— Stai, unde mergem?

        — Șhh..fă liniște doar! Să nu ne prindă!

        Am înjurat în sinea mea, lăsându-mă trasă de către ea fără vreo explicație care să mă mai liniștească puțin. Nu eram prea sigură de ce se întâmpla cu mine atunci. Am ignorat complet spusele Nirvanei și am deschis imediat cartea aia nenorocită și apoi..totul s-a făcut negru pentru câteva secunde. În panica mea de moment am scăpat cartea din mână și am strâns tare din ochii, sperând ca atunci când îi voi deschide la loc, totul avea să revină la normal. Dar nu a fost așa. Când mi-am deschis la loc ochii buimăcită și cu mâinile transpirate, m-am trezit privindu-mă singură în oglindă. Am tras o spaimă soră cu moartea când mi-am văzut reflexia și aproape am căzut în fund de uimire. Eram în camera bunici din palatul armatei roșii. Dar în același timp nu părea a fi camera pe care eu o cunoscusem și în care eu locuisem în ultimele săptămâni.

        Patul din mijlocul camerei acum era îmbrăcat în niște așternuturi roz, iar nu departe de el, geamul pe pervazul căruia Mad Hatter și-a făcut un culcuș în ultima săptămână acum era ascuns de o draperie tot roz. Nu departe de pat, o casă de păpuși destul de stilată stătea deschisă, de parcă tocmai ce se jucase cineva cu ea și a abandonat-o după ce atenția i-a fost furată de altceva. Singurul lucru care chiar îmi amintea că această cameră era într-un fel și a mea, ajutându-mă să o recunosc, erau ușile mari din lemn care aveau o căprioară desenată în mijlocul lor. Pe pereți altă dată goi și reci acum se găseau tot felul de tablouri, ba cu flori, ba cu copaci chiar, dar unul anume mi-a captat toată atenția și mai că n-am țipat când mi-am recunoscut familia în el.

        Era bebelușa Zemora de mult crescută în dezastrul care eram acum, ținută în brațe de către Octavianna. Aceasta era așezată pe un scaun, iar lângă ea în picioare stătea soțul ei William. În cealaltă parte, unchiul Henry își ținea o mână asezată pe umărul ei, iar stând în genunchi în fața Octaviannei l-am recunoscut pe fratele meu, Lian, al cărui deget micuța Zemora îl strângea fără milă în pumn făcându-l să râdă. Ce mama..?

        Privirea mi-a căzut din nou pe reflexia mea din oglindă, și am clipit des făcând un pas în față spre mine. Înainte de a-mi putea da seama ce fac, mi-am întins mâna, atingându-mi reflexia cu buricele degetelor. Mă holbam la mine însumi..dar în același timp nu eram eu. Nu mă reucunoșteam, dar persoana din fața mea semăna izbitor de mult cu mine. Cu mine, dar mai mică. Semăna cu mine, dar atunci când aveam vreo doisprezece ani. Doar părul care pe atunci îmi era foarte scurt ne diferenția, acum fiind împletit în două codițe lungi. Un alt detaliu izbitor care demonstra că șansele ca eu să fiu acea persoană din oglindă era rochia la fel de roz ca și camera care se presupune că o purtam. Martor îmi era Dumnezeu și jumătate de familie că eu n-aș fi purtat nici moartă roz pe vremea aceea. Era mai mult culoare surori mele, Octavianna.

        O întrebare stupidă îmi freca creieri și dacă nu-mi întorceam repede privirea în altă parte urma să am o criză de identitate. Oare m-am înecat în fântâna tinereți? Cine știe..poate acea carte a deschis un portal spre o altă dimensiune, loc în care am căzut naibi în fântâna cu apă care te întinerea cu cinci ani, și acolo m-au găsit înotând membri armatei roșii..și poate m-am și lovit la cap și de aia nu-mi amintesc absolut nimic despre asta. Cum doar mie mi se pot întâmpla rahaturi de genul? Dacă aș întreba-o pe Vianna dacă a deschis vreodată vreo carte care a teleportat-o cu cinci ani în urmă..care sunt șansele să nu-mi râdă în față sau să-mi spună ca am vise ciudate?

        Totuși, ceva era ciudat. Aș fi tâmpită în adevăratul sens al cuvântului dacă aș spune că nu ar fi. Și poza aia nenorocită de pe perete e unul din cele mai dubioase lucruri din camera asta. N-am apucat să mă dezmeticesc în vreun fel..ușa camerei mele s-a deschis, iar prin mica crăpătură dintre cele două ușii, un cap cunoscut si-a făcut zurliu apariția. Prima dată i-am văzut părul lung și negru, împletit într-o coadă asemănătoare cu cea pe care o avea tipa din oglindă..iar trăsăturile ei mai tinere și copilărești au dat de gol că nu eram singura care a înotat în posibila fântână a tinereți. Când mi-a zâmbit, a închis ușile camerei în urma ei și aproape a țopăit spre mine. Am încremenit pentru o secundă, dintr-o dată nefiind așa de sigură că persoana din fața mea era cu adevărat cine credeam eu. Hainele ei de piele negre acum erau înlocuite de o rochie aurie cu câteva panglici negre în unele locuri.

        — Nirvana? I-am șoptit numele, nesigură.

        — Nu-mi vine să cred că tata te-a pedepsit surioară, spuse ea. E chiar nedrept. Nu e vina ta că nesuferitul ăla de Jonah nu poate să își țină gura închisă.

        — Cum?

        — Dar nu e nicio problemă, își așeză ea mâinile pe umerii mei micuți. Draga ta soră mai mare e aici să te înveselească.

        Soră..? Soră mai mare?

        — Despre ce tot vorbești..?

        — Fie între noi..de unde ai învățat să dai așa cu pumnul?

        — Umm..de la Lian?

        — Lian? Vrei să spui de la Aurelian?

        — Da..de la el..

        — Cum de l-ai convins? Credeam că verișorul te urăște!

        — Mă urăște?

        — Da. De când i-ai ascuns o broască sub pernă de ziua lui, nu-ți amintești.

        Am clipit des. O broască sub pernă? Lui Lian? Doamne, Dumnezeule..ce naiba se petrece aici? Cred că trebuie să mă așez..

        — Păcat că e plecat în armată..tare aș fi vrut să îmi arate și mie vreo cinci mișcări.

        — Mare păcat, am mormăit, fiindcă nu știam ce altceva să spun.

        — Ești eroina mea în orice caz, surioară. Să o aperi pe Emma în asemenea fel după ce te-a vorbit de rău pe la spate și ți-a furat păpușile..e un lucru tare drăguț din partea ta.

