Erai fata de la scara blocului care plângea de fiecare dată când umbrele se înălţau prea sus pe tavan. Erai fata de la uşă, care aştepta calmul după furtună să apară. Erai fata ce şedea pe scările din faţa blocului, care îşi arpindea ori de câte ori avea ocazia câte o ţigară. De unde făceai rost de ele, adesea nu prea mai avea importanţă, fiindcă cu toţii ştiam - erai o stricată. Fiindcă te-ai lăsat dusă de primul val care te-a izbit de roci, sângele din tine scurgându-se în şiruri lungi, neregulate, contopindu-se cu apele murdare şi tulburi. În ce te-ai afundat apoi? În hăul fără de fund, un negru acaparator, un rău ce îţi aducea pentru scurt timp alinare sfuletească. Te vorbeau pe la spate şi pe faţă vecinii, ori de câte ori treceai prin faţa lor sau prin faţa copiilor ce se jucau inocent, departe în lumea lor, feriţi de realitatea pe care tu ai îmbrăţişat-o prematur.

          Nu te-am crescut aşa, chipul tău pare doar o formă ovală ce se distorsionează în fiecare zi. Devi mai palidă, mai costelivă şi mai retrasă. Tăcerea ta mă sperie şi mă înfurie. De aceea beau? De aceea te bat? De aceea ţi-am strivit aripile? Nu! Te-am distrus înainte viciilor, înainte strigoilor din suburbie. Ei s-au înfructat din rămăşiţele finţei care a mai rămas din tine. Eu am fost cel hulpav, cel mai lacom dintre toţi nenorociţii... Eu!

          Timpul s-a risipit şi a trecut printre degetele mele şi când te văd cum stai, cocoşată şi chircită în colţul tău de cameră, mă tem să nu te ating, mă tem să nu te prefac în pulbere şi să dispari la fel ca mama ta. Iubirea ce ţi-o port m-a transformat într-un monstru, iar laşitatea, fuga mea continuă de proprii demoni m-a adus pe culmile disperării. Doar tu ai mai rămas o rază de lumină în lumea asta secătuită de valoare. Şi tot ce vreau e să te ţin lângă mine, dar te distrug şi te abandonez, lăsându-te pradă unei societăţi murdare care a reuşit să te păteze...

          Mă apropii de geam şi trag perdeaua, te zăresc tot stând pe scări cu ţigara între degete. Te văd cum o bagi în gură, cum tragi din ea flămândă şi expiri fumul precum un balaur întărâtat. Ştiu, copila mea, ţi-am strivit aripile şi ţi-am răpit copilăria...