— Am o curiozitate, am spus imediat cum am păşit în bucătărie, zărind silueta doamnei Myers aplecată deasupra unui bol în care cernea făină, iar când zâmbetul ei m-a întâmpinat şi ochii i-au sclipit când şi-a întors capul spre mine, n-am putut să nu adaug: mami. 

        — Ce anume te frământă, scumpa mea? mă privi ea curioasă, iar pentru o clipă am ezitat, ronţăindu-mi uşor obrazul pe interior cât timp mă apropiam mai mult de ea. 

        — Vreau să te întreb ceva, am reluat eu, reformulându-mi propoziţia iniţială: dar mă tem să nu te supăr!

        Doamna Myers ridică din sprâncene, confuză de cele auzite:

        — Poţi să mă întrebi ce doreşti, zise ea, lăsând la o parte făina pentru a lua la rând zahărul brum. N-aş putea să mă supăr vreodată pe voi, copii, clătină ea uşor din cap înainte de a adăuga puţin mai încet, de parcă mi-ar spune un secret care trebuia să rămână între noi două, făcându-mi cu ochiul: Mai ales când vine vorba de tine, buburuza mea.

        Am zâmbit puţin mai liniştită de cuvintele ei. Acum ori niciodată, nu-i aşa?

        — Cum ai ştiut că îl iubeşti pe domnul Myrs? am şoptit, de parcă era rândul meu să împărtăşesc un secret stânjenitor.

        Căsătoriile din iubire erau rare, dar nu inexistente. Până la urmă, tatăl şi mama mea fac parte din această categorie, oricât de imposibil mi s-a părut cu puţin timp în urmă, orbită de propriul orgoliu. Am auzit povestea lor de dragoste de o mie şi una de ori. Cât timp era în viaţă bunica ne povestise drept poveste înainte de culcare, despre cum tata se strecura seară de seară sub geamul mamei pentru a o  vedea, pentru a fura un sărut, crezând că nimeni nu-l vede. Ei bine, bunica Lilian l-a văzut de fiecare dată şi a reuşit să ţină ochii bunicului James departe de cei doi tineri îndrăgostiţi pentru o lungă perioadă de timp. Asta până când bunicul a aflat şi alături de unchiul Caspian (care la momentul respectiv venise în vizită) l-au fugărit pe bietul tata cu puşca distrugând tot lanul de grâu şi porumb plantat de bunicul, cât mai departe de pământurile familiei Talbot. 

       Presupun că credinţa mea în povestea lor captivantă a murit deodată cu mama cu mai mult de zece ani în urmă, dar acum bucăţele care odată păreau fără suflu se întorceau şi mă loveau direct în bot, demonstrându-mi cât de mult pot greşi. 

        Ştiam că, asemenea părinţiilor mei, doamna Myers şi soţul ei au avut parte de o căsnicie construită din iubire. 

         —   Nu ţi-am povestit până acum? ridică ea din sprâncene surprinsă, iar când am clătinat din cap, un nou zâmbet s-a instalat pe chipul ei când continuă: E o poveste frumoasă, aşa că ia loc!

         Zâmbind, i-am sărutat obrazul în trecere înainte de a-mi umple un pahar cu apă. I-am adus cu un drum laptele de care avea nevoie pentru desertul la care lucra, iar mai apoi mi-am găsit un loc, aşezându-mă pe un scaun în faţa ei. 

        —  L-am cunoscut chiar sub acoperișul acestei case. Cu toate că aveam aceași vârsta, el lucra deja ca și grădinar, angajat de bunicul tău, fostul lordul Bloom, îmi povesti ea, turnând laptele peste ingredientele solide. Eu eram ajutor de bucătar, încă învățând tot ce știu în ziua de astăzi de la mentorul meu. 

        — Vrei să spui că n-ai fost dintotdeauna minunata supereroină cu mănuşi de bucătărie magice? am clipit eu spre ea, minând confuzia. Imposibil!

         Doamna Myers doar râse la comentariul meu înainte de a-şi continua povestea:

       — Am crezut că mă urăşte pentru o lungă perioadă de timp, dezvălui ea, obţinându-se cu un chiţăit uimit din partea mea. Din ce alt motiv mi-ar refuza gustările zi de zi? spuse, cât timp am aprobat din cap gânditoare, neputând să concept cum cineva ar putea să o displacă pe doamna Myers, mai ales când scoate prăjiturile sale la înaintare. Când mă vedea că mă apropii cu farfuria mea cu prăjituri gata scoase din cuptor mereu o lua la sănătoasa. Ţin minte că le încercase doar odată, dar şi atunci s-a forţat să-şi înghită muşcătura, iar apoi a fost chemat înapoi la treabă, aşa că n-am avut ocazia de a-l interoga în vreun fel. Aparent, era vina mea! 

