ZEMORA 🦋

        Am ieșit împiedicindu-mă din bibliotecă, încercând să mă obișnuiesc din nou cu lumina zilei de afară. Îmi simțeam ochii și trupul obosit, și mă clătinam de pe un picior pe altul din când în când, făcându-l pe Șobi, care alerga în stânga mea, să chițăie alarmat. Adrenalina îmi pompa în vene cât timp eu încercam să mă adun și să nu încep să plâng cel mai probabil.

        Îmi simțeam corpul slăbit, de parcă ar gelatină și sticksuri în loc de carne și oase, așa că, dacă tocul ușii de la ieșirea din bibliotecă nu ar fi avut menirea cerească de a fi prin jur exact în momentul în care corpul meu a apăsat butonul de ,,stop" pentru o secundă, cu siguranță trei secunde mai târziu mă trezeam culegându-mă de una singură de pe jos.

        Sute de gânduri și amintiri îmi treceau prin fața ochiilor, făcându-mă să icnesc la zgomotele lor din capul meu, dorindu-mi doar o minisecundă de liniște înainte ca bomba să explodeze și rahatul să se împută. Deoarece știam foarte bine ce urma să fac. Lăsând sentimentul de vinovăție din ciuda faptului că până acum am ales doar să mă ascund și să fug, să mă împingă de la spate, m-am dezlipit greoi de lângă tocul ușii, iar cu încurajările lui Șobi de pe fundal, am mai făcut câțiva pașii în față.

        Bunica Lily. Bunicul James. Caspian. Wezen. Unchiul Henry și mulți, mulți alți au luptat și încă luptă în această catastrofă penibilă. Acest joc stupid care a început dintr-o ceartă de copii mici, fără logică. Acum era rândul meu să îmi continuu partea din acest război. Parte ce a fost de mult începută și lăsată în aer.

        „ În locul ăsta ar fi trebuit să te naști", îmi spuse Luka atunci. Cuvintele lui îmi aduceau fiori pe șirea spinării și scenarii pe care nu am crezut că sunt în stare să le fac, legate de Wonderland, până acum. Da, poate aici ar fi trebuit să mă nasc. Poate aici trebuia să fiu crescută și toate cele, dar cel mai probabil în acest caz, eu nu aș mai fii fost eu. Zemora care ar fi născută și crescută aici ar fi cu totul altă persoană față de persoana mea actuală. Am alungat imediat acest gând, promițându-i că am să-l lăs să îmi terorizeze mintea mult mai târziu și am pășit din ce în ce mai sprinten pe coridor cum îmi recăpătam controlul corpului.

        Mergeam. Pășeam. Înaintam dar habar nu aveam unde mă duceam. Nu știam cât timp trecuse din momentul în care am deschis nenorocirea aia de carte până acum, iar subconștientul meu începea să îmi critice alegerile ce la momentul respectiv păreau atât de bune. Bun. Am aflat adevărul. Știu ce s-a întâmplat în trecut. Acum ce?

        Acum..acum am să trăiesc fiecare zi așa cum mereu mi-am dorit. De parcă ar fi ultima. De acum n-am să mă mai las controlată de prejudecăți și am să fac tot ce mi-am propus vreodată. De acum visele mele vor fii principala mea problemă, iar vocea din capul meu care îmi spune ,,nu", va fi aruncată în primul tomberon mintal pe care îl găsesc. De acum nu am să mai fac la fel ca Alice. N-am să mai fac la fel ca Octavianna. Am să o fac așa cum Zemora ar face-o.

        În felul meu sau în nici un fel.

        Acum am să fac ce e corect — nu, de fapt am să fac ce cred eu că e corect, pentru prima dată în viața mea. Am să acționez așa cum Zemora ar face-o, nu așa cum Octavianna ar face-o.

        Șobi chițăi, atrăgându-mi într-un sfârșit atenția. Atunci am realizat că mă oprisem din drum, sprijinită cu umărul drept de un tablou, privind în gol. Dacă mă ridicam, tabloul avea să își găsească un loc moale pe podea. Zecii de sentimente îmi pompau prin vene și mă simțeam după mult timp, din nou încrezătoare în propria mea persoană. L-am ridicat pe Șobi de jos, plasând un mic pupic în vârful capului său, ca mai apoi să îi iau nasul la rând.

        — Știu ce trebuie să fac, i-am șoptit, lipindu-mi fruntea de a lui.

       — Hei Alice. Pa Alice!

        Am tresărit, aproape scăpându-l pe bietul Șobi din mâinile mele. Jonah trecu în fugă pe lângă mine, iar văzându-l un mic sentiment de dezgust îmi aducea un gust de acid în gât, acesta amplificându-se când am realizat că m-a strigat ,,Alice".

