Castelul Reginei Minerva

        Minerva și-a încrucișat brațele la piept, găsindu-și o poziție relativ confortabilă, sprijinită de tocul ușii cât timp se bucura de cele zece minute în care și-a permis să facă o pauză, holbându-se la unul dintre supușii ei învârtindu-se ca și un titirez prin camera lor de zi, în care membrii curții ei adorau să își petreacă timpul, frecând menta. Nu a prea înțeles ce l-a șutat într-o asemenea panică, dar modul în care înjura și blestema în timp ce se chinuia să își facă bagajele era destul de amuzant și captivant încât să o salveze de la plictiseală în scurtele ei clipe de recreere.

        Regina a apărut în peisaj de scurt timp, iar majoritatea supușilor ei, membri ai curții, îi erau încă necunoscuți, dar dacă ar trebui să aleagă, acest Ares cu siguranță era preferatul ei în aceste clipe. Scuze, Zemora, dar acesta e adevărul. Probabil ajunsese la această concluzie doar din pricina faptului că era singurul din jur care să o țină distrată, dar asta este altă ciorbă de pește.

        Minerva considera că era mai distractiv să vezi sufletul lui Ares părăsindu-i trupul în timp ce alerga dintr-un loc în altul făcându-și bagajele decât să citească muntele de documente stupide din biroul ei. Pentru ce își făcea bagajele mai exact? Ea nu era sigură. Din moment ce Mad Hatter l-a trimis pe Apollo înapoi în lumea viselor cu un bine meritat picior în gură după ce a deschis portalul pentru a-i trimite la Londra, iar de atunci nu s-a mai trezit.

        — Ultima dată când am văzut pe cineva atât de tulburat de emoții, Zemora tocmai ce a avut una din căderile ei nervoase, dramatice, spuse Regina Minerva, atrăgând atenția roșcovanului. Ai petrecut prea mult timp cu ea și ai prins boala ei?

        Ares tresări din fața patului, loc în care se chinuia să congeleze folosindu-și magia prăjitura cu înghețată pe care el i-a făcut-o Zemorei, drept ofrandă, astfel încât să facă pace cu ea. Nu știa sigur în ce toane avea să își găsească amica, dar ura când era certat cu ea. Nu știa nici dacă i-a oferit vreodată un motiv de supărare astfel încât să fie certați, dar în același timp, Zemora a fost în toane incredibil de proaste ultima dată când au vorbit, iar el i-a promis fetei că îi va face una din prăjiturile lui faimoase pentru a-i pune la loc moralul în picioare.

        — Ai noroc că nu e aici să te audă, rânji el către blondă, lăsând cutia de gheață pe care a creat-o în jurul prăjiturii pe măsuța de lângă pat, întorcându-se spre regină.

        — Le mulțumesc zeilor zilnic pentru asta, răspunse ea, cu umbra unui zâmbet pe chip.

        Ares râse.

        — Minți, Regină Minnie, făcu el un pas spre blondă. Dar nu planuiesc să fiu decapitat, așa că secretul tău e în siguranță cu mine!

        — Ți-e frică de ea sau de mine? ridică Minerva din sprâncene spre el, curioasă.

        — Asta e o întrebare capcană? clipi el precaut spre ea. Oh, Doamne! Chiar o să fiu decapitat!

        Regina pufni ușor în râs, destul de lung încât Ares să observe, dar atât de tăcut și scurt încât nu apucă să se bucure de sunet în vreun fel, încât a dispărut de parcă nici măcar nu a existat și a fost doar o închipuire o clipă mai târziu.

        — De ce crezi că e o întrebare capcană? întrebă ea mai apoi, neînțelegând contextul deși a râs la cuvintele lui.

        — Ultima dată când cineva a încercat să treacă peste cuvântul tău, spiritul coroanei i-a tras un mare șut în fund, ridică el din umeri, apucând din dulapul său un rând de haine pentru schimb, întorcându-se spre bagajul său. Nu vreau să fiu fulgerat într-un alt univers prea curând, zâmbi el spre ea, arătându-i că glumește, ca mai apoi să înghețe brusc în loc, conștientizând: Stai, de fapt asta ar fi foarte util acum.

        Ea miji din ochi spre el, de parcă chiar ar lua în considerare sugestia lui. Ar fi mai distractiv decât să-l privească trecând printr-un portal.

        — Asta ar fi foarte util. 