        — Nu-ți amintești? A folosit cuvântul cu ,,c". Cuvântul interzis.

        — Oh.

        Bine lucrat, Zemora! Cu toate că nu-mi amintesc să fii făcut toate astea..sunt mândră de mine! Relativ..

        — Jonah jignește oricum pe oricine în asemenea fel..tot așteptam ca cineva să îi de-a peste bot.

        — Înțeleg..

        Încercam să înțeleg de fapt. În realitate eram al dracu de confuză și îmi venea să-mi scot fire de păr, unul câte unul pe rând din cap. Micuța Nirvana susținea că era sora mea. Fratele meu era de fapt vărul meu. Îmi era și frică să aflu cine era mama mea în această lume paralelă. Încercam să-mi amintesc că orice e posibil. Să nu mă limitez doar la posibil și să încerc să gândesc după logica Wonderland-ului. Fapt care era cam greu fiindcă n-am mai văzut loc atât de imprevizibil ca acesta.

        — Știu ce o să te înveselească! Spuse dintr-o dată Nirvana, scoțându-mă dintre gânduri când mă apucă de mâini.

        — Ce anume?

        — Fii atentă. Mai sunt exact 30 de minute până când doica va veni să ne pună la culcare. Ce ai zice dacă ne-am strecura puțin din cameră, hm?

        Înainte de a putea rumega puțin tot ce îmi spusese ea, Nirvana deja se apropiase de un perete. S-a oprit în fața tabloului ăla dubios de familie și și-a strecurat mâna pe sub el sub privirile mele curioase. Cinci minute mai târziu înaintam printr-unul dintre tunelele secrete din casă, privind precaută torțele aprinse de pe pereți. Când am ieșit din tunel, Nirvana m-a tras într-o cameră pe care nu o mai văzusem până atunci. Era destul de târziu în noapte, iar pocnetele focului din șemineu erau singurele lucruri care se auzeau din cameră. Presupusa mea soră mi-a făcut semn să tac cât timp ne-am ascuns după o ușă, aproape de intrarea în tunelul secret, pentru a putea pleca repede acolo dacă e cazul.

        — Am cam auzit din întâmplare că tati va vorbi în seara asta cu lordul Wish. Marele Jack of Hearts.

        — Și tati are un titlu? M-am decis eu să întru în joc, surprinsă de cât de inocentă suna vocea mea.

        — Desigur, Mora. Tati este 7 of Hearts al armatei.

        7 of Hearts? Ca și Cab!

        — Aparent este o întâlnire importantă.

        — Hm..

        Am încremenit alături de Nirvana când o ușă din spatele nostru s-a auzit deschizându-se. M-am încruntat cuprinsă de un fior când mi-am dat seama că nu puteam simți magia din persoanele care treceau pe lângă noi. Mă simțeam ca și în pădurea cu ciuperci. De parcă tot locul ăsta era magia în sine, iar corpurile astea firave aveau doar un strop atât de mic de magie în ei încât era umbrit de tot. Nirvana mi-a strâns mâna în a ei, încercând să ne afunde pe amândouă mai mult în umbrele întunecate ale ușii. Din fericire, bărbatul care tocmai ce a intrat urmat de gărzi nu ne-a observat.Ușile sau închis în urma lor, distrugându-ne nouă ascunzătoare, dar cum aparent nu mai era nimeni în încăpere, Nirvana m-a tras după ea mai aproape de cele două clanțe ale ușilor. Fără pic de rușine ne-am așezat în genunchi și ne-am lipit câte o urechiusă de lemnul rece al ușilor.

        — Nu aud nimic, mormăi Nirvana.

        — Firește că nu auzi. Cum ar putea auzi cineva ceva când tu ridici vocea de parcă ai vorbi cu un surd! am certat-o eu.

        — Oh! Acum aud!

        Îmi venea să murmur un sarcastic ,,ce miracol", dar am tăcut, încercând să aud și eu măcar vreo două frânturi din conversația purtată de cei doi bărbați din încăpere.

        — Vreau să unim din nou armata roșie!

        Am rămas blocată pentru câteva secunde la auzul vocii. Oh, Doamne! Asta era vocea unchiului Henry!

        — Și ce crezi că ai putea obține cu asta? Wonderland-ul a fost binecuvântat cu secole de pace. Nu avem motive de război.

        — Poate a fost pace pentru tine, frate. În ochii mei pacea asta nu face nici trei parale. Coroana trebuie să revină conducătorilor de drept, Jack of Hearts.

        — Și cine mai exact sunt acești conducători de drept?

        — Noi suntem, Jack. Regele de inimă roșie este. Iar eu îi voi aduce coroana.

        — 7 of Hearts. Tu realizezi că tot ce tocmai ai spus acum, îți poate lumina calea spre un călău gata să-ți zboare capul? Vrei să complotezi contra coroanei. King of Hearts stie despre toate astea?

        — Ba cum să nu. Doar el a venit cu idee și el ne-a convins și pe noi restul cu ea.

        — Care ,,noi restul"?

        — Oh..stii tu. Persoane mărunte..cum ar fii..Ace of Hearts..sau Queen of Hearts.

        — Minți!

        — Oh? Chiar o fac?

        — Ai înnebunit? Doar nu ai de gând să distrugi Wonderland-ul așa? Doar nu aveți de gând să sfidați coroana?

        — Cel care poartă coroana acum e un rahat. Regatul ăsta are nevoie de un rege adevărat. Un conducător adevărat. Deci ce spui frate..ne ajuți?

        — Ești un idiot dacă crezi că am să-mi trădez regatul într-un fel. Coroana a ales..dacă nu resprecți alegerea coroanei, regatul va suferi chinuri la care nici în cosmaruri nu te aștepți să-ți apară.

        — Ai luat povestea aia veche de adormit copii prea în serios. Toată lumea știe că nu e reală.

        — Despre ce vorbește? Îmi șopti micuța Nirvana.

        Nu i-am răspuns, și începeam în schimb să cred că m-am lipit atât de tare de ușa aia că încurând puteam trece prin ea.

        — Nu-mi pasă. Răspunsul meu este nu, 7 of Hearts.

        Am crezut că am surzit pentru câteva minute când liniștea se lăsă în cameră, dar oftatul ridicol de zgomotos al unchiului Henry mă făcu să tresar exact când să mă întorc spre Nirvana pentru ai spune că ar trebui să ne întoarcem. Aveam un sentiment care îmi forma o bilă de acid în gât. Ceva rău avea să se întâmple..și eu nu voiam să fiu martoră la cine știe ce orgie pe care ei plănuiau să o facă acolo..

