, nu doar fetele, spuse el, și păru că se pierde între gânduri pentru o secundă. De fapt, deloc fetele. Doar băieți.

        Un zâmbet cald îmi contură chipul în acel moment, cât mi-am lăsat capul pe umărul stâng.

        — Asta e super tare, vere.

        — Crezi?

        — Normal. Nu cred în iubire, dar te poți simți atras de cine îți dorești tu. Nimeni nu ar trebui să se considere în poziția în care să te poată judeca.

        Fu rândul său să zâmbească în acel moment.

        — Pot să îți spun un secret?

        — Încă unul?

        — Am băut destulă vodkă încât să mărturisesc asta fără remușcări unui stat întreg. Ori tu, ori întregul Wonderland.

        Am chicotit la asta, dar el îmi reteză amuzamentul:

        — Plus, am încredere în tine.

        — Bine, am spus, foindu-mă puțin pe locul meu, mutându-mi paharul dintr-o mână într-alta.

        Cab tăcu pentru câteva secunde, de parcă își aduna tot curajul pe care avea, cu ajutorul băuturi de asemenea, să își găsească cuvintele și să le poată da grai în același timp. Un lucru era sigur, nu mă așteptam să-mi spună ce avea să-mi spună până la urmă.

        — Sunt trans.

        Am clipit odată. Apoi am clipit de două ori. Și am luat o altă gură din whisky-ul care recent a înlocuit vinul.

        — Ce..ce înseamnă asta?

        — Păi, își frecă el ceafa cu o palmă. Înseamnă că m-am născut în corpul greșit, Mora. Sunt în corpul unui bărbat, mă comport ca un bărbat, dar niciodată nu am simțit că asta trebuie să fiu.

        Am tăcut câteva secunde. Era rândul meu să tac. Să-mi adun gândurile, ca să înțeleg mai bine tot ce mi-a spus și ca să-mi pot alege următoarele cuvinte.

        — Adică ești de fapt femeie?

        Cab aprobă din cap.

        — Bine, asta e atât de tare fiindcă mereu mi-am dorit o verișoară!

        Mi-a scăpat cuvântul ,,verișoară". Voiam doar să-l gândesc, nu să-i și dau glas. Aparent, Cab nici nu observă această mică-mare greșeală, fiind probabil prin în bucuria cauzată ce acceptarea mea față de el. Dar nu era de datoria mea să-l accept. El — ea, trebuia să se accepte pe ea însuși așa, iar părerile celorlalți sunt niște gurii răcite pe degeaba fiindcă, atâta timp cât Cab era fericită în propriul corp, putea spune și că e un raton în corpul unui om. Mie nu-mi păsa. Doar fericirea ei conta.

        — Deci, de acum vrei să încep să folosesc cuvinte la genul feminin? Pot face asta?

        — Când suntem singure, chiar te rog. Dar când sunt și ceilalți prin jur, nu. Vreau ca eu să fiu cea care le spune.

        — Înțeleg, am spus încet. Mă bucur în orice caz și îți mulțumesc. Mă simt onorată să păstrez acest secret și mai ales că ai avut încrederea această oarbă în mine încât mi-ai mărturisit totul, draga mea.

        În acel moment Cab observă că mă holbam la ea și își coborâ privirea spre mine, ridicând confuză dintr-o sprânceană. Am clătinat pur și simplu din cap, zâmbindu-i blând, ca mai apoi zâmbetul să mi se evapore când m-am lovit din nou cu privirea de zeama de la murături. A dracului băutură...

        — Zemora. Lasă aia și spune-mi dacă rochia asta mă va face să arăt ca o banană pleoștită sau o banană proaspăt înflorită!

        — O banană tot trebuie să iasă la capăt, nu? Am bombănit, lăsând borcanul pe măsuța de lângă patul Emmei.

        M-am apropiat de ea și după ce mi-am mutat de câteva ori privirea de la Emma la rochie mi-am dat acordul în legătură cu ea, asigurând-o că va arăta ca și cea mai frumoasă narcisă din sală. Tonul meu ironic nu a trecut neobservat totuși, iar Emma mă mutră imediat. Am ignorat-o totuși, prinzând materialul fin al rochiei între degete. Mi-am retras degetele la fel de repede ca și cum le-am și așezat pe rochie, scăpând un ,,ah!" de durere printre buze.

        — Ce-ai făcut? Sări imediat Emma.

        — Nimic.

        Nu chiar nimic. M-am înțepat într-o drăciea de ac de gămălie prins în rochia Emmei. Niște picuri de sânge au căzut pe podea sub privirile noastre. Emma scoase din buzunarul rochiei sale un șervețel, și-mi înfășură degetul cu el, deși eu am obiectat și am spus tare și clar că nu era mare lucru.

        — Așa. Nu-l iei de acolo până nu se oprește sângerarea, ai auzit?

        — Mi-ar fi greu să nu aud. Doar ai o gură atât de mare..

        — Pentru asta sunt atât de iubită, rânji ea mulțumită.

        — Încă nu pot realiza cum de ești atât de neafectată azi. Ai băut la fel de mult ca și mine și Mora aseară, gemu Cab.

        — Presupun că sunt iubită și de către cel de sus, zâmbi ea victorioasă.

        — Cum să nu. Doar ești fiica fiului său de acolo de jos, bombăni Cab. Câtă iubire e în familia asta a voastră..

        — Taci acolo!

        Ignorând schimbul lor de replici, am îndepărtat șervețelul de pe deget și l-am mototolit, dând să-l caut cu privirea un coș de gunoi prin cameră. Emma observă imediat și mi-o luă înainte, aproape smulgând șervețelul din mâinile mele:

        — Mă ocup eu de ăsta, spuse ea, rânjind. Tu odihnește-te, scumpo. Ai avut o seară plină.

        Imediat cum mă bătu ușor cu palma pe umăr trecu pe lângă mine și ieși aproape țopăind din cameră. Privirea îmi căzu din nou pe Cab, care ridică dintr-un umăr și spuse:

        — Ți-am spus, fiica fiului de jos, a celui de sus.

        — Te-am auzit! Veni imediat replica Emmei. 

Ultimul capitol din volumul 1 it's on his wayyyy