        Amintirile îmi aduceau valuri de dureri de cap cât timp îmi reaminteam prin ce a trecut bunica mea. Prin ce am trecut eu retrăind pe pielea mea tot ce trăise ea. El chiar a încercat să..Oh, Doamne!

        Voia să mă ia și pe mine la rând. A spus că vrea să mă ceară de soție.

        Trădare. Nu. Nu ăsta e lucrul cel mai josnic pe care ei au crezut că pot să îl facă sub nasul meu. Nu îi cunosc de destul de mult timp pentru a putea spune că eram prieteni, dar apoi o familie sau alte prostii mult mai importante. Era batjocură. Au crezut că pot să se răzbune pe bunica mea, și în același timp să câștige acest război, împuscând practic două ciori dintr-o lovitură. Ca și cum eram un obiect pe care ei îl pot învârti la nesfârșit. Acolo aveam să ajung? Mi-au dat mână liberă atât de mult timp doar ca mai apoi să mă înjunghie pe la spate? Ăsta era marele plan?

        Eram un izvor de nervi. O cascadă care se revarsă într-un ocean de apă neagră și acidă. M-am dezlipit instat de lângă perete și ignorând zgomotul pe care tabloul l-a făcut în momentul în care și-a găsit un locșor pe podea, am pornit cu pași rapizi, și chinuiți, pe urmele lui Jonah. Simțeam o mare putere magică venită din sala tronului. Asta putea doar să însemne că curtea regelui s-a adunat la un loc, dar nu era doar atât. Erau mai multe persoane care posedau această cantitate mare de magie, iar asta mă tulbura groaznic. Din urma cărții magice de poveștii în care mi-am petrecut recent o bună bucată de timp, puterile mele, anti-magia mea a luat-o razna. S-a intensificat. Și simt totul mult mai clar. Raza mea de acțiune s-a mărit, iar tot palatul intră în ea și nu numai! Simțeam magia din afara zidurilor. Magia venită slab din biata pădure fermecată care acum se ofilește.

        Deci asta este pedeapsa pe care spiritul coroanei a crezut-o necesară..

        Când am sfârșit împiedicindu-mă în propriile picioare pentru a zecea oară pe dum, am ajuns să îmi musc obrazul pe interior pentru a nu scăpa câteva înjurături frumoase de dor. Ai crede că după ce ai fost destul de activă într-o carte magică de poveștii țopăind și etalând bijuteriile poporului peste tot, corpul tău ar trebui să fie în formă maximă. Vezi să nu. De abia ce îmi recapăt controlul corpului, și procesul în care asta se întâmplă e unul frustrant și iritant.

        Șobi și-a găsit un loc în buzunarul rochiei mele la timp pentru a nu fi observat de vreun membru al armatei roșii în momentul în care am intrat pe un coridor foarte aglomerat. Bărbații se plimbau dintr-o parte în alta alarmații, iar ușa sălii tronului era deschisă printr-o mică crăpătură despre care ai crede că poate fi inofensivă. Magia mă chema. Se învârtea pe lângă mine, strecurându-se pe sub nasul meu pentru a mă ațâța. Pentru a mă vrăjii în miresmele ei. Dar era timpul să nu se mai secudem una pe alta. Era timpul să luptăm împreună. Să ne unim forțele într-un întreg mai puternic.

        Lumea nu era atentă absolut deloc la mine. Nici nu cred că apariția mea fusese observată, dar apoi să fiu avertizată cu privire la apropierea mea mult prea bătătoare la ochii, cum ar trebui să fie, de ușa sălii tronului. Aveam un sentiment groaznic de deja-vu care îmi aducea fiori pe șirea spinării. Ceva rău e pe cale să se întâmple. Ori sunt eu prea pesimistă.

        Cu ușurință m-am strecurat prin crăpătura ușii croindu-mi ușor calea printre mulțimea de oameni adunată în sala tronului. Ok, am ratat eu ceva?

        Ceva foarte ciudat acapara mirosul din jur, și nu e vorba despre Leo care iar a uitat să facă duș sau ceva. Simțeam puteriile magice ale lui Indigo și Leo sclipind de fericire. Clocotind de nerăbdare. Cab era și ea prin jur, iar luându-mă după magia ei, am ajuns să îmi găsesc un loc în spatele ei și al lui Ares. Am rămas tăcută, și speram că apariția să nu îmi fie observată, deși eram destul de tentată să îi iau pe Cab și Ares la întrebări.