         S-au privit unul pe altul pentru o clipă, Ares părând că voia să spună ceva, dar și-a înghițit cuvintele la locn răzgândindu-se în ultima secundă, întorcându-se la împachetat clătinând din cap. Minerva se încruntă spre el, încă neînțelegând ce a vrut să spună supusul ei roșcovan mai devreme. A schimbat însă subiectul, aducându-i la cunoștință faptul că fratele lui era scos din funcțiune momentan, iar cel mai probabil nu va obține vreun ajutor din partea lui prea curând. 

        — Ce vrei să spui? clipi Ares spre ea, fiind rândul său să fie confuz.

        — Întreabă-l pe Mad Hatter, fu răspunsul reginei care ridică din umeri, parcă trăgând de timp astfel încât să nu fie nevoită să se întoarcă la muntele de hârțoage din biroul ei. Și-a răzbunat iubita, presupun, continuă ea, dându-și ochii peste cap. N-am înțeles vreodată ce vede la el, se strâmbă ea. Mult prea dramatic pentru gusturile mele.

         Norocul Reginei era faptul că niciunul din cuplul de zurli care a pornit literalmente un război în timpul primei lor ieșiri în oraș nu era prezent în aceste clipe. Ares deja și-a imaginat câteva replici cu care Zemora și-ar fi bombardat verișoara, având în vedere că ea era una din persoanele care teoretic o cunoștea cel mai bine pe Minerva. Toată lumea se temea de ea în acest domeniu, știind că era una din cele mai încăpățânate persoane care au călcat pe acest pământ, refuzând să piardă vreodată o ceartă.

        Liniștea și-a băgat coada în încăpere, cei doi revenind la tăcerea confortabilă în care au înotat cu câteva minute în urmă, când Minerva și-a pierdut timpul holbându-se la Ares și norul de stres și anxietate ce dansa în jurul lui, care acum a dispărut treptat și de abia ce mai era vizibil. Doar că Ares nu s-a întors la împachetat, ci pur și simplu s-a oprit în loc, privind spre fata care deținea puterea în regatul care i-a fost întreaga lume de când se știe.

        Sentimentul trădării îl rodea pe interior la gândul că se pregătea cu atât de mult entuziasm să părăsească temporar tărâmul său natal, locul care a fost întreaga sa lume de când se știe, dar acel sentiment ce amenința să îi strice cheful era firav și nefondat pe lângă cel pompat de curiozitate și entuziasm. Ares a fost intrigat de acest tărâm de care Henry aparținea de când era un țânc și nu înțelegea de ce oamenii aveau nevoie de apă ca să supraviețuiască. La început a urât din suflet acest legat de care a primit doar un nume: ,,Londra". De ce Henry — câteodată și Hatter — pleca cu zilele de acasă în acel loc teribil?

        Magia nu exista în el. Trebuia să fie un loc groaznic cu copaci veștejiți, în care nu se cultivă căpșunile și nu există compot de prune. Ce putea vedea Henry la acel loc, astfel încât se întorcea atât de des la el?

        Ani mai târziu, Ares și-a dat seama de ce. Căpșunile, compotul de prune sau chiar un bucătar mai bun decât el va putea fi vreodată nu era nici pe departe adevărul. Familia era adevărul. Familia îl lega de Londra, iar Ares respecta acest fapt așa cum respecta fiecare verset din biblie. Ares se afla în papucii lui acum și înțelege, fiindcă întreaga lui familie era acum în Londra, iar el era din nou lăsat în urmă. Neputincios. Mereu a fost fratele uitat. Fratele care a rămas în urmă.

        Fratele care nu era prezent. Fratele care a mâncat lopata rușinii și a insultelor venite de la oamenii care l-au privit crescând, odată ce a fost trimis drept spion în baza Armatei Roșii. Nimeni, în afară de membrii Armatei Negre, nu știa adevărul din spatele lui Ace of Hearts. Cum a devenit Ace of Hearts. De ce a devenit Ace of Hearts.

        Ares nu a înțeles până în ziua de astăzi cum a reușit să-l păcălească pe Leo, cel care avea puterea de a citi adevărul din spatele minciunii, când acesta a venit să-l recruteze cu trei ani în urmă. Poate adânc în interiorul său, Ares a crezut că Leo are dreptate. Poate a crezut că în Armata Roșie avea să fie mult mai apreciat. În lumina reflectoarelor. Poate și-a dorit să simtă că e personajul principal în propria lui viață pentru câteva clipe.

       Privind acum înapoi, Ares era recunoscător sieși că nu a ascultat aceste gânduri. Că s-a gândit de doua ori înainte să acționeze. Cum să facă așa ceva? Cum să își trădeze familia? Cum să își dezamăgească fratele geamăn? Cum poate el să dea ochii cu Apollo știind că e un trădător împuțit care a călcat în picioare toate principiile cu care a fost crescut?

