"Mi-a rămas pe retină silueta lui costelivă, uscăţivă şi secată de orice esenţă vitală. Ajunsese doar o nălucă umblătoare, fără destinaţie, care fugea în continuu de trecut, prezent şi poate viitor. Puteam să văd pe chipul său cât de dezorientat devenise, anxios şi speriat, de parcă constant o pereche de ochi critici îl priveau din umbră. Găsea refugiu doar în braţele mele, iar eu milostiv şi măgulit totodată de apropierea s-a m-am lăsat dus de emoţiile care înfloreau pe neştire între coastele mele. Se aprinsese ceva, o flacără atât de fierbinte, că aproape mă ardea şi dintr-o dată voiam să nu mă mai lepăd de acea senzatie pârjolitoare, ce îmi umplea golul existent din lăuntru. Eram asemănători, împărtăşeam o teamă comună, dar în clipele acelea fusesem orb, poate prea confortabil şi ignorant. Diferenţele dintre noi se înălţau precum piscurile munţilor printre nori, împungând bolta. El era distrus pe interior şi chiar dacă încercam din răsputeri să-i insuflu speranţa, ea nu îşi mai găsea locul în sufletul său. Cedase, nu fiindcă fusese slab, ci fiindcă ceilalţi îi răpiseră dreptul la fericire, îi nimiciseră visele, aruncându-le într-un hău.

     Îl mai pot găsi doar printre rândurile scrise, printre petele de cerneală şi haşurile pestriţe, care pătează foile goale de pe biroul meu. Doar prin modul acesta mi-l mai pot aminti, mai pot să-i desluşesc buzele tremurânde şi fierbinţi, cum le apasă pe ale mele, încălzindu-le şi tentându-le la păcate. Între noi a fost ceva diferit, ceva pe care ceilalţi îl numesc păcat suprem. Poate vom arde în focurile Iadului sau poate ne vom transforma în praf cosmic, nu noi decidem ce ni se va întâmpla după moarte. El a trecut pragul mult prea devreme şi toţi s-au trezit atunci. Cu lacrimi în ochi, cu suspinele la gură, cu amintiri uitate şi prăfuite readuse la viaţă... Îmi este scârbă de rasa umană şi modul ai de a ştii cum să se prefacă în faţa morţii. Viaţa e scurtă, iar el a fost fragil, în bătaia aprigă şi necontrolată a vântului. A fost lovit de multe încercări grele, câteodată a ţinut piept cu stoicism, iar alteori s-a frânt în două, îndoit de durerea care îl mistuia pe interior. Nimeni nu l-a înţeles şi nimeni nu a vrut să o facă. Păcatul cade asupra celor care preferă să întoarcă superficiali şi indiferenţi capul celor care cu adevărat au nevoie de iubire şi înţelegere.

     Orbit este omul ignorant, care se clinteşte la prima abatere de la obişnuit. Necuoscutul o vede precum o fiară dezlănţuită, ce vrea să-i devoreze sufletul. Preferă să fugă, în loc să o îmblânzească, să-o cunoască, să-o observe mai îndeaproape."