        — Speram că nu va trebui să o sacrific pe biata Zemora, dar aparent nu-mi dai de ales, vechiul meu prieten. Ocupați-vă de el.

        Niște negațui sau auzit prin încăpere, ca mai apoi un strigăt care ne făcu pe amândouă să tresărim să cutremure toată camera.

        — Cheamă-l pe Luck. Trebuie să sărbătorim numirea noului Jack of Hearts și.. logodna fetei mele Zemora cu fiul lui, Jonah, au fost ultimele lucruri pe care am reușit să le aud înainte ca ureche să-mi fie atacată de două degete reci.

        — Ce mama naibi faceți voi două aici? Asta e bună! În pat cu voi domnișoarelor.

        Sub suspinele de durere ale Nirvanei, am fost târâte afară din cameră de acea femei fără chip. Exact în ultimul moment, când să fiu scoasă afară din încăpere, ușa de care urechile noastre au fost lipite până acum s-a deschis larg, iar o doi bărbați au apărut nu departe de tocul ei. Se luptau..iar într-un moment de neatenție, unul dintre ei a fost mai rapid decât celălalt și l-a înjunghiat direct în piept..iar apoi, totul s-a făcut negru din nou.

        Capul mă durea uimitor de tare. Credeam că dacă aveam curajul de a-mi deschide măcar puțin ochișori, aveau să-mi explodeze deodată cu creierul. Până la urma nu am avut de ales, decât să înfrunt orice putea să-mi apară în fața ochiilor acum. Aveam o speranță firavă că aveam să văd din nou chipul matur al Nirvanei, semn că mă întorsesem în lumea..parțial normală. În schimb, când să-mi deschid ochii pentru a înfrunta orice era în spatele ploapelor care-mi întunecau vederea, o voce ca o șoaptă, se auzea din ce în ce mai tare. Ca și cum cineva mi-ar povesti ceva..iar atunci eu mi-am deschis ochii..și am ascultat.

        ,, Eram urmărită. După un tufiș. În fiecare zi..în timp ce eu îmi luam micul dejun afară în grădină, profitând de diminețile răcoritoare ale primăveri. Abia așteptasem ca zăpada și frigul să părăsească tărâmurile Wonderland-ului, după trei luni lungi în care grădina era un teren minat unde doar dacă erai foarte conștient că urma să te întorci pe jumătate cub de gheată, pe jumătate ud leoarcă până în măduva oaselor, te aventurai. Când am împlinit treisprezece ani, tot într-o primăvară, și tot în timp ce îmi luam micul dejun la aceași masă ca acum, Jonah Wish, pe atunci un pici de paisprezece ani care făcuse din chinuirea a tot ce e femeie și umblă pe două picioare un scop în viață, fiindcă hobby era prea puțin spus pentru el, s-a gândit că era o idee strălucită..probabil cea mai bună tâmpenie care iar putea trece prin cap,să se pună între mine..și mâncarea mea.

        Cumva, sora mea mai mare mereu spunea că a făcut cel mai bun lucru și cea mai mare prostie în același timp. Când mi-a savurat grofa cu ciocolată exact sub ochii mei și saliva care mi se aduna în gură, mai să nu îmi curgă un firișor din colțul gurii, m-a enervat atât de tare încât..ceva din mine s-a rupt. Ca și cum o pungă de făina cade pe jos și împrăștie praful alb pe toată podeaua din bucătărie. Iar următorul lucru pe care mi-l aminteam după asta era un Jonah Wish palid, în genunchi, în fața mea. Până în ziua de azi nu am putut conștientiza cu adevărat ce naiba s-a întâmplat în acea zi..dar un lucru era clar.

        Toată curtea condusă de regele de inimă roșie a învățat că nu e bine să te pui cu fiica cea mică a lui 7 of Hearts și pofta ei de mâncare. De atunci, rare ori l-am mai văzut pe Jonah încercând să îmi facă vreo farsă. Aparent, l-am speriat atât de tare cu ce am făcut, încât se ținea cât mai departe de mine când venea vorba de năzbâtiile pe care le făcea el. Oftam mai mereu visătoare la acest gând. Dacă ar putea sta departe de mine mai mereu..viața mea ar fi atât de fericită..Dar asta nu era posibil. Nu când eram logodnica lui încă de pe vremea când nici măcar nu știam ce e ăla un soț sau ce înseamnă să fii o soție. În orice caz, puțin știa el că odată cu trezirea acelei puterii care l-a băgat în sperieți în acea zi, puteam simți într-un mod ciudat oameni care au puteri magice.

        Era ca și un cerc gigantic în jurul meu, loc în care dacă ei intrau, le simțeam prezența într-un mod foarte ciudat. Orice prost care se holba puțin la acel tufiș blestemat și-ar da seama că Jonah Wish se ascundea după el atingând un nou nivel de perversitate, spionându-și viitoarea mireasă de săptămâni întregi. Pe lângă asta, prin darul pe care amândoi îl posedăm, mereu știu când se află în jurul meu. Câteodată mi se face milă și vreau să-l invit la o cană cu ceai..dar după îmi aduc repede aminte de cine era Jonah Wish și tot planul se duce pe apa sâmbetei."

        Acea voce îmi suna atât de calmă în urechii. Ca și un cântec de sirenă..doar că fără faza cu atrasul bărbaților în ocean pentru ai ucide..sau ceva de genul..

        Avea dreptate. În spatele tufișului chiar se afla cineva. Și chiar era un Jonah. Nu știam dacă vorbeam de același Jonah, dar părul lui aproape alb se vedea foarte clar din spatele tufișului, pe lângă faptul că magia lui îmi sufla în ceafă anunțându-i prezența ca și cum ar striga în gura mare că el era acolo. Era Jonah, Jack of Hearts, cunoscut de mine. Și cu toate că tot nu înțelegeam ce se întâmplă în jurul meu..am ales să intru în jocul lor și să fiu atentă la ce se întâmplă. Cum a spus și vocea aia de femeie..eram în grădina castelului, într-un foișor ciudat pe care până atunci nu-l văzusem, cu niște gofre și o cană fierbinte de ceai în fața mea.

        Privind în jos, spre mânile mele care-mi stăteau împreunate în poală, am observat că rochia roz copilărească a dispărut, fiind înlocuită de o rochie albastră..una care semăna izbitor de mult cu cele din dulapul bunici. Părul lung prins în codițe de acum puțin timp acum era mai scurt..și era al naibi de drept și puțin mai scurt. Aproape m-am înecat când nu am văzut nici măcar o buclă rebelă printre firele ca și călcate cu călcătorul de rufe. Era de parcă intrasem în corpul Octaviannei. Părul ei era mereu atât de drept, iar eu mereu eram invidioasă pe asta. Și cred că mergea și vice-versa fiindcă Vianna se mai plângea câteodată de părul ei lung și drept.

