,, Am mai povestit, și am să o tot fac până când subiectul va fi consumat, dar de când mă știu..în momentele în care singurătatea îmi bate la ușă cu gândul de a-mi da toată starea peste cap și de a mă face să simt tot feluri de lucruri periculoase, am învățat să aleg o altă cale. Să-mi întrept atenția spre o nouă ușă deschisă și mult mai primitoare. Și cum foarte curând m-am trezit tot mai des și tot mai mult timp în situați de genul, mai ales atunci când Lian era plecat la scoală, iar Vianna prefera să facă pe doamna de companie a unor prietene de ale tatei, sau chiar soției lui actuale de la vremea accea, am preferat să mă ascund dese ori într-un colțișor liniștit din interiorul minți mele. Unde să pot să fiu tot ce îmi doream. Să scriu scenarii în care eu eram cu totul altă persoană, departe de conacul ăsta trist și gol. O persoană diferită, rivală cu moartea care îi bătea tot timpul la ușa, doar că o sfida în asemenea feluri, încât nicioadată nu reușea să îi spargă ușa ca să o înhațe.

        Aventură...mister. Pasiune. Scenariul meu preferat pe care mă trezeam rescriindu-l din nou și din nou, ba chiar poate adăugând aventuri noi la el, era unul în care se făcea că eu, personajul principal, normal, eram un căpitan pe o corabie de pirați. Eram foarte respectată și nimeni nu avea curajul să mă sfideze în vreun fel. Călătoream pe mările albastre făcându-mi-le prietene și găseam fel de fel de comori. Mai apoi, dansam alături de echipajul meu format din bărbați și femei de toate vârstele până în zori, atunci când ultimul camarad nu se mai putea ține pe picioare și doar atunci îmi permiteam și eu să cad alături de ei, moțăind pe pumnte. 0dată, l-am auzit pe Oliver Persky povestindu-i tatei despre cum el era un mare fan al unui pirat care fura tinere fete de la familile lor pentru a le duce în bordeluri. Am fost de-a dreptul revoltată când am auzit toată povestea. Cum putea un om normal la cap să spună așa ceva?

        Cum putea să încurajeze una ca asta. Mă treceau fiori când mă gândeam că oricărei femei i se putea întâmpla asta, nici nu voiam să-mi imaginez ce simțeau cele care erau acum ținute captive pe un vas ca mai apoi să fie forțate să îndeplinească dorințele bărbaților fără voia lor. Deși nu eram sigură în ce consta asta..nici nu prea voiam să aflu. Dezgustată și nervoasă că o atrocitate de genul se putea întâmpla undeva în lume cu sute de femei, m-am închis în camera mea..și mi-am reluat rolul de căpitan în locul oarecum stabil al imaginației mele. Comandam echipajului meu să ridice ancora, anunțându-i că pornim la vânătoare de creaturi care nu meritau numite oameni. Cred că scenariul cu piratul mereu va fi preferatul meu.

        Acolo eram mereu atât de hotărâtă, de rece când era nevoie, de curajoasă și tare ca piatra. Și totuși..toate astea erau create de mine. Eu controlam totul..de la viața femeilor de pe corabia cu acei nenorociți, până la viața ajutorului meu de căpitan. Fiindcă totul era în capul meu..și nimic nu era real. Era doar făcut de mine. Nu-mi permiteam să mă gândesc că toate astea s-ar putea adeveri într-o zi. Nu exista nici-o șansă ca visele mele să devină realitate. Nu voiam să îmi trăiesc scurta viață ca și o răfală de vânt, făcându-mi speranțe false. Pentru că aș sfârși cu inima sfâșiată și cu visele zdrobite sub talpa jegoasă a cuiva, mai dureros decât era totul acum.

        Totuși, locul ăsta mă face să vreau să sper. Să vreau să continuu să visez și să muncesc pentru aceste vise. Să cred că o lume în care toate aventurile la care visam puteau deveni adevărate, iar eu puteam fi cu adevărat fericită. Și mă speriau aceste gânduri..mă speria și mai tare fiindcă îmi era din ce în ce mai greu să le alung. Reapăreau la loc în mintea mea și orice aș face nu puteam scăpa de ele. Nici măcar scenarile în care mă lăsam dusă de imaginație pe culmile euforiei nu mă ajutau, Fiindcă acolo trăiam tot ce eu credeam că nu pot să trăiesc pe prorpia-mi piele. Tot ce îmi doream să simt pe propria-mi piele, în locul sentimentelor presupuse care-mi provocau reacțile de moment din fiecare aventură din capul meu.