         Ironic. Se pare că inconștient, fratele său geamăn a avut același șir de gânduri până într-un punct. Și-a pus aceleași întrebări până într-un punct. Trădarea lui era ca și un cuțit în ochi pentru el. Poate de asta vrea să dea fuguța la restul familiei lui. Nu vrea să fie singur la lăsarea întunericului.

        Ares a înțeles ceva, totuși, în anii săi departe de casă. Cu toate că încă îi era greu, a reușit să ignore aceste gânduri care îi spuneau că nu era îndeajuns. A reușit. Știa că familia lui era acolo. Știa că familia lui avea nevoie de el. Așa că asta avea să facă. Pleacă după familia lui.

        Cel puțin ăsta era planul. Tot ce îi stătea în cale era Regina Minerva și tâmpitul sentiment de gol în stomac care îl împingea să șuteze bagajul în cealaltă parte a camerei, renunțând complet la el, pentru a rămâne aici cu ea. Pentru a o ajuta. Mai mult ca niciodată, Regina pare că are nevoie de un prieten, iar Ares simțea că el era acel prieten.

        Minerva a rămas blocată în loc, chipul fiindu-i o oglindă a chipului lui Ares, doar că ea nu avea parte de un monolog interior prin care își ridica singură moralul ca și un psiholog gata să peticească negativismul din fiecare gând. Minerva se panica. Nu înțelegea. De ce se holba așa la ea? A făcut ceva greșit? A spus ceva greșit? A întrecut măsura oare? Avea ceva le față?

        Nu înțelegea și era speriată, dar modul în care Ares o privea trezea o anumită licărire care pâlpâia printr-o rază de calm într-un ocean al nimicului, iar asta o agita. Modul în care Ares o privea nu o speria neapărat, cu toate că nu înțelegea motivul din spatele sentimentului necunoscut ei, ce dansa în ochii lui căprui. Doamne, cât își dorea ca Mora să fie aici. Deși era mult prea emoțională pentru gusturile ei, Zemora mereu înțelegea de ce Minerva avea nevoie. Înțelegea neputința reginei. Înțelegea durerea reginei. Zemora înțelegea.

        Copleșit la rândul lui de tensiunea ce răsări de nicăieri între ei, Ares își drese glasul, culegându-se într-atât încât să își deschidă gura pentru a forma un cuvânt, doar pentru ca altcineva să i-o ia înainte:

        — Regina mea! E urgent! Este nevoie de tine jos, la temnițe! Cab, verișoara Zemorei, o minge de panică și disperare, apăru în spatele reginei, sprijinindu-și mâinile pe genunchi cât își trase suflul.

        — Ce s-a întâmplat, Cab? se întoarse ea spre Cab

        Ares, care renunțase inconștient de mult la bagaj, se apropie, oprindu-se în dreptul reginei:

        — Îmi place părul tău, comentă el degajat, aprobând din cap spre claia lungă și brunetă de păr pe care Cab o avea în cap.

        Cab clipi surprinsă la răspunsul neașteptat din partea lui Ares, afectată puțin de frumusețea roșcovanului, ca mai apoi să spună dezorientată:

        — Uh, mulțumesc, își frecă ea ceafa, dar cum am spus, avem o problemă. O problemă rece, înghețată, ca de gheață!

        Regina clipi confuză, la rândul ei, făcându-i semn din cap supusei sale să conducă drumul spre temnițe. Spre aceasta problemă rece, înghețată, ca de gheață. L-a simțit pe Ares urmărind-o, fiind la un pas în spatele ei, dar nu a spus nimic. În fața fiecărui lucru care o lăsa confuză se afla solida ei coroană ce se odihnea pe capul ei, ajutând-o să își sorteze prioritățile.

        — Cercetam baza anterioară a Armatei Roșii așa cum mi-ai cerut, explică fostul soldat al armatei respective, cât timp coborau scările spre temnițe. Am găsit ceva!

        Minerva îi oferi verișoarei Zemorei o mână de oameni și lăsă sarcina cercetării bazei Armatei Roșii în mâinile ei. Cab fusese născut și crescut în acel loc. Nu există persoană care știe palatul acela imens mai bine ca ea. Plus, era o modalitate de a vedea unde loialitatea ei zăcea cu adevărat, fiindcă Minerva nu avea de când să stea și să privească cum regatul ei este adus din nou în paragină de vreun capsoman. Nu avea de gând să distrugă tot ce a realizat până acum. Nu avea să permită ca Zemora să fie din nou trădată de această persoană.