        Un impuls ciudat îmi lovi dintr-o dată tâmplele..de parcă cineva mă împingea de la spate că facă asa cum îmi spune. Îmi murmura încet în ureche ce să spun și ce să fac. Iar atunci acea voce de femeie reveni în capul meu:

        ,, Deși știam de foarte mult timp care-mi era soarta, când mama mi-a explicat până la urmă de înțelegerea pe care tata o făcuse cu proaspătul Jack of Hearts, am trăit cu speranța prostească că totul e doar o glumă între prieteni. Probabil că dacă sora mea mai mare mi-ar auzi gândurile ar râde copios..dar în cazul meu faza cu ,,speranța moare ultima" o să moară deodată cu speranța. În Wonderland puțini oameni se căsătoreau din iubire. Mereu era vorba de putere și de toate ușile care-ți erau deschise din urma acestei căsători.

        Mi-am dat seama prea târziu că fiicele mărețului 7 of Hearts nu erau scutite de toate astea..Dragostea era ca un mit aici. Pentru mine era doar un vis frumos care-mi vizita somnul în fiecare noapte, deodată cu iubitul meu din vis..Bărbat de care am făcut marea prostie de ai povesti surori mele. A fost o decizie de moment..eram mult prea entuziasmată din urma visului și ca o fetiță nebună și îndrăgostită, am povestit totul primei persoane dispuse să asculte. Într-un fel am avut noroc că sora mea a fost prima persoană care mi-a ieșit în cale în acea dimineață, fiindcă eram convinsă că vreo doică sau cameristă nu și-ar fi ținut gura, iar toate astea ar ajunge la urechile tatei foarte repede, în așa fel încât să-mi fie ținut din nou un discurs despre logodna mea și despre bărbatul căruia trebuia să îi fiu loială, chiar și acum, când nici măcar n-am discutat despre viitoarea noastră viață ca cuplu căsătorit vreodată."

        — Bună dimineața, domnule Wish. Stați acolo de ceva timp..ar trebui să încep să-mi fac griji? M-am trezit vorbind, deși nu erau cuvintele mele cu adevărat.

        Nu l-am privit..deși aș fi vrut să-mi întorc capul spre el..nu am putut. Până și mișcările mele erau controlate..Foșnete de frunze s-au auzit din spatele acelui tufiș, și chipul al cărui obraji erau colorați de o noanță stranie de rozaliu își făcu apariția, cu un surâs ușor rușinat pe buze.

        ,,Porc afurisit"

        Aparent îmi controlau miscările în sensul că mă obligau să fac unele lucruri..dar aveam cale liberă să fac tot ce-mi doresc în unele momente, fiindcă nimic nu mi-a oprit râsul colorat ce-mi făcu umerii să se cutremure de amuzament. Oh, Doamne..vocea asta povestitoare era genială.

        — Dorești să bei o cană de ceai cu mine? Am spus..din nou, fără voia mea.

        Aș putea avea și eu câteva obiecții de făcut? Fiindcă..eu nu vreau să beau ceaiul cu el..

        — Dacă mă inviți așa frumos..

        ,, Codul bunelor maniere cere să îți ofer asta..plus tata care stă la colț cu pușca..dar detalile astea..."

        De data asta am reușit să strâng din buze, înainte ca hohotul de râs să mă trădeze în cele mai mârșave moduri posibile. Ăsta chiar era Jonah pe care-l cunoșteam eu.

        — Cum sunteți în această dimineață, domnule? Am întrebat, cât timp acesta se aseză pe scaunul din fața mea.

        — Destul de bine, își drese el glasul. De cât timp stiai că sunt acolo?

        — Chiar vrei să știi?

        — E jenant..

        — Ba desigur că nu! Doar vă plac trandafiri, nu, domnule?

        — Ce legătură are..?

        ,, Are legătură cu faptul că ești prost.."

        — Doar te holbai la tufa de trandafiri, nu? Ca să te asiguri că totul e în regulă cu ea..

        — Tufă de trandafiri..?

        ,, Ești o cauză pierdută."

        Vocea asta e foarte rea..poate chiar mai rea decât mine.

        ,, Cu toate că el se maturizase în ultimi ani..n-am să pot uita vreodată felul în care mi-a umilit sora mai mare, doar din simplul fapt că pe atunci era îndrăgotită de fiul unui alt membru al armatei roșii. Fiul lui Ace of Hearts mai exact. A fost atât de entuziasmată că ziua de naștere a acestuia se apropia, încât nu s-a gândit că nesuferitul de Jonah ar putea interveni în vreun fel în planurile ei. A stat închisă în bucătăria noastră o zi întreagă, doar ca să îi facă fiului lui Ace of Hearts niște brioșe făcute de ea cu mâna ei. Jonah ia strivit sub tălpi toată muncă de față cu băiatul dorit de sora mea..și în același timp a zdrobit orice șansă, oricât de minusculă putea fi atunci, ca eu să-l mai pot privi cu vreun pic de respect vreodată."

        Oh..sunt de acord atunci..ăsta da nesimțit.

        — Știi..de fapt am venit aici ca să vorbesc cu tine despre ceva, spuse Jonah dintr-o dată, uimindu-ne atât pe mine..cât și pe vocea acea înterioară care-mi sufla în ceafă tot ce dorea să fac.

        — Oh? Despre ce anume?

        — Plănuiesc să oficializez logodna noastră în fața tuturor rudelor..cred că a venit timpul, nu crezi?

        Vocea acea care făcea comentarii inteligente a izbucnit într-un râu de înjurături care nu se mai opreau din curs. Eram și eu foarte bruscată de anunțul lui..și un val de mânie creștea ușor în mine. Nu știam sigur dacă eram cu adevărat eu..sau erau doar sentimentele acestui personaj al cărei viață aparent trebuia să o joc de parcă ar fi propria-mi viață.

        ,, Să oficializeze totul? Nici măcar nu-mi amintesc să mă fii cerut de nevastă..adică..tații nostri au decis pentru amândoi..dar ar fi foarte drăguț dacă măcar odată, opinia mea ar conta în toată poveste asta. Dorințele mele..planurile mele de viitor."

        Hmm..

        — Și cum plănuiești să faci asta, domnul meu? Am mormăit, încercând să-mi țin mânia din glas în frâu.