        Iar de asta aveam nevoie de sora mea mai mare, Octavianna. Să îmi spună din nou cât de ridicol suna totul. Să râdă dinnou de visele și speranțele mele deșarte. Și să-mi amintească din nou care era rolul femei din punctul ei de vedere, pe care s-a chinuit atât de mult să mi-l implementeze permanent în minte, încât acum nu mai scăpat de vocea și cuvintele ei atunci când m-a pus la punct cu asta. O auzeam chiar și atunci când parcă uitam cu totul că am vreo soră care așteaptă cu sufletul la gură să mă prindă într-o viață identică cu a ei.. O viață pe care eu nu mi-o doream de niciun fel..

        Acum, privind în gol spre tavanul ușor luminat de focul din șemineu, gândurile de genul mă ucideau târziu în noapte și nu mă lăsau să dorm. Vreau să îmi trag singură câteva palme care să mă trezească la realitate..care măcar să îmi ia gândul de la toate astea în schimbul dureri..să mă scutească de acest chin. Și să mă lase naibi să dorm, în ciuda situației în care mă aflam. În ciuda tuturor problemelor care îmi apăsau umeri. Tot ce îmi doream era un somn bun. 

-*-

         — Zemora..

        Am adormit până la urmă, dar până să ajung la porțile lumi viselor, unde slavă zeilor, am fost lăsată să întru, m-am tot plimbat prin camera mea, și mira-m-aș dacă n-am făcut un început de gorapă în podea la cât de mult m-am tot rotit în același locuri. Ajunsese să fiu atât de disperată încât m-am aventurat până în bucătăria castelului, care, cu chin și vai am găsit-o, de fapt, și mi-am încălzit puțin lapte în speranța că asta mă va ajuta. Începutul de groapă în podea dublat era un motiv destul de evident care a demonstrat că laptele nu a făcut cine știe ce miracole..iar doar după ce am făcut o baie lungă și fierbinde am căzut moartă în pat și în sfârșit..am adormit.

        — Zemora..

        Nu știu dacă am dormit ore sau doar câteva minute, dar când m-am trezit, habar nu aveam unde sau în ce zi eram. Mi-am înghițit câteva înjurături de pe limbă și fără să-mi deschid ochii, am întors spatele acelei vocii cunoscute, bombănind ceva care suna ca și ,,brioșe" sau ,,clătite". Nici eu nu eram prea sigură, să fiu sinceră. Mi-am tras pătura cu care eram învelită până sub bărbie și mi-am ascuns mâinile sub pernă, sperând ca intenția mea de a-l ignora să fie de ajuns cât să-l facă să plece.

        — Vin și eu să te vizitez după atâta amar de timp, și tu îmi întorci spatele...îmi rănești grav sentimentele, draga mea.

        ,, Sezi la locul tău pe pervazul geamului și lasă-mă să dorm!" au fost cuvintele pe care eu am vrut să i le arunc, dar din gura mea a ieșit cu totul altceva.

        — Dacă nu te-aș cunosște mai bine..aș zice că ți-a fost dor de mine, Mad Hatter.

        — Iar eu te cunosc destul de bine încât să știu că ție una chiar ți-am lipsit, nu-i așa?

        — Depinde de cum vrei să mă faci să recunosc sau demonstrez asta..

        — Am câteva idei.

        Un val de căldură îmi izbucni în piept și coborâ în jos, provocând un zbucium în locurile interzise ale corpului meu..șivoiam să sper că astea nu erau sentimentele mele adevărate..dar cine m-ar crede? Mi-am amintit de scrisoarea primită de la Wezen..o citisem cât timp eram în cadă..și am simțit și atunci ceva asemănător care m-a speriat îngrozitor pe moment. N-am mai auzit chestii atât de siropoase care să mă afecteze într-o asemenea măsură până acum..iar bărbații care mă curtau acasă trebuiau să ia lectii de la tipul ăsta când venea vorba despre scrisori de dragoste. Eram încă foarte somnoroasă și îmi ascundeam fața în pernă, de parcă voiam să întru cu totul în ea. Tot somnul mi-a țopăit din corp direct pe câmpi îmflorite când un fior îmi făcu tot trupul să se cutremure sub atingerea a două buze moi și calde.