        Liniștea se lăsă atunci în încăpere, cât eu mă chinuiam să văd peste umerii celor doi munții din fața mea, blestemându-mi înălțimea de un metru și o speranță. Trebuie să fii apărut cineva important dacă în cameră s-a așternut o asemenea liniște. Nu știam când Ares îmi observase apariția, deși eram greu de ratat, țopăind de pe un picior pe altul pentru a putea vedea ceva din acțiunea din sală, dar cred că i s-a făcut puțină milă de mine deoarece m-a prins de după umerii și m-a tras mai în față, ajungând să fiu lipită între el și Cab.

        — Ah, aici erai, Zemora. Ai nimerit la fix, spuse Cab.

        Am dat să îl întreb pentru ce anume, dar cuvintele mi-au fost retezate de pe buze de o apariție neobișnuită. Un corp mic și firav de femeie trecu prin fața mea, eu stând alături de cei doi destul de aproape de podiumul pe care tronul regelui era așezat, așa că vedeam totul foarte clar. Au scos celelalalte scaune de pe trepte, iar acum singurul tron era cel al regelui. Capul femei era acoperit de o plasă maro, așa că chipul ei era un mister pentru cei din sală. Aveam un sentiment tare urât legat de ce avea să se întâmple acum..

        — Măi, măi. Se pare că până la urmă tot la mine ai ajuns. Ți-au prins bine ani de fugă, prințesă Olivia?

        Femeia nu a răspuns. Avea mâinile legate la spate, iar rochia ei de un albastru de diamant era largă pe umerii ei, aproape trădând-o dezbrăcându-l pe unul. De parcă fusese capturată de mai multe zile și nu mâncase deloc.

        — Dezvăluiei chipul.

        Aproape am căzut în nas când m-am ridicat pe vârfuri din nou, crezând că așa urma să văd mai bine chipul încă nedezvelit al fetei. Doi soldați înarmați sau apropiat de ea, dezlegându-i plasa de pe cap, iar pentru o secundă m-am întrebat dacă a reușit să respire regulat prin nenorocirea aia de material. Părul ei blond și lung ieși din ascunzătoarea nemiloasă și lumină întreaga încăpere cu strălucirea lui. Atât puteam vedea din locul meu din portretul ei.

        — Înrobești o simplă fată, luând-o de lângă cei iubiți. Sunteți cam josnic, nu credeți, King of Hearts? Vocea ei răsună puternic și tare în toată sala.

        — Știi foarte bine că nu ești doar o simplă fată, prințesă. Titlul de ,,Queen of Spades" spune ceva pentru tine?

        — Nu, nu prea, fata își păstră bărbia ridicată. Nu sunt obișnuită să fiu recunoscută și de către șobolani, deși domnesc și asupra lor cu aceași indulgență și fermitate.

        Până aici s-a auzit cum maxilarul lui King of Hearts a pușcat presiuni. Cred în același timp că l-am auzit pe Șobi chițăind nemulțumit și revoltat din buzunarul meu, făcându-mă să ating ușor forma deformată a rochiei pentru a-l avertiza să păstreze liniștea.

        — Ce ar fi să îmi dai ce vreau și amândoi putem pleca în drumurile noastre, fără să ne mai vedem unul pe altul vreodată?

        — De curiozitate, ce dorești mai exact?

        Voiam să mă apropii. Dumnezeule cât voiam, dar magia pe care femeia— Queen of Spades, Olivia— o emana mi-a lipit tălpile ca și cu smoală de podea.

        — E ușor, scumpo. Cred că știi foarte bine deja.

        Queen of Spades a pufnit disprețuitor, de parcă ar ține în ea o grămadă de înjurături și reproșuri la adresa regelui.

        — E greu să uiți când întreaga ta viață ai fugit și te-ai ascuns din cauza asta.

        — Fără supărare, prințesă. Toți trebuie să ne urmăm cercul vieții.

        — Coroana deja și-a exprimat clar disprețul față de tine! Izbucni ea. Autismul tău dă pe afară dacă nici în șaptezeci de ani nu ai realizat asta, în timp ce tu ai scăpat ușor, față de unchiul James și mătușa Lilian!

        Am tresărit la auzul numelui bunicilor mei. ,,Unchiul și mătușa"? Era oare..? Nu se poate..

        — Am căutat-o pe bunica și mama ta ani la rând. Ar trebui să te simți onorată ducând sarcina lor la bun sfârșit.

        Ea îmi este...este..

        — Când trei generații de femei se feresc de tine ca de râie, cred că refuzul este evident. Tu nu, King of Hearts?

        Indigo strânse din buze nemulțumit.

        — Nu sunt obișnuit să fiu refuzat.

        — Ciudat. Știu din surse sigure că multe femei au făcut-o în urma mea. Credeam că te-ai obișnuit deja.