        — Îmi pare rău că te-am făcut să aștepți atât de mult, draga mea. Urmează să iau locul tatălui meu ca și Jack of Hearts în armată..aș vrea să fim deja căsătoriți până atunci..deci foarte curând.

        ,, Deci..vrei să te asiguri că mă lași cu burta la gură până să pleci în posibilul război ce stă să înceapă. Vrei să îți asiguri un moștenitor.."

        Magia ciudată care pompa în corpul meu fierbea în mine deodată cu mânia. Și deși înțelegeam perfect sentimentele pe care le simțeam acum și pe care odată această persoană le-a simțit..n-am putut să nu mă tem de intensitatea cu care simțeam toate astea. Poate dețin eu cine știe ce magie puternică, poate cea mai puternică existentă vreodată din câte tot mi s-a spus, dar un lucru era clar: habar nu aveam cum să o controlez. Eram un munte de emoții care se țineau de mână cu magia și dacă din greseală îndrăzneam să strănut..totul ar fi explodat deodată cu mine. 

-*-

        La insistențele tatei, imediat cum magia mea a fost deblocată într-un mod atât de ciudat la vârsta firavă de treisprezece ani, fiind tratată cu aproape aceași seriozitate ca și bărbații care avea puteri si se atrenau ca mai apoi să între în armata roșie, am început să iau lecții de control al magiei. Cu toate că majoritatea lumi s-a opus..iar toți erau de părere că o fată nu avea ce să caute luptând ca un bărbat, cot la cot cu ceilalți. Dar tata nici nu a vrut să îi audă. Știa foarte bine ce făcea lipsa de antrenament cu deținători de puteri magice. Nu a vrut să riște ca fiica lui care îi putea deschide atâtea ușii să pățească ceva. Și totuși magia mea era rară. Atât de rară încât nimeni nu a mai întâlnit-o până atunci. În majoritatea cazurilor, modul prin care ceilalți învățau mergea și pentru mine..dar erau unele cazuri în care eram diferită..extrem de diferită de ceilalți.

        Nu puteam purta lupte corp la corp cu băieți cu care învățasem să-mi controlez magia. Lupte după care tânjeam. Muream pe dinăuntru de fiecare dată când vreunul dintre ei mă subestima și nu mă recunoștea pentru puterea bestială pe care doar eu o simțeam înăuntrul meu. Doar eu știam cu câtă putere strângeam din dinții pentru a nu mă lua la trântă cu cineva. Cine se credeau ei să mă judece înainte de a-mi cunoaște adevăratul potențial?"

        Simpatizam foarte mult cu vocea asta din capul meu. Era foarte înțepată și curajoasă..și în unele gânduri chiar mă regăseam într-un mod foarte ciudat. Singura diferență era că..această persoană nu ezita să facă ce își dorea. Nu ezita niciodată și era tare hotărâtă să se facă cunoscută..Eu mă limitam în majoritatea timpului la gânduri. Îmi era frică să fac mai mult..În plus, ce aș putea să fac totuși? În societatea londoneză a secolului al 19-lea,cuvântul meu nu are nici-o valoare. Nici măcar Octaviannei, propriei mele surori mai mare, nu îi păsa că eu îmi doresc cu totul altceva decât viața aia de soție casnică și perfectă, ca și un fel de dublură a ei.

        Toată viața mea îi povestisem scenarile mele pline de aventură și mister pe care într-o zi speram să le trăiesc pe viu. Și deși ea mereu râdea de ele, am crezut că are puțin respect față de visele mele, cât să nu îmi arunce în brațe din a treia zi de când am ieșit în societate, primul bărbat care ia ieșit în cale. Nici măcar tata nu a făcut așa cu ea. Într-adevăr, el l-a ales pe William..dar ia dat timp de gândire surori mele, lăsând-o să decidă dacă își dorește să se mărite cu el. Eram o familie a naibi de înstărită..nu era de parcă trebuia să mă mărit pentru avere..Lian mereu îmi spuses că omul care va fi îndeajuns de nebun încât să mă ia pe mine de nevată, trebuie să fie al naibi de îndrăgostit de mine, altfel el nu avea să-l accepte ca și soț al meu. Iar cum eu nu credeam în dragoste și nu doream să mă căsătoresc..poate să aștepte mult și bine după un asemenea bărbat.
       
        Ziua asta devenea din ce în ce mai nebună..Habar nu am cum am ajuns în sala asta ciudată, loc în care o grămadă de bărbații se antrenau în mânuirea elementului lor magic..sau mai stiu eu ce făceau, dar un lucru era și mai trăsnit. Mă simțeam chiar bine aici. Niciun sentiment de teamă..niciun sentiment care m-ar fi făcut să mă ghemuiesc stingherită..eram doar..liniștită. Așezată pe un munte de saltele, cu picioarele adunate sub mine, mi-am privit palmele curioasă. Începeam să cred că aveam să-mi dau foc singură la palme doar prin holbatul meu înfocat, dar mai apoi, aproape am stricat când în palmele mele se formă încet un vârtej de magie. Asta era..anti-magia mea?

        Teama mea provocată de apariția bruscă a magiei s-a evaporat încet, iar în urma ei a rămas doar curiozitate. Poate și puțin entuziasm..și un sentiment foarte ciudat de mândrie, care eram sigură că nu venea de la mine. Eram foarte mândră în majoritatea timpului..dar acum nu era cazul. Eu făcusem asta?

        Priveam ca și hipnotizată cum vârtejul se mărea și se micșora la loc în palmele mele. Era atât de fascinant..și părea atât de inofensiv în același timp, dar ceva îmi spunea că nu era deloc așa.

        — Mora!

        Mi-am ridicat brusc capul, pierzându-mi concentrarea la auzul numelui meu strigat de acea voce. Magia din palmele mele s-a evaporat, dispărând trist sub ochii mei, lăsând parcă un mic nor transparent în aer..ca și o promisiune că se va întoarce.

        — Aici erai.

        Nirvana săltă lângă mine, puțin mai greu dar reuși până la urmă, și își netezi rochia neagră care-i venea incredibil de bine. Tot nu semăna cu Nirvana pe care o cunoșteam eu..dar am să încerc să mă obișnuieșc.

        — Sandwich?

        — Oh, da! Ești un adevărat înger! Am spus, înhățând bucata de rai acoperită în staniol din mâinile sale. Lângă ea avea un coș de picnic, în care speram să țină și altfel de bunătăți.

        — Hei, dacă tot nu am puteri magice, măcar sunt și eu bună de ceva!

        Un sentiment ciudat..nu eram sigură dacă de milă sau nu, îmi lovi ceafa.