        Gâtul meu era alintat de sărutări umede și fierbinți, care mă făceau săsimt tot felul de lucruri noi, necunoscute de mine până acum..iar când mi-am dat seama că Mad Hatter era cel care-mi provoca asemenea senzații în corp, inima mi s-a oprit în piept pentru câteva secunde, ca mai apoi să pornească din nou, dintr-o dată, mult mai rapid, Cred că am avut o cădere nervoasă și un atac de panică în același timp, dar corpul și subconștientul meu nu mă ajutau deloc cu toate astea, mai ales atunci când un sunet foarte dubios, ca și de pisicuță care toarce, îmi ieși din gât. Un val de rușine m-a trecut ușor când am realizat că eu am scos un asemenea sunet obscen, dar a dispărut la fel de repede precum a apărut, fiind înlocuit de un suspin care m-a îngrozit și mai tare. Ce naiba se întâmplă cu mine?

        Aș fi vrut să sar ca arsă de acolo și să-l împing la o parte. Să-l resping. Dar acea forță care îmi controlă corpul în aceste zile avea cu totul alte planuri pentru mine. Iar undeva..ascuns foarte bine, în interiorul meu..îmi plăcea asta. Urăsc atât de mult să recunosc asta, dar la naiba..se simțea destul de bine..

        — Hai lângă mine.

        Ceva din mine s-a rupt în două. Altceva a țipat. Iar o altă nebunie a ars atât de tare încât s-a transformat în apă. Nu pot să cred că tocmai am spus asta. Și nu înțeleg ce nu-mi vine să cred mai mult. Tonul senzual pe care l-am folosit când cuvintele mi-au zburat efectiv pe gură, sau modul în care corpul meu reacționează doar la o nenorocită de atingere a buzelor sale pe pielea mea.

        Oh vai.

        OH VAI!

        M-a ascultat. S-a asezat lângă mine. S-A ASEZAT LÂNGĂ MINE ÎN PAT.

        — Cum ai intrat aici? Am șoptit eu.

        De ce?

        De ce el? De ce el mă făcea să mă simt așa? Și de ce acum?

        — Ce nu face un bărbat îndrăgostit pentru femeia iubită?

        OH.

        Mâna sa s-a strecurat pe talia mea, ajungând să se odihnească destul de aproape de pântecele meu. Oh, Doamne..

        M-am întors cu fața spre el și când i-am întâlnit ochii minunați și noanțele lor frumoase de verde și albastru, aproape m-am topit acolo jos din pat. Era chipes ca de obicei. Iar eu ca de obicei, mă rugam să nu-mi citească gândurile cumva, mulțumind zeilor că nu poate face asta, fiindcă eram convinsă că nimic în lume nu avea să mă scape de tachinările și rușinea pe care aveam să le înghit mai târziu. La naiba.

        Visez?

        — Despre ce vorbeam?

        — Vorbeam despre ceva? Vocea îmi tremura când am vorbit.

        — Sunt destul de sigur că încercam să purtăm o conversație.

        — Și ce te-a oprit să faci una?

        — Nu știu..îmi cam distragi atenția.

        — Eu? Ce porc ești.

        Omul ăsta avea o abilitate foarte ciudată. Adică a spus toate astea fără ca buzele sale să-mi părăsească pielea măcar pentru o nanosecundă. Nu că m-aș plânge eu sau ceva sau de fapt ar trebui să mă plâng. N-ar trebui să accept toate astea..

        Dar între a trebui să facă ceva..și a face până la urmă, câteodată se afla o prăpaștie gigantică de trecut. Iar când venea vorba de Mad Hatter și ce mă făcea el să simt momentan..între a vrea...și a face exista două oceane, trei vulcani și șapte prăpaștii. Deci da...eram dată naibii.