        — Sub pământ, într-o încăpere de care nu m-am lovit în viața mea, explică bruneta, am găsit cel mai curios lucru posibil!

        Regina își călcă pe mândrie în acea clipă și își întoarse ușor capul pentru a schimba o privire cu Ares, care încă încerca să proceseze toată informația cu care Cab îi bombarda în acele clipe. Ares era recunoscător că verișoara Zemorei a fost trimisă în locul său pentru a face pe detectivul prin baza Armatei Roșii. A fost o egalitate între Cab și Ares până când Cab a făcut un pas înainte, oferindu-se voluntară.

        Ares s-a bucurat când Cab a făcut-o. Mai ales pentru că urăște acel loc cu pasiune. Când poziția sa a fost dezvăluită și s-a întors în cele din urmă acasă, și-a promis că nu va mai face niciodată un pas în acel loc. O promisiune care nu putea fi necesar păstrată, dar care i-a adus o oarecare pace interioară.

        — Am încercat să-l topesc cu focul meu, dar nu am putut! continuă Cab, vorbind mult prea repede pentru ca o Minerva copleșită și un Ares confuz să înțeleagă ceva. 

        — În regulă, aprobă Minerva franatic din cap, sperând că aprobarea ei o va calma destul pe Cab pentru a explica mult mai clar totul. Să vedem!

        Coborând și ultima treaptă, Minerva se înconjură cu brațele într-o încercare eșuată de a se încălzi, corpul fiindu-i brusc acaparat de cel mai neplăcut fior pe care l-a simțit vreodată. Se opri din mers fără să realizeze în primă instanță, devenind brusc conștientă de faptul că era prima dată când călca într-un asemenea loc întunecat și rece în corpul ei uman. Ultima dată când a pus piciorul într-o temniță a fost alături de Zemora, iar ea era mult prea ocupată salvându-și sora, pe Olivia, pentru a mai conștientiza unde se afla de fapt.

        Acum însă? Zemora și suportul ei emoțional, de care fata nu era conștientă că-l oferea, nu era aici în aceste clipe, nici grija pentru sora ei mai mică nu era aici să o țină distrasă. Minerva era singură cu anii de amintiri reci și chinuitoare petrecuți  într-un loc asemănător cu acesta, în baza Armatei Roșii.

        Era copleșitor. Literalmente un nou nivel superior de copleșire care ar putea-o aduce în genunchi în câteva secunde.

        Ares, care se opri în dreptul ei, curios de brusca ezitare a reginei, își așeză mâna pe umărul ei blând, fără să gândească fiecare atingere, gând sau cuvânt abătut asupra ei în exces, în teama de a nu o răni, așa cum restul familiei făcea în cazul ei.

        — Ești bine? sopti el, astfel încât doar Minerva să audă.

        Asta este.  Nu mai era singură.  Ares și Cab sunt aici cu ea acum.  Are o familie întreagă pe care încă nu o accepta, dar care o aștepta. Poate se simțea singură, dar nu mai era singură. Înghiți în sec, încercând să se adune, aprobădin cap spre roșcovan, forțându-se să facă un pas în față. Odată ce avea săfacă unul, ceilalți pași către temniță urmau să vină de la sine, unul mai ușorca altul.

        — Mai bine ca niciodată, a mormăit ea, intrând alături de Cab în a doua temniță care le-a ieșit în cale.

        O clipă mai târziu s-a oprit atât de brusc la doar un pas făcut în temniță, încât Ares care pășea în urma ei s-a ciocnit de fata încremenită în loc. Ce se afla în fața ochilor ei totuși i-a captat întreaga atenție, iar Minerva nici nu a mai băgat de seamă faptul că mâinile lui Ares au prins-o de brațe după ce regina s-a dezechilibrat, sprijinindu-se de pieptul solid al bărbatului. 

        Minerva a fost literlamente blestemată, sfârșind petrecându-și mare parte din viață în corpul unui șobolan, fapt în urma căruia ea credea că a văzut destul de multe lucruri nebunești până acum, chiar și pierdută prin niște tuneluri sub pământ. Ei bine, s-a înșelat. Minerva nu știa absolut nimic. Minerva nu a văzut absolut nimic. Era atât de naivă și oarbă față de lumea reală. Sau ce naiba i-a adus Can în fața ei.

        — Ce mama dracului? bombăni Ares din spatele ei, spunând chiar cuvintele care îi stăteau ei pe limbă.