        — O spui de parcă ar fi ceva rău.

        — Nu e de parcă e ceva de bine.

        — Păi...o-i fi tu o fântână secată de magie, dar faci niște sandwich-uri legendare, surioară!

        — Ce mai încurajare!

        — Știu.. sunt încredibilă, nu-i așa?

        Nirvana chicoti...și m-am încordat când am recunoscut sunetul râsului ei..măcar râsul semăna cu vechea ei persoană pe care eu am avut onoarea de a o cunoaște, fiindcă în rest, era total schimbată. Râsul s-a transformat în geamăt dintr-o dată.

        — Ce e?

        — Brunetă curviștină la orizont. Ora doișpe mai exact.

        — Nirvana, cum de vorbești așa!

        — Tu m-ai învățat.

        Am mijit din ochii, deși, în interiorul meu eram cam amuzată de coversația asta dintre surori.

        — Știi..credeam că tu ești sora mai mare. Tu ar trebui să mă înveții pe mine..nu eu pe tine.

        — Ciudat cum ne-am găsit una pe alta, nu? Bombăni ea. Mă rog..ora trei, Mora, nu am toată ziua!

        — Parcă era ora doișpe..

        — A zburat timpul pe lângă noi cât timp tu mi-am ținut morală. Uităte odată!

        Am oftat zgomotos întorcându-mi privirea spre locul pe care ea îl fixa cu căutătura ei care promitea doar moarte și suferință.

        — Oh.

        — Chiar că ,,oh".

        Emma Clemence stătea sprijinită de un perete purtând o conversație oarecum animată cu vreo doi băieți care până să apară ea, se antrenaseră împreună.

        — Tu vezi cum de metamorfozează acolo? Papița..

        Am râs cu poftă, aproape înecându-mi cu muscătura de sandwich pe care tocmai ce am luat-o. Cred că Emma și Nirvana au făcut schimb de personalități într-un mod foarte ciudat. Și amuzant.

        — Biata fată face doar conversație, surioară. Nu greșește cu—

        — OH! TOCMAI CE IA PUS MÂNA PE PIEPT! Tu vezi asta? Gata! Eu arunc mănușa!

        — Vrei să ți-o împrumut pe a mea, sau ai tu ce să arunci?

        — Indigo!

        — Gălăgioase ca de obicei. Văd că voi două nu vă schimbați niciodată.

        — Zice fiul regelui de inimă roșie care poartă chiloței cu trandafiri încă de pe vremea când am început amândoi să învățăm magia.

        Cuvintele mi-au zburat din gură înainte să îmi dau seama că eu trebuia să spun ceva, sau care era rolul meu în toată această conversație.

        — Nu sunt cu trandafiri, dacă vrei să știi,și singurul lucru pe care l-ai spus corect în acea propoziție e faptul că într-adevăr sunt fiul regelui de inimă roșie, fapt care mă face prințul moștenitor de inimă roșie.

        I-am bombănit și eu așa-zisul titlu deodată cu el, făcându-l să-mi arunce o privire care promitea o grămadă de lucruri, dar puține care avea vreodată să fie posibile.

        — Și ce? Asta mă face pe mine fiica moștenitoare a lui 7 of Hearts, sau cum?

        În acel moment, până și sora mea a chicotit deodată cu Indigo și Leo, care până apăruse deodată cu Indigo, doar că eu nu-l observasem.

        — Tu nu poți să fii moștenitoare lui 7 of Hearts. Ești fată!

        — Și ce vrei să spui cu asta, Indigo Clemence. Te provoc să-ți termini gândul.

        — Fetele nu fac parte din curtea regelui.

        — Spui asta fiindcă nicio fată nu a primit vreun titlu până acum, dar asta nu înseamnă că este împosibil.

        — Dragă prietenă, o conversație de genul cu tine mereu îmi face ziua mai frumoasă. Ce ai zice dacă am avea câte una zilnic, dimineața și pe stomacul gol.

        — Mă subestimezi iar, Indigo. Mereu o faci.

        — Te dai mare, Zemora. De parcă ești buricul pământului. Bine. Vrei să nu mai fi subestimată, foarte bine. Arată-mi de ce ești în stare. Arată-mi ce fel de putere ai. Arată-mi că ești utilă, iar eu n-am să mai stau pe gânduri și am să merg să vorbesc cu tata ca să te numească, nu viitoarea 7 of Hearts, și viitoarea Queen of Heart. Demonstrează-mi că ești utilă.

        Cu discursul ăsta a atras zecii de priviri curioase spre noi. Mânia îmi clocotea agitând și magia în interiorul meu, iar eu nu făceam decât să-l privesc pe viitorul King of Hearts cunoscut de mine de parcă ar fi spus cea mai mare și jignitoare chestie posibilă. Ăsta chiar era Indigo pe care-l știam eu..cu părul lui blond, atât de diferit de cel al lui Jonah, șiochii ăia enervanți de albaștri, care al naibi să fie, mi-au amintit de Mad Hatter. Trebuia să recunosc..ochiul albastru a lui Mad Hatter, era mult mai frumos ca cel al lui Indigo..dar nu știți asta de la mine. Iar Mad Hatter ar face bine să nu afle vreodată că mă gândesc în asemenea feluri la el și la ochii lui, fiindcă atunci va fi clar. Nici moartea nu mă putea scăpa de tachinările care mă așteaptă.

        Nirvana mă apucă de braț dintr-o dată, atrăgându-mi atenția de la Indigo, spre ea. Clătină dezaprobator din cap, privindu-mă într-un fel trist care răni ceva în mine.

        — Să mergem, Mora. Aici miroase a raton, iar eu vreau ca mâncarea pe care o mâncăm acum să rămână în stomac..

        Deși am aprobat din cap, vizibil tot nemulțumită, am plecat alături de Nirvana de acolo cu un sentiment de mândrie licărindu-mi în ochii.

-*-

        Habar nu aveam ce planuri mai avea acest păpușar, care mă controla cu câte o palmă invizibilă peste ceafă, pentru mine, dar nu prea aveam de ales decât să tac și să fac tot ce își dorea el. Speram că..dacă ajung la sfârșitul poveștii, aveam să mă întorc în Wonderland, dacă nu acasă, cu bine. Începusem să-mi fac griji de timpul pierdut aici, și cu toate că povestea era foarte interesantă..nu îmi puteam permite să pierd noaptea cu lună plină salvatoare care mă va duce acasă. Aveam atâtea gânduri. Atâtea idei și atâtea întrebări. Cum de Nirvana nu observase că am dispărut până acum? Pentru mine e de parcă au trecut două zile..în lumea din afara acestei povești oare cât timp a trecut? Zeilor. Sper să nu fi pierdut cumva luna plină.