        Chicotitul lui mă înfioră și mai tare. Una din mâinile sale, cea care era liberă, acum îmi mângâia brațul gol, care slavă zeilor, nu fusese ascuns de cămașa de noapte pe care eu o purtam.

        Cred că am să explodez..

        Și-a lipit fruntea de a mea, alintându-mi obraji cu sărutări, ca mai apoi să-mi prindă lobul urechii mele stângi între canini lui, ciupindu-i. Cred că îmi primi icnetul bucuros, fiindcă mai apoi îmi prinse bărbia între degete, făcându-mă să-mi deschid din nou ochii pentru câteva secunde. Își apropie chipul de al meu, și nu credeam că puteam sta mai lipiți unul de altul decât eram acum, dar spatele său lipit de al meu spunea cu totul altceva. Înghițind în sec, am simțit impulsul de a închide toată distanța asta chinuitor de mică, care ne despărțea. Dar apoi..un val rece mă lovi fără milă, mai ales în locurile încă fierbinți în care mâinile lui îmi dezmierdaseră trupul...iar patul cald și moale de sub mine dispăru.

        — Slavă tuturor zeilor și semizeilor existenți și inexistenți!

        Ce naiba?

        Mi-am deschis brusc ochii, clipind buimacă și dezorientată, cât timp așteptam ca imaginea din fața ochilor mei să se clarifice..iar atunci Nirvana, în hainele ei negre de piele mă privi cu ochii ei mari și negri sclipind îngrijorați.

        — Te-ai întors! Îmi sări ea în brațe, aruncându-și brațele în jurul gâtului meu. Doamne, Dumnezeule..ești bine? Se dădu înapoi pentru a-mi examina fața atent.

        — Ce s-a întâmplat? Am întrebat, deși stiam perfect ce tocmai s-a întâmplat. Oarecum.

        — Ți-am spus să nu pui mâna pe nicio carte, oftă ea. Cartea te-a teleportat oarecum în acțiune din ea. Ai trecut prin tot personajul principal din carte a trecut. Are sens ce spun..nu?

        — Erai și tu în carte, am reușit să spun, încercând să mă adun, în timp ce Nirvana mă ajuta să mă ridic de pe jos.

        Cartea stătea închisă la picioarele noastre, emanând o aură magică monstruoasă.

        — Cine eram?

        — Erai..erai sora mea..

        Nirvana zâmbi cu simpatie.

        — Câteva personaje sunt înlocuite de persoane pe care tu le cunoști și pe care tu îl consideri oarecum fratele sau tatăl tău. Sora ta, mama ta și iubitul din poveste au fost schimbați.

        Asta explică multe..STAI. Ba nu. Nu explică nimic. Eu nu...oh, Doamne..

        — De unde știi asta?

        — Am citit cartea asta de sute de ori..o știu pederost.

        — Cât am lipsit?

        — Aș zice..douăzeci de minute.

        Un zgomot ca și un răget de leu dar înăbușit în pernă și leul era puțin cam amețit de la alcool, îmi ieși printre buze.

        — Mă consideri sora ta, surioară?

        — Taci din gură, am împins-o eu de lângă mine, făcând-o să chicotească.

        Mare greseală totuși. Imediat m-am dezechilibrat de pe propriile picioare și aproape am căzut in nas. Noroc cu Nirvana, care a anticipat asta, și m-a prin înainte de a-mi rupe nasul cumva de podea. Lumina din bibliotecă era din nou oribitoare, și cu greu îmi puteam ține ochii deschisi.

        — Te simți bine?

        — Sunt obosită..poți te rog să mă conduci spre camera mea?

        Eram obosită. Îmi era rușine de-mi venea să mă dau cu capul de ceva. Încă simțeam atingerea lui Mad Hatter pe corpul meu. Nu. Nu eram bine. Voiam să fug singură de acolo, dar mă temeam că genunchi nu mi-ar rezista..și atunci chiar mi-aș fi rupt nasul de podea.

        — Să mergem atunci..pe drum îmi poți povesti câte ceva despre ce făcea draga ta surioară din poveste pe acolo..și de ce nu, și cine era iubitul.

        Am oftat zgomotos, cât timp Nirvana mă scoase din bibliotecă. Ziua asta era al dracu de lungă..și încă nici de prânz n-am trecut, iar eu eram al naibii de norocoasă..