        Păi, asta era o concluzie la care nu mă aşteptam să ajungă. 

        — Într-o dimineaţă, cât timp îmi preparam noua reţetă de prăjitură învăţată, m-am trezit că-mi bate în geam, iar când l-am invitat în casă, mi-a trântit doi saci sub nas şi m-a rugat să-i spun ce se află înăuntru. Eu i-am spus că în ambii era zahăr. Astfel, am aflat că în tot acest timp puneam sare în prăjiturile mele în loc de zahăr!

        Am putut doar să o privesc confuză, încă procesând tot ce aceasta mi-a povestit. 

        — N-ai gustat niciodată aluatul de prăjituri până atunci? m-am trezit întrebând, complet stupefiată de cele auzite, iar când ea a clătinat din cap drept răspuns, am chicotit la ironia sorţii. 

       — Din acea zi, el nu a mai refuzat vreodată să-mi guste bunătăţile, spuse ea, zâmbind nostalgic înainte de a adăuga: Aşa m-am îndrăgostit eu de el. 

        — Cum ţi-a spus el că te iubeşte? am îndrăznit să întreb, cât timp încă aveam o portiţă deschisă care-mi permitea să pun întrebări fără pic de ruşine. 

        Zâmbetul nu i-a părăsit chipul când a spus:

        — Cunoşti limbajul florilor, buburuza mea? imediat cum am clătinat din cap, ea a continuat: Fiecare floare are propria-şi semnificaţie. De ziua mea m-a dus în grădina sa proprie de la el acasă şi mi-a povestit despre fiecare floare în parte, iar când am ajuns lângă trandafirii roşii, simbolul dragostei pasionale, a rupt unul şi mi l-a oferit. 

        Mi-am amintit brusc că nu cu mult timp în urmă de a dispărea în Regatul Wonderland am primit de asemenea un munte de flori de la peţitori care-şi declarau intenţile de a mă curta, nu că acum n-aş primi,  dar atunci, în acel moment, doar un buchet de flori mi-a atras atenţia cu adevărat. Acel buchet de trandafiri albaştri pe care l-am găsit într-o vază cu flori exact următoarea zi după ce m-am plâns Octaviannei, spunându-i că aveam să fiu impresionată de vreun bărbat doar dacă acesta îmi va oferi un buchet de trandafiri albaştri. Am o vagă idee de la cine poate fi, dar nu sunt tocmai sigură. 

        — Trandafirul albastru oare ce semnifică?

        — Erau preferatele soţului meu, îmi explică ea, oftând pierdută în amintire. A încercat ani la rând să obţină nişte seminţe pentru a le planta, dar fără noroc. Semnifică misterul, în principal, dar dragul meu soţ adora semnificaţia s-a în mitologia chinezească. Acolo semnifică speranţa în cazul unei iubiri imposibile. 

        Nici nu mi-am dat seama că îmi ţineam respiraţia până când lipsa de oxigen nu m-a lovit ca şi un pumn în piept şi am fost nevoită să trag aer adânc în piept. Îmi doream brusc ca Luka să intre în bucătărie pentru a-l săruta. Nici măcar nu mă interesa că aveam spectatori. Voiam doar să sărut tot romantismul acesta de care nu l-am crezut în stare afară din el. 

        — Ţi-a oferit cineva acest tip de trandafir, scumpo? rosti ea cu ochii plini de speranţă, iar eu aveam impresia că aşteptase să-mi pună întrebarea aceasta de extrem de mult timp. 

        — Oh, draga mea! Sunt atât de fericită pentru tine! spuse ea, cuprinsă de emoţii, scoţându-şi mâinile din aluat pentru a le împreuna entuziasmată, iar pentru o secundă am crezut că urma să înconjoare masa pentru a mă lua în braţe, dar mâinile ei pline de cocă au oprit-o la timp. E cumva vorba despre băiatul acela cu pălărie hilară?

        — Da, am clipit confuză spre ea, de unde..?