        Oare să fii fost totuși atât de proastă încât toată faza asta să fie o scamatorie pusă la cale de către Nirvana, iar eu am căzut în capcană ca ultima proastă? Fiindcă, clar nu eram foarte inteligentă acum că am nimerit aici. E de parcă am căzut din lac, în puț, într-o altă groapă de rahat care habar nu am de unde și cum a apărut în puț.

        După ce Nirvana m-a scos din acea sală de antrenamente am reușit să aflu câte ceva de la ea legat de ,,familia noastră". Mama, care era aparent Octavianna, adevărata mea soră din lumea reală, alături de tata, care era unchiul Henry în lumea reală, erau plecați, naiba știe unde, alături de ceilalți membri ai curții regelui. Era atât de dubios și ireal..doar că nu mi-am găsit curajul de îi spune ce cred eu despre toate astea. Plus aș arăta ca o ciudată..Sunt destul de sigură că sunt blocată într-o poveste nebună..doar că nu știu cât mai am până totul ajunge la ,,si au trăit fericiți până la adânci bătrâneți" sau dacă tipa asta o să sfârșească punându-mă să-l bat măr pe Jonah, după ce a întins coarda prea tare și nervi mi-au puscat. M-am strecurat înapoi în camera mea după conversația cu Nirvana și m-am aruncat imediat în pat, sperând să reușesc să-mi fac puțină ordine printre gânduri

        Totul era atât de confuz, dar în același timp adevărul era exact în fața ochilor mei, doar că eu nu îmi doream să-l conștientizez cu adevărat. Pentru că îmi era teama. Mereu mă temeam să dau frâu liber adevăratelor mele sentimente. Le-am înăbușit atât de mult timp, încât acum cu greu reușeam să le arăt cuiva. Era cât pe ce să adorm, când un sentiment ciudat îmi făcu stomacul să se revolte, și o magie neobisnuită își făcu simțită prezența foarte aproape de mine.

        — Alyssia.

        Zemora Alyssia Bloom.

        În spatele alegeri numelui meu exista o întreagă poveste. Doar eu știam de câte ori mi-a spus-o mama cât timp era încă în viață. Un lucru era sigur..niciodată nu se învechea povestea când ea o spunea. Nu știam dacă așa sau înțeles ei de dinainte sau dacă a fost doar o decizie de moment, dar mama, tata și bunica Lilian ne-au pus pe rând numele mie și frațiilor mei. Tata a fost cel care a ales numele fratelui meu mai mare, Aurelian. Mami obisnuia să ne povestească că tata a fost foarte mândru de fiul lui, mai ales fiindcă și-a primit moștenitorul atât de repede. Deși ai mei insistau că dragostea lor pentru copii lor ar fi fost aceași chiar și dacă Octavianna ar fi apărut prima, iar Lian ultimul. Nu știți de la mine, dar Lian avea un al doilea nume, ales tot de tata, pe lângă Aurelian. Nume cu care nu se prea mândrea, și cu care, spre chinul lui nesfârșit, îl mai tachinam din când în când. Mai apoi, doi ani mai târziu, când sora mea mai mare s-a născut, a fost rândul mamei de a alege un nume pentru ea. Octavianna fusese numele preferat al mamei din totdeauna.

        Totuși, ea nu a primit niciun al doilea nume pe lângă acesta și a rămas și va rămâne Octavianna Bloom. Acum..cu trei ani după sora mea mai mare și cu cinci după fratele meu mai mare, am apărut eu. Aparent, când m-am născut mama și tata au purtat discuți lungi cu privire la numele meu. Fiecare își dorea cu totul alt nume, iar cum amândoi erau al naibi de căpoși, nici unul nu a vrut să cedeze așa ușor. Până la urmă bunica a intervenit între ei, și spre surprinderea tuturor, atât mama, cât și tata au ajuns la concluzia că cel mai bine ar fi ca bunica să aleagă numele pentru mezina familiei. Și așa a apărut Zemora. Mama mea se numea Agatha.

        Dar se pare că întreaga mea familie avea o problemă cu alegerea numelor. Bunicul și bunica au avut aceleași probleme cu numele, deși mama spune că bunica ieșea mai mereu învingătoare în fiecare ceartă. Au căzut de comun de acord ca bunicul să aleagă numele pentru băiat, iar bunica pentru fată, cam ca și părinți mei. Dar inițial, mama ar fi trebuit să fie numită Alyssia. Cum până la urmă bunica s-a răzgândit pe ultima sută de metrii cu numele mamei..acest ,,Alyssia" mi-a revenit mie. Cu toate că nu prea îl foloseam și speram să nu afle prea multă lume de el. Mai ales Mad Hatter. Nu era un nume urât deloc..dar pentru liniștea mea interioară, preferam să rămână un mister.

        Și totuși. Doi străini tocmai ce au dat buzna la mine în cameră, strigându-mă pe numele pe care încercam cu disperare să-l păstrez un secret. Ce mama naibi?

        Primul meu instinct mi-a spus să mă panichez..și aș fi făcut asta, dacă sentimentele și replicile mele nu ar fi controlate de ceva.

        — Puteai să bați! Dacă mă găseai dezbrăcată?

        — Păi, atunci i-aș fi dat lui Mad Hatter un motiv să mă snopească.

        Am rămas șocată când am recunoscut acele două persoane care mi-au intrat în cameră. Și oricât aș fi vrut să mă panichez sau să țip la ei să se îndepărteze de mine..nu puteam. Corpul meu era setat să facă cu totul altceva.

        — Cas caută motiv să se ia la harță cu Hatter de o săptămână în coace. Ignoră-l.

        King of Spades. Omul de care toți mă avertizau să mă ascund sau să fug cât mă țin picioarele când îl văd, tocmai ce îmi vorbea atât de deschis.

        — Va fost dor de mine cumva?

        — N-am mai putut de gândul tău. Era să și fac pe mine.

        Am râs.

        — Mă bucur că nu uiți să te urinezi, dragul meu Cas. Îmi stăteai pe conștință cu asta, să știi.

        — Cred că timpul petrecut atât de departe unul de altul ne-a stricat. Nu ne-am văzut de aproape o lună și totuși..ăsta e primul lucru despre care discutăm, mormăi King of Spades.

        — Păi..dacă te încălzește cu ceva..mie chiar mi-a fost dor de tine, Wez. Dar să știi că tot te-aș omorâ în somn dacă aș avea ocazia.

        Acel ,,Cas" a râs, iar ceva din mine..care voiam și speram că nu era de fapt al meu, s-a încălzit.