        Șocul imaginii din fața ei a trimis-o pe regina înapoi la o amintire pe care o avea de când se afla încă în trupul ei blestemat. Ares era și el acolo în amintire, dar el nu știa cine era ea și nici nu știa cine era el. Ea se bucura de confortul poalei Zemorei, în timp ce fata se înfructa în budinca ei de ciocolată, Ares și Mad Hatter fiind în fundal purtându-se ca niște proști. Sau cel puțin așa ar descrie ea interacțiunea dintre cei doi.

        — Nu ai încercat vreodată?! vocea Pălărierului o neliniști pe Minerva care fusese în drumul ei spre lumea viselor în poala verișoarei sale. Niciodată-niciodată?!

        — Niciodată, clătină roșcovanul din cap.

        Zemora îi privea nedumerită, dar nu destul de confuză încât să întrebe despre ce este vorba, așa că a încercat să liniștească rozătoarea din poala ei, mângâindu-i blana în timp ce ea luă în gură o lingură de budincă.

        — Și nu vrei să încerci? continuă Hatter, hotărât să obțină ceva de la Ares. Știu eu o persoană sau două care ar merita să fie transformate într-un cub de gheață.

        Minerva aproape izbucni în hohote de râs la ironia sorții. Chiar se întrebă pentru o secundă dacă mâna lui Hatter sau Ares se află în spatele abominației din fața ochilor ei, fiindcă închis într-un cub de gheață, înfășurat în straturi de gheață care o făceau pe regină să tremure de frig, se afla un bărbat inconștient al cărui chip era un mister aproape mai mare decât cum a ajuns în această ipostază. Când își ridică privirea pentru a surprinde reacția lui Ares, fu consolată de faptul că și el era la fel de bulversat ca și ea, privind totul cu gura ușor deschisă de uimire.

        — Era bine ascuns într-un tunel sub camera lui Indigo, explică fata făcând un pas spre omul din gheață înainte de a se întoarce spre cei doi care încă își culegeau maxilarele de pe jos în urma șocului. Focul meu nu a reușit să topească gheața, oftă Cab, încrucișându-și brațele la piept. Mă gândeam că poate vei sparge tu gheața cumva, făcu ea un scurt semn din bărbie spre Ares. Tu sau Margaret, voi doi fiind singurii stăpânitori ai acestui element atât de puternici!

        Minerva aprobă ușor din cap când Ares își coborî capul spre ea într-o întrebare tăcută. Doar atunci el își îndepărtă ușor mâinile de pe brațe ei, Minerva înghițindu-și suspinul nemulțumit, frigul care a acaparat-o imediat cum Ares s-a apropiat de bărbatul din gheață luând-o prin surprindere. N-a putut să nu se întrebe cum Ares a putut să îi ofere o asemenea căldură confortabilă când magia lui ar trebui să-l transforme într-un ghețar rece, înaccesibil. A șutat acest gând într-un colț îndepărtat al minții sale, fiindcă nu era momentul pentru asemenea gânduri.

        Ea a privit fascinată cum o lumină albastră strălucea sub palma lui de îndată ce a atins gheața, ținându-și răsuflarea în anticipație, așteptând. Și așteptând. Tot așteptând să se întâmple ceva. Să se întâmple magia. 

        Nu s-a întâmplat nimic însă, lumina albastră cauzată de magia lui Ares pierind sub atingerea lui, nelăsând nici măcar o zgârietură în gheața de un albastru intens în care omul misterior era întemnițat.

        — Magia normală nu o să meargă în cazul lui, o voce ca un record vechi, uzat, răsună în încăpere din spatele celor trei, ca un ceainic aburind lăsat prea mult pe foc.

        Minerva s-a rotit brusc, aproape pierzându-și echilibrul pentru un moment, uimită să se lovească de persoana care a apărut pe nepusă masă, neanunțată sau invitată în castelul ei, dar care nu se îndoia că avea să îi ofere toate răspunsurile la întrebările ei.

        — Omul e blestemat, anunță ea, făcând un pas spre ei exact când o altă siluetă care părea firavă, dar căra în spate ani de înțelepciune și putere, apăru în urma ei cu un zâmbet blând pe chip. Tu, regino, știi cel mai bine cum funcționează un blestem.

        Tamar și John au venit să repare tot dezastrul în care Minerva a intrat inconștient. Cuvintele femeii înțelepte făcând-o pe regină să se cutremure de pe locul ei unde rămase înțepenită, înconjurându-se din nou cu brațele în căutarea unei îmbrățișări care să o liniștească:

        — Avem nevoie de Zemora Bloom!

Puțin Ares în acest capitol. Sper că îl iubiți la fel de mult ca și mine, cause he's a sweetheart. 🥹❤️