        — Întreaga Londră ştie că Zemora Bloom este logodită, draga mea, zise ea, schiţând un zâmbet atotştiutor.  Nu sunt proastă, nici oarbă! spuse, oferindu-mi un zâmbet simpatic, cât timp am putut doar să râd jenată la cuvintele sale. Să fiu sinceră, începu ea mai apoi, vocea ei fiind ușor înfundată de zgomotul făcut sacul cu făină, am fost îngrijorată în privința ta.

        M-am încruntat spre ea, confuză, neştiind cum aş putea răspunde, iar observându-mi ezitarea ea continuă numaidecât: 

        — Nu înţelege greşit, iubita mamei, sunt extrem de mândră de tot ce ai realizat şi cred fiecare reuşită spusă de tine, chiar o fac! îmi explică ea repede, îndepărtând bolovanul imens ce a căzut pe umerii mei cu câteva clipe în urmă. Doar că, zise din nou, fiind rândul ei să se chinuie în a-şi găsi cuvintele. M-am temut că nu-ți vei putea deschide inima pentru iubire.

        Nu știam sigur dacă am rămas fără cuvinte sau aveam atât de multe de spus încât nu puteam alege ce să spun mai întâi, așa că doamna Myers a vorbit pentru mine:

        — Ai fost mereu puiul meu emotiv, zise, abţinându-se din nou din a-mi atinge chipul peste masă, mâinile fiindu-i pline de aluat. Nu ți-a fost niciodată frică să simți și, dragă, simțeai atât de multe în copilărie. Fericire. Furie! Dar niciodată... iubire.

        Niciodată iubire. Era adevărat. M-am temut atât de mult timp de acest sentiment încât am început la un moment să îi neg existența. Am negat și fugit de acest sentiment atât de mult timp încât familia mea a început să-și facă griji pentru mine. Puteam simții doar tristețe la acest gând. Îi făceam pe oamenii pe care îi iubesc cel mai mult pe această lume să se îngrijoreze în privința mea fără să vreau. Fără să realizez. Asta durea îngrozitor.

        — Îmi pare rău, mami, am oftat, întinzându-mă peste masa din lemn pentru a-mi așeza mâna peste a ei, nepăsându-mi că urma să mă murdăresc. Nu mi-am dat seama, încep din nou, doar pentru a mă opri, fiind chinuită de un oftat neputincios. Am fost oarbă pentru prea mult timp. Nu mi-am imaginat că..

        — Dar tu poți iubi, spuse doamna Myers peste cuvintele mele rostite chinuit. Ești capabilă de atât de multă iubire, buburuza mea! Mă bucur că nu-ți mai e frică să iubești!

        Zâmbind, am clătinat din cap:

        — Nu am spus cele două cuvinte. Nu pot să le spun! Am încercat, dar..

        — Iubirea nu este doar spusă, îmi zâmbi ea blând. Iubirea se arată. Iubirea se simte. Însă, dacă vrei neapărat să îi spui cât de mult îl iubești, fă-o-n modul tău propriu!

        Pe măsură ce cuvintele ei mi-au intrat în piele, întorcându-mi gândurile prin toate părțile, mi-am găsit în sfârșit vocea din nou și, pentru prima dată după mult timp, am știut ce trebuie să fac:

        — Care floare ai spus că este simbolul iubirii?

-♡-

        — Tu faci treaba servitoarelor, verisoară?  

        M-am întors, surprinsă de vocea bruscă care m-a oprit din a intra în cameră. Vărul meu enervant, Morgan, stătea lângă ușa mea, cu brațele încrucișate și un zâmbet atotștiutor pe față. 

        — Sunt doar niște gustări, am răspuns, uitându-mă la cele două căni de suc de portocale și la prăjiturile pe care doamna Myers le-a făcut pentru mine și Luka.

        M-am dus să le iau pentru că nu voiam ca Luka să se piardă sau să aibă o întâlnire cu sora sau tatăl meu, până când suntem gata să le spunem despre relația noastră. 

        — Nu e mare lucru, am ridicat din umeri,

        El nu a răspuns pe loc.  În schimb, s-a aplecat și a încercat să ne fure una dintre prăjituri, dar celebra mea privire care avea să sperie chiar și moartea într-o zi, l-a oprit la timp pentru ca eu să fac un pas mare înapoi, protejându-ne gustările.

        — Fără prăjituri pentru ticăloși, verișoare! Credeam că ai învățat până acum că cei din familia Bloom nu împart niciodată mâncarea.