        — Nu mă aștept la altceva din partea ta, Alyss.

        Stai, stai, stai.

        Tatăl meu e 7 of Hearts și planifică o rebeliune. Iar eu, fiica lui, teoretic, eram prietenă cu inamici sau asta era o conversație înainte de asasinare, că nu-mi dau seama.

        — Aș vrea să stăm cu tine mai mult, dar King of Hearts știe că plănuim ceva. Cred că deja presupune că există un intrus printre ei, așa că a mărit paza. Cu greu ne-am imfiltrat chiar și acum.

        Am oftat.

        — Copiii curții nu lasă la vedere prea multe, dar fiul lui King of Hearts participă în ultimul timp la întâlnirile dintre membri curții alături de fiul lui Queen of Hearts. În plus, Jonah o să ia titlul tatălui său foarte curând ca să înainteze în armată. Vrea să fixăm o dată pentru logodnă.

        Cas. Caspian, cu ochii lui uimitor de albastri, făcu un pas spre mine. Am înjurat în gând, neputând să nu observ că cei doi erau al naibi de arătoși. Cas avea părul lung, prins într-o coadă la spate. Mă lăsă mută de uimire când puse următoarea întrebare:

        — Nu te-a atins din nou, nu?

        Să mă atingă..din nou? Jonah? Oh..Doamne, Dumnezeule..ce?

        — Spune-mi, Aly. Am de gând să îi rup capul de pe umeri dacă cumva te-a atins chiar și cu buricele degetelor într-un mod greșit.

        Am tras aer adânc în piept, având o arsură ciudată în piept când i-am răspuns. Cu o minciună:

        — Nu..nu m-a atins din nou.

        ,, Proastă să fiu să recunosc asta tocmai acum"

        Wezen își dădu părul negru din ochii și mă privi nu prea convins de spusele mele. Oh, fir-ar.

        — Păi, iubărețul tău ți-a trimis asta.

        Wezen a întins o scrisoare spre mine.

        — Cine?

        — Mad Hatter, desigur.

        — Mad Hatter nu e iubărețul meu, am strâmbat de din buze, destul de sigură că asta era cu adevărat reacția mea reală.

        — Sigur, bombăni Cas. Acum, te întreb pe tine fiindcă el m-a gonit din cameră amenințându-mă că-mi scade pulsul până am să leșin dacă nu plec. Voi doi faceți sex prin monograme?

        — CUM?! Altă reacție 100% autentică a la Zemora.

        — Proștiilor! Țipă Wez în șoaptă la noi doi. Ați uitat de doica aia strigoi a Alyssiei, care umblă pe coridoare de parcă-și caută tinerețea de mult apusă?

        Voiam să râd, dar aparent cineva avea alte planuri pentru mine.

        — Hanna nu e strigoi.

        — Cas n-a dormit cinci nopți după ce a văzut-o prima dată.

        Când am privit spre brunet, acesta aproba încet din cap, privind în gol, de parcă ar fi retrăit chiar atunci acea amintire.

        — Mă rog..nu e vina ei că ai speriat-o.

        — Eu am speriat-o? Eu sunt singura victimă aici!

        — Și Jonah, căruia vrei să-i smulgi capul pentru a face minge de baschet din el, tot o victimă e.

        — Oh, te rog! De parcă o să-i fie cuiva dor de ciudatul ăla vreodată. Tu o să îi plângi de milă, de exemplu?

        — Mmm..nu, am spus.

        O bătaie în ușă ne-a făcut pe toți trei să ne întoarcem capetele spre modelul de cap de căprioară desenat frumos în lemn. Ușa camerei mele era închuiată..așa că oricine ar fi..nu putea intra fără o cheie.

        — Zemora?

        Am recunoscut glasul lui Jonah. Ce naiba căuta el aici la ora asta târzie? Doar nu se adună toți bărbați din Wonderland la mine în camera, fiindcă în acest caz chiar am să cedez nervos.

        — Da?

        — Ești bine acolo?

        — Oh..da. Nu-ți face griji..

        — De ce e închuiată ușa.

        ,, Nu e treaba ta, zăbălos împuțit."

        Slavă cerului că de data asta am reușit să îmi înăbuș râsul.

        — Pot să-l omor? Întrebă dintr-o dată Cas.

        Wezen îl aduse la tăcere cu o căutătura încruntată.

        — Da..uh..vreau să fac baie și nu doresc să fiu deranjată.

        — Înțeleg.

        — Serios? Scuza cu baia? Fu rândul lui Wezen să primească o privire plină de săgeți îmbăiate în otravă, doar că de data asta venea de la mine.

        — Taci odată, am strigat mai mult în șoaptă. Te pot ajuta cu ceva, Jonah?

        — Am trecut doar să te anunț că dimineață va avea loc o întrunire în sala mare, iar tatăl tău solicită participarea ta și a surori tale de asemenea.

        Am făcut un schimb rapid de priviri cu cei doi bărbați și mă deranja că mă simțeam atât de liniștită în preajma lor, când în mod normal n-ar trebui să fiu.

        — Voi fi acolo! Mulțumesc că te-ai deranjat să vii să mă anunți, am strigat înapoi, aducându-mi genunchi la piept, pentru a-mi sprijini bărbia în locul format între ei.

        — Noapte bună, Zemora.

        — Noapte bună!

        Am așteptat până când magia lui a dispărut din raza mea de simț, iar după am dat din cap spre Wezen și Caspian, dându-le voie să vorbească liber.

        — Ce nesimțit. Pun pariu că nu ăsta e singurul motiv pentru care a venit aici.

        — Caspian.

        — Nu-mi place de el.

        — Relaxează-te, Cas..știi că pot să am grijă de mine singură.

        Mă durea capul, și acum chiar era un moment bun ca vocea aia să se trezească și să-mi explice toate astea.

        — Data trecută..

        — Data trecută m-a luat pe nepregătite..nu mă așteptam că ar fi în stare de asta..plus era și puțin băut..

        — Faptul că e un porc bețivan nu îi dă o scuză să te pipăie fără voia ta. Există ceva numit consimțămân, care trebuie respectat ca și biblia, Alyssia.

        Bine..prin asta tipul ăsta și-a căpătat un gram de respect în fața mea. Dacă așa era și Caspian din lumea mea..atunci nu m-ar deranja să port o conversație asemănătoare și cu el.

        — Îți dau dreptate, Cas.

        — Nu ești singură, Aly, spuse Wez. Suntem alături de tine..dacă ai nevoie de noi..trebuie doar să ne chemi..și vom veni.