        Părea că Indigo, acum indignat de răspunsurile care îl cam făceau de râs, ale Oliviei, voia să adauge ceva, dar a fost întrerupt de Leo care și-a dres vocea pentru a-i atrage atenția. King of Hearts s-a scuzat reginei lui printr-o simplă aplecare de cap, reîntorcându-și privirea spre tânăra regină a armatei negre. A anunțat că vorbise prea mult, flirtând puțin cu Olivia în același timp, provocând-o pe fată să se strâmbe jignită.

        Unul dintre soldați a apucat-o pe Olivia de braț, smucind-o de la locul ei, puțin cam brutal de fapt, forțând-o să se apropie de Indigo. Încruntându-mă, am știut că acesta era momentul în care ar trebui să mă implic. Mă fâțâiam frustrată pe locul meu, căutând o portiță prin care să ies din mulțimea care s-a apropiat dintr-o dată de podiumul regelui pentru a vedea mai bine posibila..încoronar+e.

        — Dar dacă îl încoronează acum, spiritul nu se va răzbuna pe noi toți ca și acum șaptezeci de ani? am întrebat eu, întorcându-mă spre Cab.

        — De obicei viitorul rege trebuie să fie încoronat de un membru al familiei regale. Se crede că doar ei pot atinge coroana fără ca mânia coroanei ălea pretențioase să fie stârnită.

        — Dar, am șoptit eu terifiată, cine a adus-o până aici atunci?

        — Coroana a rămas blocată așezată pe piedestalul ăla timp de șaptezeci de ani. Oameni doar mută piedestalul unde coroana este necesară, mă lămuri și Ares.

        — Stai. De unde știi...

        Un nod mi se formă în gât când am deslușit întrebarea lui Cab din al doilea cuvânt. Norocul era totuși alături de mine în acea zi, și Leo ne întrerupse, cerând ca în încăpere să se facă liniște. I-am abandonat pe Ares și Cab, iar cu pași repezi m-am apropiat de podium, cu greu, fiind împinsă și înghesuită de ceilalți soldați prezenții. Fără pic de milă, am ignorat strigătele celor doi și mi-am continuat drumul, blestemându-mi incompetența care m-a oprit din a acționa, în momentul în care i-am luat pe Ares și Cab la întrebări în loc să mă apropii.

        Acum, Olivia, având două sulițe ascuțite amenințând-o pe la spate, ținea coroana în mâini, iar Indigo îngenunchie în fața ei, ca și acum șaptezeci de ani. Imaginea m-a lovit din plin ca și un flashback acid. Am reușit să ies din mulțime, doar ca să fiu oprită de alți nenorociți de soldații care sau așezat în fața podiumului pentru a-și proteja regele, de parcă ar fi prevăzut că așa ceva s-ar putea întâmpla. La naiba!

        Mânia și frustrarea m-au acaparat, deodată cu sentimentul de neputință. Asta nu avea să se întâmple. Nu puteam lăsa ca asta să se întâmple! Indigo nu era regele, nu el trebuia să fie încoronat. Nu acum. Niciodată de altfel. Trebuia să fac naibii ceva pentru a opri toată nebunia asta.

        Ca și acum șaptezeci de ani. Ca și în povestea spusă de carte, coroana se așeză pe capul lui Indigo, pentru a treia oară într-un singur secol, iar atunci răsuflarea tuturor din cameră mai că nu a fost tăiată cu foarfeca, iar strigătul meu a fost singurul lucru care s-a auzit în întreaga încăpere.

        O lumină orbitoare s-a răzbunat pe ochii și chipul meu, blocându-mi vederea și aproape dezechilibrându-mă de pe propriile picioare. Când vederea mi s-a clarificat din nou și un val de țipete trecu prin încăpere, mi-am deschis cu teamă ochii, iar ce am realizat în momentul în care am privit spre podium, în timp ce soldații se agitau prin jurul meu m-a făcut să îngheț pe loc.

        Corpurile inconștiente ale Oliviei și Indigo au căzut unul peste altul jos pe scările podiumului, iar Leo și Jonah deja sau apropiat pentru a le sării în ajutor. Dar nu doar starea lor alarmată mi-a format un alt țipăt îngrozit în gât. Ci și faptul că din corpurile lor nici măcar un gram mic și indulgent de magie nu voia să pâlpâie.

        Nimic.

        Corpurile lor care odată erau o cascadă plină de magie, acum secau fără ca măcar un mic strop din magia care a fost odată să curgă din ei.

        Iar în momentul în care strigătul meu a prins glas, întreaga curte a regelui de inimă roșie și-a dat seama de asta.