        A fost surprins de replica mea pentru puțin, dar și-a revenit repede când a spus, făcându-mi burtica să se revolte:

        — Nici verișorului tău preferat? spuse cu un rânjet care poate în alte circumstanțe îi deschideau milioane de uși, dar pe mine mă făcea să dau la boboci în aceste clipe.

         — Nu ești verișorul meu preferat, am clătinat din cap, cu un chip serios, golit de expresie, fiindcă nu merita să-mi întind mușchii feței în vreun fel cu tipul ăsta.

        Toată lumea știa că Olivia este verișoara mea preferată. Nu e de parcă am tare mulți verișori din care să aleg totuși.

        — Cine este atunci? mă provocă el, făcând un alt pas spre mine. Așa-zisul tău ,,logodnic", oare?

        Oh, el chiar crede că poate începe o ceartă cu mine pe care s-o câștige. Eu și Octavianna ne certăm de când e lumea și pământul. Sunt deja expertă în a fi incredibil de enervantă pentru a câștiga o ceartă.

         — Nu, verișoare, i-am spus, strângând din dinți și accentuând cuvântul ,,verișoare". Nu-mi aduce plăcere gândul de a mă căsători cu propriul neam. Sânge din sângele meu. Nu mi-am putut înghiți la loc nici acidul din glas, dar nici cuvintele când am continuat: Mai pe scurt, încât creierul tău mititel să poată procesa această informație dificilă: Nu sunt fană a incestului!

        Morgan păru de-a dreptul scandalizat de spusele mele. De parcă ar fi avut o replică pentru orice, doar pentru asta nu. Puteam jura că pentru o clipă a văzut roșu în fața ochiilor, dar și-a revenit cumva, ca și cum i-ar fi pus vreo zeitate a calmului și a păcii mâna în cap și spuse:

        — Ești foarte amuzantă, Zemora. Cred că nu înțelegi societatea în care trăim!

        — Presupun că nu, am aprobat din cap, țuguindu-mi buzele, prefăcându-mă gânditoare. Nu înțeleg multe lucruri, doar sunt femeie, nu-i așa? Noi nu înțelegem prea multe!

        — Exact, în sfârșit suntem pe aceeași linie de plutire, spuse și el, păcălit de zâmbetul meu prietenos la care s-a holbat din clipa-n care mi-a apărut pe buze. Stai..nu asta am vrut să spun! încercă el să se scoată mai apoi, realizând gafa comisă.

        — Dacă nu e chiar femeia mea frumoasă și splendidă în fața ușii, vorbind cu verișorul ei incestuos, foarte libidinos! vocea lui Luka, care deschise gălăgios ușa, aproape trăgând-o afară din balamale pentru efectul dramatic, mă făcu să mă relaxez instant, cât timp m-am întrebat cum de nu am realizat cât de încordată eram de fapt. Ce reuniune de familie ciudată! Mai lipește sora obsedată de căsătorie și prietenul cel mai bun al tatălui, pedofil, și e tot pachetul de ciudățenii lăsate de Dumnezeu pe pământ!

        Am clătinat din cap spre el, cu toate că îi zâmbeam ușurată, sperând că îmi putea citi mulțumirile în ochi, pentru că dacă n-ar fi apărut, toate prăjiturile astea s-ar fi risipit în capul lui Morgan, pentru că mai aveam foarte puțin până să încerc să îi scot ochii cu paharele din sticlă.

        — Hatterson! clipi Morgan, încercând să se reculeagă din șoc.

        — E ora prânzului, continuă Luka, nelăsându-i lui Morgan vreo șansă de a vorbi. Uite, fata mea frumoasă și inteligentă ne-a adus de mâncare. Doar nu vrei să-mi las iubita slăbuță, firavă, dar al dracului de forțoasă, să flămânzească, nu-i așa, Bloom? ridică el din sprâncene, făcându-mă și pe mine pentru o secundă să mă simt confuză.

        — Hatterson..

        — Bun, mă bucur că înțelegi, Morgie! zise mai apoi, șerpelind tava cu prăjituri și suc din mâinile mele, făcându-mi semn din cap că era timpul să ne retragem. Haide, Zmeura. Tocmai ce voiam să îți povestesc despre ziua aia în care Nonna m-a învățat cum să jupui pielea de pe o vulpe care își băga coada unde nu îi fierbe oală!

Gotta love mama Myers <3